Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Monica LOVINESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 19 nov. 1923, Bucuresti. Critic literar si eseist.

Fiica lui Eugen Lovinescu si a Ecaterinei (n. Balacioiu), prof. de lb. franceza (arestata in 1958 si decedata in inchisoare in 1960). incepe studiile primare in particular, fiind apoi (1934-1942) inscrisa la Liceul Notre Dame de Sion, unde sustine si bacalaureatul (1942); se inscrie la Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, unde obtine licenta in 1946. Asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de arta dramatica (1946-1947).

in 1947 pleaca la Paris cu o bursa a guvernului francez; cere azil politic in primele zile ale lui 1948. Face parte din cateva companii teatrale de avangarda si semneaza (in colab.) regia unor spectacole; lucreaza, in paralel, la o agentie literara franceza, incercand (fara succes) sa promoveze si trad. din literatura romana. In intervalul 1951-1975 realizeaza numeroase emisiuni literare si muzicale la Radiodifuziunea franceza; din 1962 incepe sa colaboreze la Radio Europa Libera, unde din 1967 detine emisiunea saptamanala Teze si antiteze la Paris si scrie cronici literare despre literatura romana pentru emisiunea Actualitatea culturala. LOVINESCU devine astfel, alaturi de Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare romanesti, bucurandu-se de o enorma influenta in mediile intelectuale din tara. Este sistematic atacata de E. Barbu, Adrian Paunescu, Artur Silvestri, Comeliu Vadim Tudor, Ion Lancranjan" class="navg">Ion Lancranjan s.a. in rev. pe care acestia le conduc sau le controleaza (mai ales in diverse serii ale rev. Luceafarul si in Saptamana). In 18 nov. 1977 este agresata de teroristi palestinieni trimisi de Securitate la ordinele lui N. Ceausescu (asa cum semnaleaza in cartile lor fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa sau analisti ai serviciilor secrete, precum Thierry Wolton sau Jean-Paul Picaber) si transportata in stare de coma la spital. Dupa insanatosire, isi reia activitatea, inteleasa, cu echilibru si luciditate, ca o adevarata misiune. LOVINESCU i-a cunoscut in casa tatalui sau pe toti scriitorii ce frecventau cenaclul Sburatorul, i s-au dedicat poezii, a trait de timpuriu mereu in preajma literaturii si nu e de mirare ca incepe sa scrie foarte devreme: la varsta de opt ani (1931) i se publica un basm in Dimineata copiilor; la cincisprezece ani (1938) ii apar proze scurte in rev. Vremea si Kalende (sub pseud. Ioana Tautu). Dupa moartea lui E. Lovinescu (1943) publica sub propriul nume romanul in contratimp in mai multe nr. din Revista Fundatiilor Regale; dupa razboi (1944-1945) scrie cronica dramatica in ziarul Democratia al lui Anton Dumitriu. La Paris, intensa activitate radiofonica se traduce in sute de recenzii, note, mese rotunde, comentarii etc, ce pot alcatui materia mai multor voi.; colaboreaza la rev. romanesti ale exilului {Luceafarul, Caiete de dor, Fiinta romaneasca, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora), precum si la diverse publicatii precum East Europe (SUA), Kontinent, Preuves, l Alternative, Les Cahiers de iEst, La France Catliolique, Temoignages din Paris. O mica parte din aceasta considerabila activitate critica a aparut in voi. Unde scurte (1978). LOVINESCU a publicat sub diverse pseud. trad. in lb. franceza din literatura romana (pseud. Monique Saint-Come, C.-V. Gheorghiu, La Vingt-Cinquieme Heure, 1949; pseud. Claude Pascal, Adriana Georgescu, Au commencement etait la fin, 1951; pseud. Claude Jaillet, Miron Radu Paraschivescu, Journal d un lieretique, 1976) si a elaborat capitolul despre teatrul romanesc din Histoire du spectacle (Enciclopedie de la Pleiade, 1965). Premiul ARA (The American Romanian Academy of Arts and Science, 1987). LOVINESCU este una dintre instantele critice care au contribuit decisiv, nu mai putin decat cele mai autorizate voci ale criticii exprimate in presa literara din tara, la consolidarea si dezvoltarea unei literaturi romanesti de valoare, la selectia si impunerea celor mai relevante nume ale literaturii romane contemporane.



L. a desfasurat, alaturi de sotul sau, Virgil Ierunca, o activitate critica indelungata si importanta, de un tip aparte - critica radiofonica, prin intermediul postului de radio Europa Libera. intr-o Romanie unde cenzura n-a incetat sa functioneze nici o zi, aceasta era cea mai potrivita cale de a patrunde pana la publicul larg. Cei doi protagonisti ai criticii romane de opozitie, stabiliti la Paris, au exercitat asupra intelectualitatii noastre, timp de decenii, o incontestabila influenta modelatoare, in sensul informatiei, al gustului, judecatii si atitudinii, ce a contrabalansat masiv propaganda oficiala si a contribuit la risipirea diverselor chipuri ale erorii. Formarea mai cu seama a noilor generatii de scriitori si artisti, de intelectuali in genere, nu poate sa nu fie raportata la aceasta benefica pedagogie. Explicabil, fiica lui E. Lovinescu a constituit tinta unor violente atacuri din partea unor condeie aflate in solda regimului politic din Romania. Lasand la o parte trivialitatile, i s-au adus in principal doua invinuiri: s-a afirmat, astfel, ca LOVINESCU s-ar fi abatut de la linia autonomiei esteticului, promovata de parintele sau, in favoarea unui etos excesiv dilatat, a unei "politizari" (recte tendentiozitati extraestetice) a discursului critic. In fapt, e vorba de un militantism specific estetic, necesar apararii valorilor artei in momente de confuzie si primejdie, recunoscut si practicat si de mentorul Sbura-torului, ca si de Titu Maiorescu. Nu de un etos introdus din afara artei, ci de unul propriu acesteia, trebuitor pentru a-i conserva identitatea. Ca raspuns la provocarea fals politica (insemnand de fapt o subjugare dogmatica a creatiei), se impunea o replica purificatoare, o restabilire a scarii de valori perturbate, ca si a autenticitatii limbajului critic ultragiat: "Pentru a patrunde din nou in literatura - dupa zodia realismului socialist care o anulase -, se cere un inevitabil popas pe pragul etic. De pe acest prag am privit mai ales, fara a-1 confunda o clipa cu un criteriu estetic. Literatura va raspunde intotdeauna de ale ei pe limba-i proprie. Dar mai intai trebuie sa reinvatam a vorbi. Si vorbirea aceasta cuprinde intreaga conditie a omului, strivita de vremurile sub care am stat. Si mai stam inca". O a doua obiectie, legata, de altfel, de cea dintai, vizeaza un "jdanovism invers", pe care l-ar cultiva LOVINESCU Urmarind, de nevoie, reliefurile unei realitati tragice, autoarea volumului Unde scurte (1978) n-a facut decat sa se supuna, cu probitate, obiectului de cercetare ales, care era literatura romana sub egida nefasta a unei ideologizari ce nu numai a "inghetat-o", dar a si "aruncat-o inapoi, i-a negat evolutia, a schilodit-o, reducand-o la nota obsedant de monotona a unui fel de subsamana-torism cu alte directive politice". Cel putin pana la un punct. A analiza acest fenomen regresiv si a trage concluziile de rigoare nu inseamna a fi partasul lui: netemeinicia unei asemenea banuieli reiese cu toata limpezimea. Opera cuprinzatoare pe care a daruit-o LOVINESCU literaturii romane reprezinta o alternativa la perspectiva pe care o puteam avea asupra literaturii privite din tara noastra, in care, evident, "nu s-a petrecut o revolutie, ci s-a instalat un regim de ocupatie straina", cu toate consecintele lui apasatoare, chiar daca, de la o vreme, distorsionate, sofisticate. O alternativa nu numai la imaginea oficiala, festivista si falsificatoare asupra productiei literare, ca si la ceea ce oferea tabloul criticii oneste, intemeiate pe examenul estetic, continand deseori note inconformiste si revendicative, insa limitate prin functionarea cenzurii si autocenzurii. Cartile si scriitorii sunt apreciati de autoarea Undelor scurte fara nici o inhibitie, cu exceptia celei determinate de o anume prudenta, marturisita, in a sublinia elementele neconvenabile, spre a-i feri de represalii pe autorii temerari. Nu li se aplica o grila politica de dragul politicii, ci, prin forta lucrurilor, este supusa cercetarii politizarea lor, mai mult sau mai putin voluntara, deformarea lor sub stihia devastatoare a ideologiei. Despre personajele din Scrinul negru: "Ceilalti beau, iubesc, se supara, se inveselesc, au pacate si calamitati; comunistii, nu. Sunt pozitivi, deci inexistenti. Nu stranuta, nu traiesc, nu dorm, n-au contur, nici culoare. G. Calinescu pare a fi pus in aplicare cu atata fidelitate dogma realismului socialist, incat a si anulat-o". Despre o reeditare a lui Dimitrie Stelaru: "Pentru noi, Dimitrie Stelaru vorbeste pentru toate absentele nemotivate ale celor de-un leat cu el, macinati, uitati. Pentru ei toti ni se pare c-a spus Dimitrie Stelaru: «Cantecul celui ce trai / dar nu trai!»". Despre comportarea lui Eugen Barbu: "Pornit sa faca cariera, Eugen Barbu nu se da inapoi de la nici un exces de zel. Zel ce se poate intoarce impotriva lui, si impotriva acelora care-1 trimit peste granite. Minciuna - ca sa-i spunem in sfarsit pe nume - este totusi controlabila chiar si la Paris, unde Eugen Barbu crede c-o poate impune mai usor, date fiind cunostintele foarte relative ale francezilor despre atmosfera literara din tara in ultimii douazeci de ani". Autoarea scrie despre adaptarile unor autori de valoare, diferiti ca varsta si formatie, care au insa drept numitor comun tendinta de a subscrie la "entuziasmul" socialist: Edgar Papu, care "incearca sa reinvie criteriul, atat de compromis, al «optimismului» si sa faca din el nici mai mult nici mai putin decat «o conditie fundamentala a adevarului operei, certificandu-i autenticitatea»"; Alexandru Iva-siuc, care "paraseste «cunoasterea de noapte» spre a-si alege «stramosi spirituali veseli» (ca Mihai Ralea)"; Nicolae Balota, care "descopera «etosul increderii»". Sau aceste apostrofe dure in obrazul celui ce a devenit marele oportunist Mihai Beniuc: "N-ai dreptul, Mihai Beniuc, sa vorbesti despre neconformismul altora, cand ti-ai facut din conformism, dus pana la limitele lui extreme de slugarnicie, fiinta si post, privilegiu si indeletnicire de capetenie. [] N-ai dreptul, Mihai Beniuc, sa ne amintesti cum se temeau contemporanii lui Dante de tertinele poetului, pentru ca de ale tale s-au temut contemporanii in alt sens, sa nu-i trimeata prin inchisorile puterii pentru neconformism". Cuvinte in al caror patos justitiar nu e de citit, asa cum ar fi tentati unii, alienarea unghiului critic, ci indignarea, in ultima instanta de sorginte estetica, starnita de aservirea neconditionata a unui poet fata de o tiranie cumplita. A consemna "rinocerizarea" scriitorilor nu insemna decat a indica, in subtext, drumul just al artei solidare cu misteriosul sau impuls interior, cu menirea sa imanenta. Paginile rostite de LOVINESCU contin si un copios repertoriu de probleme ale constiintei romanesti silite a se confrunta cu anomalia interdictiilor si persecutiilor, o diagrama, am putea spune, a desfasurarii acestei constiinte. Sunt lucruri despre care in Romania nu se putea vorbi deschis, desi ele ar trebui sa intre in vederile unei istorii a literaturii. Spectrul unei lungi epoci de represiune si cedari, de adulari si bizantinisme apare aici in liniile sale implacabile: "La noi, teroarea stalinista a fost pusa intre parantezele tacerii. Literatura nu s-a ocupat de ea. La foarte putini scriitori - n-ai nevoie de degetele unei maini pentru a-i numara - mai circula prin romane cate un personaj care a fost arestat, o greseala de colectivizare, un non-sens in aplicarea legii. La cei mai multi, nimic: din teroare s-a trecut in literatura, dar nu in literatura asupra acestei terori". Consecinta este o amnezie istorica, dar si morala, o descompletare a imaginii ce-o avem asupra noastra. Dictatura a incurajat o literatura de "evaziune" ce respecta, cu nu multe exceptii, "tabuurile esentiale: procesele, colectivizarea, canalul", marginindu-se "a lucra cu migala pe cuvant", a incerca "saltul in contemporaneitate nu prin tematica, ci prin forme". Astfel, literele noastre au fost lipsite de creatiile unei "contestari radicale", ce ating valoarea universala "prin simboluri mai mult decat prin slefuire de imagini", de felul celor semnate de Soljenitin, Pasternak, Tibor Den , Mrozek, Andreievski. Recaderea rapida a puterii in vechea mentalitate, o data cu proliferarea megalomaniei aberante si cu intensificarea nationalismului diversionist, antrenand o noua serie de confuzii si compromisuri, e consemnata cu o virulenta amaraciune. Lasitatii unei conduceri ce-si simte slabiciunea i se asociaza mijloacele unei viclenii rudimentare, precum santajul permanent cu "amenintarea tancurilor rusesti", care ar sta gata sa ne invadeze daca nu vom fi "cuminti". De asemenea, e denuntata "credinta nociva" ca "ce scrii la gazeta n-are importanta" daca prin acest subterfugiu iti poti pastra opera "curata": "Ceea ce ar reveni a spune ca poti, in coloanele unui ziar, sa necinstesti cuvantul, pentru a-1 cinsti in paginile unei carti". in duh atat de maiorescian, intregul scris al autoarei se doreste o pledoarie pentru adevar, "singurul temei de creatie cu putinta", implicit conditie a duratei si difuzarii internationale a productiei scriitorului roman: "Si numai de la o curatire a terenului mlastinos prin adevar se poate porni la o cladire statornica. Fara de care, oricat va fi de frumoasa, casa cea noua va fi otravita de miasmele terenului putred de dedesubt". LOVINESCU ilustreaza cu prestanta stadiul actual, de constiinta etica, luptatoare, al esteticului, supus unor primejdii fara precedent. E vorba de evolutia fireasca a ideii autonomiei esteticului intr-un context nou, in care pericolele apar atat din afara, cat si pe propriul teritoriu.



OPERA

In contratimp, roman, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 1-4, 1945; Histoire du Spectacle, in colab., Paris, 1965; Unde scurte. Madrid, 1978. Traduceri: (cu pseud. Monique Saint-Come) C.-V. Gheorghiu, La Vingt-Cinquieme Heure, Paris, 1949; (cu pseud. Claude Pascal) Adriana Georgescu, Au commencement etait la fin. Paris, 1951; (cu pseud. Claude Jaillet) M. R. Paraschivescu, Journal d un heretique. Paris, 1976; Unde scurte, I-VI, Bucuresti, 1990-1996.

REFERINTE CRITICE

M. Cismarescu, in Revista Seri-itorilor Romani (Roma), nr. 15, 1978; V. Nemoianu, in World Literature Today (Oklahoma, USA), Summer 1979; I. Negoitescu, in Limite (Paris), nr. 40-41, 1983; I. Petran, in Viata noastra (Israel), 31 aug. 1979; Alex Stefanescu, in Romania literara, nr. 50, 1995; idem, ibidem, nr. 27, 1996; Gh. Grigurcu, ibidem, nr. 27, 1996; LOVINESCU Petrescu, in Steaua, nr. 3, 1996; V. Pop, in Vatra, nr. 11-12, 1996; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 5, 1998; G. Dimisianu, ibidem, nr. 45, 1998; Gh. Grigurcu, ibidem, nr. 18, 1998; M. Zamfir, ibidem, nr. 51-52, 1999; Alex. Stefanescu, ibidem, nr. 45, 1999; Al. George, in Luceafarul, nr. 41; 42; 43, 1999; Monica Spiridon, ibidem, xa. 3; 33, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Monica LOVINESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Monica LOVINESCU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text