Scenografia (decoruL) indica "o odaie de mahala", mobila este din lemn si paie, iar la vedere sta rezemata de fereastra "o pusca de gardist cu spanga (baioneta - n.n.) atarnata langa ea".
Scena I il prezinta pe Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea - n.n.) si "capitan in garda civica". El este imbracat in haine de capitan de garda si continua conversatia inceputa anterior cu Nae Ipingescu, "ipistat" (epistat - persoana cu cel mai mic grad de ofiter de politie - n.n.) si "amic politic" cu Dumitrache. Indignarea care razbate din glasul lui Dumitrache este provocata de "niste papugii" care trag lumea pe sfoara, "niste scarta-scarta pe hartie", fara un ban in buzunar, care umbla dupa nevestele oamenilor ca "sa le sparga casele". Neinspirat, Nae Ipingescu da de inteles ca nici un barbat nu se ia dupa o femeie, daca aceasta nu-1 incurajeaza cu privirea si nu "face fasoane". Jupan Dumitrache se revolta peste masura, deoarece "bagabontul" se luase dupa el, se uitase la Veta, iar vanitatea de a nu fi inselat de nevasta era principalul reper conjugal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist". Prin procedeul intruziunii narative, el ii povesteste lui Ipingescu "istoria" cu "bagabontul". intr-o seara, Dumitrache mersese impreuna cu nevasta lui, Veta si cu sora acesteia, Zita, la gradina la "lunion" ca sa se distreze la "comediile alea de le joaca Ionescu". Nici nu trecuse un sfert de ceas, cand un "bagabont de amploiat" (functionar -n.n.) se asaza la o masa de alaturi, cu spatele spre "comedii" si incepe sa se uite "lung si galis la cucoane". Enervat peste masura, Dumitrache ar fi vrut sa-i traga cateva palme, dar fiind un negustor onorabil nu se putea face de ras in public, punandu-si mintea cu un "coate-goale" care mai avea si ochelarii pe nas. in sfarsit, dupa terminarea spectacolului toti trei se ridica sa plece, dar individul ii urmareste indeaproape, ceea ce:l face pe Dumitrache sa fiarba de manie: "papugiul [] dupa noi, [] moftangiul dupa noi; [] mate-fripte dupa noi". Nu spusese nimic "damelor", pentru ca sa nu se simta jignite sau speriate, mai ales ca Veta era atat de rusinoasa. La un moment dat, "bagabontul" nu i-a mai urmarit si Jupan Dumitrache presupusese ca omul statea prin cartier si se consolase cu faptul ca incidentul fusese o pura coincidenta. Numai ca, peste o saptamana, la insistentele Zitei s-au dus din nou la "lunion" si Dumitrache il vede la masa de alaturi pe "Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul Ooben -palarie inalta si tare -n.n.) in cap si cu basmaua iac-asa scoasa". Cei doi urmeaza un joc al privirilor strecurate reciproc si care se voiau nepasatoare: "A intors capu-ncolo si a inceput sa bea din tigara stii asa, niznai. Dar ma tragea cu coada ochiului. Ma-ntorc eu iar la loc si ma fac ca ma uit la comedii, se-ntoarce si bagabontul iar cu ochii la cocoane! ma uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; ma-ntorc iar la comedii, iar se uita la cocoane; ma uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; ma-ntorc iar la comedii". Individul ii urmarise din nou si, dupa ce dusese damele acasa, Jupan Dumitrache il trimisese pe Chiriac dupa "bagabont", dar acesta disparuse fara urma. "Ambitul" social al lui Dumitrache il impiedicase sa reactioneze in public si sa-1 intrebe agresiv: "Ce poftesti, ma musiu?", ori sa-1 "umfle" de ca-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap". Dar nu se facea, pentru ca era un negustor onorabil, comersant respectat si "mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine". Chiriac, angajat cu simbrie la Jupan Dumitrache, in postul de tejghetar (persoana care sta la tejghea ca vanzator sau casier - n.n.) si, totodata, sergent in garda civica era omul de incredere al stapanului. Baiat bun, Chiriac tinea la fel de mult ca si jupanul la onoarea de familist a acestuia, de aceea Veta ramanea in grija lui atunci cand Dumitrache trebuia sa plece cu treburi negustoresti, "ca omul cu daraveri". De altfel, groaza de a nu fi inselat de nevasta este o idee fixa, pe care Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv: "am ambit, tiu cand e vorba la o adica la onoarea mea de familist". Pe tot parcursul relatarii lui Jupan Dumitrache, Nae Ipingescu il aproba cu interes, ii da dreptate si este de acord cu toate afirmatiile, printr-un tic verbal: "Rezon!".
Scena II il introduce pe Chiriac, venit sa-si informeze stapanul, care era si capitan in garda civica, despre faptul ca Tache pantofarul si Ghita Tircadau nu vor sa vina "la ezircit" si trebuie emis mandat de aducerea lor fortata la indatoririle civice. Tircadau era fostul sot al Zitei, asadar cumnat cu Jupan Dumitrache. Femeia "dezvortase" pentru ca "nu mai putea trai cu mitocanul, domnule". Zita, sora cu Veta, era o tanara frumoasa si invatase "trei ani la pasion", asa ca era pacat "sa-si manance tineretele cu un ala", care, pe deasupra, "a tratat-o cu insulte si cu bataie". Chiriac vrea sa se asigure ca jupanul, care era de rond in noaptea aceea, va controla toate posturile si nu se va intoarce acasa mai devreme de ora "doua dupa douaspce", ca de obicei. Dumitrache, la randul sau, il roaga pe Chiriac sa vegheze la onoarea lui de familist, sa fie vigilent sa nu atenteze cineva la pudoarea nevestei lui.
Scena III. Intra Spiridon, "baiat de procopseala in casa lui Titirca", aducand gazeta. Jupan Dumitrache il mai roaga inca o data, confidential, pe Chiriac sa aiba grija de Veta, iar acesta promite cu fermitate: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist".
Scena IV. Nae Ipingescu si Jupan Dumitrache incep sa comenteze evenimentele politice din gazeta "Vocea Patriotului Nationale". Ipingescu citeste greoi si fara intonatie articolul "Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul", apartinand unui celebru si apreciat colaborator al ziarului, "R.Ven. , un june scriitor democrat". Qfmicul de limbaj si de caracter sunt puternic relevate de dialogul celor doua personaje care comenteaza afirmatiile politice din articol. Frantuzismul "a manca", adica "a lipsi", este asimilat cu "a manca", iar impreuna cu-"Sfanta Constitutiune" si "masa poporului" au iscat urmatoarea interpretare politica: "sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor; adica sa saza numai poporul la masa, ca el e stapan" (IpingescU).
Din strada se aud glasuri, cearta mare, distingandu-se strigatul Zitei: "Mitocane! pastramagiule! la politiune!". Ipingescu si Jupan Dumitrache se grabesc sa sara in ajutorul femeii.
Scena V consta in monologul lui Spiridon, care fumeaza si se plange de rautatea jupanului, considerand ca acestuia i se potriveste perfect porecla de "Titirca Inima-Rea". El reproduce dialogul (dialog in monoloG) purtat cu stapanul care-1 gasise treaz atunci cand se intorsese de la lunion cu cocoanele. Dumitrache il certase ca statuse treaz pana acum, ca "sa bei la tutun, ai?". Chiriac ii luase apararea, ca altfel stapanul pusese mana pe "sfantul Niculae". in seara trecuta il gasise dormind, dar nici asa nu era bine, ca il "trage traiul al bun la somn!", si-1 apucase de par atat de tare, incat daca nu-1 scapa Veta, "ma rupea, ca nu-s ce-avea, era turbat rau de tot". Auzind zgomot, Spiridon se sperie, stinge repede tigara cu degetele si o baga in buzunar.
Scena VI. Intra foarte agitata Zita si, vazandu-1 pe Spiridon, se repede asupra lui cu o cascada de intrebari: "Ei! l-ai gasit? i-ai vorbit? i-i dat? i-ai spus?". Spiridon ii relateaza cum se intalnise cu "persoana", ii daduse biletul de la ea si vrusese chiar sa-i arate casa Zitei, dar tocmai trecea Jupan Dumitrache pe maidan, asa ca o luase la fuga si-1 lasase acolo. ii da Zitei un bilet din partea "persoanei", in care comicul de limbaj si ridicolul autorului au facut celebra aceasta declaratie de dragoste: "Angel radios! de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii[] Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc si te ador: ce altceva mai pretinzi? - n.n.) Inima-mi palpita de amoare. []"a- Zita insista ca Spiridon sa se duca imediat pe maidan, fiind sigura ca "persoana" asteapta inca acolo, dar baiatul pretinde sa fie trimis de unul dintre stapani.
Scena VII. Intra Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent in garda civica al lui Chiriac, este trista si cu gandurile in alta parte, de aceea nici nu intelege unde si de ce il trimite Zita pe Spiridon. Surescitata, Zita ii relateaza surorii ei incidentul pe care-1 avusese in strada "cu mitocanul, cu pricopsitul de Tircadau". Total absenta, Veta vrea sa stie ce inseamna cand ti se "bate" tampla, insa, fara sa-i dea importanta, Zita continua sa povesteasca, reproducand amenintarile pe care fostul sot i le adresase. intr-un tarziu, observa ca Veta plange, este foarte deprimata si patetica - "Mai bine ar fi sa mor"-, apoi refuza cu tarie sa mai mearga vreodata la "lunion". Zita insista cu patos, si pentru ca sora ei ramane neclintita, se lamenteaza deplangandu-si soarta: "Fir-ar a dracului de viata si-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc".
Scena VIII se compune dintr-un dialog dintre Veta si Spiridon. Baiatul, fiind la curent cu relatia amoroasa dintre Veta si Chiriac, incearca sa contribuie la impacarea celor doi, care se certasera, fiind gelos si furios pe ea ca se dusese la "lunion" cu barbatu-sau. Spiridon ii relateaza stapanei cat de trist este Chiriac, care "parca vorbea singur si se batea cu pumnii-n piept". Veta sustine un monolog prin care se autocompatimeste, plangandu-si nefericirea: "A! de ce mai da Dumnezeu omului fericire, daca e sa i-o ia inapoi!? De ce nu moare omul cand e fericit!? De ce am mai trait eu s-ajung la asa ceva!?".
Scena IX. Intra Chiriac, care, in mod ostentativ, se comporta cu Veta ca sluga cu stapanul, avand si un ton sarcastic: "Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [] nu-mi esti stapana? nu sunt sluga in casa dumitale, cu simbrie?". Dialogul se constituie intr-o cearta tipica dintre doi indragostiti: Chiriac ii reproseaza, gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa mearga la "lunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale?"; Veta este indignata si se simte jignita de banuielile lui dezonorante; ca sa o creada, Chiriac vrea ca ea sa mai jure "inca o data"; Veta considera ca s-ajurat de atatea ori si se va jura in zadar si de aceasta data, deoarece el crede mai degraba "in prostiile si in banuielile lui barbatu-meu, decat in juramantul meu" si devine ironica; Chiriac isi da seama ca a exagerat si incearca o impacare patetica, lacrimogena: ia spanga (baioneta - n.n.) de la pusca si o ameninta cu sinuciderea. Cei doi se lupta, Veta este disperata sa-i smulga spanga, Chiriac se smuceste lamentandu-se: "Daca nu mai este nimic intre noi, spune-mi dumneata cum sa mai traiesc!". Impresionata, Veta se jura inca o data, "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine", dupa care-i marturiseste ca se dusese la "Iunion" numai "de gura sorii-mi Zitii", dar toata seara se gandise numai la el, nu auzise, nu vazuse si nu intelesese nimic din respectivele "comedii". intreaga relatare a femeii privind sentimentele si zbuciumul interior pe care le simtise in serile petrecute la "Iunion" se realizeaza prin procedeul intruziunii narative, adica se insereaza in derularea evenimentelor nararea altor intamplari.
Scena si actul se termina cu o imbratisare patetica si cu juraminte reciproce de credinta, de sinceritate si de amor, timp in care se aude glasul lui Jupan Dumitrache, care este foarte incantat ca omul sau de incredere nu se culcase inca, semn ca era "cu ochii-n patru" si ca veghea la onoarea lui de familist.
Actul II
Decorul este acelasi ca in primul act, este noapte si pe masa arde o lampa cu gaz care lumineaza slab odaia.
Scena I. Veta, iubitoare si grijulie, incearca sa-1 convinga pe Chiriac sa mearga la culcare, mai ales ca nici unul dintre ei nu inchisese ochii noaptea precedenta. in plus, Chiriac trebuia sa mearga a doua zi de dimineata "la ezircit" si sa-l aduca silit si pe Tache pantofarul care lipsea de ceva vreme. Cei doi se imbratiseaza si se saruta cu foc, promitandu-si reciproc sa nu se mai supere unul pe altul.
Scena II. Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cantec, micsoreaza lumina lampii si se pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisandu-se in odaie, inainteaza "in varful degetelor" pana in spatele scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angel radios!". Veta se sperie ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat tirada. Femeia striga dupa ajutor, insa barbatul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii declara, tarandu-se in genunchi dupa ea, ca este "nebun de amor". Primise biletul ei prin care-i scria sa intre fara grija dupa zece seara, in casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa, asa ca venise sa-i declare ca o iubeste "precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea". Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care ii reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea din aceasta noapte. Discursul este realizat prin procedeul intruziunii narative: aceleasi fapte petrecute la "Iunion" sunt povestite si receptate diferit mai intai de Jupan Dumitrache, care-i relatase cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpase fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica Venturiano, sideral, incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta este cu atat mai uimita, cu cat ea nu scrisese nici un bilet nimanui, insa brusc incepe sa rada, atunci cand isi da seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita. Mareste lumina lampii cu gaz si Rica este complet dezorientat cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte incurcat: "Cocoana! considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon". Veta il inspaimanta definitiv, spunandu-i cat de gelos este barbatul ei, care ar fi "capabil sa te omoare", mai ales ca in seara precedenta el si Chiriac il cautasera cu "levorverul" pe maidan si nu izbutisera sa-1 prinda. Pentru a fi considerat un om de onoare, si nu un hot, Rica Venturiano ii spune cocoanei ca este "arhivar la judecatoria de pace circumscriptia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul A«Vocea Patriotului NationaleA», publicist si studinte in drept", ceea ce pe Veta nu o impresioneaza deloc, ea fiind preocupata ca nu cumva sa-1 gaseasca barbatu-sau la ea in camera si sa aiba iar necazuri cu Chiriac. Glasul lui Jupan Dumitrache din curte ii ingrozeste pe amandoi, Rica se milogeste disperat si ridicol: "Madam, cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei Scapa-ma!" in ultimul moment, Rica iese pe fereastra, se izbeste cu capul de zid si spune penibil: "Pardon! scuzati! bonsoar!".
Scena III. Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la "Iunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot". Sotul ii adreseaza mustrari pline de amaraciune, iar Ipingescu aproba, rostind mecanic "Rezon!".
Scena IV. La strigatele lui Dumitrache, intra somnoros Spiridon, care este imediat luat la bataie de stapan pentru ca il gasise dormind. Jupanul se enerveaza si pe Chiriac, din acelasi motiv: "Toti dormiti, dormire-ati somnul al lung! Painea stiti sa mi-o mancati."
Scenele V si VI. Vazandu-1 pe Chiriac "moale de somn", Dumitrache incepe sa se vaicareasca scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o catastrofa: "S-a dus ambitul! [] Mi s-a necinstit onoarea de familist!". Chiriac il crede, mai ales ca-1 vazuse si Ipingescu pe "mate-fripte [] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon recunoaste pe "persoana cocoanii Zitii", dar nu spune nimanui nimic, ci iese pe furis. Cautand asiduu "bagabontul", Dumitrache se lamenteaza mereu, ridicol: "Mi s-a dus ambitul, nu mai voi sa stiu de nimic! mi s-a necinstit onoarea de familist, acum nu mai imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Gasirea bastonului lui Rica in odaie declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se repede la pusca si se autoproclama comandantul grupului de atac. in mod logic, "bagabontul" nu putea sa fuga decat pe schelele asezate pe langa casa si ei urmeaza aceeasi cale, neluand in seama vaicarelile sincere ale cocoanei ca se vor rupe schelele cu ei.
Scena VII. Soseste repede Zita, pe care o instiintase Spiridon. Veta o acuza ca din cauza ei "mi-am gasit beleaua cu Chiriac", spre mirarea Zitii, apoi se corecteaza repede, referindu-se la isteria sotului. Ea ii explica Zitei ca tanarul amorez pe care-l astepta acasa la ea, "in loc sa vie la tine a venit aici". Zita este zdrobita cand afla ca barbatul o luase "pe schela, ca sa iasa pe la spatele binalii (anexa la o cladire in constructie, acaret - n.N), pe portita dinspre maidan", deoarece aceasta era incuiata, asa ca "persoana in chestie n-a putut fugi!". Zita se vaieta si plange, "monserul meu! mi-1 omoara!". Din curte se aud somatii, strigate, impuscaturi, ceea ce face ca cele doua cocoane sa se repeada disperate pentru a-1 scapa pe "monser".
Scena VIII. Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, palaria rupta. ingrozit peste masura, tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte la Sfantul Andrei sa-1 scape, deoarece este inca "june", Venturiano exclama surescitat: "O, ce noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara, considerandu-se persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu era nici o scara. Cand a vrut sa se intoarca, era sa dea peste urmaritori, asa ca s-a ascuns intr-un butoi cu ciment, de unde auzea cum "pasii inamicilor s-apropie in fuga mare, multi insi trec iute pe langa butoiul meu injurandu-ma". Rica nu reactionase la invectivele urmaritorilor nu din frica, ci pentru ca este "un june cu educatiune", asa ca se prefacuse ca nu le auzise. Dupa o tevatura ingrozitoare, cu strigate, tipete si impuscaturi, totul se linistise brusc,A«"intr-un silentiu lugubru", se auzea numai "orologiul de la Stabiliment batand unsprezece si douazeci". Cu greu, el reusise sa se tarasca "de-a busele pe schele" si sa vina inapoi, pe aceeasi fereastra pe care fugise. Aude zgomot dinspre schele, se repede speriat la usa din dreapta si se ciocneste de Spiridon, care intra in acelasi timp cu el. Rica ii ofera trei sferturi de rubla ca sa-1 ajute sa scape, Spiridon face un plan care insa nu le reuseste.
Scena IX. Crezand ca pericolul vine dinspre schele, Rica Venturiano se repede la usa din dreapta, dar ii iese in fata Jupan Dumitrache cu sabia scoasa, racnind: "Stai!". Vrand sa fuga pe fereastra, il intampina Chiriac, "cu pusca cu baioneta in mana, ca de asalt", somandu-1: "Stai!". Gata sa-1 prinda, Ipingescu il recunoaste pe Venturiano si ramane perplex: "Nu ma nebuni, onorabile! Dumneata esti?". Jupan Dumitrache se repede la "bagabont", dar Zita ii sare-n piept sa-1 opreasca. Chiriac se arunca si el spre junele speriat, insa intervine Ipingescu. Dumitrache se lupta cu Zita, repetand nervos: "ce poftesti, ma musiu?". Ipingescu striga, incercand sa explice ca s-a produs o incurcatura, ca tanarul este liberal ca si ei, un "cetatean onorabil, [] e d-ai nostri, e patriot!".
Luandu-1 la o parte pe Chiriac, Veta ii explica situatia, relatandu-i cum tanarul s-a indragostit de Zita la "Iunion", cum si-au trimis bilete de amor si cum junele a incurcat casele, "si-n loc sa mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici". Dumirindu-se, Chiriac il ia de-o parte pe Jupan Dumitrache si-i desluseste incurcatura: "tanarul umbla dupa Zita", s-a amorezat de ea la "Iunion", si-au trimis bilete de amor si in loc sa mearga la ea acasa, "a gresit s-a venit aici". Apoi, Chiriac ii reproseaza lui Dumitrache faptul ca era sa-si rupa gatul alergand dupa inchipuirile lui si se infioreaza gandindu-se cu groaza: "daca faceam si moarte de om?".
Jupan Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, "ale tineretii valuri", apoi se mira cand afla ca tanarul este "al care. scrie la A«Vocea Patriotului NationaleA»", dupa cum ii dezvaluie Ipingescu. Dumitrache e incantat si, dupa ce se fac prezentarile, il trateaza cu respect pe tanarul care scrie "despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului suveran". Revenindu-si din sperietura, Rica declama cu emfaza: "box populi, box dei", forma stalcita a dictonului latin "Vox populi, vox dei", care inseamna "Glasul poporului este glasul lui Dumnezeu". in fata unui auditoriu plin de uimire admirativa, Venturiano isi ia avant si rosteste o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmatiei: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Jupan Dumitrache este "rapit" de inteligenta junelui, aplauda si exclama entuziasmat: "A,sta e bun de dipotat". Rica este singurul care constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta". Zita ii scrisese ca sta in casa de la numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si am intrat". Dumitrache isi da seama ca "mesterul Dinca binagiul (antreprenor de constructii - n.n.) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la poarta si mi-a batut numarul 6 de-a-ndoaselea".
Chiriac si Veta ii dezvaluie lui Dumitrache, cu prudenta, faptul ca "musiu Rica si cu Zita compatimesc impreuna" si ca, daca este si el de acord, cei doi ar vrea "sa puie pirostriile!". Dumitrache se emotioneaza, "ale tineretii valuri", Zita, rusinoasa, primeste "sa compatimeasca", dupa care cei doi sunt binecuvantati de jupan: "Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-1 dea Pronia". Pe Rica il sfatuieste, confidential: "Toate ca toate, dar la onoarea de familist sa tii". Tanarul reactioneaza caraghios ca un jurnalist, nu ca un logodnic: "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii".
Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la culcare, cand, deodata, Jupan Dumitrache, bagand mana in buzunar ca sa-i dea o tigara lui Ipingescu, sl-aduce aminte ca gasise "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data aceasta: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste meditand filozofic - "Uite asa se orbeste omul la necaz!". Piesa se incheie prin replica lui Ipingescu, "Rezon!", asa cum in comedia "O scrisoare pierduta" Ghita Pristanda aproba ridicol, "Curat constitutional!" si cu veselia de care sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal din aceasta piesa - Dumitrache, Veta, Chiriac - se manifesta in alt mediu social, dar, ca si in cealalta comedie, cel care tradeaza "onoarea de familist" este omul de incredere, prietenul cel mai apropiat al sptului incornorat.
Pentru prima oara, comedia "O noapte furtunoasa" a fost citita de catre Caragiale in casa lui lacob Negruzzi, care consemna cativa ani mai tarziu: "Nu-si poate cineva inchipui ce efect a produs aceasta piesa citita de insusi Caragiale in cercul Junimii. Vocea sa cam ragusita ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestilor; jargonul special al acestora; luarea in ras a frazeologiei politicienilor liberali din acele timpuri; [] toate acestea, impreunate cu mestesugita alcatuire a piesei, incantara pe membrii asociatiei literare din Iasi. intr-o unire, toti isi exprimara parerea ca s-a ivit in sfarsit in literatura romana un autor dramatic original".
