Sora Preda se trezi, astfel, in pragul casatoriei, fara post. Desi multa vreme socotise munca ei la banca o indeletnicire trecatoare, concedierea o descumpani si o intrista, mai ales pentru ca, dupa moartea doctorului Grecu, dandu-si sama de greutatile pe care le va intampina Valentin, pusese mare pret pe slujba ei. Se gandea ca, dupa ce se vor casatori, Valentin va lua locul tatalui sau, ea va continua sa lucreze la Fortuna, iar doamna Grecu va conduce, ca si pana acum, gospodaria.
Pregatirile de nunta nu-i ingaduira insa nici ei, nici parintilor ei sa analizeze mai temeinic noua situatie creata de dezastrul bancii. Era o pregatire infrigurata, umbrita de cele doua evenimente, grave pentru ei. Totusi se lucra cu harnicie si curaj. Lucrurile se mai puteau indrepta, greutatile inceputului puteau fi mai mici decat pareau subt impresia inca proaspata, puternica, lasata de cele doua nenorociri, si, in sfarsit, nu era scris nicaieri ca ei trebuie sa-si inceapa casncia in conditiile cele mai prielnice. .
Directorul Sava Scurtu nu era insa de aceasta parere si nu parea deloc incantat de casatoria apropiata a finei sale. I-ar fi placut s-o mai amane. A si sugerat, prin sotia sa, aceasta amanare, dar logodnicii nici nu voira sa auda despre asa ceva, si nici parintii Sorei nu admisera ideea directorului.
Casatoria fu celebrata in prima duminica de dupa Santu Ilie, cand cei doi tineri aniversau logodna in familie. Fu o nunta in cerc restrans, familial: parintii, fratii si surorile, cele doua parechi de nasi, verisoara Florica-fara muzica, fara cantece. O tristete ingrijorata se ivea mereu in ochii si in cuvintele celor varstnici; numai tineretul fu mai vesel, iar Sora si Valentin induiosau, cu expresia lor fericita, sufletele celor din jur. Dupa nunta, ce-i doi tineri petrecura trei saptamani la tara, unde Ana Preda avea o mosioara si o casuta, ramase de la parinti. La inceput, hotarasera sa ramana numai doua saptamani, dar, iata, se implinea si a treia, si lor tot nu le venea sa se inapoieze. Stateau cu ceasurile pe banca, in gradina, mana in mana, fara sa-si spuna nimic, ci din cand in cand se cufundau unul in privirea celuilalt si se imbratisau cu duiosie. Sufletele lor erau pline de o dulceata, de o aroma noua, care-i imbata. Avea amandoi sentimentul ca sunt nou-nascuti si ca viata lor abia acum incepe.
Sora isi dadu mai intai sama ca trecuse o saptamana peste termenul pe care il stabilisera la plecarea de-acasa.
- Traba sa ne intoarcem, Valentine! Mi se pare ca e nevoie sa-ti iai postul in primire.
- Da, peste trei zile.
- Stii exact? Valentin zambi.
- Cum as putea uita?!
- Mie mi se pare ca am uitat de toate.
- Da, am petrecut zile frumoase aici. De! Viata isi urmeaza cursul, si e bine ca-i asa!
Sora intelese la ce facea aluzie, si nu raspunse. Ci, dupa o vreme, zise:
- Voi pleca de-aici desavarsit linistita, Valentine. Voi infrunta impreuna cu tine orice greutati. Mi-ai intrat adanc in viata, dragul meu. De-acum sunt cu totul sigura ca esti numai al meu.
- Dar pana acuma n-ai fost?!
- Am fost, dar nu asa cum sunt acum. Nu ti-am spus inca niciodata, Valentine.
- Ce anume?
- Ca, pana am venit aici, aveam in apropierea ta o senzatie ciudata. Simteam ceva din femeia aceea. Parca se agatase ceva din faptura ei de fiinta ta, aveai parca un fel de aer strain, pe care eu nu-l puteam risipi.
- Si mie nu mi-ai spus nimic!
- Nu, pentru ca eram sigura ca tu nu esti vinovat, ca habar nu ai de aerul acela strain pe care il simteam eu. Cum sa-ti spun? stiam ca numai eu il simt.
- Si acum nu-l mai simti?
- Nu! S-a risipit inca din prima noastra noapte impreuna. N-am mai simtit de-atunci decat mireasma ta, A biruit-o pe cealalta. Parca te-ai scaldat intr-o apa proaspata si fermecata. N-a mai ramas nimic strain in tine. Acum sunt sigura ca pe femeia aceea nu ai iubit-o. Totusi vreau sa mi-o spuna inca o data gura ta. Acum, de plecare, de intoarcerea noastra in lume.
- Nu, n-am iubit-o. A fost o nenorocire, cum te-ai putut convinge si tu.
Dupa un rastimp de tacere. Sora zise:
- Multamesc, Valentine. De-acuma numai un lucru sa-l mai pot uita
- Care anume?
- Pai, intai ai fost al ei!
Inima lui Valentin se stranse dureros. Asa era! Amaraciunea acestui gand nu-l mai parasea nici pe el.
- O sa incercam amandoi, Soro.
- Regreti si tu?
- E mai mult decat un regret. Oricat am incerca sa ne purificam de o fapta rea, drojdia ei ramane in suflet. Si din drojdia asta, mustrarea de constiinta isi ridica mereu capul.
Sora se induiosa.
- Dragul meu Valentin, nu te mai gandi la asta! N-am sa-ti mai amintesc nici eu.
Ea il imbratisa si il saruta.
- Iata, esti curat! Esti al meu, intreg!
- Da, sunt si am fost mereu. Dar asta nu ajuta la nimic. Nu inabusa glasul constiintei. Cred ca numai timpul. De altfel, mi se pare ca e bine sa fie asa. E bine sa nu putem admite in constiinta noastra o fapta imorala. Faptul ca nu putem uita o asemenea fapta ne pazeste de altele. Nu te sili nici tu sa nu te mai gandesti la asta. Va fi ca un memento ce nu te va lasa sa exagerezi calitatile mele. E bine sa nu uitam ca nu suntem decat oameni.
- A, nu! Nu sunt de parerea ta! Eu vreau sa uit si cred ca voi uita cu desavarsire. Acum stiu ca ai fost si esti numai al meu
Valentin Grecu fu numit doctor de plasa, in locul tatalui sau, imediat dupa intoarcerea tinerilor de la tara. Ei se instalara in doua camere din locuinta doamnei Grecu. Ar fi putut locui si in casa advocatului Preda, dar optara pentru aceasta solutie pentru ca locuinta doctorului era in centrul orasului, cabinetul medical era in locuinta, iar lumea era obisnuita sa vina aici.
Valentin se puse pe lucru. Bolnavii incepura sa vina in cabinetul sau, altii sa-l cheme acasa, isi incepu drumurile prin plasa. Sara, citea si studia ceasuri intregi. Se abonase la reviste de specialitate. Nici nu stia cand trecea timpul si se bucura din tot sufletul cand vedea increderea clientilor in el.
Vremea trecea insa mai greu pentru Sora. Doua femei intr-o gospodarie nu prea aveau ce face. Si ea, mai ales, cum nu era la casa ei, nu se putea amesteca decat in ce-i dadea de lucru soacra-sa. Si-i dadea atat de putin, incat pe la zece dimineata nu mai avea ce face, afara de cazurile rare cand doamna Grecu o lasa pe ea la bucatarie.
Fara sa spuna o vorba cuiva, Sora incepu sa se informeze unde ar putea gasi ceva de lucru. Simtea ca are nevoie de o ocupatie si ar fi voit sa castige si ea ceva, pentru ca traiul era destul de greu, iar amandoua familiile, si a lui Valentin si a ei, erau destul de stramtorate, avand fiecare cate inca doi copii de tinut in scoli - familia Grecu, pe Ion, care dupa moartea tatalui sau parasise organizatia aceea si se apucase cu seriozitate de studii, si pe Anisoara, iar familia Preda, pe Iuliu, student la litere, si pe Virgil, inca elev de liceu. La vreo trei luni dupa casatorie, se facu un post liber la contabilitatea prefecturii.
Sora se gandi ca, inainte de a lua o hotarare, ar fi bine sa ceara un sfat de la nasul ei, directorul Fortunei.
- Draga mea, cred ca nu mai traba sa-ti spun cat de mult regret ca nu mai lucrezi la noi. Hm! Ce sa spun? Eu sunt un om care apreciez munca. E singurul rost al omului pe lume. Dar cred ca acum traba sa te intalegi mai intai cu Valentin si cu maica-sa. Crezi ca se vor invoi? Nu au nevoie de tine acasa?
- Nu cred, nu am observat ca ar avea.
- Traba sa-i intrebi intai pe ei. Sunt atatea prejudecati in societate, cand e vorba de munca, de o femeie slujbasa!.., Sa nu se simta ei jenati, umiliti, pentru ca, de-abia maritata, iti cauti de lucru. Stiu ca mama-ta, la inceput, nu s-a impacat cu venirea ta la banca.
Si-atunci ce erai? O absolventa a liceului comercial, o fatuta care abia isi daduse examenul de maturitate!
- Da, insa mai tarziu mama s-a obisnuit.
- Totusi sa-i intrebi si pe parintii tai. Eu, in locul lor, ti-as aproba hotararea imediat. Desi, traba sa-ti spun, am unele planuri ale mele pentru viitor, intalegi, desigur, ca nu putem ramane cu banca in situatia de-acum. Am avut pierderi mari, e adevarat, dar eu ma gandesc mereu cum sa le acopar, ca sa dau un nou avant bancii. Si-atunci cred ca vom avea iarasi nevoie de tine si de tatal tau.
- N-ar fi nici-o greutate, nasule. As lasa imediat slujba de la prefectura.
Dupa sfatul nasului sau, Sora vorbi cu Valentin, cu soacra-sa, cu parintii. Nimeni nu paru incantat de planurile ei. Totusi, cel mai intelegator se dovedi Valentin.
- Lasati fata sa lucreze!-zise el, mai in gluma, mai in serios. Munca nu-i o rusine pentru nimeni! Ce? Gura lumii? Dar ce ne pasa noua de gura lumii?! O sa vina vremea cand nici-un fel de munca nu va mai fi depreciata. Iar Sorei ii place sa lucreze, sa fie ocupata. Daca nu sunteti de-acord sa se angajeze la prefctura, dati-i de lucru acasa! Cum sa stea fata toata ziua cu manile in poala?! Nu-i facuta pentru a sta degeaba!
- Dar, Valentine - zicea Ana Preda-va zice lumea ca nu avem nici strictul necesar pentru existenta, ceea ce tu stii bine ca nu-i adevarat. Multamita lui Dumnezeu, a inceput sa mearga mai bine biroul advocatial, iar cabinetul tau e in plina dezvoltare.
- Lumea care n-are de lucru se tine de vorbe. Gura lumii numai pamantul o astupa. Dar nu o sa admit ca din cauza ei nevasta-mea sa nu faca ceea ce-i place si ceea ce-i face bine. Adevarul e ca Sora s-a obisnuit cu lucrul. Cand vor veni copiii, cand va avea casa ei, va fi altceva. Dar acum are dreptate biata fata! Ce sa faca toata ziua? Sa bata trotuarele? Sa bata cofetariile? Eu nu pot suferi astfel de femei! Viata nu ni-i data numai ca sa ne plimbam prin ea si sa ne amuzam. Eu stiu ca Sora judeca bine. Bucuria vietii nu o gasesti decat in munca.
- Dar si noi am fost candva femei tinare, si n-am simtit niciodata nevoia sa avem o slujba in afara de casa. O sa gaseasca ea destul de lucru si in casa!
Rezistenta celor doua femei-caci Maria Grecu era de aceeasi parere cu Ana Preda-fu insa repede infranta, si Sora incepu sa lucreze la contabilitatea prefecturii.
Lumea incepu sa vorbeasca, si vorbi, intr-adevar, in felul de care se temeau mama-sa si soacra-sa. Vorbi despre stramtorarea in care traiau, desigur, cele doua familii, daca o pusesera pe Sora sa se angajeze slujbasa la stat. Dar asa vorbira mai ales localnicii ardeleni. Cei veniti din vechiul regat si stabiliti in oras dupa unire, nu se mirara. Erau ofiteri, magistrati, profesori ale caror sotii erau functionare, institutoare, profesoare. Ei erau obisnuiti cu asemenea situatii.
Sora era foarte bucuroasa ca putea lucra din nou. Satisfactiile pe care i le dadu munca o facura sa aiba iarasi mai multa incredere in sine, sa se simta puternica si vrednica de Valentin.
