In clasa a VI-a, la Chimie, ne-a venit un profesor suplinitor inalt si slab, nu numai ca fizic, dar si ca pre¬gatire stiintifica. Un om cu o figura plina de rautate si cu un suflet asemanator.
Simtea o deosebita placere cind putea sa ne incondeieze, si mai multi de jumatate din clasa aveam note rele la Fizico-Chimice.
Explica prost, nu se pricepea sa faca experiente, ceea ce-i atragea nenumarate ironii din partea noastra si aveam impresia ca tot ce spune invatase ca un papagal, de-acasa.
Cu toate ca nu ne facea lectiile cum trebuia si ca expe¬rientele ii reuseau rareori, si asta, dupa uriase eforturi, ne pretindea totusi sa-i stim tot ce e in carte si, ceea ce ne indigna si ni se parea strigator la cer, ne cerea sa-i descriem toate experientele pe care el nici nu se gindise sa ni le faca macar!
Bineinteles ca in aceste conditii sentimentul de cape¬tenie pe care-l aveam pentru acest om era, printre altele, o profunda antipatie.
Nenorocul lui era ca anul trecut il avuseseram profesor la Fizico-Chimice pe Gh. Niculescu-Brailiteanu, unul dintre cei mai buni pedagogi in materie, de la orele caruia plecai cu lectia invatata.
Cu cit dezgust si dispret il urmaream pe Plopeanu, gindindu-ne la farmecul stiintific al orelor lui Brailiteanu!
Dar ce puteam face noi, bieti elevi? Nu aveam liber¬tatea de a ne alege dascalii, ca elevii din Japonia, ca atunci multe s-ar fi schimbat si educatia noastra n-ar fi avut de suferit, ci dimpotriva!
Asa a trebuit sa inghitim si l-am suportat pe Plo¬peanu un an, pentru ca in anul urmator a fugit de lazaristi, cum se zicea ca fuge dracul de tamiie!
Situatia clasei noastre, si probabil si a celorlalte clase unde Plopeanu preda ― vorba vine ― Fizico-Chimicele, se prezenta grava.
Ciudat era faptul ca multi dintre noi aveam note de trecere la toate materiile, bunicele chiar, iar la Fizico-Chimice eram cazuti!
Citiva eram amenintati chiar cu repetentia, pentru ca profesorul avea intentia sa ne dea media "rau," pe tri¬mestrul al III-lea, iar regulamentul scolar prevedea ca media "rau", indiferent la ce materie, pe trimestrul al III-lea, atrage dupa sine repetentia. (In acel an se dadeau calificative, nu note.)
Atit Ionas Moscu, cel mai bun coleg al meu din liceu, cit si eu, eram intr-o situatie asemanatoare: insuficient pe intiiul, insuficient pe al doilea, si vreo doua trei notari cu "rau" pe al treilea!
Aceste note proaste se datorau in buna parte nestiintei noastre, insa dusmania cea mare a profesorului ne-o atrasesera sotiile nenumarate pe care i le facuseram in decurs de un an de zile, spre marea satisfactie a clasei si spre usurarea sufletului nostru.
Ah, dar cu toate acestea, ce plin de amaraciune pri¬veam Cismigiul pe ferestrele laboratorului, in aceste zile de mai verde-auriu si cu cita duiosie ma autocompatimeam ca nu voi avea fericirea sa ma bucur de odihna unei vacante linistite.
Ca intr-un jurnal cinematografic, incepura sa mi se depene in mintea chinuita de griji toate nazdravaniile ficute "Chimistului", cum il porecliseram noi!
Aproape ca nu fusese ora sa nu faca cite una boacana.
Odata ne explica la Fizica despre Inelul lui Gramm.
― Ca sa pricepeti mai bine infatisarea acestui inel, spuse el, luati dumneavoastra un covrig si infasurati-l cu sfoara. Veti avea astfel imaginea Ce doresti, domnule Bajenuaru?
Ridicasem mina: m-am sculat foarte cuminte in picioare si l-am intrebat cu cea mai mare seriozitate:
― Domnule profesor, va rog, covrigul trebuie sa fie simplu sau cu susan?
O eruptie de ris ii acoperi cuvintele pline de observatii pe care mi le adresa, in afara de respectiva notare in condica clasei.
Cu acel prilej m-a luat la ochi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
Chimistul cauta cu luminarea ocazia sa scape de experiente. Si avea bietul om dreptate, ca nu-i reuseau decit foarte rar.
Se ferea cind punea cite-o substanta in eprubeta, de parca-i era frica sa nu-i sarpa-n ochi!
Pe trimestrul I, facuse nu stiu ce experiente la "Electricitatea statica" si, ca de obicei, nu-i reusisera.
Cum afara era umezeala si burnita, el, cu o mutra radioasa, ne dadu urmatoarele explicari suplimentare:
― Ati vazut, domnilor, ca am indeplinit toate conditiile necesare pentru ca experienta noastra sa reuseasca pe deplin. Daca experienta nu ne-a reusit insa, este numai si numai din pricina timpului urit de afara. Dumneavoastra stiti, incerca el o "captatio benevolentiae", ca experientele de electricitate nu reusesc atunci cind afara e umezeala
Asa a dus-o ilustrul dascal cu experientele mai tot timpul; si nu numai la electricitate, dar si la "magnetism" motiva ca e umed afara, si d-aia nu-i iese experienta cum trebuie!
Azi asa, miine asa, baietii bagasera de seama ca profesorul nu stie sa faca experiente si-neepusera sa-l cam ia peste picior; iar el prinsese un necaz inversunat pe citiva dintre noi care nu-i dam pace niciodata.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mult s-a mai ris si la experienta cu electroscopul. Pentru ca experienta sa fie considerata reusita, trebuia ca foitele de metal sa devieze.
A frecat el electroscopul, a facut ce s-a priceput, dar zadarnic, foitele ramineau la loc!
Atunci, baietii, abia abtinindu-se de ris, incepura sa strige, prefacindu-se seriosi:
― S-au miscat, dom'le! Uite, cum se misca! Aaa! Haaaa!
― Sst! Tacere, domnilor! se-nfurie el.
― Taceti, ba! se apostrofara baietii intre ei, ca daca vorbiti, se impresioneaza electroscopul!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La una din lectii, trebuia sa ne faca o experienta foarte frumoasa si interesanta cu "butelia de Leyda'"
In laborator era intuneric; se trasesera obloanele, ca sa se poata vedea scinteile electrice. Toti elevii ne ridicaseram in picioare si ne tineam de miini: prin noi trebuia sa treaca un curent electric.
Ne luaseram de miini, conform instructiunilor primite de la profesor, si asteptam sa se stinga lumina, ca sa ra¬minem in intuneric complet.
Dar nici nu se stinsese bine becul, ca, deodata, ca prin farmec, se auzi un cor care l-ar fi pus pe ginduri pina si pe batrinul nostru profesor de muzica Mos Costescu-Coana Batista!
"Hai sa dam mina cu mina.
Cei cu inima romana"
Din pacate, corul n-a mai putut continua, pentru ca profesorul a aprins lumina si, scandalizat la culme, a strigat:
― Am sa va scad nota la toti cu doua puncte si am sa va elimin, din cinci in cinci, nerusinatilor! Stati li¬nistiti, ca altfel renunt la experienta!
― E pacat sa renuntam si la asta, dom' profesor! ripostai eu, ridicindu-ma in picioare! Mai ales ca e o vreme splendida si
― Iarasi dumneata? tipa el. Nu-mi pot face experien¬tele din cauza dumitale Stai jos sau iesi afara! Pentru ca sinteti necuviinciosi, cititi experienta din carte!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Chiar daca eram linistiti si-l lasam sa-si predea lec¬tiile nesuparat, ca n-aveam nici noi chef intotdeauna de pozne, Chimistul nostru facea ce facea si gasea cite un motiv binecuvintat ca sa ne spuna: "Luati mai departe cutare lectie, intrucit experienta, n-a reusit, nu reuseste sau nu poate sa reuseasca, din cutare cauza!"
Preparatele pentru experiente i le pregatea laborantul liceului, domnul Eduard Slavcovschi, un student eminent, care ne facuse intimplator si citeva experiente la unele lectii ― foarte frumoase, interesante, si care reusisera pe deplin.
Ni se parea tare ciudat si ne uimise grozav faptul ca domnul Eduard, care avea stersul rol de a pune la dispo¬zitia profesorului aparatele si substantele necesare pentru Fizico-Chimice, se pricepe sa execute experientele eu atita succes, spre deosebire de profesor, caruia ii reuseau din an in pasti.
Era un motiv in plus ca sa n-avem nici o stima pentru pregatirea lui stiintifica si ca sa-l luam in ris de cite ori ne dadea prilejul.
Si acesta se ivea deseori, mai curind chiar decit as¬teptam.
Necazul cel mai mare i-l provocam profesorului cind, de cite ori nu-i reusea cite o experienta si se scuza, invo¬cind diferite motive, noi ii spuneam, rinjind binevoitori:
― Sa-l chemam pe domnul Eduard, don' profesor!
El se-nrosea si ne-arunca niste priviri asasine, la care noi raspundeam cu surisuri angelice!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Glasul taios al profesorului ma trezi brusc din reveria in care cazusem. Imi aminteam de alte lucruri petrecute tot in clasa, odinioara
― De ce zimbesti, domnule, in timpul explicatiei mele? ma intreba Chimistul. Poftim la lectie!
― Bine, don' profesor, zic eu, ies, dar m-ati mai ascultat si lectia trecuta, si mi-ati pus "rau".
― Daca nu iesi, iti mai pun un "rau".
Atunci ma hotarii sa ies.
― Ia vorbeste dumneata despre "sinteza acetilenei"!
― Sinteza acetilenei?
― Da, sinteza acetilenei!
Eu luai creta de cap si-ncepui sa-i jupoi hirtia, ca sa-mi treaca timpul si sa-mi pot rascoli amintirile in legatura cu chimia organica si mai ales cu blestemata de "sinteza a acetilenei".
Incepui sa tusesc, imi indreptai gulerul tunicii, de parca n-as fi fost la lectie, ci la fotograf, imi privii nu¬marul de ordine de pe mineca, ii admirai albastrul frumos ca cerul senin, ii citii cifrele incet 1282 si-n cele din urma imi aruncai ochii spre Moscu. El era desperat. Imi sufla, dar n-auzeam nimic. Ma cuprinse o toropeala dulce, din care ma trezi din nou glasul taios al Chimistului:
― Hai, domnule, odata! Stii?
― Stiu! Hm! hm! Avem, avem acetilena! Hm! Carbon hidrogen 6! CH6!
― Cum?
― Asta, vream sa zic N-o stiu p-asta, don' profesor dati-mi altceva!
― Ce altceva, domnule, ce altceva? Dumneata n-ai idee de chimie organica, si-ti arde de zimbit in banca! Poftim la loc! "Rau".
*
Eram sigur si eu, si clasa, ca profesorul se hotarise sa ma lase corijent. Si asta n-ar fi fost nimic, desi m-ar fi mihnit foarte mult, ca nu mai ramasesem corijent niciodata pina atunci: dar, in urma notelor obtinute de mine pe trimestrul al treilea, puteam sa ramin repetent chiar, cu toate ca aveam note bune la toate celelalte materii!
Si slaba speranta de indreptare cu atitia "rau" in oral!
O palida licarire mi-o mai da viitoarea teza!
De ascultat, ca sa-mi indrept notele, nici prin cap nu-i trecea Chimistului! Daca ma-ntreba ceva si-i ras¬pundeam frumos, nu-mi punea nota, daca, insa, nu stiam, imediat imi mai inmultea seria cu un "rau"!
Ce era de facut? Imi pierise gustul de sotii si nazdra¬vanii. Mai aveam doua saptamini pina la sfirsitul anului, si repetentia imi batea la usa.
Ma apucai serios de carte si-nvatai intr-o zi si o noapte ce nu-nvatasem in doua luni de scoala; acum stiam chimia organica la perfectie afara de "acizii-alcooli", pe care nu stiu de ce nu-i invatasem.
Cind s-a dat teza la Chimie, vreo citiva am lipsit. Asta, insa, cu un scop bine determinat.
Lectia urmatoare ne-am prezentat la ora respectiva si, cind a venit profesorul, i-am spus cu seninatate:
― Dom'le profesor, noi am lipsit la teza si vrem sa dam acum!
Aranjaseram din vreme, bineinteles, cu citiva dintre colegii nostri, sa ne faca tezele dupa carte si, cu cinci minute inainte de a suna, sa ni le dea pe sub banca!
Pina atunci noi am fi facut niste teze fictive, asa, de ochii profesorului, ca sa vada, el ca nu stam degeaba, ci scriem ceva, acolo!
Printre cei cinci candidati, in afara de mine, mai era si Moscu lonas.
Dar sfinta mai e vorba romanului: "Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din tirg".
Ca niste elevi sirguinciosi si cu cele mai bune intentii, ne asezaseram toti in primele banci din laborator si astep¬tam in liniste sosirea profesorului si inceperea tezei.
Chimistul, insa, a banuit imediat cam la ce se poate astepta de la noi, "crema" elevilor lui, si ne-a risipit nu¬maidecit, mutindu-ne in diferite parti ale salii
Apoi, dupa ce ne-a izolat, lasind intre noi si ceilalti colegi doua rinduri de banci goale, a dictat fiecaruia cite un subiect si s-a asezat in spatele nostru, ca sa suprave¬gheze orice miscare.
― Asa si acum scrieti, va rog, domnilor!
Bietul Ionas Moscu era disperat, habar n-avea de su¬biectul dat; iar mie, din toata Chimia, imi cazusera "acizii-alcooli si aminele"!
Despre amine stiam, dar despre "acizii-alcooli"', nimic!
Ca sa mai trag nadejde la teza facuta de colegi, nici gind, asa ca ma hotarii sa scriu cum m-oi pricepe!
De copiat, nici pomeneala nu era, pentru ca profesorul, ca sa-mi dovedeasca simpatia de care ma bucur in ochii lui, se asezase drept in spatele meu!
Desi subiectul dat incepea cu acizii-alcooli, eu incepui teza cu aminele. N-aveam cine stie ce de scris, asa ca terminai repede Trebuia sa trec acum la acizii-alcooli, dar ce sa scriu, cind habar n-aveam!
Atunci ma gindii sa fac p-ala care n-a inteles subiectul acizii-alcooli, tratai alcoolii, pe care-i stiam la perfectie.
Cu cinci minute inainte de a suna, terminai teza satis¬facut (era o teza buna, ce e drepT) la gindul ca, daca n-o observa ca am schimbat subiectul, il fac praf!
Dar, cind a sunat clopotelul de iesire, cu bietul Moscu s-a intimplat ceva cu totul neprevazut!
Moscu tot mai nadajduia in teza facuta de colegi si credea ca-i va sosi ca un colac de salvare in ultima clipa!
De sosit un colac tot i-a sosit, dar acesta a fost, din nefericire, peste pupaza!
Cum nu putea sa copieze si cum nici subiectul nu-l stia, Moscu ce s-a gindit: "Ma, nu face sa ma vada Chimis¬tul ca nu scriu nimic. Ia sa scriu eu, acolo, ceva ce mi-o trasni prin minte, ca sa creada ca stiu subiectul si pina la sfirsit nu ma lasa ei, fratii, pe mine!"
A scris Moscu de zor toata ora. Se mai oprea din cind in cind, isi ducea mina la frunte a gindire, iarasi scria; Iarasi mai sta in contemplatie! Profesorul, vazindu-l atit de activ, l-a intrebat intr-un timp, inciudat parca de fap¬tul ca scrie atit de neobosit:
― Ei domnule Moscu, merge, merge?
― La perfectie, don' profesor! i-a raspuns Moscu, zimbind sigur de succesul pe care-l va obtine!
Dar sfirsitul orei a sosit, fara ca odata cu el sa-i so¬seasca lui Moscu si mult asteptata teza fabricata de colegi!
Moscu se oprise din scris. Vazind ca profesorul incepe sa stringa tezele, se apuca sa scrie din nou, iar cind acesta ajunse la el, ii spuse:
― Un moment, va rog, sa inchei!
Chimistul il lasa, si trecu la altul. Apoi veni din nou la Moscu. De data asta, Moscu, care nu voia cu nici un chip sa-i dea teza, si stia el, saracul, de ce, ii spuse mai rugator ca niciodata:
― Punctuatia, va rog!
― Ce punctuatie?! facu mirat Chimistul.
― La teza sa corectez punctuatia!
― Lasa, dom'le Moscu! rise acru profesorul, lasa ca nu e teza la Romana! Da-o-ncoace, ca nu ma uit eu la punc¬tuatie, ci la fond, la stiinta dumitale!
― Nu va rog o clipa numai! V-o aduc eu la catedra!
Banuind ca nu e lucru curat la mijloc, profesorul puse mina pe teza si voi s-o ia, dar Moscu o apuca si el, ca sa nu i-o dea; atunci profesorul, intrigat si indignat de ati¬tudinea foarte putin cuviincioasa si nejustificata a elevu¬lui sau, smulse teza din mina lui Moscu si se uita sa vada ce a scris
Isi ridica sprincenele, isi strimba buzele, incretindu-si fruntea cu adinca mirare si, adresindu-se clasei, spuse:
― Doua minute, va rog, ca sa va citesc citeva rinduri din teza la Chimie a colegului dumneavoastra, Moscu, pentru ca e foarte interesanta!
Clasa, care banuia ca s-a petrecut ceva cu totul neobis¬nuit, se linisti ca prin farmec. Cred ca niciodata Chimis¬tul nostru n-a fost ascultat cu mai multa atentie de catre elevii lui, ca atunci!
― Domnul Moscu, incepu el, a avut la teza subiectul "Aldehdele". Ei bine, iata cum a tratat dinsul acest subiect de Chimie Ascultati, va rog, cu toata atentia, ca incep sa va citesc:
«Aldehidele. Pentru a trata acest original, interesant si mai ales nostim subiect, care face parte, dupa cite mai tin si eu minte ― pentru ca am foarte multe pe cap ― din Chimia organica, trebuie mai intii si mai intii de toate sa stim la perfectie urmatoarele: "Imparate ceresc, Mingiietorule, Duhul adevarului, carele pretutindeni esti si toate le implinesti"» si asa mai departe, continua Chi¬mistul
Apoi, ascultati, va rog, incerca el sa potoleasca hohotele de ris ale baietilor, ascultati ce mai scrie: «Daca observam ca tot nu ne-a venit inspiratia, scriem indata, insa fara prea mare graba, "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pre Tine"» si asa mai departe! Dar bine, domnule Moscu, confunzi Chimia cu Religia, domnule, pentru Dumnezeu?!
Moscu, vazind ca partida e pierduta, se ridica demn in picioare si spuse raspicat:
― Nu, don' profesor, dar sa vedeti stiti eu Sa vedeti
― Da, da' sa vedem si ce parere vor avea ceilalti domni profesori despre teza asta!
― Eu cred, spuse Moscu netulburat si pe acelasi ton cu profesorul, ca vor avea o parere cit se poate de ortodoxa!
La care clasa izbucni intr-un ris si mai zgomotos ca cel de pin-atunci, iar profesorul, ca sa nu ne dea prilej de scandal, iesi repede.
*
Lectia urmatoare ne aduse tezele. Moscu, care era nepotul lui Barba, a scapat cu o sapuneala zdravana si cu "ins" in teza, pe drept, pentru ca nu scrisese nimic despre subiectul dat, decit titlul.
Iar pe teza mea erau scrise urmatoarele:
Acesta a fost subiectul dat, sau "Acizii-alcooli"? Rau!
Si toata teza era taiata, cu creion albastru.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ca trebuia sa ramin corijent era acum floare la ureche; ma ingrozea, insa, repetentia!
Necazul meu era si mai mare ca la toti profesorii aveam numai mediile "foarte bine" si "bine". Un singur "suficient" la Latina; si sa ramin din pricina Chimiei?!
Profesorul ma ocolea acum si nu mai voia sa m-asculte nici in ruptul capului, iar eu stiam toata materia cum nu se putea mai bine, in intregime Nu exista formula pe care sa n-o stiu, nu exista experienta pe care sa n-o cunosc!
Ba, am mindria sa spun ca vreo trei seri la rind am fost meditat la Chimie de catre un profesor universitar chiar de Chimie organica.
Unchiu-meu, Dan Radulescu, profesor de Chimie la Universitatea din Cluj, venise la Bucuresti pentru vreo saptamina si trasese la noi. Eu, stiind ca este cunoscut de toti profesorii de Chimie si ca cei mai multi dintre ei i-au fost elevi, l-am intrebat:
― Unchiule, nu cumva il cunosti dumneata pe Plopeanu, unul asa, si asa, sa vorbesti cu el ca vrea sa ma lase!
― Ma, mocofane, imi raspunse el nazal, cum vorbea, de cunoscut, il cunosc, dar cum o sa vorbesc eu cu el pentru tine? Sa-l rog pentru nepotu-meu, ai? Nu prea merge, tu ce crezi? De ce n-ai invatat?
― Daca e greu!
― Greu? Grea Chimia?! Fugi, ma, ca esti caraghios! E cea mai usoara si cea mai frumoasa stiinta! Ia da cartea incoa'! Adu si maculatorul! Asa Sa-ti fac eu niste rezumate, cu formule-n regula si daca n-ai sa-nveti tu toata "organica" in trei zile, sa nu-mi zici mie unchiule!
Si asa a fost. A stat bietul unchiu-meu trei seri la rind de capul meu, dar m-a invatat "chimia organica'' la perfectie!
Ce folos, insa, ca stiam acum atita carte, daca profeso¬rul meu nu voia sa ma mai asculte?
Ma gindii atunci sa-l rog pe tata sa se duca pe la liceu, cind are Chimistul ore, sa-i spuna ca stiu bine si se ma examineze macar o data.
Tata imi fagadui ca se va duce, si se tinu de cuvint. Era tare ingrijorat si el de faptul ca puteam ramine repetent din pricina Chimiei.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La ora suplimentara pentru indreptarea notelor, Chi¬mistul a intrat in clasa tacut si cu zimbet ironic in coltul gurii, zimbet care nu l-a parasit o clipa, tot timpul cit a durat ora suplimentara.
A inceput sa examineze si, de la prima serie, am ramas trasniti de bunavointa pe care ne-o arata tuturor, fara deosebire.
Intreba usor, chestiuni elementare; iar daca, intimpla¬tor, te incurcai, te-ajuta, ceea, ce el nu facuse niciodata. Se vedea bine ca are de gind sa ne dea drumul.
In clasa infiorata de o fericita emotie pluteau soapte de adinca si justificata nedumerire de la o banca la alta:
― Ce e, ma, cu el, de s-a facut asa de cumsecade? Nu e d-a buna! Sa stiti ca a intrat in anul mortii!
Pe Moscu si pe mine ne-a ascultat ceva mai mult si mai greu decit pe ceilalti, a insistat asupra unor formule, ne-a cerut sa descompunem in valente, si-n sfirsit ne-a spus:
― Este adevarat stiti toata materia anului amindoi aveti media generala "suficient"!
― Va multumim, don' profesor!
― Va rog staruitor, insa, parasiti sala imediat! Nu de alta, rinji el, dar acum stiti atit de bine, incit s-ar putea sa fiti ispititi sa suflati colegilor de la tabla!
Cind am iesit pe sala, Moscu m-a tras de mineca si mi-a spus confidential:
― E, cum iti explici tu transformarea subita a simpa¬ticului nostru chimist?
― Ma, sa-ti spun drept, nici eu nu stiu ce sa cred!
― Sa-ti spun eu atunci: s-a dus maica-mea, care-i si ea profesoara, la Barba, si l-a incondeiat clasa una, l-a facut de doua parale: ca nu stie sa explice, ca nu ne face experiente, dar ne pretinde. Ei, i-a mai spus ca toata clasa se gaseste intr-o situatie critica din cauza asta.
Cind a auzit Barba cum stau lucrurile s-a facut foc si rezultatul acestei intrevederi diplomatice ai avut satisfactia deosebita de a-l vedea azi! Asa stau lucrurile, baiatule, si pentru ca am terminat si cu a VI-a, hai sa-i tragem o raita prin Cismigiu si sa ne racorim la "Buturuga" cu cite-un lapte batut de la gheata, ca prea s-au facut multe arderi chimice in mine, ca sa ma exprim "ca la carte".
