Cele doua saptamani de concediu trecura repede, si Valentin se trezi aproape de ziua inapoierii la clinica. Maria Grecu, sotia doctorului, si Ana Preda aranjara, pentru acest prilej, o petrecere de dupa-amiaza, cu carne la frigare, in gradina de pomi a doctorului. Gradina era aproape de oras, intre vii. Ion Grecu o cumparase de vreo cinci ani. Pomii, vreo suta de pruni, de meri si peri, erau numai in partea de ses. Pe coasta ce se ridica pieptis, mai la deal, fusese odata vie, dar cand cumparase doctorul terenul nu mai erau decat cateva vite prizarite. Voise el sa planteze din nou toata coasta cu vie, dar an dupa an nu reusise sa faca rost de banii necesari. Pusese el mereu deoparte cate ceva, dar nevoile vietii nu-l lasasera sa se apropie de ei.
Cele doua familii se intalnisera deci la gradina doctorului, in preziua plecarii lui Valentin. Nu mai invitasera, ca de obicei, nici pe Sava Scurtu, directorul Fortunei, si nici pe parintele Nistor. Ei fusesera, nu de mult, oaspetii advocatului Preda, in duminica de dupa Santu Ilie, cand se facuse logodna Sorei cu Valentin. Desi participase si parintele Nistor, nu se facuse logodna solemna, cu schimb de inele, ci numai o simpla intrunire cu petrecere in familie. Propunerea de a se proceda asa fusese a directorului Fortunei. Logodna se cade sa se faca la biserica numai odata cu cununia, spusese el, si cei doi tineri fusesera imediat de acord. Ei nu aveau nevoie de nici o recunoastere oficiala a promisiunii lor reciproce. Numai mama Sorei ramasese o vreme cam intristata, dar apoi se linistise si ea. La urma urmelor, era deajuns si atat. Lumea va afla si nu se va mai mira daca-i va mai vedea pe tineri purtandu-se ca doi logodnici. Nu va mai putea cleveti nimeni nimic, cum se intamplase indata dupa petrecera traditionala de la Santu Ilie, cand se auzise ca Sora s-ar purta prea liber, prea indraznet, cu Valentin, sau ca Valentin, cunoscut ca tanar cuminte, ar fi prea staruitor in insistentele lui pe langa Sora. Daca se va sti ca sunt logoditi, vor inceta toate vorbele. Ea stia ca toate clevetele care se starnisera nu aveau nici un temei, ca la petrecerea aceea nu fusese nimic nefiresc in purtarea tinerilor, dar stia ca numele bun al unei fete poate fi adumbrit cu astfel de vorbe si pareri superficiale.
Asa se face ca, la gradina doctorului Grecu, nu se intrunira decat familiile celor doi logodnici. Petrecerea era in cinstea lor si pentru plecarea lui Valentin.
Frigaruile reusira de minune, mai ales datorita sotiei advocatului, care era mestera mare in pregatirea lor. ii fusese de mare ajutor si Iuliu, si fetita doctorului, Ana, dar mai ales Virgil, care era indemanatec la toate. Cand se apropia Sora, ori Valentin, sa mai invarta si ei la frigari, Virgil ii alunga indata:
- Lasati-ne, ca facem noi toata treaba! - zicea el. Voi vedeti-va de ale voastre!
Adevarul era ca lui Virgil i se parea ca, dupa logodna, sora-sa si cu Valentin trecusera oarecum in randul oamenilor mari si ca nu le mai sade bine sa se chirceasca langa foc.
Ion Grecu, fratele lui Valentin, aducea mereu crengi uscate dintr-o gramada ramasa din primavara intr-un colt al gradinii. Parea sa nu-l intereseze petrecerea, lasa impresia ca era prezent doar dintr-o obligatie familiala, si, parca pentru a accentua aceasta impresie voita, isi facea de lucru cat mai departe de ceilalti. Umblase incruntat si inainte de logodna Sorei, dar de la logodna incoace era mai mult abatut. De altfel, de cand venise in vacanta, numai rar il puteai intalni pe strazile orasului, si-atuncea singur si ingandurat. Unii dintre colegii lui plecasera, peste vara, intr-o tabara de munca, si baiatul ar fi voit sa mearga si el, dar doctorul nu-i daduse voie. As intalege sa vrei sa lucrezi intr-un birou advocatial-ii spusese taica-sau-sa faci putina practica, dar nu vad ce-ai cauta tu intr-o tabara de munca. Se vede treaba ca tot mai faci parte din organizatia aceea de complotisti. De-atunci, Ion ocolea orice discutie cu tatal lui, fiind convins ca, orice i-ar spune, batranul tot nu va intalege ce faceau si ce nazuiau ei. in ultimele luni dinainte de vacanta o mai rarise cu participarea la intrunirile acelea tineresti. Mai ales dupa ce primise o scrisoare din partea Sorei, in care fata il dojenea prieteneste ca nu-si vede de carte. Dar nu o rupsese detot cu ele. Se pusese pe invatat cu mai mult temei decat inainte, indemnat mai cu sama de o ironie a Sorei, care, in scrisoarea aceea, prevedea ca il paste pericolul de-a ajunge sa imbatraneasca in studentie, ca Victor Dan, nestorul universitarilor din oras. Perspectiva unei asemenea rusini, pe care nu o putea accepta, il indemnase sa-si dea toate colocviile. Credea ca facuse o mare isprava, si de aceea fusese foarte contrariat ca taica-sau nu-i daduse voie, in schimb, sa mearga in tabara. Si-acum, ca si cum nu i-ar ti fost de-ajuns supararea aceasta, colac peste pupaza, logodna asta a Sorei! Cateva zile se gandise ca, dupa plecarea lui Valentin, va trebui sa aiba o explicatie cu ea, dar, staruind mai mult asupra acestei intentii, isi dadu sama ca nu prea stie ce anume ar fi de explicat. Totusi, intristarea in care il aruncase logodna, pentru el neasteptata, a Sorei cu frate-sau, Valentin, nu-l parasise, ba, dimpotriva, ii agrava sentimentul ca, in toate imprejurarile vietii lui familiale, el este un nedreptatit.
Fripturile se rumenira si incepura sa fie duse, care cum era gata, pe carpatoarele curate, de lemn, de pe masarita alba asternuta pe iarba verde.
Ospatarea incepu in mijlocul veseliei generale.
Ion, care astepta sa fie invitat, si nu fu, se aseza mai la o margine. Suporta greu veselia celorlalti si ar fi vrut sa se ridice si sa plece. Dar isi dadu sama ca nu-si poate permite o asemenea grosolanie fata de ai sai si fata de familia advocatului Preda, cu atat mai mult cu cat serbau cu toti, pentru a doua oara, logodna lui frate-sau cu Sora, si ca nici nu putea sa ramana mereu departe si imbufnat. De aceea, ca sa-si mascheze nacazul, incepu sa faca pe paharnicul, destupand el sticlele si turnand in pahare, desi dupa slujba asta ravnise Virgil. Primul pahar, din porunca doctorului, fu numai de vin curat.
- In sanatatea lui Valentin si a Sorei, inchina el cu buna-voie.
- Sa traiasca intru multi ani! raspunsera toti in cor, afara de Ion, caruia urarea ii ramase in gat.
De ciocnit, insa, trebui sa ciocneasca si el cu cei doi sarbatoriti. Dar mana ii tremura si varsa putin din pahar. Stangacia aceasta il revolta impotriva lui insusi si se hotara sa nu-i mai pese de nimic de-aci inainte. Si, la urma urmelor, de ce mi-ar pasa?-se intreba Ion, privind furis la Sora. Am copilarit cu ea, ne-am imprietenit, am tinut mult la parerile ei, nu i-am iesit niciodata din voie, am facut adeseori prostii de dragul ei, dar, in sfarsit, ce-are aface? O deziluzie in plus si-atata tot! si nici macar o deziluzie! Ce, m-am gandit vreodata ca ma voi casatori cu ea? Nici poveste! Atunci? Mi-a placut pentru ca era draguta, inteligenta si prietena buna. De fapt asta era: o prietena buna. Iar eu i-am fost un prieten bun si asa ii voi ramane. Dar, desi ajunse la concluzia aceasta, totusi sentimentul deziluziei staruia in sufletul lui.
Asezandu-se pe pajiste si renuntand, mai apoi, la ideea de a pleca, Ion se hotarase totusi sa nu manance si, mai ales, sa nu se atinga de bautura. La inceput reusi sa se tina de hotararea luata, insa dupa ce-si dadu sama ca nu-si poate risipi, cu toate argumentele pe care si le producea, sentimentul acela de deziluzie, se nacaji rau, si, de nacaz, incepu sa bea, si numai vin gol.
Ceilalti, cum se-ntampla de obicei la frigare, cand joate furculitele se imbulzesc pe carpatorul comun, nu prea bagara de sama ca mancase mai nimic, afara de mama-sa, care era mereu cu ochii pe el. Dar cand incepu sa bea, mai ales ca la inceput dadu peste cap, la repezeala, vreo trei pahare, se uitara mirati la el, dar nu zisera nimic, ca doara se adunasera sa petreaca.
Ion incepu sa bea de nacaz, dar pe urma ii veni in gand sa se imbete, asa, de placerea lui, ca sa le dovedeasca tuturor ca nu-i pasa de nimeni si de nimic pe lumea asta. Si nu i-ar fi fost greu sa-si implineasca dorinta, pentru ca vinul era bun si tare, iar el il bea aproape pe inima goala, caci imbucase doar cateva bucatele de carne.
Va fi fost poate la al cincilea paharel de vin simplu, cand maica-sa ii zise:
- Mesteca-l cu apa, Ionica! E un vin prea tare ca sa-l bei gol.
- Nu exista vin tare, ci numai om slab - rase advocatul. - Iar Ion nu-i dintr-un neam de la campie, unde oamenii nu beau decat moare de varza.
- Noi, cei crescuti in regiuni cu vii, suntem mai rezistenti, zise si doctorul Grecu, uitandu-se cu placere la Ion.
Se bucura ca baiatul incepuse a fi mai vorbaret, era mai atent la ce se petrecea in jurul lui, iar obrajii lui, mereu palizi de cand venise in vacanta, se mai colorasera.
- Inca nu simt sa fi baut ceva, zise cu mandrie Ion. isi continua cu atentie slujba de paharnic.
Vinul era inmiresmat si tare. Ion mai bau doua-trei pahare, tot simplu, fara sa-si deie sama ca i se urca la cap, ca devenea din ce in ce mai guraliv, incat abia mai ajungea si altul la cuvant. Nu-si dadu sama pana cand, umpland iar paharele cu vin, nu se-nclina prea tare in fata lui Vasile Preda, parand ca vrea sa-nchine pana la pamant.
Cand isi umplu din nou paharul lui, mama-sa-i zise iar:
- Grijaste, Ionica! Pune-ti si apa!
De data asta o asculta, isi puse si apa, dar lasa paharul neatins.
- Are porneala buna colegul-zise razand advocatul. Stie ca apa nu-i buna nici in cizma.
Dar Ionica nu se atinsese de pahar pentru ca se simtise dintr-odata invadat de o caldura mangaietoare si in acelasi timp datatoare de putere. Se simtea invulnerabil, iar sentimentul acela de deziluzie se risipise cu totul. O mare bucurie de viata izvora din sufletul lui, si dintr-odata ii veni sa cante. Folosi un moment de liniste, de pauza in conversatie, si incepu o doina. O lua prea sus. Se opri si incepu din nou. Se lasase intr-un cot pe iarba si canta. Avea o voce frumoasa, invaluitoare. Toti ascultau. El coborase pleoapele si nu vedea pe nimeni. Cand termina, rasunara aplauze si strigate de Bravo, Ionica!. Distinse, dintre toate, vocea Sorei. Da, se-ntalege! Sorei ii plac cantecele frumoase, da' sa vedem cine i le va canta isi zise el zambind, si intinse mana dupa pahar. Dar cum era cu pleoapele coborate, nu-l nimeri, ci il varsa.
- Nu s-arata cantaretului sa-si bata joc de vin, sa-l amestece cu apa, zise, solemn, advocatul.
Ion isi umplu paharul cu vin curat si-l bau pe jumatate. Se lasa iar intr-o dunga si incepu alt cantec, apoi altul. Virgil veni langa el, se aseza in iarba si asculta intins.
- Asa mai intaleg si eu frigaruie la gradina!- zise advocatul. Fara cantec, nici nu exista adevarata petrecere romaneasca. Pe vremea mea studentii nu jucau fotbal, dar stiau mai multe doine si romante decat cei de azi. Si daca ne-ntalneam la un pahar de vin, nu se putea fara cantec. imi pare bine ca cel putin unii continua traditia.
- Este o romanta noua, domnule Preda - zise el, primind cu satisfactie lauda advocatului. - Nu-s sigur ca am prins-o bine, dar e ceva rar.
- Sunt sigur ca ai prins-o!- raspunse, incurajindu-l, advocatul. Da-i drumul!
Ion cauta in buzunar, scoase un portofel cafeniu si din el o bucatica de hartie impaturata. Erau trei strofe scurte, scrise-cu creionul, ii veni in minte si melodia. Romanta era intr-adevar frumoasa. Apoi Ion reveni la doine si romante cunoscute de toti, si-atunci intrara in cantec si Valentin si Sora. Dar cum el nu avea voce de cantaret, incepura sa cante si cele doua femei, asa ca, in gradina, pe insarate, se ridica un cor in toata legea.
Apropierea Sorei il irita, la inceput, pe Ion, dar cand vocile lor se infratira, se linisti indata si canta cu tot mai multa insufletire. Ei doi se potriveau la voce. Hei! De cate ori cantasera duet! O calda bucurie ii umplu sufletul si simti deodata ca nu mai e nacajit pe Sora.
Sora il aplauda cu entuziasm, ca pe vremuri. Ba, dupa o romanta veche, Calugarul din vechiul schit, la cantarea careia contribuira si cele doua femei si advocatul Vasile Preda, Sora il imbratisa si-l saruta pe amandoi obrajii. Ion tresari, simti cum il ia un val de lumina, se trezi parca din ameteala vinului si-si zise: Poftim! Nu s-a schimbat nimic intre noi doi!
La intoarcerea in oras, Valentin se nimeri, la un moment dat, in rand cu maica-sa si cu Ana Preda, iar Ion se trezi ca merge alaturi de Sora. Desi nu era deloc ametit, era inca destul de inflacarat de vin.
- Am sa-ti spun un cuvant, Soro, zise el, cat ce ramasera mai in urma.
- Spune, dragul meu.
- Daca n-ar fi vorba de Valentin, m-as fi suparat rau pe tine.
Fata nu pricepu dintr-odata.
- Vorba e ca e frate-meu. Altfel am fi taiat toate puntile. Sa stii! Vorbesc foarte serios!
- Mai Ioane - zise Sora, pricepand unde bat cuvintele lui Ion -, dar tu ai fost totdeauna foarte serios. Tocmai de aceea sper ca vom ramane foarte buni prieteni.
- Se-ntalege ca vom ramane, daca-i frate-meu! raspunse Ion oftand.
- Eu te iubesc si-acuma ca si mai inainte, draga baiatule! zise Sora miscata.
- Acuma intaleg! si eu la fel! si pentru a te convinge, iata, te felicit din toata inima pentru logodna ta cu Valentin.
Sora ramase o clipa pe ganduri, apoi zise serioasa, cu o voce grava:
- Intr-adevar, Ioane, numai tu nu m-ai felicitat pana acum pentru logodna
A doua zi il insotira amandoi pe Valentin la gara.
