Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Sursele comicului in comedia O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale. :: O scrisoare pierduta



Ion Luca CARAGIALE O scrisoare pierduta
Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul.

Deosebirea dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulenta, ori la sarcasm, starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea - AŤ.AŤ.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.

De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii, falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui la indreptarea lor, fiind adeptul cugetarii clasice: "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"). Caragiale insusi a exprimat aceasta conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".



Principalele surse ale comicului in operele lui Ion Luca Caragiale sunt:

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta "starii civile". in studiul "Comediile lui Caragiale", criticul Pompiliu Constantinescu identifica noua "categorii tipologice":



» tipul incornoratului: Pampon, Cracanel, Jupan Dumitrache, Zaharia Trahanache;

» tipul primului-amorez si al donjuanului: Nae Girimea, Chiriac, Rica Venturiano, Stefan Tipatescu;

» tipul cochetei si al adulterinei: Didina Mazu, Mita Baston, Veta, Zita, Zoe Trahanache;

» tipul politic si al demagogului: Rica Venturiano, Stefan Tipatescu, Nae Catavencu, Tache Farfuridi, lordache Branzovenescu; Zaharia Trahanache, Agamemnon Dandanache;

» tipul cetateanului: conu Leonida, Cetateanul turmentat;

» tipul functionarului: Catindatul;

» tipul confidentului: Efimita;

» tipul raisonneur-ului: Nae Ipingescu, lordache

Branzovenescu;

» tipul servitorului: Pristanda.

Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-altfel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei " (I.L.CaragialE). in comedia "O noapte furtunoasa", Caragiale creeaza caractere memorabile nu numai prin tipologii, ci mai ales prin faptul ca aceste trasaturi ridicole starnesc rasul si personajele devin de referinta pentru orice societate, indiferent de ideologie sau de perioada istorica.



Comicul de caracter este ilustrat prin statutul social al personajelor, care determina atitudini si reactii in functie de imprejurari si interese personale.

Rica Venturiano este ziarist, student in drept, dar galagios, incult si demagog. Atunci cand tanarul era suspectat ca facea ochi dulci "damelor" de la masa lui Dumitrache, acesta il numeste "bagabontul", "scarta-scarta pe hartie", "coate-goale", "moftangiul", "mate-fripte". Cand afla ca nu atentase la onoarea lui de familist, Jupan Dumitrache are o cu totul alta parere, considera ca tanarul este plin de calitati si exclama cu admiratie: "Cum combate el, poate sa ajunga si ministru". Zita este inculta si romantica, Chiriac este prost, egoist si limitat sufleteste, iar Jupan Dumitrache este prost, primitiv si artagos, fiind obsedat de "onoarea mea de familist", care ii este insa necinstita chiar de catre omul lui de incredere. Ca modalitati de caracterizare directa a personajelor, pe langa propriile fapte, ganduri si atitudini (prin ac{iunE), sunt de remarcat in aceasta comedie opiniile celorlalte personaje sau didascaliile foarte sugestive ale lui Caragiale. Un alt procedeu artistic de caracterizare a personajelor este monologul, care in comedia "O noapte furtunoasa" este reprezentativ in conturarea lui Spiridon, "baiat de procopseala in casa lui Titirca". Monalogul din actul 1, scena V, scoate in evidenta pe de o parte agresivitatea lui Jupan Dumitrache si pe de alta parte contureaza statutul de servitor oprimat, dar descurcaret si obraznic: "Maa! al dracului ruman si jupanul nostru! Bine l-a botezat cine 1-a botezat AŤTitirca Inima-ReaAť". in monolog, Spiridon insereaza replicile lui Dumitrache, adica dialogul, imitand si comportamentul ridicol al acestuia. Invectivele si ocarile, pe care Spiridon le azvarle cu obida impotriva jupanului, releva lipsa de instructie si educatie a personajului: "Auzi, cu sfantul Niculae trai bun, cadea-i-ar bunul pe inima lui jupanul!".



Comicul de nume este o alta modalitate de construire a personalitatii unui erou, specifica de altfel in opera lui Caragiale. Semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii mult prea transparent pentru firea acestora: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:



Jupan Dumitrache Titirca - este stapanul, conducatorul familiei si al pravaliei de cherestea. Cuvantul "jupan" este un titlu onorific de politete, devenit aici prenumele personajului, ceea ce sugereaza satisfactia barbatului ca "s-a ajuns", parvenind pe scara sociala la statutul onorabil de "negustor".

Rica Venturiano - june-prim, aventuros, cuceritor de inimi, amorez (aventura = escapada);

Veta si Zita - nume tipice de tate, de mahalagioaice;



Nae Ipingescu - numele ilustreaza profesia de "ipistat", asa cum este prezentat de Caragiale, cuvantul arhaic "epistat" insemnand persoana cu cel mai mic grad de ofiter de politie;

Conacul de limbaj este cu totul remarcabil in toata opera lui Caragiale si un mijloc de caracterizare ce-1 individualizeaza net pe acest inegalabil dramaturg in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprima tot ceea ce i se pare de prisos, tot ceea ce ar ingreuna receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana.

Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:



Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitatie -AŤ.AŤ.):

» pronuntie gresita: "levorver", "bagabont", "amploiat", "ambit", "ceferticat medical;

» etimologie gresita: "sufragiu", cu sens de "vot" ("nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, pana ce nu vom avea un sufragiu universale") este inteles cu sensul de "servitor" ("bate in ciocoi, unde mananca sudoarea poporului suveran stii: masa sufragiu"). Confuzia se face intre sufragiu (voT), provenit din limba franceza -suffrage- si sufragiu (servitoR), cuvant provenit din limba turca - sofraci.

» lipsa de proprietate a termenilor: "a manca", insemnand "a lipsi" este inteles cu sensul de "a manca"; de exemplu, citatul din articol este "nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnitatea" iar Ipingescu explica superior ca "sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor"; confuzie intre cuvintele provenite din limba franceza "pitie" care inseamna "mila" si "piete"" care are sensul de "cucernicie": "Nu striga! nu striga! fii mizericordioasa; aibi pietate!".

» amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala: "eram ambetata absolut", "asa deodata, sanfaso", "Uf! Tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul!", "Ei, Doamne, tato, parol, stii ca esti curioasa!", "Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir", "Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa."



incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

- contradictia in termeni: "M-am transportat la localitate pentru ca sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea": "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna";

- asociatii incompatibile ca sens: "Angel radios! precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii"; "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul de la baston pentru ca sa ma sinucida".

- nonsensul: "Noi n-avem alta politica decat suveranitatea poporului: de aceea in lupta noastra politica, am spus-o si o mai spunem si o repetam necontenit tuturor cetatenilor: AŤOri toti sa muriti, ori toti sa scapamAť":

- truismele (adevaruri evidentE): "Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia";

- constructii prolixe (confuze, incoerentE), anacolutul: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon";

- expresii tautologice : "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii"; "Azi e azi, ieri a trecut."; ce-i al omului e al omului!".



Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme:

- ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Rezon"; "Rusinoase mie-mi spui?";

- repetitii comice obsesive - formula verbala "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist" se repeta, de pilda, numai in actul I, scena 1 de cinci ori, fiind reluata pe parcursul intregii comedii ca un adevarat laitmotiv.

a-  Contradictia (neconcordanta, nepotrivireA) stilurilor:




Rica Venturiano, dupa ce scapa de groaza ca va fi omorat de barbatii care-1 urmareau furiosi, isi recapata rapid elocinta si declama fraze patriotarde, care nu au nici o legatura cu subiectul discutiei referitoare la casatoria lui cu Zita, la diferentele sociale dintre ei: "Jupan Dumitrache (rapiT): [] Zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem negustori. Rica (coboranD): Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia" (actul II, scena 9). Tot aici se inscrie si scena 4 din actul 1, cand Ipingescu si Dumitrache comenteaza articolul din ziarul "Vocea Patriotului Nationale".



Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita a altora, din pricina inculturii: dictonul latin "Vox populi, vox dei", insemnand "Glasul poporului e glasul lui Dumnezeu", este deformat de Rica Venturiano, care rosteste cu emfaza: "box populi, box dei!".

Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. intreaga piesa are la baza un sir de situatii confuze si, desi incurcaturile par minore, banale, efectul este monumental asupra personajelor prin agitatie, emotii si tensiune, fapt ce starneste puternice hohote de ras. La "lunion", Venturiano arunca priviri galese cocoanelor, Jupan Dumitrache este convins ca "bagabontul" atenteaza la onoarea lui de familist si nu se gandeste nici un moment ca tanarul se indragostise de Zita. Confuzia din mintea sotului capata proportii catastrofale. El se chinuie si sufera de teama sa nu-i fie stirbita onoarea de familist. Banuiala, preluata de Chiriac, isca o cearta intre cei doi amanti, Veta fiind acuzata ca "se curteaza cu amploiatul".

Rica Venturiano, indragostit de Zita, primise de la aceasta un bilet prin care il chema la ea acasa, "dupa zece ceasuri la numarul 9, strada Catilina, cand oi vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa". Nimereste insa la casa cu numarul 6, intrucat cifra fusese batuta invers de catre mesterul care tencuise gardul si amorezul ii face declaratia cocoanei Veta. Prezenta "bagabontului", noaptea, in casa lui Dumitrache declanseaza o adevarata vendeta, cei trei barbati fiind extrem de agitati si in stare sa comita o crima. Veta este speriata ca nu cumva Chiriac s-o suspecteze din nou ca il insala, Zita este de-a dreptul ingrozita ca i-ar putea omori iubitul: "Ah! mor! [] Monserul meu!". Rica Venturiano constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta", el cautand casa cu numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si am intrat".



Comicul de Intentie este o modalitate destul de rar intalnita in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si de situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa-i ridiculizeze moravurile locuitorilor din mahalalele bucurestetie. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul imorale, ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta. Comedie de moravuri de mahala, piesa "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima: "Ma innebunesc dupa evenimentele de senzatie, vesele sau funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri [] imi trebuiesc dimineata cum deschid ochii stiri palpitante, daca nu adevarate, macar altfel. Dezmintirea lor seara ma mahneste peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai si".

I.L.Caragiale este la fel de bun cunoscator al limbajului si mentalitatii de mahala, precum este de desavarsit in relevarea moravurilor politice, de unde reiese un foarte dezvoltat spirit de observatie al vietii in toate zonele ei sociale: "Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.