Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






KIR IANULEA - comentariu literar - Nuvela fantastica de Ion Luca CARAGIALE



Ion Luca CARAGIALE KIR IANULEA
Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt . numeroase, fiind caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune.

Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filozofice, anecdotice. Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula 1 compozitionala, nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.

Termenul de "nuvela" vine din frantuzescul "nouvelle" si inseamna "noutate, nuvela".



Nuvela "Kir Ianulea" de I.L.Caragiale a fost publicata in volumul de "Schite noua" din 1910, fiind reproducerea povestirii despre Belfegor a lui Machiavelli, asa cum Caragiale insusi afirma intr-o nota din finalul volumului mai sus mentionat: "Aceasta poveste se gaseste in Giovanni Brevio, Roma 1545, intitulata «Novella di Belfegorx»; mai tarziu, in 1549, apare cu acelasi titlu sub numele lui Machiavelli (). Un savant bibliograf englez, John Dunlop, crede ca originalul lui Belfagorx se gasea intr-un manuscript latinesc al Bibliotecii St.Martin din Tours, manuscript disparut pe vremea razboaielor civile."

Tema ilustreaza simbolul duhului rau neutralizat de satanismul genetic al femeii, care-1 inspaimanta si-1 invinge, starnind - uneori -compasiunea pentru patimirea la care este supus acesta de oameni. Caragiale transfera povestea lui Belfagor in epoca Mavrogheni, intr-un mediu negustoresc din Bucuresti, adaptand intamplarile si limbajul la specificul epocii fanariote din capitala Romaniei.



Subiectul

Nuvela "Kir Ianulea" este o proza fantastica, atat prin sursa de inspiratie, cat si prin manifestarea normelor etice ale omenescului intr-o lume a fabulosului.

inceputul nuvelei plaseaza actiunea intr-un cadru fabulos, printr-o formula tipica basmelor populare, "Zice ca odata, acu vreo suta si nu stiu cati ani" si prin personajele mitologice, "Dardarot, imparatul iadului" si diavolii "de la mare pan la mic", chemati de acesta la o mare adunare, in care sa lamureasca o problema spinoasa ce se manifesta in viata muritorilor, aceea a nevestelor. Scaraotchi "s-a tras de tacalie scrasnind strasnic () a holbat ochii" si a inceput sa zbiere la "afirisitii" care tremurau de frica ascultand reprosurile ca ei nu au bagat de seama ca toti barbatii dati afara din rai si veniti in iad pentru ispasirea pacatelor savarsite pe pamant, dau vina pe neveste. Toti cei intrebati de ce au ajuns in iad au o singura explicatie, «"femeia" si iar "femeia"». Dar nici tartorul diavolilor nu-i putea crede pe oameni, ironizandu-i cu dispret, "fiindca-i stim ce iubitori de adevar sunt". intrucat politica imparatiei era aceea de a sti tot ce se intampla pe pamant, pentru ca sa poata atrage cat mai multe suflete, Dardarot da porunca sa fie torturate toate femeile din iad, in speranta ca ar putea afla de la dansele "un crampei de adevar", dar si ele, se stie, "cat de-ndaratnice si de-ncapatanate sunt". imparatul considera ca singura sansa de a cunoaste care este situatia adevarata pe pamant este de a-l trimite intr-o documentare directa "pe mititelul" Aghiuta. Dardarot isi incheie discursul in stil caragialesc, cu o expresie pleonastica: "Asadar si prin urmare, dupa multa chibzuinta, am hotarat sa trimit pe mititelul, pe Aghiuta", dar, nevazandu-1, se enerveaza racnind: "Ce? n-a venit Aghiuta? Unde-i Aghiuta?". Mititelul, innebunit de frica, se ascunsese "pantre diavolii maruntei de la urma", dar cand s-a auzit strigat, "a lasat coada si a tipat: - Aici sunt, intunecimea-ta!". Dardarot 1-a inhatat de urechi si 1-a scuturat "de-i trosnea junghietura" de mult ce-1 iubea, fiindca "era mititelul mucalit" si cand se plictisea de treburile imparatiei il chema sa-i spuie "lafuri (palavre, vorbe, taifas -un.) si sa-i faca giumbusuri". imparatul ii da porunca lui Aghiuta sa ia din comoara imparatiei o suta de mii de galbeni, "adusi alaltaieri cu zgarcitul pe care-1 ingropara cu talerul parlitii de mahalagii", apoi sa se duca pe pamant in chip de om muritor. Acolo, "sa te casatoresti si sa traiesti cu nevasta zece ani", apoi va trebui sa se prefaca mort, sa-si lase trupul pe pamant, iar el sa se-ntoarca la Dardarot si "sa-mi dai socoteala una cate una de toate pan cate ai fost trecut ca om insurat". Desi era "un drac si jumatate", Aghiuta si-a "varat coada intre picioare", inspaimantat de greaua sarcina primita, aceea de a avea de-a face cu o femeie. isi aminteste de o alta misiune, cand, angajandu-se argat la o baba, aceasta il pusese "sa-i indrepteze un fir de par cret" si, desi trasese de el zi si noapte, timp de trei ani, "de-aia firul se-ncarlionta si mai tare", dupa care "s-a lipsit si de simbrie si de tot, s-a fugit de la stapana". Dardarot ii mai spune ca, timp de zece ani, va trebui sa fie supus "la toate necazurile, slabiciunile si ticalosiile pamantenilor la nestiinta, la saracie, robie, prostie si la manie chiar", fara sa poata apela in vreun fel la fortele diavolesti. Acestea fiind zise, imparatul "i-a tras un picior drept unde-ncepe sa-i zica spatelui coada", Aghiuta a luat suta de mii de galbeni si a plecat intr-un suflet "la-mplinirea datoriei".

in drum spre pamant, Aghiuta s-a prefacut intr-un om "nici matuf (batran, hodorog - n.n.), dar nici prea tangau (baietan, flacaias, baietandru - n.n.), adica om in puterea varstei, "frumos si aratos", hotarandu-se sa se instaleze la Bucuresti, "loc de petrecere". Orasul fiind mare, ii va permite sa-si inmulteasca banii, ca "vorba veche: daca esti sarac, du-te-ntr-o politie (cetate, oras -n.n.) bogata din ce scapa pantre degete altora, poti culege destul; daca esti bogat, du-te-ntr-una saraca din orice firimitura da s-aduca un nevoias la gura, ii smulgi peste jumatate".

Ajuns in Bucuresti, a tras in centrul targului, la hanul lui Manuc, unde a chemat un samsar si i-a spus sa-i gaseasca o casa mare si frumoasa, cu multe camere "pentru stapani, musafiri si slugi", cu gradina si fantana-n curte, cu pivnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si acareturi, "in sfarsit cu toate cate trebuiesc pentru asezarea cuviincioasa a unui negustor chiabur". Dupa cateva zile, Aghiuta se instaleaza in noua locuinta si, cunoscand "pacatul oamenilor" de a fi curiosi sa stie cine este, de unde vine, din ce traieste si altele, numeste mai mare peste slugi "o cotoroanta zugravita si smaltuita", careia ii povesteste varianta vietii sale, pe care o inventase cu scopul de a fi raspandita prin targ.

Astfel, kera Marghioala afla ca el se numeste kir Ianulea, ca provine dintr-o familie modesta din Sfantagora, ca pe la varsta de sapte ani plecase in pelerinaj cu parintii, la hagialac. in portul Salonic se imbarcasera pe o corabie care sa-i duca la Iafa. Dupa trei zile si trei nopti, ca in basmele populare, parintilor Iui li se face rau, pentru ca posteau, deprindere ce tine de canoanele divine si, in conceptia diavolului, din aceasta cauza fusesera supusi chinurilor. Capitanul corabiei chemase un calugar, "om invatat, priceput la cautarea boalelor", dar parintii lui nu mai apuca sa spuna decat ca mancasera "fasole si ridichi". Meticulos, calugarul ii intreaba inca o data daca au mancat "fasole si ridichi, ori ridichi si fasole?". in zadar incearca el sa-i "frece pe pantece cu calti aspri", cei doi isi dau sufletul, ingrijorandu-1 pe capitan, ca nu cumva sa fie holera, sa nu mai poata intra in port, sa i se strice marfa si sa ramana sarac. Calugarul il asigura ca este o boala "care bantuie mai cu sama in postul Pastelul" la crestinii din est, deoarece acestia sunt deprinsi sa manance ridichi si fasole, doua alimente care se lupta "cu iuteala mare in maruntaie", prapadind omul. A doua zi de dimineata, dupa ce le aprinsesera "cate o lumanare de ceara" si le-a cantat "vecinica lor pomenire", i-au aruncat in mare.



Capitanul, milos, 1-a luat pe copil mai intai sluga, apoi ajutor, devenind in final tovaras in afaceri.

Aghiuta se plange kerei Marghioala de umilintele indurate, de pericolele prin care trecuse, de cate ori fusese inselat de oameni, de cate ori ramasese fara nici un ban, de cat patimise pana cand reusise sa se chiverniseasca, ba chiar sa faca avere. Venise sa se stabileasca in Valahia, la Bucuresti, pentru ca ii placea indeosebi limba romana, "si lumea de-aici", desi el era arvanit (albanez - n.N). incantata de o asemenea poveste aventuroasa, kera Marghioala ii ureaza noroc, ca altfel, "frumos esti, voinic esti, bogat esti!", acum trebuia sa se bucure de odihna. Kir lanulea o roaga apoi pe servitoare sa nu spuna nimanui cele aflate, ca altfel "te cotonogesc! iti rup ciubucul (vergea-n.n.) asta pe sale si te dau s-afaradin paine cu ocara!". Ca urmare, toti ai casei afla pana seara, iar toata mahalaua in doua zile povestea lui kir lanulea, cu inflorituri si exagerari, astfel incat nimeni nu mai manca "ridichi cu fasole, toata lumea mananca fasole cu ridichi", precizeaza ironic Caragiale.



Kir lanulea face cunostinta cu negustori si boieri, le face vizite si-i invita la sindrofii. Tuturor le placea lanulea, pentru ca "era om destept si bland, cu multa stiinta despre ale lumii, cu purtari alese si, mai vartos, cu dare de mana: levent ( aici: darnic, generos - n.n.) si galantoni, patruns de filotimie (generozitate - n.n.) si de hristoitie (buna-cuviinta - n.n.) - intr-un cuvant, adevarat om de omenie". De aceea multi dintre boierii si negustorii care-1 cunoscusera voiau "sa-1 ginereasca" , dar kir lanulea pusese ochii pe o tanara din vecini, pe nume Acrivita, fata mai mare a lui Hagi Canuta, "toptangiu (negustor angrosist -n.n.) pe vremuri", vaduv si om important in oras, dar "cam ififliu" (fara bani, lefter - n.N), fiind impovarat cu gospodaria, cu trei fete de maritat si doi feciori "cam nepricopsiti". Acrivita "era vestita de frumoasa", desi se uita, uneori, crucis si nu avea zestre. Kir lanulea o cere de nevasta si, "ca tot omul supus slabiciunilor omenesti", necuratul traieste numai in "petreceri scumpe", dand in stanga si in dreapta "daruri pretioase". Nunta a fost luxoasa si stralucita "cum nu se mai pomenise vreodata in mahalaua Negustorilor", fapt ce face sa i se duca vestea de bogat ce era, iar Acrivita sa fie invidiata de norocul ce daduse peste "chioara lui Canuta".

De cum a dus-o acasa cu lautarii, Acrivita, din blanda si supusa ca o mielusea, devine "o leoaica", instalandu-se stapana absoluta in casa si bagand in sperieti toate slugile cand "s-a uitat o data chioras" la ele. Cu trecerea timpului, Acrivita se facea "mai tantosa si mai aspra", iar kir lanulea o iubea din ce in ce mai mult, tanjind dupa "o vorba mai dulce, or dupa un zambet". Ca orice om de rand, mititelul Aghiuta o ruga in genunchi sa-1 ierte "si da sa-i sarute mainile", dar ea, posaca, incruntata si rea, nu se uita la el, dandu-i cu tifla, iar el o iubea si mai mult. Femeia a scornit noi chinuri pentru sotul ei, s-a prefacut ca este "zuliara" (geloasa -n.n.), pana cand a-nceput sa creada si ea. Tragea cu urechea pe la usi, "a sfredelit usa cu un burghiu, ca sa si vaza" cand veneau la el boieri, cocoane, negustori pentru diferite afaceri, acuzandu-l fara jena ca o insala, ocarandu-l, "facandu-1 nerusinat si mincinos". A pus apoi slugile sa-1 spioneze, ba chiar a trimis pe un frate al ei "sa nu-1 slabeasca de pe urme", dar nimeni nu a putut descoperi nimic, "omul era un barbat cum nu se poate mai de isprava". Nemultumita, cocoana si-a jignit fratele, a batut slugile si Ie-a dat afara. Odata cu schimbarea slugilor, au inceput alte suspiciuni, alte certuri, in care numai cocoana "tipa, ocara si blestema", pe cand lanulea "asculta, inghitea si tacea". Vazand slugile ca in casa "nu canta cocosul", s-au dat bine pe langa Acrivita, ii spuneau ce voia ea sa auda si apoi isi faceau de cap si "furau de stingeau".

Acrivita a dat in patima jocurilor de carti ("otusbir, ghirdum, ba si stos"), casa era tot timpul plina de lume pana noaptea tarziu, se serveau "dulceturi, zumaricale (prajituri - n.N), vinuri, cafele si vutci si ciubuce peste ciubuce", iar gazda, infumurata ca "nimini nu stie juca mai bine ca ea", pierdea foarte multi bani, scazand averea lui lanulea. incercand sa-i spuna, mai in gluma, mai in serios, ca se teme sa nu devina faliti, cocoana a turbat de furie: "- Da ce? nici atata petrecere nevinovata sa n-am in casa mea? Dumneata nu trebuia sa te fi-nsurat, daca te stiai parlit, sa iei pe Acrivita, fata lui Hagi Canuta, care n-a fost invatata la casa parinteasca sa-si manance de sub unghie! Sa fi luat o mahalagioaca sarmana, s-o tii incuiata pe masline si pe mamaliga, sa-ti spele rufele si sa nu se-ndure s-aprinza un muc de lumanare-n casa!". Apoi ii reproseaza faptul ca ea este cinstita si nu-i pune coarne, ba, mai mult, ii indura lui, "ca o nenorocita, toate ticalosiile si murdariile", iar daca nu-i convine, n-are decat sa plece si sa se mai intalneasca atunci "cand mi-oi vedea ceafa fara oglinzi!", intr-o zi, avand musafiri la masa, cocoana Acrivita incepe s-o barfeasca pe sotia unui prieten comun, ca aceasta "s-a tinut cu beizadea cutare", ca "a prins-o o data barbatu-sau () cu consulul muscalesc si cu alti drangalai", ca alta data plecase la o manastire ca sa se spovedeasca si acolo "se plimba toata noaptea cu dihovnicu-n luntre" si canta "de rasuna lacul", iar parintele ii tinea isonul. Kir lanulea, "om cu hristoitie" (om evlavios - n.n.), isi mustra nevasta pentru aceste comentarii "fara nici un temei", ca doar ea nu fusese de fata, mai ales ca femeia respectiva era o buna prietena, care venea "aproape in toate zilele" in casa lor. Atunci Acrivita il acuza pe barbatu-sau ca o place pe femeie si de aceea ii ia apararea. Kir lanulea nu mai rezista si se rasteste pentru prima oara la nevasta, spunand despre ea ca este "mai indracita decat talpa iadului" si ca este o "scorpie nebuna", amenintand-o cu balamucul. Furioasa, cocoana Acrivita, neputand sa-1 loveasca, i-a aruncat castronul cu ciorba in fata, oparindu-l "de sus pana jos". Musafirii au sarit sa-i desparta, dar cocoana a inceput sa racneasca si sa strige dupa ajutor:"- Sariti! sariti, oameni buni! ca ma omoara paganul, arvanitul!". Apoi il acuza ca este beat, ca are tiitoare pe care le plateste cu bani grei, facandu-1 cum ii vine la gura: "ratan", "janghinos" si "raios", ajungand ca toata mahalaua s-o compatimeasca pentru bataile cu care o chinuia barbatul, "dupa ce o-nsala cu care-i iese-nainte!".

Cu timpul, lui kir lanulea i-a trecut supararea si din nou o mangaia cu vorbe frumoase, "draga-n sus! draga-n jos! puiule si suflete", ii facea toate placerile, o rasfata cu expresii grecesti, "fos-mu, parigboria tu kosmu!" ("lumina mea, mangaierea lumii!"), nu mai stia cum sa-i intre in voie. Dar Acrivita, gandindu-se ca "mult n-am sa mai fac purici" cu el, incepe sa-si asigure viitorul, luand din casa bijuteriile, argintaria si tot ce era de valoare si punandu-le la pastrarea in casa parinteasca, ori vanzand lucrurile de pret si punand bine banii. Se prefacea iubitoare cu lanulea, il invaluia cu vorbe dulci, iar el nu mai putea de bucurie. il roaga apoi sa le faca si surorilor ei zestre, "cate o mie, doua de galbeni", ca sa se poata marita, iar celor doi frati sa le dea un capital ca sa se apuce si dansii "de vreo negustorie, ca sunt gogeamite galiganii", iar tatal ei nu mai face fata. Dupa ce inzestreaza fetele, iar feciorilor le umple chimirul si-i trimite - unul spre Galati si altul spre Brasov - sa faca negustorie, lanulea se simtea fericit cum nu mai fusese, o tinea tot in ziafeturi, chefuri "cu zeci de musafiri si de lautari", cu bunatati si trufandale, "si tot ce dorea Acrivita trebuia sa se-mplineasca: Turnul Coltii sa-l fi cerut pe masa, kir lanulea pe masa i l-ar fi adus". Cand se dezmeticeste, kir lanulea constata ca a dat "de fundul lazii", in care nu mai avea decat "vreo trei sute si ceva de lire", bani cu care mai putea tine gospodaria numai doua-trei saptamani. A inceput sa imprumute bani cu dobanzi mari, punandu-si speranta in negustoria fratilor Acrivitei, dar, tocmai cand isi pierduse rabdarea, afla cu stupoare ca primului i se scufundase corabia incarcata cu marfa si uitase sa se asigure, iar celalalt cheltuise toti banii prin carciumi si la jocurile de noroc.






Creditorii se reped la lanulea sa-si recupereze banii si-1 pazesc sa nu fuga inainte de sorocul platilor, "cum au muflujii (om falit, saracit, ruinat - n.n.) obicei". Bietul om este ingrozit "vazandu-se scos la selemet (vanzare, faliment - n.n.), () cazut in saracie, in necinste si-n ocara" si-1 apuca disperarea ca va fi intemnitat.



intr-o dimineata, s-a hotarat "sa spele degraba putina" si, sub pretextul ca se duce pana la Snagov sa cumpere peste, a luat-o Ia goana catre campul Filaret, apoi, ajungand in deal (a Cutitul de argint a zarit in urma lui "un palc mare de calareti", format din negustorii pagubiti si ceausii de la agie. inspaimantat, kir lanulea a abandonat calul si a luat-o la fuga pe jos, sarind santuri si garduri unul dupa altul, pana cand, mort de oboseala, a dat peste un om "bondoc si-ndesat, care tocmai se spala pe ochi de dimineata", in prispa cramei sale. Kir lanulea il implora sa-I ascunda pe undeva, ca il va face un om bogat. Negoita accepta sa-I ajute sa scape de urmaritori doar atunci cand afla ca acestia nu sunt boieri, ci negustori si-I ascunde "subt o claie de haraci, peste care a mai trantit si niste coceni de porumb". Odata scapat, kir lanulea ii povesteste lui Negoita "toate pe sart" (in ordine, pe rand, metodic - n.n.), cum a plecat "din adancuri" la porunca imparatului dracilor, cum s-a chinuit ca om insurat, explicandu-i cum o sa-1 rasplateasca pentru ca-1 scapase de urmaritori. De cate ori va auzi "c-a intrat dracu-n vreo femeie", sa stie ca el va fi acela, asa ca Negoita sa se duca imediat acolo si abia atunci va iesi din respectiva nevasta, fata ori din orice Ioc va fi aceea. Sigur ca Negoita va primi o rasplata generoasa din partea rudelor acelei femei si astfel se va imbogati. invoindu-se, Aghiuta a plecat "p-aci-ncolo".

Nu peste mult timp, Negoita afla ca pe una din fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, logodita cu Ilie Bogasierul "o munceste dracul", vorbea in diferite limbi straine, desi nu le invatase si dezvaluia tot felul de taine, de secrete care priveau pe mai marii zilei: sacul cu bani ce fusese furat de la paharnicul Iordache de un gramatic se afla ascuns in fundul dublu al scrinului matusii unui aga; testamentul tutungiului Agop fusese falsificat de sotul unei nepoate in favoarea acesteia; un calugaras "sprancenat", care sedea la "preacuviosia-sa parintele archimandritul Hrisant" era, de fapt, fata lui Ristache Muscalagiul din Ploiesti si tot felul de "alte bazaconii" pe care le spunea in gura mare biata fata in care intrase diavolul. Auzind toate acestea, Negoita se infatiseaza la casa lui Zamfirache Ulierul. din Colentina si se angajeaza ca o poate scapa pe fata de duhul rau care o stapanea. Parintii si logodnicul, disperati, ofera o suta de galbeni, Negoita se apropie de urechea tinerei si, prefacandu-se ca o descanta, ii spune lui kir lanulea ca a venit conform intelegerii, iar acesta-1 cearta ca se lasase pacalit numai cu o suta de galbeni si-i spune ca se va duce la Craiova ca sa intre in sotia caimacamului. Acesta isi iubeste nevasta "ca ochii din cap", este foarte bogat si darnic, asa ca Negoita sa ceara o suma de bani mare, pentru ca dupa aceea nu va mai avea nici o putere asupra diavolului, lanulea considerand ca s-a achitat de promisiune.



Fata lui Zamfirache s-a tamaduit ca prin farmec, iar Negoita s-a pregatit pentru drum lung, dupa ce mai intai si-a vandut "rodul la un oltean", si-a cumparat un cal, apoi a pornit "incet-incet, haidea-haidea", umbland ziua si odihnindu-se noaptea.

Ajuns la Craiova, Negoita poposeste ia un han si, auzind clopotele batand, intreaba daca nu e vreo sarbatoare. Afla ca se fac slujbe la toate bisericile "pentru usurarea tinerei sotii a caimacamului", care este bantuita de duhuri rele si, desi au fost chemate "toate babele mestere", au fost adusi doctori priceputi, s-au facut masluri si molitve, femeia se chinuia de peste o saptamana fara nici o clipa de odihna, iar sotul ei, innebunit de durere, "se jeleste ca un nenorocit" . Negoita s-a dus la curtea caimacamului si, cum a intrat in odaia femeii, aceasta a incetat sa mai tremure si a inceput sa rada bucuroasa, "ca la vederea unui vechi prieten de mult asteptat". Aghiuta ii sopteste lui Negoita ca acum se simte achitat de datorie si nu care cumva sa se mai tie dupa coada lui, ca altfel o va pati si el. Caimacamul 1-a "daruit pe Negoita cu bani multi, cu o mosie si "1-a si boierit".

Dupa vreo trei luni de trai in belsug si huzur la mosia lui, Negoita este chemat la caimacam, care-i spune ca trebuie sa plece degraba la Bucuresti, pentru ca intrase dracul in fata mariei-sale si numai el ar fi putut-o salva.



infricosat la culme, Negoita se urca in butca si se duce la palatul domnesc din Bucuresti, unde il intampina cu nadejdea in suflet voda si doamna. Cand Negoita se apropie de domnita, aceasta "a-nceput sa tipe, apucata de toate nabadaile" sa fie dat afara, sa nu-1 mai vada pe "ratanul de Negoita" si I-a chemat pe "babaca" (tata - n.n.). Voda s-a apropiat de fiica-sa, dar aceasta a strigat ca tatal ei cel adevarat este capitanul Manoli Ghaiduri si pe el il cheama. Auzind acestea, doamna a lesinat si abia au facut-o sa-si vina in fire, frecand-o cu otet de trandafir. Negoita e de parere ca trebuie sa-i faca pe voie fetei aflate in criza, asa ca l-au adus pe capitanul Manoli, un barbat "inalt, spatos si mustacios - o mandrete de arnaut". Vazandu-1, fata "a zambit dulce" si 1-a rugat sa-i taie lui Negoita nasul si urechile si sa-1 dea afara ca pe un obraznic, "ca e botos, e lacom si nemultumitor". Atunci Negoita, dupa ce a fost palmuit si scuipat de domnita posedata de Aghiuta, i-a spus lui voda ca trebuie sa o aduca aici pe Acrivita lanuloaia, "vaduva unuia care si-a prapadit averea-n risipa si-n desfranari". Ca prin minune, domnita a incetat cu tipetele si s-a tamaduit brusc.



Negoita a plecat apoi sa o caute pe Acrivita, pe care a gasit-o la casa parinteasca, inlacrimata si "cernita de sus pana jos, ca orice vaduva jalnica". Negoita i-a dat o suta de galbeni si via sa de Ia Cutitul de Argint si i-a spus ca de cate ori o sa afle ca a intrat dracul intr-o femeie, sa se duca acolo si sa zica "Aici mi-ai fost ascuns, Ianulica?si eu te cautam ca o nebuna..,fos-mu!parigboria tu kosmuV apoi s-o ia in brate si sa se uite la ea "asa frumos, cum te uiti acuma la mine, s-o saruti cu foc si sa n-o slabesti pana nu-i trece de tot".

Negoita s-a intors la palatul domnesc, unde a fost caftanit (ridicat

in rang boieresc - n.n.) si daruit cu trei mii de galbeni, cu bijuterii si condus cu mare pompa de catre capitanul Manoli, pana la mosia sa de la

Craiova. Capitanul i-a sarutat mainile si i-a daruit "o pereche de matanii de

la Ierusalim" drept multumire ca-i salvase fata, ca altfel el ar fi fost in stare sa-si faca seama cu hangerul, "pana-n prasele mi-1 bagam in piept! ca,

. fara copila asta, ce s-ar mai fi facut Manoli sarmanul, sarmanul Manoli?".

in acest timp, Ia Bucuresti diavolul intrase in nepoata mitropolitului, la care a venit imediat cocoana Acrivita si, de cum a intrat prin gangul clopotnitei, "parca i-a luat tinerei boala cu mana". lanuloaia a plecat blagoslovita de mitropolit si cu daruri multe.

in noaptea aceea, se adunase in Iad "soborul demonilor dinaintea lui Dardarot", ca sa asculte pataniile lui Aghiuta, care se intorsese si el "cu coada-ntre picioare, rupt de oboseala". Mititelul povesteste toate cate le patimise, cu mai multa convingere decat "le-am putut eu povesti dumneavoastra", spune autorul ca-n finalul basmelor populare. Dardarot "a facut un haz nespus" si, lamurit pe deplin "cum merge pricina", i-a cerut lui Aghiuta sa-i spuna cum il poate rasplati. Mititelul a cerut mai intai ca pe Acrivita si pe Negoita sa nu-i vada niciodata pe acolo, ci sa se duca in rai, "sa se-mpace sf.Petre cu ei cum o sti", apoi sa i se dea o perioada de odihna, pentru ca "m-am dehulat (istovit, sleit de puteri -n.n.) de atatea trebusoare pe pamant". Dardarot, dupa ce i-a tras un picior in spate, 1-a * trimis sa se odihneasca trei sute de ani.

Finalul nuvelei urmareste destinul cocoanii Acrivita si al lui Negoita, care, "fiecare la ceasul sau", s-au dus in rai, iar Aghiuta s-a dus sa se culce "s-o fi dormind s-acuma, daca nu cumva s-o fi sculat, mititelul, Sa se apuce iar de cine stie ce dracii". Semnificatii

Desi nuvela reia subiectul povestirii lui Machiavelli, I.L.Caragiale a adaptat obiceiurile, credintele, superstitiile la mitologia romaneasca. Fantasticul nuvelei este construit, asadar, din realitatea omeneasca din Bucurestiul aflat in epoca fanariota si fabulosul, ca modalitate de realizare artistica.

in plan fabulos, ideea ca diavolul ia deseori infatisari omenesti pentru a pune la incercare sufletele, ca umbla pe pamant pentru a-i atrage pe oameni cu bani, cu tentatii efemere este o straveche credinta a neamului romanesc. Femeia, oricat de blanda si supusa ar parea, poate sa ia mintile chiar diavolului, sa-t chinuie si sa-1 distruga. Sarcasmul lui Caragiale, inconfundabil, il face pe diavol sa paleasca in fata inventivitatii cu care sunt inzestrati romanii, gasind solutii inedite si eficiente pentru a scapa de duhurile rele. Ba mai mult, Acrivita si Negoita ajung in rai, ca rasplata a victoriei lor asupra diavolului, dar si pentru ca bagasera o spaima nebuna in bietul Aghiuta. Acesta starneste - deseori - compatimirea cititorilor, sugerand ca, cel care se preface sa fie cu tot dinadinsul evlavios si cinstit, fara ca aceste trasaturi sa fie inradacinate, va fi pedepsit.

in plan real, pacatele si defectele oamenilor sunt si ele evidentiate si au efect moralizator. Prostia si incapacitatea in negustorie a fratilor Acrivitei, perfidia prietenilor lui kir Ianulea, interesati numai de banii si de petrecerile acestuia, iar cand este falit, toti ii intorc spatele ("Or sa-1 vare intai in temnita, si, pe urma, cand i-or da drumul, sa-ntinza mana pe la portile alor de i-a-ndopat cu atatea bunatati si daruri!"), necinstea, in cazul fetei lui voda, care era rodul adulterului doamnei cu un arnaut chipes si voinic, coruptia autoritatilor, intrucat cei care furau erau chiar slujbasii agiei (politie - n.n.) sunt cateva exemple concrete care ilustreaza moralitatea societatii bucurestene din epoca fanariota.

Limbajul artistic

Creatia, in "Kir Ianulea" este fascinanta prin vocabularul epocii fanariote, folosit de I.L.Caragiale nu numai pentru a crea atmosfera, culoarea vremii, ci si pentru a accentua trasaturile sufletesti si mentalitatea oamenilor. intreaga actiune se invarte in jurul istericalelor, al unei permanente stari de iritare care cuprinde toate personajele. Dracii sunt "afurisiti", "zevzeci", Dardarot este amenintator, "scurteaza coada" si "lungeste urechile" oricui ar indrazni sa lipseasca de la adunare, este isteric, "scrasneste strasnic", tuseste "de i-a parait jetul", "zbiara" si "racneste" incontinuu. Acrivita e "zuliara", are "ifose", il face pe Ianulea "budala", "capsoman" si-i da "cu tifla", domnita are "pandalii" si nu-1 poate "honipsi" (suporta, suferi -n.n.) pe Negoita.

Limbajul este presarat cu expresii populare romanesti, "sa-si manance de sub unghie", "sa-ti puie coarne, sa nu le poti duce", "sa ne vedem cand mi-oi vedea ceafafara oglinzi", "si-a iesit din pepene", cu expresii grecesti, "fos-mu, parigboria tu kosmu", ori turcesti, "helbet" (criza de bani - n.n.), "selemet" (faliment - n.n.), "iflifliu" (lefter, fara bani - n.n.) ilustrand, cu sarcasm, o perioada nefericita si confuza din istoria limbii romane.

George Munteanu vede in I.L.Caragiale "autorul cel mai ferit de «impudicitate» artistica", stiind "sa selecteze ca nimeni altul din intamplarile, atitudinile, propriile stari de spirit numai pe cele de larga semnificatie umana" ("Istoria literaturii romane - Epoca marilor clasici").

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.