Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






LA HANUL LUI MANJOALA - comentariu literar - Nuvela fantastica - Semnificatii de Ion Luca CARAGIALE



Ion Luca CARAGIALE LA HANUL LUI MANJOALA
Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune.

Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filozofice, anecdotice. Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula compozitionala, nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.

Termenul de "nuvela" vine din frantuzescul "nouvelle" si inseamna "noutate, nuvela".

"La hanul lui Manjoala" de I.L.Caragiale este o nuvela fantastica si a aparut mai intai in "Gazeta sateanului" (1898), apoi in volumul "Nuvele, povestiri".

Nuvela este o proza fantastica, fiind construita pe doua planuri care se imbina aromios, real si fabulos. Actiunea nuvelei se desfasoara, totodata, si in doua planuri temporale, unul obiectiv, care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si celalalt, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.

Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i atrage pe tineri si-i intoarce din cale tulburandu-le mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dar care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii.



Ideea operei exprima un adevar mitic ancestral si anume ca acela care foloseste practici vrajitoresti este pedepsit, daca nu reuseste sa iasa de sub influenta farmecelor, asa cum este pedepsita cocoana Marghioala la batranete, fiind mistuita de incendiul care a ars hanul din temelii, sugerand chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei dupa moarte.



Subiectul nuvelei

inceputul nuvelei se situeaza in planul real, printr-un monolog al scriitorului, fiind printre putinele creatii ale lui Caragiale scrise la persoana I. Autorul, in ipostaza calatorului, se indreapta catre Popesti i-de-sus, la pocovnicul Iordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece.

Calaretul se afla aproape de Haculesti, mai are "un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala", unde va poposi pentru "trei sferturi de ceas" ca sa-i dea calului graunte. Punctele de suspensie folosite in calcularea orelor necesare pana la destinatie, in formularea concluziei ca a "cam intarziattrebuia sa plec mai devreme" si a sperantei ca pocovnicul il va astepta totusi, dau monologului o discontinuitate a gandurilor si, impreuna cu expresiile din limba vorbita, creeaza stilului o oralitate sugestiva.

Calatorul zareste "ca la o bataie buna de pusca" luminile hanului lui Manjoala, dar isi aminteste (timpul subiectiV) ca omul murise de vreo cinci ani, lasand afacerile pline de datorii. Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, si-a platit datoriile, a reparat hanul si acareturile, a mai construit inca "un grajd de piatra" si toata lumea vorbeste ca "trebuie sa aiba si parale bune". Gura lumii o banuia de farmece, ori ca o fi gasit vreo comoara de a reusit sa scape de datorii, ba sa faca si afacerile sa mearga.

De aici, intamplarile scapa logicii firesti, planului real si se inscriu intr-un cadru fantastic: doi frati se dusesera intr-o noapte sa prade hanul, impreuna cu alti doi talhari. Unul dintre ei, "al mai voinic, om cat un taur", cand a ridicat toporul sa sparga usa, "a picat jos" si-a murit, iar celalalt frate a amutit. Cei doi talhari care-i insoteau l-au pus pe mort "in spinarea frate-sau", cu gandul sa-1 ingroape undeva, departe, dar cand sa iasa din curtea hanului, Manjoloaia a deschis fereastra si a inceput sa strige "hotii!". in mod cu totul surprinzator, in aceeasi clipa, Ie-a aparut in fata "zapciul (subprefect - ..) cu mai multi insi si cu patru dorobanti calari". Speriati de moarte, hotii au luat-o la fuga, lasand acolo "mutul cu frate-sau mort in carca". Toata lumea stia "ca mutul vorbeste" si cand a inceput interogatoriul au crezut ca se preface. Desi l-au batut "pana l-au smintit ca sa-i vie glasul la loc - degeaba", n-au putut afla nimic nici despre cele intamplate, nici despre cei doi complici. De atunci nu s-a mai intamplat "s-o calce talharii" pe Manjoloaia.



Secventa urmatoare ilustreaza planul real, autorul descriind cu detalii aglomeratia de la han, desi era "o seara aspra de toamna". in curtea hanului, chirigiii, avand carutele incarcate cu cherestea ori cu porumb, poposeau ca sa se odihneasca si sa se mai incalzeasca inainte de a porni la vale sau la deal, pentru comert.

Dand calul in grija unui argat, calatorul intra in carciuma unde faceau "refenea (petrecere in comun, chef- n.n.) oameni multi" si cantau olteneste "doi tigani somnorosi", unul cu lauta si altul cu cobza. Cocoana Marghioala era la bucatarie, de unde un "abur de pane calda" il ademeneste pe calator, pe care femeia il intampina cu bucurie, ca pe un client "de omenie": "- Bine-ati venit, coane Fanica", fiind si singura data cand se specifica numele personajului. Apoi ea da porunca "unei cotoroante" sa-i aseze masa in odaie. Cunoscand-o inca de cand era copil, pe cand trecea cu tatal lui spre targ, calatorul stia despre cocoana Marghioala ca era femeie "frumoasa, voinica si ochioasa", dar parca niciodata nu-i placuse atat de mult ca acum. intre timp, el crescuse, se facuse un tanar "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel" si indrazneste s-o ciupeasca si sa-i spuna ce ochi frumosi are. Este si prima sugerare a tentatiei la care este supus omul de catre fortele malefice, deoarece "ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-npins dracul s-o ciupesc". Spre mirarea tanarului, cocoana Marghioala stia ca el se ducea la pocovnicul lordache pentru a se logodi cu fata lui cea mare si-1 mustra pentru obraznicie, amenintandu-l cu viitorul socru, dar in acelasi timp il previne: "- Ia nu ma-ncanta".





Odaia in care il duce hangita este curata si cocheta, totul este "alb ca laptele", este "cald ca sub o aripa de closca" si miroase a mere si gutui. Asezandu-se la masa, tanarul vrea sa se inchine, dar observa cu uimire ca pe peretele de la rasarit nu se afla nici o icoana, despre care cocoana ii spune ca nu ar folosi la nimic: "- Da-le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn". Cand tanarul isi face totusi cruce, dupa obicei, izbucneste "un racnet" si el crede ca a calcat "cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa". Cocoana se repede si deschide usa ca sa iasa afara "cotoiul suparat", dar aerul rece stinge lampa. Credintele populare spun ca pisica neagra este una din infatisarile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia ii deschide usa insinueaza un prim element al vrajitoriei. in intuneric, tanarul incepe s-o mangaie si s-o sarute pe hangita ("Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup Cocoana mai nu prea vrea, mai se lasa"), pana gand ii intrerupe jupaneasa, care aducea "tava cu demancare si cu o lumanare". Mancarea, foarte gustoasa - descrisa cu minutiozitate de autor - si vinul bun ii dau tanarului "un fel de amorteala pe la incheieturi", dar cand afla ca afara a inceput viscolul, se dezmeticeste brusc, intra in realitate si constata ca ceasul era "zece si aproape trei sferturi", adica statuse la han "doua ceasuri si jumatate". Argatii se culcasera si, iesind pe prispa hanului, vede cu ingrijorare ca "este o vreme vajnica", iar in vazduh, "urla vantul nebun". Desi cocoana Marghioala incearca sa-1 convinga sa nu plece pe asa un "vifor mare", tanarul se duce singur la grajd, trezeste un argat ca sa-i inseueze calul, apoi, intorcandu-se in odaie sa-si ia ramas bun, o gaseste pe femeie "cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea", intreband de plata, gazda ii spune, "uitandu-se adanc in fundul caciulii", apoi uitandu-se la el cu ochi "cari-i sticleau grozav de ciudat", ca are sa achite atunci cand va trece inapoi, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice si farmecele pe care aceasta face calatorului care voia sa-si urmeze drumul.

Tanarul incaleca si pleaca de la han "fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur". Cand isi face cruce pentru drum, calaretul aude usa hanului trantindu-se si "un vaet de cotoi" si se gandeste ca Marghioala il apucase cu usa. Viscolul se dezlantuise cu putere, "nori dupa nori zburau opaciti (zapaciti - n.n.) ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal" si frigul il patrundea nemilos, inghetandu-i mainile si picioarele.

intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepu sa simta "durere la cerbice (ceafa - n.N), la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi" si se gandi ca bause prea mult. Dar starea Iui se inrautatea vertiginos, il ardea sub coaste, "un junghi m-a fulgerat pan tot cosul pieptului de colo pana colo" si, cu toate ca era viscol, isi scoate caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Tanarul se mustra ca parasise hanul, deoarece se gandeste ca la pocovnic toata lumea se culcase, crezand - pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa plece pe o vreme ca asta. Calul se impleticea, de parca ar fi baut si el.

Vremea se mai domoleste, "s-a luminat a ploaie" si tanarul isi pune din nou caciula pe cap, dar brusc "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului", calul gafaia obosit, pana cand se opreste brusc, "ca si cand ar vedea in fata o piedica neasteptata". intr-adevar, zareste pe drum "o mogandeata mica sarind si topaind" si cand scoate pistolul aude "un glas de caprita". Calul se sperie, se-ntoarce si porneste inapOl, Cpie han. Tanarul il struneste si vede uimit o caprita neagra care "aci merge, aci se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede cu barbita in piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de necrezut si mehaie si fel-de-fel de nebunii". Calatorul descaleca, vrand sa dea capritei tarate si vede ca este "un ied negru, foarte dragut", pe care il ia si ij pune in desaga din dreapta, peste niste haine. Se sugereaza ca diavolul luase, de data aceasta, infatisarea atragatoare a unei caprite negre. Calul "sforaie nebun, da sa se smuceasca () se cutremura si dardaie din toate incheieturile ca de frigurile mortii." Nedumerit, tanarul incaleca si calul porneste nauc, sarind bezmetic peste gropi, peste musuroaie, fara sa mai poata fi oprit. Cu trupul inghetat, cu capul arzand, calaretul regreta inca o data ca parasise hanul ca un prost, gandindu-se ca primitoarea gazda i-ar fi dat odaia ei pentru o nc?pte. in acest timp, iedul "se misca in desaga sa se aseze mai bine" si scosese cuminte capul afara, privindu-1. Uitandu-se la cer, tanarul isi da seama ca, in loc sa mearga Ia deal, o luase la vale si ca se ratacise intr-o "porumbiste cu cocenii netaiati". Calul cade in genunchi si drumetul, speriat, isi face cruce. Imediat simte "o zvacneala puternica langa piciorul drept", se gandeste ca o fi strivit iedul si, cand baga mana in desaga, constata ca il pierduse probabil, pentru ca acesta nu mai era acolo. Calul se ridica buimac in doua picioare, se smuci si, dupa ce-si tranti stapanul la pamant, o lua Ia goana peste camp ca apucat de streche, disparand in intuneric. Atunci auzi un glas care striga: "- Tiu! Ta-ta! Ptiu! Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!" si-i veni inima la loc. De la Gheorghe Natrut, care era paznic la coceni, afla cu stupoare ca era in Haculesti, deci foarte aproape de hanul lui Manjoala, desi mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede lumina la odaia cocoanii Marghioala si se teme ca ea sa nu aiba "alt drumet mai intelept" pe care sa-1 fi gazduit in patul curat, iar el sa fie nevoit sa doarma pe "vreo lavita langa cuptor". Cand sa intre, tanarul se impiedica in prag de ied, " tot ala", care se duse sa se culce cuminte sub pat. Bucuros ca patul era nedesfacut si obosit de drum, calatorul duce mana la frunte sa se inchine si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca scapase cu bine, dar cocoana i-a apucat repede mana si 1-a imbratisat strans. El se simte din nou incantat de odaia alba si nu mai stie cat ar fi ramas ca vrajit la hanul Manjoloaii daca n-ar fi venit pocovnicul Iordache, care 1-a scos de acolo cu scandal si mare taraboi.




De trei ori a fugit tanarul inainte de logodna si s-a intors la han, dar batranul, hotarat "sa ma ginereasca", a pus oameni de l-au prins si l-au dus "legat cobza la un schit in munte", unde a tinut post, a batut matanii si i s-au facut molitve timp de patruzeci de zile, dupa care s-a pocait si s-a insurat cu fata Iui Iordache. Numai credinta in Dumnezeu si pocainta pot salva sufletul omului de la capcanele pe care i le intinde Satana prin tentatii amagitoare, atractive, deturnandu-l de la calea cea dreapta, de la fagasul firesc al vietii.

Dupa o vreme de la aceasta intamplare, "intr-o noapte limpede de iarna", cand tanarul sedea la taifas cu socrul sau, aflara ca hanul lui Manjoala "arsese pana in pamant", ingropand "pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic". Bucuros ca "a bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sa-i povesteasca "pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse la hanul lui Manjoala. Socrul credea ca in fundul caciulii pusese cocoana Marghioala farmecele, iar iedul si cotoiul erau tot una cu dracul. Finalul nuvelei se manifesta in planul real si este aluziv, autorul concluzioneaza ca, daca iedul si cotoiul erau diavolul, atunci inseamna ca si "dracul te duce, se vede si la bune", facand trimitere la perioada petrecuta de el la han cu cocoana Marghioala. Socrul sau, pocovnicul Iordache, ii raspunde moralizator ca mai intai raul te tenteaza, ca sa prinzi gustul, apoi te spurca si "stie el unde te duce". intrebat de unde ar putea el cunoaste aceste lucruri, socrul ii raspunde, mucalit, "asta-i alta caciula", lasand sa se inteleaga faptul ca si el in tinerete avusese o astfel de experienta amoroasa care-1 tentase candva, apoi isi venise in fire, isi intemeiase o familie si era acum un om respectat si un bun crestin. De aceea stiuse el cum sa procedeze cu viitorul ginere pentru ca sa-1 aduca pe calea cea buna.



Semnificatii

Autorul este acelasi cu naratorul si cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva, intr-un timp . obiectiv. Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al cunoasterii miturilor si credintelor stravechi, ca taram fascinant al fabulosului. in credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza la fortele raului au efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la esentele vietii. Tanarul este vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierde mintile, iese din zona logicii si a ratiunii umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula, drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol. Punand-o la obrancul seii, calul "se-mpletecea parca bause si el". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului" si calareste bezmetic, nu mai stie unde se afla, rataceste drumul.



Faptul ca vrajitoarea apeleaza la forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna a capritei negre, care-I intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra omului, il zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de nurii cocoanii si, dupa ce viitorul socru il sileste, energic, sa paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-1 lege si sa-1 duca la un schit ca sa-1 scape de farmece prin credinta in Dumnezeu. Fortele diavolesti pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin pocainta, prin forta divina.

Ca in orice proza fantastica, in nuvela se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii prin care "se transfera in real un fapt de magie vrajitoreasca pana la a-1 crede o intamplare banala" (Mihai UngheanU).



Stilul

Arta narativa ilustreaza aici un singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat. Cele doua personaje principale, autorul si vrajitoarea, sunt caracterizate succint, prin cateva detalii semnificative. Tanarul este "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel", este curtenitor si indraznet cu femeile frumoase, "am apucat-o peste mijloc; ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-npins dracul s-o ciupesc". Cocoana Marghioala are niste ochi strasnici, este "frumoasa, voinica si ochioasa", trasaturile fiind tentante pentru barbatii dornici de aventuri amoroase, care sa-i farmece si sa-i scoata din minti.

Detaliul este semnificativ pentru descrierea naturii dezlantuite, . care ar infricosa pe oricine s-ar incumete s-o infrunte: "Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea. in inalt, nori dupa nori zburau opaciti ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal, perdeluind in clipe largi, cand mai gros, cand mai subtire, lumina ostenita a sfertului din urma. Frigul ud ma patrundea; simteam ca-mi ingheata pulpele si bratele. Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul () s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos".

Amanuntit, pentru a construi cat mai convingator cadrul real in care urmeaza sa se manifeste fabulosul, este descris si meniul, cinei: "paine calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba". Ca sa sugereze atmosfera de vraja care il cuprinde pe oaspete, Caragiale descrie detaliat odaia curata si "odihnita", care-1 fascineaza: "Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel-de-fel de fete..,, si cald ca sub o aripa de closca si un miros de mere si de gutui".

"Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al traditiilor arhaice, Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu ConstantinescU)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.