Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - CRACANEL de Grigore Bajenaru



Unul dintre cele mai frecvente obiceiuri ale scolarilor este, desigur, acela de a-si porecli profesorii.
Aproape ca nu exista profesor care sa nu fi primit vreo porecla de-a lungul carierei sale.
Si, lasind la o parte orice considerente, trebuie sa se recunoasca deosebitul talent al elevilor de a porecli!
Nu mica a fost mirarea noastra cind "Barosanul", adica Nea Sterica Enachescu, dascalul de latineste si frantuŽzeste, si cel mai drag profesor al nostru, care ne-a fost cu adevarat invatator si parinte sufletesc timp de opt ani de zile, ne-a spus la una din lectii:
― Stramosii nostri, romanii, purtau trei nume, anume, facu el zimbind: "nomen", numele de familie, cum ar fi, de exemplu, la mine, Enachescu, "prenomen", numele de botez, cum ar fi, Sterie ― si aici isi ingrosa glasul, iar dupa o pauza scurta, care noua, insa, ni s-a parut uriasa: si "cognomen", adica porecla, cum ar fi Barosanul!
Era cel mai bun povestitor si cel mai spiritual proŽfesor, iar glumele lui te dispuneau, oricit de amarit ai fi fost. Lectiile lui, cele mai bune lectii pe care le-am primit ca elev, erau o savanta impletire de umor cu stiinta, iar pedagogia lui, neintrecuta!
I se dusese faima in lumea scolareasca a Bucurestilor, si era adevarat ca cel mai slab elev al lui, la Latina, cind se muta la alt liceu era acolo cel mai bun.
Barosanul se astepta sa ridem, dar clasa incremenise.
― Hai, ma, nu mai fiti ipocriti De cind stiu eu ca-mi spuneti Barosanul! Asta e mania voastra, a elevilor Ergo am fost si eu elev si, la rindul meu, chiar daca nu v-as fi facut aceasta marturisire, voi v-ati fi inchiŽpuit-o, ca sinteti baieti destepti, mi-am poreclit si eu profesorii; iar daca unii dintre voi veti ajunge profesori, desi nu v-o doresc, ca "Quem Dii oderunt, paedagogum fecerunt" 1, veti fi, la rindul vostru, porecliti, c-asa li-e dat profesorilor si elevilor! 1 Pe cine l-au urit zeii l-au facut profesor (in latinestE)


Pe fetele noastre inflorise un zimbet de usurare si de nespusa dragoste pentru Barosanul!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dar daca Barosanul se dovedise atit de intelegator cu micile noastre satisfactii, nu toti profesorii isi accepŽtasera cu aceeasi seninatate olimpiana poreclele; desigur, spuneam noi, cu deplina convingere, pentru ca nu toti erau clasici, in toata puterea cuvintului, ca el!
Singur directorul, Costica Ionescu, zis Barba, un om de asemenea superior, nu facea caz de porecla. I se mai zicea si Barbarossa, avindu-se in vedere culoarea rosie ca focul a podoabei lui faciale!
Ba, odata, la o lectie, examinind o poezie, in care era vorba despre vestitul imparat german cu acelasi nume, unul mai indraznet, cind i-a recitat-o, s-a uitat fix la el si a rostit raspicat:
― "Der alte Barbarossa, der Kaiser Frederich!", iar Barba, ca sa nu fie vazut zimbind, a-ntors capul, prefacindu-se ca vede nu stiu ce lucru interesant pe fereastra.
Mitica Ionescu de Gimnastica era cunoscut in tot liceul sub numele de "Cioc", porecla primita din pricina ciocului pe care-l purta cu multa mindrie.
Grigore Niculescu de Istorie, datorita staturii sale impunatoare si a chipului sau sever, cu ochii mici si oblici, de culoare spalacita, a nasului turtit si a mustatii rare, si mai cu seama din pricina severitatii sale extreme, era supranumit in vreo trei feluri, care, in fond, insemnau acelasi lucru: Atila, zis Der Etzell, zis Biciul lui DumŽnezeu.
A fost cel mai bun profesor de Istorie pe care l-am avut; lectiile lui erau o adevarata incintare; oricit de distrat din fire ai fi fost, iti era peste putinta sa nu-i asculti prelegerile cu toata atentia.
George Draganescu de Filozofie si Drept, un batriior foarte cumsecade, putin bilbiit, dar bun profesor, era poreclit pur si simplu Tinarul, pentru ca obisnuia sa se adreseze elevilor cu acest apelativ: "A, a, a, tinere tinere"; iar cind noi, pacatosii, il imitam in clasa, chiar in fata lui, ce e drept, in surdina, dar destul de tare, ca sa auda cit trebuie: "Tinere, tinere!", el se scuza:
― Va spun asa, a, a, pentru ca nu stiu cum va cheama pe fiecare-n parte a, a, a,!
La care Moscu Ionas i-a raspuns odata in surdina:
― De ce nu-nvatati?
In sfirsit, citi profesori, atitea porecle ― mai mult sau mai putin pitoresti si potrivite!
Dar cu Cracanel era s-o patim lata!
Cracanel, profesorul de Stiinte naturale, pe numele lui adevarat Octav Anastasescu, fusese poreclit astfel din pricina ca era mic, gras, cu burta, si mergea cracanat. Era ras complet atit pe fata, cit si in cap. Avea o gusa enorma, ce-i mai atrasese si supranumele de Pelicanul sau Babita, fireste, in legatura cu specialitatea lui de naturalist.
Toata lumea il stia, insa, de Cracanel, iar foarte multi elevi nou-sositi habar n-aveau care e numele adevarat al profesorului si-l cunosteau sub aceasta incintatoare denumire.
Acasa, toti, cind vorbeam despre profesori, de obicei nu le spuneam pe nume, ci intrebuintam poreclele.
Las' ca ni se parea noua ca sintem mai interesanti in fata parintilor si a fratilor mai mici, dar era si un fel de mica si diabolica satisfactie!
Cracanel, ca dealtfel mai toti profesorii nostri, explica foarte frumos. Vorbea pe nas, casca gura mare si rotunda si rostea vorbele atit de rar si despartindu-le in silabe, incit puteai sa scrii intocmai toata lectia pe maculator.
Cind trebuia sa sfirseasca fraza, ca sa vada daca toata clasa a fost atenta, avea obiceiul sa nu spuna decit primele silabe din ultimul cuvint, pentru ca pe cele din urma sa le rostim noi.
Iar ultimele cuvinte ale frazelor lui erau spuse ca pe note, aveau o muzica specifica a lor, le-ncepea cu o nota inalta si le rostea gradat, intonindu-le pina la o nota joasa.
Este dificil sa redau aci felul lui de vorbire, desi poate un portativ muzical si citeva note aruncate cu dibacie ar simplifica situatia si ar da o palida idee de originalul fel de exprimare al lui Cracanel.
Vorbea cam asa:
― Ele-fan-tul e un a-ni-mal de o ma-ri-me Aci facea o pauza, ca sa-si porneasca cuvintele de sus si sa termine coborind scara muzicala: co-lo-sa-la!
Sau:
― In ta-be-la a-la-tu-ra-ta pu-teti dum-nea-voa-stra ob-ser-va pa-sa-rea Si aci vorbea ceva mai repede, ca finalul sa aiba un efect mai stralucit: de statura uriasa, pasarea, cu ale carei pene isi impodobesc cocoanele extravagantele lor palarii, pasarea de bastina din A-fri-ca, pasarea numita strut, urmarita de-un-vina-tor!
Iar alta data, la o lectie de Geologie, dar ce zic eu la o lectie, la toate lectiile lui, cind voia ca sa termine clasa fraza inceputa de e!:
― Aceasta roca, dom-ni-lor, face parte din era quater si se oprea, ca sa continuam noi in cor, pe acelasi ton si silabisit:
― na-ra!
In clasa a II-a, Cracanel era dirigintele nostru.
Miercurea, ultima ora, fixase dirigentia, cind facea, cum se spune atit de gresit, "motivarea" absentelor, ca, de fapt, elevul motiveaza pentru ce a lipsit, iar profesorul scuza absenta! (Teoria asta ne-a facut-o Barosanul mai tirziu la o ora de-a lui, de dirigentie.)
Tot atunci avea obiceiul sa cerceteze condica, unde erau notati elevii asa-zisi turbulenti sau recalcitranti. Facea morala si pedepsea: fie scazind nota respectivului la purtare, fie dindu-i arest duminica, dupa toane si imprejurari.
Nu stiu ce pozna facuse Marinescu Gheorghe ― mi se pare ca venise fara numar ― si Cracanei o poftise pe maica-sa la ora de dirigentie, ca sa stea de vorba cu ea, asa dupa cum era obiceiul.
De-abia terminase de facut apelul si-si mingiia gusa, cind se deschise usa si intra o cuconita tare nostima, eleganta si parfumata.
Ne-am ridicat respectuosi si admirativi in picioare.
Dirigintele, cu ochii rotunjiti de placere ca va sta de vorba cu o persoana atit de draguta, care desigur il va ruga ceva, ne facu semn amabil sa ne asezam si se adresa vizitatoarei:
― Doamna?
― Marinescu. Ii intinse mina fara manusa, pe care profesorul o prinse elegant, rotindu-si ochii catre clasa si ezitind sa sarute degetele fine. Mama elevului Marinescu Gheorghe! adauga ea.
― Ah da! facu omul scoalei. V-am chemat, stimata doamna Marinescu, ca sa ma pling ca fiul dum-nea-voastra nu poarta numar la mi-ne-ca!


― Ma surprinde, domnule Cracanel, il intrerupse doamna contrariata.
Ce s-a intimplat? Clasa a incremenit; iar Cracanel, la fel In clipa aceea nu mai semana cu un pelican, ci cu un cameleon se facuse rosu ca sfecla.
Spumegind de indignare, abia putu sa articuleze, silabisind ca la lectie:
― Doam-na nu ma cheama Cra-ca-nel! (Noi icneam de ris pe sub banci.) Ma cheama Octav A-na-sta-se-scu! si-apoi, repezit pe cit putea el: Cracanel imi spun (aci un gest teatral, imbratisind intreaga clasA) pezevenghii astia!
Ce a urmat nu mai are importanta!

*

Alta intimplare, petrecuta de asta-data in clasa a VI-a reala.
Baietii aveau teza la Botanica in ziua aceea cu CraŽcanel. Obiceiul era ca, la teza, profesorul sa intre in clasa imediat dupa ce suna, spre a le lasa astfel elevilor cit mai mult timp de scris.
Si mai era obiceiul, atit de nesuferit profesorilor, ca un elev sa stea de planton in fata usii, facindu-si de lucru, ca sa vada cind vine respectivul si sa-l anunte.
De data aceasta, Cracanel intirziase. Vazind ca nu soseste, au mai iesit citiva sa-i tina de urit plantonului si s-au asezat la taifas: ba "ca ce credeti c-o sa ne dea", ba "ca ar fi bine sa ne dea subiectul cutare"
Si, prinsi in focul discutiei, au uitat scopul pentru care sedeau in fata usii, cu spatele la cancelarie, fara sa mai priveasca in partea de unde trebuia sa soseasca profesorul.
La un moment dat, unul isi aminteste de Cracanel si-ntreaba inciudat:
― Ma, dar ce naiba e cu Cracanel, de nu mai vine o-data?
La care, un glas nasal si sacadat raspunde din spatele lor, cu o ironie dirza si rautacioasa:
― Uite-l si pe Cra-ca-nel!
Nu mai este nevoie, cred, sa spun ca era chiar Cracanel, care venise tipa-tipa, neauzit de nimeni, si caruia, fara sa vrea, ii ajunsese la urechi intrebarea dragalasului sau elev.
Cracanel n-a facut scandal, cum se asteptau ingroziti toti baietii, dar, in schimb, le-a dat o frumusete de subiect, in asa fel combinat, incit toata clasa a luat pe acel triŽmestru nota 3 la teza de la Botanica!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aceste nevinovate intimplari, insa, nu insemneaza niŽmica pe linga ceea ce am patimit eu cu Cracanel din pricina limbutiei mele.
Eram in clasa a II-a, tot la o ora de Botanica.
Se ascultase lectia: "Plante din regiunea tropicala". O lectie foarte frumoasa si mai ales interesanta despre: bananier, bambus, cauciuc, vanilie etc.
Cracanel ne explicase mai departe despre palmier, si dupa ce ne spusese cite ceva despre: curmal, palŽmierul de ceara, sagotier, raphie, palmierul evantai, palŽmierul cu ulei si altii, se oprise la cocotier, vorbindu-ne pe larg despre acest minunat soi de palmier, care este foarte raspindit si de cel mai mare folos omului.
― Si acum vom citi din carte partea aceea scrisa cu litere mici. Este o scurta povestire despre foloasele de neinchipuit ce le are, de pe urma cocotierului, omul care locuieste in tinuturile lipsite de binefacerile civilizatiei. Cine citeste frumos?
Aproape toata clasa raspunse in cor:
― Bajenaru, dom'le!
― E Ba-je-na-ru-le deschide Bo-ta-ni-ca la pagina 161 si citeste
Foarte incintat de reputatia pe care o aveam printre colegii mei, m-am ridicat linistit in aparenta, insa nu fara putine zvicniri de inima; mi-am indreptat gulerul la tuŽnica si am inceput!
As putea sa reproduc intocmai scurta povestire care mi-a facut atita necaz, ca mi s-a intiparit in minte, dar n-are nici un rost Primele fraze erau urmatoarele:
"Un calator strabatea tinuturile calde ale Americii, situate sub un cer arzator, pe unde racoarea si umbra sint lucruri rare si pe unde trebuie sa umbli posti intregi, pina sa gasesti o locuinta omeneasca, unde sa-ti poti odihni trupul.
Rupt de oboseala, bietul calator zari, in sfirsit, o coliba inconjurata de citiva arbori cu trunchiul drept, inalt, purŽtind in virf un buchet de frunze foarte mari, care-i dadeau un aspect placut si elegant''.
Erau niste cocotieri. Si, ca sa nu lungesc prea mult poŽvestirea, calatorul poposeste in aceasta coliba singuratica, fiind gazduit de stapinul ei, un indian, cu toata ospitaŽlitatea.
Indianul il pofteste pe drumetul ratacit la masa si-i ofera pe linga mincare tot soiul de bunatati ca: o bauŽtura tare si acrisoara (care, ne-am explicat noi, tinea loc de tuicA), un vin nemaipomenit de bun, niste prajituri grozave si un lichior care ar fi putut sa rivalizeze cu cele mai rafinate produse similare fabricate de catre cele mai renumite firme straine.
Calatorul, foarte mirat ca se gasesc astfel de delicatese in pustietatea in care se afla, intreaba cine i le-a procurat, la care gazda raspunse simplu, cum, dealtfel, trebuia sa ne-asteptam: "Cocotierii mei" ― si probabil ii arata palŽmierii cu un gest larg!
Si, ca sa-l faca praf pe calatorul care ramasese, ca sa ma exprim astfel, cu gura cascata, ii mai spune ca dragii lui cocotieri nu-i dau numai: saladele, mincarile si bautu-rile gustoase, pe care a avut cinstea sa i le ofere, dar casa lui, in intregime, e construita din palmieri, din lemnul si frunzele acestora; pina si hainele, si rogojinile lui, pinzele, sforile si funiile pentru corabii, si altele, cite si mai cite, sint confectionate din fibre de cocotieri.
Chiar untdelemnul, cu care preparase mincarile, si acela pe care-l ardea in lampa, era din nuca de cocos.
Si bucata de lectura se termina cu inca o uimitoare marturisire a gazdei: cerneala si pergamentul, cu ajutorul carora scrisese o epistola unui prieten, pe care voia s-o trimita prin bunavointa calatorului ii fusesera procurate tot de acei minunati cocotieri.
Trebuie sa marturisesc ca povestirea era foarte intereŽsanta si instructiva. Din pacate, n-am cetit-o decit pina la jumatatea ei, din motivele pe care le voi infatisa mai la vale.
Povestirea rezumata mai sus era tradusa din Bonifas-Guizot care, la rindul lor, o luasera dupa Coupin: "Les plantes originales". Asa ne lamurea o notita din josul paginii.
In decursul povesiirii se strecurasera citeva cuvinte neobisnuite pe vremea aceea, adica acum peste o jumatate de secol, pentru un elev de clasa a II-a secundara. Repet, pe vremea aceea, pentru ca cei de azi ne dau zece inainte si au un vocabular cu mult superior al unui elev de clasa a II-a din 1920!
Astfel, am intilnit cuvinte ca: monotonia padurilor, arbori gigantici, aspectul si altele, la care Cracanel ma oprea si-mi cerea sa le explic
Dar, dupa ce terminai de explicat nu mai stiu ce cuvint anume, el ma intreba rar si apasat, cum obisnuia sa vorbeasca:
― Ei, ce crezi tu? este bine sa intrebuintam cuvinte ca acelea pe care le-am citit si le-am explicat, cuvinte nu prea intelese de toti, cind avem cuvinte curat romanesti, care pot fi foarte bine puse in locul acestora? Nu era mai frumos si mai limpede sa se spuna "infatisare", in loc de "aspect"? sau "arbori uriasi", in loc de "gigantici?" a?
― Ba da, domnule profesor, raspunsei eu, fericit ca mi se da prilejul sa stau ceva mai mult de vorba asupra acestui interesant subiect filologic. Si mai cu seama nu este bine si nici frumos sa intrebuintam in vorbire cuvinte frantuzesti in loc de romanesti, cum au obiceiul unele cocoane din ziua de azi!
― Ei, facu el amuzat, asta cam asa e!
Dar eu nu terminasem. Incurajat de zimbetul lui Cracanel si de uimirea provocata de curajosul meu fel de a vorbi cu profesorul, care ne era si diriginte, continuai:
― Asa, de exemplu, sa vedeti ce i s-a intimplat unui domn, din pricina ca sotia lui avea prostul obicei de a inŽtrebuinta cuvinte frantuzesti de-a valma cu cele romaŽnesti!
Cracanel, crezind ca voi da un exemplu care sa fie luat drept pilda folositoare de colegi, mormai aprobativ:
― Ei, ce i s-a intimplat?!
― Sa vedeti, reluai eu firul, plin de verva. Odata, un domn din Bucuresti trebuia sa plece la Iasi. Cum era iarna si tocmai se lasase un ger cumplit, ii spuse sotiei sale:
― "Draga, fii buna, te rog, si da tu o telegrama la hoŽtelul Metropol din Iasi, sa-mi retina pentru miine seara o camera incalzita, ca eu n-am timp!"
― "Cu placere, draga!" ii raspunse sotia si se apuca sa compuna telegrama care, dealtfel, era foarte simpla.
Dar cum ea avea obiceiul sa-mpestriteze limba noastra cu cuvinte frantuzesti, s-a gindit sa faca si telegrama cam in acelasi fel, asa ca in loc sa spuna limpede "Rog retineti o camera incalzita pentru miine seara", ea a scris "Rog retineti o camera sofata pentru miine seara". Adica, gasii eu necesar sa explic cu discreta bunavointa pentru unii dintre colegi, de la "chauffer", a incalzi, pe frantuzeste! Si de aici a iesit o intreaga incurcatura, ca hotelierul a inteles telegrama cu totul altfel de cum se gindise doamna si a crezut ca domnul doreste
― Destul! tipa Cracanel inrosindu-se la chip ca o gusa de curcan. Destul! Restul sa faci bine sa i-l povesŽtesti lui tat'tu si sa-i spui ca-l rog sa-mi scrie un bilet, daca i-a placut aceasta anecdota deocheata si plina de neobrazare. Lectia viitoare, daca nu-mi aduci biletul, te elimin; iar pina atunci, ai nota 2, ca sa te-nveti minte sa nu mai povestesti profesorilor anecdote d-astea lipsite de buna-cuviinta!
Asta se-ntimplase joi. Aveam Botanica de doua ori pe saptamina: martea si joia, asa ca martea viitoare trebuia sa-i aduc lui Cracanel biletul cu pricina!
Desi eram fiert, ma faceam ca putin imi pasa!
Dar, cu cit se apropia ziua fatala, cu atit ma-ntristam mai mult. Cum o sa-ndraznesc sa-i spun tatii toata intimplarea? Ma apuca tremuriciul numai cind ma gindeam la ce m-astepta!
Era luni, seara. Aveam repetitie la cor cu Maestrul Costescu zis si Coana Batista, pentru ca avea obicei sa-si pedepseasca elevii, punindu-i sa stea in genunchi; dar ca sa nu-si murdareasca pantalonii de bradolina data pe scinduri, ii ruga frumos sa scoata batista si s-o astearna pe jos, inainte de a se aseza. Pe vremea aceea eram sopran si, de unde intotdeauna cintam cu o mare placere, acum abia mi se auzea glasul!
Costescu bagase de seama ca "nu-i prea dau concursul", si ma apostrofa:
― Bajenarul (ca asa ma chema el, cu articol enclitiC), ce e cu dumneata, dom'le? Asta se cheama cintat?
― Nu ma simt bine, don' profesor! Cred c-am racit!
― Ce racit, dom'le, n-ai racit, dar ti-e gindul la cai verzi pe pereti, dom'le!
Dar ce dispozitie puteam avea, cind peste citeva ore trebuia sa dau piept cu inamicul, in persoana tatalui meu?
Am iesit de la cor tare abatut. Se-nserase si, ca de obiŽcei, pornisem catre casa prin Cismigiu, cu Ionas Moscu, tovarasul meu de totdeauna.
― Ce e ma, Griguta, cu tine?
― Parca tu nu stii? Ma gindesc cum sa fac sa scap de chestia cu biletul pe care-l cere Cracanel de la baŽtrinul! Miine e marti avem Botanica! Ce ma fac? Auzi ce idee si la ala, sa-i spun batrinului anecdota si sa-mi scrie pe un bilet daca i-a placut sau nu!
― De e cam albastra chestia, ce e drept, mai cu seama ca Cracanel e si diriginte! Si-i spui diseara?
― Pai, ce mai incolo-incoace? Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma! N-am incotro! Daca vin la ora, fara bilet, ma elimina Cracanel si daca-i spun batrinului, ma bate de ma rupe!
― Ce-ar fi, ma, sa lipsesti miine la Botanica?
― M-am gindit si eu la asta, dar ce, Cracanel e fraier sa-nghita? Si-asa, tot eu cad prost! Mai bine-i spun batrinului, si gata de omorit n-o sa ma omoare!
Innoptase de-a binelea. Am mincat cu noduri: am luat in mina o carte, chipurile ca sa citesc, dar rindurile-mi fugeau pe sub ochi cu o iuteala de trenuri minuscule pe o cimpie alba, fara de sfirsit, si eu nu intelegeam nimic; gindurile mele se-ndreptau cu o draceasca staruinta spre afurisita aceea de anecdota, care ma bagase in bucluc.
Se facuse tirziu aproape 11 si jumatate noaptea! NiŽciodata, chiar cind aveam a doua zi o teza grea, nu ramasesem peste ora asta.
Tata, care lucra in fiecare noapte la cartile lui didacŽtice pina la ora 1, era tare surprins de acest neobisnuit zel al meu la invatatura.
― Hai, ma, culca-te ajunge cit ai citit, ca doar nu vrei sa-nveti toata cartea intr-o seara?!
― Nu, tata, dar era ceva interesantsi
― Zau? Ma faci curios! Ce este asa de interesant, de te-a captivat atita? Ia sa vad si eu!
Cind colo, ce sa vada! Lectia despre cocotieri!
― Ei si te intereseaza atit de mult cocotierii?
― Da! nu atit lectia stii cit povestirea asta cu un calator care
― Aha! Ei, bine, acum las-o; cred c-o stii! Nu trebuie nici sa-ti obosesti ochii prea mult. Hai, du-te la culcare!
― Numaidecit, sa-mi fac ghiozdanul!
Si-n gind: "Daca i-as spune acum? N-ar fi scandalul asa de mare, pentru ca mama si sora-mea dorm si i-ar fi teama sa nu le trezeasca din somn! Dar cum naiba s-aduc vorba? Sa-i spun asa, hodoronc-trone? Pfui, greu al dracului!"
Ma facusem tot numai o apa la gindul mustruluielii care avea sa vina!
Dar n-am indraznit sa-i spun atunci.
N-am dormit toata noaptea; m-am framintat si m-am perpelit, de ti-era mai mare mila si, in citeva rinduri, m-am pornit pe un plins de se zguduia patul! Auzindu-ma, tata a venit ingrijorat in camera mea:
― Ce e, ma, cu tine, de nu dormi? De ce plingi? Nu te simti bine?
― Nu, tata, am visat ceva urit si m-am trezit plingind
― Vezi, daca ai stat prea mult? Hai, culca-te si nu te mai gindi la nimic!
In sfirsit, dupa o noapte alba de chin, a dat Dumnezeu de-a venit dimineata!
Sapte! Da-te jos spala-te, imbraca-te, bea laptele si pleaca la scoala, fara "corespondenta catre Cracanel", daca poti!
Mi-am deschis si mi-am inchis ghiozdanul de nu stiu cite ori, fara nici un rost!
Ma-nvirteam prin casa ca un soarece in cursa, ma uitam la ceas, iarasi imi faceam de lucru cu nu mai stiu ce dar de spus, tot nu-drazneam sa-i spun tatii!
Se facuse ora de plecare. Intirziam!
― Ce e, ma, cu tine, nu pleci odata? Vrei sa intirzii?!
― Nu, tata! uitasem un caiet si
― Hai, grabeste-te, ca-ntirzii si poti avea neplaceri!
― Da, uite, acuma plec!
Tata intrase in baie. Eu, dupa el.
― Tata!
― Glu, glu, glu phol, phol, phol ptiu!
Facea gargara cu Odol.
― Ce e, ma, tot n-ai plecat?!
― Nu, tata a, a, si, a uite ce e, aa as vrea sa-ti spun ceva!
― Ce sa-mi spui? Hai, spune-mi odata, si pleaca!
― As vrea sa-ti spun o anecdota!
― Ce, nu esti zdravan? O anecdota acum?! Trebuia de mult sa fii pe drum! Hai, sterge-o!
― Zau, tata, te rog, lasa-ma sa ti-o spun, ca e scurta!
Tata se-ntrerupe din spalat si holbeaza ochii la mine, fara sa mai zica nimic. Nu stie ce sa creada.
― Dar nu-nteleg de ce-ai gasit tocmai momentul atit de nepotrivit ca sa-mi spui anecdota scurta sau lunga, cum e?!
― Sa vezi de ce, tata draga aaa i-am spus-o si lui Cracanel la lectia trecuta de Botanica; a venit vorba si i-am spus-o si el mi-a spus sa ti-o spun si tie si sa-i scrii pe un bilet daca ti-a placut!
― Sa-i scriu daca mi-a placut? Hm! Aici nu-i lucru curat! Cine stie ce pozna ai mai fi facut, neispravitule! Hai, spune-mi anecdota!
I-am spus-o cu reticente obositoare.
Baia a rasunat deodata de doua palme zdravene!
― Asta ti-ai gasit tu sa-i povestesti lui Cra hm proŽfesorului, secatura? Iesi afara si mars la scoala!
― Da dar da-mi biletul i
Tata lasa spalatul balta si merge cu mine in birou. Pe masa erau insirate diferite corpuri geometrice: cilindri, prisme, piramide, conuri si sfere, pregatite din ajun, pentru lectia de Geometrie pe care-o avea la clasa a IV-a.
Incruntat, se asaza la birou, scoate o carte de vizita si scrie!
Respir usurat dar, nenorocire, tata se opreste din scris si isi indreapta privirile ucigatoare spre mine:
― Ce sa-i scriu, nerusinatule, raspunde-mi? Cum o sa-i scriu ca mi-a placut anecdota necuviincioasa pe care fiu-meu a avut neobrazarea sa i-o povesteasca? Iti dai seama de ce-ai facut?
― Iarta-ma, tata! ii raspund eu, ipocrit, venindu-mi sa rid si sa pling in acelasi timp.
Dar tata, infuriat la culme, pune mina pe un con, care-i era mai la indemina, si-l repede in capul meu. Eu fac o eschiva maiastra, obisnuit de la "oina" ― traiasca Cioc, saracul! ― si conul se-nfige in usa, cazind imediat jos si lasind o urma adinca in lemn.
Fara sa vreau imi indrept privirea spre usa si reflectez: "O fi batrinul ochitor bun, dar si eu i-am parat-o pe cinste! Ia uita-te, frate-meu, ce m-astepta!"
In sfirsit, cu chiu, cu vai, tata mi-a scris urmatoarele:

"Stimate Domnule Profesor,

Am aflat cu destula parere de rau despre necuviinta fiului meu! Va prezint scuzele mele si va rog sa-l iertati, fiind incredintat ca a facut-o din copilarie!
Voiu veni la liceu chiar in cursul zilei de azi, ca sa vorbesc cu Dumneavoastra, personal.
Primiti, va rog, asigurarea deosebitei mele consideraŽtiuni."

― Tine, si pleaca mai repede, ca-mi vine sa-ti crap capul!
I-am smuls plicul, si pina la liceu am zburat! N-am intirziat, dar chiar daca as fi intirziat, eram atit de linistit, atit de usurat, de parca mi se luase o piatra de moara de pe suflet!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ora a treia aveam Botanica.
Dupa ce a notat absentii, Cracanel si-a indreptat intreŽbator spre mine ochii-i bulbucati de cameleon:
― Ei, Ba-je-na-ru-le! Bi-le-tul!
― Poftiti, don' profesor! si i-l intinsei.
M-a intrebat inutil:
― L-ai adus!
― Da, don' profesor l
― Ce a zis tata-tau? I-a placut anecdota?
― N-a avut timp sa-mi spuna.
― De ce?
― Pentru ca era ocupat cu bataia!
Cracanel rise satisfacut:
― Ahaha Si ce-a scris in bilet?
― Nu stiu, don' profesor, ca nu l-am citit.
― Atita iti mai trebuia! Stai jos!
A desfacut plicul usor, cu o atentie deosebita, de parca s-ar fi asteptat cine stie ce minunatie sa iasa din el, a luat cartea de vizita delicat, cu doua degete, a citit-o si a suris, mormaind: "Foar-te bi-ne!"
Apoi si-a indreptat din nou privirea spre mine:
― Na-daj-du-iesc ca te-ai vindecat de a-nec-do-te hm, cum sa le spun eu pli-ne de ma-ga-rii!
― Da, don' profesor! facui eu, pocait.
― Si acum, sa ne vedem de ora Mda! Sa pofteasca la lectie: Ionescu Vasile, Manolescu Constantin, Niculescu Gheorghe, si, a, si Popescu-Bajenaru Grigore!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.