Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





In pragul vietii - Capitolul 16 de Ion AGARBICEANU



A doua zi, Sora se scula de dimineata, si pana sa se trezeasca verisoara ei, iesi sa caute noua locuinta a lui Valentin. Trebuia sa-l vada, sa stea de vorba cu el. O gasi, dar Valentin plecase la clinica. Se intoarse acasa si lua micul dejun cu Florica.
- Unde-ai iesit atat de dimineata?! o intreba, uimita, fata.
Sora simti ca nu mai trebuie sa-i ascunda nimic.
- Draga mea, am vrut sa-l vad pe Valentin Grecu inainte de a pleca la clinica.
- A! Va sa zica tot este ceva intre voi!
- Da, dar nu suntem logoditi oficial, imi face curte si-atata tot! As vrea sa-i dau cateva stiri de-acasa, de la parintii lui.
- Dar pentru asa ceva nu traba sa te scoli cu noaptea-n cap si sa bati strazile in zori. Poti da un telefon la clinica; si va dati o intalnire. Poti sa-l inviti aici. M-as bucura sa-l cunosc si eu. Treci la telefon si fa numarul clinicii ginecologice. Vezi ca e o carte de telefon langa aparat.
Sora trecu in antreu, unde era instalat telefonul, dar, cum era un telefon cu centrala automata si nu stia sa-l foloseasca-la banca aveau instalatia cu centrala la posta-trebui sa-i faca numarul Florica si tot ea sa-l cheme pe Valentin.
Raspunse o voce ursuza:
- Il chem imediat. La ora asta n-au inceput nici operatiile si nici vizitele la bolnavi.
Totusi trebuira sa astepte mult pana cand auzira din nou, in receptor, vocea ursuza de la inceput.
- Dar cine-l cauta pe domnul doctor?
- De la locuinta consilierului Negru, spuse Florica. Se parea ca de la clinica cineva cerea informatii suplimentare, pentru ca iarasi se auzi in telefon vocea ursuza, intreband de astadata:
- Cine il cauta? Doamna Negru?
- Nu, domnule, nu-i nici-o doamna. E o domnisoara -zise, razand, Florica. Si punand mana pe microfon, ca sa nu fie auzita, se-ntoarse spre Sora: Cate precautiuni! Da' stiu ca-i dificil logodnicul tau, n-am ce zice!



Dar inainte ca Sora sa-i poata raspunde, Florica, lua mina de pe microfon si continua convorbirea:
- Da, domnule doctor, o domnisoara va vorbeste, si alta-i urmeaza numaidecat.
Si-i trecu receptorul Sorei.
- Buna-dimineata, Valentine! Te-am luat de la trebi Cum? Nu-mi cunosti vocea? Apoi, da, n-ai de unde, ca n-ai mai vorbit cu mine la telefon. Sora sunt Da, Sora Cand te pot vedea? Dar inca azi! Nu stiu, poate raman mai mult. Depinde Nu, nu sunt in nici-un caz in trecere Dupa-amiaza, la sapte? E cam tarziu, dar, in fine Da, iti stiu adresa Cum am aflat-o? Te intereseaza? Bine, daca te intereseaza, o sa-ti spun dupa-amiaza La revedere!
- De ce nu l-ai invitat aici? intreba Florica.
- A! Am si uitat! Scuza-ma, te rog! O sa vina el aici, altadata.
- Dar cum?! Nu-i stiai adresa?!
- Pe cea veche da. insa s-a mutat de vro doua saptamani si inca n-a ajuns sa mi-o comunice acasa. Am aflat-o ieri, inainte de amiaza, la clinica.
- Asadar n-ai fost la Gradina Botanica! rase Florica. Sora se-nrosi. Cand, cu o zi inainte, la masa, vara-sa o-ntrebase cum si-a petrecut dimineata, ii spusese ca s-a plimbat in Gradina Botanica.
- Pentru ca m-ai mintit, am sa te pedepsesc - spuse Florica, surazand. Ai sa mergi cu mine in oras, la targuieli, si pe urma te duc in Gradina Botanica. Nu se poate sa vii la Cluj si sa nu vezi Gradina Botanica! E o minune!
Colindara prin mai multe magazine, si Sora se minuna dinaintea unor galantare, de parca le vedea pentru intaia oara.
- Dar, Soro, le-ai vazut si alaltaieri! Ai uitat?! intreba, uimita, verisoara-sa.
- Da?! - intreba ea, prefacandu-se mirata. - Se poate, daca zici tu. Probabil ca am vazut atatea noutati deodata, incat nu le-am retinut pe toate
Mintea. Stia ca alaltaieri nu vazuse mai nimic din cate ii aratase Florica. Umblase, langa ea, pe strazi si prin magazine, cu gandul la nacazul ei si facand mereu efortul de-a parea linistita, naturala, de a nu lasa sa se vada nimic din zbuciumul ei sufletesc.
Petrecura apoi doua ceasuri in Gradina Botanica. Aerul proaspat, florile, plantele exotice din sere, multimea pasarilor si linistea din jur o luminara si o purificara.
Dupa-amiaza, astepta totusi cu ingrijorare, cu teama si cu un fel de repulsie intalnirea cu Valentin. Argumentarea logica, matematica pe care si-o construise nu-i putea inabusi decat in parte reactia instinctului. Ceva se intamplase totusi, ceva care o ranea si o umilea si care facea ca Valentin sa i se para altul decat inainte. Altul, pe care, iata, acum, in pragul intalnirii, nu mai stia daca-l iubeste sau nu, sau daca l-ar mai putea iubi.
Dar cand Valentin ii deschise usa, simti un junghi drept in inima. Era sa nu-l mai cunoasca de imbatranit ce parea.
Fata-i era supta, ochii cazuti in orbite, si in ei palpaia o flacara ciudata, parca un fel de spaima. De altfel, de cand vorbise cu el la telefon i se paruse ca vocea lui era obosita, nesigura si tematoare. Dar crezuse ca de vina era surprinderea de-a auzi ca ea era in Cluj si ca vrea sa-l vada. Acum insa, vazandu-l, privirile Sorei se umplura de lacrami, repulsia cu care venise la el se topi, si, dupa o clipa de uimire, se repezi, il imbratisa si il saruta.
- Nu traba sa-mi spui nimic! stiu tot, Valentine! Tot! Tot!
Simtindu-l rigid, Sora il imbratisa din nou, il stranse cu putere si-l saruta iarasi.
- Nu-ti fie teama! stiu tot! imbratiseaza-ma! Saruta-ma!
Ochii lui Valentin incepura sa creasca, o fixara uimiti, apoi privirile lui capatara stralucire, caldura, ca si cand ar fi inviat subt impulsul unui izvor de viata nevazut. Cobora pleoapele, o imbratisa, o saruta cu disperare, nesfarsit. Apoi ofta, zguduit de un hohot adanc.
Sora, desprinzandu-se de el si asezandu-se pe divan - simtea ca nu o mai tin puterile -repeta:
- Nu traba sa-mi mai spui nimic. Stiu tot. Am aflat.
- Cum ai aflat? o intreba, tulburat, Valentin, asezandu-i-se alaturi si luandu-i o mana in manile sale.
Sora incepu sa-i povesteasca repede, si, povestind, isi dadu sama ca trece prin aceeasi succesiune de stari sufletesti prin care trecuse si cu o zi inainte. Cand incheie, zise, incercand sa surada:
- Nu ti se pare ca sunt un bun detectiv?
Dar simti ca zambetul ei e fals, ca nu era deloc vesela, ci ca, dimpotriva, ii venea sa planga. ii trebui o mare incordare a vointei ca sa se retina.
- Da -zise grav Valentin-ai aflat unele lucruri, dar mai mult aspecte de suprafata. Traba sa-ntelegi insa miezul lucrurilor, pentru ca iertarea ta si purificarea mea sa fie totale.
Sora simti ca Valentin are dreptate. Pusese degetul chiar pe rana, pe rana ei din suflet. Caci, istorisindu-i ceea ce stia, ce aflase, cu cat se apropia de sfarsitul istorisirii, cu atat ii crestea in inima sentimentul ca ea nu-l iertase. De aceea ii venise sa planga.
- Tu traba sa stii si sa te convingi, Soro, ca eu n-am lubit-o si nu o iubesc pe femeia aceea, ca nu m-a legat si nu ma leaga nimic de ea. A fost o intamplare nenorocita. Dar pentru a intalege acest adevar-pentru ca acesta e adevarul si este nevoie sa-l intalegi- traba sa stii cum s-au petrecut lucrurile. Tu mi-ai spus adeseori ca fara sinceritate nu poti trai. Acum simt si eu ca asa este. Nici viata, nici iubire nu poate fi fara sinceritate. Eu ma hotarasem, de altfel, sa fiu sincer, sa-ti spun tot, ca, daca vei putea, sa ma ierti. Dar nu acum. Mai aveam nevoie de-o vreme, ca sa ma reculeg.


Sora tacea, isi trasese incet mana dintr-ale lui si le tinea pe amandoua in poala.
Valentin se ridica de pe divan si incepu sa masoare odaia in lung si-n lat, cu manile la spate. Un rastimp se plimba in tacere, cu pleoapele lasate. Apoi incepu sa vorbeasca, fara a se opri din mers.
- Imi vine nespus de greu sa-ti vorbesc despre asamenea lucruri. Dar n-am incotro si te rog dinainte sa ma ierti. Cei ce vor sa traiasca o viata impreuna, traba sa se cunoasca profund, cat mai bine. Pentru mine nenorocirea a fost ca nu m-am cunoscut destul de bine. Nu mi-am cunoscut inclinarea spre sensualitate. M-am crezut intotdeauna invulnerabil din acest punct de vedere, ca si din altele de altminteri, pentru ca am avut totdeauna o mare incredere in puterea vointei mele. Muncind mereu, asa cum am muncit cu, preocupat de ceea ce trebuia sa cetesc, sa lucrez, poate ca nici n-am avut cum sa-mi cunosc aceasta inclinare. Te rog sa ma ierti, dar era nevoie de aceasta introducere ca sa intalegi mai bine cele ce ti le voi povesti. Si acum voi fi cu totul sincer.
Se intrerupse si iarasi se plimba un rastimp in tacere. Apoi incepu sa povesteasca aventura lui, neascunzand nimic, de cand o cunoscuse pe Aneta Ionescu si pana la petrecerea de Santu Ilie.
Sora il asculta cu ochii inchisi, cu dintai inclestati. Vru sa-i spuna ca nu o intereseaza toate amanuntele pe care i le istorisea si de care ii era sila si rusine ca le auzea rostite de gura lui. Dar se stapani, simtind ca Valentin avea nevoie de aceasta spovedanie pentru a se elibera de povara minciunii fata de ea. Si, treptat, o adanca induiosare puse stapanire pe sufletul ei. ii era mila de suferinta ce se deslusea printre cuvintele lui Valentin, ii era mila de dragostea ei umilita, ii era mila de iubirea lor frumoasa de altadata.
- Mai departe nu mai am nimic sa-ti spun. Ai aflat singura, iti voi spune numai ce nu stii. Cand m-am intors dupa petrecere, n-am mai tras la vechea locuinta, ci la un prieten, pana mi-am gasit alta. Mi-am gasit-o pe asta inca in aceeasi zi. Apoi m-am informat la portar daca e acasa. Nu era. Nu venise inca. M-am mutat, cum stii, cum ti-a spus portarul. A treia zi a venit si ea. M-a chemat la telefon, fara sa spuna cine vrea sa-mi vorbeasca. I-am recunoscut insa imediat glasul si am inchis telefonul. De-atunci suna mereu, in fiecare zi, tot inainte de amiaza. Am lasat vorba sa nu-i spuna nimeni nimic despre mine, nici daca sunt in clinica, nici ce adresa am. Ieri, dupa cum stii, a fost la clinica. De cand am venit, de dupa petrecere, n-am mai vazut-o. Si n-am s-o mai vad! Niciodata!
Tacura amandoi un lung rastimp. Apoi Sora sopti:
- Dar e frumoasa, Valentine
- Ce gasesti frumos la ea?!
- E un tip exotic
- Asta da. Portarul imi spunea odata ca-i armeanca sau grecoaica, nu mai mi-aduc bine aminte.
- E, totusi, frumoasa. Are o frumusete provocatoare, asa mi se pare.
- Ah! E o nevropata. Asta e. Te rog, sa nu mai vorbim de ea.
- De ce? Te mai temi inca?
- Nu! Nu ma mai tem. Dar am inceput sa ma purific si iar ma
Nu incheie fraza, dar Sora intelese ce a vrut sa spuna.
- Nu te mai temi deloc, deloc, Valentine?
El se opri o clipa din mers, o privi adanc in ochi si zise:
- M-am eliberat de ea inca din noaptea aceea de Santu Ilie. O sa-ti spun altadata prin ce chinuri am trecut atunci, nu pentru ea, ci pentru tine. M-am intors aici ca om liber si mi-am luat toate masurile de precautiune ca sa nu ma mai intalnesc cu ea, tot ca om liber. Acum, ca esti tu aici, langa mine, nu mai am nevoie de nicio masura de precautiune. Sunt asa de sigur, cum sunt sigur ca respir.
- Ah, Valentine! A fost groaznic ce mi-ai povestit, dar simt ca e mai bine asa. Ai avut dreptate. Acum simt cat te-am iertat detot. Dar pe femeia aceea sa stii ca o urasc din tot sufletul, desi e foarte frumoasa, asa sa stii!
- O urasc si eu, Soro. Acum s-a ispravit cu desavarsire. Tu esti aici, langa mine, si de nimic nu-mi mai pasa.
- Crezi in ajutorul meu Valentine?
Valentin i se lasa la picioare si-si puse capul pe genunchii ei.
- Draga Soro, il simt. Cum sa nu cred in el?
Ea isi puse mana in parul lui si incepu sa planga domol, Apoi plansul izbucni cu putere, si multa vreme, el nu o mai putu opri.
- Dagul meu-zise Sora intru tarziu, linistindu-se-ce bine-ar fi fost daca veneam si eu cu tine, daca as fi urmat si eu o facultate! ti-am spus ca sunt gata sa parasesc slujba de la banca si sa vin cu tine, dar n-ai vrut. Dac-as fi venit, nu se intampla toata grozavia asta, nenorocirea asta.
- Da, acum regret si eu, Soro, ca n-ai venit.
Si incepura sa-si povesteasca amanuntit zbuciumul sufletesc prin care trecusera. Era lung si incalcit si nu ispravira de povestit zile intregi, dupa aceea. Simteau nevoia de a-si spune tot, pana la amanuntele cele mai neansemnate si pana la nuantele cele mai subtile ale sentimentelor si senzatiilor. Simteau nevoia de a nu-si ascunde nimic, nu numai din imboldul sinceritatii si al iubirii, ci si pentru ca, marturisindu-se unul altuia, isi dadeau sama ca inlaturau pentru totdeauna viata si timpul ce se intercalasera, straine, intre ei, instrainandu-i. Si se simteau iarasi intimi, asa cum fusesera inainte.
Pentru ca Valentin voia cu tot dinadinsul sa-si dea examenul de diploma in februarie, desi pierduse peste doua luni din timpul de studiu, facura impreuna un riguros program de lucru, hotarand sa se vada numai o data pe zi, sara, intre sapte si noua. Avea si el nevoie de un timp de recreere. De la sapte la noua se vor plimba, vor cina impreuna sau vor merge la cinematograf. Stabilira ca Sora sa ramana toata luna august la verisoara-sa, si, daca va fi nevoie, si mai mult, prelungindu-si concediul. Va avea astfel si ea prilejur sa petreaca o vreme ca studenta, desi fara cursuri, caci universitatea era inchisa.


Dupa vreo doua saptamani, intr-o sara, Sora-l intreba pe Valentin cu un ton melancolic:
- Nu ti se pare, dragul meu, sa suntem mai batrani acum decat inainte de
- Mai batrani nu! Impresia asta iti vine din experienta prin care am trecut.
- Da? Adica simti si tu tot asa?
- Cand trece cineva prin ce am trecut noi, i se pare ca a trait mai mult decat perioada de timp real parcursa. Vremea de mai nainte i se pare cu mult mai demult traita decat a fost intr-adevar traita.
- Da, chiar asa mi se pare si mie.
- Dar, cu timpul, intensitatea acestei senzatii scade. O sa vezi tu.
Valentin se restabili repede. Totusi, trasaturile figurii ii ramasera mai aspre, dar Sorei nu-i displacea aceasta schimbare. I se parea ca acum se poate razima mai sigura de bratul lui, cand mergeau la plimbare.
Intr-o zi, Valentin cumpara inelele de logodna si le schimbara in familia verisoarei Florica. Cu acest prilej, fu -o serbare frumoasa in casa consilierului Negru, invitasera si un preot, pentru ca doamna Negru sustinea ca inelele trebuie numaidecat binecuvantate de un preot, si cativa intimi ai familiei. Cu acest prilej, doamna Negru si sotul ei se oferira sa le fie nasi la cununie. Tinerii le multumira, si, cand iesira, spre sara, la plimbare, trimisera doua telegrame, una doctorului Grecu si alta advocatului Vasile Preda, anuntandu-le logodna cu inele, cu preot, cu nasi-logodna in toata regula.
Si Valentin, si Sora, care in fiecare sara se plimbau impreuna, se mirau ca nu au intalnit-o niciodata, nicaieri ,pe Aneta Ionescu.
- Eu cred ca stie de tine-zise intr-un rand Valentin-si de aceea nu cuteaza sa ne iasa in drum.
- O femeie ca ea sa nu cuteze?! se mira Sora.
- Cred ca, daca as fi singur, m-ar acosta. Dar pentru ca stie ca sunt cu tine, nu indrazneste.
- Crezi asta?
- E o femeie ciudata, cu toane, cum zicea portarul imobilului unde-am locuit. Astfel de femei au multe curiozitati. De altfel, ti-am spus, eu cred ca-i nevropata.
- Atunci crezi ca e bine sa mai raman?
- Desigur! Dar nu numai din cauza ei. N-ai idee ce pofta de lucru m-a cuprins de cand te stiu aici. Tu ai vrea sa te duci acasa?
- Nu, desigur! As sta aici pana la examenul tau de diploma. E atat de placuta fiecare zi langa tine! Apoi- zambi Sora -mi-as face si eu stagiul de studenta. Mai prind si eu cate ceva din felul vostru de-a fi. Nu ti se pare ca-s mai eleganta acum decat acasa? Florica are un foarte dezvoltat gust artistic si m-a-nvatat sa ma-mbrac mai frumos decat inainte.
- Daca-i asa - rase el-desi mie nu-mi plac fetele prea elegante, cere-ti prelungirea concediului.
- Am si facut-o!
- Nu mai spune!
- Deocamdata pentru septembrie.
Intr-o dupa-amiaza mersera la plimbare pe strada unde statuse Valentin. Portarul era pe trotuar, cu pipa ingura.
- Ce mai faci, domnule Dumitre? - il intreba medicinistul. - Vad ca tragi tare, colbaiesti cu strasnicie!
Valentin stia ca Dumitru nu avea voie sa fumeze cand era stapana-sa acasa. Spunea ca-i otraveste casa, culoarele, cu mahorca lui puturoasa.
- Multamesc. Acum fac bine, domnule doctor. Stapana a plecat iar. Era si timpul, ca altfel m-as fi multamit de slujba. Ce m-a mai fiert in aceste trei saptamani din urma!
Valentin si Sora se uitara unul in ochii celuilalt si surasera. Era asa cum isi inchipuise Valentin. Vazand ca nu-l poate intalni singur, ca nu-i raspunde la telefon si ca nu-i poate afla noua adresa, Aneta plecase din oras.
Pe la mijlocul lui septembrie, Valentin se trezi cu factorul postal, care-i aduse un mandat. Nu putea fi de-acasa. Primise bani cu doua saptamani inainte, la intai ale lunii, cum ii trimitea de obicei tatal sau.
Era de la Aneta. ii trimitea chiria pe doua luni, avansul pe care il platise el. Pe cupon scrisese numai atat: Nu-mi place sa raman datoare!
Era o aluzie la avansul asupra chiriei, sau era si o amenintare?
Valentin ii arata Sorei cuponul.
- Ce crezi? E o amenintare?
- Cine stie? Poate pregateste o razbunare.
- Orice-ar pregati, noua nu ne mai poate face nici-un rau.
Trecu si septembrie, si Sora isi prelungi concediul si pentru octombrie.
Sosira studentii, studentele. Era o forfota ca la balci pe scarile si salile universitatii. Sora se amesteca uneori printre ei, singura sau insotind-o pe Florica. ii placea invalmaseala asta de tinerete si de voie buna.
Fura cele mai frumoase zile din vremea logodnei lor. Luau, adeseori, sara, cina impreuna, in cate un mic restaurant, povestindu-si ce vazusera si ce auzisera peste zi. Sora era incantata de aspectele noi, ale vietii studentesti, pe care le descoperea in salile de curs si pe culoarele universitatii, dar Valentin parea mai fericit decat ea. Era mai vorbaret, mai luminos. El o intalnea in fiecare sara cu multumirea recreatoare a muncii savarsite, a sporului din ziua aceea, ii vorbea cu insufletire despre ce a mai invatat, despre cat a mai scris la teza. Sorei ii placea sa-l asculte, dar, de la o vreme, incepu sa-si dea sama ca se plictiseste. La inceput nu intelese care ar putea fi motivul acestei senzatii, dar apoi si-l lamuri. Trecea zi dupa zi fara sa faca nimic. Toate grijile ei se margineau la toalete, la plimbarile cu Valentin, la vizitarea magazinelor. Nici macar frecventarea unor cursuri, impreuna cu Florica, nu reusea sa-i umple golul ce incepu sa-l simta in suflet. Studentii aceia se duceau la cursuri urmarind un scop, pe cand ea batea salile universitatii numai pentru a-i trece mai usor timpul pana la ceasul cand trebuia sa-l intalneasca pe Valentin. Orele petrecute cu el erau pline, e adevarat, dar ziua intreaga trecea tot mai incet, tot mai greu. Fiind obisnuita cu lucrul, cu satisfactia adanca a muncii implinite, nu se simtea intreaga, sanatoasa, pierzandu-si vremea in zadar. Dorea din ce in ce mai mult sa mearga acasa, sa-si reia lucrul zilnic.


Intamplator, catre sfarsitul lui octombrie, trecura iar pe dinaintea locuintei de odinioara a lui Valentin. Portarul, ras proaspat, cu haine noi, cu pipa in gura, vorbea insufletit, pe trotuar, cu un domn. Cand Valentin si cu Sora ajunsera in dreptul lor, domnul acela tocmai pleca.
- Tot bine, domnule Dumitre, tot bine?
- Acum e bine detot, domnule doctor! Am alt stapan.
- Cum asa?! se mira Valentin.
- Tocmai ii explicam domnului care a plecat si care se interesa de casa ca a venit prea tarziu. Doamna Ionescu si-a vandut casa. A cumparat-o un negustor. Numaidecat mi-a marit salarul, incat ma pot misca si eu putin mai omeneste! Mi l-a dublat, domnule doctor! S-a minunat cand a auzit pe ce am slujit pana acum cu credinta si cu omenie.
- Te felicit, domnule Dumitre! si vechea stapana unde-i? S-a mutat intr-alta casa?
- Am auzit ca s-a stabilit la Bucuresti. Se zice ca s-a maritat c-un milionar. De! Nu-i de necrezut, ca era lacoma de bani si zgarcita de n-avea pareche.
- Cum zgarcita, cand mie mi-a restituit chiria?! zambi Valentin.
- Va restituit-o?! Asta-i o adevarata minune! Valentin observa ca Dumitru ar mai fi vrut sa spuna ceva, dar ochii i se oprira pe fata luminoasa a Sorei si tacu. A doua zi, Sora ii spuse lui Valentin:
- Ce-ai zice, dragul meu, daca m-as duce acasa? Am stat prea mult pe capul rudeniilor.
- Dar am vazut ca lor le pare bine sa stai oricat ai vrea.
- Sunt oameni buni, dar cred ca am cam abuzat de bunatatea lor. Apoi, mai este ceva. Florica e mereu la cursuri, tu inveti toata ziua, numai eu pierd vremea degeaba. Cateodata, peste zi, mi-e urat, Valentine.
- Ei, n-ai fi fost o buna studenta! Te-ai fi plictisit degraba!
- N-ai dreptate. Dac-as fi fost studenta, as fi avut de lucru toata ziua. M-as fi dus la cursuri, as fi studiat.
- Hm! Sunt studente care nu prea fac nimic, si totusi nu se plictisesc.
- Dimpotriva! Eu am auzit ca fetele sunt mai silitoare si mai constiincioase decat baietii.
- Sunt si astfel de fete, dar mai putine decat iti inchipui tu. Dar, pentru ca spui ca te plictisesti, te anunt ca in curand va incepe un ciclu de conferinte publice pe care ai putea sa le asculti si tu, cu mult folos.
- Nu! Daca n-ai nimic impotriva, plec poimane.
- Te-ai hotarat?
- Tu ce zici?
- Eu zic sa faci cum crezi tu ca e mai bine. E adevarat ca daca esti obisnuit cu munca organizata, regulata, de la o vreme te plictisesti fara nici-o ocupatie. Nici eu n-as putea trai asa.
- Apoi vezi!
- Dar, bine, tu esti femeie! si parca am auzit ca, dupa o teorie feminina, femeia traba sa treaca prin viata amuzandu-se, spuse Valentin zambind.
- Eu nu-s facuta pentru o asamenea teorie. Mie-mi place sa lucrez. Ma simt mai curajoasa, mai puternica si, mai ales, mai multamita cand fac ceva. Cred ca nimeni nu poate fi fericit daca nu lucreaza.
- Asta-i teoria mea, draga Soro!
- Sa-mi dai voie sa fie si-a mea.
- Iti dau, chiar cu placere Numai ca mi se pare ca ai uitat ce spuneai dupa bacalaureat.
- Ce spuneam?
- Ca nu vreai sa ajungi nici profesoara, nici functionara, ca sa nu te schimbi intr-un automat. Sa repeti zilnic acelasi lucru.
- Da, nici acum nu mi-ar placea sa ajung o masina. Sa apesi pe un buton si sa porneasca. Dar acum nu mai mi-e frica. Am aflat secretul.
- Ce secret?
- Sa n-ajungi un fel de masina lucratoare.
- Si care-i secretul?
- Sa-ti placa lucrul pe care-l faci. Sa-ti iubesti meseria. Sa pui o parte din sufletul tau in munca. Sa nu faci nimic numai din datorie, numai pentru ca traba sa faci. Numai atunci munca te uzeaza si te schimba in masina de muncit. Daca pui suflet, e altceva.
Valentin o imbratisa usor si o saruta cu gingasie.
- Draga mea, nu te mai opresc! Ai dreptate in ce spui. Stiu din experienta mea. O sa ne potrivim in toate impreuna.
Peste doua zile, Valentin si Florica o condusera pe Sora la gara.
- Sa nu faci cumva sa nu vii la cununia noastra, Florico! ii spuse Sora verisoarei sale, imbratisand-o de despartire.
- Nici daca ma vor tine legata! N-avea nici-o grija! Doar iti voi fi sora de mireasa!
- Apoi tocmai de-aceea!
Hotarasera casatoria catre sfarsitul caslegilor din anul viitor. Valentin era sigur ca va promova medic in februarie.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.