Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - LA "TINERIMEA ROMANA" de Grigore Bajenaru



In clasa a II-a, la Limba romana, l-am avut profesor pe Toma Dicescu, un dascal tare bun, de moda veche.
Era batrin, in ultimul sau an de invatamant, pentru ca in anul urmator a iesit la pensie.
Marunt si gras, cu mustati si cioc, cu ceas de aur purtat la vesta, Nea Tomita, cum ii ziceam noi, ne facea lectii frumoase.
Era un om de o rara sensibilitate si avea pentru scriitorii nostri clasici un adevarat cult.
Ne-a impresionat in mod deosebit pe toti elevii, fara exceptie, in ziua de marti, 19 noiembrie 1919.
A intrat in clasa abatut si cu ochii scaldati in lacrimi. De obicei, cum se suia pe catedra, se si aseza pe scaun, pentru ca drumul pe scari, de la Cancelarie pina la clasa, il obosea nespus de mult. De data asta, insa, a ramas in picioare, facindu-ne semn sa ne asezam.
Vazindu-i ochii inlacrimati, ne-am gindit ca i s-a inŽtimplat vreo nenorocire in familie. Dar era cu totul altceva. A tacut citeva clipe, miscindu-si buzele si parind ca vrea sa-si aleaga cuvintele. Apoi a rostit incet, ca si cind ne-ar fi impartasit o mare taina:
― Baieti am sa va dau o veste nespus de trista Marele nostru poet Alexandru Vlahuta nu mai este in viata!
Un freamat se ridica din banci. Vlahuta era pentru noi, elevii, unul dintre cei mai mari poeti pe care-i cunosteam. Il iubeam cu totii si era prietenul nostru inca din clasele primare, cind ii invatam poeziile pe dinafara.
Toti rezumaseram in caietele de "compunere" povestirile din chinuita copilarie a micului mester zugrav iconar Grigorescu sau minunatele descrieri din "Romania pito-reasca" si toti ne amintiram cu surisul pe buze intimŽplarile pline de haz din viata istetului scolar-negustor Mogildea.
Cum?! Era cu putinta oare ca acest iubit poet sa moara? Nu ne venea sa credem.
― Sa nu uitati, copii, vorbi mai departe nea Tomita: Vlahuta a fost prieten si a vietuit ani si ani alaturi de cei mai de seama scriitori romani L-a cunoscut indeaproape pe Eminescu, iar Delavrancea si Caragiale au fost nedespartitii 1ui prieteni.


A tacut citeva clipe, apoi a adaugat:
― M-am gindit ca ar fi frumos din partea clasei noastre sa trimitem o coroana de flori la inmormintarea marelui poet. Cine doreste si poate il rog sa contribuie. Eu va multumesc dinainte si ma inscriu cel dintii pe lista
In ochi ne jucau lacrimi greu de stapinit. Traiam pentru prima oara asemenea durere: moartea unui poet. Si n-a fost unul macar care sa nu contribuie la aceasta o ofranda, renuntind la toate micile economii.
Intimplarea aceasta ne-a miscat mult si ne-a facut sa ne fie si mai drag decit pina atunci batrinul nostru dascal de Limba romana, care vadise un suflet ales.

*

Toma Dicescu nu ne da nici o compunere de facut acasa, fara sa nu ne dicteze planul minutios intocmit in clasa, asa ca, oricit de slab ai fi fost la Limba romana, era peste putinta sa nu scrii ceva pe caiet.
Izbutisem sa fac citeva compuneri si teze bunicele, si cu toate ca ma avea in ochi de silitor la materia lui, Nea Tomita nu-mi pusese niciodata mai mult de opt, din priŽcina purtarii.
Totusi, cind de la Cancelarie s-a cerut o lista cu cei mai buni din clasa la Romana, ca sa-i inscrie la concursuŽrile de la "Tinerimea Romana", Nea Tomita m-a trecut si pe mine, printre altii, care aveau note mai mari de opt.
Pe vremea mea, prin 1919―1920, concursurile la "TiŽnerimea Romana" se tineau pe la sfirsitul anului scolar.
Era prin mai. Toma Dicescu a intrat in clasa si, dupa ce i-a strigat pe cei care aveau sa se prezinte la concursul de la "Tinerime'', a tinut urmatorul logos:
― Bagati-va bine in cap ce am sa va spun! O sa va dea o lucrare un subiect din acelea pe care le-am facut si rasfacut tot anul asa ca n-are de ce sa va fie teama! Asta nu insemneaza, insa, ca e o teza obisnuita, trimestriala, asa cum ati dat la liceu. E ceva mult mai serios Lucrarea o citeste o comisie compusa din trei profesori de Limba roŽmana! Vi se da timp de scris doua ore, sa tot scrieti! GinŽditi-va bine, insa, inainte de a incepe Nu va repeziti la scris, ca pe urma sa va poticniti si sa nu stiti incotro s-o luati. Faceti-va planul cu multa grija, in gind, bineinteles, fiindca pe hirtie nu cred sa va dea voie!
Cautati sa scrieti cit mai curat si mai frumos, pentru ca si asta are multa insemnatate Este primul lucru cu care face cunostinta profesorul, inainte de a sti continutul tezei. Si, pina sa vezi ca omul e cumsecade, ii observi mai intii imbracamintea, desi se mai spune si astazi ca "nu haina face pe om" Asta are rost in anumite imprejurari Mai tirziu o sa va convingeti voi insiva ca toate proverbele treŽbuie intelese mai adinc; dar nu despre asta e vorba acum
Deci, cautati sa scrieti caligrafic! Tineti seama de puncŽtuatie si de ortografie! Oricit talent ati avea voi, daca nu scrieti corect, n-ati facut nici o isprava.
Exprimati-va ideile in propozitiuni si in fraze cit mai limpezi cu putinta. Lasati la o parte cuvintele straine de limba noastra si stilul intortocheat; asta e treaba scriitoŽrilor mari!
Nu va grabiti deloc. Sa nu va impresioneze faptul ca cel de linga tine scrie de zor si ca o sa ti-o ia inainte Lasa-l sa scrie! De unde stii ca nu scrie prostii? Si zece pagini proaste nu fac cit un rind dintr-o pagina buna.
Si acuma, va doresc din tot sufletul succes! Examenul e miine, la ora 8 de dimineata, si se da la Facultatea de Litere.
Voi veniti la liceu la 7 si un sfert, ca aveti sa plecati cu pedagogul Si, bagati-va bine in cap ce va mai spun, ginŽditi-va tot timpul ca, daca vreunul dintre voi va reusi, sucŽcesul nu este numai al lui, personal, sau al clasei noastre, ci al intregului liceu! Nu prea-mi vine sa cred c-o sa faceti vreo isprava, ca aveti de dat piept cu cei mai buni elevi de la toate liceele din Romania, dar in sfirsit! Si acum sa ne vedem de lectia noastra. Ce-am avut pentru astazi?
Din clasa raspunsera mai multe glasuri aproape in aceŽlasi timp:
― "Portretul unui coleg!"
― Asa! Foarte bine sa ne citeasca Plesoianu Mihail.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

N-am putut sa-mi concentrez atentia la lectie, o clipa macar Cuvintele profesorului imi facusera multa placere si-mi strecurasera in suflet un fel de mindrie, dar ma pusesera pe ginduri. Cum sa te masori cu elevii tuturor liceelor din Romania?! Si alesi dintre cei mai buni la Romana?! Intr-adevar ca era o incercare la care parca imi era teama sa ma inham.
Cind i-am spus tatii ca n-as vrea sa ma prezint la conŽcurs, ca nu cumva sa ma fac de ris, s-a suparat si m-a luat peste picior, spunindu-mi ca sint un elev de nimic, care nu merit increderea profesorilor mei
Nici el nu e convins ca am sa fac vreo isprava; dar, daca am fost inscris, trebuie sa ma duc!
Si m-am dus!
Concursul s-a dat la Facultatea de Litere, in amfiŽteatrul cel mare, care cuprindea atitia elevi, sau de doua ori pe atitia ai clasei a II-a, cite licee erau in tara.
Sumedenie! Un zgomot, de-ai fi zis ca te afli intr-un urias stup de albine. Si toti elevii vorbeau odata Parca erau strinse la un loc cinci, sase clase!
La ora 8 si 10, galagia inceta ca prin farmec! Intrase profesorul.
Dupa ce ne dete citeva instructiuni, lua creta si scrise subiectul pe tabla:

O poveste

Nedumerirea se zugravea pe fetele tuturor. Unul dintre noi intreba:
― Daca nu va suparati, va rog, cum "o poveste"? adica sa facem noi o poveste din capul nostru?
Profesorul, amuzat, surise ingaduitor:
― Nu, dragul meu, nu va cer sa-mi scrieti o poveste nascocita de voi, ci o poveste pe care o stiti de undeva; ati citit-o mai de mult in vreo carte sau v-a povestit-o cineva; desi, daca vreunul dintre voi e in stare sa scrie o poveste din capul lui cu atit mai bine!
Nici nu ma gindeam si nici n-as fi putut, cu toata bunavointa, sa scornesc atunci, la comanda, o poveste frumoasa, desi as fi dorit din tot sufletul.
Povesti stiam eu, multe; insa mai toate erau lungi, si n-as fi avut timp sa termin nici una din ele.
Aveam ambitia sa scriu o poveste nu prea cunoscuta Stiam de la tusa Dumitra din Caciulati, satul nostru, citeva povesti poznase, cu animale, povesti impestritate cu versuri cam deocheate, asa ca nu mergeau; iar, ca sa le redau fara versurile respective, insemna sa le rapesc tot farmecul!
In mintea mea incepusera sa danseze fantastic, intr-o ciudata armonie: Feti-Frumosi, alaturi de Zmei si Ilene Cosinzene, Statu-Palma-Barba-Cot, toate zilele saptaminii in chip de sfinte, in frunte cu Sfinta Duminica!
Nu ma puteam hotari la nici una dintre cele citite, si nici nu ar fi avut haz Trebuia sa scriu una dintre poŽvestile pe cape le auzisem!
Incepui sa ma nelinistesc. Trecuse un sfert de ora, in care timp muiasem tocul in calimara de 7―8 ori, iar coala de hirtie, frumos stampilata in coltul din stinga cu "Tine-rimea Romana" era tot alba!
Si colegul meu de clasa, Constantinescu Dumitru, un baiat foarte talentat si cu trei ani mai mare ca mine, scria de zor! Iar eu nici nu ma hotarisem inca ce poveste sa scriu
Si deodata, ca un fulger imi spinteca mintea povestea pe care aveam s-o scriu si la care nu ma gindisem pina atunci Mi-o spusese mai de mult ingrijitoarea scoalei, unde era tata director, o ardeleanca, Ana Bastea, intr-o zi de toamna rece si tirzie, pe cind stam la gura sobei si mincam dovleac copt.
N-o mai auzisem pina atunci si nici n-o citisem in vreo carte; asa ca o gaseam cea mai potrivita, spre a fi poŽvestita in cazul de fata.
Era vorba despre ispravile unor pungasi din cale-afara de isteti. Imi intitulai povestea: "Cei cinci pungasi isteti" si incepui sa scriu cele ce urmeaza, fapte demne intr-adevar de cel mai autentic Till Buhoglinda!

"Pai, cica au fost odata ca niciodata, ca duca n-ar fi fost nu s-ar povesti, cinci pungasi isteti cum nu se mai aflau altii in acea vreme.
Si, intr-a buna zi, trezindu-se ei ca nu mai au de nici unele, se gindira cum ar face rost de un prinz, nu imbelŽsugat, dar care sa-i sature, pina cind vor gasi mijlocul sa pacaleasca pe cineva in asa fel, ca sa se asigure de merinde pentru vreme mai indelungata.
Capetenia lor, care, cum era si firesc, ii intrecea pe toti in iscusinta si indrazneala, le spuse:
― Baieti, m-am gindit cum am putea sa facem rost de un prinz ca sa va lingeti pe degete, dar, pentru asta, trebuie sa fie macar unul dintre noi bine imbracat, ca straiele noastre nu prea au darul de a naste increderea in ochii celor care ne vad! Asa ca, mai intii de toate, treŽbuie sa avem imbracaminte si incaltaminte buna. Si dupa asta vom mai sta de vorba. Iata care e planul meu
Si capetenia lor le spuse ce si cum trebuie sa faca, spre a-l ajuta sa puna mina pe haine si ghete.
Zis si facut!
Cetatea in care se pripasisera ei era mare si frumoasa, cu case aratoase si cu pravalii bogate in tot ce ti-ar fi rivnit inima.
Cautara ei o pravalie, pe o strada nu prea, umblata, si intrara. Capetenia lor inainta pina in mijlocul pravaliei, iar doi dintre pungasi ramasera linga usa.
― Buna ziua, domnule negustor! spuse cu toata buna-cuviinta! As dori sa cumpar un rind de haine croite din postavul cel mai bun o camasa in sfirsit si-om mai vedea ce. Mai intii, hainele!
― Da, da, poftiti, va rog, sa va arat tot ce am mai bun! zise negustorul, plecindu-se pina la pamint. Si indata incepu sa scoata tot felul de costume, care de care mai frumoase.
Dupa ce se uita la fiecare in parte, cu multa bagare de seama, capetenia alese unul si intreba:
― Cit costa asta?
― Pentru dumneavoastra, raspunse negustorul, asa cum spun toti negustorii, ca sa-i maguleasca pe musteriii saraci cu duhul, pentru dumneavoastra, 1 000 de lei, de la 1 500. dar nu pot sa va mai las un leu macar!


Capetenia pungasilor strimba din nas, in semn ca i se pare cam scump. Il mai pipai, mai intinse de postav, ma rog, ca omul care vrea sa stie pe ce are sa dea banii, si zise:
― Sa-l incerc, sa vad daca mi se potriveste!
― Cum nu, cu placere, poftiti, poftiti, va rog!
Dupa o perdea, "musteriul" isi lepada cit ai clipi hainele cele vechi si se-mbraca indata cu cele noi. Apoi veni in fata oglinzii, ca sa se priveasca daca ii sade bine cu ele, sau nu.
Nu-i sedeau rau deloc! Parca fusesera anume croite pentru el! Se-ntoarse catre prietenii lui, care asteptau la usa, si-i intreba:
― Ei, cum vi se pare?
Unul din cei doi pungasi se strimba, spunind:
― Sa-ti spun drept, nu gasesc ca te prind.
― Poate pentru ca n-am si palaria pe cap, zise capeŽtenia. Fii bun, te rog, domnule negustor, si adu-mi o palarie frumoasa si un baston! Si-atunci, vom vedea daca prietenul meu nu ma va gasi pe plac! Si, zicind asa, scoase din hainele vechi un portofel umflat si-l puse pe masa.
Negustorul aduse numaidecit o palarie de toata fruŽmusetea si un baston, care ar fi meritat sa fie purtat de cel mai de vaza boier.
"Musteriul" isi puse palaria pe cap, si-o potrivi in oglinda cum crezu el mai bine, lua bastonul, il invirti de citeva ori pe degete, ca un boier adevarat si, indreptindu-se catre cei doi prieteni, ii intreba din nou:
― Ei, acum ce mai puteti spune, dragii mei?
― Acum, ii raspunse cu indrazneala celalalt pungas, acum parca ai fi chiar dracul!
― Cum indraznesti sa-mi vorbesti astfel, neobrazaŽ tule? Stai ca te-nvat eu minte! Si, ridicind bastonul, se repezi manios dupa cei doi, care, de frica ― vorba vine ― o tulira la sanatoasa!
Si asa s-a pornit o fuga nemaipomenita pe strada negutatorilor hainari: cei doi, ca sa scape de bataie, iar capetenia lor, ca sa-i pedepseasca pentru necuviinta lor si s-au tot dus, lasindu-l pe bietul negustor cu buzele umflate! Ca, negustorul, saracul, a tot asteptat sa se-ntoarca musteriul: dar, vazind ca nu se mai intoarce pina la amiaza, a pus mina pe portofelul, asa-zis uitat pe masa, ca sa-si ia dreptul lui, si, cind colo, in loc de buni, l-a gasit plin cu hirtii!

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

― Ei, le spuse capetenia, de haine facuram rost, acum trebuie sa ne-nvirtim de-o pereche de ghete ceva mai aratoase, caci astea, pe care le-avem noi, nu se prea potrivesc cu hainele.
Se sfatuira ei ce au de facut si pornira la treaba, de asta data numai doi insi.
Pindira la capatul unei ulite, pe unde se gaseau negustorii de incaltaminte, si se luara dupa un popa, care tocmai isi cumparase o pereche de ghete cu bizet, noi si lucitoare de ziceai ca cine stie din ce sint facute!
E, popa, ori neinvatat, ori ca-l stringeau, mai stii mergea cam greu, se mai oprea in loc, mai trintea de pamint cu piciorul, chipurile ca sa i se aseze gheata mai bine; iarasi o pornea la drum, scortos nevoie mare, scirt, scirt, ca uitai sa va spun, isi cumparase ghete cu scirt, cum era obiceiul sa se poarte pe vremea aceea.
Nu dupa multa vreme, popa, siciit mai mult de pielea si talpa cea noua, decit de umblet, se opri pe marginea drumului, la umbra unui salcim inflori, sa se mai odihneasca o clipa, doua, ca apoi s-o porneasca dvn nou.
Pungasilor atita le-a trebuit! Incepura o cearta intre ei, cu imbrincituri si suduieli, de-ti era mai mare dragul sa-i privesti
Numai ca nu se bateau! Trecura asa, certindu-se de mama focului, pe linga popa care, auzindu-i, ii privea cu multa mirare si nu stia ce sa creada despre ei.
Nemairabdindu-l inima sa-i vada certindu-se, le striga de sub salcim, cu gind impaciuitor:
― Ce e, fiilor, ce s-a intimplat intre voi, de va certati atit de amarnic?
Pungasii se oprira o clipa din cearta si, gifiind, venira linga popa.
― Ce sa fie, cinstite parinte? Mai nimica, toata Iaca, prietenul meu spune ca sfintia-ta ai la piciorul drept sase degete, iar eu ii spun ca nu se poate una ca asta la o fata bisericeasca, si ca ai cinci!
― Cinci am, flacailor; cinci am si eu, ca toti oamenii! M-a ferit Cel-de-Sus de o dracie ca asta Cum o sa am sase!? Si vazind ca cei doi il priveau neincrezatori, adauga: Iata, ca sa va incredintati, ma descalt, sa-mi vedeti degetele si sa le numarati!
Si popa, la iuteala, poate ca dorea si el sa mai rasufle si nu gasea prilejul, isi desfacu siretul din copci si-si scoase gheata, si ciorapul de la dreptul.
― Iaca, fiilor, e asa dupa cum v-am spun: am numai cinci degete!
― Asa e! facu cel cu cinci degete Vazusi, ma, ca taica parintele are numai cinci?
― Apoi, o intoarse celalalt, eu n-am spus ca la dreptul are sase, ci la stingul!
― Cum, indraznesti acum sa schimbi vorba?' se rasti pungasul cu cinci, gata sa sara sa-l ia la bataie.
― Iaca, asta-i buna! rise popa. Stai, mai crestine, ca si la stingul am tot cinci degete, ca toti mosii si stramosii mei! Poftim de te uita! Si popa, saracul, om cumsecade si voitor de bine, se descalta si la stingul, ca sa le arate ca are tot cinci degete!
― Ei, acum v-ati impacat?
Dur n-apuca bietul popa sa-si termine bine vorbulita, ca unul dintre pungasi ii apuca o gheata de-o ureche si se napusti pe celalalt! Asta nu era sa sada cu mina-n sin. Puse mina pe cealalta gheata, si unde nu-ncepura, draga doamne, sa se alunge unul pe altul, in chip de amarnica bataie, pina cind o luara la fuga de-a binelea in lungul soselei, ridicind praful de un stat de om in urma lor si lasindu-l pe bietul popa sub salcim in piŽcioarele goale, batind din buze!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Se-nserase, cind capetenia pungasilor se strinsese la un loc cu ceilalti cotcari, intr-o circiuma dosnica, dintr-o mahala ascunsa la marginea cetatii.
― Ei, toate bune! incepu el vorba, trintind ulcica pe masa, de-i sari vinul rosu in sus, ca o limba de foc Facuram rost de incaltaminte si imbracaminte cu adeŽvarat boieresti. Acum mai ramine sa ne folosim pe rind de ele, ca sa aducem la indeplinire intocmai cele planuite! Si cum gindurile bune nu vin niciodata pe burta goala, prima noastra grija trebuie sa fie o masa buna. Eu am facut inceputul: ramine ca voi sa urmati, sa va vad iscusinta! Cine se-ncumeta sa faca rost de mincare, ca miine seara as vrea nespus de mult sa facem o mica petrecere?
Atunci, aceia dintre pungasi care nu facusera nici o isprava de cind incepuram povestea noastra, sarira deodata cu totii:
― Eu fac rost de peste! spuse intiiul.
― Eu va aduc untdelemnul in care sa-l prajim! zise al doilea.
― Iar eu va dau piinea, fara de care nici o mincare, oricit de buna ar fi, n-are gust.
― Daca-i asa cum va laudati, le vorbi capetenia, miine de dimineata porniti la treaba toti odata, ca sa avem ce ne trebuie din timp si eu va fagaduiesc sa va dau de baut cit veti voi si ce veti voi, ca sa nu vi se aplece dupa peste!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Nici nu se crapase bine de ziua, cind intiiul pungas se-mbraca si se-ncalta frumos cu hainele si ghetele fuŽrate si pleca in piata cetatii.
Cind ajunse el, vinzarea era in toi. Se opri dinaintea unui negustor de peste, alese din ochi un crap mare cit un miel si auriu, cu ochii rosii, de proaspat ce era, si spuse:
― Fa bine, te rog, jupine, si pune la cintar crapul de colo!
Pescarul, cind vazu cu ce musteriu are de-a face si mai ales ce crap alesese, se grabi sa-l serveasca si-ndata apuca frumos coscogea crapul de urechi si-l arunca in balanta ce se legana prinsa de-o grinda.
― Trage cinci kilograme, boierule! spuse el.
― Bun, il iau, e tocmai potrivit pentru masa pe care vreau s-o dau prietenilor mei Si cit face?
― Pai, la 30 de lei kilul, taman 150 de lei, boierule!
― Bine, inveleste-l in hirtie si da-mi un baiat sa mi-l duca pina colea, la biserica Sfintul Andrei, ca stau la frate-meu, la Popa Petrache si ti l-oi plati acasa, ca n-am la mine bani potriviti.
Pescarul, vazind cit de bine este imbracat musteriul, nici nu se gindi sa se impotriveasca.
― Cum doriti dumneavoastra, boierule! Mai Ilie, ia crapul si du-te cu boierul pina la dumnealui acasa! Are sa-ti dea 150 de lei. Sa traiti, boierule, si mai poftiti pe la noi!
― Vinzare buna! spuse pungasul si porni cu baiatul dupa el.
Ajungind la biserica, intrara in curte si hotomanul nostru se duse cu baiatul la casa popii. Se opri in fata usii, ii lua pachetul din mina si-i spuse:
― Asteapta o clipa, te rog, ca vine frate-meu, parintele, si-ti da banii indata! Si intra la popa cu o mutra tare indurerata.
― Taica parinte, ii spuse el, asteapta afara un frate al meu, care, saracul, nu prea e in toate mintile, vorbeste anapoda si, cind il apuca, o tine una si buna, cu vorbe proaste el stie ce spune. Rogu-te, milostiveste-te si citeste-i sfintia-ta o molifta, ca poate l-o mai lumina DumŽnezeu!
Popa isi puse patrafirul, lua Evanghelia si iesi in curte sa-l vada pe baiat, care astepta la poarta.
― Ei, ia spune, taica, ce vint te-aduse pe la mine?
― Pai, banii dupa peste, taica parinte!
― Aha! facu popa, avea dreptate frate-sau ca spune vorbe fara nici o noima! In genunchi, taica, sa-ti citesc!
― Ce sa-mi citesti, parinte ce, pentru asta am venit eu aici? Da-mi banii dupa peste, sa plec!
― In genunchi, taica, in genunchi!
― Da-mi banii dupa peste, parinte!
Cit p-aci sa iasa cearta. Popa vazu ca nu e lucru curat si ca la mijloc trebuie sa fie o siretenie si, intrebindu-l pe baiatul pescarului ce s-a intimplat, acesta ii istorisi toata povestea. Dar, cind sa-l caute pe pungas, ia-l de unde nu-i!


S-a-napoiat bietul baiat necajit la stapinu-sau: iar hotul de pagubas i-a tras o chelfaneala buna si a bagat la cap invatatura sa nu mai dea alta data pe datorie, cind nu-si cunoaste musteriul, oricit de bine imbracat ar fi!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Al doilea pungas, dupa cum se legase, pomi dupa untdelemn. Dete citiva gologani p-un urcior, pe gura caruia indesa un burete de mare, si hai la bacanie.
― Aveti untdelemn?
― Cum sa nu si inca din cel mai bun!
― Te rog sa-mi umpli si mie urciorul asta!
Bacanul lua urciorul si se duse la butoiul cu untdelemn, unde turna cu masura aproape trei litri; apoi il aduse musteriului.
― Cit ai pus? intreba acesta, nepasator.
― Au incaput tocmai trei litri!
― Foarte bine si cit costa?
― Cu totul 75 de lei, vine pe 25 de lei litrul.
― Cum? Cit ai spus? se prefacu ca se mira pungasul. Asa ceva nu s-a mai pomenit! Dar unde ne gasim, de indraznesti sa ceri 25 de lei p-un kil de untdelemn, care nu este nici macar de masline! Te cam intreci cu gluma, jupine. si astfel de fapte la mine nu se prind Nu pot sa-ti dau mai mult de 20 de lei!
― Atita ma costa pe mine! raspunse bacanul suparat. Si, daca nu-ti convine, n-ai decit sa nu iei; il torn inapoi, si gata socoteala!
― Chiar te rog! zise pungasul nostru suparat.
Bacanul, necajit ca-si pierduse vremea de pomana, lua urciorul, se duse la butoi si-l rasturna cu gura in jos, asteptind pina crezu el ca s-a scurs tot untdelemnul, care, fiind supt de buretele dinauntru, nu se prelinse prea mult. Apoi dete urciorul prefacutului musteriu, care o lua la picior cit putu mai repede, ca nu cumva sa i se dea pe fata sarlatania si sa pateasca cine stie ce!
Se duse la hogeacul lor, lua un ceaun, sparse urciorul si stoarse buretele de tot untdelemnul furat, vazind, cu mare bucurie ca avea de gatit pentru trei crapi, nu pentru unul!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Sa vedem acum in ce fel a facut rost de piine al treilea pungas.
Acesta ochi o brutarie din mijlocul tirgului, unde se perindau tot felul de musterii, de nu le puteai tine rostul.
Trecu pe acolo si, oprindu-se, intra in vorba cu bruŽtarul, spunindu-i:
― Jupine draga, nu stiu daca-ti mai amintesti de mine: acum citeva zile am cumparat de la dumneata patru piini si ti-am ramas cinci bani dator, ca n-am avut la mine cit mi-a trebuit. Iata, am venit sa-mi platesc datoria si totodata sa-ti multumesc pentru bunatatea pe care ai avut-o de a ma lasa pe datorie. Si, vorbind astfel, pungasul scoase cinci bani si-i arunca pe taraba brutarului.
Negustorul ii lua cu multa mirare si spuse bucuros:
― Multumesc, domnule, ca nu ti-ai uitat de datorie, dar eu, sa-ti spun drept, nu mai tineam minte de ea. Citi imi ramin mie datori un ban-doi, n-am par in cap! Eu nu le mai tin socoteala, ca nici n-am sa ma-mbogatesc, nici n-am sa saracesc din atita lucru. Dar, daca zici dumneata ca mi-ai ramas dator apoi asa trebuie sa fie.
Dupa asta, pungasul pleca si se mai plimba prin inima tirgului, cascind gura la cite nici eu nu le mai stiu si, peste citava vreme, se abatu din nou pe la brutarul cu pricina.
― Ei, zimbi cu placere brutarul, cind il vazu, mai trecusi pe la mine?
― Da, raspunse pungasul cu cea mai cinstita gura ce se putea inchipui, ma si sfiesc sa-ti spun, mi-ar trebui vreo patru jimble, si nu stiu cum naiba se face ca iarasi nu mai am nici un ban la mine ca mai facui citeva tirguieli
― Asta-i acuma! zise brutarul. Tine colea jimblele, neiculita, si du-te sanatos! Cum mi-ai adus dumneata ai cinci bani, ai sa-mi aduci si banii pe jimble, ca doar se vede ca esti om de cuvint.
Si dindu-i patru jimble, rumene si frumoase, de-ti venea sa le maninci din ochi, il batu pe umar si-i mai ura si pofta mare.
Pungasul a plecat multumit cu jimblele si n-a mai dat pe la brutar, ca sa-si plateasca datoria, nici pina in ziua de azi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pungasii aveau acum tot ce le trebuia pentru a-si pregati un prinz bun: peste, untdelemn si jimble. Luara deci bunatatile si le dusera unui hangiu vestit pentru vinul bun care-i zacea de ani in pivnite:
― Uite, jupin Cutare, ii spusera ei, am fost prin piata si am cumparat toate cite le vezi pentru o masa, pe care te rugam sa ne-o pregatesti dumneata, pina mai colinŽdam prin tirg, dupa alte cumparaturi. La vremea prinzului vom fi toti aici. Ai grija si pune la gheata si citeva sticle cu vin din cel mai bun, si te-om multumi dupa cum se cuvine si cum sintem noi obisnuiti!
Si plecara.
Hangiul, bucuros de asa musterii, dete in graba buŽcatarului cele aduse, iar acesta gati crapul pescareste: cu untdelemn din belsug, cu sare si piper, cu cimbru, foi de dafin si usturoi tocat, si cu felii de lamiie si rosii pe deasupra, ca sa-i dea mai mult gust.
Cind se-ntoarsera pungasii, pestele se racise cum treŽbuia si era tocmai bun de mincat.
De pofta lor de mincare, sa nu mai vorbim, ca le era o foame infricosatoare! Se asezara sa manince singuri, intr-o odaita din spatele hanului.
Dupa ce baura cite doua-trei drojdioare, se pusera cu nadejde pe crap si, ca sa mearga mai bine si sa nu-i fie urit numai cu untdelemnul, il udara din belsug cu vin rubiniu.
Ei, dar si masa aceasta nu putea sa dureze cit un praznic!
Cind crezura pungasii ca s-au saturat mai ales de bauŽtura, si ca e vremea potrivita, se hotarira sa plece si cheŽmara pe hangiu sa le faca socoteala.
Cum se brodi, nu stiu, se vede spre si mai marele noroc al cinstitilor musterii, ca hangiul avea treaba la grajduri, asa ca trimise cu socoteala pe tejghetarul lui.
― Cit face?
― Uite atita si-atita!
― Foarte bine! Si aproape toti pungasii in acelasi timp bagara miinile in buzunare, chipurile ca sa scoata bani si sa plateasca fiecare.
Atunci, unul din ei spuse:
― Eu platesc toata socoteala!
― Ba nici nu ma gindesc! ii raspunse altul. Tu ai mai platit si ieri. Acum e rindul meu!
― Nu va mai certati degeaba, intra al treilea in vorba, pentru ca azi am sa platesc eu!
Si de-aci porni gilceava. Fiecare voia, vorba sa fie, sa plateasca pentru toti, si nu ajungeau la nici o inŽtelegere.
Tejghetarul, inveselit, se uita la ei zimbind si-i astepta sa termine, ca sa le ia banii si sa se duca la treburi, dar ti-ai gasit!
Atunci vorbi unul dintre, ei catre tejghetar:
― Uite ce e, ma neica, dupa cum vezi, greu sa se hoŽtarasca intre noi cine sa plateasca. Asa, ca sa sfirsim o data cu cearta, o sa te legam la ochi si pe cine ai sa pui mina, ala va trebui sa plateasca pentru toata lumea! Ce zici?
― Nici ca se poate mai bun lucru! raspunse tejgheŽtarul. Un fel de "baba-oarba" din copilarie! Hai, puneŽti-mi legatura mai repede, ca m-o fi asteptind jupinul cu banii!
Pungasii scoasera o basma groasa de in si-l legara pe tejghetar la ochi, de nu putea sa zareasca o raza de lumina.
Apoi, incepura sa faca taraboi si, deschizind usa odaŽitei binisor, se strecurara unul cite unul afara, iar ulŽtimul striga:
― Ei, hai, flacaule, acum ia-te dupa noi!
Tejghetarul intinse miinile si-ncepu sa bijbiie ca un orbete incoace si incolo, cu grija insa, cu sa nu se loveasca!
In aceasta vreme, pungasii fugira prin dos; iar hangiul, vazind ca tejghetarul nu mai vine cu banii, porni spre odaita sa vada ce s-a intimplat.
Intrind, tejghetarul il prinse deodata in brate si-i striga:
― Aha, tu ai sa platesti!
Dar hangiul, foarte miniat, ii smulse legatura de la ochi, si, cind auzi cum stau lucrurile, ii sterse doua palme zdravene tejghetarului, strigindu-i:
― N-au platit hotomanii aceia, si nici eu n-am sa platesc, cap de zevzec, ci ai sa platesti chiar tu, ca "cine nu deschide ochii deschide punga!"
Iar cei cinci pungasi isteti s-au tot dus prin cetate, si-or mai fi facut multe si felurite ispravi pe care, cu voia dumŽneavoastra, le-oi povesti alta data!"

Cind am sosit acasa de la concurs, i-am gasit pe ai mei la masa, gata sa-nceapa sa manince.
Cum era si firesc, m-au intrebat ce subiect ne-au dat si ce am facut la examen.
― Ne-a dat sa scriem o poveste pe care o stim, cu cuvintele noastre.
― Ei, si tu ce poveste ai scris?
― Pai ce sa scriu o poveste pe care o stiam de la Ana cu niste pungasi isteti!
― A, cap sec! scrisni tata din dinti la mine Cui ai fi semanind, nu stiu! Numai pungasi, hoti si haiduci iti umbla prin minte Numai Iancu Jianu si Ghita Catanuta! Aventurile lui Sherlock Holmes! Altceva mai stii? Mai ciŽtesti tu altfel de carti?
Tata isi continua rechizitoriul, iar eu il ascultam mirat ca este atit de furios pe eroii mei, care-mi dadusera atitea emotii si-mi procurasera atitea ore de nevinovata placere
― Auzi, nu mai stia dumnealui alte povesti. Cu imŽparati cu zine cu Feti-Frumosi cu Zmei, cu in fine n-a gasit de scris altceva decit ispravile unor hoti! NuŽmai hoti si haiduci N-ai sa faci nici o isprava! Cine stie ce gogomanii ai fi scris! Crezi ca o sa le placa alora de la "Tinerimea" povesti de astea?
Desi ma facusem mic si ma cuprinsese sfiala si-mi parea rau de timpul pierdut in dimineata aceea frumoasa de primavara, totusi cutezai sa-i raspund:
― Eu nu-nteleg de ce esti atit de-nversunat? Ce, nuŽmai mie imi plac toate astea? N-a scris si Ghica, in "ScriŽsorile" lui catre Alecsandri, doua povestiri cu Iancu Jianu si cu Tunsu? N-a scris si Nicu Gane doua povestiri cu haiduci: "Aliuta", cu haiducul Bujor, si "Santa" cu Codreanu? N-a scris si N. D. Popescu: "Iancu Jianu, zapciu" si "Iancu Jianu capitan de haiduci"? Si apoi, Bucura Dumbrava romanul "Haiducul", tot cu viata lui Iancu Jianu, care, la urma urmelor, nu era un haiduc ca toti haiducii, ca era de neam boieresc si fusese mai inainte zapciu?!


― Hm hm! tusi tata, ca nu prea-i convenea pomelŽnicul, de care ramase foarte surprins, neasteptindu-se la aceasta bibliografie haiduceasca ― dar de unde le mai stii toate astea?
― Le-am citit in biblioteca ta, unde am mai gasit si "Aventurile celebrului detectiv englez Sherlock Holmes" si "Arsene Lupin"!
― Hm! Asa imi trebuie, daca tin biblioteca descuiata, sa-si bage nasul in ea toti neghiobii! Dumnealui citeste d-astea Boccaccio si Kikirezul! D-aia mi-am gasit beŽleaua cu Cracanel, de mi-a dat peste nas, ca fiu-meu stie anecdote necuviincioase!
― Pai, daca nu trebuiesc citite, de ce le tii in biblioŽteca? Pune-le pe foc!
― Obraznicule, acum imi faci si tu morala? Alea sa le citesti mai tirziu Acum sa citesti: "Cuore" "Micul Lord" "Singur pe lume" "Robinson Crusoe"
― "Guliver in tara piticilor" "Cinci saptamini in baŽlon" continuai eu in ris. Le-am citit si p-astea de cite doua, trei ori, dar m-am plictisit de ele, mai vreau si altfel de carti!
― Ah, cui ai fi semanind, nu stiu, ca m-ai scos din pepeni!
Dar abia ma lasa tata, ca ma lua mama in primire:
― Colegul tau Vasile Velciu mi-a spus ca ai de gind sa te faci haiduc! E adevarat?
― Da, e adevarat ca mi-ar placea sa ma fac haiduc dar mai tirziu!
― Ai auzit ce-i da prin gind?! Haiduc?! Cine a mai pomenit haiduci pe vremurile astea?
― Daca n-a pomenit, o sa pomeneasca cu mine!
― Ah, zevzecule, ma apostrofa tata din nou, d-aia n-ai sa faci nici o isprava la "Tinerime", ca-ti umbla prin cap numai blestematii. Masa e asta, ori foc?
― Ce sint eu de vina, daca tu ai nervi?
― Te poftesc sa fii cuviincios. Si daca mai indraznesti sa ai atitudinea asta impertinenta fata de tat'tu, pe viitor te trimit sa maninci la bucatarie!
― Cel putin acolo am sa maninc linistit!
― Iesi afara, magarule!
― Bine, tata! spusei eu, accentuind pe ultimul cuvint; si iesii cit mai repede, ca ma puteam astepta la cine stie ce binecuvintare!
In ziua aceea am mincat la masa cu Ana, care-mi spuŽsese povestea celor "Cinci pungasi isteti"!

*

Desigur ca dupa aprecierile prea putin favorabile ale tatii asupra subiectului ales de mine la concursul de Limba romana de la "Tinerime", era exclus sa ma astept la vreun rezultat frumos.
Asa ca, in ziua cind s-a anuntat la liceu impartirea preŽmiilor la "Ateneul Roman'', am fost la fel de impresionat ca si cind as fi aflat ca acceleratul de Timisoara va pleca din Gara de Nord la 16 si 40.
Si nu m-am dus sa asist si eu la impartirea premiilor.
S-au dus, in schimb, foarte multi colegi de clasa si de liceu, caci, pretindeau ei, e o festivitate foarte interesanta cu program artistic: muzica, recitari, teatru, exercitii de gimnastica
A doua zi de dimineata, insa, cind am intrat in clasa, am fost foarte surprins de atitudinea colegilor mei si, la un moment dat, n-am stiut ce sa cred ca s-a intimplat!
Am fost primit cu urale si mi s-a facut o manifestatie de simpatie in toata regula.
― Uraa! Bravo, Bajenarule!
― Sa traiesti, ma, felicitarile noastre!
― De ce n-ai fost ieri la "Ateneu", ca ai luat premiu?
Eram convins ca e o gluma. Sa stii ca astia vor sa-si bata joc de mine, ca am concurat si n-am facut nici o isprava!
― Hai, dom'le, lasati gluma, ca nu-mi arde de ris asa de dimineata!
― Zau, ma, ca ai luat premiu! Te-a strigat presedintele Nae Dumitrescu, pe scena, si ai nostri, au spus ca lipsesti.
― Pe onoarea voastra, ma?
― Pe! Zau, daca-ti spunem, ce naiba!? Auzi, ca sa te duci la sediul "Tinerimii" si sa-ti iei premiul: niste carti si diploma!
― Sa fiti voi afurisiti, ca nu ma duceti?
― Sa fim, ma, na, ce mai vrei? Mai intreaba si pe altii, daca nu ne crezi!
― Bine, ma, va cred, daca v-ati jurat, acu' va cred!
― Sa-l fi vazut pe Barba cum se mai umfla in pene cind a strigat: "Popescu-Bajenaru Grigore din clasa a II-a A, Liceul Lazar din Bucuresti, de sub directia domnului Constantin Ionescu". N-a mai luat nici unui premiu de la noi. Tu esti singurul lazarist!
Mi-am simtit tot trupul inundat de o fericire necunosŽcuta pina atunci si, rautate copilareasca, primul meu gind nu a fost la bucuria pe care credeam ca am s-o fac parintilor, cit mai cu seama ca am sa-i pot lua la vale pe tema subiectului. Sa vedem ce-o sa mai aiba tata ele spus acum?
Intimplator, in ziua aceea, ora a doua aveam Limba romana.
Nea Tomita a venit cum a sunat de intrare. Era foarte emotionat si, dupa ce nota grabit absentii, se ridica, se dete jos de pe catedra, veni in fata bancii mele si-mi puse mina pe cap a mingiiere, spunind:
― Baieti, dupa cum cred ca ati aflat cu totii, munca mea staruitoare cu voi, la Limba materna, timp de un an, nu numai ca n-a fost zadarnica, dar a dat rezultate la care nu ma asteptam! Colegul vostru, Bajenaru, a obtiŽnut premiul al treilea la concursul pe tara de, la "Tinerimea Romana"! Nu este numai un succes al lui, personal, ci este un succes al clasei voastre, ba mai mult decit atit: un succes al liceului vostru! (Aci ma simtii obligat sa ma ridic in picioare, cu mina lui pe capul meu!) Eu il felicit din toata inima, lucru pe care desigur ca voi l-ati facut cu mult inaintea mea, si-i urez sa aiba parte in viata de succese cit mai frumoase! Ma bucur cu atit mai mult, adauga el, cu cit, baietii mei dragi, sint batrin, acesta este ultimul meu an, as putea spune chiar ― pentru ca ne aflam la sfirsitul anului scolar ― ultimele zile de invatamint ale mele! Anul scolar viitor ma va gasi pensionar Colegul vostru mi-a harazit bucuria neasteptata ca un elev de-al meu sa fie distins cu un premiu de "Tinerimea Romana"! Acum nu intelegeti voi prea mult; mai tirziu, o sa va dati seama de insemnatatea acestui lucru atit de mic in aparenta. Sa traiesti, Bajenarule!
De felul meu eram cam zurbagiu in scoala si nu pierŽdeam nici un prilej ca sa fac glume, stimulat mai mult de faptul ca-i vedeam pe colegii mei rizind cu pofta si distrinŽdu-se mai ceva ca la teatru.
Pe Nea Tomita il necajisem de multe ori.
De data asta, nu stiu de ce, insa, ochii au inceput sa ma usture fara de voia mea sa simt sageti prin ei si m-au podidit lacrimile! Bietul Nea Tomita Dicescu nu vorbise niciodata atit de patrunzator!
Si cum se nimerise ca tocmai eu, zurbagiul care-l suŽparasem de atitea ori, sa-i fac o bucurie atit de mare penŽtru cariera lui dascaleasca!
Mi se parea ceva cu totul nemaipomenit, dar asa era!
Ora a continuat in mod obisnuit. Nea Tomita ne-a cetit mai departe nu mai stiu ce fabula de Grigore Alexandrescu si tot timpul m-a privit surizator, ca un Mos Craciun din pozele de un leu de la librarie!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tot in ziua aceea am fost chemat la Cancelarie, ca sa ma cunoasca toti profesorii. Unii dintre ei ma priveau cu aceeasi curiozitate cu care privesti un ciine pipernicit, care a scapat de la inec un om in toata firea! Stii ca este asa, si totusi parca nu-ti vine sa crezi! Se vede ca se asteptau sa fiu ceva mai impunator, mai bine imbracat si mai inteligent decit faceam impresia.
Bineinteles ca m-au felicitat toti in cor. N-au dat mina cu mine decit Barba si Barosanul ― care a fost cel mai vesel de premierea mea.
Cracanel si-a ridicat intrebator buza superioara, cu nas cu tot, si m-a intrebat scandind:
― Ce su-biect?
― O poveste cu cuvintele noastre!
― Hm si tu pe care ai scris-o pe cea pe care mi-ai povestit-o in clasa, cu camera sofata?!
M-am facut rosu ca focul. Nu mai stiam ce sa fac cu miinile. Eram apa de naduseala!
― Aflati ca stie fel de fel de povestiri, care de care mai interesante! Nu ma mir defel ca a luat premiu! a adaugat Cracanel; apoi nu s-a mai ocupat de mine.
Barba a gasit de cuviinta sa-mi adreseze citeva cuvinte de circumstanta, felicitindu-ma calduros, si am plecat.
Peste cinci ani, ca elev in clasa a VII-a moderna, aveam sa stau din nou in Cancelarie, in fata acelorasi profesori, de asta data, insa, intr-o postura cu totul neasteptata si aproape de necrezut pentru un scolar.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tata nu s-a aratat prea impresionat de toata povestea asta. In schimb, mama nu stia ce sa-mi mai faca de buŽcurie!
A mers cu mine la sediul "Tinerimii Romane", ca sa-mi iau premiul si diploma, si-acolo n-a mai incetat tot timpul ― ma facusem rosu ca un rac fiert de rusine: "Fiul meu, in sus, fiul meu, in jos" ― incit a trebuit sa-i soptesc, cu riscul de a o supara: "Mai taci, mama, din gura, ce naiba?!"
Pe linga carti si diploma, secretarul "Tinerimii" mi-a daruit si o mapa foarte frumoasa, cu doua scoarte de pinza rosie, in forma de caiet, cu vreo sase coale de sugaŽtiva, inauntru, pe care am pastrat-o pina astazi!
Mama, in culmea fericirii, m-a plimbat cu trasura prin tot orasul, mi-a dat o inghetata la "Dobriceanu" si mi-a cumparat pentru acasa un carton mare cu prajituri de ciocolata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.