Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - GLUME GLUME GLUME de Grigore Bajenaru



Cel mai mare farmec al vietii noastre scolaresti il constituiau sotiile si poznele pe care le faceam.
Singurii profesori la care n-a indraznit nimeni sa faca nici o sotie niciodata au fost: Barosanul si Atila. Incolo n-a existat dascal sa ne predea in cursul superior si care sa fi fost scutit de vreo pozna.
Multe si felurite au fost glumele si micile noastre nazŽbitii, dar cele mai multe le faceam sub aspectul naivitatii, si multi profesori ne credeau chiar prostanaci de-a binelea, pe cind realitatea nu era tocmai asa!

*

Odata, in clasa a VI-a. la ora de Chimie, la Plopeanu, se explica lectia despre acidul formic.
Printre altele, profesorul ne-a spus:
― Domnilor, sa stiti si dumneavoastra ca furnica conŽtine acid formic. Ca sa dovedim aceasta, n-avem decit sa strivim o furnica intr-o hirtie de turnesol. Hirtia se-nroseste ceea ce era ce demonstrat! Imi pare rau ca n-avem o furnica la-ndemina, ca sa facem aceasta interesanta experienta!
Dar, deodata, in mijlocul linistii, fara sa spuna un cuvint, il vedem pe Chiorul ca se ridica din banca unde sedea, prin fundul amfiteatrului, si inainteaza aplecat cu mina dreapta facuta cupa, asa cum o faci cind vrei sa prinzi o musca.
Intr-adevar, urmarea o musca si-i soptea acesteia, destul de tare, ca sa fie auzit de noi si mai cu seama de profesor:
― Stai tu, ca te prind eu acuma! Ce, crezi ca ai sa mai zbori mult? Si deodata: "bisti bizz te-am prins!"
― Domnule Constantinescu, ce-nsemneaza gestul acesta?
― Don' profesor, am prins o musca, pentru experiŽenta In lipsa de furnica, e buna si musca, ca e tot insecta!
― Domnule, tipa Chimistul exasperat, cum poti sa debitezi astfel de ineptii, pentru numele lui Dumnezeu?! Cum o sa existe in musca acidul formic care v-am spus ca exista numai in furnica?


Dar Chiorul nu se da batut:
― Poate ca exista, don' profesor, si nu stim noi, daca n-am facut experienta! De ce sa nu-ncercam? Sa strivim musca in hirtia de turnesol, si o sa ne convingem!
― Stai jos, domnule, si lasa-ma-n pace! Te rog stai jos!
Chiorul si-a ridicat sprincenele foarte surprins de felul ciudat in care profesorul intelesese sa-i aprecieze bunaŽvointa si mai ales interesul ce-l dovedea pentru stiinta si deschizind pumnul in care tinea, captiva musca, spuse, adresindu-i-se acesteia:
― Hai, du-te sanatoasa, ca nu esti buna de nimic, nici macar pentru o amarita de experienta! Si se aseza, foarte serios, in hohotul de ris al colegilor.

*

Cele mai multe farse le faceam pe-ntrecute la Tinarul, de Drept si Filozofie!
Era un profesor foarte inimos, cu multa bunavointa, si ar fi vrut din tot sufletul ca toti sa plecam de la ora lui cu lectia invatata, dorinta care nu stim daca i-a fost realizata de prea multe ori, pentru ca el vorbea foarte precipitat, iar noi, in loc sa ne concentram asupra expliŽcatiei, eram atenti si notam cu creioanele pe pupitre de cite ori se bilbiie si spune: "a a, a!"
Tinarul obisnuia sa-si inceapa fiecare lectie, indiferent daca era de Drept. Economie politica sau Filozofie, cam in felul urmator:
― A, a, a, fiti atenti, va rog: astazi am sa va vorbesc despre (si spunea subiectuL). Daca cineva nu intelege ceva sa ma-ntrebe, ca nu ma supar, sa-i dau explicatiile cuŽvenite.
Cind ne cita date astronomice, eram cu totii vorbiti sa ne miram.
Tinarul: A, a, a, de la steaua cutare, la steaua cutare sint 3.785.000.000 de kilometri!
Noi: Psss! Ti, ti, ti! Extraordinar!
Tinarul: A, a, a, nu va mirati, tinere, sint a, a, a, date precise!
Dragu Henry (cu multa naivitatE): Le-ati calculat dumneavoastra?

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De multe ori avea obicei sa ne rapeasca din recreatie, furat de explicatie. Suna, si el nici nu se gindea sa plece.
Atunci unul dintre noi striga:
― A sunat!
La care altul raspundea:
― Si ce dac-a sunat? Stam si recreatia!
De asta data, profesorul se sesiza si ne raspundea imediat:
― A, a, a, nu tinere, nu va tin si recreatia: va dau drumul numaidecit!
Ba odata, ca sa-l scoatem mai devreme din clasa, am pus un ceasornic desteptator sa sune cu zece minute inainte! Ce-o fi facut la Cancelarie, cind s-a vazut singur, cind a auzit ca suna a doua oara si a asteptat pina sa soŽseasca ceilalti profesori, nu stiu!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Intr-o zi, pe la sfirsitul iernii, cind vremea dulce ne inŽgaduia sa deschidem ferestrele clasei noastre, care da in Cismigiu, tot la ora Tinarului s-a intimplat una boacana de tot!
Tata-meu confiscase de la elevii lui de curs primar niste broscute de tabla, din acelea pe care le pacani in degete si imita oracaitul broastelor.
El le pusese pe birou, iar eu le trecusem in buzunarul meu, cu gindul de a le folosi la ora de Filozofie.
N-am luat decit doua: una am oprit-o eu si una i-am dat-o lui Dragu Henry.
Stam pe rindul de la fereastra, prin banca a patra, iar Dragu, pe rindul din mijloc, in ultima banca.
Pe la jumatatea orei, am inceput sa pun in functiune sonora broscuta de tabla: "oac oac, oac!"
Tinarul s-a oprit din explicatie, si-a ascutit urechea dincotro se auzea zgomotul suspect si a pornit spre banca mea. Bineinteles ca la mine a incetat imediat oraŽcaitul; dar acesta a continuat, intocmai unui ecou intirziat, in fundul clasei.
Profesorul si-a indreptat cercetarile intr-acolo dar, cind a ajuns in dreptul bancii de unde i se parea ca aude zgomotul, oracaitul s-a auzit din nou in fata!
Manevra asta a durat cam de doua-trei ori, pina cind Tinarul, exasperat, ne-a strigat:
― Toata lumea sa ridice miinile-n sus!
Ordinul s-a executat indata. Clasa avea aspectul, oriŽginal si ciudat in acelasi timp al unei bande de gangsteri in fata unui urias revolver imaginar!
Si totusi broscuta si-a continuat oracaitul obsedant, care semana mai mult a ciriit de pasare, spre desperarea profesorului!
Ce se intimplase? Cum eu renuntasem sa mai manevrez broasca, de teama sa nu fiu prins, Löbel mi-a luat-o inciuŽdat, soptindu-mi:
― Da-o, ma, incoace! O pun sub talpa si-o apas cu piciorul!
Cind a vazut ca nici asa n-o scoate la capat, Tinarul a izbucnit, spumegind de minie:
― Care e bestia care-mi tulbura ora?
Atunci m-am ridicat eu si, aratindu-i fereastra desŽchisa, i-am spus senin:
― Poate ca este vreo ciocanitoare-n Cismigiu, don' profesor!
El s-a-nrosit la fata si, adresindu-se baietilor, a strigat:
― Auziti, tinerilor, ce naiv e colegul vostru, ca sa nu zic prost! Ciocanitoare la sfirsitul iernii si unde? In Cismigiu! Stai jos, tinere, ca-mi faci mila cu naivitatea dumitale!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

O gluma oarecum impertinenta, dar in acelasi timp spirituala, a facut-o Chiorul, tot la ora de Filozofie.
Profesorul obisnuia sa intre in clasa foarte devreme, imediat ce suna; iar multi dintre baieti mai intirziau pe la bufet, cam cit isi faceau socoteala ca dureaza notarea absentilor.
De data aceasta, Tinarul, surizator ca de obicei, pusese absentii si se pregatea sa-nceapa explicatia noii lectii, cind usa se deschise incet si intra Chiorul cu gura plina, mestecind de zor.
Profesorul il vazu si inlemni de indignare:
― Hei, tinere, tinere, ia poftim incoace, daca esti bun!
Elevul inainta cu pasi rari si siguri spre catedra si se opri in fata profesorului, fara sa spuna nimic, insa conŽtinuind sa mestece.
― Este nemaipomenit! izbucni Tinarul. Dupa ce ca vii tirziu, mai intri in clasa si mestecind! Gestul dumitale e inŽcalificabil. De ce va e data recreatia? Ca sa va faceti neŽcesitatile fizice, ca sa va plimbati nu? Ca sa mincati accentua el.
― Da, don' profesor! admise Chiorul foarte conciliant.
― Atunci?! Ce-ai spune dumneata daca m-ai vedea pe mine ca intru-n clasa mincind? A?
Chiorul isi holba ochii cit putea de tare si raspunse-n hohotul nestapinit de ris al intregii clase:
― As spune: "Pofta mare, don' profesor!"

*

Profesorul Simion Radian de Zoologie scosese la lectie o serie de patru, ca de obicei. Examina "hidra de apa dulce", in comparatie cu "hidractynia echinata", careia noi, de-ai naibii, ii ziceam "hidmciynia inchinata''.
La un moment dat, a fost pusa intrebarea:
― Cind merge hidra de apa dulce cu bratele sale?
Probabil ca erau anumite imprejurari cind acest aniŽmal isi punea in functiune bratele cu care era inzestrat.
Din seria scoasa la lectie n-a stiut nimeni. Atunci a fost intrebata clasa. Putin freamat printre banci, fara vreun raspuns insa.
― Bine, domnilor, a intrebat profesorul cam suparat, nu stie nimeni sa-mi raspunda cind merge hidra de apa dulce cu bratele sale?
Atunci am tresarit eu, ca si cind mi-as fi adus aminte, si-am ridicat degetele, exclamind:
― A!
― Ti-ai amintit? Stii dumneata?
― Da, don' profesor!
― Ei bine, spune?
Si am dat un raspuns in genul acelora pe care le obisŽnuia Chiorul:
― Hidra de apa dulce merge cu bratele sale
― Asaaa, facu profesorul cu bunavointa,
― Atunci cind o dor picioarele!
Stupoare, risete, 3, stai jos, magarule etc.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Se vorbise despre "lipitoare". Ni se adusese o sticla cu vreo doua-trei lipitori, care se miscau tot timpul incoace si incolo siciite cu creionul de baietii curiosi.
Ba, unul chiar si-a oferit bratul cu nepasare, ca sa i se puna o lipitoare, spre a ne da seama, "la fata locului'', de arta si mai ales de singele rece cu care opereaza lipitoarea in cazuri urgente, mai abitir ca un chirurg!
La "aplicatie", cum se numeste in Pedagogie lucrarea pe care ti-o da profesorul de facut acasa, Radian ne-a spus sa facem un rezumat al lectiei.
Eu, cum stiam ca de fiecare data ni se da sa facem si cite un desen-doua din carte, m-am ridicat in picioare si, ca sa mai fac o gluma, am intrebat cu prefacuta seninaŽtate:
― Desenam si portretul lipitoarei, don' profesor?

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De asta data, la Zoologie aveam lectia "Racul".
Desi asteptam sa m-asculte, mi-am aruncat ochii prin carte intr-o doara, fara sa ma opresc cu lectura prea mult asupra anatomiei racului, pe care eram convins ca o stiu de la mama Mincasem doar de-atitea ori raci gatiti de ea in diferite feluri: rasol cu usturoi, pilaf, scordolea si mai stiu eu cum.
De fiecare data cind venea vorba la masa despre alŽcatuirea racului, mama ne dadea cu multa dragoste si buŽnavointa explicatiile necesare, asa cum si ea, la rindul ei, le auzise de la maica-sa, respectiv bunica.
Astfel ca, stiind, cum s-ar zice, anatomia racului din familie, tot asa dupa cum altii pretind ca stiu franceza sau germana din familie, m-am multumit sa desenez frumos pe caietul de zoologie racul, inotind intr-o apa plina de balarii ― si am terminat!
Cum a notat absentii, Radian m-a chemat la lectie, pe mine singur, fara nici un tovaras de emotie didactica, el, care obisnuia sa scoata cite patru intotdeauna.
Am fost foarte surprins de aceasta deosebita atentiune din partea magistrului de Naturale si am iesit, balabanindu-mi miinile si stringindu-mi buzele cu multa mirare!
― Ce am avut pentru astazi? m-a intrebat el, pe cind eu ii intindeam caietul cu desene.
― Despre "rac"!
― Foarte frumos! Treci la tablou si spune!
Pe tabla era agatat un tablou care reprezenta un rac enorm, verde, printre pietre, vegetatii de balta, si inŽconjurat de pestisori de diferite marimi si culori.
― Am facut si eu in caiet
― Sa nu-mi spui "portretul racului", ca rindul trecut, ma intrerupse profesorul, ca-ti pun 3 si te trec la loc, fara sa te mai ascult!
― Nici nu m-am gindit la asta, don' profesor!
― Cu atit mai bine! Acum spune, te rog, ce stii desŽpre rac?
― Racul e un animal care traieste in apa si poate tine loc de peste!
― Ai? Cum spusesi? Cum poate tine loc de peste? Crezi dumneata ca e suficient ca un animal sa traiasca in apa, ca sa poata tine loc de peste? Si lipitoarea traieste in apa si ce? tine loc de peste?


― Nu, dar ea tine loc de ventuza scarificata adica cu singe.
― Hm, te pricepi si la felcerie! Bine, poftim, sa luam alt animal de apa: broasca tine loc de peste?
― Nu, dar ea poate tine loc de pui de gaina; am auzit ca la gust seamana foarte mult cu
― Ai auzit, dar n-ai mincat!
― Nu, don' profesor, eu prefer racul!
― Si cum pretinzi dumneata ca racul poate tine loc de peste?
― Pai nu pretind eu!
― Cum, n-ai spus chiar dumneata adineauri?
― Ba da, eu am spus, dar nu pretind eu, ci o zicaŽtoare populara ruseasca spune: "cind nu e peste, si racul e peste!"
― Te pricepi si la folclor, hm! Zicatoarea, insa, n-ai inteles-o cum trebuie; altceva vrea sa zica ea, dar nu despre asta e vorba acum. Ce stii despre rac?
― Cind il fierbem, racul devine rosu, vorba aceea, ca un rac!
― Hm! De ce?
― Pentru ca se opareste, si-atunci i se-nroseste pielea!
― Pielea?! striga scandalizat profesorul. Dar ce, racul are piele? Din ce familie face parte racul? Ce este el?
― Un crustaceu
― Descrie-mi anatomia lui!
― A a, aaa!
― Priveste pe tablou si spune-mi ce vezi! Pe linga rac, uite, mai sint si alte animale de apa, prin urmare poti compara racul cu ele te poti gindi chiar fara ajutorul tabloului sa faci comparatii din memorie, relative la pielea, cum spui dumneata, a racului si a celorlalte aniŽmale de apa care-l inconjoara. Prin urmare, priveste atent si spune ce reprezinta plansa?
― Reprezinta asa, ca un fel de fabula!
― Cum? Ce vrei sa spui, cum ca un fel de fabula?
― Bine, in tablou vad, in afara de rac, o broasca si o stiuca; si eu stiu de fabula "Racul, broasca si stiuca" de Alexandru Donici
― Si asta insemneaza ca tabloul ne infatiseaza suŽbiectul unei fabule?
― Acum, cind ma uit mai bine, nu cred ca e fabula pe care-o stiu, pentru ca aci actiunea nu se petrece la marginea apei si lipseste sacul cu griu!
― Ai?!
Radiau isi holbase ochii la mine cu nedumerire cresŽcinda.
― Am crezut ca e vorba despre fabula!
― Foarte prost ca ai crezut! Sintem la ora de Zoologie, nu la ora de Romana! In sfirsit, e timpul sa terminam. Spune-mi ce stii despre rac, daca intr-adevar stii ceva, si treci la loc!
― Stiu tot despre rac, don' profesor!
― Ei, bine, atunci spune!
― Racul e folosit in arta culinara la prepararea a difeŽrite mincaruri alese, foarte gustoase, dar in acelasi timp indigeste
Fara sa vrea, profesorul, plescai, probabil la amintirea vreunui pilaf gras de raci, dar nu ma intrerupse, curios sa vada pina unde va merge nerusinarea ignorantei mele in materie.
― Cea mai buna parte de mincat la rac, continuai eu imperturbabil, este gitul racului, pentru ca este carnos si n-are oase cum are pestele!
― Cum zisesi? sari ca ars profesorul. Care e partea cea mai buna de mincat?
― Gitul racului, don' profesor!
― Bine, domnule, dar dumneata habar n-ai de rac si de Zoologie! Pai racul are git, domnule? tipa Radian, scos din fire. Tocmai ca n-are git, domnule, el e un aniŽmal fara git. La rac nu exista git La rac capul este lipit direct de trup face una cu corpul Cum se numeste asta, cum spunem despre animalul care are capul una cu trupul? Ca este este un si vazind ca eu tac, imi spuse cu bunavointa care-l caracteriza, chiar atunci cind era suparat: Hai, sa te-ajut eu, este un cefalo
― pod! respirai eu usurat ca am nimerit-o, facind disperate apeluri la reminiscentele mele zoologice in legatura cu denumirile de origine greaca ale animalelor.
Clasa hohoti scurt si se opri din condescendenta pentru mine.
― Din pod ai cazut dumneata! Aceste animale sint cefalo-torace, domnule, prin urmare nici urma de git! Cine ti-a spus dumitale chestia asta cu gitul racului?
― Mama, cind ne dadea rasol de raci, ne desfacea gitul racului si ni-l dadea sa-l mincam, spunindu-ne; "Ia, maicuta, gitul, ca asta e partea cea mai buna, nu mai suge picioarele!"
― Nemaipomenit! se scandaliza el. Auzi git la rac! Si-apoi brusc: Ia arata-mi si mie, domnule, pe tablou, unde e gitul racului?
Ma-ntorsei spre tablou, intinsei degetul aratator inainte, descrisei o elipsa imaginara pe trupul racului si spusei cu multa naivitate:
― Gitul este aici la coada!
Clasa chicoti; iar profesorul, izbucni, iesindu-si din rabdari:
― Mars la loc, magarule! Esti de o impertinenta nemaipomenita!
Eu gasii cu cale sa pling in surdina si sa rostesc cu frica parca:
― Mai ascultati-ma putin, va rog, ca stiu toata maŽteria!
Clasa, solidara ca-ntotdeauna, interveni tot ca intotdeauna, in cor:
― Iertati-l, iertati-l!
Dar Radian n-avea nevoie de interventia clasei pentru aceasta; el se-nduiosa foarte repede, mai ales in fata la crimilor.
Vazind ca-ncep sa pling cu sughituri, isi intrerupse justificatele-i invective si-mi spuse:
― Ei, poftim, ce mai stii despre rac? Si se-ntoarse cu spatele la mine, pornind catre banci.
Atunci eu, bucuros ca l-am induiosat cu lacrimile ce-mi veneau in ochi la porunca, incepui sa rid la baieti pe-nfundate: el, nu stiu de ce se-ntoarse brusc, si-ntr-un sfert de clipita ma vazu rizind si plingind, ca eu, observindu-i miscarea, dadui drumul iarasi la lacrimi!
― M-ai exasperat! tipa el. M-ai scos din fire cu apuŽcaturile dumitale actoricesti! Plingi si rizi, si iar plingi in aceeasi secunda! Eu am uitat de povestea cu imitarea profesorilor din Cancelarie. Dumneata esti mai tare ca Novelli, domnule! Ce cauti dumneata la liceul Lazar, domnule? Dumneata sa faci studii la conservator, sa te-angajezi la teatru, ca acolo e de dumneata! Ce trebuie sa ma faci sa-mi pierd vremea si sa vii aici, ca sa-mi spui ca racul are git si ca gitul ― auzi dumneata ― e la coada! Treci la loc, domnule! Esti atit de slab la materia mea, cea mai frumoasa materie de invatamint, incit nu pot sa-ti dau nici o nota, pentru ca nu exista nici o cifra care sa exŽprime totala dumitale nestiinta Si zero ar fi prea mult! Cred ca si dumneata esti de acord! Ca sa debiteze cineva astfel de ineptii, este ca si cum ar spune ca vulturul, care este cea mai mare pasare de prada, vede cu coada sau ceva cam in felul asta, intelegi dumneata? Nu tot ce zboara se maninca, domnule, si nu tot ce se maninca are git, sa tii minte de la mine!
― Va rog sa ma iertati, am sa tin minte cu sfintenie ce mi-ati spus, toata viata mea dar am crezut chestia cu gitul racului si din alta pricina; insa asta e de BoŽtanica si nu indraznesc sa v-o spun la Zoologie!
― Spune-o, mai bine sa mi-o spui, ca sa fii lamurit pe deplin!
― Eu am auzit de la niste olteni ca ar fi pe lume si "prune cu git"!
― Iesi afara, magarule, cu dumneata nu se poate vorbi niciodata serios.
Si lectia continua, in timp ce zimbetele baietilor, ce fluturasera pline de voiosie citeva clipe pe buzele lor, se stingeau usor, pe nesimtite.

*

Intr-una din zile s-a intimplat sa lipseasca Dragu Henry, nu mai stiu din ce cauza, se vede ca era ceva foarte serios, ca altminteri el frecventa cursurile cu multa regularitate.
Aveam tot materii la care Dragu se ilustrase ca mucalit de forta, jucind insa totdeauna in hora cu noi, ceilalti deoŽcheati ai clasei, ca singur nu se prea simtea la largul lui!
Si cum astazi Dragu lipsea, ne-am hotarit sa-i facem o figura, care i-a placut si lui cind i s-a povestit a doua zi.
La toate orele am pastrat o liniste mormintala. Ne-am abtinut din rasputeri si am fost de o cumintenie imŽpresionanta, pentru ca astfel sa ia fiinta gluma harazita lui Dragu, gluma pe care au mirosit-o respectivii proŽfesori si au facut haz de ea.
Surprinsi peste masura de linistea ce domnea in clasa, toti profesorii, pe rind, dar absolut toti, intrebau cu multumire-n glas:
― Dar cum se face, baieti, ca astazi, contrar obiceiuŽlui, sinteti atit de linistiti?
La care, aproape toti, raspundeam foarte seriosi:
― Lipseste Dragu, don' profesor! ca si cum bietul Dragu singur facuse tot scandalul din alte ore!

*

O farsa grozava pe care a facut-o Moscu la Gimnastica timp de aproape cinci-sase lectii, fara sa stie nimeni, a fost farsa cu oina.
Venise primavara mai repede decit ne asteptam, si Cioc ne scosese in curtea mare, ca sa jucam oina, si sa-si recruteze elementele pentru "meciurile interscolare", cu un minut m-ai devreme.
Clasa era impartita in doua echipe: la prima era capiŽtan Matei Paunescu; iar la a doua, Costache Radulescu; amindoi capitanii, foarte buni prieteni in particular, se gaseau de asta data ca seriosi adversari sportivi.
Moscu cazuse in echipa lui Costache Radulescu, care era desperat, pentru ca bietul Moscu nici nu fugea si nici nu se apara bine, iar dupa alte toate mai era si gras!
― Moscule, i-a spus Costache foarte serios, sa faci ce-i sti, nu ma priveste, si sa nu care cumva sa te loveasca si sa-mi strici punctele, ca e vai de capul tau! Mai bine nu juca!
― Ehei, facu Moscu, oftind, eu te-nteleg, Costache, dar ce, e dupa mine? Oricum ar fi, trebuie sa joc. Nu pot scapa de Cioc. Tu il cunosti doar mai bine decit mine!
― Vezi ca Matei e cu ochii pe tine, stie ca fugi ca un hipopotam si te aperi de minge ca de muste! Atita asteapta, sa te loveasca si sa-mi strice mie punctele! Ufff! Ce noroc pe mine sa te brodesti tocmai in echipa mea! Nu puteai sa cazi intr-a lui?
― Lasa, ba Costache, il linisti Moscu, n-avea nici o grija, ca n-o sa ma loveasca nimeni; ai sa vezi! Am eu metoda mea, care nu poate sa dea gres!
― Bine, ma, numai sa fie asa cum spui, ca doar inviziŽbil n-ai sa te faci, ca omul lui Wells!
―― Ma priveste!
Oina se joaca de catre doua echipe: una este "la bataie" si a doua, "la prindere".
De data aceasta, echipa lui Costache era la bataie si a lui Matei Paunescu, la prindere. Mingea o arunca Matei, care-si facuse socoteala sa traga in Moscu, cind o incerca sa fuga.
Stia ca bietul Moscu nici nu fugea si nici nu se apara. Ba, cind trebuia sa bata mingea, de frica sa nu i-o prinda adversarul si sa treaca la mijloc, o batea in pamint!
Jocul incepuse, jumatate din baieti batusera mingea si unii fugisera. Foarte abatut, veni si Ionas Moscu la rind, batu mingea in pamint si trecu linga baietii care asteptau momentul prielnic sa fuga in celalalt bar.
Moscu profita de concentrarea lui Matei in alta parte si-si puse planul in aplicare: deodata ne treziram cu el in barul celalalt!
Ei, dracia dracului!
"Ma, cind naiba a fugit Moscu, de nu l-am vazut, sa-l ating?! se-ntreba Matei inciudat. Las-ca-l agat eu la prima ocazie; nu-mi mai scapa!"
Dar Moscu scapa: si la prima, si la a doua, si la a treia ocazie, si la mai multe ocazii, de Matei, care nu mai stia ce sa creada!
― Cum ajunge, ma, Moscu in bar, ca doar nu zboara?! Si cum de nu se gaseste nici unul dintre ai nostri sa-l loveasca?
Pina cind, intr-o buna zi, Matei s-a hotarit sa nu se lase furat de focul jocului si sa-l urmareasca pe Moscu cind fuge din barul de la bataie in barul din fund si sa-l loveasca scurt.
Zis si facut! Cind a venit rindul lui Moscu sa bata mingea, Matei i-a aruncat-o distrat in aparenta, dar nu l-a slabit o clipa din ochi!
Moscu, prefacindu-se si el foarte nepasator, a trecut usor pe linga jucatorii care trebuiau sa fuga, fara sa stie ca e urmarit de privirile lui Matei si deodata, cit era el de gras, s-a strecurat pe linga usa coridorului ce da in curte, si a rupt-o de fuga pe culoarul al carui capat, cu usa respectiva, da tocmai in barul celalalt!
Si-n citeva clipe, iata-l pe Moscu in barul visat!
― Aha! tipa Matei, asta era misterul, va sa zica! Moscu o stergea prin culoar! Pe cinste! Si, lasind jocul balta, se duse ia Cioc si-i spuse toata tarasenia!
― Cum? se-nfurie Cioc. Asta e lipsa de sportivitate! Si punind fluierul la gura, suiera mai strident ca niciodata.
Jucatorii ramasera pe loc, asa cum se gaseau. Se auzi glasul lui Cioc, imperativ la culme:
― Moscu, la mijloc!
Moscu veni in fata lui foarte mirat si-l intreba cu naiŽvitate:
― De ce, don' profesor?
Dar Cioc o tinea intruna ca un apucat, fara sa-i dea nici o explicatie:
― Moscu, la mijloc!
― Dar de ce, don' profesor, ca nu mi-a prins mingea nimeni?!
― Fiinta lui Dumnezeu, intelege odata. la mijloc, ca-ti dau o palma de te dau cu capul de toti peretii! Intru-n ocna pentru tine!
Moscu n-a avut ce face si a trecut la mijloc, intre Matei Paunescu si Traian Paraschivescu, care, ca sa se razbune, si-au batut joc de el intr-un mod barbar!
Au plimbat mingea de peste treizeci de ori, facindu-l pe bietul Moscu sa se-nvirteasca cind spre unul, cind spre celalalt, pina l-au ametit. Matei, prinzind o data mingea virtos, l-a pocnit scurt in pulpa; Moscu a gemut si a trecut schiopatind la loc, mormaind furios ca un urs si frecinŽdu-si piciorul de zor.
Dupa asta, Moscu, care era nepotul lui Barba, a facut rost de un certificat medical ca sufera de nu stiu ce si a fost scutit de Gimnastica.
― Multi ca mine ati lovit voi cu mingea, ma prapaŽditilor? Omoriti-va voi la oina, la paralele, la trapez, la fus si la inele, ca mandea in vremea asta se plimba cu barca-n Cismigiu!

*

Eram in clasa a VI-a si aveam teza la Limba latina cu Barosanul. Nimeni nu indraznea sa copieze la acest iscusit profesor, care era de o mare vigilenta.
Totusi, Ducu Constantin, care nu se pregatise deloc, si-a pus in gind sa se salveze cu ajutorul unei juxte lineŽare, adica o traducere cuvint cu cuvint a textului latin.
Barosanul, cumsecade ca de obicei, ne anuntase ca ne va da sa traducem cu dictionarul un fragment din "De amiŽcitia" de Cicero. Si Ducu venise asortat cu intreaga opera ciceroniana tradusa in limba materna.
Ca sa nu fie observat cum manevreaza, colegul nostru se asezase in fund, la perete.
Dupa ce ne-a impartit in patru grape numerotate cu 1, 2, 3 si 4 si ne-a scris pe tabla textul latin respectiv pentru fiecare grupa, Barosanul si-a luat scaunul de la catedra, l-a asezat in fata bancilor, si-a scos din buzunarul hainei ziaŽrul "Universul", l-a desfacut larg, si a inceput lectura, faŽcind o gluma:
― Baieti, in timp ce eu citesc, voi scrieti! Vorba lui Heliade Radulescu: "Scrieti, baieti, numai scrieti!" Eu mi-as permite sa adaog: "Numai scrieti bine!" Cine se simte in stare poate sa si copieze, daca are de unde, numai sa nu-l prind Vorba romanului: "Hotul neprins e negustor cinstit!" Si-acum: succes!
― Va multumim, don' profesor! mormaira citiva de circumstanta si ne apucaram de lucru.
Ducu l-a furat din ochi pe Barosanul de vreo citeva ori, ca sa-l vada ce face: citea foarte concentrat ziarul, gasind probabil ceva deosebit de interesant. Vazind ca profesorul si-a cam uitat de clasa, a inceput sa lucreze. A scos usurel juxta, a deschis-o la pasajul care-l interesa a rupt foaia cu multa bagare de seama, ca nu cumva sa se auda; apoi a pus-o in dictionarul latin-roman de Nadejde si a pornit sa scrie.
Ca sa nu se vada ca scrie prea repede, prea curgator, se prefacea ca mai cauta cite un cuvint in dictionar. Asa ca scria, cauta; iarasi mai scria, iar cauta; se mai uita si la Barosanul, care era cufundat in lectura ziarului; iar cauta in dictionar!
Pe la jumatatea orei, insa, Barosanul a strins ziarul frumos, l-a bagat in buzunar si a pornit cu pasii lui grei direct catre banca lui Ducu.
Este de prisos sa mai spun ca nici un elev nu se mai ocupa de teza. Toti se-ntorsesera catre banca in fata careia se oprise profesorul, banuind ca avea sa se petreaca ceva deosebit.
Barosanul i-a luat lui Ducu dictionarul si, inainte de a-l deschide, i-a spus zimbind:
― Bine, ma, nepricopsitule, nici atita lucru nu esti in stare, sa copiezi?! Sa te invat eu, profesorul, si asta? Ar fi prea de tot! De cind ma tot uit la tine prin gaura pe oare am facut-o in ziar!
Se poate sa fii atit de nataflet, sa te prefaci ca scoti cuŽvinte, si sa deschizi dictionarul numai in acelasi si aceŽlasi loc? Mi-am dat seama imediat ca ai pus in dictionar foaia unei juxte, si copiezi ca un neghiob.
Si, luindu-i dictionarul, Barosanul apuca usurel cu unghia degetului mare si-a aratatorului foaia, fluturind-o fata clasei, care izbucni de asta data intr-un ris zgomotos, spre consternarea lui Ducu.
― "Quod erat demonstrandum!" Acum da-mi teza si in timpul care ti-a mai ramas fa o mica plimbare prin Cismigiu! Urit din partea ta ca ai incercat sa copiezi! Toti elevii mei stiu de nota 5 la mine, adica de trecere. Asa, trebuie sa iei pe meritul tau 1. Dar pentru ca sint loial si vreau sa-ti las posibilitatea de a-ti indrepta nota, iata ce facem; iti dau cincrul meu din oficiu, si cu unu al tau fac sase; pe jumatate, media trei! Salve et i! (Salutare si du-te!)

*

Odata, la Geologie, ne-a venit in inspectie un faimos profesor de Stiinte naturale, care functiona la liceul Sf. Sava: G. Demetrescu, poreclit Basu, pentru ca avea o impresionanta voce de bas profund.
Cum a intrat in clasa si-a exprimat dorinta de a examina citiva elevi, inainte de a se trece la explicarea lectiei urmatoare. A deschis catalogul si, printre altii, m-a chemat si pe mine, care nu ma prea impacam cu aceasta materie de invatamint, socotind ca ma transporta in ere mult prea vechi din viata Pamintului.
La lectie erau patru elevi; eu, ultimul.
Basu a pus urmatoarea intrebare primului elev din serie:
― Cum s-au formal terasele din Scandinavia?
Ca sa spun cinstit, nu numai ca nu stiam cum se formasera aceste terase, dar habar n-aveam ca in Scandinavia, in afara de vestitele ei fiorduri, se mai gasesc si terase.
Ramasesem insa linistit ca, imi spuneam eu, pina la mine, din cei trei colegi s-o gasi macar unul care sa stie ce e cu aceste ciudate terase.
Dar, culmea ghinionului, nu s-a gasit nici unul. Cei trei inaintasi, sarmanii, se vede ca erau la fel de bine preŽgatiti ca si mine. Foarte solidari intre ei, nici unui n-a gasit de cuviinta sa scoata o vorba!
Basu m-a intrebat atunci pe mine:
― Dumneata stii cum s-au format terasele din Scan-dinavia?
Tacerea absoluta a celorlalti dinainte imi facuse o impresie detestabila. "E ingrozitor sa taci asa!" mi-am zis eu. "Fie ce-o fi, dar ceva trebuie sa raspund!"
― Da, domnule profesor!
― Te rog, spune atunci! mi-a cerut glasul de bas, tremurindu-si vibratiile in tacerea de mormint a clasei care incremenise, intrucit stia ca nu stiu!
Si-atunci cred ca am facut cel mai mare efort de ginŽdire si imaginatie din viata mea scolareasca. Trebuia sa raspund ceva neaparat dar ce?! Cum s-au putut forma aceste terase scandinave prin ce fenomen natural din atitea cite au fost pe Pamint de-a lungul milioanelor sale de ani de existenta?
Ca straluminat de un fulger, asa cum numai marii inventatori si descoperitori ai omenirii au putut fi ― ginŽdeam eu fericit in acele clipe ― mi-a tisnit ideea formarii teraselor din Scandinavia si, intocmai lui Arhimede in baie ― in definitiv si eu eram intr-o adevarata baie de transpiratie ― am strigat in forul meu: "evrika"!
Ma alarmasem, crezind ca m-am gindit prea mult penŽtru un raspuns care se presupunea ca e cunoscut de mine, si l-am privit pe profesor cu grija; dar el ma astepta fara sa dea semne de nerabdare. Probabil ca totul nu duŽrase mai mult decit o clipa, asa cum se spune ca tin visele in care traiesti zile si ani de multe ori!
Mi-am auzit glasul raspunzind limpede si sigur de sine:
― Terasele din Scandinavia s-au format in urma fluxului si refluxului provocate de atractia Lunei!
Profesorul a zimbit aproape imperceptibil si a dat din cap.
"Sa stii ca am brodit-o!" mi-am zis eu. "Da, asa trebuie sa fie. Daca sint destept, sint destept, ce mai?! Totul in viata e sa ai imaginatie! Acu' ii trag pe teoria asta! Bravo mie!"
In clipa in care Basu m-a intrebat: "Cum?", eu ii si dadusem drumul la "explicarea fenomenului":
― In timpul fluxului, apa oceanului venea mare si inunda o parte din uscat. Odata cu refluxul, apa se retragea. In timpul cit apa statea pe uscat, muia portiuni din teren si, la plecare, lua cu sine pamint, lasind astfel o adincitura pe terenul respectiv. Apoi, cind se producea noul flux, apa venea din nou, inundind terenul, de asta data pe o alta portiune mai mica sau mai mare decit prima oara. Si iarasi, la reflux, cind pleca apa, lua paŽmintul faramitat, lasind uscatul cu alte adincituri si formind in felul acesta terasele!
Clasa ofta admirativ, usurata, convinsa ca stiusem. Dar profesorul se-ncrunta putin si spuse cu vocea-i cavernoasa:
― Ia asculta, domnule, ce ma tot duci pe mine cu: vine apa, pleaca apa? Stii, sau nu stii?
― Nu stiu, don' profesor!
― Apai, asa spune! rise profesorul amuzat. O fi intereŽsanta teoria dumitale asupra formarii teraselor din Scandinavia, dar din nefericire e inexacta!
Si a trecut imediat la alta intrebare, fara insa sa ne spuna el cum s-au format acele terase, de existenta carora pe pamintul scandinav atunci aflasem!

*

Doi dintre cei mai buni prieteni de-ai mei, Stefan Predescu si Gica Roznovanu, nu erau colegi cu mine, invatau la liceul Sf. Sava, amindoi in clasa a VII-a, unul la modern, si altul la real.
Si cu toate ca profesorul nostru de Limba romana, Avram Todor, era foarte bun si avea o vasta cultura geŽnerala, fiind in acelasi timp si bibliotecar la Academia Romana, totusi ii invidiam intrucitva pe acesti doi prieŽteni pentru dascalii lor de limba materna: Roznovanu il avea profesor pe cunoscutul autor de manuale didactice Gh. Adamescu; iar Predescu, pe tinarul si valorosul critic literar Pompiliu Constantinescu.
Numai ce-i auzeai pe cei doi ciraci ai lor:
― Ma, fac astia niste ore! Si-aci isi stringeau degeŽtele puica si le sarutau in virf, spunind: "Mmm!"
Si-ntr-o zi, pe la prinz, cind cei doi colegi porneau la scoala, ca aveau ore dupa-amiaza, l-am intrebat pe PreŽdescu:
― La ce ora aveti Romana, Fanica?
― Ultima ora la 5.
― Sa stii ca astazi aterizez si eu la ora voastra de Romana. Ard de nerabdare sa-l aud pe Pompiliu Constantinescu!
― Vino, dom'le! Tot vor sa te cunoasca baietii nostri, de cind au auzit ca i-ai imitat pe "balauri" in propriul lor birlog!

. . . . . . . . . . . . . . . . .. .

Usa clasei a VII-a reala de la liceul Sf. Sava se deschise scirtiind si intra profesorul Pompiliu Constantinescu. Un tinar frumos, prezentabil, bine zidit si cu multa prestanta. Ochii, de o rara vioiciune!
― Buna seara, baieti!
Rapaitul uniform de picioare fu raspunsul la salutul profesorului. O liniste in clasa, cum la noi, la Lazar, numai la orele Barosanului si-ale lui Attila, profesori vechi, se pomenea!
― Baa! m-am mirat eu admirativ, Pompiliu asta al vostru, tinar, tinar, dar vad ca la el s-aude musca!
― E foarte simpatic, stie carte si explica asa de frumos, ca nu te-nduri sa pierzi un cuvint! imi raspunse Predescu. Cum naiba sa-ti mai arda de nazbitii la un astfel de profesor? Ar fi o impietate!
― Abia astept sa-l aud!
― Stt! acu' taci!
Dupa notarea absentilor, Pompiliu isi roteste ochii, imbratisind cu privirea parca intreaga clasa si spune:
― Sa continuam lectia despre Heliade Radulescv. Vom citi si vom comenta oda "La Schiller". Heliade a scris aceasta oda in preajma zilei de 28 octombrie, 1851, cind colonia germana din Bucuresti a sarbatorit centenarul nasterii marelui poet. A fost publicata mai tirziu in reŽvista autorului ei, "Echilibru intre antiteze".
Am putea spune despre aceasta poezie ca este o oda elegiaca; va veti convinge imediat ce-i vom face lectura.
Si Pompiliu incepu sa citeasca frumos, cald, plin de vibratie "La Schiller". Numai pe Camil Petrescu il mai auzisem in clasa I-a citind cu aceeasi sensibilitate!

"Este o viata moarta, precum s-o moarte vie:
Ci este si viata ce nu mai are moarte .'"

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

"Avusi de adversariu pe om si-atit ajunge.
Te iarta ca-i faci raul; iar binele, nici mort!"

Apoi, mai departe:

"Da-i adevar, dreptate, calumnia ti-e parte,
E orb si-i dai lumina:, el vede cite n-ai,
E mut si-l faci cu limba, te musca ca vipera,
Da-i viitor, viata, ca-ti ia el si trecutul,
Renalta-l pin' la ceruri, de viu te-afunda-n iad!"

Aci se opri o clipa si spuse:

― Cind a scris aceste versuri, Heliade s-a gindit si la suferintele lui, gasind oarecare similitudine intre atituŽdinea lui mai mult decit binevoitorare fata de un imporŽtant poet al nostru si la nerecunostinta de mai tirziu a acestuia. Stie cineva sa-mi spuna la cine face el aluzie?
Dar nici unul dintre elevii "savisti" n-a scos o vorba. Ah, cum as mai fi raspuns eu, dar nu indrazneam eram un strain, un intrus!
― Ia ginditi-va putin! a insistat Pompiliu. Stiu ca noi n-am vorbit inca despre aceasta, dar din alti ani, poate alti domni profesori sa fi amintit.
Ma minca limba ca niciodata! Ce-ar fi sa raspund eu? In definitiv, uniforma noastra scolara e aceeasi, iar nuŽmarul de Lazar de pe mineca pare un numar de Sava decolorat!
N-am mai putut sa ma stapinesc si am tisnit in sus:
― Face aluzie la Grigore Alexandrescu, don' profesor!
― Foarte bine! Daca stii ceva mai mult, te rog!
Am povestit cu lux de amanunte conflictul dintre cei doi mari scriitori, aducind in discutie si literatura scrisa de catre ei cu aceasta trista imprejurare.
Pompiliu a comentat apoi cu mine lexicul odei, oprinŽdu-se la cuvintele italienizate; iar eu am adus vorba despre "Betia de cuvinte", faimosul articol critic al lui Titu Ma-iorescu.
Aceasta interesanta convorbire dintre un mare dascal si un elev care nu era al sau a durat intreaga ora de curs si i-a interesat nespus pe asistenti.
Dar culmea a fost cind a sunat de iesire.
Profesorul Pompiliu Constantinescu a intrebat bineŽvoitor:
― Foarte bine! Multumesc! Cum te numesti?
Un murmur surd, intocmai unui freamat neasteptat, din senin s-a ridicat din banci. Am raspuns, subit inspirat, rostind limpede numele prietenului meu ce-mi sta in dreapta:
― Predescu Stefan, don' profesor!
― Zece! a spus cu placere Pompiliu Constantinescu; a pus nota in catalog si a plecat surizind satisfacut.
Dar nici nu se-nchisese bine usa, cind eu, care-mi inŽdreptam privirea radioasa spre Predescu, fericit ca-i obtiŽnusem o nota maxima, auzii ca ma improasca vehement cu cele mai groaznice invective:
― Bine, ma, nenorocitule, ce ti-a venit sa spui numele meu?! Ai?!
― Cum, ma, Fanica, in loc sa-mi multumesti si sa-ti para bine, tu te superi?
― Cum o sa-mi para bine, ma? Tu nu te gindesti ce situatie mi-ai creat? Pai mai pot eu in viata mea sa stiu o data macar, asa de bine, la Romana, si sa mai iau un "zece"?! Ce ma fac eu acu'?
Toti colegii lui Predescu izbucnira in hohote de ris.
― Ai noroc ca tin la tine, ca altminteri te-as cotonogi in bataie!
― Stati, mai, n-o luati chiar asa in tragic! interveni LiŽvada, seful clasei lor. O sa lipsesti si tu, Predescule, citeva ore de la Pompiliu, pina i se estompeaza figura lui Bajenaru in minte si-apoi te prezinti la curs. In vremea asta, insa, te pui cu burta pe carte ca, nu-i de gluma!
Cit am stat de vorba cu Pompiliu Constantinescu nu am avut pic de emotie. Emotia mea, insa, a luat proportii abia dupa aceea. Mi-era teama ca premiantii clasei, coleŽgii lui Predescu, ar fi putut sa ma reclame pentru aceasta substituire "ad-hoc", nepremeditata; dar nu s-a mai intimplat nimic; nimeni n-a suflat o vorba, nici macar nu s-a povestit intimplarea celor din alte clase. Totul s-a terŽminat unde incepuse: in familia clasei!

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

De pedepsit, tot am fost pedepsit, insa; acum, in timpul liber, in loc sa ma plimb sau sa ma duc la vreun spectacol, trebuia sa stau cu Stefan Predescu si sa-l dascalesc la RoŽmana. Parca-l vad cum venea si-mi batea in geamul de la subsol, unde locuiam, cintind fals un cintec pe atunci la moda:

"Deschide, deschide fereastra,
Numai o vorba sa-ti spui"

Si, cind deschideam, continua:
― Ce-ai cautat ai gasit! Pentru miine, Pompiliu ne-a dat o compunere despre "Satira sociala a vremii in teatrul lui Alecsandri" asa ca, tinere, Grigore te cheama, bautura ta preferata e agheasma ori ca vrei, ori ca nu vrei, pune mina pe condei!

*

Intimplarea s-a petrecut, de asta data, la colegii nostri dintr-a VII-a reala, iar eroul ei a fost Puiu Maximilian, fiul marelui nostru comedian V. Maximilian.
Realistii erau obligati sa mai invete pe linga Franceza, si Germana, inca o limba straina, la alegere: Engleza sau italiana.
Puiu Maximilian isi alesese Italiana, fiind mai usoara si mai apropiata de limba materna. Profesor de Italiana era Napoleon Cretu, un dascal distins, cu o aleasa cultura generala si cu multa prestanta. In afara de Italiana, el mai preda la sectia reala si Romana. Spiritual, ironic, dar foarte binevoitor intotdeauna, cauta sa-si ajute elevii sa obtina note cit mai bune.
Cu atit mai mult dorea sa-i dea o nota frumoasa lui Puiu Maximilian, pe al carui tata il admirase, pe timŽpuri, ca stralucit tenor comic in trupa de opereta a celeŽbrului nostru Leonard, cit si acum, ca mare actor de comedie.
Scotindu-l la lectie pe Puiu Maximilian, profesorul Napoleon Cretu ii spuse zimbitor si cu bonomia lui dinŽtotdeauna:
― Asculta, draga Maximilian, eu doresc din tot sufleŽtul sa-ti dau o nota buna, dar pentru asta mai e nevoie si de ajutorul tau Spune-mi ce bucata de lectura stii mai bine! Citeste-o frumos, tradu-o si apoi comenteaz-o cu obiectivitate critica. Ei, ce bucata crezi ca stii mai bine din cele studiate?
― Cel mai bine, don' profesor, raspunde Puiu Maximilian, cu multa siguranta, cei mai bine stiu "Cinque Maggio" de Manzoni. (Cinci MaI)
― Perfect! E o poezie frumoasa, care imi place si mie foarte mult! Vrei sa-mi spui ce insemneaza "cinque Maggio"?
― Da, don' profesor ― raspunse Maximilian foarte convins de usurinta intrebarii, pe care o considera cu totul inutila, intrucit traducerea titlului ii parea eviŽdenta ― "Cinque Maggio''' insemneaza "Cei cinci magi"!
Un hohot nestapinit de ris izbucni in clasa, spre conŽsternarea lui Maximilian, care era convins de justetea raspunsului sau prompt. Napoleon Cretu nu-si putu stapini nici el risul si spuse dind din cap cu mihnire:
― Apoi, draga Maximilian, daca este bucata de lectura pe care-o stii cel mai bine si nici titlul nu il traduci cum trebuie, ce sa mai vorbim despre celelalte pe care le stii mai putin bine? Poftim la loc, pregateste-te cum trebuie si vino sa te ascult, dar roaga-l pe tatal tau sa-ti dea citeva lectii de tehnica a memorizarii!
Peste citeva saptamini, in care timp Maximilian a tocit virtos, colegul nostru a iesit la lectie si a obtinut nota 10, dupa ce Napoleon Cretu l-a trecut prin toata mateŽria predata pina atunci.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.