POLITICA SI LITERATURA - Corespondenta de Ion Luca CARAGIALE (Proza)
I
Frate Vlahuta,
In vremea asta asa de tulbure, de acra si lipsita de orice credinta, rostul literatilor ar fi, cred eu, s-o limpezeasca, s-o indulceasca si sa-i inspire un pic de credinta.
Sa-mi dai voie sa las la o parte "seninatatea si mandria poetului"; de acelea trebuie sa-i pese lui, nu mie; pe mine ma intereseaza numai arta lui. Asemenea, tot cu voia ta, am sa las la o parte si "sinceritatea, iluziile, inima curata si deplin increzatoare", cari caracterizeaza pe un tanar ageamiu, fie si poet, iar nu pe un spirit superior, pe un poet matur; si sa ma ocup de intrebarea fundamentala: pierde un poet, ca poet, amestecandu-se in luptele politice?
Voi raspunde mai jos la aceasta Deocamdata trebuie sa-ti denunt o slabiciune a mea, afara de cele multe pe cari mi le ierti de atata vreme, ca bun prietin De nimica nu mi-a fost frica in viata mea ca de pierderea memoriei. De cate ori ma inchin seara la culcare, intre altele, rog pe Dumnezeu sa-mi ia si viata cand o fi sa-mi ia memoria. De aceea, dupa ce sting lumanarea si inchid ochii, nu adorm pana nu ma supun la un examen: sa-mi amintesc cat mai repede si mai exact niste locuri, niste imprejurari si niste nume cu cari m-am intalnit candva in viata - si m-am intalnit cu destule, si bune si rele. Ce nu-mi prea place, de la o vreme, e ca despre cele mai departate examenul e mult mai usor decat despre cele mai apropiate.
Asa, primind alaltaieri frumoasa si interesanta-ti scrisoare, mi-a ajutat Dumnezeu sa trec un examen foarte multumitor. Imediat ce am citit-o m-am gandit: tot despre intrebarea pe care mi-o pune Vlahuta, eu stiu sigur ca am citit undeva ceva; era foarte important, caci mi-a ramas pana acum in minte Nu incape indoiala - am citit; dar unde si ce anume? Era vorba tot de "poezie si politica" Unde? Unde?
Am inceput sa intru la grije, mai cu seama ca era un lucru de demult de tot S-a dus memoria, si daca m-o fi ascultat Dumnezeu, s-a dus si viata!
Dar nu voi inca ca mor, nu pot - am un contract cu Universul, si, afara de asta, imi trebuie ragaz, sa raspund lui Vlahuta Fie-ti mila, Doamne, de robul tau!
Cu nespusa emotie m-am dat jos din culcus si m-am dus drept la un raft, de unde am scos o carte veche Acolo era! Slava Domnului! Vezi numa:
"Sa ne ferim de a sustine, cu literatii contimporani, ca politica e poezia, sau ca politica este un camp priincios deschis poetilor. Englezul Thomson a scris o excelenta poema asupra anotimpilor; in schimb, poema lui despre libertate e lipsita de orice valoare; asta, nu fiindca i-a lipsit poetului poezia, ci fiindca subiectul era lipsit de poezie.
De indata ce poetul vrea sa exercite o influenta politica, trebuie sa se dea unui partid; si, de indata ce face asta, e pierdut ca poet: isi poate lua ziua buna de la independenta sa, de la sinceritatea vederilor sale; sa-si traga numaidecat pana peste urechi caciula neroziei si oarbei uri.
Ca om si cetatean, poetul, fireste, are sa-si iubeasca patria, dar patria actiunii lui si a facultatilor lui poetice va fi situata in bun, nobil si frumos, si astea nu sunt apanagiul nici a unei provincii, nici a unui stat in particular; de oriunde le gaseste, poetul le ia si le preface in opere. in asta, el seamana cu vulturul care pluteste sus cu privirea libera; putin ii pasa daca iepurele asupra caruia vrea sa s-abata alearga in Prusia sau in Saxonia.
Si ce inseamna vorbele astea: A-si iubi patria? A lucra ca patriot? Daca un poet si-a inchinat viata la combaterea prejudecatilor funeste, la gonirea opiniilor stramte, la luminarea spiritului natiunii sale, la curatirea gustului ei, inspirandu-i sentimentele si ideile cele nobile - ce sa faca mai mult? Cum sa fie mai patriot?
Putin imi pasa de ce se scrie pe socoteala mea. Cu toate astea, cate ceva tot imi ajunge la urechi, si stiu ca toata munca mea, cu toate oboselile mele, este neinsemnata pentru ochii unor persoane, si asta numai si numai ca nu m-am plecat a ma amesteca in luptele partidelor politice. Ca sa le plac oamenilor acelora, as fi trebuit sa devin membru al vreunui club de Jacobini, sa predic omorul si varsarea de sange
Dar sa nu mai vorbim despre acest neplacut subiect, ca sa nu-mi pierd ratiunea, combatand ceea ce e nerational.
Daca ne luam seama bine, omul politic va absorbi pe poet A trai in mijlocul frecarilor si excitarilor zilnice, asta este incompatibil cu natura delicata a unui poet S-ar ispravi cu cantarile lui"
Asa e ca sunt frumoase aceste cuvinte, si ca aveam tot dreptul sa nu le fi uitat? Si totusi cu tot respectul ce-l datoram lui Goethe si cu toata dragostea ce-ti datoresc tie, sa ma ierti a fi de alta parere Ia, sa vedem
Pentru ce adica sa se departeze un artist, un poet pana intr-atata de patimile care misca lumea si vremea lui? Pentru ce sa stea departe numai ca simplu spectator olimpian la framantarea societatii lui? Pentru ce, ca un zeu care priveste cu despret la muritori, sa nu se coboare a lua parte la necazurile lor de toate zilele? Doar, poate, numai spre a pastra potrivita distanta care-i trebuie pentru a se bucura de totalitatea spectacolului, pentru a putea prinde absolut obiectiv intelesul etern al vecinicei miscari - ca un aparat de fotografie instantanee, ce trebuie potrivit la focarul exact al lentilei!
Dar chiar sa presupunem ca e justificata aceasta nepasare a poetului fata cu amanuntele "meschine si triviale" ale vremii si lumii lui, ia sa vedem: pe toti poetii i-a putut imputina, ca poeti, amestecul lor in luptele politice?
Eu cred ca nu; ba dimpotriva; caci putem gasi exemple din care se arata clar ca zbuciumul luptelor politice a ajutat mult pe unii poeti, ca poeti. Ca le-o-fi fost asta spre fericirea lor particulara, nu am sa-ntreb; de asta, inca o data, lor sa le pese; mie nu-mi pasa deloc Aducand in lupta politica numai pornirea temperamentului lor darz, oarba sinceritate a patimii, fireste ca nu puteau birui pe un teren unde judecata limpede si socoteala rece trebuie sa biruiasca; ia sa vedem insa, cat au folosit ca poeti tocmai din cauza nelinistii si nefericirii lor
Dezgustul, scrasneala acestor "biruiti" au fost izvorul atator minunate opere Indignarea, a zis unul, face versul1, si proza, adaog eu.
Din dezgustul si scrasneala acelea pentru ticalosiile vremii lui, in care s-a fost tavalit, a iesit evocarea stralucita a trecutului spre luminarea viitorului.
Dante a fost un pasionat nebun de politica razvratitor; amestecat in oribilele razboaie ale anarhiei italiene; batut; fugar din cetatea lui prin munti si campii; gonit din "ingrata" lui patrie2, pe care ajunge s-o blesteme; oplosit de pomana la vrajmasii ei! ("Ai sa vezi numa ce acra ti-e panea altuia si ce greu e sa sui si sa cobori scarile lui!"); mort si ingropat in pamantul "altuia"!
Ei si? dac-a patimit atatea tavalindu-se in mocirla vremii si lumii lui, l-a-mpiedicat asta sa lase ce-a lasat in urma-i? Ba, dimpotriva. Fara atatea necazuri, tavaleala si-ndarjeala, nu lasa ce-a lasat spre gloria patriei lui si spre onoarea omenirii.
Am pus, ca sa pastrez respectul proportiilor, in fata lui Goethe pe Dante, pe partizanul florentin, proorocul unitatii Italiei Pe altcineva am sa-l pun in fata ta.
Afara de amaraciunile pe care i le-a adus lui personal amestecul si tavalirea in luptele politice, ce paguba a avut el, ca poet, din framantarea lui de partizan? Eu cred, nici una; ba, zau, inclin mult a crede ca daca nu gusta pana la drojdii acele amaraciuni, n-ar fi avut -in (cum zici tu foarte nemeriT) "vremea asta asa de turbure, asa de acra si fara nici o credinta" - viziunea aceea care se numeste
Apus de soare, si care e tot un fel de proorocie, ca si a anarhistului florentin -implineasca-se cat mai degraba! doar or vedea-o aievea, cand noi vom visa-o dormind somnul de veci, macar nepotii, daca nu copiii nostri!
Sunt, frate Vlahuta, ca totdeuna al tau vechi,
Caragiale
P.-S. Nu crede cumva, dupa cele de mai sus, ca as fi partizanul artei cu tendinta. Nu! sa fereasca Dumnezeu! am ramas, cum ma stii, partizanul neinduplecat al tendintei cu arta
Vale.
II
Frate Vlahuta,
Tu crezi ca voi, literatii si artistii, "prin cinstea, prin caldura sinceritatii, pe care le puneti pana si in greselile voastre, sunteti mai aproape de sufletul tinerimii, si ca de multe ori, din umbra in card traiti, voi o puteti calauzi, s-o calauziti in adevar, mai mult chiar decat povatuitorii si dascalii ei directi". imi pare rau ca nu pot crede ca tine; nu pot zice ca asa este, fiindca, din nenorocire, nu e asa, desi asa ar trebui sa fie. Stiu si eu ca tinerimea care, pe bancile universitatilor, ce prepara astazi a fi maine clasa dirigenta a natiei, ar trebui sa-si cultive nu numai inteligenta prin inaltele stiinte, ci si caracterul si sentimentele - ceea ce pe romaneste se spune cu un singur cuvant: omenia - prin cultivarea frumoaselor litere s-a artelor nobile De la cele dintai ar invata sa inteleaga si sa dezlege problemele vietii publice, la care vor fi chemati maine; iar de la cea din urma ar invata "sa-si consacre existenta la combaterea prejudecatilor funeste, la-ndepartarea opiniilor strimte, la luminarea spiritului natiei, la curatirea gustului ei, inspirandu-i frumoase sentimente si idei nobile".
Da! asa ar trebui sa fie, stiu si eu. Dar, ia vezi, asa e? Nu literatii, nici artistii pot avea la noi vreo influenta asupra tinerimii, ci cu totul altcineva.
Acel altcineva stapaneste astazi exclusiv sufletul acestei tinerimi, si nu "prin cinstea si prin caldura sinceritatii, pe cari voi le puneti pana si in greselile voastre", ci prin exaltarea prejudecatilor funeste, prin coborarea gustului, prin avilirea mintii, inspirandu-i cu metoda rece idei strimte si josnice sentimente.
Nu! nu voi literatii si artistii va puteti bucura de a fi exercitat vreo influenta asupra tinerimii din vremea noastra; nu. De asta se poate bucura cu prisos alta seama de oameni.
Mult o sa mai mearga asa? Sa speram ca nu. In orice caz, la varsta mea, nu mai pot spera sa vad si eu fericita prefacere.
Fii sanatos si vesel! Al tau vechi,
Caragiale
P.-S. Am uitat a-ti spune ca va ramane, artistilor si literatilor, o bucurie, si nu minima; inspirati desigur mult interes tineretului feminin. Femeile tinere din clasa noastra mijlocie (acelea, se intelege, care au gustat din roadele invataturiI) au de catva timp o pronuntata dragoste pentru cultura intelectuala romaneasca
Dar, iubitul meu prieten, imi pare rau sa-ti spun, asta iar nu cred sa tina mult: cum zboara de vertiginos progresul modern, maine-poimaine, si femeile vor fi cucerit drepturile politice; atunci, fireste, n-or sa mai aiba nici ele vreme de iubit inutilitatile.
Vale
III
Frate Vlahuta,
Mai intai, eu nu cred ca Eminescu, daca ar mai trai, "intrand in lupta politica si ajungand mare si puternic", n-ar mai scrie, si ar inceta sa fie poetul pe care-l admiram. Ba, iarta-ma, cred tocmai contrariul.
De ce sa ne amagim cu un optimism exagerat? Traim intr-o societate unde inca ii trebuie cuiva, fara nume de familie ori fara avere, de doua ori minte ca sa nu treaca de prost; intr-o vreme cand, fara avere sau nume de familie, i se poate tagadui talentului nu numai viitorul, ci si trecutul.
Astfel, sunt convins ca succesul politic i-ar folosi mult bietului literat, admirat pana ieri numai de un cerc stramt de intimi; i-ar ridica de pe cap presiunea nimicniciei lui sociale, inaltandu-l, de la umila lui josnica treapta, in vaza lumii. Aceasta i-ar da omului incredere in sine si, prin urmare, demnitate, si l-ar ajuta sa-si ridice glasul in fata concetatenilor, sa devie un poet si mai admirabil, admirat si dincolo de marginile stramtului cerc de intimi intr-un cuvant, talentul literar i-ar fi consacrat de succesul politic, si n-ar mai avea nevoie sa astepte o moarte nenorocita pentru a deveni popular.
Dar sa zicem chiar ca as avea indoiala pe care mi-o presupui tu, "aproape siguranta ca poetul, aruncandu-se in valtoarea politica, n-ar mai scrie". Ei! si?
Politica este ca si insuratoarea Cand i-a abatut unui om si vine a-ti spune: "M-am hotarat sama-nsor; ce povata-mi dai?", nu mai sta la ganduri: una singura are sa ti-o primeasca; da-i-o si te mantuie: "Foarte bine faci sa te strangi de pe drumuri! Sa-ti fie intr-un ceas bun, cu ajutorul lui Dumnezeu!"
Asa si cu politica
Sa presupunem ca Eminescu (pe care, de aminteri, il stim ce pasionat fanatic era de politicA) ar trai si ar veni sa-mi spuna asa hotarat cum zici tu:
"Pana mai deunazi stam deoparte si ma uitam cu dezgust; dar, incetul cu incetul, dezgustul s-a prefacut in durere, intr-o durere ce parca nu mai incape-n versuri, incat incep sa ma-ntreb daca nu e o datorie sa intru-n lupta"
Ce as putea sa-i spun? sa-l povatuiesc a-si inghiti durerea si a nu-ncerca usurarea ce-i pare omului (ca si miE) ca si-a gasit-o? Cum adica? De hatarul meu, pentru a-mi da versuri care sa ma amuze pe mine cand am vreme de pierdut, sa renunte el la irezistibila-i pornire in genere, un om de mare valoare in orice activitate intelectuala alta decat politica va ramanea toata viata neluat in seama; iar un tinerel, fara prea mult merit, trepadand staruitor in politica, incet-incet va ajunge sa fie chemat la cele mai inalte situatiuni si onoruri
Cat despre literati anume sa mai pomenim? Versurile unui mare poet vor fi dupa moartea lui recitate de catre micii dorobanti din clasele primare in editie purgata; iar principiile si mendrele unui mititel mare-barbat de stat, purgate-nepurgate, vor fi aparate si impuse cat va trai el de dorobantii cei mari din cazarme.
Si cum ar putea fi altfel intr-o tara chemata de ieri, de-alaltaieri la luminile europene, si care inca aproape exclusiv traieste din plugarie, in cea mai mare parte primitiva?
Astfel, daca bietul Eminescu ar trai si, abatandu-i sa nu mai stea nici departe, nici deoparte, ar veni sa-mi ceara o povata cum ti-nchipui tu, iata ce i-as spune din toata inima, fara un moment de ezitare:
"Foarte cuminte te-ai gandit, amice! Bine ca te-ai convins, in fine, la varsta matura, de inutilitatea sociala a literaturii! Vrei sa faci ceva mai serios si mai demn de un barbat pentru patria ta; te felicit Intra in lupta cu toata ardoarea, cu toata incordarea de care esti capabil! Lumea este imperiul posibilului Prin urmare, mergi, fara a te opri sa numeri asperitatile si necurateniile drumului! nu-ti suscita, pentru rele comune vremii trecatoare, scrupuluri de eterna morala! nu aluneca sa compari realul posibil cu idealul etic! nu uita ca o generatie este un derivat istoric, care a mostenit pacate si va lasa pacate de mostenire! nu despera de indreptarea relelor materiale si de cucerirea unei stari mai bune de omenie si de dreptate! nu te uita in laturi, ci tot inainte, cu ochii tinta la drapel, mergi fara sovaire cu aceia cari-ti par mai vrednici sa ajute progresului patriei!
Si daca daca-ti mai ramane timp de pierdut, mai poti scrie si versuri ori proza, cu conditie insa ca un moment sa nu te distraga de la ocupatiile serioase si utile patriei, acele jucarii copilaresti, acel sport de lux, bun sa absoarba exclusiv doar pe un tanar fecior de bani gata, care tine sa treaca drept fenix in cercul familiei si al musafirilor.
Cand, afara-n lume, la lumina, suna trambite de batalie, sa stai sa faci in umbra odaitei tale jocuri de pacienta - asta e treaba de baba surda, nu de barbat in putere Mergi de-ti fa «datoria», precum foarte potrivit zici.
Daca vei lupta serios, vei ajunge poate odata sa impui societatii unele din judecatile tale, cari tie iti par cinstit folositoare ei. Si dupa ce, ca orice binefacator semenilor tai, vei fi trait bine si considerat, te vor ingropa pe cheltuiala statului, cu alai frumos, cu perne de catifea incarcate cu decoratii; te vor opri la Academie, la Universitate si Senat, la Mitropolie si Camera, ca sa-ti citeasca discursuri, pe cari tu, din carul tau gemand de coroane si panglici cu dedicatiuni cordiale, sa le asculti cu impasibila mandrie, deoarece ti se cuvin pentru o viata-ntreaga inchinata interesului si binelui public Si lume dupa lume, din fundul mahalalelor, gatita, o sa-ti iasa-n cale si sa zica: «Bravo! halal de-nmormantare! Dumnezeu sa-l ierte!»
Pleaca-ndata si intra-n valtoarea luptei! caci daca mai stai deoparte, «cu perdelele lasate la masa ta de brad», dupa ce vei fi trait prost, si sa mori si mai prost, nenorocitule! or sa te-ngroape cu talerul, ca pe cersetoarele paralitice din mahala; si alta mangaiere nu-ti va mai ramanea decat ca, peste doua-trei zeci de ani cine stie cine o sa te ia subt epitropie, sa-ti faca prefate, interpretari, comentari si busturi, tie, facandu-si, lui, cariera!"
Astea i le-as apune lui Iar tie iata ce-ti spun Inchipuie-ti-l pe Eminescu traind, varat in activitatea politica si avand norocul sa dea peste el rascoalele din 1907, caci astfel de evenimente mari sunt un mic noroc pentru un om politic; ia inchipuie-ti-l pe autorul Doinei, al Satirei a treia si al discursului "proletarului din scunda taverna" (din zeama carora se hraneste azi atata lume politica lacoma de succeS) Ce cariera! ai?
Al tau vechi, Caragiale
IV
Frate Vlahuta, inchipuire pentru inchipuire si intrebare pentru intrebare Ia inchipuie-ti ca, acum treizeci si sapte de ani, avand mintea si experienta ce le ai astazi, te-ai fi pomenit cu un tanar, nu tocma prost baiat, dar ageamiu - de aceia cari n-au ajuns a sti ca, daca-i vorba de vrabii, apoi gardul si frigarea nu sunt acelasi lucru - si ti-ar fi zis tanarul asa:
"Stimate domnule, am implinit douazeci de ani. Sunt copil de parinti sarmani si fara nume. Am ramas, dupa moartea lui tata-meu, singurul sprijin al mamei si al sori-mi. Am invatat atata scoala cata, la limita, mi-ar fi de ajuns sa ma pot apuca de invatatura dreptului - sa ma fac avocat si sa ma introduc incet-incet in afaceri si-n politica
Am o educatie nu tocmai ingrijita, fiindca parintii mei n-au avut mijloace sa-mi dea una aleasa; dar am putin bun-simt si, cum poti constata si d-ta, ma exprim, fara vreun fel original de gandire, destul de limpede si de comod. Pe langa asta, sunt, slava Domnului! sanatos si voinic; duc bine la tavaleala; dovada ca pot fi, in acelasi timp, sufler si copist la teatru si corector intr-o tipografie mare la doua ziare, si dau lectii la niste copii; asa ca pot, cu una, cu alta, castiga destul cu ce sa ne sustinem eu si familia pana sa termin studiul dreptului.
Pe de alta parte insa, sa-ti marturisesc drept, stimate domnule, eu, inca de mic, din clasele primare, am mare tragere de inima pentru alta cariera - pentru literatura; si, daca voi fi avut noroc sa fiu inzestrat cu catusi de putin talent, mi-as da osteneala sa covarsesc, prin munca si rabdare de mestesugar cinstit, lipsa de-nzestrare Mi s-a spus ca n-am sa castig mai nimic cu asta; dar e o meserie pe care simt ca as imbratisa-to cu mare dragoste.
Mama si sora-mea imi sunt devotate, si niciodata nu le-ar trece prin minte sa cantareasca bucata de pane ce le-o pot da: nu s-ar plange sa vietuiasca totdeuna in saracie, numa sa ma stie pe mine cu sufletul multumit Ba chiar, am luat sama, mamei parca-i face placere apucaturile mele de bucher.
De aceea am venit la d-ta, stimate domnule, sa te rog a-mi da o povata: ce sa fac? pe ce cale sa apuc? Sa ma dau incotro ma-ndeamna interesul real, la advocatura si la politica, unde cred ca n-as ramanea mult mai prejos de atatia altii? sau sa ma duc incotro ma taraste pornirea sufleteasca, la cariera literelor?"
Ei, spune-mi drept, frate Vlahuta, ce povata i-ai fi dat baiatului -avand tu, repet, pe atunci mintea si experienta ce le ai astazi, si, adaog, prevazand pe atunci clar ceea ce stii ca s-a-ntamplat pe urma cu el?
Pune-ti mana pe inima si nu-i raspunde repede baiatului ageamiu de atunci numai asa cu o simpla mangaiere tardiva pentru acela care, astazi, de ar fi avut noroc sa capete la vreme povata cea cuminte, ar fi-nsemnat, poate, ceva in patria lui, si care, fiindca a urmat prosteste indemnul nerod al unei inchipuite vocatiuni, nu a putut insemna nici pentru el, necum pentru altii, nimic.
Fii sanatos si vesel!
Al tau vechi, Caragiale
V
Frate Vlahuta,
Despre adevar sa ma ierti ca nu-ti pot raspunde nimic - nu-nteleg ce lucru anume e insemnat cu acest cuvant, pe care-l rostim si-l auzim rostit atat de des la fiece pas al vietii
A-de-va-rul!
Sta el de sine insusi, fara amestecul mintii noastre? Ori numai cu acest amestec isi capata fiinta? Ori este o creatiune a mintii omenesti? Este el un ce, un cum, ori amandoua?
Astea sunt intrebari filosofice prea inalte - nu ma-ncumet a-mi bate capul cu dezlegarea lor. Astfel, la prima citire a scrisorii tale m-am gandit sa-ti raspund telegrafic:
"Incapabil satisface. Cauta Bucuresti filosof."
Dar, citind a doua oara, am gasit la sfarsit aceste randuri, mai apropiate de marginitul meu inteles:
"intr-un cuvant, politica te lasa sa spui ce ai pe inima? Un literat inscris intr-un partid poate sa-si spuna tare gandul lui intreg? Asta-i intrebarea."
Asa? Asa da, am zis; la asta parca as putea raspunde ceva, si iata cum
Mai intai, scurt: nu numai politica ne impiedica sa spunem ce avem pe inima; si un literat, chiar neinscris in vreun partid, nu poate sa-si spuna totdeuna gandul lui intreg. Iar daca e o mare fericire, cum zici tu, sa-si poata spune cineva ce are pe inima, gandul lui intreg, apoi trebuie sa marturisim ca bietului muritor, aceasta fericire, ca si multe altele, ii e dat numai s-o doreasca
Ia sa vedem acuma mai pe larg.
Sa luam un literat care n-a facut si nu face politica deloc, desi frate-sau mai mare e fruntas intr-un partid, om de puternic sprijin al cabinetului. Se-ntampla ca partidul fratelui, stand la putere peste masura rabdarii opozitiei, a facut o suma de greseli politice si se gaseste la un moment foarte slabit in fata opiniei publice. Fara a face politica, literatul nostru a constatat si el, ca toata lumea, acele greseli - cam prea vadite calcari de lege, cam prea violente abuzuri de putere, cam prea exagerata favorizare a unor interese personale sau de coterie, in dauna celor publice scl., scl
In culmea crizei, cand partidul lui nenea se-ntepeneste-n calcaie, iar lumea toata da navala sa-l rastoarne, literatul nostru isi insoara flacaul intr-un oras de provincie; iar nun mare este chiar nenea, unchiul ginerichii
E o calda sarbatoare de familie. Dupa cununie, pe cand toti sunt in culmea veseliei la masa, nunul mare ridica un toast pentru viitorul finilor; dar n-apuca sa-l termine, si iata ca i s-aduce pe tava o telegrama urgenta din Bucuresti. Nunul cere pardon, dupa regula, mesenilor, deschide telegrama, isi arunca ochii pe hartie si, cu privirea ratacita, exclama:
-Misei! mizerabili! infami!
- Ce e? ce e? intreaba toti. Ce sa fie?
"Mari turburari de strada in capitala Interventia armatei Raniti, morti in momentul acesta, prezidentul consiliului merge cu demisia la palat, unde sunt chemati capii opozitiei spre consultare"
Cum am zice, s-a ispravit!
Nenea e consternat in fata nenorocirei patriei Literatului (consternat si el ca i s-a stricat frumoasa petrecerE) ii "stau multe pe inima", si-n "gandul lui intreg" vede ca trebuia sa se-ntample ce se-ntampla
Te-ntreb daca poate el sa spuna macar atata mahnitului patriot:
"Nene, nu te puteai astepta la mai bine ca nu era cu putinta sa mai mearga mult. Aveti ce meritati! prea ati fost, cum sa zic? din cale-afara!"
Evident ca nu, va trebui sa faca figura de circumstanta si sa zica macar atat:
- Ci nu te mai turbura, nene! Ei! si? Zi ca o sa cadeti! Ati stat destul la putere Ati desfasurat o activitate foarte frumoasa Veti cadea mandri! Veti cadea in picioare!
Care va sa zica, si fratia, nu numai politica, poate impiedica pe un literat de a spune tot ce-i sta pe inima - gandul lui intreg
Acelasi literat, neinscris in vreun partid politic, voind sa puna ipoteca o mosioara, merge cu hartiile de proprietate la d. Pavugadi, avocatul imprumutatorului. Omul legii, pe cand s-aude de alaturi sunand un clavir cam neacordat, examineaza scrupulos actele, le gaseste in regula si zice:
- Foarte bine! Afacerea e ca si terminata Saptamana viitoare introducem actul de ipoteca la notariat.
- Tocmai saptamana viitoare? intreaba contrariat literatul. De ce atata intarziere?
- Saptamana asta mi-e peste putinta, raspunde avocatul; n-am un moment liber.
- Te rog, domnule Pavugadi, staruie literatul; te rog, nu mai amana! destul de cand tot astept! te rog
- Sa vedem sa vedem, zice omul legii, sa-mi consult carnetul si niste dosare. Pan-atunci (tot ramai d-ta cu noi la masA), ca sa nu te plictisesti aici, treci, te rog, in salon, unde te-asteapta familia mea.
Literatul trece in salon. Acolo e lume placuta. Dame. La piano, domnisoara canta cu mult brio din Chopin, din dulcele, "omorator de dulcele" Chopin O jumatate de ceas fara pauza. Damele sunt transportate. in sfarsit, mieux vaut tarei que jamais, iata, intra si avocatul:
- Sa dea la masa!
Clavirul urmeaza-nainte, pe cand omul legii ii zice literatului:
- O sa fie cam greu saptamana asta
- !!
- dar sa vedem Poate sa aranjez asa ca, poimaine, intre doua procese, daca reusesc sa-l aman pe cel dantai, cum sper, sa trecem repede la notariat.
- Te rog
- Ei! adaoga omul legii; d-ta, care esti mare amator de muzica, ce zici de progresele Iu Margo? si fara profesor, nota bene!
Ma rog tie, frate Vlahuta, spune-mi daca literatul, neinscris in vreun partid politic, poate raspunde:
"Nene Pavugadi, muzica este un infernal supliciu, pe care Inchizitia nu l-a putut nascoci cu toata imaginatia ei de absurda cruzime; Chopin este un fierestrau mecanic circular brevetat; iar domnisoara Pavugadi a dv. (sa va traiasca!) poate da-nainte suta la suta celui mai rafinat calau chinez fara profesor, nota bene!"
Nu, desigur. Literatul nostru va raspunde ca muzica este arta care imblanzeste moravurile; ca Chopin este cel mai mare geniu muzical, si la urma va "trebui sa constate" cu entuziasm ce toucher d'un veloute hors-ligne, cette agilite inarrivable, cette profonde comprehension de la chose, excessivement rare a un tel age, cette maniere d'interpreter toute personnelle, cette limpide et puissante expression etc ale Iu Margo
Ei! care va sa zica, iubitule, si sectia de notariat, nu numai politica ne poate impiedica de a (vezi mai suS).
Peste cateva zile, literatul nostru intalneste o cunostinta - un om bolnav, care de-abia se mai taraste, purtand stralucitoare pe chipul lui pecetea mortii ne-ndurate. Omul ii spune cu glasul stins ca i-a fost foarte rau, dar acuma ii merge mult mai bine, si maine pleaca la Nizza: toti doctorii i-au recomandat pentru convalescenta aerul intaritor al Rivierei. Literatul nu-i poate spune:
"Omule, nu asculta pe doctori!, vor sa scape de d-ta, sa nu le mori pe brate. Nu mai cheltui degeaba pe drumuri. Cum ai ajuns d-ta, dai in vagon ortul popii inainte de Viena. Mai bine fii cuminte, stai de mori acasa ca lumea imi pare rau; eu te stiam inteligent: nu te vezi in ce hal esti?"
O sa-i zica dimpotriva:
- Bravo! Foarte bine sa mergi la Nizza strasnic aer! Da', numa un lucru: cat tine, o saptamana, doua, convalescenta, nu te apuca pe acolo iar de petreceri; in orice caz, nu le face prea late, pan' la ziua, dupa obiceiul d-tale Tin-te bine cand iti da branci inima!
Care va sa zica, si mila, nu numai politica
Si acum, ca sa termin, rogu-te, frate Vlahuta, asculta
Tu esti un literat neinscris in vreun partid politic. inchipuie-ti ca eu, vechiul tau prieten, viu la tine (cum se poate-ntampla curanD) cu o scriere foarte slaba (cum iarasi se poate prea bine intamplA) si iti cer numaidecat parerea
Contez pe buna ta prietinie ca n-ai sa-mi spui:
"Draguta, ai facut o opera in care mijloacele de expresie sunt departe de a acoperi, nemite de a covarsi, intentia artistica Nu faci bine s-o dai la lumina; caci daca o opera reusita poate uneori sa fie o fapta rea, niciodata o opera nereusita nu poate fi o fapta buna."
Tu stii cat m-ar mahni asta si stii asemenea ce placere mi-ar face dimpotriva sa-mi spui:
"Frate, ma asteptam de la tine, fireste, sa faci lucruri frumoase, dar sa te ridici asa de sus iti marturisesc ca nu m-asteptam. Opera ta este eminenta, e ceva vertiginos - ai facut pur si simplu un capodopera!"
Si chiar mai entuziast si mai elocuent decat atata nu strica sa fii
Si care va sa zica, nu numai politica, si prietinia
Nu, desigur; de-o fi sau nu cineva literat, inscris sau neinscris intr-un partid politic - mila, fratie, prietinie, rusine, varie sentimente, multiple interese morale sau materiale (am putea inchipui la infinit exemplE) il vor impiedica sa spuna oricand ce are pe inima, gandul lui intreg, priveasca el lucruri de ordine privata sau familiala, publica sau sociala.
Dar ma vei intreba:
"E bine, e frumos asta sau nu?" iti raspund:
"Incapabil satisface. Cauta Bucuresti filosof
Fii sanatos si vesel.
Al tau vechi, Caragiale
VI
Frate Vlahula,
Parca ti-am mai scris o data ca: pe cat pot eu constata, voi literatii nu va prea bucurati - cum ar fi sa fie - de mare favoare din partea tineretului cult al scoalelor noastre inalte. M-am gandit sa-ti spun acuma la ce cauze as atribui eu aceasta; sunt trei, iata:
1. Literatura, cum se face in genere la noi, e poate mai prejos de exigentele tinerimii culte, care afla suficienta si convenabila hrana spirituala in marile literaturi straine - tot asa ca si societatea inalta, care, prin educatiune familiala, cunoaste mai bine limbile popoarelor civilizate decat limba nerafinata a poporului nostru;
2. De la o vreme se-ntampla in lumea romaneasca, dovedit cu date statistice, un fenomen ciudat: se nasc oameni de talent artistic in proportie covarsitoare asupra numarului populatiunii. Daca in alte parti ale lumii se constata, sa zicem, la o suta de nascuti, unul de talent, la noi proportia este rasturnata: numai unul e fara talent dintr-o suta de nascuti. (Un pesimist mi-a afirmat odata ca asta se datoreste unei boale molipsitoare, care se numeste mania notorietatii; nu l-am crezut; pun, se-ntelege, mai mult temei pe rezultatele unei stiinte pozitive, ca statistica, decat pe afirmarea unui pesimist in momente de toane rele.) Avem, care va sa zica, la nasteri % fara talent. Numai asa putem intelege cum unele scoale inalte produc mult mai multi scriitori decat cititori;
3. Preocuparile politicei militante absorb din zi in zi mai mult tinerimea noastra studioasa; de la o vreme, cat sunt ele de populate, universitatile neputand da un contingent indestulator pentru dezbaterea destul de larga a chestiunilor politice la ordinea zilei, a trebuit, prin patriotism, sa ne hotaram a inrola, cu dispensa de varsta, si pe liceani, deocamdata pe cei din cursul superior. Asadar, pentru literatura raman, buni de socotit cititori, liceanii din cursul inferior; intre acestia neaparat ca nu vom trece pe aceia cari sunt insii scriitori, fie in versuri, fie in proza, fie in amandoua.
Asa stam cu tinerimea studioasa sau culta.
De ce oare? Poate ca nu le trebuie; ori poate ca afacerile in tara noastra n-or fi asa de comode ca in alte tari, mecanismul daraverilor n-o fi destul de metodic organizat, incat omului intrat in dardora vietii practice sa-i mai ramana cateva momente libere si pentru petreceri inutile - cum le raman, si inca destule, europenilor celor mai incarcati de griji.
Atunci? Atunci s-ar crede ca trebuie sa mearga slab de tot literatura noastra. Nicidecum. Ba, dimpotriva, vadit prospereaza; a ajuns, cum se zice in comert, un articol care se cere bine. De cine? cine sunt cititorii?
1. O mare parte dintre functionarii comerciali si dintre muncitori, tinerime de "ambe sexe";
2. Multi invatatori si preoti de la tara, precum si mici agricultori, iesiti din scoalele populare - spurcati la carte, cum s-ar zice pe romaneste;
3. Tinerimea feminina culta din clasele mijlocii; aceasta e poate cea mai devotata si mai fidela inchinatoare a culturii intelectuale romanesti.
(Bineinteles ca si din aceste trei categorii cunoscatoare de slova, trebuie sa exceptam pe aceia sau pe acelea cari insii sau insele sunt scriitori, fie in proza, fie in versuri, fie in amandoua.)
Asadar, nu prea stam rau.
Dar, precum ti-am mai spus aldata, aceste trei categorii de cititori, cum zboara de vertiginos progresul nostru, maine-poimaine vor fi cucerit si ele drepturile politice; atunci, fireste, n-or sa aiba nici ele vreme de iubit inutilitatile. Nu va speriati insa: literaturii n-are sa-i pese de asta Oricum s-ar organiza societatea, umiliti, nemultumiti si ramasi pe dinafara se vor gasi todeuna sa aiba vreme a se mangaia cu slove negre pe hartie alba.
Fii sanatos si vesel.
Al tau vechi, Caragiale
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
