Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




O scrisoare pierduta caracterizarea personajelor - Trahanache, Catavencu, Tipatescu, Zoe, Farfuridi, Cetateanul turmentat, Pristanda de Ion Luca CARAGIALE



Ion Luca CARAGIALE O scrisoare pierduta
Trahanache este un naiv, un homo politicus adaptat la situatie, dezechilibrat atat in viata familiala, cat si in cea politica. Existenta sa este aservita unui mecanism, cel al puterii. Este un orgolios ridicol, senil, ticait, de o viclenie rudimentara, cu stereotipii de limbaj si de comportament, cu o gandire limitata si plata. in virtutea cultului pe care il are pentru Zoe si pentru Fanica, nu vede ridicolul situatiei in care se gaseste. Candoarea comica, dulcegaria limbajului, actiunile inofensive il plaseaza in categoria incornoratului simpatic. Numele sau sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor.



Catavencu este duplicitar, poarta o masca schimbatoare, fiind, rand pe rand, fatarnic, ipocrit, teatral, infatuat, sentimental, patriot, umil, neputincios etc. in construirea sa, autorul apeleaza la tehnica relativizarii imaginii. Este un arivist care se orienteaza in viata dupa deviza lui Machiavelli: Scopul scuza mijloacele", pe care o atribuie insa nemuritorului Gambetta". Convins de superioritatea pe care o are asupra celorlalti, Catavencu vrea sa inlature decalajul dintre conditia sa politica umila si exceptionalele calitati pe care le poseda. Este insa un ambitios fara tenacitate, iar acest lucru se va vedea pana la sfarsitul piesei. Cu toate acestea, este un om inteligent, nu are complexe sau remuscari, stie sa se adapteze la situatie, are vivacitate, este un frenetic al ideilor, ceea ce face din el un bun om politic. Numele sau sugereaza demagogia care-1 caracterizeaza atat de bine.





Tipatescu are un statut ontologic privilegiat, deoarece se detaseaza de universul de marionete si este capabil de ironie. Are o perspectiva axiologica asupra valorilor umane, desi el insusi le incalca, permitandu-si o judecata critica asupra societatii: Ce lume ! ". Se poate intrevedea in aceasta exclamatie si amaraciunea autorului neputincios in fata unei societati haotice in manifestari si degradate. il putem incadra in tipul junelui-prim din teatrul clasic, desi se identifica foarte bine si cu parvenitul din realism. Este extrem de orgolios si cedeaza foarte greu la rugamintile lui Zoe, traind permanent cu convingerea ca-si sacrifica o cariera stralucita in capitala de dragul ei si al judetului pe care-1 conduce.



Zoe este cea mai distinsa dintre femeile teatrului lui Caragiale, cititorul neavand nici un indiciu ca ar fi ignoranta sau vulgara. Cu parada de cochetarii si sentimentalisme, stie sa-si impuna de fiecare data punctul de vedere si sa-i conduca abil pe toti barbatii care o inconjoara. Are o atitudine de mare doamna fata de Catavencu, fostul dusman, caruia ii iarta santajul si ii castiga devotamentul, in schimbul promisiunii ca-1 va ajuta in alte imprejurari, astfel reusind chiar a-1 convinge sa conduca manifestatia in cinstea noului ales.



Farfuridi intra in relatia clasica de cuplu comic, alaturi de Branzovenescu. Imaginea sa se creeaza pe baza contrastului dintre ordinea aparenta si haosul din interior. Este autorul unor aberatii rizibile, dar nevinovat-cinice de genul iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori" si al unor scene, cum este cea a depesei trimise la Bucuresti, ce dau masura prostiei si a absurdului jocului politic in care este antrenat. Cuvantarea sa, tinuta in seara numirii noului candidat, este o excelenta caricatura a discursului politic, un model de incoerenta si ilogism.



Branzovenescu (nume de rezonanta culinara", cum a observat G. Ibraileanu in studiul Numele proprii in opera comica a lui I.L. CaragialE) functioneaza ca un ecou al lui Farfuridi; el nu are nici o opinie, nu-si da niciodata cu parerea, traind in umbra celuilalt si impartasind aceleasi nemultumiri si frustrari ca si acesta. Este o fire domoala, precauta, un individ lipsit de personalitate.



Dandanache este un amestec de prostie, infatuare, confuzie si imoralitate, reprezentand extrema degradarii clasei politice. Are un psihic dezorientat, mecanic, o memorie lacunara, defecte vizibile in discursul ridicol, absolut neinteligibil. Pentru el santajul nu este un accident, ci un mod de a face politica. Numele sau este o alaturare comica de elemente lexicale contrastante: Agamemnon este marele razboinic din epopeea lui Homer, iar Dandanache este un derivat de la dandana" (incurcatura). in viziunea lui Caragiale, Dandanache este mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", asa cum marturiseste intr-o scrisoare catre Paul Zarifopol.



Cetateanul turmentat este simbolul omului simplu, al poporului naiv si manipulat de cei aflati la putere. Este simpatic in ignoranta lui, insa nu si inocent: vesnic turmentat, el se imbata cu ideea puterii de a hotari, prin votul sau, destinul tarii. Este un anonim in sens ontologic (de aceea nu primeste nici un numE), un reprezentant al unei categorii sociale in dimensiuni estetice. Inconstient, Cetateanul turmentat joaca rolul regizorului care ofera solutia happy-end-ului, readucand ordinea. Turmentarea este o masca ce exprima starea de dezorientare, de incertitudine.



Pristanda este tipul omului slugarnic, adus in aceasta stare de problemele materiale pe care le are si de natura functiei. Dand dovada de intuitie, dar si de oportunism, el incearca sa aiba relatii bune atat cu puterea, cat si cu opozitia, gandindu-se ca la un moment dat rolurile s-ar putea inversa. Este caracterizat in primul rand prin limbaj, care da masura mimetismului nedisimulat al unei societati ce joaca un rol care nu i se potriveste. Numele sau vine de la un joc moldovenesc in care se bate pasul pe loc, la comanda unui sef, fara a se porni in nici o directie.





Comicul caragialian isi extrage esentele din umorul caustic al satirei, evidentiind un contrast intre aparenta si realitate. Personajele, odioase prin ceea ce sunt, se acopera de ridicol prin ceea ce vor sa para, iar intamplarile compun o ordine hilara prin aberatia lor.



Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si grupuri insolite, autorul apeland la scheme clasice precum incurcatura, coincidenta, echivocul, quiproquo-ul (inlocuirea cuiva prin altcinevA), acumularea progresiva etc, cum sunt pierderea si gasirea scrisorii, aparitiile neasteptate ale Cetateanului turmentat, indicatia de la centru privind alegerea lui Dandanache, confuzia facuta de Dandanache intre Trahanache si Tipatescu.



Comicul intentiilor consta in atitudinea scriitorului fata de evenimente si oameni (ironica, sarcastica, umoristica, satirica, dispretuitoare etC), atata vreme cat Caragiale isi propune sa fie obiectiv, insa nu si indiferent.



Comicul caracterelor este bine conturat la nivelul tipologiei personajelor: demagogul (CatavencU), naivul siret/incornoratul (TrahanachE), instrumentul puterii/servilul (PristandA), amorezul (TipatescU), femeia frivola/femeia voluntara (ZoE).



Comicul de moravuri vizeaza formele fara fond" satirizate de dramaturg, referitoare la alegerile din trecut, la coruptia sistemului politic, la despotismul si imoralitatea conducatorilor etc.



Comicul de limbaj este remarcabil, autorul reusind sa retina cele mai fine nuante ale personalitatii eroilor din modul in care acestia vorbesc. Dintre greselile grave savarsite la nivelurile stilistic si expresiv, observam repetitia obsedanta a unei specificitati de limbaj (Ai putintica rabdare!", curat"), interferenta registrelor stilistice (unul vechi, alcatuit din cuvinte de origine turca si neogreaca, altul de data recenta, bogat in neologisme, care sunt insa deformate, explicate prin etimologii populare sau intrebuintate cu alt sens decat cel real: bampir", remuneratie", fonctie", capitalisti"). La nivel sintactic, se observa cu usurinta incalcarea regulilor logice si limbajul dezarticulat, rezultat din contradictii in termeni (lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani"), nonsensuri (Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica"), truisme (un popor care nu merge inainte sta pe loc"), expresii tautologice (intrigi proaste"), asociatii incompatibile (Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.").



Comicul numelor este magistral realizat la Caragiale, acesta stiind sa surprinda ca nimeni altul o trasatura esentiala a personajului prin numele pe care i-1 da, dezvoltand astfel tehnica inaugurata de Alecsandri in literatura romana.

Creator al unei opere perene prin tipurile si situatiile imaginate, clasic prin echilibrul formei, rigoarea compozitiei si viziunea moralizatoare, realist prin detaliu si prin intentia critica, I.L. Caragiale ramane unul dintre cei mai moderni dramaturgi romani, dincolo de curente si de mode literare.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.