Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Ion Luca CARAGIALE



Ion Luca CARAGIALE - poza (imagine) portret Ion Luca CARAGIALE



Despre O scrisoare pierduta

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Comedia O scrisoare pierduta
Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
Despre Farfuridi (Exemplu de caracterizare a unui personaj caragialean)
O SCRISOARE PIERDUTA, - analiza literara
O scrisoare pierduta - instante ale comicului la granita spre modernitate
O scrisoare pierduta caracterizarea personajelor - Trahanache, Catavencu, Tipatescu, Zoe, Farfuridi, Cetateanul turmentat, Pristanda
O scrisoare pierduta - comedie de Ion Luca Caragiale.
Agamita Dandanache - caracterizare - personaj al comediei O scrisoare pierduta
Caracterziare Cetateanul turmentat - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Ghita Pristanda - personaj in comedia O seri-soare pierduta
Nae Catavencu - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Stefan Tipatescu - personaj al comediei O scrisoare pierduta
Zaharia Trahanache - personaj in comedia O scrisoare pierduta
Caracterizare - Zoe Trahanache - personaj in comedia O scrisoare pierduta
I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta, actul al II-lea Interpretare de text la prima vedere
Sursele comicului in comedia O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale.
O SCRISOARE PIERDUTA, - COMEDIE, Tema, Locul, Semnificatia titlului
Povestirea pe acte si scene, cu precizarea momentelor subiectului - Structura comediei
Caracterizarea personajelor (Zaharia Trahanache, Stefan Tipatescu, Zoe Trahanache, Ghita Pristanda, Nae Catavencu)
Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegatorului
Sursele comicului
Comedia O scrisoare pierduta
O SCRISOARE PIERDUTA, - Studiul textului




Sursele comicului :: O scrisoare pierduta de Ion Luca CARAGIALE





Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul.

Deosebirea dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulenta, ori la sarcasm, starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea - n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.

De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii, falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui Ia indreptarea lor, fiind adeptul cugetarii clasice: "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"). Caragiale insusi a exprimat aceasta conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".

Principalele surse ale comicului in opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale sunt:

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta "starii civile". De exemplu: tipul incornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul servilului incult, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura,, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-altfel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de el" (I.L.CaragialE).

Referindu-se la personajele caragialiene, criticul Pompiliu Constantinescu a clasificat urmatoarele tipologii umane: incornoratul - Trahanache, jupan Dumitrache, Cracanel -, junele-prim - Chiriac, Rica Venturiano, Stefan Tipatescu, Nae Girimea -, cocheta adulterina - Zoe, Zita, Veta, Didina, Mita Baston -, politicianul demagog - Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Farfuridi -, cetateanul alegator - conu Leonida, cetateanul turmentat -, functionarul - Rica Venturiano, Catindatul -, confidentul - coana Efimita -, raisonneurul - Nae Ipingescu, Branzovenescu -, functionarul servil si lingusitor - politaiul Ghita Pristanda.



Comicul de nume. Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod transparent: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:

Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolismenT) si facila modelare a eroului de catre superiorii "de la centru", de catre Zoe ori de "enteres Ytrahana = coca moalE);

Stefan Tipatescu - june prim, tip. abil, cuceritor de inimi, amorez (tiP);

Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joC);

Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fetE) si palavragiu (cata = mahalagioaica);

Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, fundu-si numai unul altuia de folos (farfuria si branzA):

Agamemnon Dandanache - construieste o adevarata strategie a santajului, urmarindu-si interesul cu orice pret si provocand numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului razboinic, strateg si conducator grec de osti si dandana. care inseamna incurcatura, belea, bucluc;



Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care bietul om este ametit, avand o unica nedumerire: "Eu cu cine votez?".

Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-1 individualizeaza net pe Caragiale in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand tot ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste foarte multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana.

Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:



Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitatie -AĞ.AĞ.):

» pronuntie gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir");

» etimologie gresita ("capitalisti" pentru locuitorii capitalei; "scrofulos" pentru scrupuloS);

» lipsa de proprietate de termenilor ("liber-schimbist", insemnand cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalisti, are pentru Catavencu sensul de flexibil in conceptiI);



incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

- polisemia - "ne-am racit impreuna" ;

- contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iata visul nostru realizat!";

- asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece trecute fix";

- nonsensul: "Din doua una, ori sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca, primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume prin partile esentiale. Am zis!";

- truismele (adevaruri evidentE): "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc. ba mai da si-napoi"; "O sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are";

- constructii prolixe (confuze, incoerentE), anacolutul: "in sanatate^ alegatorilor cari au probat patriotism si mi-au acordat asta cum sa zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica cum am zite in sfarsit sa traiasca!";

- expresii tautologice : "intrigi proaste";

a-  Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Ai putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-murdar, -constitutionaL)"; "dati-mi voie";

a-  Contradictia (neconcordanta, nepotrivireA) stilurilor: Catavencu tine un discurs patriotard, intr-un stil oratoric in fata lui Pristanda, cu care, de altfel vorbise pana atunci pe un ton familiar: "Nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina [] Si in sfarsit, cum ar fi posibil martiriul, daca n-ar exista calaul?!" (actul II, scena 7);

a-  Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita ale altora, din pricina inculturii. Dictonul lui Niccol6 Machiavelli (1469-1527), "Scopul scuza mijloacele", este atribuit de catre Catavencu "nemuritorului Gambetta", avocat si om politic francez contemporan, recunoscut pentru talentul sau oratoric.



Acelasi Catavencu rosteste eronat un dicton latinesc, "oneste bibere", care ar insemna intr-o traducere libera "sa bei cinstit", in loc de "honeste vivere", adica "sa traiesti cinstit".



Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetatean care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se parea ca santajul politic nu are sanse de izbanda, apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de deputat cu ajutorul unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata". Se sugereaza astfel, ca arma politica a santajului va fi eficienta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nici o sansa in viata politica. Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este tocmai aceea de a-1 apara, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului (actul I, scena 1). Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse "scrisorica de amor" adresata Zoei, vine acasa la Tipatescu. Prefectul este ingrozit de reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a dreptul disperat cand isi da seama ca acesta aflase. Venerabilul il consoleaza pe Tipatescu, spunandu-i ca scrisoarea e "plastografie": "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!Uita-te la el cum se turbura!" (actul I, scena 7).



Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa ridiculizeze, sa satirizeze, punand in situatii absurde - grotesti uneori - oamenii acestei societati corupte, meschine, perfide si folosind - in principal - sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul grotesti (Agamemnon DandanachE), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta.



Modalitati artistice de caracterizare

Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajelor sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive in conturarea trasaturilor, maiestrie care-1 individualizeaza pe Caragiale in intreaga literatura romana.

Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale apartine genului dramatic si are - asadar - ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje.

O modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autoruluI), ca indicatii scenice, prin care autorul isi "misca" personajele, le da viata. Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. La Pristanda, de exemplu, autorul mentioneaza "naiv", "schimband deodata tonul, umilit si naiv", de unde reies principalele trasaturi, acelea de prost si servil. Langa numele lui Trahanache, autorul scrie "placid", iar tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: "incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate", "zdrobita", "revenindu-i deodata toata energia", "cu energie crescanda". Dandanache este foarte precis caracterizat prin didascalii: "vorbeste peltic si sasait", "aducandu-si in sfarsit aminte", "Dandanache face gestul cu clopoteii". Didascaliile ilustreaza si atitudinile personajelor, in situatii comice, care ilustreaza - indirect - trasaturile de caracter dominante. Discursul lui Farfuridi, care este sugestiv pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele autorului: "bea o sorbitura, apoi, reluandu-si rasuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste", "asuda, bea si se sterge mereu cu basmaua", "asuda mereu si se emotioneaza pe vazute", "emotionat si asudand", "se ineaca mereu", "se incurca, asuda si inghite", asuda si se rataceste din ce in ce", "foarte asudat, se sterge, bea, iar se sterge si sufla foarte greu", in suprema lupta cu oboseala care-1 biruiE).

Compozitia. Comedia "O scrisoare pierduta" ilustreaza, totodata, o arta a compozitiei exceptionala, care il particularizeaza pe Caragiale in intreaga noastra literatura nationala. Pe langa conflictul fundamental - pierderea scrisorii, care da operei unitate de actiune si compozitie - se manifesta si alte conflicte secundare, cum ar fi anuntarea numelui candidatului de la Centru, tocmai cand Zoe hotarase alegerea lui Catavencu si situatia parea rezolvata. Din momentul pierderii scrisorii de amor, complicatiile se amplifica din ce in ce, situatiile fiind construite gradat, procedeu artistic cunoscut sub numele de tehnica bulgarelui de zapada. Repetitia in crearea situatiilor este un alt mijloc artistic prezent in aceasta comedie. Cetateanul turmentat gaseste scrisoarea si dupa ce o pierde, o gaseste din nou si tot el este cel care o aduce "andrisantului". O alta situatie care se repeta este aceea ca Nae Catavencu si Dandanache santajeaza cu o "scrisorica de amor" a unei persoane importante din punct de vedere politic, ambii barbati sunt "becheri" si cele doua femei sunt sotiile unor personalitati marcante, cu putere decizionala in alegerile electorale. Exista in comedia "O scrisoareAğ pierduta" si o evolutie inversa a evenimentelor, fata de situatia de la inceputul piesei. Catavencu este dusmanul declarat al prefectului, pe care-1 face "vampir", "asasin", dar cand nu mai are scrisoarea ii aduce omagii "iubitului nostru prefect", caruia ii ureaza sa traiasca "pentru fericirea judetului nostru". De unde se banuia ca alegerile vor fi castigate de Catavencu si ca Zoe, Tipatescu si Trahanache vor fi invinsi, finalul comediei inverseaza situatiile si Catavencu este cel invins, intr-un mod aproape tragic, iar ceilalti triumfa. Comedia se termina cu aplanarea tuturor conflictelor, Caragiale dovedinduse din nou un artist al comicului de situatii. Interferenta personajelor este evidentiata in finalul piesei prin petrecerea care incheie alegerile desfasurate constitutional, la care toate personajele se imbratiseaza si se saruta, inchinand o cupa de sampanie in cinstea celor care castigasera: Zoe, Trahanache si Tipatescu.

Eugen Ionescu, in lucrarea "Portretul lui Caragiale" face o adevarata radiografie a personajelor din comedii: "Pornind de la oamenii vremii lui, Caragiale este un critic al oricarei societati. Ceea ce il particularizeaza este virulenta exceptionala a criticii sale. intr-adevar, omenirea, asa cum ne e infatisata de acest autor, pare a nu merita sa existe. Personajele sale sunt niste exemplare umane in asa masura degradate, incat nu ne lasa nici o speranta. [] Niciodata stapanite de un sentiment de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, nici de vreo alta idee, [] aceste personaje cu constiinta uimitor de linistita sunt cele mai josnice din literatura universala". Aceasta viziune a personajelor comice este confirmata de Caragifele insusi, care se intreba ironic: "de vreme ce avem cap, la ce ne-ar mai sluji inteligenta?".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.