Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





In pragul vietii - Capitolul 6 de Ion AGARBICEANU



Petrecerea traditionala de Santu Ilie a trebuit sa fie amanata pana la Schimbarea la Fata, pentru ca de Santu Ilie se hotarase, in ultima clipa, o mare adunare populara a partidului de la guvern. Zadarnic protestase presedintele comitetului organizator al petrecerii, studentul in drept Victor Dan, nestorul studentimii universitare din localitate. Seful organizatiei judetene a partidului n-a vrut sa renunte. Alaturi de Victor Dan intervenise si directorul Fortunei, Sava Scurtu. Cand constatase ca si interventia lui la prefect n-a folosit la nimic, el ceruse de la clubul politic sa i se restituie cheltuielile facute pana atunci cu tiparirea invitatiilor si cu angajarea localului. Si clubul ii restituise sumele cerute.
Intrarea aceasta samavolnica a politicii de partid in niste obiceiuri consfintite de traditie produse o mare tulburare in societatea din oras. Organizatorii petrecerii nu avura aparatori mai infocati decat pe cei din partidul de opozitie. Acestia strigau pe toate drumurile ca guvernul a ales anume ziua de Santu Ilie pentru adunarea populara, ca sa aiba cu cine umple sala, pentru ca, prin traditie, de Santu Ilie veneau multi oameni din imprejurimile orasului, stiind ca in aceasta zi se desfasura, de multi ani, o mare petrecere. Cei din opozitie facura scandal si staruira ca guvernul sa fixeze o alta zi pentru adunarea populara proiectata.
Scandalul si insistentele celor din opozitie ii inversunara pe cei din partidul guvernamental. Acestia aratara ca nu fixasera ei ziua de Santu Ilie pentru manifestatia aceea populara, ci cei de la centru. Daca nu o tinem in ziua de Santu Ilie - ziceau ei -ni se cere sa nu o mai programam, pentru ca domnii de la centru nu se pot intoarce din drum ca sa ajunga si la noi. Si, la urma urmelor, ce mare lucru va fi daca se va amana petrecerea aceea de la Santu Ilie pentru Schimbarea la Fata? Doar nu-i vorba decat de o traditie demodata. Azi sunt petreceri si baluri romanesti destule, nu ca pe vremuri, cand petrecerea de la Santu Ilie era unica in tot jurul, prilej pentru tineretul din imprejurimi sa se cunoasca, sa puna la cale viitoare actiuni nationale, viitoare logodne si cununii. Azi nu mai e nevoie de acele actiuni, iar baietii si fetele se cunosc de la liceu, de la universitate, de la balurile de iarna ale atator societati de caritate si studentesti. O mare parte a societatii romanesti din oras se invrajbise atat de rau pe chestiunea aceasta, incat, chiar de-ar fi reusit organizatorii sa o tina la Santu Ilie, tot n-ar fi participat toti invitatii, unii fiind intr-o partida, altii intr-alta.



Petrecerea fu deci amanata pentru ziua Schimbarii la Fata. Se tiparira alte invitatii, cu data cea noua, si fura trimise la vechile adrese. Guvernul, ca de obicei, biruise. Dar nu fura urmari neplacute. La intrunirea politica, opozitia trimise vreo douazeci de scandalagii, cu instructiuni precise despre ce trebuiau sa faca in timpul adunarii. Si trimisii isi indeplinira cu zel planul. Toate cuvantarile fura scandalos intrerupte, fluierate, huiduite din fundul salii de niste participanti care pareau ca striga si fluiera din burta. Pana-i dibui politia si-i scoase de guler in strada, facandu-i scapati, se ispravira, cu chiu si vai, si cuvantarile. Pe eroii zilei ii astepta, la un birt de la periferie, ca rasplata pentru scandalul pe care il provocasera, o strasnica tocana de oaie cu cartofi, ardeiata tare, si o ferie de vin.
Sava Scurtu si ceilalti fruntasi localnici, care se tineau deoparte de politica, nu fura deloc incantati de demonstratia aceasta. Stiau ca dupa adunarea populara, lumea din oras si din imprejurimi s-a invrajbit si mai rau si ca familiile din cele doua partide nu vor mai veni la petrecerea de la Schimbarea la Fata pentru ca nu le va mai placea sa se intalneasca. Si ei stiau ca, de cand se facuse unirea, grosul incasarilor venea de la cei din oras.
Temerile lor se adeverira intru totul. Majoritatea familiilor cu greutate, cu pozitii sociale mai inalte, din oras, cu exceptia a trei-patru familii de magistrati, nu participara; in schimb, venira mai multi sateni decat de obicei. Se vorbise atat de mult despre cauza amanarii, de scandalul de la adunarea politica, incat oamenii erau curiosi sa se informeze la fata locului. Si mai era un motiv care adusese lumea de la sate peste asteptari. Studentul Victor Dan, presedintele comitetului de organizare, temandu-se de nereusita, trimisese stafete in toate partile la sate ca vor participa la petrecere si ofiterii din garnizoana unui municipiu apropiat. Angajase doua autobuze care sa-i poata aduce si duce inapoi la termenul reglementar, si astfel, datorita si propagandei pe care o facusera vreo trei-patru ofiteri, cunoscuti de-ai lui, reusise sa asigure si prezenta a peste treizeci de locotenenti si sublocotenenti.
Astfel, cand incepu concertul corului mixt, in cea mai mare sala din oras, de la restaurantul Cornul de aur, era o inghesuiala strasnica. Un sfert din public nu incapuse pe scaune si pe bancile lungi, puse mai in spate, si ramase in picioare. Concertul nu dura insa, dupa traditie, decat o jumatate de ceas, asa ca la sapte si jumatate incepu dansul.
Restaurantul avea o curte larga, umbrita de castani batrani, si patru incaperi mari care fusesera toate inchiriate pentru petrecere. Scena improvizata fu repede desfacuta, ramanand numai un podiu pentru muzica. Scaunele si bancile fura scoase in curte, si tineretul se grabi la dans, stiind cu totii ca ofiterii trebuiau sa fie, la orele douasprezece, in garnizoana, si ca drumul cu autobuzul pana in orasul vecin va dura aproape un ceas. Mesele restaurantului fusesera scoase in curte, si in curand lumea le lua in stapanire. Ferestrele salii, spre curte, erau toate deschise, asa ca publicul de la mese putea urmari dansul. Era o sara limpede si calda. Chelnerii abia razbeau sa aduca la mese paharele cu bere. in curand, in sala petrecerea fierbea, iar pe la mese conversatiile se inteteau. in curte, la trei mese alaturate, stateau familiile Scurtu, Grecu, Preda, Nistor si contabilul Nichita. Cateva scaune ramasesera libere, pentru tinerii din familii care dansau in sala, si care, din cand in cand, veneau sa se racoreasca band un pahar de bere. La inceput se tot perindara, vreme de un ceas, la cele trei mese combinate, preoti si invatatori de la sate, care veneau sa-i salute pe directorul bancii Fortuna, pe advocatul bancii, pe doctor, pe paroh, si sa stea cate putin de vorba cu ei despre amanarea petrecerii, despre scandalul de la adunarea politica si mai ales despre conversiunea datoriilor agricole.
Dupa un ceas de dans, Sora Preda veni, luminoasa, sa bea oleaca de sprit, caci o razbise setea.
Mama-sa o privi atenta si se bucura de lumina de pe chipul fetei sale. De cateva zile fusese mereu nervoasa, dar acum parea sa-si fi revenit in apele ei.
- Mi se pare, fino, ca ti-ai vandut, chiar de la inceput, toti patrangerii, zise zambind directorul. Vad ca nu te poti plange de dansatori. Treci de la unul, la altul.
- Da, sunt foarte multi baieti, iar ofiterii astia sunt neobositi.
- Folosesc intens timpul, pentru ca la unsprezece ei traba sa plece, zise doctorul.
- A, dar e o adevarata corvoada cu ei! Din cauza uniformelor, fiecare samana cu fiecare, si toti sunt locotenenti si sublocotenenti, incat nici nu le mai poti retine numele, si cand te invita unul la dans, nu esti niciodata sigura daca e pentru intaia oara sau nu.
- Traba sa te uiti mai bine la mutrele lor, zise Sava Scurtu zambind.
- Mi se pare ca pe Sora nu o prea intereseaza mutrele straine, zise parintele Nistor.
- Nu?! Dar care? intreba preoteasa.
- Cele localnice.
- Ma intereseaza toata lumea - raspunse Sora aruncandu-si capul pe spate -si, ca dovada, ma si intorc in sala. Sunt asteptata. Sunt angajata pentru vreo douazeci de dansuri de-aci inainte.
- Vai de mine! -rase bucuroasa mama-sa. Ai grija, draga mea, sa nu te-ncalzesti dansand atat de mult.
Privi multumita in urma ei. Se bucura ca-i trecuse nervozitatea aceea, care tinea de cateva zile si cu care pornise, chiar si in asta sara la petrecere. Povestea nervozitatii Sorei nu era prea lunga. Dupa ce primise aprobarea parintilor pentru serviciul la banca, Sora, in cateva zile, le spusese noutatea tuturor colegelor, baietilor si fetelor cunoscute, pe unde le intalnea. Socotea ca e o mare biruinta sa aiba un post la numai O luna dupa bacalaureat, si simtea nevoia sa-si impartaseasca bucuria si triumful si altora.
Atat fetele cat si baietii primisera vestea cu atitudini foarte diferite. Cateva fete o felicitasera din toata inima, altele se multumisera sa-i spuna un da?! mirat si intrebator, iar altele sa stranga din buze, subtiindu-si-le. Sora nu intelegea de ce nu se bucura toate, pana cand, la a doua, a treia intalnire, unele din ele incepusera sa vorbeasca.
- Nu-i de mirare ca ai ajuns atat de repede la un post-ziceau unele. Directorul bancii ti-e nas, tatal tau e advocatul bancii Lucrurile s-au aranjat oarecum in familie
- Pe mine nu m-ar incanta! N-am de gand sa ajung functionara de banca; E prea plictisitor! ziceau altele.
- Eu o sa urmez Academia Comerciala. Asa se deschid mai multe posibilitati. Si, lucru principal, nu o sa ma inmormantez de tanara intr-un orasel de provincie, spuneau altele.


Baietii, intre care unii erau studenti, altii elevi in clasele a saptea si a opta liceale, primisera de asemenea vestea cu pareri diferite. Unii bufnisera in ras:
- Tu, contabil?! La varsta ta?! O sa incurci socotelile de nu le va mai descurca nici cel mai mare expert contabil!
Altii-majoritatea era studenti universitari- o felicitasera cu un aer de superioritate. Unii dintre acestia o sfatuisera sa renunte la postul de la banca si sa vina la universitate, sa cunoasca, inainte de a se inmormanta intr-un birou de banca, viata de student, sa ia contact cu civilizatia dintr-un mare oras. Altii ii spuneau ca ei, cand isi vor lua diploma, nu se vor stabili in nici un caz intr-un orasel de provincie. Cativa insa o aprobasera fara nici o ezitare, spunandu-i ca facuse cel mai bun lucru pe care il putea face; ca, la universitate, fetele, in majoritatea cazurilor, isi pierd degeaba timpul si banii, pentru ca, de regula se marita in timpul studiilor, iar cele care, in mod exceptional, le termina, nu ajung la situatii mai bune, chiar daca obtin diploma Academiei Comerciale.
- Stiu destule absolvente de Academie Comerciala care ar fi bucuroase sa gaseasca un post in contabilitatea unei banci. De cele mai multe ori, trec, ca simple practicante, de la o banca la alta.
In fata atator pareri si atator atitudini, Sora se zapaci. Oare gresise cand se oferise sa lucreze la banca Fortuna? Ar fi mai bine sa urmeze cursurile Academiei Comerciale? Oare un post la o banca, intr-un oras de provincie, era chiar de dispretuit? Dar, la urma urmelor, ce perspective i-ar deschide Academia Comerciala?
Ii parea rau ca nu se gandise sa se sfatuiasca, inainte de a-si oferi serviciile nasului sau, cu nici unul din tinerii si din tinerele din generatia sa sau din generatiile mai apropiate. Nu se sfatuise nici macar cu Valentin, care, oricum, ii era mai apropiat, isi dadea sama insa ca, de fapt, toate opiniile pe care le auzise, desi o zapaceau, nu o prea interesau. Mai mult o interesa latura sentimentala a atitudinilor pe care le intampinase. Pe langa bucuria sincera a catorva fete, remarcase multe manifestari de pizma, de dispret sau de mandrie. Cum se explica astfel de sentimente?? se intreba Sora.
Experienta aceasta o enervase si o tinuse intr-o stare de adanca iritare vreme de mai multe zile. La inceput alergase sa-l instiinteze si pe Valentin, dar tanarul nu era acasa. Plecase, impreuna cu taica-sau, la tara, doctorul Grecu fiind de parere ca medicina se invata pe teren, vizitandu-i pe bolnavi si examinandu-i. La inceput, lui Valentin nu-i prea placusera vizitele astea, pe care le numea, glumind, pentru variatie si distractie, dar, mai tarziu, incepusera sa-l intereseze, ba chiar sa-l pasioneze.
Pentru intaia oara Sorei ii fusese ciuda ca nu-l gasise acasa pe Valentin. Ar fi vrut sa cunoasca si parerea lui. Simtea ca aceasta o interesa mai mult si ca dupa ea s-ar fi orientat. Si iata, chiar atunci cand avea si ea o data nevoie de el, nu era acasa!
- O sa-i spun ca l-ai cautat, Soro, indata ce vor veni, si am sa-l trimet la voi, zise doamna Grecu, cu un zambet bun pe fata, cand vazu bosumflarea fetei.
A treia zi, Valentin se prezentase la porunca. Dar inainte de a iesi in gradina, pe cand tocmai treceau pragul verandei, el ii spusese:
- Uite, frate, ce memorie scurta am! Mi-a spus tata o veste pentru care merita sa te felicit! La multi ani si la mai mare!
Vorbise cu un glas ce tinea mijlocul intre gluma si serios.
- Ce vreai sa spui? intrebase Sora, iritata.
- Te felicit pentru postul acela de la Fortuna. Mi-a spus tata.
Sora ramase dezarmata. Se gandise mult, in cele trei zile, cum ii va spune noutatea, pentru a nu primi si de la el un raspuns ca de la ceilalti. Si acum, deodata, hop! vine el cu vestea.
Nu raspunse nimic, pana ce nu ajunsesera in gradina. Cuvintele lui si tonul cu care le rostise nu numai ca nu o incurajau, dar chiar o dezorientau. Nu intelesese daca el aproba pasul pe care ea il facuse, sau, dimpotriva, il dezaproba.
- Tu ce zici? intrebase ea in sfarsit.
- Pai, nu te-am felicitat?
- Am auzit atatea raspunsuri pana acum, incat nu mai stiu ce sa cred.
- Sa crezi ceea ce simti tu ca-i adevarat si bine, Soro, nu ce spun altii. Ca mai batran, pot sa-ti dau un sfat: sa nu te orientezi niciodata dupa parerile altora, potrivnice, cand esti sigura ca ai facut un lucru bun. in viata nime nu traieste din sufletul altora, ci fiecare din sufletul lui.
- Cam greu de priceput pentru o bacalaureata, raspunse Sora zambind.
Se simtise totusi mai linistita. Ea facuse ceea ce o indemnase constiinta.
- Si spui ca ai auzit mai multe pareri?
- Multe si variate. Unii ma aproba, altii mi se pare ca ma dispretuiesc, iar unii s-ar parea ca ma invidiaza.
- Poti fi mandra ca ai ajuns dintr-odata centrul atator atentii si preocupari. Si de bucurat nu s-a bucurat nimeni? Nu te-a felicitat nimeni?
- Ba da, vreo trei fete si Petru Ban.
- Felicitarea lui Ban are o valoare deosebita, pentru ca el e student la Academia Comerciala.
Vorbise iarasi pe un ton despre care nu puteai sa stii daca e serios sau glumet. Sora simtea ca se enerveaza.
- Asculta, Valentine -spusese ea-as vrea sa-mi spui sincer si limpede! Tu ce crezi? Am facut bine ce am facut, sau nu?
- Si la ce-ti va folosi daca vei stii? Nu ti-am spus adineaori ca un om adevarat nu traieste din parerile altora, ca numai din convingerile lui?
- De parerile altora nu-mi pasa mie, dar tin sa cunosc parerea ta.
- Ma supraapreciezi!
- Treaba mea! Haide, spune-mi odata!
- Nu mi-e deloc usor, Soro! - raspunse el cu o voce dintr-odata grava. Ma aflu, in prezent, cam in situatia imparatului din poveste, care cu un ochi rade si cu altul plange.
- Nu mai spune!
- Vorbesc serios!
- Ascult!
- Iata ce este, daca chiar vreai sa stii. imi pare bine ea ai primit un post la numai o luna de la bacalaureat. Nu e un lucru de toate zilele, in vremurile de azi.
- Ba poate-i mai putin decat un lucru de toate zilele. Mi s-a spus ca nu-i de mirare: nasul-director la banca, tata-advocatul bancii, s-a aranjat oarecum in familie.
- Ti s-a spus si asta?
- Da, inchipuie-ti!
- Oameni rai si pizmasi! Constat insa ca nu au spus tot, fiind vorba de un aranjament in familie. Doar si tata e membru in consiliul de administratie. Si dumnealui a fost de acord cu solutia asta, dupa cum mi-a spus. E si dumnealui din familia bancara, se-ntalege.


- Nu devia, Valentine! Deci inteleg de ce razi cu un ochi. De ce plangi cu celalalt?
- Hm! ti-am spus ca nu-i usor de explicat, si, adaog acum, e si primejdios de precizat.
- Nu-mi pasa de nici o primejdie. Spune odata!
- Pai, iata ce este, draga Soro. Eu ma gandeam mai de mult ce frumos va fi cand vei termina tu liceul si vei veni la facultate. Eu mai am, pana la diploma, vreo doi ani si jumatate. Si m-arn gandit ca, urmand si tu cursurile universitare, voi avea si eu o cunoscuta, o prietena buna cu care sa ma plimb din cand in cand, cu care sa merg cateodata la teatru, la opera, la cofetarie Aproape toti colegii mei au cate o prietena de demult, numai eu ma plimb singur-cuc pe strazile orasului.
- asta e ochiul care plange? intreba Sora, luminandu-se la fata.
- Asta ar fi.
- Fugi de-aici ca nu te cred! Parca n-ar fi destule fete acolo! Auzi! Tu si singur-cuc!
- Daca nu crezi, n-am ce face! in cazul acesta nu mai sunt in situatia imparatului din poveste. Voi incerca sa rad cu amandoi ochii si sa te felicit din toata inima ca ai luat postul de la banca. E inceputul unei cariere.
- Dar nu-i vorba de nici-o cariera, omule! Era nacajit nanasul ca-si daduse demisia domnul Nichita, si eu mi-am oferit serviciile pana isi vor gasi un contabil.
- Si de ce n-ai continua sa ramai, sa devii tu contabilul de care au nevoie?
- Pai, n-am de gand sa ma fac functionara!
- Auzi, auzi! Dar atunci de ce ai facut liceul comercial?
- Ca sa invat si eu ceva, ca toata lumea.
- Asadar, nici prin gand nu te-ai intalnit cu gandurile mele?
- Cu ce ganduri?
- Sa vii la Academia Comerciala, ori la universitate, sa am si eu o prietena pana cand termin de-nvatat. Nu te-ai gandi ca ai putea ajunge profesoara?
- Profesoara?! Sa ajung ca acelea din comisia de bacalaureat?! Nu! - raspunse Sora razand?nu m-am gandit!
- In cazul acesta bine-ai facut ceea ce ai facut! Ai nevoie de o ocupatie, caci doara nu vei sta cu ,ziua de cap la bucatarie sau langa o cusatura. Tu esti acum o fata - cum sa spun? - o intelectuala, si te-ai plictisi fara nici o ocupatie.
- De plictiseala nu ma tem! Mi-as gasi, eu si fara banca, destule ocupatii. Vorba e ca am vrut sa-i fiu de ajutor nasului. A fost intotdeauna foarte bun cu mine.
- Cred. E un suflet ales. Dar de ce spuneai tu, ca nu vreai sa ajungi functionara? A munci e frumos. Si a lucra la ce te pricepi e si mai frumos.
- Nu de munca ma tem!
- Dar de ce?
- Nu mi-ar placea sa se imprime si pe mine pecetea asta
- Ce pecete, tu fata?! se mirase Valentin,
- Pecetea pe care o vad imprimata pe toti oamenii care lucreaza ani in sir, viata intreaga, in birouri. Parca-s niste automate! Chiar si profesoarele! Parca miroas toti a pustiu, a mucegai!
- Asa ceva n-am auzit pana acum!
- Nici n-ai observat?
- Nu!
- Pentru ca nu te-a interesat si nu te intereseaza. Pe mine insa ma intereseaza fiecare om. Si mi-am si explicat cum ajunge de se pune pecetea asta pe ei.
- Cum?
- Datorita faptului ca fac zi de zi acelasi lucru, in aceeasi incapere, la aceeasi masa, in aceeasi tovarasie, respirand acelasi aer. Iar profesoarele, pentru ca macina an de an aceeasi materie. Cand deschid gura si spun un cuvant, il stiu si pe cel ce va urma. Functionarii, profesorii ajung, odata cu trecerea anilor, niste automate, si eu nu vreau sa ajung un automat.
- Nici nu-mi inchipuiam ca vezi atatea lucruri. Nu stiu, poate ca ai dreptate, poate ca n-ai. O sa ma gandesc, o sa observ
- Am, cu siguranta! E asa de usor de verificat ceea ce ti-am spus! Uita-te la domnul Nachita. S-a automatizat atat de mult, incat nu se mai poate opri. De-aceea-i pare rau ca iasa la pensie.
- Bine, dar in orice profesiune exista niste miscari si atitudini automate, insamna ca tu esti impotriva muncii sau ca ai nevoie de o munca variata, cu mereu alte lucruri noi.
- Exact! Viata e nespus de variata, si omul traba sa tina sama de aceasta varietate. Cand o sa ploua, nu ma voi duce la plimbare, ci voi sta acasa si voi coase, voi lucra la bucatarie ori voi ceti. Cand nu voi avea gust de nimic, nu voi face nimic. Cand voi fi insufletita, o sa fac mai multe lucruri laolalta, ca sa suplinesc si ceea ce n-am facut in ceasurile rale. Functionar insamna sa faci mereu acelasi lucru, oricand si in orice dispozitie sufleteasca te-ai afla. Si eu cu asta nu ma-mpac! Uite! De cand cu chestia asta cu banca, sau, mai exact, de cand am tot auzit parerile unora si altora, m-am indispus si n-am mai putut lucra nimic, inchipuie-ti ca as fi fost acum profesoara si ca ar fi trebuit sa tin cursuri! Trebuia sa le tin! Nu le puteam amana! Dar ce fel de cursuri ar fi fost acelea?
- Bine, dar la banca, la contabilitate, cum ai lucrat?
- N-am intrat inca in serviciu.
- Nu?! Tata spunea ca ai intrat de la intai august, si mi se pare ca astazi suntem in trei august!
- S-a amanat pana dupa petrecere. Am si eu unele pregatiri de facut.
- Am si uitat de petrecerea asta! Schimbarea la Fata! Vezi, daca o stiam de Santu Ilie! Vorba ta: automatul.
- Cred ca ai aflat de ce s-a amanat.
- Am aflat! Dupa atata scandal! si nu ti-ai terminat pregatirile?
- Ti-am spus, omul lui Dumnezeu, ca am fost mereu nervoasa si n-am putut lucra. Dar in doua zile termin tot ce cm de facut.
- Poate, dar superficial
- Te asigur ca nu! Eu, cand ma pun pe lucru, nu glumesc. Te-nsali si-acum ca si cu bacalaureatul. O sa vezi ce rochie frumoasa am sa-mi fac!
- In doua-trei zile?
- Da!
- Poate c-a ispravit-o doamna Preda pana acum.
- Rautaciosule! Mama numai mi-a croit-o.
- Atunci sa ma grabesc de plecare. Te trezesti ca chiar acum ti-a venit dispozitia asta de lucru, si eu, in loc sa te las sa-ti vezi de treaba, te retin cu povesti.
- Nu m-apuc de lucru pana mane. Asa ca nu ma retii.
- Sigur?
- Sigur!
- Dar daca pana mane iti pierzi iar cheful de lucru, daca te enervezi din nou? Poate ca te mai intalnesti cu cineva care nu-i de-aceeasi parere cu tine in ceea ce priveste locul de la banca si
Sora nu-i raspunse. Se gandea.
- Uite ce e, Valentine. Voiam sa stiu parerea ta. Acum, ca o cunosc, sunt linistita, nu-mi mai pasa de ce zic altii.
- Mare onoare pentru mine!
- Cu toate ca nici tu n-ai fost destul de lamurit.
- La asta te gandeai mai inainte?
- Da. Spuneai ca daca nu-mi pasa ca tu vei ramane si de-acum inainte singur la universitate, in cazul acesta am facut foarte bine ca am primit postul acela de la banca. Ce-ai voit sa spui cu vorba aceea ca nu-mi pasa?


Valentin se oprise din mers-se plimbau prin gradina-si o masurase cu ochii de sus pana jos.
- Daca n-ai intales, n-are rost sa-ti explic.
- Ba ar avea rost! Eu nu sunt obligata sa-ntaleg frazele tale nelamurite.
Valentin isi continuase drumul, fara sa mai spuna nimic. Apoi, la intoarcere, rupsese o garoafa dintr-un strat si i-o aninase Sorei in par, asa cum facea si cand era copila.
- La revedere, Sora. E tarziu. La revedere la petrecere.
- Nu mai vii pana atunci?
- Nu cred. Mai am si eu de facut unele pregatiri. Valentin avusese dreptate. Sora nu se apucase de lucru nici a doua zi. Trebuise sa-i coasa rochia maica-sa. Acum nu mai era nervoasa din cauza parerilor unora si altora despre postul acela de la banca, ci pentru ca el nu voise sa-i desluseasca vorbele acelea. De ce ramasese deodata tacut si apoi plecase? De ce i-a spus ca nu o sa se mai revada pana la petrecere? Ce pregatiri avea de facut? Sa se imbrace in sacou si atat!
Aceasta fusese cauza pentru care Sora venise la petrecere enervata si hotarata in sinea ei sa se razbune pe Valentin pentru ca nu mai trecuse pe la ea sa-i explice vorbele acelea. Da, ma voi razbuna! isi zicea ea. - Ma voi face ca nici nu-l vad, si voi dansa cu toata lumea, numai cu el nu!
Si asa si facuse vreo jumatate de ceas. De cate ori il vedea pe Valentin apropiindu-se, imediat accepta invitatia celui dintai dansator. Si dansa numai cu ofiteri, care aproape ca si-o treceau, fara nici o pauza, unul altuia. Era mai ales un locotenent brunet, frumos baiat si vorbaret de nu-i mai tacea gura, care se tinea scai de ea si cu care dansa de mai multe ori. Desi nervoasa, radea, dansand, cu capul aruncat pe spate, de tot ce-i spunea ofiterul acela, mai ales atunci cand il zarea pe Valentin urmarind-o cu privirea.
Dar intr-o pauza se trezise cu Valentin langa ea.
- Dansul urmator e ar meu, Soro! Cred ca s-a cam trecut cu gluma!
- Ce gluma! Nu-i nici-o gluma! Daca sunt mereu angajata dinainte! De altfel, traba sa-ti spun ca sunt manioasa pe tine.
- Am vazut eu!
- Si mai bine daca ai vazut!
- De vazut am vazut, dar nu stiu motivul! De altfel, cred ca te distrezi foarte bine.
- De ce nu m-as distra?! Dar tu esti de vina!
- Eu?!
- Desigur! Nu tu m-ai lasat atunci sara, in gradina, fara nici o explicatie? ti-am cerut sa-mi talcuiesti o fraza de-a ta si n-ai vrut s-o talcuiesti. Mi-ai spus: Daca nu m-ai intales, n-are rost sa-ti explic. Atat. Ce sa pricep eu din cuvintele astea?
- asta-i motivul supararii tale?!
- Asta, fiindca raspunsul, in legatura cu banca, pentru mine nu e linistitor daca nu intaleg ce-ai vrut sa spui cu vorbele acelea, ca nu-mi pasa. Si pentru ca n-ai vrut sa-mi spui si nici n-ai mai venit pe urma pe la noi, ca sa te explici, m-am hotarat si eu sa ma razbun.
Pe fata lui Valentin inflorise un suras.
- Da, stiu ca-ti place sa te razbuni cu locotenentul acela!
- Ma razbun si eu cum pot!
Valentin fusese cuprins de o adanca induiosare. Era limpede ca sufletul Sorei traia inca la granita dintre copilarie si maturitate.
- Bine, Soro, am sa-ti spun acum.
- In sfarsit! Har Domnului!
- Mi-ar fi placut sa vii la universitate nu pentru tine, ci pentru mine. Pentru tine nu, caci ai facut destula carte si nu merita sa-ti cheltuiesti cei mai frumosi ani din viata buchisind. Pentru mine, insa da! Pentru mine ar fi fost o placere, o continua bucurie sa te pot vedea in fiecare zi. Vezi cat sunt de egoist?
Obrajii Sorei se albisera deodata si respiratia ii devenise sacadata.
- Daca-i asa-zisese ea cu vocea sugrumata-am sa las banca si am sa vin la universitate, la Academia Comerciala sau mai stiu eu unde!
Valentin ii luase instinctiv mana si i-o mangaiase usor.
- Adica ai fi gata sa-mi faci mie placerea asta?
- Bineantales, Valentine! Dar cum te-ai putut indoi de asta?! Sigur ca sunt gata! O sa-i spun tatei, nanasului, la toti.
Valentin isi inabusise un suspin.
- Nu, draga mea, acum ca stiu ca ai fi gata sa-mi faci bucuria asta, nu mai e nevoie sa le spui. Mie mi-i de-ajuns sa stiu ca tu esti gata sa vii. Ramai la banca. O sa ne vedem in vacante, ca si pana acum. Apoi voi termina si eu studiile si ne vom vedea mai des. Acum, cand stiu ca n-ai nici-o placere sa te faci profesoara, ori functionara, nu are nici un rost sa vii. O sa te rog un singur lucru.
Sora era inca palida si emotionata.
- Iti sta asa de bine rochia asta! Vreai sa te fotografiezi mane cu ea si sa-mi dai mie o fotografie? Avand-o, nu o sa mai fiu singur-cuc!
- Dar cum sa ma duc in rochie de bal la fotograf?! intrebase fata, incepand sa-si vina in fire. Ce-o sa creada! lumea cand ma va vedea? Va zice ca de-abia la ora aceea vin de la petrecere! Nu se cade!
Valentin rasese.
- Bineantales ca asa va zice si de buna sama ca nu se-cade! Nu traba sa mergi nicairi! Ci mane dupa-amiaza sa te imbraci cu ea. Voi aduce eu pe cel mai bun fotograf, la voi acasa.
- Sa-l aduci pe Walburg.
- La el m-am gandit si eu! Cum de ne-am gandit amandoi la acelasi fotograf?!
- Frate-meu, Virgil, zice ca-i cel mai bun fotograf din oras, si Virgil se pricepe la de-alde astea.
Muzica reancepuse si dansasera impreuna vreo trei dansuri. Apoi Sora, fara sa-i spuna nici un cuvant, il lasase si alergase in curte, la masa unde erau familiile lor, sa bea oleaca de sprit. O apucase o sete
Atunci intelesese mama-sa ca fata ei isi revenise in apele-sale si se bucurase din tot sufletul. Cu instinctul ei matern si de femeie, banuise ca se-ntamplase ceva intre Valentin si Sora, o neantelegere desigur, si acum pricepuse ca neantelegerea aceea trecuse. Privi multumita in urma Sorei, si intinzand mana, lua paharul din care sorbise fiica-sa si bau, privind cu-simpatie, printre gene, fata blonda a doctorului Grecu si liniile energice de pe figura doamnei Grecu. Petrecerea tinu pana in revarsatul zorilor.
Fiind patronii serbarii, Sava Scurtu si cu nevasta-sa trebuira sa ramana pana la sfarsit. impreuna cu ei ramasera si familiile Preda si Grecu. Numai parintele Nistor si cu ai sai plecara mai devreme.
Si mai ramase si Nichita Marele. El fusese casierul. Si vesel nevoie mare: incasase o suma frumoasa pentru cor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.