Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




In pragul vietii - Capitolul 9 de Ion AGARBICEANU



De vreo doua saptamani, la cele doua cluburi politice din localitate se gramadea lume peste lume. Cetatenii, adunati grupuri-grupuri, discutau ingrijorati in clubul partidului de la putere, si tot mai insufletiti in acela al opozitiei, incepuse sa circule zvonul despre o apropiata schimbare de guvern, indeosebi clubul opozitiei era tot mai populat. Erau sari in care lumea nici nu mai incapea in cele doua camere ale localului, si oamenii ajunsesera sa discute si pe coridor, si pe scara care ducea la etaj. Cetatenii care nu mai dadusera pe la club de luni de zile, se interesau acum de posibilitatile venirii la putere si dadeau din coate ca sa poata patrunde prin multime pana la fruntasii locali ai partidului, sa-i salute si sa schimbe o vorba cu ei. Altii, care nu mai fusesera, de la ultimele alegeri, pe la club si despre care se auzise ca s-au inscris in alte partide, erau acum nelipsiti sara de sara si cei mai optimisti cand se discuta despre probabilitatea schimbarii guvernului.
Versiuni noi circulau in fiecare zi, si erau destul de multi, in amandoua taberele, care abia asteptau sa se termine programul la serviciu, ca sa alerge la club. ingrijorarile ca si insufletirile din cele doua cluburi politice incepura sa se extinda si asupra familiilor. Se discuta pana noaptea tarziu, facandu-se planuri pentru momentul venirii la putere-in unele, pentru vremurile de rastriste ale opozitiei in altele. Se iscau discutii infocate intre sot si sotie despre posturile pe care barbatii ar fi trebuit sa le ceara si sa le ocupe, daca n-ar fi fost-cum ii dovedira a fi, in aceasta imprejurare, nevestele lor- niste mototoli si papa-lapte. Ba erau femei care duceau si in strada agitatia de acasa. Cele care nu se mai indoiau ca unul sau altul din posturile importante vor fi ocupate de sotii lor, incepura sa-si tina capul sus si cautau orice prilej sa le intalneasca pe cele ale caror barbati urmau sa cada din culmea puterii, pentru a le putea privi sfidator si chiar sa le adreseze cateva cuvinte intepatoare. Si, dimpotriva, cele ale caror soti mai erau inca in posturi importante, evitau sa mai iasa prin oras, ca sa nu fie jignite de rivalele lor politice.


In birouri se lucra din ce in ce mai putin. Mai ales diurnistii, care stiau ca, daca se schimba guvernul, zilele lor sunt numarate. Pe langa acestia, mai erau numerosi alti slujbasi, de toate categoriile, care ajunsesera in posturi numai datorita serviciilor electorale aduse partidului, asa-numita clientela politica, care de asemenea nu mai aveau chef sa lucreze de vreme ce, odata cu caderea guvernului, urmau, conform traditiei, sa fie scosi din slujbe sau permutati cine stie unde, in ce colt de tara.
Pana si la perceptia comunala se simtea nelinistea iscata de zvonul schimbarii de guvern. Scazura dintr-odata incasarile. Agentii de urmarire se miscau mai incet. Somatiile de plata se adunau tot mai multe in servietele lor. Pana si perceptorul-sef pierduse ceva din strasnicia lui. Licitarile fura sistate, cele fixate se amanara fara termen. Se stia din experienta trecutului ca, daca se schimba guvernul, slujbasii se puteau considera, pana dupa alegeri, in concediu. De ce sa se mai puna rau cu contribuabilii? Mai ales ca nu se stia niciodata de unde va sari iepurele: cine va ajunge primar, cine ajutor de primar, cine membru in comisia interimara, cine sef al politiei, cine prefect, subtprefect, deputat, senator, functionar la primarie, la prefectura, la politie.
Putini cetateni ramasesera linistiti si-si vedeau de treburile lor ca si inainte de-a incepe sa circule zvonurile. Nu pentru ca n-ar fi crezut ca este posibila schimbarea de guvern. Nimic nu se petrecea, in tara, mai usor si nu era mai de neprevazut decat caderea unui partid de la putere si venirea altuia. Ci pentru ca nu se amestecasera si nu se amestecau in politica, ci se multumeau sa mearga pe drumul apucat inca inainte de unire, care le dadea putinta sa-si vada linistiti de indeletnicirile lor. Ei frecventau Cazina romana, ca si inainte de unire, si desi nu mai erau socotiti ca facand parte din opinia publica a orasului, erau singurele pietre pe care valurile politicianismului nu le miscau din locurile lor, singurii pe care se razima continuitatea unei vieti romanesti culturale, sociale si economice: liceul cu profesorii, banca Fortuna cu functionarii ei, despartamantul Astrei cu corul, cu biblioteca si sala de lectura, cu petrecerea traditionala de la Santu Ilie, cu cele doua-trei reprezentii teatrale de diletanti pe an, cu turneele despartamantului Astrei in satele din jur.
Cei intrati in apele politicii de partid nu mai aveau vreme pentru astfel de indeletniciri, si nici nu le mai credeau necesare, concentrandu-si interesul numai asupra situatiei lor personale si crezand ca prin aceste situatii se creeaza noua viata romaneasca de care tara are nevoie. incolo, sarcinile de ordin general, cele culturale, ca si cele economice, era, dupa parerea lor, firesc sa cada in carca statului, si de aceea priveau cu superioritate la putinii insi care mai staruiau pe drumurile apucate altadata.
La Cazina romana se discutau adeseori schimbarile care incepusera sa se produca, dupa unire, in viata sociala, se expuneau pareri si se exprimau temeri cu privire la posibilitatea de asezare a noii societati si la felul ei de dezvoltare in viitor, lipsita cum era de un ideal inalt de viata si de unul national bine precizat.
Pe langa persoanele pe care le-am cunoscut pana acum, la discutiile de la Cazina romana mai luau parte, in ultimul timp, directorul liceului, Vasile Andron, barbat de vreo cincizeci de ani, fost profesor la unul din liceele confesionale, inainte de unire, contabilul Verzaru, un invatator batran, Pre-cup, vreo patru profesori mai in varsta de la liceu si doi dintre cei mai tineri, care, impreuna, contribuiau de obicei la activitatea culturala a despartamantului Astrei la sate.
Intr-o sara, pe cand incepuse sa se adune lumea la cazina, Ionica, baiatul de serviciu al margineanului Bucur Popa, proprietarul localului, intra ca o furtuna in sala de lectura si arunca bomba unei stiri pe care el o considera senzationala:
- A cazut guvernul, domnilor!
In sala goala-era zi de lucru-strigatul baiatului rasuna atat de tare, incat cuvintele, aruncate repede, nu se intelesera.
- Ce spui tu, mai Ionica?! intreba din odaia vecina, cu mese, contabilul Verzaru.
Ionica rasari in prag si mai spuse o data, foarte agitat, cu ochii scanteietori:
- A cazut guvernul, domnilor!
- E sigur, sau e vorba tot de niste zvonuri?
- Acum e sigur! A venit in clipa asta nenea Bucur de la primarie si ne-a spus. Zice ca-i o zarva si o jalanic acolo, de sa fereasca Dumnezeu!
Directorul Fortunei zambi inseninat si zise:
- Unii se-ntristeaza si altii se bucura! Asa-i la roata norocului, frate Ionica!
- Da, insa spunea nenea Bucur ca erau unele nereguli, pe care ar fi vrut sa le puna in randuiala, si acuma nu mai au timp.
- Si cine a venit in loc, fratioare Ionica? intreba directorul liceului.
- La primarie? inca n-a venit nimenea.
- Nu la primarie, la guvern!
- Pai, sigur ca opozitia! - raspunse baietandrul, cu un aer de superioritate. - seful ei a fost incredintat cu formarea noului guvern. Lista oficiala inca nu se cunoaste. Nenea Bucur spunea ca circula vreo trei pana acum.
- Vad ca esti insufletit si tu, mai Ionica-zise advocatul Preda. Esti cumva din opozitie? Nu stiam pana acum ca tii cu vreun partid.
- Nici nu tin, domnule advocat, sau, mai bine, adevarul e ca tin cu toate, caci toate sunt romanesti.
- O sa ajungi un bun negustor, dragul meu -zise Verzaru. Asa se cade negustorului, sa tina mereu cu partidul care vine la putere. Cel care cade in opozitie nu mai plateste doua parale.
- S-aduc un rand?
- Ada, mai Ionica - zisera mai multi -sa inchinam si noi in sanatatea noului guvern.
- Poate ca pana acum va fi si depus juramanul, zise parintele Nistor.


- Nu! Spunea nenea Bucur ca juramantul se va depune mane la amiaza sau chiar mane sara. Seful guvernului are inca neantalegeri cu partidul, cu privire la formarea lui. Asa se vorbeste la primarie, zise Ionica si, iesind din sala, o lua la goana pe scari de facu sa rasune tot coridorul de pasii lui indesati.
Ionica tocmai adusese ultimele patru halbe-erau doisprezece oaspeti la cazina, si el nu putea sa duca decat cel mult doua halbe
Intr-o mana-cand intra Vasile Grecu. Doctorul parea abatut.
- Era cat pe-aci sa-mi fac pacate cu tine-zise Sava Scurtu. Credeam ca te-ai dus la clubul opozitiei, in sara asta, ca ne-ai tradat.
- Daca-mi ardea de tradare, mergeam la celalalt - zise doctorul. - Nu-s asa de prost sa trag la nacaz si saracie, cand, si asa, am destula, si de una si de cealalta.
- Cum?! Tu nu stii nimic?! Pai tocmai la asta ma gan-deam si eu! De azi, opozitia a ajuns la guvern!
- Adevarat? Cine v-a spus?
- Crainicul nostru, fratele Ionica!
- Nu cred sa se faca atat de rapede schimbarea de guvern!
- Tu nu crezi, si noi am si inchinat in sanatatea noului guvern! stirea a adus-o Bucur, de la primarie. Zice ca-i o panica pe-acolo!
- Daca-i asa, poate ca-i adevarat. Sunt nereguli mari, dupa cum am auzit.
In sara aceea si-n alte doua care urmara se facu politica si la Cazina romana. Se adeveri ceea ce pana atunci numai se zvonise: ca in partid erau mai multe fractiuni, care acum amenintau cu sciziunea, daca nu li se va da satisfactie. Si fiecare fractiune, pentru a fi satisfacuta, cerea locuri multe si importante in guvern. Fractiunile, grupuletele, clicile aveau ramificatii, pornite de la centru, pana in cele mai indepartate organizatii. Cel mai puternic grup, al tinerilor, care fusese si cel dintai in lupta din timpul opozitiei, declara sus si tare ca nu se va mai lasa inselat de batrani, care, cand e vorba de rasplata, isi uita promisiunile. Tinerii cereau, nici mai mult nici mai putin decat trei portofolii, intre care neaparat pe cel al Internelor.
Urmara trei zile agitate, de stiri contradictorii, cu liste de guvern care se bateau cap in cap. Ramificatiile din oras ale fractiunilor din partid ajunsera aproape la cutite, si clubul se schimba intr-un adevarat viespar.
La Cazina romana, discutiile se invarteau, ca si in tot orasul, in jurul listelor oficioase ale guvernului si se faceau diferite combinatii si speculatii, fara ca oameni sa se invrajbeasca intre ei, ca unii ce nu se asteptau nici la mai bine, nici la mai rau, indiferent ce lista ar fi ramas definitiva. Puteau judeca astfel cu mai multa obiectivitate.
Nichita Marele, fostul prim-contabil al bancii Fortuna, nu lua parte la aceste discutii. El isi bea linistit berea, uitandu-se cand la unul, cand la altul dintre comeseni, parand a-i asculta cu atentie. La un moment dat, advocatul Vasile Preda se intoarse spre el si-l intreba:
- Dar dumneata, domnule Nichita, nu ai nici-o opinie?
- Ba am, cum sa n-am?! Eu nu sunt de acord cu nici una din listele dumneavoastra pentru ca nici unul din cei pe care i-ati pus pe liste n-a facut nici o declaratie impotriva legii conversiunii agricole.
- Cum sa faca, domnule Nichita, daca se asteptau sa vina la guvern si sa intre in alegeri?! - zise parintele Nistor. Doar nu erau sa-si taie singuri creanga de subt picioare! Cine i-ar mai fi votat la sate? Ei au fost mai cuminti si au afirmat mereu, si in presa si in parlament, ca legea s-a facut din initiativa lor.
- Daca-i asa, insamna ca am dreptate! Nu sunt buni de ministri! Sa ramana oameni particulari, ca mine ori ca dumneata. Sa nu-si ia sarcini publice, daca nu intaleg interesul public. Sa nu mai faca experiente pe socoteala tarii! Sa le faca numai cu averea lor particulara!
Desi trecuse aproape un an de la intrarea in vigoare a legii conversiunii, batranul era si acum revoltat si astepta abrogarea ei.
- Trecand cu privirea peste aceste liste-zise Sava Scurtu-un lucru ma mira cel mai mult. Si nu numai acum, ci la fel m-am mirat de cate ori s-au produs schimbari de guvern. Cum se poate ca aceeasi persoana sa fie astazi la Domenii si mane la Interne?! intr-un guvern, unul detine, azi, portofoliul Finantelor, iar mane, cand ii vine iarasi partidul la putere, te trezesti cu el ministru al Sanatatii Publice! si cum de se pot gasi astfel de oameni care cuteaza sa primeasca un minister, cand ei n-au putut face nici-o isprava ca prefecti, ca primari, ca directori ai unei banci de provincie?! si ce fel de oameni sunt aceia care-i aleg sa fie ministri pe asamenea nepriceputi?!
- Ei, domnule director, ce intrebare mai pui si dumneata! Parca nu stii ca, odata cu scaunul de ministu, capata, prin inspiratie, si cunostintele necesare intr-un domeniu sau altul, si puterea de munca, si intelepciunea de care are nevoie un conducator, raspunse, zambind, Verzaru.
- Asta e o mare nenorocire pentru tara noastra-continua directorul Fortunei. Un om nu se poate pricepe decat intr-o singura meserie. Cine se pricepe la toate, nu se pricepe la nici-una!
In sfarsit, dupa trei zile de asteptari infrigurate, noul guvern depuse juramantul. Discutiile la Cazina romana, intrara iarasi pe vechiul fagas. Dar framantarile, numirile noi care urmara abia de-aici incolo, abatura de la orice munca adevarata o insemnata patura sociala a orasului. Ca de obicei in asemenea prilejuri, se vadeau si se porneau mai mult urile decat prieteniile, se rascolea un adevarat viespar, caruia ii trebuia luni de zile pentru a se linisti.
In cele trei zile de criza, doctorul Grecu venise tarziu la cazina, mai tarziu decat de obicei, si mereu abatut. Nu prea lua parte la discutii, ci asculta, cu gandurile risipite, vorbirile celorlalti.


In a patra sara, directorul Fortunei, cand iesira de la cazina, il petrecu pe doctor spre casa.
- Sa mai fac si eu oleaca de miscare-zise el. Azi am stat toata ziua in birou. Ne-au venit de la uzina datele pentru contabilizare.
Mersera o vreme tacuti, pe strazi aproape pustii.
- Imi pare ca de cateva zile nu ti-s toate oile acasa, doctore -incepu, intru tarziu, directorul. - S-a intamplat ceva? Ai pe cineva bolnav in familie?
- Nu! Multamita lui Dumnezeu, de asta nu ma pot plange. Am eu destui bolnavi, dar in cealalta familie. Am febra tifoida in doua sate.
- Hm! intaleg!
- Ce intalegi?
- Cauza indispozitiei tale.
- Te rog sa ma ierti, dar te-nsali. Oricat ne-ar pasa de altii, tot mai aproape-i camasa decat haina. Ma-ngrijoreaza Ion.
- Dar ce, i s-a intamplat ceva?!
- Nu-si prea vede de carte.
- Te-a informat Valentin?
- Nu! Valentin e inglodat in lucru pana peste cap. Mi-a atras atentia chiar unul dintre profesorii lui de la drept.
- Era el cam amator de sport inca din liceu
- Asa a si ramas. S-a inscris acolo in echipa universitara. Asta n-ar fi nimic. Eu, ca doctor, nu condamn sporturile, cita vreme sunt rationale. E vorba insa de altceva, mult mai primejdios decit sportul. E vorba de miscarea asta studenteasca. Valentin termina curind anul al cincilea de medicina si n-a fost ispitit nici odata sa puna tara la cale. Nu l-a interesat nici un partid politic. Politica lui a fost numai medicina. Ion e de-abia in anul intai la drept si nu se mai gindeste la carte.
- Te referi la miscarea asta nationalista, antisemita? Dupa cate stiam, nu-i vorba de un partid politic.
- Si ce importanta are daca-si spune sau nu-si spune partid? in realitate, tot de politica e vorba. Aproape toti care intra in miscarea asta nu-si mai vad de carte, nu-si mai dau examenele si se cred mari reformatori.
- Te-a instiintat profesorul acela?
- Da. E un vechi cunoscut de-al meu si un prieten bun. El mi-a spus ca nici macar nu e vorba de o actiune pe fata, ci de una tainica, de un fel de conspiratie.
- Conspiratie?!
- Poate ca nu am folosit termenul cel mai potrivit. Prietenul meu, pe care l-am intalnit mai zilele trecute, mi-a spus ca tinerii care intra in miscarea asta se dedau la o actiune clandestina, misterioasa. Ca li se da o educatie tipic sectara, dupa metoda sectelor religioase. Ca ar fi-mai stiu si eu ce sa cred? - un fel de religie noua, cu metode de actiune proprii, pe care sunt obligati, subt juramint, sa le pastreze secrete.
- N-am auzit de asa ceva!
- Nici eu n-am auzit pina acum. Dar, dupa cate mi-a spus el, cred ca tineretul e indrumat sistematic catre un fel de autosugestie, si eu, ca doctor, stiu ca autosugestia poate deveni o boala psihica extrem de primejdioasa pentru individ, cind e practicata de unul singur, si nespus de primejdioasa pentru societate, cand e practicata in masa.
- Dar oare cine-i indruma spre astfel de metode?
- Nu se stie. Baietii nu spun nimic.
- si care ar fi autosugestia?
- Ca ei, tineretul, sunt totul in tara asta, ca numai de la ei poate veni mantuirea.
Savu Scurtu incepu sa rada.
- Doctore draga, pentru asta nu e nevoie de nici-o autosugestie ! Tinerii totdeauna au crezut asa, au judecat asa. Totdeauna li s-a parut ca ei sunt totul, ca pe ei se razima viitorul tarii si asa mai departe. Adu-ti aminte cum eram noi cand eram tineri. Nu credeam ca noi o sa rasturnam lumea si ca o s-o construim altfel?
- Este o deosebire fundamentala intre generatia noastra si generatia lor. Prietenul meu face parte dintre putinii profesori universitari care se intereseaza indeaproape si de educatia tineretului, mai ales de activitatea lui in afara zidurilor universitatii. El vede o mare primejdie in aceasta educatie clandestina, cu caracter de sectarism social si chiar religios. Prin ce mijloace nu stiu, dar el mi-a spus ca a reusit sa afle cateva principii ale educatiei lor clandestine. Ei fac tabula rasa cu toate generatiile dinaintea lor, le condamna pe toate, chiar si pe aceea care a facut unirea, spunand ca e cu desavirsire corupta si fara putinta de indreptare; ca, in consecinta, aceasta generatie trebuie lichidata pentru a salva natiunea, si ca sunt hotarati, in vederea atingerii acestui scop, sa foloseasca toate mijloacele de lupta legale si ilegale.
- Cum? Lupta?! Cu mijloace legale si ilegale?!
- Da! isi baga in cap ca, daca in drumul lor, de purificare intai, de recladire pe urma, le va sta cineva impotriva si nu-l vor, putea inlatura prin mijloace legale, atunci vor avea dreptul sa-l suprime, in numele idealului suprem pentru care lupta: binele neamului. Hm! Mi se pare ca vezi si tu deosebirea fundamentala dintre noi, cand eram tineri, si tineretul din miscarea asta! Ei au ajuns, prin autosugestie, sa se creada singurii posesori ai idealului national si singurii in stare sa salveze neamul. Asta samana a nebunie. Si nebunia colectiva e cel mai mare pericol pentru o societate si pentru un popor, il poate duce la pierzanie!
Ajunsera inaintea locuintei doctorului si se oprira la poarta.
- Eu nu cred ca traba sa te ingrijorezi chiar intr-atata! Cine stie de unde si-o fi cules informatiile prietenul tau, profesorul! Ca daca exista in realitate o doctrina si o educatie secreta, ele nu pot fi cunoscute de cei ce nu fac parte din miscarea asta. Si-apoi, problema asta a generatiilor s-a pus, indata dupa razboi, si in alte tari. Iata, in Italia, in Germania, tineretul e in fruntea activitatii si a reformelor politice, dar nicaieri nu s-a sapat o prapastie intre tineri si celelalte generatii. Ar fi si nefiresc lucru, si potrivnic evolutiei naturale a vietii! Nu cred ca chiar la noi sa se ajunga la o prapastie intre generatii. Cine sa aiba interes sa sape prapastia asta?!


- Eu alte informatii n-am, decat acelea pe care mi le-a dat prietenul meu-raspunse doctorul Grecu. I-am replicat si eu cum imi raspunzi si tu mie, ca nu e de crezut sa existe o astfel de organizatie, ca nu-mi vine sa cred ca ea ar putea sa existe la noi, romanii, care suntem un popor traditionalist, caruia ii repugna anarhia. Dar el mi-a atras atentia ca fenomenul care se petrece cu o parte din tineretul nostru nu e nou si ca nu poate fi socotit numai ca o aberatie locala. Ca si in Italia, si in Germania tineretul extremist s-a folosit de cai multiple pentru a ajunge la putere. Mi-a vorbit de marsul fascistilor asupra Romei si de organizatiile national-socialiste din Germania. El crede ca, la noi, in mare parte, e vorba de o inriurire straina, de interese ale unor cercuri politice straine.
- E! Daca-i vorba de o simpla imitatie, nu va duce la nici-un rezultat! Imitatia, moda, tin numai o vreme si pe urma gata, trec!
- Da, dar cat vor tine nu stim. Iar daca informatiile prietenului meu sunt corecte, si cred ca sunt, pentru ca e un om serios, n-ar trebui sa ramanem indiferenti. Pe mine cel putin nu ma poate lasa indiferent, pentru ca e vorba si de Ion, de baiatul meu. Nu mai frecventeaza regulat cursurile, nu-si vede de carte. Si eu nu am bani sa-l tin un veac la universitate, s-ajunga studentul batran al orasului nostru.
- Cu baiatul ai vorbit?
- Fireste!
- Si el ce ti-a spus?
- Nimic sau aproape nimic. La inceput a fost surprins, i s-a suit tot sangele-n obraji si ochii lui au capatat o stralucire ciudata. Apoi s-a linistit si m-a ascultat pana la sfarsit. Cand am terminat, stii ce mi-a raspuns? M-a intrebat, privindu-ma banuitor, cu coada ochiului, cine mi-a spus toate cate i le insirasem. Bineantales ca nu i-am spus numele prietenului meu, ci ca am eu un informator aici, un prieten bun, care m-a tinut mereu la curent cu purtarile lui si ale i lui Valentin. Mi se pare ca m-a crezut. A recunoscut ca e alaturi de toti tinerii nationalisti, antisemiti, si ca el crede ca bine face. A mai recunoscut ca, intr-adevar, ei, adica taharii astia, vor sa lichideze coruptia din viata publica. Si atat. Dar din atitudinea lui am intales ca prietenul meu avusese dreptate. I-am vorbit. I-am aratat ca datoria tinarilor este sa invete, nu sa faca teorii sociale si politice. M-a contrazis, dar stii, cu un aer de superioritate, incercand sa-mi demonstreze ca batranii-auzi? batranii!-sunt corupti si ca tineretul are misiunea de a regenera tara. M-am suparat si i-am tras o sapuneala! Era cat pe ce sa-l bat. Eu, cum ma stii, sunt un om linistit, dar rar, cand imi ies din fire, abia ma pot stapani. L-am infruntat rau. ii venisera lacrami in ochi. Pe urma am regretat. Bietul baiat! E un copil inca! si i-am condamnat in gand pe aceia care, urmarind cine stie ce scopuri politice, vaneaza astfel de baieti, cruzi inca, si-i modeleaza dupa interesele lor meschine. Am ajuns la convingerea ca se pune la cale, in umbra, fara stirea noastra, o adevarata crima sociala. Iata ce m-a pus pe ganduri, de cateva zile, draga prietene! Cineva ne ia din mana copiii. Poate sa fie vorba de un complot organizat din afara, cum crede prietenul meu profesorul. Nu stiu. Dar mie inca nu mi s-a intamplat ca un copil de-al meu sa-mi ascunda ce are pe suflet si sa ma priveasca de sus, cu dispret. Iar Ion a facut-o! Am certitudinea ca a apucat-o pe un drum gresit, cu toate ca nu mi-a marturisit nimic din indeletnicirile cu care isi pierde timpul. Dar de schimbat e schimbat, asta am vazut! Nu mai e copilul care a plecat de-acasa!
- Poate ca exagerezi si tu. Poate ca esti subt inriurirea prietenului acela al tau.
- Nu! Nu sunt eu omul care sa se lase impresionat si influentat cu una, cu doua! Apoi, nu am un termen de comparatie in Valentin? Niciodata n-am avut impresia ca intalnesc in el pe altcineva decat pe cel care a plecat de-acasa. Si el e de cinci ani printre straini! Nu! Am intales ce se intampla cu Ion. Si sa stii ca am si luat o hotarare.
- Care?
- Daca voi constata ca nu se intoarce de pe drumul apucat, la anul nu-l mai las la universitate, il tin acasa si va invata aici pentru examene. Ca doara frecventa la drept nu e obligatorie.
- I-ai spus si lui?
- Inca nu. Vreau sa vad intai daca discutia noastra a avut asupra lui vreun efect.
- Nici nu-i bine sa te grabesti. Ion e un baiat inteligent, si daca a apucat intr-adevar pe un drum gresit, isi va da singur sama si se va opri.
- Pe un drum gresit! Dar tu te indoiesti inca?
- Ma indoiesc. Profesorii astia vad adeseori prin ochelari maritori. Exagereaza. Se tem sa nu-si piarda autoritatea asupra studentilor Drept sa-ti spun, nu-mi pot inchipui ca tineretul de azi sa poata ajunge la convingerea ridicula ca lumea incepe cu el. Tinerii nostri sunt inteligenti, cum e intreaga natie. E adevarat ca ne despart de ei vreo treizeci-patruzeci de ani. Dar copiii de azi nu pot fi altfel decat am fost noi la varsta lor. Iar noi ne-am cinstit parintii. E o virtute fundamentala a poporului nostru respectul fata de inaintasi. De altfel, e o virtute a tuturor popoarelor civilizate. Nu pot crede, si nu traba sa credem ca asa, peste noapte, s-a schimbat din strafunduri firea romanului. Daca e vorba de o influenta straina, nu poate fi decat una trecatoare!
- Sa dea Dumnezeu sa ai dreptate!
- Din cauza asta nu traba sa-ti faci ganduri negre. Noapte-buna!
- Noapte-buna!
Cei doi prieteni se despartira. Directorul Fortunei porni spre casa ingandurat. Desi incercase sa-l linisteasca pe doctorul Grecu, cele aflate il impresionasera profund.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.