Sora isi lua concediu de la banca Fortuna in luna august. Cele zece zile de la petrecere pana la concediu fura pentru ea un timp de mari eforturi de a intelege cauza furtunii care-i bantuia sufletul si mai ales de a gasi mijlocul prin care sa se salveze din aceasta furtuna. Lucra la banca si acasa cu o indarjire si o sarguinta care nu-i mai lasau timp liber, isi cauta de lucru si cand nu avea, numai pentru a nu le da prilej functionarilor, parintilor, fratilor sa-i vorbeasca. Muncea cu un fel de disperare, simtind ca ocupatia continua, concentrarea permanenta asupra a ceea ce trebuia sa faca sau isi impunea sa faca o apara de viespile veninoase ale framantarii sale interioare, care parca nu mai roiau in ea, ci in jurul ei. Muncind mereu, din toate puterile, observa ca sentimentele, senzatiile, inchipuirile fanteziei sale, care, starnite de furtuna nenorocirii ce se abatuse asupra ei, incepusera sa o ia razna, se potolesc, incep sa-si piarda din virulenta st sa fie inlocuite de idei, a caror forta o simtea aproape materiala.
Ideile care i se limpezeau si i se stratificau in minte nu erau mai putin amare decat sentimentele care o copleseau cand dadea drumul fanteziei. Dar erau totusi fundamental deosebite de acestea. Pe cele din urma nu le mai putea suporta. Ele parca voiau s-o anihileze. Pe cand ideile, oricat de amare, ii lasau speranta unei posibilitati de salvare.
Reusise sa-si impuna o asemenea liniste si corectitudine in toate vorbele si atitudinile, incat, cu exceptia maica-sii, toti ceilalti din jurul ei erau departe de a putea banui ce se petrecea in ea. O schimbare constatau cu totii, caci, fara voia si stirea ei, expresia fetei, privirile erau altele decat inainte, pline de o seriozitate incarcata de melancolie. Dar li se pareau firesti de vreme ce Valentin nu putuse sa ramana decat o singura zi cu ea.
Numai Ana Preda era mereu ingrijorata de noul fel de a fi al Sorei De aceea cand, in a doua zi de concediu, Sora-i spuse ca vrea sa-si petreaca vreo cateva zile la Cluj, la verisoara-sa, Florica Negru, mama-sa o aproba numaidecat.
- In sfarsit, bine ca te-ai hotarat! De cand te tot invita biata fata!
- Da. La ultima invitatie, de-acum doua zile, i-am raspuns telegrafic ca mane voi fi la ei.
- Mane.?! Dar n-ai facut inca nici-o pregatire!
- Dimpotriva. Sunt gata. N-am decat sa-mi pun lucrurile in geamantan.
Ana Preda se uita lung in ochii fiica-sii. Erau limpezi, dar incruntarea usoara a sprancenelor imprumuta privirii un aer distant, pe care maica-sa il talmaci exact: fata ei voia sa-si hotarasca singura soarta.
Sora nu mai fusese la verisoara ei de cand terminase clasa a cincea de liceu, in schimb, Florica petrecuse vreo trei vacante in familia advocatului Preda.
Sora fu primita cu insufletire de parintii verisoarei sale, iar Florica o purta trei zile pe la magazine, pe la cofetarii, pe la cinematografe.
- Te-ai schimbat, draga mea - ii zise la un moment dat Florica. - Te-ai facut mai frumoasa, dar si mai serioasa. Uneori chiar mi se pare ca ai un aer grav. E adevarat ca. te-ai logodit?
Sora ii intinse mana pentru ca Florica sa vada ca nu are inel.
- Asa am auzit vorbindu-se
- N-a fost nimic oficial. Un baiat mi-a facut curte. Un baiat de la noi cu care sunt prietena de cand eram copii.
- Credeam ca asa se explica aerul grav pe care il ai uneori. Tu erai o fetita foarte varateca.
- Cred ca de vina sunt anii, anii si slujba.
- Da, asa e. Am auzit ca lucrezi la o banca.
- Da, la o banca. Dar e oarecum in familie. Directorul e nasul meu, iar tata e advocatul bancii.
- Asa mai intaleg si eu! E mare lucru sa poti castiga un ban pentru nimicurile scumpe de care noi, femeile, nu ne putem lipsi. E foarte neplacut sa ceri mereu de la parinti. Si de asta nu ne dam sama pana cand nu ajungem fete mari.
A patra zi, Florica fu ocupata tot timpul cu treburi casnice.
- Draga mea, nu traba sa stai cu mine. Tu poti iesi. Cred ca n-ai sa te ratacesti. Poate c-ar fi bine sa vezi Gradina Botanica. E o splendoare! O sa mergem si amandoua o data. Eu cred ca am fost de cel putin o suta de ori pana acum.
Sora fu foarte multumita ca Florica trebuia sa ramana acasa. Stia ea de ce. Se imbraca numaidecat si iesi.
Gasi cu destula usurinta strada, pe care locuia Valentin, si casa. Era un imobil mare, masiv, cu doua etaje. Adresa pe care o stia nu cuprindea decat numarul imobilului Unde era locuinta lui Valentin?
Se opri in fata cladirii, privind-o, nehotarata ce sa faca. ii placea strada linistita, ii placea casa.
Poarta grea de la intrare isi deschise o aripa, si in pragul ei se ivi un om scurt, cu fata brazdata, nerasa, cu hainele uzate.
- Cautati pe cineva, domnisoara?
O vazuse prin ferestruta cu geam si cu zabrele a portii.
- Da. Am adresa la numarul acesta. Dar nu stiu etajul, apartamentul
- Pe cine cautati?
- Pe domnul student in medicina Valentin Grecu.
- A, pe domnul doctor?
- Inca nu e-doctor
- Noi asa-i spunem!
- Nu stiti, e acasa?
- Nu mai locuieste aici, domnisoara.
- Nu?! facu mirata Sora.
- Nu, s-a mutat. A locuit la etajul al doilea, pana acum doua saptamani. Atunci a facut o calatorie, si, dupa ce s-a inapoiat, peste trei zile, a venit cu un hamal, cu o cotiga pe doua roate, si-a adunat lucrurile si a plecat. M-am mirat, pentru ca avea chiria platita pe inca doua luni inainte. Eu: am incasat banii, caci eu port de grija la cladirea asta. Eu sunt portarul.
- Imi pare bine. Te rog atunci sa-mi dai noua lui adresa. Omul iesi din deschizatura portii si facu un pas pe trotuar.
- Imi pare rau, domnisoara, dar nu stiu unde s-a mutat. Nu mi-a lasat adresa. Mi-a spus numai ca-i libera camera si o putem inchiria. N-a avut nici-o pretentie pentru chiria platita inainte.
- Hm! Atunci de unde as putea afla noua adresa?
- Cred ca de la Clinici, domnisoara. Stiu ca lucra in timpul din urma acolo. Si de nu va fi acolo, aceia ii vor sti cu siguranta adresa.
- Ai dreptate dumneata! Am uitat! - zise Sora, luminandu-se. Multamesc, domnule portar.
- Nu-i pentru ce, domnisoara!
In clipa aceea iesi pe poarta deschisa, cu pas elastic, o femeie tanara, de statura inalta, cu pielea maslinie si cu nas acvilin. O masura cu o privire fugara dar dispretuitoare pe fata, o lua la stanga, pe trotuar, si disparu dupa primul colt. La salutul cu plecaciune adanca a portarului, nici macar nu inclina din cap.
Sora, surprinsa de frumusetea exotica a femeii, o urmarise cu privirea pana la colt.
- Cine era doamna? il intreba pe portar.
- Proprietara, doamna Aneta Ionescu.
Omul se simtea umilit ca nu-i raspunsese, in fata unei domnisoare straine, la salutul lui, si incepu sa pufneasca suparat.
- Proprietara intregului imobil?!
- Da, domnisoara. Barbatul dumneaei a fost administrator financiar, om cu trecere, intalegeti dumneavoastra raspunse portarul, clipind din ochi.
Sora nu intelese nimic. Dar fu cuprinsa de curiozitate si de neliniste.
- Locuieste aici?
- Aici, cand e acasa. Dar de la moartea barbatului, e mai mult calatorita. Si-acuma, a venit numa alaltaieri. Ea sta la etajul al doilea, incolo totul e inchiriat. Patru apartamente! stii dumneata cat reprezinta chiria lunara? Douazeci de mii de lei! si tot nu-i e de-ajuns! Mai inchiriaza si o camera cu intrare separata, din apartamentul ei. E de-o lacomie!
Sora ii multumi inca o data si pleca. Simtea ca portarul era gata sa-i spuna si mai multe, si dintr-odata i se facu frica. Banuia ca Valentin tinuse cu chirie chiar camera aceea cu intrare separata din apartamentul proprietarei.
Parea ca merge nepasatoare pe strada, ba chiar sprintena, cand, la o cotitura, tocmai cand sa iasa intr-alta strada mai mare simti deodata ca totul se-nvarte-n jurul ei. Se opri si se razima de un zid. Ameteala i se risipi indata, isi incordase toata vointa ca sa nu se dea in spectacol. Si porni mai departe.
De cand o vazuse pe proprietara lui Valentin si pana ajunsese la cotitura strazii, intelesese totul. Si ceea ce intelesese ii adusese tot sangele in obraji. Acum fata ei era de o paliditate impietrita.
Era sigura ca nu se insela, in clipa in care proprietara trecuse prin fata ei, masurand-o din crestet pana-n talpi, simtise o adiere de parfum, pe care, desi abia perceptibila, o simtise si in apropierea lui Valentin. Era o mireasma exotica, pe care mirosul ei nu o cunostea. Apoi, locuinta lui Valentin intr-o camera ce tinea de apartamentul ei, si mai ales frumusetea misterioasa si provocatoare a femeii Din aceste trei elemente se nascuse in sufletul ei, fara sa-si dea sama cum, certitudinea legaturii dintre Valentin si Aneta Ionescu.
Se temuse pana atunci, fara sa stie de ce, de o femeie din umbra. Venise la Cluj decisa sa-l determine pe Valentin sa-i spuna intreg adevarul. Se framantase destul in cele zece zile de dupa petrecere, ca sa aiba dreptul la acest adevar. Se gandise ca poate nu o mai iubeste pe ea, apoi ca poate a intervenit inceputul unei iubiri noi, poate chiar o propunere de casatorie mai avantajoasa, cu o fata mai bogata. Numai la o asemenea legatura, carnala, nu se gandise. Simtea in adancul fiintei o rana din care-i sangera o amaraciune neanchipuita, ce-i imbiba si trupul si sufletul.
Traversa cu o tot mai mare incordare strazile, fara sa stie incotro merge. Se opri dintr-odata dinaintea unui mic restaurant dintr-o suburbie. Se simtea rau si se temea sa nu lesine. Intra si ceru un coniac. Apoi inca unul.
Baiatul de serviciu, un pusti de vreo patrusprezece ani, cand Sora ceru si al treilea paharel, zambi si-i zise:
- Domnisoara vine desigur de la o petrecere! Sora il privi incruntata, plati si iesi.
Coniacul ii facu bine. Stia de-acasa ca-i face bine uneori. Dar trei paharele deodata nu bause nicicand. incepu sa-i simta taria. Dar odata cu ea, incepu sa-i curga prin trup o caldura buna, si gandurile incepura sa i se limpezeasca.
Da, am plecat la clinica isi zise ea, si se uita dezorientata imprejur. Facu vreo cativa pasi si, la o incrucisare de uliti, intreba pe un trecator incotro trebuia sa o epuce pentru a ajunge la clinica ginecologica.
- O, domnisoara! Dar cum de-ati ajuns aici? Clinicile sunt in directia exact contrara.
Omul, binevoitor, ii spuse pe unde sa o ia inapoi pentru a ajunge la o linie de autobuz, ii recomanda sa-si ia bilet cu corespondenta, iar dupa ce va ajunge in piata mare a orasului, ce autobus sa ia pana la Clinici.
Ii trebui aproape o jumatate de ora pana ajunse. Gasi ti clinica pe care o cauta, dar se opri in fata cladirii.
Cand plecase de la fosta locuinta a lui Valentin, nu voise sa-l intalneasca la clinica, ci numai sa-i afle adresa noii locuinte. Acum i se parea ca nu mai are nici un rost s-o stie. Atunci de ce mai venise pana aici? Ar trebui sa se intoarca la locuinta verisoarei, sa-si faca bagajul si sa se inapoieze cu primul tren acasa. Ce voise sa afle de la Valentin aflase singura.
Se intoarse pana la poarta de fier a curtii. Dar aici se opri, cuprinsa de o adanca indoiala, care parea mai mult o incercare disperata de a nu porni pe un drum fara de intoarcere. Aflase ea intr-adevar ceea ce voia sa stie de la Valentin? Se putea intoarce acasa fara sa stea de vorba cu el? Nu! Trebuia sa stie daca Valentin o iubea pe aceasta femeie! Numai atunci va vedea ce are de facut! Se inapoie, intra in clinica si se apropie de portar. Ceasul de parete arata amiaza.
- Da, este aici domnul doctor. Daca vreti, puteti sa-l asteptati. O sa coboare indata.
- Nu, te rog, sunt grabita. Am nevoie numai de adresa locuintii lui.
Portarul o privi mirat.
- Regret, domnisoara, dar adresa locuintii nu i-o stiu nici eu.
- Se poate? Dar cand e nevoie sa fie chemat urgent la clinica, ce faceti?
Omul se uita la ea cu simpatie. Parea incurcat.
- Sa va spun adevarul, domnisoara. Stim adresa, dar domnul doctor ne-a oprit sa i-o spunem vreunei femei. Si azi, numa cu o jumatate de ceas inaintea dumitale, a mai intrebat cineva de adresa, tot o femeie.
- Asa?! - facu Sora. Si adaoga: Dar eu sunt din acelasi oras cu domnul doctor Grecu. Suntem si inruditi oarecum.
- Da? Atunci e altceva!
Portarul intra in cabina lui, se uita pe un tablou afisat pe parete, se intoarse si-i dadu adresa.
- Ati putea sa-l asteptati. Coboara in cel mult o jumatate de ceas.
- Multamesc, dar nu pot acum. Mai am de alergat prin oras. E tarziu-zise Sora, uitandu-se la ceas-se inchid magazinele. Dar n-ai putea sa-mi spui cum era domnisoara care s-a interesat de adresa domnului doctor? Am venit cu o prietena, care si ea vrea sa-l vada, minti Sora.
- Nu era o domnisoara, ci o doamna. O doamna inalta, bruneta, cu nasul mare. Dar cum spuneai ca o cheama pe prietena dumitale?
Sora spuse un nume pe nimerite.
- Nu! N-a fost ea! Pe doamna care a intrebat o chema Ionescu. Asa mi-a lasat vorba sa-i spun domnului doctor, ca l-a cautat doamna Ionescu.
- Da, e altcineva, zise Sora si, multumindu-i portarului, iesi.
Trecu repede prin curte, de teama ca nu cumva tocmai atunci sa coboare Valentin si s-o ajunga din urma, si se indrepta spre oras. Ajungand in piata mare, o traversa, mai strabatu vreo trei strazi, si, cand intra in bulevardul pe care statea verisoara-sa, se opri brusc, privind fix inainte, ca si cand i-ar fi taiat drumul naluca unui dusman pe care numai ea o vedea: pe trotuarul celalalt trecea, inalta, frumoasa si nepasatoare, Aneta Ionescu. O fixa indelung, incat trecatorii incepura sa se uite mirati in directia in care privea Sora.
Nu urase niciodata si pe nimeni pana acum. Dar acum simti, dintr-odata, cum din adancurile fiintei sale se ridica un val puternic de ura ce-i taie respiratia. Da, pe femeia aceasta o ura de moarte. O ura pentru ca-i intinase dragostea ei curata. O ura pentru ca-i rapise linistea si fericirea. O ura pentru ca, egoista si nepasatoare, profitase de slabiciunea lui Valentin. Aceasta femeie este dusmana mea! A mea si a lui Valentin! -isi zise Sora, pricepand deodata subt impulsul razvratirii de ura, ceea ce nu intelesese pana atunci. Si lui ii e dusmana, pentru ca Valentin nu a iubit-o si nu o iubeste. Daca ar fi iubit-o, n-ar fi plecat de langa ea, si daca ar iubi-o, nu s-ar ascunde de ea.
Rationamentul acesta, care-i trecu fulgerator prin minte, o facu sa-si continue drumul cu pas hotarat. Era tarziu si nu voia sa intarzie la masa, sa-si oblige rudeniile s-o astepte.
