Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





KIR IANULEA de Ion Luca CARAGIALE (Nuvela)

 

Zice ca odata, acu vreo suta si nu stiu cati ani, a dat porunca Dardarot, imparatul iadului, sa s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pan la mic, unul sa nu fle lipsa, ca-i scurteaza coada si-i lungeste urechile! Si, daca s-au adunat ei cu totii, imparatul s-a tras de tacalie scrasnind strasnic, a tusit de i-a parait jetul, a holbat ochii la el si le-a zbierat asa:



- Afurisitilor! care dintre voi nu e zevzec, sa-i treaca pe sub nas toate si el sa nu bage nimic la cap, trebuie sa fi luat seama, ca si mine, ca toti oamenii sositi de pe la dansii aici la noi nu se plang decat numa si numa de sotiile lor; toata vina pentru pierzarea lor o arunca in spinarea nevestelor; pe care-l intrebi de ce a ajuns aici: "femeia" si iar "femeia". Mai, am zis eu in gandul meu, adevarat sa fie asta? Pe spusele oamenilor, fireste, mare temei nu putem pune, fiindca-i stim ce iubitori de adevar sunt. Dar iarasi nu-mi vine sa las asa lucru ciudat fara de aproape cercetare; caci politica imparatiei noastre cere ca sa stim tot, fara gresala, nici indoiala Mai intai, era sa va poruncesc a supune la cazne fioroase pe toate femeile, doar de-om putea afla de la dansele un crampei de adevar; dar, pe urma, m-am gandit ca nici asa n-ajungem la mare isprava; le cunoastem si pe dumnealor cat de-ndaratnice si de-ncapatanate sunt Asadar si prin urmare, dupa multa chibzuinta, am hotarat sa trimit pe mititelul, pe Aghiuta Ce? n-a venit Aghiuta? Unde-i Aghiuta?



Mititelul sta pitit tocma pantre diavolii maruntei de la urma, si, pe cand cuvanta Dardarot, el, tragand cu urechea, isi cantarea coada-n mani. Cum si-a auzit numele, a lasat coada si a tipat:



- Aici sunt, intunecimea-ta!



- Apoi, daca esti aicea, ce nu te-arati mai la vedere? Vino-n-coace, proclete! Te dai coadei, ai? Simtisi c-am sa te pun la treaba si te pitesti, sa nu-ti vad mutra, sa nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii!






Si cand s-a apropiat Aghiuta de tron, l-a-nhatat Dardarot de urechi si scuturandu-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multa ce avea pentru el, fiindca era mititelul mucalit si cand se plictisea imparatul de treburile-mparatiei, pe el il chema, sa-i spuie lafuri si sa-i faca giumbusuri.



- Asculta-ma, Aghiuta puiule Dumneata numaidecat ai sa iei din comoara-mparateasca suta de mii de galbeni adusi alaltaieri cu zgarcitul pe care-l ingropara cu talerul parlitii de mahalagii, ca-ncepuse sa le miroasa - zi o suta de mii de galbeni. Apoi, o sa te-mpelitezi din cap pana-n calcaie in chip de om muritor si sa te duci pe pamant, in ce loc ti s-o parea mai potrivit. Acolo - asculta bine, astampara-te cu codita! - sa te casatoresti si sa traiesti cu nevasta zece ani. Pe urma sa te faci ca mori; sa-ti lasi acolo trupul, si sa te-ntorci sa-mi dai socoteala una cate una de toate pan cate ai fost trecut ca om insurat



Bietul Aghiuta! stia el de ce sta pitit pantre plevusca, macar ca era un drac si jumatate: banuise ce-l astepta, ca iar o sa-i dea cine stie ce grea sarcina. Cand a mai auzit ca o sa aiba a face si cu femeie, a varat coada-ntre picioare; inca n-o putea uita pe baba la care intrase sa slugareasca trei ani Ii dedese baba de lucru - sa-i indrepteze un fir de par cret: l-a tot muiat cu limba Aghiuta si l-a tras pan degete, zi si noapte fara rapaos; de ce-l muia si-l tragea, de-aia firul se-ncarlionta si mai tare; si asa si iar asa, pana i-a iesit dracului parul pan caciula; s-a lipsit si de simbrie si de tot, s-a fugit de la stapana.



- Si sa stii - a adaogat Dardarot, dupa ce a stat putintel la ganduri - ca in toata vremea de zece ani pe pamant, ai sa fii supus la toate necazurile, slabiciunile si ticalosiile pamantenilor la nestiinta, la saracie, robie, prostie si la manie chiar, ramanand sa te aperi de toate relele cum ai putea si cum te-o taia capul intelesu-m-ai, puiule?



Ce sa mai zica puiul? Nu mai incapea car-mar; ca Dardarot, cat ii vorbise, nu-l slabise din gheara.



- Inteles, intunecimea-ta!



- Apoi, dac-ai inteles, puiule draga, ce mai stai?



- Daca nu-mi dai drumul de ureche



Mare haz a facut imparatul de vorba asta, si zice razand:



-Pt! sa nu te deochi!



Si l-a stupit pe mititelul in varful nasului. Pe urma, i-a lasat urechea si, fara sa mai zambeasca, racnindu-i furios: "Ai plecat?", i-a tras un picior drept unde-ncepe sa-i zica spatelui coada. S-a dus de-a berbeleacul puiul pana la comoara imparateasca; a luat suta de mii de galbeni, si, p-aci ti-e drumul! intr-un suflet, la-mplinirea datoriei.



Pe drum s-a prefacut in chip de om, nici matuf, dar nici prea tangau; om tocmai in puterea varstei, frumos si aratos; si, dupa ce s-a gandit, in care loc anume sa mearga pe pamant, zice:



"Stii ce? Am sa ma duc la Bucuresti cunosc orasul (ca mai umblase de multe ori p-acolO) e loc de petrecere. Banul e scump; invartit bine, aduce peste suta la suta; vorba veche: daca esti sarac, du-te-ntr-o politie bogata din ce scapa pantre degete altora, poti culege destul; daca esti bogat, du-te-ntr-una saraca din orice firimitura da s-aduca un nevoias la gura, ii smulgi peste jumatate".



Gandind astfel, cum a picat in Bucuresti, a tras in miezul targului, la hanul lui Manuc. Acolo, a chemat indata un samsar si i-a spus sa-i gaseasca fara zabava o pereche de case frumoase, cu incaperi multe pentru stapani, musafiri si slugi, la aer curat, cu gradina si fantana-n curte, cu pimnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane, in sfarsit cu toate cate trebuiesc pentru asezarea cuviincioasa a unui negustor chiabur. La vreo cateva zile, casele erau si dereticate cu tot dichisul - niste case mari in mahalaua Negustorilor; si slugi peste slugi, si cai la grajd, si calesti in sopron



Stapanul casei, cunoscand pacatul oamenilor si mai ales al femeilor, ca or sa-l descoasa care mai de care, ca sa-i afle rostul - ca de unde e, cine e, cu ce traieste, ce cauta aici si cate altele - a chemat pe jupaneasa batrana - o cotoroanta zugravita si smaltuita, pe care o pusese mai mare peste slugi, sa poarte cheile si sa duca grija de toate - a poftit-o sa saza jos pe chilim, iar el, de pe divan, tragand ciubuc, s-a apucat a-i povesti pa cum urmeaza.



- Uite, draga kera Marghioalo Mie, cum ti-am mai spus, imi zice kir Ianulea Eu sunt de felul meu din partile despre Sfantagora. Parintii mei, oameni de jos, se tineau cu o livede mica de maslini. Pe cand implineam seapte anisori, le-a venit parintilor dorinta sa mearga la hagialac; si asa, dupa ce au facut rost "de ceva parale, m-au luat impreuna si ne-am dus calare pe catari pana la portul Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care astepta cu panzele ridicate vant, ca sa porneasca spre miazazi catre Iafa. N-a trecut mult; a-nceput sa sufle vantul asteptat; s-au umflat panzele, si am pornit. Trei zile cu soare si trei nopti pe luna am mers tot drept inainte fara nici o suparare. Noi mancam dupa datina post. Cam a treia zi, am mancat la namiez fasole si ridichi Ce sa te pomenesti? Asa pe la toaca, au inceput amandoi parintii mei sa se tie cu manile de pantece si sa se vaite grozav: "mor" si iar "mor"! Capitanul, vazandu-i cum se zvarcolesc si se zgarcesc in dureri de moarte, a chemat degrab pe un calugar papistas, care se suise cu noi pe corabie, om invatat, priceput si la cautarea boalelor. Pana sa vie acela, bolnavii incepusera sa-nvineteasca si d-abia i-au putut spune ce mancasera - fasole si ridichi. Calugarul a-ntrebat inca o data:



- Inteleg, fiilor; dar trebuie sa-mi spuneti: ati mancat fasole si ridichi, ori ridichi si fasole?



Iar mama i-a raspuns cu glasul lesinat:



- Ridichi si fasole



- Atunci, nu prea e bine! a zis calugarul.



Si a poruncit sa-i frece pe pantece cu calti aspri Dar degeaba i-au frecat pana le-au jupuit pielea; ca, pe cand rasarea luna, tata intai si mama indata dupa el, si-au dat otpustul Eu, copil, ce sa fac? Ma tineam plangand tot dupa capitan si dupa calugar, si i-am auzit vorbind asa: zice capitanul:



- Parinte, dac-o fi holera, m-am nenorocit; patruzeci de zile nu-mi da voie sa intru-n port, mi se strica marfa si ramai sarac pe drumuri!



Dar omul invatat i-a raspuns:



- Nu e holera cum nu sunt eu calugarita. Asta e un fel de boala care bantuie mai cu sama in postul Pastelui la christianii rasariteni Gresesc oamenii - c-asa e bietul om, supus greselii - mananca intai ridiche si pe urma fasole Vezi bine, ridichea isi repede taria-n sus, iar fasolea isi navaleste puterea spre partea dimpotriva; una-mpinge, alta nu se lasa; se-ncinge lupta cu iuteala mare in maruntaie, carcei peste carcei, pana se face incurcatura-n mate, de se sparge praporul - si se prapadeste omul de hurdukarismós - asa zic grecii la napasnica asta de boala.



- Dar nu se ia?



- Deloc; n-ai nici o grija.



I-au infasat frumos pe bietii parintii mei in niste cearsafuri curate; le-au aprins cate o lumanare de ceara la cap; un alt calugar grec i-a prohodit si, de dimineata, cand s-a aratat soarele deasupra talazurilor - "vecinica lor pomenire!" - una! doua! trei! i-au aruncat in adancime Pe mine, vazandu-ma plangand, si-a facut pomana capitanul de m-a luat pe procopseala - intai sluga, pe urma ajutor, mai apoi tovaras Nu-ti mai spui, draga kera Marghioalo, pan cate necazuri am trecut; cate ocari, injuraturi si batai am inghitit; de cate ori era sa pier in vultoare; de cate ori m-au amagit imprejurarile si inselat lumea - mai ales de cand am incapuit eu singur o corabie si m-am apucat de negot pe seama mea, fara alt stapan nici tovaras decat norocul meu! Nu-ti mai spui cum am scapat odata cu viata numa-n pielea goala, ca, dupa ce umblasem sapte luni pe ape, tocmai cand sa intru in Tarigrad, mi s-a aprins corabia incarcata cu cositor si chihlimbar de peste doua mii de lire, pe care le cumparasem cu piper si curmale nici de trei sute! Nu-ti mai spui cate si mai cate am patimit, prin atatea departari, pe mari si pan tari, cu fiarele, si, inca mai grozave, cu oamenii! Destul sa-ti spui ca, incet-incet, m-am chivernisit cumsecade, ajungand sa am o stare destul de buna pe potriva mea Am invatat, cat am colindat pan lume, purtarile cele frumoase; stiu destule limbi straine - incai despre a rumaneasca, pot zice, fara sa ma laud, ca o stiu cu temei; macar ca de vita sunt arvanit si nu prea am invatat buche, dar, drept sa-ti spun, la asta nu ma dau pe nici un ruman, fie cat de pricopsit carturar. Imi plac cu deosebire limba si lumea de-aici, si, asa, fiindca m-am saturat de atatea primejdii ale calatoriilor, de atata bataie de cap si de inima ale negotului, am venit sa m-asez aici, in Valahia, la Bucuresti; sa ma bucur in isihie de rodul indelungatei mele trude



- Doamne, kir Ianuleo, a zis kera Marghioala; pan multe ai mai trecut si dumneata! Dar sa nu-ti para rau! Incai n-ai patimit ca atatia altii degeaba! Frumos esti, voinic esti, bogat esti! de trait stii sa traiesti! Halal sa-ti fie!



Iar kir Ianulea a adaogat:



- Uitam ceva Asculta, rogu-te bine, draga kera Marghioalo: sa nu care cumva sa aflu ca ai spus la vreun vecin, ori altcuiva - da macar tatii, de s-ar intoarce din fundul marii - cate le aflasi acu de la mine, ca, vezi dumneata? cata nevoie am de slujba dumitale, ca femeie cinstita si credincioasa ce te stiu; cat sunt eu de bland si cat esti de batrana, nu-ti caut! te cotonogesc! iti rup ciubucul asta pe sale si te dau s-afara din paine cu ocara! Ai priceput?



- Vai de mine! a zis batrana; s-ar putea? N-am obiceiul! In viata mea n-am mancat labe de pui! Hei! kir Ianuleo; eu am slujit la case mari boieresti Cate am vazut s-am auzit eu! n-am vreme acuma sa ti le povestesc! dar, lasa



- Ei, eu atata-ti spui dumitale te nenorocesc! s-a ispravit!



- Sa ma omori! a zis jupaneasa si n-a mai stat; s-a ridicat de pe chilim si a plecat degraba cu cheile la treburile ei.



Pana seara, toti ai casei; pana-n doua zile, mahalaua-ntreaga; pana-ntr-o saptamana, tot targul toata lumea a stiut istoria lui kir Ianulea mai bine chiar decat el; corabia arsese de trei ori; chihlimbarul prapadit facea douazeci de mii de lire; iar de atunci, in post, nu mai mananca - nimini ridichi cu fasole, toata lumea mananca fasole cu ridichi.



Cu azi, cu maine, a facut cunostinta kir Ianulea cu fel de fel de negustori, ba si de boieri; a-nceput sa mearga pe la ei si sa-i pofteasca pe la el, la sindrofie. Si la toata lumea placea, fiindca era om destept si bland, cu multa stiinta despre ale lumii, cu purtari-alese si, mai vartos, cu dare de mana: levent si galantom, patruns de filotimie si de hristoitie - intr-un cuvant, adevarat om de omenie. Astfel, care dintre negustori ba chiar dintre boieri aveau mai multe copile decat stare, umblau cu dinadinsul sa-l ginereasca. In vremea asta, el si pusese ochii pe o tanara din vecini - o chema Acrivita, fata a mai mare a lui Hagi Canuta, toptangiu pe vremuri. Hagiul, vaduv, era om de seama, insa cam ififliu pe potriva greutatilor casei lui, fiind impovarat de trei fete, una dupa alta gata de maritat, si inca doi feciori - baieti buni, aminteri, da cam nepricopsiti; asa ca putina nadejde de zestre de la Acrivita. Dar zestre-i trebuia lui kir Ianulea? Fata era vestita de frumoasa; numai atata cusur avea si ea, ca se uita, uneori, nu totdeauna, crucis; dar tocmai asta ii placea lui cu deosebire. Fata-l placea si ea pe el A cerut-o hagiului, iar acesta, fara nazuri multe, i-a dat-o.



Fiind si kir Ianulea, ca tot omul, supus slabiciunilor omenesti, era stapanit de patima fuduliei; ii placea sa traiasca domneste, numa-n petreceri scumpe, impartind in dreapta si-n stanga daruri pretioase. Asadar, a facut o nunta stralucita cum nu se mai pomenise vreodata in mahalaua Negustorilor; incat barbatii ziceau: "Trebuie sa fie putred de bogat arvanitul! Vazusi, nene, ce bine a lovit-o saracia de hagiu!", iar femeile: "Poftim, soro, noroc pe chioara lui Canuta!"



Cum a adus-o kir Ianulea in casa cu lautari, parc-a intors-o pe dos. Pana la sfarsitul cununiei, duminica seara, era blanda si supusa ca o mielusea; dar, luni dimineata, s-a ridicat din pat ca o leoaica.; A chemat toate slugile, femei si barbati; s-a uitat o data chioras de i-a bagat in spaime pe toti si, de fata cu barbatu-sau, le-a zis:



- Sa stiti ca de azi incolo sunt eu stapana aici! Si sa mai stiti ca cu Ianuloaia n-o sa va mearga cum va mergea cu prostul de Ianulea! si inca sa mai stiti ca eu am toane: pe cine m-o supara cu atatica macar, il plesnesc si-l trimit numaidecat la agie sa-si ia merticul si de-acolo! Scurt! Ati inteles?. Aid-acuma! iesiti afara!



De atunci, zi cu zi, cocoana se facea mai aspra si mai tantosa; si, de ce era mai tantosa si mai aspra, d-aia kir Ianulea o iubea mai tare; si de ce crestea dragostea dumnealui, de-aia-i crestea si ifosul dumneei. Toata ziulica ofta omul dupa o vorba mai dulce, or dupa un zambet Ea sta tot posaca si-ncruntata. Daca "s-apropia de ea si da s-o mangaie, ca s-o mai imbuneze: "Draga Acrivito, de ce esti suparata?" ea-l impingea cat colo:



- Ah! Ianuleo, fugi ca n-ai haz deloc. nu vezi? Alt barbat, in locul lui, si-ar fi pierdut rabdarea si ori ii punea picioru-n prag, s-o potoleasca, ori o trimitea-napoi la babaca-sau, la Hagi Canuta Dar el, unde? Cand il impingea, el ii cadea-n genunchi: "Draga Acrivito, iarta-ma!" si da sa-i sarute manile; dar ea:



- Uf! Ianuleo, scoala-te! nu mai ma plictisi!



- Nu ma scol pana nu ma ierti!



- Atuncea, stai asa pana poimaine, daca poftesti!



Si se scula ea si pleca, dupa ce-i da cu tifla.



Kir Ianulea, ce sa faca? Se uita dupa ea lung cum iesea intepata fara sa-si intoarca ochii, macar ca o ruga cu lacrimi sa nu-l paraseasca asa ofta, se stergea la ochi si. o iubea si mai mult.



A mers asa cat a mers, pana i-a dat in cap cocoanei sa-ntoarca foaia, sa-l prajeasca si pe alta parte: s-a prefacut ca-l teme, ca e zuliara . S-a prefacut azi, s-a prefacut mane, pan-a-nceput -chiar sa creaza. Omul da bani cu imprumut, si fireste veneau la el boieri, cocoane, negustori, slujbasi, fel de fel de lume cu daraveri. Cocoana Acrivita sta cu urechea la usa, s-auza tot; si nu s-a multumit s-auza numai; a sfredelit usa cu un burghiu, ca sa si vaza. Si-ncai, nu tacea? ii spunea fara sfiala ce auzise si vazuse, si tine-te: ca ala ti-a zis asa si i-ai raspuns asa; ca pe aia ai strans-o de mana si i-ai sarutat-o de trei ori, si, pe urma, cand a vrut sa plece, ai luat-o de mijloc si te uitai la ea asa gales, si ai dus-o pana la usa si iar i-ai sarutat mana- si cate alte ponosuri si mai si.



Iar daca el se jura ca pe nedrept il banuieste, ca el e dator sa se poarte politicos cu lumea si mai ales cu cocoanele, ca orice negustor - ea incepea sa-l ocarasca, facandu-l nerusinat si mincinos. Nu mai putea kir Ianulea; ii venea sa se stranga de gat ca pitigoiu si mai multe nu. Dar nici cu atata nu se multumea cocoana. Nu-i era de ajuns cum le incornora toate cate le auzea si le vedea pe ascunsele; ca sa afle si mai multe, da bacsisuri la slugi sa-l iscodeasca; ba a pus chiar pe un fratior al ei sa nu-l slabeasca de pe urme, sa-i descopere toate "berbantlacurile dumnealui". Fireste ca nici slugile, nici fratiorul, n-au putut afla nimica, fiindca omul era un barbat nu se poate mai de isprava.



Cocoana s-a pornit atunci cu ocari pe slugi, ca-i mananca painea, ca histe "pacatoase, ticaloase si necredincioase"; fratiorului i-a strigat ca ori e halpe, ori "pes semne altceva", si i-a poruncit sa nu-i mai calce pragul, ca-i rupe picioarele; iar pe slugi chiar in fata lui kir Ianulea, le-a smintit in palme si le-a dat afara.



Cum a schimbat slugile, alte banuieli si alte certuri Dar nici nu putem zice asa, fiindca la cearta unul spune una, altul alta, ori pe rand, ori amandoi deodata; in sfarsit, are parte fiecare de cuvant; pe cand aicea, tipa, ocara si blestema numai dumneei, iar dumnealui asculta, inghitea si tacea. Afland slugile ca in casa asta nu canta cocosul, se dedeau bine cu gaina; ii turnau fel de fel de gogosi, care de care mai umflate pe placul dumneei: ca dumnealui face si drege, ca umbla asa si pe dincolo; si, fiindca Ianuloaia era multumita cu astfel de slugi, apoi si ele-si faceau de cap; furau de stingeau.



Totodata, Acrivita mai cazuse si la darul foitelor: casa plina de jucatori, masa langa masa - otusbir, ghiordum, ba si stos - si dulceturi, zumaricale, vinuri, cafele si vutci, si ciubuce peste ciubuce, ziua pana seara, si noaptea pana la ziua. Pe langa asta, era si agiamie si-nfumurata ca nimini nu stie juca mai bine ca ea - si, se-ntelege, pierdea gros. Toate cheltuielile si pierderile astea il dedeau mult indarat pe kir Ianulea; nu se mai ajungea din venituri. De regula nu zicea nimica; dar asa, uneori, cam in gluma, se-ntampla sa-i scape si lui cate o vorba, bunioara:



- Numa de nu ne-ar bate odata toba cu atatea cacialmale!



Nu-i trebuia mai mult cocoanei.



- Da ce? nici atata petrecere nevinovata sa n-am in casa mea? Dumneata nu trebuia sa te fi-nsurat, daca te stiai parlit, sa iei pe Acrivita, fata lui Hagi Canuta, care n-a fost invatata la casa parinteasea sa-si manance de sub unghie! Sa fi luat o mahalagioaica sarmana, s-o tii incuiata pe masline si pe mamaliga, sa-ti spele rufele si sa nu se-ndure s-aprinza un muc de lumanare-n casa! ori una, sa-ti puie niste coarne, sa nu le poti duce! Nu ti-e destul ca sunt cinstita, dupa ce ca-ti rabd, ca o nenorocita, toate ticalosiile si murdariile dumitale? Eu voi sa traiesc; d-aia m-am maritat; aminteri ma duceam la calugarie!. Si-n sfarsit, daca-ti place, kir Ianuleo! de unde nu, du-t te plimba, si sa ne vedem cand mi-oi vedea ceafa fara oglinzi!



Intr-o zi, stand ei la masa impreuna cu o suma de musafiri, pana s-aduca ciorba, a-nceput din chiar senin Ianuloaia sa vorbeasca despre o prietina maritata, care nu se afla de fata: ca s-a tinut cu beizadea cutare, un copil! si voda, suparat foc, era sa puie sa-i taie coadele si s-o trimita surghiun la un schit, tocmai in fundul muntilor; ca a prins-o odata barbatu-sau, ziua-n amiaza mare, la Turloaia, la chiolhan, la iarba verde, cu consulul muscalesc si cu alti drangalai; - tiganii ii trageau de unul singur "Mai, cazace, cazacele!" si ea chiuia si juca numa-n papuci, cu palmele-n ceafa, apilpisita, ca un maladet zaporojean; ca-ntr-un rand, a plecat la Caldarusani, s-o spovedeasca sfintia-sa parintele Ioanichie, si a stat acolo de miercuri in saptamana patimilor pana-n saptamana luminata dupa izvorul tamaduirii; - se plimba toata noaptea cu duhovnicu-n luntre pe luna si canta de rasuna lacul: "Frunzulita loboda, of! tato, gura lumii sloboda!" iar parintele lucra din lopeti si-i tinea isonul pe glas al optulea



Si cate alte grozavii.



Musafirii si mai ales musafirele faceau haz; iar bietul kir Ianulea, om cu hristoitie, facea fete-fete. A rabdat el cat a rabdat, si zice, intai cu destula blandete:



- Bine, Acrivito, scumpa mea! cum poti dumneata, mai ales ca stii ce bun prietin sunt cu barbatu-sau cum poti, fara sa le fi vazut toate astea cu ochii dumitale, fara nici un temei, sa catigorisesti astfel pe o prietina, pe care o primim aproape in toate zilele in casa noastra? Imi pare rau!



- Ei! apoi vezi bine ca dumneata o s-o aperi ca va scoateti ochii unul la altul!



Si apoi le spune tutulor ca acuma prietina nu se mai duhovniceste la Caldarusani: i-a pus lui kir Ianulea gandul "sa-mi sparga casa!" Da o s-o prinza odata si n-o s-o ierte cum a iertat-o voda; o sa puie s-o tunza ca la cazarma pe si din "muscaleasca" si "calugareasca" n-o mai scoate.



N-a mai putut suferi kir Ianulea; s-a ridicat foarte turburat si s-a rastit odata tremurand:



- Asculta-ma, Acrivito! nu-ti dau voie, ma-ntelegi, sa mai zici o vorba macar despre o femeie care - poti spune dumneata toate murdariile ce-ti trec prin gandul dumitale! - este mai cumsecade ca dumneata; ca dumneata esti, ma-ntelegi, mai indracita decat talpa iadului, si oricat de blajin sa fie omul, il scoti din toate rabdarile! Sa taci din gura, scorpie nebuna, ca pui de te leaga si te trimit la balamuc, ma-ntelegi!



Cocoana s-a ridicat si dumneei si s-a napustit asupra dumnealui, sa-i arza o palma; dumnealui s-a ferit repede-ntr-o parte; iar dumneei, de necaz ca nu l-a putut nemeri, a luat castronul cu ciorba de pe masa si i l-a aruncat in fata - l-a oparit de sus pana jos. Kir Ianulea si-a iesit din pepene; s-a repezit cu pumnii-n-clestati, s-o pilduiasca; dar musafirii s-au pus la mijloc si l-au oprit in piept:



- Nene Ianuleo! stai, omule! nu sade frumos!



Si, pe urma, catra dansa:



- Mai potoleste-te si dumneata, coana Acrivito, pentru Dumnezeu! nu-l mai turba!



Ti-ai gasit! S-a pornit cucoana pe racnete, sa radice mahalaua-n picioare:



- Sariti! sariti, oameni buni! ca ma omoara paganul, arvanitul! Ma bati, ai? dupa ce-ti razi de casa si de cinstea mea, hotule si pehlivanule! Daca te-ai imbatat si ai pofta de batut, du-te de-ti bate tiitoarele de pan fundul mahalalelor, pe care le-n-dopi cu pumnii de lire si-n casa te calicesti pana la lescaie, ratane! Da pe mine sa ma bati? pe mine, ma! spurcaciune de ba-daran? pe mine, fata lui Hagi Canuta, sa-ndraznesti tu sa ma bati, pacatosule, janghinosule si raiosule!? Stai tu, ca te-nvat eu pe tine, cenghene turceasca!



Si pana nu i s-o stins glasul, n-a contenit Fireste ca petrecerea n-a mai mers inainte Au sarit toti musafirii, care mai de care: "Nene Ianuleo!", "Cocoano Acrivito!" ca "la necaz spune omul multe"; ca "are mana cinci degete si nu se potrivesc unul cu altul"; ca "si maruntaiele din om tot se cearta uneori"; dar orisicum "nu e bine sa s-auza-n lume de asa-ntamplari intr-o casa de seama!" si asa mai departe, cu chiu cu vai, i-au impacat. Dar, fireste, s-a stiut indata in toata mahalaua ca "biata Acrivita lui Hagi Canuta a ajuns de-o bate arvanitul - la masa! fata cu musafirii! - dupa ce o-nseala cu care-i iese-nainte!" si pe urma prietenele: "Cum a fost ea crescuta, mititica, si pe ce maini a-ncaput! o s-o bage-n pamant paganul!"



Lui kir Ianulea i-a trecut repede necazul si iar "draga-n sus! draga-n jos! puiule si suflete!" si orce poruncea dumneei, dumnealui raspundea:



- Cum poftesti dumneata, fos-mu, parigboria tu kosmu! (vorbe frumoase, care-nsemneaza, pe elinica: lumina mea, mangaierea lumii!).



In vremea asta, cocoana Acrivita se gandea:



"Eu cu budalaua, cu capsomanul asta de Ianulea, mult n-am sa mai fac purici Ia sa ma gandesc la viitorul meu."



Astfel, zi cu zi, i-a luat diamanticalele si sculele si argintaria, si le-a pus la pastrare acasa la Hagi Canuta; pe urma, a-nceput sa vanza si de pan lucrurile de pret ale casei, despre care "budalaua" habar n-avusese sa faca si el, ca orce negustor cuminte, o catagrafie. Totodata, s-a luat cu binisorul pe langa el; a-nceput sa-l mangaie si sa-l magliseasca. Dupa ce l-a rasucit si l-a fermecat cum a stiut ea, cand erau intr-o seara amandoi singuri la iatac, s-a pomenit kir Ianulea ca se repede dumneei si-l ia-strans in brate si pupa-l!. El zice:



- Ma iubesti, draga Acrivito?



Dar ea, uitandu-se la el crucis:



- Mai ma-ntrebi, Ianulica; fos-mu?



N-a putut kir Ianulea s-adoarma toata noaptea de bucurie ca s-a dat Acrivita lui pe brazda De-acu-ncolo, trai, neneco! Despre ziua, cand s-atipeasca si el, hat! il ia dumneei iar in brate si zice:



- Draga Ianulica, am sa te rog ceva dar sa nu zici ba.



- Cand am zis eu ba la vreo dorinta a mataluta, sufletul meu?



- Uite ce e Tatita ar vrea sa marite si pe surioarele mele - sa nu-i ramaie fete batrane-n casa - c-au si-nceput mahalagioaicele (le stii guritA) sa le zica "iepele lui Canuta" - si nu prea are cu ce sa le-nzestreze pe potriva lor; ca daca nu era om cinstit si filotim cum e, ar fi avut astazi stare! Multi bani are de luat de pe la boieri mari; ce folos, daca deocamdata nu-i poate scoate? Dar, dupa ce o-nchide el ochii, fireste, dumneata ai sa fii mai mare intre clironomi; ai sa strangi pe boieri in chingi negustoreste si o sa-ti intri-n bani Si. asa, m-am gandit sa-l ajutam noi; sa le facem fetelor o zestre cat de micsoara; ca, de! cine se mai insoara astazi fara zestre, doar de dragoste? Numai eu am avut noroc sa te gasesc pe dumneata - si placut si bogat, si galantom si sa ma iubesti atata! "



Si pe urma, strange-l iar si pupa-l.



- Bine, puica, sa le dam Cam cat?



- De! stiu eu? cam cate o mie, doua de galbeni.



- Bucuros, sufletele! adu-mi aminte mane sa mergem la hagiul, sa-i numaram paralele Acu, aide, bibilico, sa ne culcam.



Dar ea il strange iar si zice:



- Si pe urma, uite Fratiorii mei Nu e bine sa mai stea asa degeaba M-am gandit sa le faci dumneata rost de un capitalas, sa s-apuce si dansii de vreo negustorie, ca sunt gogeamite galiganii acuma, nu mai face sa se lase tot in spinarea batranului: pun-te masa! scoal-te, masa!. Ce zici dumneata, nu zic bine?



- Draga puiule, nu stii ca eu zic ce zici mataluta?. Adu-mi aminte mane dimineata Acuma, hai sa-i tragem un somn.



- Mai da-mi o gurita, Ianulica, parigboria tu kosmu!



I-a mai dat o gurita, si au adormit ca niste copilasi scaldati.



A doua zi, s-a ispravit daravera: au fost inzestrate surioarele amandoua si amandoi fratiorii incapuiti; iar peste vreo cateva zile, dupa ce i-a dascalit pe larg cumnatul mai mare in toate privintele negotului, ca om incercat, au pornit, cu chimirul plin, dupa marfa - unul, cu corabia, de la Galati catra Smirna inspre partile rasaritului; altul pan Brasov, spre partile apusului catra Lipsca, in chervan, cum umblau negustorii p-atunci.



Nu mai incapea-n piele kir Ianulea de fericire Ziafeturi peste ziafeturi zi si noapte, cu toate bunatatile si trufandalele; chef si tambalau cu zeci de musafiri si de lautari - si tot ce dorea Acrivita trebuia sa se-mplineasca: Turnul Coltii sa-l fi cerut pe masa, kir Ianulea pe masa i l-ar fi adus.



Au mers lucrurile tot asa si iar asa; a tot bagat manile kir Ianulea in lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic, pan-a dat intr-o zi cu unghiile de fundul lazii. N-avusese pana-acuma obicei nici vreme sa numere ce-avea-n lada; acu i-a dat in cap sa faca si asta, si nu i-a trebuit multa rabdare Mai ramasesera vreo trei sute si ceva de lire - sa tot ajunga pentru cosnita si cheltuielile marunte pe vreo doua-trei saptamani Dar, om cu fire neclintita, s-a gandit asa:



"Ei! s-apoi?. ce-mi pasa? Maine, poimaine se-ntorc baietii cu marfa, ne apucam de negustorie si, cu staruinta multa si putin noroc, umplem lada la loc Pan-atunci, helbet! avem credit destul!"



Si s-a pornit dupa imprumuturi. Alergau cu limba scoasa samsarii de colo pana colo, sa-i gaseasca bani cu orsice pret. Pan-acuma el luase dobanzi cam sarate; de acum ajunsese sa plateasca el camata din ce in ce mai piparata. Mai intai nu s-a prea bagat de seama; dar n-a trecut mult si a aflat negustorimea ca se clatina rau kir Ianulea; si mai ales ca bantuia p-atunci mare chesat asupra targului, i s-a scurtat omului creditul de tot: cu mai bine de suta la suta si de-abia gasea, si nu vreo suma mai insemnata, doar num-asa de mezelic. Toata nadejdea lui se razima pe intoarcerea tinerilor, care, nu-si putea el inchipui, de ce zabovesc atata, cand toti negustorii plecati totodata, ba unii chiar mai tarziu, se si-ntorsesera de la tacsid, fiecare cu incarcatura lui, la potrivita vreme.






Pasamite, cumnateii aveau cuvinte sa zaboveasca Tocmai cand sa-si piarza kir Ianulea rabdarea, iaca-i sosesc, una dupa alta, doua vesti destul de urate Baiatului dintai, pe cand se-ntorcea de la Smirna, i se cufundase corabia incarcata; iar el, incepator in ale negustoriei, a fost uitat s-o asigureze Cel mai tanar dedese la Lipsca, in iarmaroc, peste alt chilipir, se-ntalnise cu niste elini, de care misuna totdeauna pan imbulzeala targurilor mari; hoinarise cu ei pe la berariile nemtesti toata ziua, iar seara, mersesera-mpreuna la cafeneluta unui simpatriot, intr-o ulicioara dosnica de langa Casa Sfatului, sa-nvarteasca un endekamisi, si pe urma, la iuteala, un stosisor; si asa, de pe la aprinsul lumanarilor pana despre ziua, il lasasera tinichea: nu mai avea baiatul nici cu ce sa vie-napoi acasa.



Cum s-a raspandit vorba si despre asta, au intrat la grija mare creditorii lui kir Ianulea, ca ramane mufluz, si s-au adunat cu totii la cafeneaua de la Hanul cu Tei, spre a se sfatui ce-i de facut, ca sa-l tina zi si noapte sub de aproape paza, nu cumva s-o stearga inainte de sorocul platilor, cum au muflujii obicei. Pe de alta parte, vazandu-se scos la selemet, l-a apucat pe kir Ianulea un fel de groaza Ce are sa faca el de-acuma, cazut in saracie, in necinste si-n ocara? Or sa-l vare intai in temnita, si, pe urma, cand i-or da drumul, sa-ntinza mana pe la portile alor de i-a-ndopat cu atatea bunatati si daruri! Si inca, treaca-mearga toate! Dar ce te faci cu fata lui Hagi Canuta?



N-a stat mult la ganduri spre a vedea ca alta nu-i mai ramane decat sa spele degraba putina - sa se duca, incotro vedea cu ochii, pana dincolo de Marul Rosu. Astfel dar, in faptul zilei, s-a sculat binisor, a strans cata drojdie se mai gasea pe fundul lazii, s-a dat jos la grajd, a poruncit sa-i puie saua pe un buiestras tataresc, a-ncalecat, spunand argatului ca merge pana la Snagov dupa platica proaspata, ca are deseara musafiri la masa, a iesit pe poarta la pas si pe urma, cu ochii tot inainte, p-aci ti-e dmmul



Cand a luat-o pe subt mitropolie la stanga, catra campul Filaretului, se luminase de rasarit, asa ca, suind la deal, pan dreptul Cutitului de Argint, si uitandu-se-napoi in vale, a zarit un palc mare de calareti in goana venind parca pe urma lui. In adevar, banuiala i-era intemeiata Prinsesera de veste negustorii si pornisera repede dupa el cu ceausi de la agie. El a vrut s-abata din drumul mare si s-o ia pe subt deal la dreapta; dar a dat de niste santuri; buiestrasul s-a poticnit si l-a trantit cat colo Atunci, omul s-a sculat, a parasit calul si a apucat-o pe jos. A suit la niste uluci, le-a sarit; pe urma, alt sant si alte garduri, pana cand, rupt de osteneala, ajungand pe culme, s-a oprit in fata viisoarei unui margmas bondoc si-ndesat, care tocmai se spala pe ochi de dimineata la soare in prispa cramei.



Kir Ianulea, cum l-a vazut, i-a zis gafaind:



- Buna dimineata, neicutule; cum te cheama?



- Buna dimineata, jupane Pe mine Negoita ma cheama; da pe dumneata?



- Kir Ianulea



Si d-abia mai tinandu-l balamalele, a pasit parleazul inauntru si zise:



- Frate Negoita, fa-ti pomana si ma scapa! Umbla niste dusmani sa puie gheara pe mine, sa ma nenoroceasca! Ascunde-ma undeva pe-aici, si eu te fac om bogat Iar, daca pan-oi pleca nu ti-oi dovedi ca te pot procopsi, atunci primesc sa ma dai chiar dumneata pe mana dusmanilor Ma rog dumitale, frate Negoita, nu ma lasa-n pierzare! ma rog si iar ma rog!



Negoita s-a scarpinat in cap stand putin la ganduri si a raspuns:



- Asculta-ma, kir Ianulea; ce sunt dusmanii dumitale? n-or fi boieri? ca de! drept sa-ti spun, cu boieri in carcota nu ma bag



- De unde, hoieri? sunt negustori



- Atuncea, te scap



Cum l-a ascuns subt o claie de haraci, peste care a mai trantit si niste coceni de porumb, iacata si dusmanii



- Ma, neicuta - a-ntrebat unul - nu vazusi dumneata adineaori trecand p-aici un negustor - asa s-asa?



- N-am vazut.



- Ti-am da un bacsis bun, sa ne spui incotro a apucat



- Pai, daca nu l-am vazut



- Spune, ma! A zis un slujitor ridicand garbaciul



- Dumneata ma poti si omori! da daca nu l-am vazut



- Daca n-a vazut omul, n-a vazut, zice altul Hai degraba-nainte, ca pierdem vremea degeaba.



Si au plecat, care calare, care pe jos, unii-ntr-o parte, altii-ntr-alta, alergand ca nebunii Dupa plecarea lor, Negoita s-a suit intr-un dud mare si s-a uitat pretutindeni roata, sa se-ncredinteze daca s-au departat bine; pe urma s-a dat jos incetinel si l-a scos pe fugar din ascunzatoare.



- Te-am scapat! acuma, sa te vaz, kir Ianuleo te tii de vorba?



- Draga neica Negoita, nu stii cat iti sunt de-ndatorat si cat vreau din tot sufletul sa ma tiu de cuvant! Iar ca sa-ntelegi ca ma pot plati de dumneata, te rog sezi colea langa mine sa afli cine sunt eu si sa asculti toate pataniile mele.



Si i le-a povestit toate pe sart kir Ianulea lui Negoita - de cum a fost plecat din adancuri dupa porunca imparateasca si pana-n ceasul de fata - toate, cu de-amanuntul toate, pe care Negoita le-a ascultat cu placere mare si cu multa luare-aminte.



- Si acuma, neica Negoita, asculta bine cum te pot eu procopsi pe dumneata De cate ori ai auzi c-a intrat dracu-n vreo femeie, nevasta, fata, macar fie ori din ce loc, ori de ce neam ar fi, sa stii ca eu sunt ala. Numaidecat dar sa vii acolo, ca eu nu ies din ea pana nu m-ai goni dumneata Fireste ca daca i-ai da de leac, degeaba n-are sa-ti fie Barbatul femeii ori parintii fetei or sa te rasplateasca frumos Ce zici? iti vine la socoteala?



- Cum nu? a raspuns zambind Negoita. Iar kir Ianulea, dupa ce i-a multumit inca o data, a plecat p-aci-ncolo.



Nu se-ncheiase nici o luna dupa astea, si coborand Negoita-n targ cu niste visine trufandale de vanzare, a aflat de la precupeti ca pe una din fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la Baratie, o munceste dracul de vreo zece zile Ce nu i-au facut? Leacuri, descantece, molitve degeaba! Parintii si logodnicul plang intr-una vazand-o cum se canoneste Vorbeste in toate limbile fara sa le fi-nvatat, si sporoveste si-i turuie mereu gura si spune fel de fel de taine si pare - de unde le-o mai fi stiind? - incat o lume, care alearga s-o asculte, sta si se cruceste: ba ca "sacul cu lire de la pahamicul Iordache din Dudesti, de nu i s-a mai dat de urma - furat de gramaticul pe care l-au prins pe drumul Oltenitei si a scapat peste noapte din beciurile agiei - se afla acum pus bine, infasurat intr-un testemel ceadiriu, in fundul sertarului de jos de la scrinul de langa soba din iatac la clucereasa Tarsita, matusa despre mama a lui aga, mai tanara ca dumnealui - se-ntampla! - si ca cine nu-i stie merchezul poate scotoci-n sertar cat pofteste, ca nu-i da de fundul adevarat"; ba ca "adiata lui Agop, tutungiul de la Sfinti, lasata nepoati-si, nu-i scrisa de raposatul: a ticluit-o pe urma, intr-o noapte, barbatu-sau Tacor, cafegiul din Caimata, care vinde si suliman si cana de par Tacor cu Avedic, paracliserul de la biserica armeneasca"; ba ca "fratele ala tinerelul, de d-abia-i mijeste mustata, calugarasul sprancenat, care sade la preacuviosia-sa parintele archimandritul Hrisant, in curtea mitropoliei - chip si seama la-nvatatura cantarilor - este fata a mai micsoara a lui Ristache Muscalagiul de la Ploiesti" si cate si mai cate alte bazaconii - cine le mai poate tinea minte?



Cum a auzit Negoita toate astea, si-a desfacut cosurile la precupeti cu radicata pe ce a putut rupe si s-a dus de-a dreptul sa vaza si el pe fata apucata; si cum a ajuns acolo, s-a varat pantre lumea adunata s-a spus parintilor si logodnicului ca el o scapa pe fata daca i-or da o suta de galbeni. Fireste ca bietii oameni n-au mai stat la ganduri: o suta fie! Iar Negoita s-a apropiat de urechea patimasei si, facandu-se ca o descanta, i-a zis incet si sfios:



- Am venit, kir Ianuleo, dupa vorba noastra



- Am inteles, i-a soptit duhul: dar, drept sa-ti spui, neica Negoita, nu te-am crezut asa de natarau, sa te multumesti cu o suta de galbeni Ce o sa-ti ajunga tie numai atata? Trebuia sa ceri gros! Dar fiindca ai gresit, te iert de data asta Acu ma duc la Craiova, sa intru in sotia caimacamului. Saptamana viitoare sa te-nfiintezi acolo Nu ma face sa te-astept prea mult; mai am si alte trebusoare, nu numai grija dumitale Caimacamul isi iubeste nevasta ca ochii din cap, e si bogat si darnic. Socoteste-te bine in talia asta, ca de-acolea-ncolo nu mai ai nici o putere asupra mea; sa stii ca dupa aia sunt dezlegat de orce cuvant si nu mai avem nimica de-mpartit impreuna!



Zicand acestea, s-a departat duhul Tanara s-a tamaduit. Toata lumea se-nchina; parintii si logodnicul nu stiau ce sa mai faca de bucurie, iar Negoita, luandu-si suta de galbeni, a pornit la vie sa se gateasca de drum lung.



Si-a vandut a doua zi rodul la un oltean; a treia zi si-a cumparat un calusel, cu tot dichisul de calarie, de la patura si sea pan la ipingea; a patra, dimineata, a plecat. Asta era intr-o miercuri Ziua umbla, noaptea se odihnea; asa incet-incet, haidea-haidea, martea urmatoare, pe la asfintit, a ajuns drumetul la straja Craiovei, si, de acolo, intreband din om in om ca unde ar putea gazdui un negustoras ca el, l-au manat la un han peste drum de o biserica mare.



Cum a descalicat, a dat calul in primirea argatilor si a intrat in carciuma, unde mai erau si alti isnafi, sa-si prinza inima cu un ciocan de rachiu si cu ceva mezelic, inainte sa mearga la odaie. Inserase binisor. Pana sa-i friga niste pastrama, sta la masa pe ganduri; stand asa, aude clopote, si intreaba pe un arnaut, care tragea ciubuc la alta masa, ce sarbatoare e a doua zi, de se face priveghere mare.



De la arnaut si de la carciumareasa, afla indata ca nu-i a doua zi nici o sarbatoare, dar ca asa se fac ziua si noaptea slujbe peste slujbe la toate bisericile pentru usurarea tinerei sotii a caimacamului, care e chinuita de duhuri, si nu-i pot da de leac cu nimica: toate babele mestere, toti doftorii de la Sibiu, priceputi la asa boale, toate maslurile si molitvele, citite de vladica si arhiereii cu patruzeci de preoti - degeaba. Femeia are navarlii grozave: intr-una sare si joaca tontoroiul, ca trebuie s-o lege; cat o tin legata, dardaie din toate-ncheieturile si scrasneste, parca ar arde-o in foc; daca-i dau drumul, iar incepe sa sara si sa topaie, si topaie si sare, pana o leaga iar; asta de peste o saptamana, fara clipa de odihna si fara sa primeasca-n gura macar o picatura de apa O lume se-ngrozeste; iar sotu-i se jeleste ca un nenorocit; si de-aia se fac slujbe peste slujbe la biserici, doar s-o milostivi Maica Domhului cu vreo minune.



Negoita a dat toiul repede pe gat, a-mbucat o farama de pastrama, ca orce sluga, de teama sa nu-l astepte prea mult stapanul; a dat un icusar arnautului si l-a rugat sa-l duca degraba la curte. Cand au ajuns acolo, fierbea lumea, ca bolnavei i-era totdeauna mai rau cand innopta O suma de cucoane si slujitoare o tineau legata-n cearceafuri ude pe biata tanara, care se zbuciuma din crestet pana-n talpi; preotii-n odajdii mari o slujeau s-o afumau cu cadelnitele, iar sotul plangea, facand mereu la metanii. Cand iata ca un arnaut vine si zice-n gura mare:



- Maria-ta, nu te supara! este aici un om prost, care vine tocmai de la Bucuresti intr-adins; zice ca el stie sa descante la boale ca a m.-sale si-si pune capul chezasie ca o tamaduie indata.



S-a ridicat nenorocitul, luminat in pierzania lui de razele nadejdii din urma, si a strigat:



- Sa vie!



Cum s-a aratat Negoita in prag, pana sa-l intrebe cineva ce si cum, tanara s-a potolit din dardaiala, a poruncit, parca era sanatoasa la baie, sa-i scoata cearceafurile; s-a uitat drept la el, a inceput sa raza vesela, ca la vederea unui vechi prietin de mult asteptat, si i-a facut semn sa vie mai aproape, chemandu-l chiar pe nume:



- Bine-ai venit, draga Negoita! ce mai faci? sanatosel? vino-n-coace mai aproape, ca am sa-ti spun ceva, sa nu ne-auza niminea!



Cine sa-si creaza ochilor si urechilor? Negoita a dat pe toti intr-o parte, s-a apropiat prieteneste de patimasa si i-a soptit:



- Draguta, sa ma ierti ca te lasai sa cam astepti, dar nu stii ce greu drum si ce gloaba de cal am avut.



- Nu face nimica, a raspuns duhul foarte incet; eu plec de aici De-acuma, te-am procopsit; nu-ti mai sunt dator cu nimica. Sa stii prin urmare, neica Negoita, ca asta ti-este a din urma Sa nu care cumva sa te mai vaz ca te tii de coada mea, ca nu numai nu capeti nimica, dar inca ma si supar, si daca m-oi supara, de! poate sa-ti para foarte rau Atata-ti spun



A pierit duhul si fireste si-a venit patimasa-n fire, buna zdravana ca mai-nainte, parca si mai vesela Acuma cu cate daruri si cinste l-a-ncarcat caimacamul pe Negoita, ce sa vi le mai insir eu? - ca vi le puteti singuri inchipui I-a daruit cu hrisov o mosie, s-o stapaneasca de veci, si pe dasupra l-a si boierit.



Traia acuma Negoita in huzur, ce cu gandul nu gandise, de vreo trei luni si mai bine. Dar intr-o zi, tocmai cand isi facea dupa pranz tabietul boieresc, cu cafea si ciubuc in pridvorul lui de la tara, iacata vede de departe, pe drumul care vine dinspre miazazi, un vartej de praf, care se tot apropie. Ce sa fie? Sunt niste slujitori de la curte: vin in goana cu nalta porunca sa-l aduca napristan la Craiova.



Nu i-a prea placut lui Negoita ca i-au turburat tabietul; dar ce sa faca? Ajungand la curte a sarutat mana stapanului; acesta l-a luat in brate, l-a sarutat pe frunte, si i-a zis:



- Prea iubite frate Negoita, daca tii la mine catus de putin, sa pornesti fara clipa de zabava spre Bucuresti: butca e gata; pe drum asteapta cai de olac din poste-n poste Fata mariei-sale lui voda, domnita, e apucata cum a fost si nevasta-mea, poate si mai rau, dupa stafeta ce primii Numai dumneata o poti scapa Alearga!



"M-am fript!" s-a gandit Negoita; dar de zis, n-a putut zice nimic.



Caimacamul l-a strans in brate, l-a suit in butca si, manati, bre! Surugiii au dat bice si calcaie, pe urma tipete si chiote Pana a doua zi, pe la ceasul vecerniei, l-au adus pe Negoita techer-mecher drept la scara palatului domnesc din Bucuresti.



Voda si doamna, frangandu-si mainile, l-au intampinat in capul scarii, si voda i-a strigat in greceste, cum vorbea p-atunci boierimea:



- Ah! Dumnezeu te-a adus, boierule! Poftim!



Dar Negoita - de unde stie greceste? - a raspuns intr-o doara:



- Cine nu-l cauta il gaseste, maria-ta, dar cine-l cauta! Sa vedem! sa-l cautam! Daca s-o putea, si mie mi-ar parea bine. Sa vedem



- Haide!



Si zicand asta, voda l-a-mpins pe Negoita pana-n sagnasiul din fundul salii Acolo sta domnita greceste pe un covor jos, clatinand mereu din cap ca o papusa cu gatul pe sarma; intr-una se chinuia asa de cinci zile cu dintii-nclestati si fara sa-nchida ochii o clipa.



Cum s-a aratat Negoita, donmita a stat din cap si a-nceput sa tipe, apucata de toate nabadaile:



- Afara! dati-l afara! sa nu-l vaz m ochii mei pe ratanul de Negoita! afara! sa vie babaca!



Negoita n-a asteptat mai multe si, in loc sa se supere ca-l goneste cu ocara, a ridicat asa din umeri, parc-ar fi zis: "De! daca nu poftesti".



S-a-ntors in loc si a voit sa plece. Dar doamna l-a apucat de mana, iar voda s-a apropiat de fiica-sa:



- Aicea sunt! uite babaca matale!



- Nu tu! tipa fata. Nu te-am chemat pe tine! sa vie babac-al meu!



- Eu sunt babac-al tau! a zis cu lacrimi fierbinti prapaditul de batran.



Dar copila, tipand si mai grozav:



- Nu! nu esti tu! tu esti urat! tu du-te cu Negoita! sa vie capitan Manoli Ghaiduri, ca el e babac-al meu adevarat!



La asa vorbe nebunesti, doamna a lesinat Daca nu era Negoita s-o apuce-n brate, cadea lata. Au sarit cocoanele curtii si au luat-o s-o frece cu otet de trandafir si sa-i dea pe la nas cu pene aprinse. Iar bietul voda a-nceput sa se bata cu pumnii-n fes, pe cata vreme copila tot mai tare tipa.



- Sa-mi aduceti pe babac-al meu! pe capitan Manoli! p-ala-l vreau eu!



In sfarsit, Negoita zice lui voda la o parte:



- Maria-ta, la asa patimasi trebuie sa le facem cheful deocamdata; ca daca ne-mpotrivim, ii atatam mai rau.



I l-au adus prin urmare pe capitan Manoli Mai rar asa palicar! inalt, spatos si mustacios - o mandrete de arnaut! si muiat numa-n fireturi de sus pana jos - sa fie de fala pentru orice curte domneasca!



Cu mustatile lui frumoase inecate de lacrimi, s-a apropiat capitan Manoli, sluga credincioasa, de fiica doamnei; iar mititica, indata ce l-a vazut, s-a descruntat deodata, a zambit dulce si, ca orice copil supus cand roaga frumos pe tata-sau sa-i faca un hatar, i-a zis cu multa blandete:



- Babaca! te rog, babaca, daca ma iubesti, sa-i tai lui Negoita nasul si urechile si sa-l dai afara ca pe un obraznic. ca e botos, e lacom si nemultumitor! sa nu-l mai vaz in ochii mei, ca nu-l pot honipsi !



Capitanul Manoli iubea fireste pe domnita din tot sufletul; dar asa hatar mare nu-i putea face fara voia stapanilor. Iar Negoita s-a gandit: "Asa ti-e vorba? Bine!" pe urma s-a-ntors la voda si zice:



- Maria-ta, ia sa se dea toti intr-o parte, sa vaz si eu mai aproape pe patimasa.



I-au facut toti loc, iar Negoita s-a dus drept la domnita care se zbuciuma si racnea cat putea:



- Afara Negoita! Iesi afara, mojicule!



Dar el nu s-a sinchisit de pandoliile ei si i-a vorbit incet:



- Draguta, eu as zice sa pleci mai bine de bunavoie As! fata racnea mai rau:



- Afara Negoita!



- Si zi, asa, ai? Nu vrei?



S-a dat s-o apuce de mana. Atunci domnita l-a scuipat in fata si i-a ars o palma de i-a scaparat ochii lui Negoita.



El s-a sters cu maneca pe obraz si intorcandu-se-n loc spre voda, zice:



- Maria-ta, patima asta vine aicea cu o-mprejurare cum pan-acuma n-am mai intalnit Ca n-ar fi leac de tamaduire, nu zic; dar, singur eu, nu pot face deocamdata nimica imi trebuie un ajutor Am aicea la Bucuresti, in mahalaua Negustorilor, o prietena mestera care stie sa traga de galci si de najit; e vaduva unuia care si-a prapadit averea-n risipa si-n desfranari; a ramas mufluz, si-a luat lumea-n cap si a lasat pe biata femeie nevinovata pieritoare de foame O cheama Acrivita Ianuloaia, fata lui Hagi Canuta



La vorbele astea, domnita a-ncetat deodata cu tipetele, s-a-nceput sa tremure, clantanind ca-n toiul frigurilor.



- Asadar, rog pe maria-ta sa porunceasca a pune iute caii, s-a-duc numaidecat pe Ianuloaia.



A vrut sa faca un pas; dar domnita l-a apucat strans de pulpana, tipand apelpisita:



- Stai, Negoita!



Si ce sa mai lungim acuma povestea? - ca o poveste, cat de frumoasa, daca-i prea lunga, iar nu face - i-a trecut copilei, parca numai visase cineva c-ar fi fost bolnavioara; s-a gatit frumos, s-a plecat vesela cu doamna la plimbare, in butca deschisa Patru telegari cu falaitar; doisprece arnauti calari inainte si tot atatia m urma fluturandu-le fustanelele; iar Manoli, sus pe capra, cu mana dreapta pe praselele hangerului din sileaf si cu stanga rasucindu-si mustatile Si era mare bucurie pe sufletul lui voda, cand se uita de la fereastra cum zbura butca departe.



Negoita a ramas in gazda la curte. Cam a treia zi, aducandu-si aminte ca mai are si alte daraveri in Bucuresti, a mers drept in mahalaua Negustorilor, sa-i ia urma Ianuloaiei Casele cele frumoase le vandusera creditorii Sarmana! parasita de barbat, traia acuma la tata-sau, la hagiul Acolo, gasind-o, a ramas incremenit de asa frumusete, mai ales cum se purta ea acuma, cernita de sus pana jos, ca orce vaduva jalnica Dupa ce i-a sarutat mana, i-a zis:



- Uite, cocoana; eu ma stiu dator lui kir Ianulea cu o suta de galbeni; ieri am aflat de nenorocirea dumneavoastra, si ti-am adus datoria Poftim!



Cocoana a-nceput sa planga si sa-l intrebe daca stie el ceva despre ce s-o fi facut omul ei, ca ea nu mai poate - se frige, o sa moara de dorul lui. Negoita i-a raspuns ca nu stie nimica; iar, ca multumire ca barbatu-l indatorase la vreme de mare nevoie, a rugat-o pe cocoana sa primeasca a stapani ea de veci viisoara lui de la Cutitul de Argint, si i-a si dat la mana hartie de danie, intarita cu pecetie domneasca. Dupa aceea, ca sa se mantuie el odata de slujba doftoritului, s-a gandit catva si i-a mai spus:



- Cocoana, eu am vazut mult bine de pe urma barbatului dumitale; in cinstea si pomenirea lui, vreau sa te-nvat ceva, cu care, la prilej, sa te salti bine din lipsa Asculta, rogu-te, cu luare-aminte De cate ori ai auzi c-a intrat dracu-n vreo femeie, nevasta, fata, macar fie din orce loc, or de ce neam ar fi numaidecat sa mergi acolo, ca nu iese din ea pana nu l-ai goni dumneata Sa-i zici patimasei numai atata, parc-ai fi-ntalnind pe omul dumitale: "Aici mi-ai fost ascuns, Ianulica?. si eu te cautam ca o nebuna fos-mu! parigboria tu kosmu!"



- De unde stii dumneata vorbele astea? a-ntrebat cocoana privindu-l crucis.



- Le-am invatat, demult, de la un prietin a raspuns Negoita, zambind la privirea cocoanei; apoi a adaugat: Numai atata sa-i spui Pe urma, s-o apuci in brate, tot cu gandul la kir Ianulea: sa te uiti la ea asa frumos, cum te uiti acuma la mine, s-o saruti cu foc si sa n-o slabesti din dragoste pana nu-i trece de tot. Fireste ca, dupa potriva ipochimenilor, n-are sa-ti fie osteneala degeaba Ai inteles?



- Am inteles.



- Acuma, ramai sanatoasa, cocoana! S-auzim de bine!









S-a-napoiat dupa acestea Negoita la curte, unde a stat inca vreo patru-cinci zile, numa-n bunatati si-n cinste mare. Cand sedea el sus la masa cu mariile-lor, cu protipendada si cu evghenistii ai mai simandicosi, cantau jos pe sub ferestre meterhanele si jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor s-a prostimii. A opta zi, s-a hotarat Negoita sa se porneasca la urma lui inspre partile Jiului L-au caftanit si i-au daruit voda si doamna cate trei pungi de ibrisim cu cate o mie de galbeni; iar domnita, un inel cu o nestemata cat o aluna turceasca, si cu sevas mare l-au pe-trecut toti pana jos in capatul scarii.



Capitan Manoli s-a rugat de stapani sa duca el pe Negoita pan-acasa. Toata vremea, pe drum, l-a-ngrijit capitanul ca un frate ziua si noaptea, cantandu-i din gura si cu tambura manéle turcesti si cantece de palicari de pan muntii lui departati - si canta strasnic; avea si glas si patrundere. I-a placut mult lui Negoita tovarasia lui Manoli si ajungand acasa la mosie, s-a crezut dator sa pofteasca si el in gazda pe capitanul, care era tot atat de placut si de bun, pe cat de voinic si de viteaz Seara au cinat impreuna, cu vin vechi de Dragasani, cu cafele si ciubuce pana tarziu; iar, dupa cina, la care, osteniti cum erau de drum, se cam trecusera din pahare, capitanul, cat era de mare palicar, inecandu-l deodata asa un parapon, s-a lasat sa-l podideasca plansul ca pe o femeie, si cazand in genunche, i-a zis gazdei;



- Eu sunt sarac, bei-mu (adica printul meU), n-am sa-ti daruiesc nimica de pret; dar numai Dumnezeu si sufletul meu stiu cat iti sunt de recunoscator! ca, daca se prapadea fetica, eu -uite, vezi hangerul asta? pana-n prasele mi-l bagam in piept! ca, fara copila asta, ce s-ar mai fi facut Manoli sarmanul, sarmanul Manoli?



S-a-nceput sa sarute manile lui Negoita si l-a rugat sa-i primeasca-n dar o pereche de matanii de la Ierusalim.



Cata vreme capitan Manoli varsa aici lacrimi de multumire, colo, departe, la Bucuresti, se jelea de durere mitropolitul, ca una dintre nepotelele i.p.s.-sale incepuse sa aiba pandolii Dar s-a-ndurat pronia si nu l-a lasat sa planga prea mult pe robul Iubitoriului-de-oameni Cum a intrat coana Acrivita pan gangul clopotnitei, parca i-a luat tinerei boala cu mana Si a zis bodaproste Ianuloaia cand a plecat blagoslovita si multumita destul de la mitropolie.



Iar, noaptea aceea chiar, in adancuri se aduna soborul demonilor dinaintea lui Dardarot, sa asculte pe Aghiuta, care se intorsese si el la urma lui cu coada-ntre picioare, rupt de oboseala.



Le-a povestit el toate cate le patimise dincolo, mai cu sart si mai frumos decat vi le-am putut eu povesti dumneavoastra. Imparatul a tacut un haz nespus si a zis razand:



- M-am patruns acuma cum merge pricina Halal sa-ti fie, draga Aghiuta! frumos te-ai purtat, n-am ce zice. Cu ce vrei sa te rasplatesc pentru atata osteneala?



- Intunecimea-ta, spre rasplata, doua hataruri am sa-ndraznesc a cere.



- Spune, puiule draga.



- Intai, pe Acrivita si pe Negoita sa nu-i vaz vreodata p-aici! Duca-se la rai, sa se-mpace sf. Petre cu ei cum o sti.



- Bine Si al doilea?



- Al doilea, sa ma lasati sa ma mai odihnesc si eu putintel acasa, ca m-am dehulat de atatea trebusoare pe pamant.



- Bine, s-asta! ai dreptul sa dormi trei sute de ani de aci-ncolo fara sa te mai supere nimini cu nimic!



Zicand acestea, Dardarot i-a tras un picior dupa obicei si l-a trimis sa se culce.



Si asa, au mers cocoana Acrivita si Negoita, fiecare la ceasul sau, in rai; iar Aghiuta s-a pus sa-i traga la soamne si dormi! si dormi! s-o fi dormind s-acuma, daca nu cumva s-o fi sculat, mititelul, sa se apuce iar de cine stie ce dracii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

KIR IANULEA


KIR IANULEA - comentariu literar - Nuvela fantastica



Opera si activitatea literara Ion Luca CARAGIALE

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion Luca CARAGIALE





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Teatru

O scrisoare pierduta

- citeste textul
Comedia O scrisoare pierduta
Caracterizarea lui Stefan Tipatescu - O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale
Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
Despre Farfuridi (Exemplu de caracterizare a unui personaj caragialean)
O SCRISOARE PIERDUTA, - analiza literara
O scrisoare pierduta - instante ale comicului la granita spre modernitate
O scrisoare pierduta caracterizarea personajelor - Trahanache, Catavencu, Tipatescu, Zoe, Farfuridi, Cetateanul turmentat, Pristanda
O scrisoare pierduta - comedie de Ion Luca Caragiale.
Agamita Dandanache - caracterizare - personaj al comediei O scrisoare pierduta
Caracterziare Cetateanul turmentat - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Ghita Pristanda - personaj in comedia O seri-soare pierduta
Nae Catavencu - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Stefan Tipatescu - personaj al comediei O scrisoare pierduta
Zaharia Trahanache - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Caracterizare - Zoe Trahanache - personaj in comedia O scrisoare pierduta
I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta, actul al II-lea Interpretare de text la prima vedere
Sursele comicului in comedia O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale.
O SCRISOARE PIERDUTA, - COMEDIE, Tema, Locul, Semnificatia titlului
Povestirea pe acte si scene, cu precizarea momentelor subiectului - Structura comediei
Caracterizarea personajelor (Zaharia Trahanache, Stefan Tipatescu, Zoe Trahanache, Ghita Pristanda, Nae Catavencu)
Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegatorului
Sursele comicului
Comedia O scrisoare pierduta
O SCRISOARE PIERDUTA, - Studiul textului

O NOAPTE FURTUNOASA

- citeste textul
O NOAPTE FURTUNOASA - COMEDIE - Formele de manifestare ale comicului
Povestirea subiectului pe acte si scene
Caracterizarea personajelor - Jupan Dumitrache Titirca, Zita, Veta, Rica Venturiano
Sursele comicului

D ale carnavalului

- citeste textul



Nuvele

In vreme de razboi

- citeste textul
Nuvela in vreme de razboi
Ion Luca Caragiale, In vreme de razboi - trepte ale alienarii
in vreme de razboi - nuvela de Ion Luca Caragiale (Tema nuvelei)
Stavrache - personaj principal in nuvela in vreme de razboi
IN VREME DE RAZBOI - Analiza contextului literar pe capitole
Interpretare de text la prima vedere - I.L Caragiale, In vreme de razboi
IN VREME DE RA,ZBOI - comentariu literar - momentele subiectului
Nuvela psihologica de factura naturalista - IN VREME DE RA,ZBOI
In vreme de razboi de I. L. Caragiale
IN VREME DE RA,ZBOI - Studiul textului

LA HANUL LUI MANJOALA

- citeste textul
LA HANUL LUI MANJOALA - comentariu literar - Nuvela fantastica - Semnificatii
LA HANUL LUI MANJOALA,
Nuvela fantastica La hanul lui Manjoala de I.L Caragiale

KIR IANULEA

- citeste textul
KIR IANULEA - comentariu literar - Nuvela fantastica



Schite

Bacalaureat

- citeste textul
Bacalaureat
BACALAUREAT - analiza literara

Vizita

- citeste textul
Schita Vizita
VIZITA de I. L. Caragiale

D-L GOE

- citeste textul
D-l Goe - schita de Ion Luca Caragiale
D-l Goe - schita de Ion Luca Caragiale
Goe - personaj principal al schitei Dl Goe
Gretchen - personaj central al basmului Craiasa zapezii

TRIUMFUL TALENTULUI

- citeste textul
TRIUMFUL TALENTULUI - analiza literara

Infamie

- citeste textul
I.L. Caragiale, Infamie - Interpretare de text la prima vedere