Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





In pragul vietii - Capitolul 10 de Ion AGARBICEANU



Valentin Grecu isi anunta sosirea acasa pentru a doua jumatate a lui iulie. Venea intr-un concediu de numai doua saptamani. Cu toata bunavointa pe care i-o arata, directorul clinicii nu-i putuse acorda o vacanta mai lunga.
Directorul Fortunei fu insa mult mai generos. Auzind de la doamna Preda de venirea lui Valentin, el ii acorda Sorei un concediu de o luna, incepand de la aceeasi data si pana la mijlocul lui august. Ba adaoga la concediu si o gratificatie, pentru ca, in ultimul timp, fina sa muncise cu mult folos pentru banca.
Odata cu apropierea sosirii lui Valentin, Sora deveni din ce in ce mai nelinistita, mai nervoasa. Cat timp el fusese, fizic, departe, cat timp prezenta lui ramasese numai spirituala, ea isi umpluse existenta cu o horbota usoara de visari, de sentimente, de bucurii. Dar nimic sau numai foarte putin din lumina si caldura ce-i inundau fiinta de cate ori se gandea la el trecuse in epistolele pe care i le trimitea. Am fost oare egoista bucurandu-ma singura de iubirea mea pentru el, neangaduindu-i sa vada mai adanc in sufletul meu, sau mi-a fost teama sa i-o marturisesc?-se intreba Sora. Nu, nu mi-a fost teama -isi raspundea -ci m-am sfiit sa-i marturisesc dragostea mea. Teama-mi este acum, cand stiu ca in curand va fi aici, langa mine. Ce se va intampla daca nu-mi voi mai putea ascunde sufletul?
Pentru a se linisti, incerca sa si-l inchipuie asa cum il vazuse in toamna, la culesul viilor, la Craciun, la Pasti, cand, desi fusese langa ea, putuse sa se stapaneasca. Numai ultima oara, dupa vacanta de Pasti, cand si-a luat ramas-bun de la el, desi se silise sa se poarte ca de obicei, ii dadusera lacramile. Dar cand le simtise ca-i curg ca doua paraiase fierbinti pe obraji, acolo, in pragul casei, in fata lui, a parintilor si a celor doi frati, ca sa nu se faca de ras, s-a-ntors brusc pe un calcai si nu s-a mai oprit pana in fundul gradinii.



Era nelinistita si nervoasa si pentru ca, de la Pasti sa pana acum, flacara aceea launtrica, pe care o ascunsese atata vreme cu grija, sa nu i-o vada, sa nu i-o simta nimeni, crescuse mereu in ea, umplandu-i intreaga fiinta. Simt sa acuma imi va fi foarte greu sa mai ma stapanesc - isi zicea Sora. S-ar putea chiar sa nu reusesc deloc. Si-atunci, ce se va intampla cu mine?
Alteori, gandurile si framantarile ei luau alt drum. isi zicea, ca, la urma urmelor, Valentin are dreptul sa-i cunoasca iubirea. Oare nu el ii deschisese poarta spre frumusetile visurilor ei de-acum? Daca n-ar fi fost el cel care sa o priveasca intr-alt fel, cu alti ochi decat in copilarie, sa o prinda intr-alt fel de mana decat o facea mai demult, sa-i ceara atunci, la petrecerea de la Schimbarea la Fata, fotografia, sa se bucure atat de mult ca ea ii pastrase telegrama, daca n-ar fi fost el cel care sa inceapa, oare ea ar fi avut vreodata curajul sa deschida poarta aceea fermecata a visurilor de iubire? Nu era ea, cea de acum, intr-un fel, opera lui? si-atunci, nu avea el dreptul sa o cunoasca in intregime? Deci de ce s-ar teme de clipa marturisirii? si totusi se temea. Era in sufletul ei un amestec de sfiala si durere, pentru ca simtea ca, odata cu marturisirea iubirii, pe care nu o mai putea inconjura, se va desparti pentru totdeauna de sine insasi cea de acum si va deveni pentru totdeauna a altuia.
Intr-o dupa-amiaza, pe cand cosea in gradina la o rochie de casa, subt nucul cel batran, isi dadu deodata sama ca Valentin nu va ramane langa ea decat doua saptamani. Doua saptamani, nu doua-trei luni, ca altadata! Cum de nu se gandise la lucrul acesta de la inceput? Era o imprejurare care-i rasturna toate planurile de pana acum, planuri prin care voia sa se linisteasca, zicandu-si ca va face ea intr-un fel oarecare ca sa amane momentul marturisirii pana mai incolo, spre sfarsitul vacantei.
Hei! Situatia se schimba, daca el ramane numai doua saptamani! isi zise cu tristete Sora. Mai era posibil sa-l duca pe Valentin cu zaharelul, cum ii spunea el adeseori? Nu! Ar fi si pacat! Mare pacat pentru amandoi! - isi zise Sora, simtind insa indata cum sangele ii navaleste in obraz si o caldura dulce ii inunda intreaga fiinta. ii voi spune! Da, ii voi spune tot, fie ce-o fi! Nu ma mai tem de nimic! Nu-l pot lasa pe Valentin sa se intoarca, dupa doua saptamani, tot nelamurit si sa continui inca un an sa-i fac aluzii in scrisorile mele, iar el sa-mi faca aluzii in scrisorile lui. Nu! Aceasta situatie traba sa inceteze!- isi zise fata, prinzand dintr-odata curaj pentru intalnirea cu Valentin.
Si, cata vreme mai inainte nu stia ce-i va spune cand il va vedea venind, acum, dintr-odata, toate gandurile i se limpezira, il va intreba ce mai fac domnisoarele acelea frumoase de la universitate si daca nu s-au suparat ca le-a parasit ca sa vina acasa.
- Stii la ce m-am gandit, mama? Sa facem ceva ca sa prelungim concediul lui Valentin, zise ea, venind din gradina.
- Sa facem. Dar ce?
- Uite la ce m-am gandit. Cand se vor implini cele doua saptamani de concediu, sa-i deie nenea doctorul un certificat ca-i bolnav.
- Tu crezi ca doctorul s-ar invoi?
- Am sa-l rog eu.
- Si crezi ca Valentin ar fi de acord?
- Nu stiu! ce pacat!
- Eu nu cred ca s-ar invoi nici unul, nici celalalt. Doctorul n-ar da un certificat de circumstanta lui fiu-sau, iar Valentin poate ca n-ar voi sa lipseasca mai mult timp de la clinica. Eu ma mir ca i-au dat si concediul asta de doua saptamani. Fara bunavointa profesorului, sunt sigura ca nu l-ar fi primit.
- Atunci sa gasim altceva.
- E greu de gasit, zambi maica-sa.
- Eu cred ca stii, dar nu vreai sa-mi spui.
- Nu stiu nimic, draga mea. Dar tii tu asa de mult sa fie vacanta asta mai lunga?
- Asta nici nu-i vacanta! Cine-a mai auzit? Doua saptamani!
- Ai uitat ca nici la Craciun, nici la Pasti n-a stat decat cinci zile acasa?
- Atunci a fost cu totul altceva!
- Poate ca nici Valentin n-ar vrea sa ramana mai mult. Parca scria ca anul viitor e ultimul, si ca cel mult in toamna viitoare isi va lua diploma de doctor. Are si el de invatat mai mult, iar timp are mai putin acum, fiind ocupat si la clinica.
Era o perspectiva noua, la care, de asemenea, Sora nu se gandise. Deci aceasta este ultima lui vacanta! Daca nu-i va marturisi acuma totul, atunci cand o sa-i mai spuna? Asa, in treacat, cand va veni la Craciunul viitor, sau la Pasti? Dar poate ca nici nu va mai putea veni de sarbatori!
In ziua sosirii lui Valentin, se framanta pana la amiaza, nestiind ce sa faca: sa-l astepte la gara, sau sa nu-l astepte. Ardea de nerabdare sa-l vada, si frica de intalnirea cu el i se risipii aproape detot. Cum sa-l astepte la gara? Daca ar fi logodnicul ei, ar fi alta situatie, dar asa! Ce-ar zice doamna Grecu, care il va intampina dimpreuna cu Ana, surioara lui? si inca de mama lui Valentin nici nu s-ar sfii atat! Dar gara nu va fi goala! Vor fi acolo multi cunoscuti si cunoscute! Totdeauna peronul e plin de lume!
Deci nu se duse la gara, si nici acasa la doctorul Grecu, cum ii trecuse prin minte la un moment dat. Se hotara sa-l astepte acasa. Dar nu in casa, ci va potrivi in asa fel lucrurile incat Valentin sa o gaseasca in gradina, cand va veni in vizita la ei. Ca va veni deandata, dupa-amiaza, nu se indoia. Era sigura ca se va grabi, de vreme ce nu are decat doua saptamani de concediu.


Cea dintai veste despre sosirea lui Valentin o aduse Virgil, cand veni la masa.
- Venea de la gara, in trasura, cu Anisoara si cu tusa Maria. O sa ma duc pe la el sa-l chem sa vada pendula.
Pendula era de o saptamana in salon. Caci, la inceputul concediului, Sora ii daduse lui Virgil, din gratificatia primita, ultimele doua rate, si copilul adusese acasa obiectul la care ravnea de atata vreme. La drept vorbind, nu-l adusese singur, pentru ca n-ar fi putut, pendula fiind tot atat de-nalta cat el. Adevarul e ca ceasornicarul chemase un comisionar si tinuse sa vina el insusi ca sa o instaleze, asi ca pendula sosi, in casa advocatului Preda, cu alai.
Intreaga familie se aduna in salon, urmarind cu atentie, iar Virgil si cu incantare, toate gesturile pe care domnul Braunfeld le facu pentru a o pune in locul cel mai potrivit si pentru a o face sa mearga. Apoi, pentru a potrivi ora exacta, domnul Braunfeld facu sa bata, ceasurile si jumatatile de ceas, de la sase, cand fusese oprita, pana la douasprezece. incantarea fu generala. Muzica de gonguri delicate si grave a pendulei umplu salonul cu o melodie armonioasa si limpede. Era o adevarata sarbatoare sa o auzi batand.
Braunfeld, cuprins si el de incantarea celorlalti, suradea fermecat, mangaind usor crestetul lui Virgil, care i se invartise tot timpul din urma in preajma, si ritmand cu pleoapele lui grele fiecare bataie. Cand zvonul celui din urma gong se stinse, toata asistenta izbucni in aplauze, ceea ce-i emotiona pe cei doi autori ai minunii: batranul ceasornicar evreu si prietenul lui, mezinul familiei Preda, care se privira unul pe altul cu ochi inrourati.
- Cateva instructiuni nu ne-ar strica, domnule Braunfeld-zise advocatul, pe cand ceasornicarul, pregatindu-se de plecare, isi lua palaria din cuier. - Cand traba tras, cand Cu acelasi zambet bland pe figura, Braunfeld ridica un brat, intrerupandu-l.
- Nu-i nevoie de nici-o instructiune, domnule advocat. Prietenul meu-adaoga el, privind spre Virgil - ii cunoaste intreg mecanismul tot asa de bine ca si mine. Pe dumnealui inginer sa-l faceti! Are dumnealui asa o mare placere la masinarii, la rotite si la suruburi! - zise vesel domnul Braunfeld iesind si spunand, poate pentru a zecea oara:
- Sa-l folositi sanatosi!
- Nu era nevoie sa-i mai spui de instructiuni - zise Ana. - Ce, nu-l cunosti?! Crezi ca un meserias ca el se desparte usor de-o asamenea pendula? Vei vedea. Vreme de cel putin o luna va trece saptamana de saptamana pe-aici ca s-o vada, s-o mai asculte, s-o mai mestereasca. Nu o intreaba el si acuma pe Sora, de cate ori o intalneste, cum ii mai merge ceasul-bratara? Negustorii ca el, cand vand un lucru, il vand si din suflet, nu numai din magazin.
- Intr-adevar, asa e, mama! - zise cu insufletire Virgil, bucuros ca maica-sa il lauda pe batranul lui prieten.
Se facura ceasurile cinci dupa-amiaza, si Valentin nu mai venea. Virgil il astepta ca pe spini, pentru ca din clipa in clipa trebuia sa plece; se angajase la o partida de fotbal pe un teren viran, si nu putea lipsi subt nici un motiv, pentru ca s-ar fi descompletat echipa in care juca.
- Mergi linistit, Virgile. Poate ca nici nu vine azi - zise Ana. Va fi si el ostenit de drum, apoi, pana despacheteaza
Virgil pleca, si Sora simti ca a scapat de o incurcatura. Daca ar fi ramas acasa, era sigur ca, venind Valentin, baiatul s-ar fi tinut scai dupa el si nu l-ar fi lasat pana n-ar fi ascultat pendula batand.
Valentin veni pe la sase.
In casa nu era decat Ana; Vasile Preda era la birou, iar Sora in gradina.
Dupa ce schimba cateva cuvinte cu doamna Preda, Valentin se duse in gradina. Sora stia ca sosise dupa felul cum inchisese portita de la strada. Degetele i se oprisera din crosetat, pusese lucrul pe masa, si mainile ii cazusera in poala. Inima incepu sa-i bata cu putere. O auzea, o simtea dureros in urechi.
O sa incep asa cum m-am gandit, cu domnisoarele acelea frumoase isi zise ea.
Dar cand il vazu, nu avu putere nici sa se ridice de pe banca si sa-i iasa intru intampinare. I se parea ca se sufoca. Deodata ii ajunse la ureche vocea lui timbrata, viguroasa, armonioasa.
- Buna-ziua, fata draga! Ce insamna solemnitatea asta?! Oare nu-ti pasa ca se-ndreapta spre tine un suflet de om?
Dar, facand inca vreo cativa pasi si vazand paliditatea de pe fata Sorei, se cutremura si se apropie usor de fata.
Sora statea cu capul frant in piept, si nici macar ochii nu si-i ridica spre el. Respiratia ii era grea si parea nespus de trista, incepu sa bata furtunos si inima lui Valentin, si abia cuteza sa ridice bratul si sa adie usor cu mana peste parul fetei. La atingere, Sora se infiora, si lacramile incepura sa-i curga.
Valentin se aseza pe banca, langa ea, si-i trecu incet bratul drept in jurul mijlocului. Taceau amandoi. Sora ramase cu capul frant in piept. Apoi incepu sa o zguduie un plans mut, mai mult tresariri ale trupului, care, prin bratul din jurul mijlocului ei, treceau in Valentin ca niste descarcari electrice. Bratul lui o apropia tot mai mult de el, ca si cum ar fi vrut sa o ia subt protectia sa, si Sora se trezi cu capul pe pieptul lui. Ochii i se inchisera. Dibui dupa mana lui libera, o gasi si o lua intr-a ei.


Ramasera un lung rastimp asa. Din ochii fetei izvorau mereu lacrami, dar respiratia i se linistea din ce in ce mai mult. intru tarziu ofta usurata.
- Cat de altfel mi-am inchipuit sa te intampin, dragul meu! sopti ea, deschizandu-si ochii inrourati si ridicandu-i spre el.
Erau ca doua stele de un albastru intunecat, ca doua stele nou-nascute, pline inca de pulberea fluida a creatiei. Privirile lui coborara adanc in ochii ei, atrase ca de forta unui magnet irezistibil. Capul i se apleca spre gura Sorei, in vreme ce cu bratul drept o apropia mai mult de el. Sora il astepte, cu buzele intredeschise.
- Ce dulci ti-s buzele, Valentine draga! - suspina ea, inchizand din nou ochii. De multe ori, uitandu-ma la tine, simteam risipindu-se in mine o dulceata asamanatoare. Si nu stiam de unde-mi vine.
- Acuma stii? intreba el, inecat de emotie. Ea pipai cu bratele si-i inlantui gatul.
- Da, acuma stiu! stiu pentru ca te iubesc.
- Draga mea! sopti el, sarutand-o iar.
- Nu asta am vrut sa-ti spun! stiam si mai inainte. Dar ma temeam de marturisire. Nu stiam ca e asa de dulce.
- Adica asta e marturisirea ta? intreba el, incercand sa iasa din ametitoarea bucurie care il coplesea.
- Asta este! Cam copilaroasa, nu? Sa nu pot sa ma ridic de pe banca, sa nu-ti pot spune un cuvant de bun-sosit, sa-mi dea lacramile?!
- Mi-ai spus cel mai fermecator bun-sosit, fata mea draga!
- Dar nu asa voiam eu sa fie clipa intalnirii! Voiam sa te intreb mai intai ce fac fetele frumoase pe care le-ai lasat acolo, la Cluj. Stii? M-am zbuciumat tare mult cu gandul, inainte de venirea ta, pan-am ajuns la hotararea ca traba sa-ti fac marturisirea. Aveai dreptul sa ti-o fac. Da-mi era o frica!
- De marturisire?!
- Da! Fiindca-mi era frica de tine.
- Frica?! tie?! Din scrisori n-am putut banui asa ceva!
- Pai da, pentru ca, fiind singura, eram indrazneata. Desi te simteam mereu langa mine, nu mi-a fost frica. Dar de intalnirea asta cu tine m-am temut. Stiam ca are sa vina clipa marturisirii, si gandul asta ma paraliza. Dar eram ca un pahar plin, care trebuia sa se reverse.
- Draga mea fata! Bine c-a dat Dumnezeu! Era si timpul!
- Proasta am mai fost! N-am stiut ca e asa de bine, asa de dulce sa te stii ca esti intreaga a cuiva, si ca ai pe cineva care-i cu totul al tau.
Valentin ii trecu iar bratul in jurul mijlocului.
Sora tacu un rastimp, parand ca se gandeste departe.
- Draga Valentine, esti tu cu totul al meu?
- Cu trup si suflet, cum ti-am scris de-atatea ori.
- Da, insa vreau sa si aud. Spune-mi si cu vorba. El o imbratisa usor si o saruta.
- N-am iubit si nu voi iubi pe nimeni altcineva decat pe tine. Dar de ce ma intrebi?
- Pentru ca pentru ca nu stiu ce m-as face, daca n-ar fi asa. Nu stiu ce s-ar alege de mine daca n-ai fi tu. Poate de-aceea m-am temut atat de mult sa ma marturisesc tie, sa ma arat tie asa cum sunt.
El tacu o vreme.
- Da, Soro, ai dreptate. Noi amandoi suntem legati, de-acum inainte, pe viata.
- Si tu simti tot asa?
- Da! Pana-n adancul sufletului.
Sora sari de pe banca, i se aseza pe genunchi si ii inconjura gatul cu bratele ei reci.
- Draga Valentine! sopti ea.
Din curte se auzira strigatele lui Virgil:
- Veniti! Veniti repede! indata bat ceasurile opt! Cum el alerga, strigand, spre gradina, Sora se ridica repede in picioare si-l lua pe Valentin de brat.
- Vino, sa auzi batand ceasornicul lui Virgil.
- Veniti rapede! le striga Virgil, vazandu-i pe carare, si se inapoie alergand, ca si cum ar fi voit sa impiedece o catastrofa: nu cumva sa bata pendula inainte de sosirea lor.
Era hotarat sa-i opreasca minutarul inainte de-a ajunge la ora opt, daca ei n-ar fi ajuns la timp, desi nu-i placea gandul de a se amesteca in randuiala launtrica a mecanismului, care-i parea un lucru sfant.
Totusi fu silit sa intervina. Sora si Valentin, cu toata vointa lor de-a-i face placerea, inaintau incet pe carare, parca plutind pe-o apa adanca si linistita, singuri in toata insararea ce cadea peste ei inmiresmata de parfumul garoafelor, al violetelor si al rezedei.
La bratul lui Valentin, razimata usor de umarul lui, Sora se linistise cu desavarsire. O pace buna si adanca ii umplea sufletul, si un sentiment puternic de siguranta pusese stapanire pe ea. Nu traise inca nicodata un asemenea sentiment. Se oprea uneori o clipa, il privea pe Valentin in ochi, si continua drumul. Era aici, era el, si era intreg al ei. Sentimentul acesta de posesiune a fiintei lui descatusa parca din marile adancimi ale simtirii ei izvoarele fericirii care-i inunda sufletul. La bratul lui, in siguranta deplina, impacata cu sine, iesea din gradina o alta fiinta decat aceea care intrase cu cateva ceasuri mai inainte.
Cand ajunsera in salon, il gasira pe Virgil stand teapan, incruntat, langa pendula, ii oprise tictacul cu un minut inainte de bataie. Acum, oftand, o porni. Cu ochii tinta la cadran, zise:
- Ati intarziat! A trebuit s-o opresc. Si acuma nu mai stiu cu cat traba s-o pun inainte.
- O sa-ti spun eu, Virgile. Ceasul meu este exact, dupa radio.


- Da, numai cat nu-i bine
Se opri deodata si ridica degetul aratator. Pendula incepu sa bata. Vibratiile ei melodioase, grave, de argint, umplura locuinta si cazura ca o ploaie de cristal in fiinta celor doi tineri, luminandu-i si inseninandu-i.
- Pendula aceasta e o adevarata minune, draga Virgile!-zise Valentin, cu sincera insufletire. N-am cuvinte sa te felicit pentru alegerea ta,
- Da, e un ceasornic rar! - raspunse, satisfacut, baiatul. Dar traba s-o feliciti si pe Sora.
- De ce?
Sora se repezi la copil sa-i astupe gura cu palma. Dar Virgil se feri repede si zise:
- Pentru ca ea mi-a dat banii sa-l cumpar.
- Auzi colo! O felicit si pe ea, din toata inima. A dovedit astfel ca stie sa aprecieze gustul unui artist ca tine, raspunse Valentin, apropiindu-se de Sora si luandu-i mana intr-a lui.
Virgil se apropie de el si-i scoase din buzunarul vestei ceasul, il deschise, se uita la cadran si-l puse la loc. Apoi potrivi minutarul pendulei.
- Poti sa fii sigur ca este exact, zise Valentin.
- Daca spui ca-i dupa radio! insa nu-i bine sa umbli la pendula, s-o opresti, s-o pui inainte sau inapoi. Masinaria ei e un lucru fin si precis, care nu sufera amestec strain.
- Noi am fost de vina, Virgile, ca am intarziat putin. Te rog sa ne ierti - zise Sora. - Altadata nu o sa se mai intample, adaoga ea, uitandu-se, cu un suras poznas, in ochii lui Valentin.
Venira in salon si ceilalti membri ai familiei. Valentin statu de vorba cu advocatul Preda, cu Iuliu, care terminase cu bine clasa a saptea. Amandoi regretau ca Valentin are un concediu atat de scurt.
- E nevoie si de-oleaca de hodina si recreere dupa un an de munca, zise Vasile Preda.
- Ce sa-i faci daca bolile n-au vacanta?
- Eu n-am sa ma fac doctor, zise Iuliu.
- De ce nu? E o cariera foarte frumoasa, dragul meu, raspunse Valentin.
- Se poate, dar eu ma voi inscrie la litere. Vreau sa ma fac profesor, sa am vreme de cetit.
- Iuliu e un mare amator de lectura, - zise advocatul. A ingramadit la carti anul acesta, incat nu-i mai incap pe rafturile bibliotecii lui. Numai cat, a fi profesor nu insamna a ceti mereu.
- Stiu, dar ai in fiecare an trei vacante. Un doctor n-are niciodata vacanta. Cand a avut vrun concediu nenea doctorul?
- Tata nici nu si-a dorit vreodata un concediu. Daca ar fi cerut, ar fi capatat. Doar dreptul la concediu este reglementat prin lege!
Si-acest drept il au toti functionarii.
- Numai cat doctorul nu s-a considerat niciodata slujbas, ci doctor de cariera, zise advocatul.
Sora ii lasa in salon si se duse la bucatarie, unde stia ca o va gasi pe maica-sa pregatind, ca in fiecare sara, cina. Vazand-o, fu cuprinsa de o adanca insufletire induiosata, si, repezindu-se la ea, o imbratisa si incepu sa o sarute pe amandoi obrajii.
- Ce-i cu tine, fato?! o intreba Ana, cand scapa din imbratisarea ei, privind-o, parca mirata, in luminile ochilor.
- Mama draga, am o rugaminte! Dar sa nu ma refuzi!
- Care anume? o intreba maica-sa, cu o voce adanc miscata, dar uitandu-se intr-un sertar pe care tocmai il deschisese, parca fara sa mai stie de ce.
- Sa-l retii pe Valentin la cina. Ai mancare destula? Maica-sa zambi, uitandu-se mereu in sertar.
- Am, du-te si-i spune.
- Nu! Vreau sa-i propui dumneata.
- Bine -zise ea, inchizand in fine sertarul-, fie si-asa!
Sora incepu s-o ajute. Taceau amandoua. Numai din cand in cand, Ana tragea cu coada ochiului la fiica-sa. Apoi, inainte de a iesi ca sa-l invite pe Valentin, fara nici un cuvant, o imbratisa si o saruta pe amandoi obrajii.
Cel mai incantat de aceasta invitatie paru sa fie Virgil. Valentin avea sa auda batand si ceasurile noua, si poate ca si zece, daca va ramane mai mult dupa cina. Si, intr-adevar, Valentin ramase pana cand pendula batu de zece ori. Cina s-a desfasurat cu voie-buna si intr-o intimitate care-i umplu de bucurie pe toti. Amandoi parintii intelesera din vocile celor doi, din felul cum se priveau si cum isi vorbeau, ca in viata lor se petrecuse un eveniment important. Observa si Iuliu ca Valentin si Sora sunt altfel decat deobicei, schimbati, si banui si el ceva. Noaptea era senina. Luna plina batea in geamurile verandei unde cinasera si acum stateau de vorba.
- Eu as face o propunere - zise deodata Sora. Sa iesim cu totii in gradina, la masa de subt nuc.
- Duceti-va mai bine singuri - zise Ana. Eu mai am de lucru, iar taica-tau se scoala de dimineata, la cinci. Pleaca, impreuna cu directorul, la uzina intreprinderii forestiere.
- Intr-adevar! Era sa si uit! zise advocatul.
- Eu n-am terminat inca Memorialele lui Parvan. E o carte unica-zise Iuliu. Istorie, filosofic, poezie. Si un stil desfasurat intr-o cadenta larga si grava, cum n-am mai intalnit la nici-unul dintre scriitorii romani.
- Parvan e un mare savant si un mare filosof! zise, sententios, advocatul.
Numai Virgil ii insoti in gradina. Dar, peste putina vreme, i se facu somn si pleca sa se culce.
Valentin si Sora se plimbara pana tarziu prin noaptea inmiresmata a gradinii, subt lumina blanda a lunii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.