Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_j6oufvdepcn5kb2l6vd36mqf02, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/ion-agarbiceanu/in-pragul-vietii-capitolul-14.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/ion-agarbiceanu/in-pragul-vietii-capitolul-14.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/ion-agarbiceanu/in-pragul-vietii-capitolul-14.php on line 2
In pragul vietii - Capitolul 14 - de Ion AGARBICEANU
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





In pragul vietii - Capitolul 14 de Ion AGARBICEANU



Petrecerea de vara de la Santu Ilie reusi peste toate asteptarile. Lume peste lume din oras, dar mai ales din satele din jur. Fete care de ani de zile nu mai fusesera la serbare: preoti cu barbi albe, care isi maritasera de mult fetele si isi asezasera copiii; invatatori pensionati, in haine negre demodate, prea strimte pentru trupurile lor trunchioase, ingrosate si batucite de ani si de nacazuri; preotese in rochii ce nu se mai purtau de peste douazeci de ani; fruntasi ai satelor, primari, notari, din garda veche. Si o puzderie de tineret de toate varstele.
Cele doua dansuri, romana si cadrilul, fura executate de opt parechi, in insufletirea generala a generatiei vechi. Victor Dan se dovedi un foarte bun instructor si mare mester in conducerea parechilor. Reusira toate figurile fara nici un gres. Nestorul studentimii din oras era satisfacut. Drept recompensa, fu pus in fruntea mesei batranilor, unde trebui sa inchine cu toata lumea.
Erau de iata toate familiile fruntase din oras, in cap cu directorul Fortunei, Sava Scurtu, cu advocatul Vasile Preda, cu doctorul Grecu, cu parintele paroh Nistor, distins de curand cu brau rosu, cu dirigintele corului, invatatorul Precup, cu fostul prim-contabil Nichita, care, desi nu mai lucra acum la banca, nu avusese curajul sa se mute la tara si sa paraseasca atata lume cunoscuta si Cazina romana. Si multi altii din societatea infiripata in oras dupa unire.
La masa batranilor, din gradina restaurantului, se tinura si cuvantari comemorative. Vorbira directorul Sava Scurtu, parintele Nistor, un alt preot, de la tara, vechi membru al Astrei, si studentul Victor Dan. Mai tarziu, la masa aceasta se strecurara si cativa tineri, si se cantara doine si romante, ca pe vremuri. Petrecerea nu se sparse decat tarziu, cand soarele era de-o sulita pe cer. Doamna Preda fu insa ingandurata si tacuta toata noaptea. Ea ii urmarea mereu cu privirile, oriunde-i putea descoperi in multime, pe Valentin si pe Sora, si petrecerea nu-i tihni deloc. Se-ntamplase ceva intre ei. Nu stia ce anume, dar ii era de-ajuns sa le zareasca din cand in cand fetele, ca sa simta ca in relatiile dintre ei intervenise o schimbare.



Valentin sosise in ajunul petrecerii, dupa-amiaza tarziu. Sara, dupa cina, trecuse pe la ei, dar zabovise putin. Atunci nu observase nici o schimbare. Poate pentru ca Sora, vazandu-l, izbucnise intr-o voie buna care-i molipsise pe toti. Fata se temuse ca el nu va veni, si, pentru ca venise, umpluse casa de veselie si de larma, revarsandu-si fericirea, incat ii zapacise pe toti. Mama-sa se si mirase: Nu o stiuse atat de expansiva. Fata fusese atat de fericita, incat nu avusese nici macar o privire de regret cand Valentin le spusese ca e grabit si ca trebuia sa plece. Dar ei nu-i placusera nici privirile pe care le arunca Valentin celor din jur, nici felul in care o privise pe Sora, si mai ales nu-i placuse graba aceea de a pleca.
Valentin nu s-ar fi grabit sa plece, daca, vazand bucuria Sorei, n-ar fi simtit in inima o durere sfasietoare si daca nu s-ar fi temut ca cineva din familie sa nu-i citeasca pe fata chinul ce i se ridica din adancul fiintei si pe care se straduia din rasputeri sa-l inabuse in sine. Dupa ce plecase de la familia Preda, ratacise mult pe strazile orasului, cu senzatia ingrozitoare ca-i un cane nemernic, batut, care se furiseaza fricos, pe langa ziduri.
Ii spusese Sorei ca nu putea ramane acasa decat doua zile, si ea nu facuse nici o obiectie, de parca nici nu-l auzise. A, ce bine ar fi daca Sora ar ramane in aceeasi stare aceste doua zile. Sa nu observe nimic, sa nu banuiasca nimic! Sa-i dea vreme sa se intoarca, sa se mute si sa se purifice.
Din clipa in care o vazuse pe Sora, ii venise in minte cuvantul acesta, dar nu ca o vorba, ca o idee, ci ca un sentiment de o necesitate inexorabila. Nu prea intelegea cum se va produce aceasta purificare, dar simtea necesitatea ei arzatoare pentru a se putea apropia de Sora linistit, ca altadata. Iata, in asta-sara, nu indraznise nici s-o imbratiseze, nici s-o sarute. Noroc ca, in veselia ei, Sora uitase de toate si aruncase un val de lumina stralucitoare peste ochii celorlalti. Altfel, probabil ca cineva din familie ar fi bagat de sama ca el nu se purta ca un logodnic, cu intimitatea de mai inainte. Da, asta-sara scapase ca prin urechile acului. Dar mane? Se intorsese acasa tarziu si se culcase numaidecat. A doua zi trebuia s-o intalneasca pe Sora, dupa liturghie.
Dimineata, pe cand se spala, se zarise in oglinda, si, contrar obiceiului, se privise mai atent. Se ingrozise. Din luciu il privea o figura straina. Se gandise ca era imposibil ca Sora sa nu observe si ea fata lui schimbata si voise sa-i trimita vorba ca nu o va putea vedea pana sara, la petrecere. Acolo, intr-atata lume si in lumina becurilor electrice, poate ca Sora nu va remarca nimic. Va fi muzica, galagie, vor dansa. Poate ca Sora va fi tot asa de expansiva cum fusese cu o sara inainte, si totul se va termina cu bine. Pe urma, dimineata, ii va spune ca e silit sa plece imediat, dar ca se va intoarce peste o luna si ca atunci va ramane doua saptamani incheiate acasa. Pana la urma, insa, isi daduse sama ca nu va putea evita intalnirea de dimineata. Daca-i va trimite vorba Sorei ca nu se poate duce la ea, abia ii va atrage atentia asupra starii lui si desigur ca se va trezi cu ea acasa.
Se intalnisera, ca deobicei, in gradina. Sora ii iesise inainte, alergand, la portita, si-n avantul intampinarii, il imbratisase si-l sarutase.
- Dragul meu! Ce bine-mi pare ca ai venit! Nu-ti poti inchipui cat imi pare de bine!
Si incepuse sa vorbeasca, insufletita, tinandu-l de brat. Se plimbau prin gradina, si Sora vorbea, vorbea despre parintii ei, despre ai lui, despre banca, despre functionarii cei noi, despre Virgil si despre aparatul de radio pe care el il cumparase, bineanteles, din salariul ei, despre studentii care s-au intors de la universitate odata cu inceperea vacantei, despre Ion si despre Viorica si despre multe altele ce nu incapusera in scrisorile ei. Vorbea sprijinindu-se de bratul lui si privind mereu inainte, parca urmarind imaginile celor despre care povestea.
Apoi, dintr-odata, ea tacu, parca obosita de vorbirea ei singura, pe care Valentin nu o intrerupsese nici macar cu o exclamatie. Si o tacere adanca se asternu intre ei.
Valentin isi dadu sama ca ar fi trebuit sa intrerupa aceasta tacere. Ca pe masura ce se va prelungi, aceasta tacere se va intoarce impotriva lui. Dar nu putea scoate nici un cuvant. Capul ii era gol, de parca toate gandurile i-ar fi murit dintr-odata. Numai inima si-o simtea traind, dar patrunsa de o durere ascutita, sfasietoare. Nevinovatia si fericirea Sorei ii agravase sentimentul vinovatiei. O greutate mare il apasa pe piept, sufocandu-l. Daca ar fi fost singur, ar fi urlat. Dar, pentru Dumnezeu! Trebuia sa-si infranga pornirea, trebuia sa se stapaneasca. Altfel, i-ar fi dat Sorei o lovitura ucigatoare, si lovitura aceasta s-ar intoarce si impotriva lui.


Spaima de a-si dezvalui suferinta si cauza ei ii dete putere, si el incepu sa vorbeasca, silindu-se sa ia tonul de altadata, sa glumeasca, sa-i spuna cum sta cu examenele, cum lucreaza la clinica ginecologica, ce experienta folositoare pentru cariera lui este practica la aceasta clinica, ii prezenta tot planul tezei sale de doctorat, improvizand detalii la care inca nici nu se gandise. Vorbind din ce in ce mai usor, se simtea tot mai linistit avea senzatia ca trecuse peste ceea ce fusese mai greu, ca scapase de primejdie, cand, deodata, Sora, care il ascultase muta, ridicand numai din cand in cand privirea spre el, il lasa de brat, se opri si, uitandu-i-se in ochi, zise:
- Valentine, ce-i cu tine?
El incremeni o clipa, dar isi reveni repede.
- Ce sa fie? raspunsese, incercand sa para uimit de intrebarea ei. Nimic!
- Ti-e vocea schimbata. Vai, abia acum observ cat esti de obosit! Nu te simti bine? Esti bolnav?
- N-am nimic, draga mea! Obosit s-ar putea sa fiu, caci invat cu noaptea de cap.
Disperat, dar cutezator in disperarea lui, el ii lua bratul, pornind mai departe pe carare. Nu putea suporta privirile ei.
Dar nu-i luase bratul ca altadata. Nu se apropiase intim de ea. Nu era nici o gingasie in gestul lui.
- Valentine-zise Sora, oprindu-se din nou si tragandu-si bratul de subt bratul lui-Valentine, este ceva strain in tine.
El rase sec, fortat.
- Ce vreai sa fie?
- Nu stiu, dar simt. Si in tonul vocii tale, si in expresia ta, si in bratul tau.
- Ei, as! Te-nsala simturile, draga! Uneori simturile nu inregistreaza corect realitatea.
Si incepu un fel de disertatie stiintifica despre simturi, despre centrii nervosi. Mergea alaturi de ea, dar nu o mai luase de brat.
Cand se opri din toraiala lui stiintifica, Sora il intreba, iara sa-l priveasca:
- Ce mi-ai spus acuma e in legatura tot cu teza ta de doctorat, sau a fost o disertatie speciala?
I se paru ca vocea Sorei era nitel ostenita.
- Bineantales ca tot in legatura cu teza! minti el.
Si pentru a inlatura pericolul altor intrebari, pe care simtea ca Sora era gata sa i le puna, continua sa vorbeasca despre simturi, folosind o multime de termeni stiintifici.
O vreme, Sora, mergandu-i alaturi, mai ridica din cand in cand privirile spre el; apoi il insoti fara nici un semn ca ar fi prezenta sau ca l-ar asculta. Doar din cand in cand tresarea usor de parca i-ar fi fost frig in spate.
Cand ispravi expunerea aceea deslanata, fara nici o noima, spunand ce-i venea pe limba, amestecand cate patru-cinci chestiuni care nu aveau nici o legatura intre ele - isi dadea sama de lipsa lui de onestitate, dar nu putea, tulburat cum era, sa gandeasca logic-tacu. Cum si Sora tacea, avea senzatia c-a ramas atarnat in aer.
- S-a petrecut ceva cu tine, Valentine! - zise intru tarziu fata. Nu mai esti cel de mai inainte
Ridica ochii si-l privi cu o melancolie dureroasa.
- Ai ai imbatranit mult de la Pasti incoace. Se vede pe tine. Am senzatia ca ai trecut printr-o grea experienta de viata, dar nu-mi dau sama de ce natura a fost. Parca s-a agatat, parca s-a lipit de tine ceva strain.
Valentin nu raspunse, mirat in sine de intuitia Sorei, dar, in acelasi timp, temandu-se sa nu se tradeze, se straduia sa para uimit de vorbele ei.
- De ce nu-mi spui? -continua Sora. in ultimul timp nu mi-ai mai trimes decat ilustrate, cu cate un rand sau doua. Asara, de bucurie ca ai venit, n-am observat nimic.
- Dar nu s-a petrecut nimic deosebit, Soro! E adevarat ca mi-a venit cam greu sa parasesc clinica chirurgicala, insa n-am avut incotro. Daca as mai fi ramas acolo, n-as mai fi avut timp suficient sa-mi pregatesc examenele, Asa cum ti-am spus la Pasti si cum, de altfel, ti-am si scris.
- Da, insa nu mi-ai scris cum de ti-ai gasit timp, pe urma sa lucrezi la clinica ginecologica.
- E cu totul altceva! Nu mai sunt intern, nu mai sunt legat de clinica.
- Nici despre asta nu mi-ai scris. Nici parintii tai nu stiau daca esti intern sau extern.
- Pai, de vreme ce aveam locuinta in oras, era de la sine intales ca nu pot fi intern!
- Da. Ai dreptate. Numai ca era bine daca ne-ai fi scris.
Vocea ei se linisti putin, se intorcea parca la tonalitatea ei obisnuita. La gandul ca Sora e atat de copila, atat de nevinovata, incat o putea induce in eroare asa de usor, pe Valentin il cuprinse o induiosare adanca.
- O sa trec eu odata si-odata peste toate, draga mea. E nevoie sa lucrez o vreme si la clinica asta. in viata voi avea nevoie de cunostinte cat mai ample si de multa experinta clinica.


- Desigur ca ai nevoie! Cine poate avea ceva impotriva? Numai ca era mai bine daca ne-ai fi scris. E asa de linistitor sa vezi lucrurile limpede. Era un punct intunecat. Iesi de la o clinica pentru ca ai nevoie de mai mult timp liber, si peste cateva saptamani incepi sa lucrezi la alta! si tatal tau a ramas nedumerit.
- Ati vorbit despre asta?!
- Bineantales ca am vorbit!
Incet-incet, Sora parea ca-si revine. Se framantase o vreme daca sa-i spuna lui Valentin despre ce auzise de la Laura si de la Ion in legatura cu plecarea lui de la clinica de chirurgie. Asteptase sa-i vorbeasca el, dar el nu aducea vorba. Ion era sigur ca-i va spune cand se vor intalni, si iata ca se inselase! Daca totusi fusese ceva, de ce nu-i spunea? Oare ar fi bine sa-l intrebe ea? Poate pentru ca-i ascunde ceva, de-aceea i se parea ei ca nu mai e ca altadata. Daca i-ar spune, oare ar fi iarasi cum a fost? Doamne, ce bine-ar fi! Altfel, cum sa mearga desara la petrecere? Cand se hotara, in sfarsit, sa-l intrebe, simti ca l-ar intreba in zadar. Alta trebuie sa fie cauza schimbarii lui. Si-atunci ii trecu prin minte ca s-ar putea sa fie vorba de femeia aceea despre care pomenise Laura ca-l ętine strans. Adevarat ca Ion o asigurase ca nu exista o asemenea femeie in viata lui Valentin, dar poate ca Ion voise s-o ocroteasca pe ea, sau poate sa-l ocroteasca pe frate-sau, pe Valentin. Gandul acesta o ingheta de spaima si ii opri pentru o clipa pasii. Se hotara deodata sa-l intrebe despre motivele iesirii de la clinica de chirurgie. Poate ca aici, in aceasta iesire, se gasea cauza schimbarii lui. La cealalta, nu putea si nici nu voia sa se gandeasca.
- Valentine incepu ea si se opri.
- Ce este, draga mea?
- Valentine, am mare nevoie de sinceritatea ta. De ce nu-mi spui?
- Ce sa-ti spun? intreba el, ingrozindu-se, dar facand inca o data efortul de a-si pastra tonul obisnuit.
- Chestia aceea cu clinica. Pe-aici s-a vorbit ca n-ai fi parasit-o chiar de buna voie. Daca mi-ai spune, poate ca n-as mai simti in tine acel ceva strain care ma ingheata. Vezi tu, noi traba sa fim intotdeauna si in toate sinceri.
- S-a vorbit pe-aici de asa ceva?!
- Da, cateva cuvinte aruncate de Laura Dinu, intr-o sara, la plimbare. Mergea cu altcineva inaintea mea. N-am auzit decat franturi de conversatie. L-am intrebat pe Ion, si el mi-a spus ca n-a fost nimic important si ca-mi vei povesti tu, cand vei veni la petrecere. Dar a ramas putin mirat ca nu mi-ai scris.
Cum Sora deschidea o chestiune in care-i putea marturisi totul, cu sinceritate-desi el nu avusese de gand sa-i mai spuna ceva, pentru ca peste lucrul acesta trecuse de mult, ca peste ceva lipsit de importanta-Valentin se linisti dintr-odata si incepu sa-i povesteasca pe indelete, cu senzatia ca astfel scapa de povara strivitoare care-l inabusea. Nu se mai gandi ca Sora s-ar putea nelinisti, ca ar putea crede ceva rau despre vizitele lui in casa profesorului, despre el si Dina, cum se gandise odinioara, ii povesti vizitele acelea cat mai pe larg, felul in care decurgeau ceaiurile, ii descrise cu lux de amanunte persoanele care erau de fata, relata conversatiile dintre ele. ii vorbi de simpatia pe care i-o nutrea profesorul, despre intentia lui de a-l face asistent, de starea materiala buna a celor doua familii, ba chiar i-o descrise cu simpatie pe Dina. Pomeni apoi de banuiala lui ca se urzea ceva in familie, pentru el si Dina, si cum, dupa propunerea profesorului de a-l face asistent, fiind sigur ca se planuieste ceva, a parasit clinica subt pretextul pregatirii examenelor. De altfel, nu era numai un pretext, pentru ca, intr-adevar, avea nevoie de mai mult timp liber, si ar fi plecat chiar daca nu intervenea propunerea aceea a profesorului.
Dar, dupa ce-i facuse propunerea, trebuise sa plece numaidecat, pentru a nu-l induce in eroare, de vreme ce el isi avea drumul lui fixat dinainte. Toate acestea le spusese si parintilor lui. Ei insa nu i-a pomenit nimic, pentru ca se temuse sa nu o nelinisteasca zadarnic, facand-o sa creada cine stie ce, cand in realitate nu fusese nimic.
Povestirea aceasta, lunga, plina de amanunte, fu ascultata de Sora cu multa atentie. Simtea ca Valentin e sincer, ca nu-i ascunde nimic. Simtea, din tonul cu care vorbise despre Dina, din detaliile pe care le daduse despre ea, ca nu o iubise, dar ca, fiind o fata draguta, ii fusese simpatica.
Cand sfarsi Valentin, Sora il lua de brat, se alipi de el si zise:
- Ce rau ai facut ca nu mi-ai spus si nu mi-ai scris nimic! si ce ciudat ca nici ai tai nu mi-au pomenit nimic!


- Sunt sigur ca i-a oprit aceeasi temere ca si pe mine. Sa nu crezi cine stie ce si sa te nelinistesti degeaba.
- Cat de mult regret, Valentine, ca m-am infundat in banca asta! Ca nu m-am dus si eu la universitate, iti aduci aminte ca mi-ai spus odata ca tu n-ai pe nimeni acolo? si ca eu am fost gata atunci sa las banca si sa merg cu tine?
- Da, mi-aduc aminte, raspunse Valentin, abia retinandu-si un oftat la gandul ca, daca Sora ar fi fost langa el, nu s-ar fi intamplat
- Cat ar fi fost de bine!-exclama Sora. As fi fost mereu cu tine si n-ai fi putut sa-mi ascunzi nimic! Nu stiu, eu de mica am senzatia ca, ascunzand ceva de intimii tai, fie si un lucru neansamnat, ti se zavoraste sufletul.
- Da, cred ca ai dreptate, spuse el pe un ton tragic, pe care insa Sora nu-l prinse, cu gandul la fericirea de care ar fi avut parte daca ar fi urmat si ea universitatea, daca i-ar fi fost mereu aproape.
Linistindu-se, Sora incepu sa-i vorbeasca despre petrecerea ce urma sa aiba loc in aceeasi sara, despre corul in care canta si ea, despre surpriza pe care o pregatise Victor Dan cu cele doua dansuri clasice.
- A, nici nu ti-am spus! Daca puteai veni si tu cu cateva zile mai inainte, am fi fost si noi una din parechi la cadril si la romana. Asa, te-au trecut numai intre aranjori, si asta datorita lui Ion, care a staruit pe langa Victor Dan sa te puna pe ordine. El era sigur ca vei veni.
- Sunt printre aranjori?
- Da! si cat ne-ar fi stat de bine sa fim si noi o pareche la cadril si la romana!
Era tarziu. Virgil o chema pe Sora la masa.
- Da! Am intales! Nu mai striga! Vin indata! zise fata.
La despartire, Sora intinse gura spre Valentin, privindu-l tinta in ochi. El cobora pleoapele si o saruta usor, abia atingandu-i buzele. Fata tresari. Acel ceva strain era inc in Valentin! Dar el iesi repede pe portita si ajunse in strada.
Sora ramase o vreme nemiscata, apoi dadu cu energie din cap si, intorcandu-se brusc, intra in casa.
Ana, cat ce-o vazu, isi dadu sama de schimbarea din ochii ei si de aceea o urmarise discret toata ziua, si o urmarea si-a-cum, la petrecere. Ceva se intamplase, si inca ceva grav, isi zicea ea tot mai nelinistita, cand ii putea descoperi prin multimea parechilor de dansatori. Nu era o pareche de tineri logoditi, nici parechea luminoasa dinainte de logodna. Parca se fereau instinctiv unul de altul.
Si-apoi, ce fel de zambete erau acelea? Rare, conventionale, de ochii lumii.
In vreo trei pauze, tinerii venira si se asezara la masa lor. Erau ingandurati si distanti. Ana se temea sa nu mai observe si altii ceea ce insasi vedea, si fiindca ei abia schimbau cate un cuvant, deveni ea vorbareata si chiar galagioasa. Poate tot mai bine ar fi sa danseze - isi zicea Ana Preda, surazand catre cei din jur, ca sa nu i se vada supararea din suflet. Acolo, in gramada, nu-i vede nimeni.
Si intorcandu-se zambitoare spre ei:
- Copii, ce-ar fi sa mai dansati putin? Ca doara nu o sa stati aici, cu batranii! si iarasi in sine: Dar ce-a putut sa intervina intre ei, Doamne sfinte?! se intreba, fanta de indoieli.
Pe drum, pana la restaurantul unde avea loc petrecerea, dar mai ales in timpul dansului, Sora simti si mai puternic instrainarea lui Valentin. De altfel, fiecare simtea incordarea trupului celuilalt, refuzul reciproc de a se apropia prea mult.
Dupa pauza de la miezul noptii, Sora era cumplit de obosita si-ar fi preferat sa se duca acasa. Dar ii era rusine. I se parea ca, daca ar pleca, si-ar dezvalui inaintea tuturora nenorocirea. Pentru ca se simtea nenorocita, si numai mandria ii mai dadea putere sa poata dansa, sa poata conversa cu dansatorii. Da, acuma stia! Cauza instrainarii lui Valentin nu era Dina, nu erau proiectele profesorului aceluia de a-l numi asistentul sau si de a-l casatori cu Dina. Cauza trebuie sa fie femeia aceea despre care Laura spusese ca-l tine strans. Ce greseala a facut atunci ca n-a ramas la hotararea ei dintai si n-a intrebat-o pe Laura Dinu! I-ar fi spus, de buna sama totul, cu rautate, n-ar fi crutat-o, dar ar fi aflat adevarul, fie si inflorit cu clevete, cum ii placea Laurei. Acum era prea tarziu s-o mai intrebe! Acum nenorocirea se abatuse asupra ei. Acum acum., acum Acum ce? isi raspundea. Simtea nedeslusit, din adancul instinctului ei de femeie, ca acum ar trebui sa faca ceva, sa scape. Sa scape, dar de ce? Nu stia, nu putea sa-si precizeze.
Dimineata, dupa petrecere, Valentin parasi, cu primul tren, orasul, fara s-o mai vada pe Sora si spunandu-le celor de-acasa ca trebuie sa se prezinte in aceeasi zi, neantarziat, ia clinica.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_j6oufvdepcn5kb2l6vd36mqf02, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0