― Ma, asta care a-ncremenit pe banca, in fata liceului, intr-o pozitie contemplativa si pitoreasca, nu e Bajenaru?
― Desteapta-te, Griguta, din somnul cel de moarte, in care te-adincira atitea amintiri!
Am tresarit ca dintr-un vis placut, intr-o dimineata de primavara timpurie.
― Nicu si Costache!? Ge faceti, ma? Vesnic nedesparŽtiti Oreste si Pylade!
― Ce facem noi?! Ce faci tu, Tyrtheu?! Hai, ca-ntirziem si n-ar fi frumos tocmai astazi!
― De chiulit, in nici un caz n-aveam de gind sa chiuŽlesc azi, desi azi-noapte am visat ca sint din nou in clasa a VIII-a, ca m-asculta Aurel Dinu la Franceza si ca nu stiam nimica!
― Astepti pe cineva?
― Pe cine sa astept? Pe voi, sau pe altii ca voi! Astazi am sosit la liceu mai devreme ca niciodata in cariera mea de licean si am mai stat citeva minute sa-mi desfasor ginŽdurile pe banca asta din fata scoalei
― Hai sa mergem, ca s-or fi strins baietii! E sase fara zece!
― Sa mergem!
A trebuit sa iesim din Cismigiu, sa ocolim liceul si sa intram pe poarta principala clin bulevard, ca portile, care dadeau odinioara in gradina ce facea una cu Lazarul, erau acum inchise.
Ne-a intimpinat tot nea Constantin, intendentul liceuŽlui. Neschimbat, ca acum douazeci de ani!
― Sa traiti! Poftiti sus, in aripa dreapta dinspre Cismigiu!
― Mai tii minte, nea Constantine, cind ne inchideai poarta si nu puteam sa chiulim din pricina dumitale?
― Tiu, da' ce era sa fac, daca asa era ordinul onor-directiunii?!
Am dat mina cu el, nu fara emotie
Liceul, la fel de curat si de frumos, ca si atunci!
In anumite parti, citeva transformari, care nu ne interesau.
Pe pereti, aceleasi tablouri, istorice sau stiintifice, aceŽleasi harti frumos colorate, pastrate parca neatinse, in ciuda atitor si atitor evenimente istorice.
Clasa a VIII-a Moderna
Aici!
― Hai, ma, indrazneste!
― Intra tu intii: dar fa-ti o intrare demna de un dascal.
― Sa-ncerc, dar greu! Nu mai am sufletul de altadata, si-apoi lipsesc atitia dintre noi!
Am deschis larg usa:
― Ce-nsemneaza zgomotul acesta infernal? Toata luŽmea in banci! Asa se asteapta un profesor?
Din clasa amutita o clipa, izbucnira strigate in cor:
― Aaaa Hai, ma, intrati mai repede, ca de cind v-asteptam!
Doamne, cum s-au schimbat baietii! Unde sint silueŽtele atit de frumos imbracate pe vremuri de tunicile bleumarin? Unde este parul lor bogat de odinioara? Unde, stralucirea ochilor, plini de vioiciune, de altadata?!
― Ce naiba ati chelit asa? Parca v-ati vorbit sa veniti fara par!
― Dar tu ce cusur ai?
― Pe mine m-a ros palaria, dar voi?!
― Las' ca e mai bine asa, sa nu mai primim observatii de la profesori ca nu ne-am tuns!
― Stati jos si asezati-va in banci, asa cum eram in clasa a VIII-a!
― Cit e ceasul?
― Sase! Trebuie sa soseasca dintr-un moment in altul si corpul didactic!
― Ma, mi-e dor de Barosanul!
― Cui nu-i e dor de el? Tot timpul m-am gindit cu nostalgie la orele lui!
― Dar, in definitiv, de ce n-am proceda noi ca pe vreŽmea cind eram elevi? Dragule, ia du-te tu in capul scarii si da-ne de veste cind vin profesorii, ca sa ne gaseasca
― Cum sa ne gaseasca, ma? riposta Dragu. Sa ne gaseasca asa cum nu ne-au gasit niciodata?! N-ar avea nici un farmec!
― Adevarat!
Se formara indata grupe, dupa prieteniile de acum douazeci de ani! Discutii aprinse, vesti noi, marturisiri si glume.
― Ce-ai mai facut? Ce facultate ai urmat? Cu ce te ocupi? Cum iti merge? Te-ai insurat? Citi copii ai?
Dupa douazeci de ani de la terminarea liceului! Cite nu se-ntimplasera in acest timp?!
Ca niste veritabili muschetari care, in loc de muschete, ne-narmaseram cu condeie, eram strinsi aci, dupa douaŽzeci de ani de lupta apriga cu viata, in care timp de-abia avuseseram ragaz sa ne dam seama ca anii cei mai frumosi si mai usori ai nostri de pina atunci se scursesera in cei opt ani de liceu!
― La ce te gindesti, Bajenarule, de-ai tacut asa, ca pe vremuri nu mai puteam sa scoatem o vorba de gura ta?!
*
Un rapait uniform de picioare trintite pe podele saluta intrarea profesorilor in clasa!
Barosanul, Atila, Dinu, Radian, Stoiceseu,Todor!
Barosanul are in mina catalogul clasei a VIII-a moderna de-acum douazeci ani. Se suie pe catedra; iar ceilalti profesori se asaza pe scaunele dinainte pregatite.
Vadit emotionat, in timp ce se lasa greoi, pe scaun, Barosanul ne face semn cu mina si spune surizind:
― Stati jos, va rog!
Apoi, in gluma, se adreseaza lui Ciurea-Stapinul:
― Costache, de ce nu-mi dai absentii?
― Lipsesc cam multi, domnule diriginte! Mai bine faŽceti dumneavoastra apelul!
― Sper ca lipsesc pentru motive binecuvantate sa nu aflu cumva ca a chiulit vreunul, ca-l elimin pe douaŽzeci de ani!
Tacticos ridica usor coperta cartonata a catalogului:
― Va rog sa spuneti la fiecare elev sau, mai bine zis, fost elev, ce profesie are sau ce stiti despre el in legatura cu aceasta
Si incepe apelul:
― Azimioara Ion!
― Prezent! Avocat!
― Boroianu Ion!
― Prezent! Tot avocat!
Si numele elevilor de-acum douazeci de ani incepura sa se perinde, aducindu-ne in minte pe flacaii de-odini-oara, pe care cu greu ii puteam recunoaste in barbatii maturi ce se ridicau sa raspunda la apel
― Ciurea Constantin!
― Prezent; doctor in medicina si chimie. Conferentiar universitar
Deci Stapinul isi atinsese tinta: cariera universitara
― Constantinescu Theodor (ChioruL).
― Absent Capitan de cavalerie a fost grav ranit in razboi
― Dragu Henry!
― Aici! Avocat!
Pe buzele tuturor a inflorit un zimbet imposibil de staŽpinit. Ne-am amintit de Dragu, care, de cite ori se facea apelul, raspundea: ,,Aicisea", "Prezinte", "Acilea", "De fata"; niciodata "Prezent" sau "Aici!" Dar de asta data nu mai era cazul de glume!
Apelul continua:
― Moscu V. Ion!
― Absent. Tot avocat. Mort acum cinci ani, in urma unei operatii.
O clipa de liniste dureroasa. Nici un comentariu; parca n-a mai respirat nimeni in aceasta clipa. Moscu murise! Nu ne venea sa credem
― Popescu-Bajenaru Grigore!
― Prezent! Profesor de Romana!
Toti, profesorii incep sa zimbeasca. Barosanul se-ntrerupe o clipa:
― Mi se pare ca, dintre toti colegii tai, tu singur ti-ai ales aceasta spinoasa cariera, Tyrtheu!?
― Da, domnule diriginte, m-a atras mai mult decit oricare alta, in ciuda nazdravaniilor de pe timpul cind eram elev!
― Multumesc, stai jos!
― Scully Gheorghe!
― Absent! Capitan de cavalerie, mort in razboi.
― Tebeica Stefan!
― Absent! Capitan de cavalerie, mort in razboi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Apelul nominal s-a sfirsit! Barosanul isi scoate batiste si-si tamponeaza fruntea inundata de sudoare; isi sterge apoi pe furis doua-trei lacrimi si spune incet, cu ton de mustrare parinteasca:
― Profesorii ar trebui sa se gindeasca intotdeauna nu numai la materia pe care o predau, ci si la viata de toate zilele a scolarului Si aici, abia stapinindu-si emotia, intretaiat: Ar trebui sa se gindeasca intotdeauna ceva mai departe de catedra si de zidurile liceului, sa vada ca elevii de azi, mai buni sau mai slabi, sint eroii de miine ai tarii acesteia, care, prin jertfa lor si-a altora ca ei, invinge timpurile. Sa se gindeasca serios ca e bine sa stie omul si carte, dar si ca, atunci cind te cheama tara pe cimpul de onoare, ti se cere dragoste, avint si spirit de sacrificiu
Sa le fie tarina usoara baietilor nostri care ne-au paraŽsit atit de curind!
Si acum, sa ne ridicam si sa pastram un moment de reculegere pentru cei disparuti, care vor fi vesnic in amintirea noastra, asa cum i-am cunoscut: plini de viata si fara de astimpar si sa ne limpezim gindurile privind spre Cismigiu! care a fost pentru dumneavoastra, cred, ceea ce a fost pentru haiduci codrul.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Am plecat cel din urma din clasa. Am inchis usa incet-incet, ca si cind mi-ar fi fost teama sa nu-mi trezesc aminŽtirile adormite, de acum douazeci de ani, care parca pluŽteau usor aidoma unor fantasme din vremuri de poŽveste
Aurul rosu al amurgului poleia frunzele ce fosneau nostalgic, oglindindu-se in geamurile sclipitoare si murŽmurau, parca infiorate de aceasta duioasa despartire, cel mai trist "bun ramas"!
