INTRODUCERE LA "NOTITE CRITICE" de Ion Luca CARAGIALE (Proza)
Odinioara, nu prea de multa vreme - popoarele mici fac repede progrese mari - parintii nostri ziceau cu mandrie ca romanul e nascut poet. Astazi, tot cu atata mandrie, daca nu chiar cu mai multa, noi putem zice ca romanul e nascut critic.
Poezia este atributul tineretei, critica - al barbatiei. Sa fim barbati! si sper ca suntem.
Astazi orice roman care se respecta trebuie sa fie un critic; si, din norocire, foarte rar se gasesc romani cari sa nu se respecte; ba inca si aceia, crez eu, nu sunt romani curati; nu se poate: trebuie sa fie de cine stie ce vita straina.
Asadar, am sa astern si eu cateva notite critice. Decat trebuie sa previu la vreme pe cititor despre extrema modestie a obiectului criticei mele, si adica in genere, romanii critica lucrari, imprejurari si persoane de cea mai mare importanta in viata publica; de exemplu, critica justitia suprema, universitatile si alte institutiuni de cultura inalta, directia superioara a politicei scl. Si, fireste, in acelasi timp, critica persoanele ilustre cari dau suflet lucrurilor si imprejurarilor. Iar acei cari vor sa fie si mai si critica criticele acelor critici. Ce aripi trebuie sa aiba acei ce vor sa vaza de d-asupra pe vulturii cari vad de sus fizionomia celor mai inalte culmi ale societatii!
Asa sunt toti criticii nostri cu gandul tot la sus: ei privesc atat de departe peste capetele noastre, ale comunilor muritori, incat pentru lucrurile umile, pentru imprejurari banale, pentru persoanele ordinare - cari ating viata noastra de toate zilele si ne-o afecteaza in proportie cu atat mai mare cu cat sufletul nostru e mai individual - nu mai ramane o singura privire interesata a le face onoarea unei critice.
Mi se vorbeste de monumentele publice Dar ce-mi pasa mie de monumentele publice! Sa ne fereasca Dumnezeu, neam de neamul meu, sa dormim in monumente publice! Le vaz in treacat si, cand le-am vazut o data, n-am nevoie sa ma mai uit la ele a doua oara: stiu ca sunt toate strambe. Mie-mi pasa de casa-n care stau cu chirie, unde deger iarna si ma prajesc vara; unde n-am un zid intreg sa-mi asez patul.
Mi se critica profesorii de stiinte inalte. E vorba sa ma faca si pe mine sa stiu daca sunt sau nu acesti celebri savanti vrednici de misiunea lor. "Nu!" zice un critic. "Ba da!" raspunde criticul criticului. Ei, domnilor, dar ce-mi pasa mie cine dintre dv. are dreptate! Eu as vrea sa ma luminati daca bucatareasa mea e sau nu demna de misiunea ei.
A propos Mi se critica primadonele de la opera nationala. Dar eu nu sunt aristocrat, sa merg la opera nationala. Mie-mi trebuie sa mi se dea o critica asupra flasnetei, instrumentul eminamente democratic, care, ca tot ce este eminamente democratic, ma-nveseleste cand sunt trist si ma-ntristeaza cand sunt vesel.
Eu nu ma pot gandi sus cand umblu cu picioarele goale pe coji de nuci. Viata banala a mea, a noastra a tutulor romanilor, iata ce ma intereseaza, iata ce-mi atrage irezistibil atentia.
Ferice de cei ce pot sa gandeasca sus, nesimtind pe ce calca jos! Ferice de ei! groase talpi trebuie sa aiba.
Mie mi-e capul gros. Imposibil sa ma uit acolo unde-mi arata cu degetul criticii nostri. Aplec ochii in jos, la cojile de nuci cari ma inteapa, ma taie, ma sangera - si iata dar obiectul criticei mele, fiindca si eu sunt roman care ma respect, adica fiindca si eu am dreptul, pot zice chiar datoria, sa fac critica.
Voi critica bucataresele si stapanele; flasnetele si amatorii lor, chelnerii, birjarii si musteriii; voi critica tramvaie, tramcare, precupeti, marfa, consumatori - tot.
Voi fi sever; dar drept.
Voi fi bland si naiv in forma, dar violent si caustic in fond.
Si, cu toata josnicia obiectului, cu toata urbanitatea tonului meu, sunt sigur ca se vor gasi multi compatrioti sa faca aspru critica criticei mele. Parca-i auz
"Cum, domnule? D-ta denunti strainilor micile noastre mizerii si inca unde? in Universul, care are un tiraj colosal. Vrei sa imprastii in toate unghiurile lumii veninul pesimismului d-tale? Rufele murdare, domnule, trebuiesc spalate in familie, cum zice francezul!"
La toate astea raspund anticipat
Domnilor, francezul o fi zicand asa; dar eu am vazut acu de curand ca francejii fac nu cum zice francezul.
Pe urma, orice critica implica o plangere, si orice plangere implica o dorinta: plangere impotriva a ceva care-mi turbura linistea, care ma supara, care-mi face rau, si dorinta, daca nu a suprimarii acelui ceva, cel putin a pedepsirii lui - o razbunare ca toate razbunarile. Si tocmai de aceea, domnilor, am ales Universul: pentru ca plangerea mea sa fie auzita de foarte multa lume si astfel razbunarea mea sa fie cat se poate mai strigatoare.
Cat despre denuntarea micilor noastre mizerii fata de straini
A! domnilor, desigur ma socotiti din cale-afara naiv ca sa ma credeti in stare a-nghiti asa mofturi!
Sa ma iertati: aci nu e vorba de murdaria rufelor, e vorba de bubele trupului.
Auzi dumneata! Sa n-afle strainii de micile noastre mizerii! Dar asta, domnilor, nu e judecata de barbat; e curata tachisma1muiereasca; asta mi-aduce aminte de cocheta vesteda: ar vrea mititica sa faca si pe dentistu-i cunoscut s-o creaza ca are toti dintii naturali.
O! ilustrii mei patrioti! Dar strainii, oricat am tacea noi despre micile noastre mizerii, ni le stiu mai bine chiar decat ni le stim noi -si pe cele mici, si pe cele mijlocii, si pe cele mari - si n-au nici naivitatea, ca multi dintre noi, sa-si faca iluziuni, nici interesul, ca mai multi dintre noi, sa-si minta asupra starii noastre publice.
Mi-aduc bine aminte de cand s-a jucat pentru prima oara Noaptea furtunoasa la teatrul din Bucuresti. Ce indignare din partea patriotilor! Un ziar patriotic a doua zi ma denunta tuturor bunilor romani ca pe un tradator care denunt strainilor micile noastre mizerii. La a doua reprezentatie, am fost fluierat, huiduit si amenintat de o droaie de patrioti din garda civica cu bataie in Piata Teatrului. Niste tineri ofiteri m-au scapat de furia poporului. Piesa a fost scoasa din repertoriul teatrului.
Pentru ce toate acestea? - pentru ca-mi permisesem sa glumesc "fata cu strainii" asupra gardei civice: ca si cum strainii, oficiali si neoficiali, n-o vedeau la parade in toata ridicula ei maiestate!
De cate ori vine asa, in treacat, un strain sa ne laude din cale-afara, sa aplaude entuziast toate cele de la noi, minunandu-se fara nici un frau, la fiece pas, de doina romana, de strachina romana, de opinca romana, de femeia romana, de barbatul roman, in fine, de literele, arta si stiinta romane, eu strang din falci, imi incretesc nasul in sus si zic in gandul meu:
"Domnul acesta, daca nu e un gagauta patentat, de exemplu, vreun erudit privat-dotent de la cine stie ce universitate rurala, a carei resedinta s-ar gasi numai pe cartele de scara enorma ale Statului-major german, ori vreun xenamorasit de ginte latina, atunci desigur e un om destept, care ne stie bine slabiciunile si slabiciunea: e un filoroman de industrie!
De cate ori un om imi exalteaza calitatile, pe cari eu nu mi le constatasem prea bine - nesocotindu-mi defectele, pe cari foarte bine mi le cunosc - si subliniaza prea mult bunele sale opinii despre mine, ii zic politicos: foarte multumim! si-l parasesc, ducand in cugetul meu o mare indoiala: e prost? ori ticalos?
Caci eu sunt, in privinta opiniei unui om asupra semenului, cu totul pesimist: stiu bine cat de greu i-e omului, cu tot dreptul ce i s-ar parea ca are, sa implante pentru sine in cugetul altui om o opinie buna, care sa-i rodeasca un tratament potrivit de omenie.
*
Introducerea la notitele mele critice e sfarsita. Multumind amicului meu, d. Cazzavillan, pentru ospitalitatea ce da modestelor mele opinii in multraspanditul sau Universul, le recomand cu sfiala cititorilor acestui pretios organ popular.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
