Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





In pragul vietii - Capitolul 13 de Ion AGARBICEANU



Doctorul Grecu, desi nu arata, tinea mai mult la fiul sau cel mare, la Valentin, decat la Ion si la Ana. Nu pentru ca fusese primul copil, nici pentru ca ar fi fost mai inteligent decat ceilalti, ci pentru ca Valentin, i se parea lui, samana mai mult cu el prin seriozitate si harnicie. Cu el si cu elevii; si studentii de pe vremuri, pentru care invatatura, cartea, era totul, cata vreme umblau la scoala.
Doctorul Grecu era fiul unui advocat. Mosul sau fusese preot intr-o parohie fruntasa, si, in familia lor, munca serioasa ajunsese o traditie. Le placea sa lucreze sistematic, continuu, si doctorul nu-si aducea aminte ca tatal sau sau mosul sau sa-si fi luat vreodata un concediu de odihna, dupa cum nici el nu stia ce este asa-numita vilegiatura, dupa care insetau acum, dupa unire, o multime de familii, desi inainte vreme nici idee nu aveau despre cum arata o statiune climaterica sau balneara.
Doctorul era un om tacut. Nu se pronunta nici in familie asupra multora din moravurile noi, ce cucereau societatea in formare de dupa razboi. Era insa un om impresionabil, in care gandurile si sentimentele se asezau statornic, si in sufletul sau condamna multe din noile obiceiuri si preocupari sociale.
Nu se putea impaca indeosebi cu munca superficiala, pe care o vedea in administratia publica, si condamna lipsa de continuitate din diversele oficii, ce n-ar fi trebuit sa depinda, dupa opinia lui, de politica si de schimbarile de guverne.
Valentin, inca din clasele inferioare ale liceului, intrase cu seriozitate si harnicie in rolul elevului silitor, constiincios.
Doctorul nu fusese obligat niciodata, in cei opt ani de liceu, sa-l faca atent asupra lectiilor de a doua zi. Cand sotii lui, Maria Grecu, incerca uneori sa-l mai urneasca pe Valentin de la carte, parandu-i-se ca buchiseste prea mult, doctorul ii zicea: Lasa baiatul in pace! stie el cand e de-ajuns!



Desi nu avea o inteligenta stralucita, Valentin avea insa o intensa curiozitate intelectuala, pe care si-o manifestase inca din cei dintai ani de scoala. Aceasta curiozitate ii crescuse mereu, si ea il ajutase mult in clasele superioare ale liceului, si mai ales la facultatea de medicina, sa insiste, sa-si incordeze vointa ca sa priceapa o problema sau alta, sa nu treaca peste ea pana nu o intelegea. Bucuria, satisfactia pe care o simtea dupa fiecare greutate invinsa ii rasplatea intreaga truda.
Valentin Grecu ajunsese de copil sa inteleaga ce este bucuria muncii si a biruintei in munca. Uneori, cand se nimerea sa-si pregateasca lectiile impreuna cu altii, se-ntampla ca unii din aceia sa inteleaga si sa dezlege mai repede o problema decat el. La inceput se simtise umilit; i se parea ca-si pierde increderea in el insusi, si din aceasta cauza evita sa-si prepare lectiile in tovarasia altora. Cu timpul, observa insa ca cei ce dezlegau repede o problema, treceau, indiferenti, tot atat de repede, mai departe, fara ca pe fata lor, in ochii lor, sa se citeasca, in afara de o usoara mandrie, vreun sentiment mai adanc. Pe cata vreme el, framantandu-se mai mult in fata unei chestiuni pana o pricepea, cand ajungea la dezlegare, simtea o mare caldura si lumina in suflet.
Cu timpul si odata cu sporirea materiei de invatat, in liceu si apoi la facultate, avusese prilejul sa constate, de mai multe ori, ca ajunsese inaintea multora care il intreceau ca inteligenta. Sarguinta si staruinta lui, munca metodica il ajutara sa biruiasca, in etape, dificultatile, sa asimileze bine materialul vast, prin citire si meditari indelungate, la sfarsitul carora, in loc sa se simta obosit, era recreat de bucuria biruintei.
Felul lui de-a fi si de a studia ii umplea intreg timpul, asa ca nu era atras spre nici o activitate extrascolara, nici in liceu, nici la universitate. Nu avea vreme pentru altceva decat pentru carte. Nici chiar fotbalul, care innebunise mai ales tineretul din clasele inferioare ale liceului, incat si pe strazi, si in piatetele mai dosnice, si pe locurile virane din preajma orasului, se puteau vedea copii batand tot felul de mingi, nici acest joc, necunoscut mai inainte, nu-l atrasese pe Valentin. invatand si asimiland cu destula truda, impins si intarit mereu de curiozitatea sa intelectuala, ajunse sa cunoasca, de foarte tanar, pretul si satisfactia muncii. Odata cu trecerea anilor, isi daduse sama ca lumea isi deschide portile fermecate numai la bataia si staruinta muncii indelungate. Ajunsese, la facultate, sa le explice el unor colegi care il intreceau ca inteligenta, dar care nu aveau vointa si rabdarea sa aprofundeze, rnulte probleme incalcite.
Nu-i pasa ca unii dintre colegi il luau peste picior, cand nu voia sa-i insoteasca la o petrecere, la o manifestatie, la un spectacol sportiv.
Muncind intins, Valentin nu stia ce-i plictiseala, ce-i uratul. Cand simtea nevoie de o recreatie, se plimba in parcul mare al orasului.
Bucuria muncii il facea sa fie totdeuna vesel, bine dispus, incat uneori, in convorbiri sau in societate, parea chiar un tanar varatec, glumet. Fondul lui de seriozitate era acoperit de mantia stralucita a bunei dispozitii.
In ultimii ani de universitate, Valentin devenise constient ca taria, seninatatea, optimismul lui izvorasc din munca. Dar si din disciplina, din regularitatea vietii pe care o ducea fara sa si-o impuna. Ajunsese sa nu-i poata intelege deloc pe colegii iui care se plangeau de plictis, de surmenaj intelectual, desi ii stia putin silitori; si mai ales nu pricepea ce rost poate avea goana dupa distractii ca rasplata pentru un examen trecut cu siretlicuri, prin favoarea cutarui profesor cunoscut ca mai sever, sau prin interventii politice, in schimbul participarii unui student sau al altuia la propaganda electorala a partidelor la sate.
Se intampla uneori sa ajunga la discutii cu asemenea colegi, dar niciodata nu se puteau intelege. Ei aveau alte preocupari decat cartea, vorbeau de misiuni istorice pe care Valentin nu le simtea deloc importante, nu le pricepea. Si ajunsese la concluzia ca multi dintre colegii lui se lasa dusi de alte preocupari decat acelea ale pregatirii profesionale, numai din cauza ca nu cunosc satisfactia si bucurii muncii si nu aveau curiozitate intelectuala, care lui ii deschidea portile vietii.
Cat de multumit era ca ascultase sfatul tatalui sau si se inscrisese la medicina! Era o uimire si o incantare continua pentru el sa cunoasca tainele acestei stiinte, care, cu fiecare noua materie de studiu, pareau ca nu se mai termina, isi dadea sama cum creste valoarea lui de om prin cunoasterea tot mai amanuntita a disciplinei pe care si-o alesese. Cat de minunat era organismul omenesc! Ce univers de structuri! Ce opera desavarsita!
Acasa, in vacanta, se interesa de practica tatalui sau, si doctorul Grecu, incantat, il lua adeseori cu el, prin plasa. Discutau tot drumul despre bolile bolnavilor pe care ii vizitau. Din an in an, tatal sau era tot mai mandru de cunostintele teoretice, variate si complexe, ale fiului sau. Asculta cu interes teoriile mai noi in legatura cu unele boli, se interesa despre noi metode de tratament, si era incantat de seriozitatea raspunsurilor lui Valentin. Dupa patru ani de facultate, doctorul Grecu il lasa adeseori pe Valentin sa consulte el bolnavul, sa puna el diagnosticul si sa indice tratamentul potrivit.
Valentin nu intelese decat tarziu favoarea de a fi chemat ca intern la clinica de chirurgie. Nu era, credea el, cel mai bun dintre studenti, desi la examene era bine clasificat. Profesorul insa descoperise in el, de la intaile ajutoare pe care i le daduse, o stofa buna de viitor chirurg. Avea un ochi ager, o mana sigura, se dovedise indemanatec si mai ales vadise o vointa arzatoare de a invata. Asista la toate operatiile, se interesa zilnic de bolnavii operati, invatase repede sa schimbe pansamentele, si le schimba cu atata destoinicie, incat unii bolnavi incepura sa-l solicite numai pe el pentru acest lucru.
Fu foarte surprins si foarte magulit cand profesorul il invita, intr-o dupa-amiaza, la ceai. Valentin nu stia ca profesorul are copii, dar la ceai, pe langa nevasta profesorului, mai era o doamna si o fata cam de vreo douazeci de ani.
Dupa prima invitatie, urmara si altele.
Fata, Dina, era o nepoata a profesorului. Mama ei erai sora cu sotia profesorului. Era din vechiul regat. Ramasese vaduva de doi ani.
La prima invitatie, lui Valentin i se paru ca o mai vazuse undeva pe fata, si, cand ii fu prezentat, ii spuse:
- Mi se pare ca v-am mai vazut undeva.
- Nici nu-i de mirare s-o mai fi vazut, pentru ca de un an locuieste cu maica-sa la noi - zise profesorul. Desi, dupa cate stiu, dumneata nu esti dintre studentii pe care-i poti intalni de obicei pe Corso.
Sotia profesorului zambi.
- Eu nu l-am vazut nici macar o singura data. Studiezi mult?
- Da, doamna. La medicina, fara asta, nu se poate.
- Sotul meu mi-a vorbit adeseori de dumneata, mai ales de cand esti intern.
- Sunt foarte recunoscator domnului profesor si pentru una, si pentru alta. E o favoare deosebita ca m-a chemat intern in clinica domniei-sale.
Valentin simti de la inceput atintite asupra sa privirile iscoditoare ale celor trei femei. Parea sa-l examineze si sa-l intareasca fiecare cu masura ei. Si se parea ca fiecare era multumita de rezultatul examenului sau.
Crescut intr-o familie de intelectuali, deprins cu maniere sobre, dar si obisnuit cu societatea fetelor inca din copilarie, Valentin facu o buna impresie inca de la inceput, incepura o conversatie placuta, intr-o atmosfera destinsa.
Dina era o fata bruneta, subtire, cu ochii mari, migdalati, umbriti de niste sprancene stufoase care-i imprumutau figurii un aer sever ce nu se potrivea cu lumina blanda a ochilor negri, cu gura mica, in coltul careia flutura mereu un suras gingas. Avea o voce mica, cristalina si miscari sprintene si usoare. Era placuta si prietenoasa, si lui Valentin ii fu simpatica de la prima intalnire.
Cele doua femei, sotia profesorului si cumnata ei, Ilina Simian, condusera conversatia cu eleganta si discretie, dar in asa fel, incat Valentin, la plecare, isi dadu sama ca el spusese tot ce era de spus despre sine si despre ai sai. Numai de Sora nu pomenise nimic. Poate ca-isi zicea el-daca m-ar mai fi descusut cu aceeasi finete, as fi ajuns sa vorbesc si despre ea.
Ramase, totusi, cu o buna impresie, si, cum nu statuse prea mult, nu regreta nici timpul pierdut. Asa ca primi cu bucurie si invitatiile urmatoare.
De la o vreme nu-l mai invita profesorul, ci sotia sa, doamna Marta, trimitandu-i la clinica o carte de vizita sau, direct, prin telefon.
In decursul unui an ajunsese un oaspete intim al familiei, si ceaiurile in prezenta celor doua doamne si a Dinei constituiau unica lui distractie saptamanala.
Din vorba-n vorba, cunoscuse si el povestea celor doua familii. Surorile aveau, amandoua, mosii in vechiul regat, dar Dina si cu maica-sa se duceau numai vara la mosie, in ultimul an se stabilisera la Cluj, pentru ca le placuse atmosfera linistita a orasului si pentru ca aici locuiau singurele lor rude mai apropiate. Tatal Dinei fusese director la o intreprindere a statului, dar murise de tanar, intr-un accident de automobil.


Valentin nu se intreba multa vreme ce rost aveau invitatiile acestea saptamanale. ii era destul ca se simtea bine in familia profesorului si ca iesea din casa lui recreat. Petrecea minunat cu Dina, si se bucura cand ramaneau singuri, pentru ca fata era isteata, dezghetata si draguta. Numai intr-o singura chestiune nu se intelegeau: Dina era o simpatizanta a miscarii nationaliste studentesti, miscare pe care Valentin nu o admitea pentru ca-i abatea pe tineri de la menirea lor: studiul.
Odata, pe cand Dina ii vorbea cu insufletire despre aceasta miscare, Valentin, pe care subiectul incepuse sa-l oboseasca, o intrerupse:
- Te rog sa ma ierti, Dina, dar nu te mai pot urmari. Nu intaleg aceasta miscare si nici nu cred ca o voi intalege vreodata. Dar daca problema aceasta te intereseaza chiar atat de mult, ti-l pot aduce pe fratele meu, student la drept, cu care te vei putea intalege, pentru ca si el este un adept al miscarii. De altfel, acesta este si motivul pentru care, in ultima vreme, nu ne mai intalnim atat de des.
Dina il asculta atenta si chiar putin incruntata.
- Nu-s chiar atat de pasionata de chestiunea asta pe cat arat, zise ea, si schimba subiectul conversatiei.
Nu peste multa vreme, intr-o zi, dupa o operatie grea, in care Valentin isi daduse concursul cu o deosebita indemanare, profesorul, aprinzandu-si o tigara, il batu pe umar si-i zise:
- Domnule Grecu, am sa-ti spun ceva. Vreau sa te fac asistent onorific. Dupa ce-ti vei lua dipioma, o sa te fac bugetar. Ce zici?
- Sunt incantat si va raman recunoscator, domnule profesor!
- Sunt sigur ca vei ajunge un bun chirurg. Cu staruinta si cu dexteritatea dumitale o sa ajungi departe, in curand nu o sa ma mai pot lipsi de concursul dumitale.
- Foarte magulitor pentru mine, domnule profesor.
Dupa ce ramase singur, Valentin se trezi ca face o legatura intre propunerea profesorului si atentia ce i se acorda in familia lui. Sa urmareasca oare o combinatie intre mine si Dina? se intreba el. Cunostea cateva cazuri, de la alte facultati, ba unul chiar si de la medicina. Se cam obisnuia ocuparea prin familie a locurilor libere, sau chiar anume create, de incepatori, asistenti si chiar de conferentiari, universitatea contribuind, uneori, indirect, la intemeierea si consolidarea casniciilor, prin jocul intereselor reciproce.
Ideea il tulbura. Ar fi dorit locul de asistent, se-ntelege, dar fara pretul unei casnicii pe care nu si-o dorea. Dina era o fata draguta, dar sufletul lui era de mult daruit Sorei. Faptul ca primise invitatiile la ceai in familia profesorului, ca se imprietenise cu Dina, chiar si multumirea pe care i-o adresase profesorului pentru propunerea lui, le considera acum ca pe niste tradari fata de Sora, cu atat mai grave cu cat-isi dadea sama-evitase sa-i scrie Sorei despre aceste vizite, iar in vacanta nici macar nu facuse vreo aluzie la ele, desi celor din familia lui le scrisese si le vorbise despre invitatiile pe care le primise din partea profesorului si a familiei sale. De ce m-am purtat astfel?-se intreba el, analizandu-se. Pentru ca in sufletul mea a incoltit, fara sa-mi dau sama, ispita orgoliului, a tradarii din interes!
Gresise fata de Sora, si intelese ca greseala lui nu consta in faptul ca-i placuse sa-si petreaca vreo cateva ceasuri pe saptamana in prezenta Dinei. Dina ii placea, era adevarat, dar altfel decat Sora si era sigur ca niciodata n-ar fi putut ajunge sa aiba pentru ea sentimentele pe care i le nutrea Sorei. Ci greseala lui consta in aceea ca, simtindu-se, inconstient, vinovat fata de Sora, grabise logodna lor, parca pentru a se linisti pe sine, pentru a-si acoperi tradarea. De aceea nu-i vorbise Sorei, nici dupa logodna, de vizitele sale in familia profesorului.
Cristalizarea acestor distinctii si imponderabile sufletesti il hotara sa paraseasca clinica, subt pretextul ca nu are timp de ajuns pentru pregatirea examenelor. Un sentiment adanc
Ii spunea ca nu mai putea ramane acolo. Ar fi fost sa-l insele pe profesor si familia lui in asteptarile lor, iar daca nu i-ar fi inselat pe ei, ar fi insemnat s-o tradeze pe Sora.
Profesorul nu fu foarte surprins, pentru ca, intr-adevar Valentin mai avea de dat cateva examene si trebuia apoi sa-si pregateasca teza de doctorat. Totusi nu se invoi cuplacere. Tanarul ii era de un real ajutor in operatii si ii devenise simpatic.
Valentin facu, in acelasi timp, si o vizita familiei profesorului, scuzandu-se ca nu va mai putea raspunde invitatiilor pentru ca trebuia sa se ocupe intens de examenele restante si se muta in oras, intr-o locuinta fara telefon, unde, de altfel, era foarte greu sa mai fie gasit. Laura Dinu, care urma literele, auzise din buna vreme, de la colege si colegi medicinisti, despre vizitele lui Valentin in familia profesorului si despre existenta unei nepoate. Ca intotdeauna, combinatiile si zvonurile incepura sa circule printre studenti, cu toate infloriturile si exagerarile de rigoare. Se facea, ca de obicei, din tantar armasar. Se spunea ca fata e foarte avuta si ca mame-sii ii traznise prin cap s-o marite numaidecat cu un ardelean, inainte de logodna lui Valentin cu Sora, se vorbise de logodna iminenta a
Dinei cu Valentin, si ca profesorul il pregatea pe baiat pentru a-i lasa mostenire catedra de la facultate. Dupa ce Valentin parasi clinica, unii, care se credeau initiati, inventara si explicatia plauzibila. Cica Valentin le-ar fi ascuns, profesorului si familiei sale, ca se logodise, iar profesorul, afland de la niste persoane binevoitoare adevarul, s-ar fi maniat si l-ar fi dat afara de la clinica, dar nu mai inainte de a-l fi tras la raspundere in fata sotiei, a cumnatei si a nepoatei sale, pentru ca a incercat sa le insele buna-credinta.
Acesta era adevarul pe care il stia Laura Dinu despre motivul parasirii clinicii de catre Valentin.
Valentin habar n-avea de tot ce se vorbise si se vorbea inca despre el si despre Dina. Dupa ce se muta de la clinica in oras, se puse cu strasnicie pe invatat. Acum isi dadu sama ca argumentul pe baza caruia parasise clinica era real. Facandu-si cu luciditate calculele, constata ca nu-si va putea da, pana la Craciun, toate examenele, si ca abia in primavara viitoare isi va putea sustine teza de diploma. Locul de intern la clinica ii rapise, intr-adevar, multa vreme. Dar nu-i parea rau, pentru ca, totusi, din practica facuta, invatase foarte multe lucruri pe care altfel n-ar fi avut cum sa le cunoasca. O instiinta pe Sora despre aceste schimbari, dar nu-i pomeni nici acum despre existenta Dinei, incercase de cateva ori sa-i scrie tot adevarul, insa rupsese pe rand scrisorile, spunandu-si ca nu are nici un rost s-o nelinisteasca, de vreme ce nu-i fusese nici macar cu gandul necredincios. Dar in adancul sufletului sau stia ca acesta nu este decat un argument fals prin care isi apara de fapt lasitatea de a nu o fi instiintat, la vremea potrivita, despre vizitele lui in familia profesorului si despre existenta Dinei. O datorie de constiinta, neandeplinita la timp, te face mincinos si las, isi zicea el, mustrandu-se. Dar, repetandu-si intruna aceasta mustrare, fara sa-i marturiseasca Sorei ceea ce-i ascunsese, mustrarea deveni, incet-incet, un gand gol de inteles, si, dupa un timp se sterse, disparu cu totul.
Valentin Grecu isi gasi locuinta in oras, parcurgand rubrica de anunturi a unui ziar local. Era o camera mobilata, intr-un apartament de la etajul al doilea al unui imobil situat pe o strada din cartierul clinicilor. Camera avea intrare separata, dar comunica si cu apartamentul printr-o usa capitonata, pe care Valentin o gasi incuiata si mascata de o draperie grea. Camera ii placu si se muta imediat, platindu-i portarului casei, care-l condusese pana la etaj si-i descuiase usa, chiria pe o luna inainte. Nu avu curiozitatea sa intrebe cine locuia in restul apartamentului, de vreme ce-anuntul din ziar se incheia cu specificatia: A se adresa la portar.
O saptamana intreaga avu parte de o liniste desavarsita. Nici un zgomot nu razbatea din apartamentul vecin. Apoi, intr-o dupa-amiaza auzi larma pe scari, o usa izbindu-se, si nu dupa mult timp un zvon de voci trecand prin dreptul usii blocate, intelese ca locatarii de-alaturi sosisera acasa, si nu se bucura, pentru ca zgomotul pe care-l faceau il stanjenea: la invatat. Noroc ca prin usa capitonata si acoperita de draperie, vocile si rasetele pe care le auzea nu patrundeau, decat in surdina, ii trebuira totusi cateva zile pana cand se obisnui cu zvonurile zgomotelor de-alaturi. Dar cand tocmai incepuse sa se acomodeze, dintr-odata se instapani iarasi linistea dinainte.
Curios, il intreba pe portarul imobilului daca apartamentul era iarasi nelocuit.
- Nu! Nu-i nelocuit! Doamna e acasa, dar verisoarele dumisale au plecat.
- Dar cine locuieste in apartament? E o liniste ca de mormant!
- Numai doamna singura. Domnul, sotul dumisale, a murit inainte cu o jumatate de an. De-atunci ea a fost mai mult plecata. Numai camera dumitale a fost mereu locuita. O inchiriau si pe vremea cand traia domnul.
- A murit tanar?
- Nu! Era catra saizaci! A murit de inima. Doamna e tanara detot. Zici ca nici nu-i maritata, ci o fata. N-ai vazut-o?


- Se poate s-o fi vazut pe scari, sau pe strada, dar de unde sa stiu ca-i gazda mea, daca nu o cunosc!
- Adevarat! - zise portarul. - Nici nu s-a interesat cine a luat camera. S-a multamit ca i-am spus ca-i inchiriata. Desi e tanara, e o femeie cam ciudata. Nu-i place sa-i vorbesti, decat numai sa raspunzi la intrebarile ei.
- Nu-i de mirare, daca a ramas vaduva abia de-o jumatate de an. Va fi cufundata in durerea ei inca.
Observa un licar ciudat in ochii portarului.
- Ei! Asa a fost dumneaei si pana i-a trait barbatul. Peste cateva zile, cand veni de la masa, sara, si voi sa urce scarile, portarul il opri.
- Doamna va roaga sa treceti pe la dansa. Vrea sa va cunoasca.
Valentin suna la intrarea principala. Usa se deschise, si in cadrul ei aparu o fata rosie in obraji, imbracata intr-o rochie neagra cu sort alb in fata. El isi spuse numele, si fata ii zise:
- Doamna va asteapta.
Valetin se trezi in fata unei femei tinere, inalta si subtire, imbracata in rochie de doliu. Figura, mai mult lunga decat ovala, cu pielea fina, maslinie, incadrata de un par negru, greu, cu sclipiri violete, era dominata de ochi-mari, verzi, sprancenati-si de un nas acvilin, puternic, care nu-i statea rau, dar ii imprumuta fizionomiei un aer de pasare rapitoare.
- Buna-seara, domnule Grecu - rosti ea cu o voce grava si clara. Am vrut sa te cunosc personal. Pe strada mi te-a aratat cineva: Uite, asta-i noul tau chirias mi-a zis. Si mi-am adus aminte ca, de cand am venit, nu am stat niciodata de vorba cu dumneata. Cum iti place la noi?
- Multamesc, sunt incantat. Camera e luminoasa, placuta, si-apoi e o locuinta linistita. E liniste in tot apartamentul, si nici pe strada nu e circulatie prea mare.
- Da, asa e. Sotul meu avea si el nevoie de liniste, desi nu pregatea nici-un examen, cum e cazul dumitale. Am auzit ca ai lucrat pana de curand la clinica chirurgicala.
- Da - raspunse Valentin, mirandu-se in sinea lui ca e atat de bine informata. Aveam insa nevoie de mai mult timp liber pentru studiu, ca sa-mi pot prepara examenele.
- Nu ti se pare prea scumpa?
- Chiria? Nu! Cred ca e un pret convenabil, zise zambind Valentin.
- In anunt nu era pus si pretul, dar se-ntelege ca-n el intra si accesul la baie. Usa incuiata din camera dumitale da intr-un coridor. O iei la stanga, si prima usa pe dreapta e baia. De altfel, as putea sa-ti arat chiar acum. E bine sa stii. Numai ca, in cazul acesta, usa de la dumneata, care se incuie din coridor, va trebui sa ramaie descuiata. Dar sa n-ai nici-o grija, pentru ca, in afara de servitoare, nu umbla nimeni pe-aici.
Aprinse lumina electrica pe culoar, o lua inaintea lui, aprinse si becul din baie si-l pofti sa vada. Era o instalatie noua, moderna si stralucea de curatenie.
- Da! Multamesc-zise Valentin, ferindu-se din usa pentru a-i face loc sa iasa in coridor. Si adaoga: Pe caldurile verii, cate un dus nu-mi va strica.
- Asadar ramai toata vara?! Nu-ti iei vacanta?! Mi-a spus mie ceva portarul, dar mi-am zis ca nu am inteles bine.
- Nu am timp de vacanta. Traba sa-mi pregatesc nu numai examenele, ci si teza de doctorat.
Inapoindu-se in salonul incarcat de covoare persane, in care il primise, ea ii zise:
- Cred ca te scoli mai de dimineata decat mine si deci nu-i nici-un pericol sa ne intalnim in baie.
Obrajii lui Valentin se aprinsera ca flacara. Femeia se uita la el cu placere si incepu sa rada, inveselita de sfiala lui.
- Da, ma scol de dimineata. Pe la sase, uneori chiar pe la cinci.
- Vai de mine! Eu, altadata, la ceasul asta ma culcam! Acuma insa, de cand am ramas singura, pe la orele astea de-abia intru in somnul de-al doilea. Asadar nu-i nici-un pericol, domnule doctor.
- Inca nu sunt doctor, doamna raspunse Valentin, oprindu-se dintr-odata, uimit ca inca nu-i aflase numele.
- Vai de mine, ce distrata sunt! exclama femeia, lovindu-si palmele. Pe mine ma cheama doamna Ionescu. Dar prefer sa-mi spui pe numele mic. Numele asta, Ionescu, nu mi-a placut niciodata.
- Ma rog, cum doriti! Numai ca nu-l stiu.
- Pai, de unde sa-l stii daca nu ti l-am spus?! - raspunse ea, arcuindu-si sprancenele si ridicandu-si colturile gurii intr-un suras uimit, care lui Valentin i se paru incantator prin aerul copilaros pe care i-l imprumuta figurii. Ei, acuma iti dai seama cat sunt de distrata? Aneta, asa ma cheama.
- Inca nu sunt doctor, doamna Aneta, repeta Valentin, surazand amuzat de figura femeii din fata lui si placut impresionat de familiaritatea delicata pe care ea reusise s-o creeze in numai cateva minute de conversatie.
Se simtea atat de apropiat de ea, de parca ar fi cunoscut-o de cand lumea si avea senzatia ca din fiinta ei radiaza o putere ce anuleaza distanta protocolara, severitatea si imbie la intimitate.
- Cand cineva ajunge in ultimul an la medicina, se cheama ca e doctor! Daca n-a invatat nimic pana in ultimul an, nu are cand sa mai invete. De altfel, am auzit ca dumneata ai fost un student foarte harnic.
- Sunt foarte magulit, doamna, ca stiti atatea lucruri foune despre mine. Si pentru ca nu vreau sa va stric impresiile, va rog sa-mi permiteti sa ma retrag. Am un program de lucru foarte riguros, care, dupa cum va spuneam, incepe dimineata la orele cinci, zise Valentin surazand.
Si, urandu-i noapte-buna, se ridica de pe fotoliu si pleca.
Intrand in camera lui, isi dadu sama ca era nervos si nelinistit. Avea senzatia ca fusese privit nu de o pareche deochi, ci de zeci de parechi, ca a stat intr-o baie electrica de raze concentrate asupra lui. Adormi greu. A treia noapte de la aceasta vizita de prezentare, Valentin, dupa ce facu un dus ca sa se invioreze, citi pana pe la orele doua. Abia stinsese lumina si se intinsese in pat, cand auzi o ciocanitura marunta in usa dinspre apartament. Inima-i incepu sa bata cu putere, mutata parca dintr-odata in gat. Aprinse imediat lumina de la capatai.
- Poftim! se auzi el zicand si se mira de vocea lui cant sugrumata, pe care aproape nu si-o recunoscu.
Aneta intra cu pas usor. Era legata la cap cu un prosop alb, aranjat ca un turban, si imbracata intr-o rochie de casa lunga, subtire, viorie. Trasaturile figurii ei erau acum grave, iar ochii adanci si intunecati.
- Ma omoara capul, domnule doctor! Am niste dureri cumplite! Nu te supara ca te-am deranjat. N-am stiut ca te-ai culcat.
- De-abia am stins lumina, chiar in clipa asta. Va rog sa ma scuzati.
- N-ai o aspirina, un piramidon, sau altceva?
- Am, doamna, va servesc numaidecat!
Si dadu sa se scoale din pat, dar se opri, dandu-si sama ca e in pijama. Ea ramasese in mijlocul camerei. O privi, surazand incurcat.
- O, te rog, te rog! Nu vreau sa te deranjez si mas mult! Spune-mi numai unde tii medicamentele, ca de gasit gasesc eu ce-mi trebuie. Apa vad ca ai.
Valentin ii spuse unde sa caute, ea lua o tableta de aspirina, o puse pe limba, isi turna apa intr-un pahar si o-inghiti.
- Eu tin totdeauna in casa ceva impotriva migrenei, caci am niste migrene groaznice. Trebuie sa am si-acuma niste buline pe undeva, dar cine stie pe unde le-am pus. Le-am cautat pana m-am saturat. E bine sa ai permanent in casa o-aspirina, un piramidon Totdeauna imi fac bine. Sau stii dumneata un medicament mai bun, mai inofensiv?
Valentin incepu sa-i insire si alte calmante. Facea efortuf de a se concentra ca sa le poata spune pe toate, ca la un examen, descriindu-le si efectul terapeutic, sperand ca astfel va scapa de tensiunea nervoasa pe care i-o provocase intrarea femeii in camera lui. Totodata, insa, simtea ca ochii ei il urmaresc scrutatori din penumbra intinsa de abajurul lampii. Cu un fosnet moale de matasuri, femeia se misca si intra in conul de lumina. El continua sa enumere antinevralgicele pe care le cunostea, dar, in acelasi timp, zarea, pe subt genele plecate, infiorandu-se, apropierea usoara a rochiei viorii, prin care, stravezie, formele corpului, prelungi, se desluseau alunecand ca-n ceata.
- Ar mai fi, adaoga Valentin, dar vocea i se curma subt zguduirea unui fior adanc.
Femeia se asezase pe marginea patului.
- Ce-ar mai fi? intreba ea, privindu-l in ochi si aplecandu-se incet peste el, in timp ce mana-i stinse, hotarata, lumina.
Prins de vartejul unei puternice sensualitati, pe care, preocupat mereu de studiu si riguros in implinirea datoriilor sale, nici macar nu si-o banuise, Valentin trai cateva zile intr-o continua betie a simturilor rascolite de imbratisarile patimase ale Anetei. Exista numai prin ea si numai pentru ea, fermecat de frumusetea trupului mladios si gingas al femeii, de pasu-i usor si alintat, de mireasma ei amaruie, de floare salbateca, de licarirea ochilor ei patrunzatoare si misterioasa, de glasu-i grav si catifelat ca inganarea porumbeilor primavara. Uitase de carte, de examene, de diploma, de parinti, de Sora, de toata lumea de dincolo de paretii camerei in care, zi de zi si noapte de noapte, se scufunda mai adanc in vartejul sensualitatii sale dezlantuite.
Dar, dupa vreo saptamana, Aneta disparu.
- A plecat din oras, domnule doctor - zise portarul. - Cu bagaje, da, si inca multe. Dar asta la dumneaei nu-nsamna nimic. Ar putea sa se-ntoarca disara, mane, poimane, peste o luna Asa e dumneaei, o femeie cu toane


Se-ntorsese in camera uimit de plecarea brusca a femeii si umilit de privirea vicleana si obraznica a portarului. Cine l-a pus sa coboare si mai ales sa-l intrebe despre Aneta, cand vreme de-atatea zile nu iesise din camera sa?! Bineanteles; ca s-a dat de gol! si ea, de ce plecase fara macar o aluzie, fara sa-l anunte? Ce se intamplase? Primise vreo telegrama care o chema grabnic undeva? O suparase el cu vreun cuvant, cu vreo atitudine nelalocul ei? Nu-si amintea sa-i fi gresit cu ceva, si plecarea ei pe furis il revolta. Se hotara sa se razbune rupand orice legatura cu ea. Se va apuca din nou de invatat pentru examene. Si-asa pierduse o saptamana intreaga!
Se aseza la masa si incepu sa citeasca. Dupa o vreme se opri speriat: nu retinuse nimic din paginile parcurse! Le intoarse si le mai citi o data. Zadarnic! Nu se putea concentra, inchise cartea si se intinse pe pat. Un gol tulbure i se-nvartea in cap, si o puternica senzatie de moleseala il coplesi. Adormi.
Se trezi tarziu, dupa-amiaza. Senzatia de oboseala nu-l parasise, dar mintea-i parca era mai limpede.
Se imbraca si iesi, cu intentia de a lua masa la birtul cel mai apropiat. Dar abia facu vreo cativa pasi si se trezi fata-n fata cu profesorul de la clinica de chirurgie.
- Ce mai faci, domnule Grecu? -ii zise acesta, dupa ce-i raspunse la salut. Ce-i cu dumneata? Ai fost bolnav? Esti foarte palid!
- Am foarte mult de invatat, baigui el, ocolind privirea ingrijorata a profesorului.
- Vezi, ai grija de dumneata! Nu-mi place deloc cum arati! E adevarat ca ai mult de studiat, dar, totusi, nu traba sa exagerezi. Daca nu te odihnesti destul, s-ar putea sa te surmenezi, si-atunci tot efortul acesta Va deveni zadarnic. Ai grija! Mai recreaza-te din cand in cand. Daca vreai, treci intr-o dupa-amiaza pe la noi. Dina ma tot intreaba ce mai faci. Curioasa, ca femeile! Apoi, i-am spus ca nu stiu. Acuma am sa-i spun ca nu faci bine. - si adaoga, surazand si in-tinzandu-i mana: Numai te rog sa ne anunti cu o za inainte. La buna-vedere!
Valentin isi continua drumul incruntat. Nu-i parea bine de intalnirea cu profesorul. Manca si se intoarse repede acasa. Cand sa urce scara, portarul il opri:
- Domnule doctor, aveti o scrisoare! si-i intinse un plic.
Valentin il lua si tresari, recunoscand scrisul Sorei. intra in camera abatut. Puse plicul pe masa, nedesfacut, si deschise larg fereastra. Simtea nevoie de aer proaspat, de mult aer proaspat care sa spele mireasma de parfum ce-i imbiba hainele, odaia si simturile cu prezenta Anetei. Cum statea la fereastra, cu ochii pierduti in lumina albastra a insararii ce cobora peste oras, o jale grea se abatu peste sufletul sau. Se crezuse puternic, stapan pe sine, pe vointa sa, devotat profesiunii alese, sincer si cinstit fata de Sora, singura lui iubire. Cum se va mai putea uita in ochii ei, cum o va mai putea saruta acum, dupa ce imbratisase o alta femeie?! Nu! Nu mai pot ramane aici! Daca voi mai ramane, voi pierde si examenele, si diploma, si pe Sora. Traba sa ma mut! inca de mane voi cauta o alta camera, si cand se va intoarce Aneta, ii voi spune ca totul s-a terminat intre noi, si ma voi muta.
Vreme de cinci zile cauta, dupa-amiaza de dupa-amiaza, o camera mobilata, dar nu gasi nicaieri una care sa-i convina. Fie ca erau departe de clinici, fie ca erau scumpe foc. Dupa o saptamana, Aneta Ionescu se intoarse. Se inoptase de-a binelea, cand Valentin auzi iarasi zgomote pe scara si apoi zvonul obisnuit al prezentei Anetei in apartamentul vecin. Vru sa se duca, neantarziat, s-o anunte de hotararea pe care o luase, dar renunta, zicandu-si ca, totusi, nu se cuvine s-o viziteze chiar in sara in care a sosit, ca sa nu creada cumva ca o asteptase. Si dupa ce mai citi cateva pagini, se culca, pentru ca, oricat incercase, nu mai reusise sa se concentreze. Profitase in zilele din urma de linistea din apartament si invatase mult si cu spor. Adormi tarziu, dupa ce si-a tras plapuma peste cap ca sa nu mai auda miscarea din apartamentul vecin.
Se trezi speriat de un vis. Se facea ca incerca sa se catere pe o coasta de munte prapastioasa, la capatul careia, in lumina, il astepta Sora cu bratele intinse, dar el pusese piciorul gresit si cadea intr-un gol fara sfarsit. intinse mana sa aprinda lumina. Langa pat, dreapta si frumoasa ca o statuie, privindu-l de sus, cu un suras ironic, Aneta.
- Probabil ca ti-a fost tare dor de mine, Valentine, daca si prin somn ma chemi. - si, stingand lumina, adaoga: Mie-mi place mai mult intunericul
Astfel, relatiile lor continuara inca vreo cateva saptamani.
Valentin, prins iarasi de involburarea patimei, nu-si mai cauta alta locuinta. Dar starea lui sufleteasca nu mai era aceeasi din prima saptamana. Remuscarea ii ranise sufletul, si rana aceea nu se mai inchidea. Avea uneori cumplite mustrari de constiinta, si suferinta spirituala in care traia il lipise pe chip o masca tragica. Avea sentimentul ca isi distruge zilnic ceea ce ii era mai scump in viata, viata sa insasi, viitorul.
Se simtea cu totul nenorocit cand trebuia sa-i scrie Sorei. Ar fi renuntat, fiindca fiecare rand pe care i-l adresa agrava in el constiinta vinovatiei fata de ea. Dar nu putea renunta pentru ca Sora era singura raza de lumina ce mai strabatea pana in intunericul prin care ratacea sufletul lui. insa nu mai indraznea sa-i trimita decat carti postale ilustrate.
Ceea ce-l revolta mai mult impotriva sa insusi era dezordinea in care patima-i aruncase toate roadele sarguintii lui ordonate de pana atunci. Cand vedea ca pierde zi dupa zi de studiu, ca zilele pierdute il vor impiedeca sa-si dea examenele la termenele stabilite, era cuprins de un adanc sentiment de sila si dispret fata de sine.
Pentru a se mai elibera din mrejele Anetei, se hotara, dupa vreo sase saptamani, sa lucreze la clinica ginecologica. Astfel, incepu sa se intoarca, incet-incet, la vechile sale preocupari, sa aiba din nou un program de studiu, care, desi insuficient pentru pregatirea examenelor, puse totusi putina ordine in viata lui. Dar mai presus de toate, practica la clinica ginecologica ii redestepta si-i tinea treaza curiozitatea stiintifica. La amiaza, cand parasea clinica pentru a se duce la masa, era urmarit si framantat de cazurile vazute. Avea din nou constiinta ca e doctor. Stia insa ca pentru a se elibera complet, ar mai fi trebuit sa faca un singur efort: sa se mute din locuinta Anetei. Dar efortul acesta nu avea puterea sa-l faca, robit cum era farmecului acestei femei si propriei sensualitati.
Desi in ultima ilustrata nu-i promisese categoric Sorei ca va fi prezent la petrecerea de Santu Ilie, simtea ca trebuie sa se duca. Instinctul ii spunea ca, daca nu se va duce, o va pierde pe Sora pentru totdeauna. Iar la asa ceva nici nu se putea gandi. Toata fiinta lui se turbura la gandul ca ar putea s-o piarda pe Sora. Dar tot atat de mult se tulbura si de teama intalnirii cu ea.
Cu doua zile inainte de Santu Ilie, Aneta pleca din nou din oras. Valentin simti ca acesta este momentul potrivit pentru a pleca definitiv din locuinta ei. Era hotarat ca, dupa petrecere, sa nu se mai intoarca la ea.Va sta la un prieten, ori la un hotel, pana isi va gasi o alta locuinta.
Hotararea aceasta parca-l purifica intrucatva si-i dadu curaj sa plece spre casa.
Cand cobora scarile, in mana cu un mic geamandan, se gandi sa treaca pe la portar sa-l anunte ca locuinta e libera si ca poate publica in ziarul local un anunt de inchiriere. Dar isi aduse aminte ca are inca doua luni platite inainte. Se razgandi, zicandu-si ca va avea vreme sa-l anunte dupa inapoiere.
Portarul, vazandu-l cu un geamandan in mana, in locul servietei obisnuite, il intreba:
- Plecati in calatorie, domnule doctor?
- Da.
- Veti lipsi mult?
- Cateva zile.
- Ce sa-i spun doamnei, daca se inapoiaza? adaoga portarul, cu un licar obraznic in ochii-i vicleni.
- Ce sa-i spui? Ce vrei! Eu n-am nimic de spus!
- Dar dumneta nu o cunosti, domnule doctor! Nu stii cum se poarta cu mine! Ma va intreba ce vorba i-ati lasat, si daca nu-i voi da un raspuns, ma va face dobitoc si tampit si-ntr-alte feluri, ca, daca se supara, mai bine sa nu auzi ce-i la gura ei!
Valentin nu raspunse nimic si iesi. Portarul mormai nacajit in urma lui.
Nu-l astepta nimeni la gara. Nimeni nu stia daca vine, iar el nu telegrafiase nimanui ziua si ora sosirii.
Gara i se paru straina si posomorata. Straine si posomorite i se parura si strazile pe care il ducea spre casa trasura cu un cal. Strain si posomorit i se paru si birjarul batran, pe care il cunostea din copilarie si care-l ducea si-l aducea de la gara la fiecare plecare si la fiecare sosire.
Se simti dintr-odata stingher si fu cuprins de un sentiment de frica. I se paru ca trecatorii-rari la ora aceea-se uita la el ingandurati si nedumeriti. Si sentimentul de frica fu coplesit de un altul, mai puternic, ii era rusine. I se parea ca toti trecatorii acestia stiau ce se petrecuse acolo, departe, intre el si Aneta.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.