Parca o mina de urias imi apasa umarul si mi-l zguŽduia, gata-gata sa mi-l scoata din incheietura Si-n acelasi timp o voce severa se auzi din necunoscut:
― Hai, scoal', flacaule, ca-ntirzii!
Am tresarit, tisnind speriat din somn:
― Cit e ceasul?
Linga mine sedea tata, zimbind:
― Nu e tirziu inca, dar, daca nu veneam eu sa te trezesc, ai fi intirziat la sigur! N-a cintat desteptatorul?
Ma-nrosii pina in virful urechilor. De cu seara pusesem sa ma trezeasca la timp un ceasornic desteptator, care, nu din intimplare, desigur, cinta la ora hotarita: "Desteapta-te, Romane!" Ceasornicul, de o precizie matematica, isi facuse datoria, insa cintase atit de dulce si eu eram atit de obosit din ajun, incit nu auzisem nimic.
― Asa ai de gind sa te scoli in fiecare zi?
― Nu, tata, dar am adormit foarte tirziu m-am gindit la serbarea de ieri de la liceu, la cuvintarea lui "Barba"
― A cui zici?
― A lui Barba, directorul!
Bagai de seama ca tata se stapineste sa nu zimbeasca.
― Hm! D-abia ai dat ochii cu liceul, si ai si-nceput sa-i poreclesti pe profesori! Sa nu te mai aud, ca ma supar, sa stii!
― Dar nu l-am poreclit eu asa! I-am auzit pe mai mari, cind tinea directorul, ala cu barba mare, rosie, cuvintarea catre parinti si elevi, ca spun: "Ia fiti atenti, fratilor, sa vedeti ca Barba tine aceeasi cuvintare de-acum un an!"
― Treaba lor, lasa-i pe ei sa spuna ce vor; dar pe tine sa nu te mai aud, ca-i foc! Hai, spala-te si-mbraca-te mai repede, ca n-or sa te-astepte pe tine!
Doamne, ce bine fusese pina acum! Ieseam din casa si intram in scoala! Ma sculam tirziu, pentru ca nu trebuia sa-mi pierd vremea cu drumul. Si aveam insemŽnatatea mea printre baieti, ca eram "baiatu' lu' don' director"!
Dar aci, la liceu, cine o sa ma mai bage in seama printre atitea sute de baieti?!
De pe acum incepuse sa ma apese o grija la care nici nu ma gindisem pina atunci!
Toata vara ma meditase tata, meditatie cu patimi, si le-am indurat pe toate, numai din ambitia de a fi licean! Dictare, cetire, povestire si analiza gramaticala, si aritmetica cu geometrie ― vai de maiculita mea!
Mincam bataie in fiecare zi!
Daca nu puneam o virgula unde trebuia, era prapad!
Iar cu citeva zile inainte de examenul de admitere, am scris vorba "parca" fara apostrof (cum se scria pe atuncI). Aceasta era, dealtfel, singura greseala pe care o facusem. Ei bine, pentru atita lucru, in afara de patru palme parintesti, tata mi-a dat sa scriu, drept pedeapsa, de 100 de ori, cuvintul parca, cu apostrof!
Cu toate astea, la examen am raspuns bine si n-am iesit printre codasi. Am cam scrintit-o eu, ce e drept, dar nu la romana, ci la aritmetica, la o regula de asociatie. Dar vorba e reusisem!
Si astazi trebuia sa incep cursurile!
"Hm! ma gindii eu, in timp ce ma spalam, tatii nu-i convine ca-l poreclesc baietii pe directorul nostru Barba, pentru ca si el e director de scoala. Dar el e de primara, nu de liceu!"
Cum oare l-or fi poreclind baietii pe tata? As fi tare curios sa aflu, dar n-am cum, lor li-e teama sa-mi spuna, ca sa nu-i pirasc! Parca eu de-astea ma tin!
― Mai ai de gind sa stai mult?
― Nu, sint gata numaidecit!
Fara sa vreau, ma gindesc la Barba si la cuvintarea lui. Ce de profesori erau in jurul directorului! Mai toti batrini, unii incruntati, altii zimbitori si mai toti motaiau din cap cu multa bunavointa, in semn ca asa este tot ce spune Barba! Ba unii aplaudau, si dupa ei se luau si cei citiva parinti rataciti pe-acolo.
Cind a terminat de vorbit, s-a bucurat toata lumea, oftind usurata, si ne-a dat drumul acasa, dupa ce ne spusese ca a doua zi, la 8 dimineata, sa fim la liceu.
― Hai, ma, esti gata, ca ai de mers pe jos, si pe putin faci o jumatate de ora!
Gata sa beau laptele, si mergem!
― Ba nu mergem deloc, ca ai sa te duci singur! Ce, te-ai invatat cu guvernanta? Am mers cu tine de citeva ori, ca sa-nveti drumul si sa te familiarizezi cu atmosfera liceului: la inscriere, la examen, la deschiderea cursurilor, dar n-o sa te conduc tot anul! Asa ca, baiatule, ia-ti ghiozdanul si umbla!
Tata credea ca-mi pare nespus de rau ca nu mai merge cu mine, si eu abia ma stapineam sa nu sar in sus de bucurie!
In sfirsit, acum puteam sa privesc in voie la vitrinele care-mi faceau cu ochiul pe drum, puteam sa ma uit dupa trecatori si trasuri, puteam sa merg impreuna cu baietii de la alte licee, dar care aveau acelasi drum cu mine, si sa vorbesc in toata libertatea cu ei.
Dar tata parca-mi ghicise gindurile ce ma napadisera inveselitor, unul dupa altul, ca-mi spuse cu severitate:
― Sa nu cumva sa casti gura la fleacuri pe strada sau sa te-nhaitezi cu cine stie cine, ca-ntirzii, si daca te prind cu vreo absenta, iti rup urechile!
Bucuria intrezarita o clipa se spulbera.
Imi iau sapca si ghiozdanul, si o pornesc!
Asa de scortos cred ca n-am mers niciodata.
Uniforma, sapca si ghiozdanul, toate ― noi-noute! Putin lucru, la un baiat de 10 ani si jumatate?
Mi se parea ca toata lumea se uita la mine. Daca doi trecatori isi aruncau vreo privire furisa si neinsemnata asupra mea, din intimplare, si-apoi isi continuau vorba, eram convins ca spun: ŦAsta a reusit la liceu! A intrat la "Lazar"! Vezi ce frumoasa uniforma are?ŧ Iar celalalt completa: "Si sapca si ghiozdanul!" "Da, da!"
Numai carti nu aveam inca! In ghiozdan aruncasem cu necaz "Cetirea d'a patra" si un caiet gros, botezat "de notite"!
Ni se spusese la deschidere c-o sa ne dea lista azi sau miine.
Am ajuns la liceu la ora 8 fara un sfert. In curtea mare erau strinsi o sumedenie de elevi in jurul castaŽnului batrin, martor al atitor zeci de generatii perindate pe sub crengile lui puternice.
Cei mici se stergeau grijulii pe incaltaminte si intrau in clasa. Cei mari stateau de vorba nepasatori, asteptind "sa sune"!
Intru in clasa si ma asez intr-o banca la intimplare, linga un baiat voinic. Nici un cunoscut. Vorbe, pe soptite. Bancile, aproape pline.
De cite ori se deschide usa, toate capetele, dar absolut toate, ca la o comanda, se-ndreapta spre ea, sa vada cine mai vine.
In sfirsit, usa se deschide larg si intra un domn inalt si slab, cu mustata mica, neagra, cu parul despartit in carare la dreapta si bine pieptanat, cu nasul coroiat si ochii mici, negri si plini de rautate.
Toti elevii se ridica automat in picioare, trintind pupiŽtrele surd si tropaind pe scindurile proaspat spalate si date cu bradolina.
― Buna dimineata, baieti!
Unii mormaie timid ceva, in semn de raspuns; iar altii se aseaza jos, fara sa fie poftiti de cel care intrase cu o hirtie in mina.
Cind a spus "stati jos", a facut baietilor o recomanŽdare aproape inutila, fiindca toti, maimute prin definitie, imitasera pe cei citiva mai obositi si se asezasera in banci.
― Fiecare sa scoata cite un creion si o hirtie si sa scrie ce am sa dictez!
Se aud citeva murmure nedeslusite. Unul sopteste infricosat: "Ce, mai dam un examen?!" Dar toti se linisŽtesc cind aud:
― Am sa va dau lista de carti! Fiti atenti, ca nu cumva sa scrieti gresit si bagati de seama ca, cel mai tirziu pina la sfirsitul saptaminii, trebuie sa vi le procurati pe toate. De luni, incep cursurile in mod serios! Despre caiete sau ce v-o mai trebui, vorbiti cu fiecare domn profesor in parte. Sinteti gata?
― Da, da, gata! se auzira in trei reprize glasuri tiŽmide sau obraznice, mai mult sau mai putin pitigaiate.
― Asa atunci, scrieti, va rog!
Si, dupa ce ne dicta rar si apasat titlurile cartilor de Romana, Istorie, Geografie si Franceza, rosti, silabisit, ca sa intelegem mai bine:
― Si Zoologia de Kiritescu si Biznosanu.
Pe fetele tuturor vedeam uimirea. Primele titluri de carti le-am inteles noi, dar cind am auzit de Zoologie, ne-am cutremurat!
Cel putin eu, desi venisem cu un nespus drag de a cunoaste si a invata cit mai mult, am ramas foarte abatut. Cine stie ce invatatura grea o mai fi si asta?!
Si cum n-avusesem frati mai mari in clasele superioare, ca sa aflu de la ei numiri atit de ciudate, si cum nu era nici tata linga mine, ca sa-l intreb, iar Bucurestii n-aveau, ca alte mari capitale ale Europei, "Gradina zoologica", am ramas foarte nedumerit
In orice caz, trebuia sa fie o materie foarte grea, tinind seama de numirea ei atit de ciudata!
Ei, doamne, doamne, cine stie ce mi-o mai fi dat sa trag si cu liceul asta!
Domnul cu lista mai dicta citeva carti si incheie recomandindu-ne sa cumparam si carte de "Muzica"!
De asta data, mirarea mea fu si mai mare. Ce noima o mai avea si asta? Carte de muzica?! In primare, doamna sau domnul ne cintau un cintec, noi dupa ei, si gata fara nici un fel de carte! Ce naiba ar putea fi scris intr-o carte de cint?!
― Daca are cineva de intrebat ceva, sa ma-ntrebe!
Iata ca se scoala un baiat cu parul roscovan si ciufulit:
― De unde sa cumparam cartile?
Domnul cu lista surise ironic si spuse cu superioritate:
― De la librarie, bineinteles; in nici un caz de la bacanie!
(Ah! Eternul si stupidul spirit cu bacania!)
Citiva incepura sa rida, insa colegul nostru, fara sa se tulbure, raspunse intepat:
― Asta mi-o inchipuisem eu, dar voiam sa stiu de la care librarie anume?
Ei, stii ca-mi place baiatul?! Bravo, ma!
Domnul cu lista inghiti un nod, schimba fara nici un sens hirtia dintr-o mina in cealalta si raspunse:
― In primul rind, baiete draga (vorba sa fie ca-i era drag!), sa te obisnuiesti sa nu mai vorbesti asa de obraznic, ca eu sint "domnul petagog Pavelescu" si intelegi asa ca asta e!
Dar Ciufulitul ii plesni cu intrebarea staruitoare:
― Iar cartile, va rog?
― De la orice librarie! raspunse el, si pleca cu pasi grabiti.
Am ramas toarte impresionati de aceasta scena de inceput. Iata cum se face popularitatea!
In jurul Ciufulitului se strinsera indata baietii, roata, nespus de veseli ca se gasise unul dintre ei care sa-i tina piept, atit de brav, domnului petagog!
Ne-am zbenguit prin clasa vreo ora, liberi, ne-am intrebat unii pe altii cum ne cheama si de la ce scoala am venit, al citelea am iesit la examenul de admitere, si asa mai departe, tot sirul de intrebari ce se pun in astfel de imprejurari.
Intimplator, ma asezasem in banca linga un baiat mai voinic decit mine. Avea ochii sireti si vocea impresionant de groasa pentru virsta lui.
― L-ai vazut p-ala care a dai lista de carti? ma intreba el confidential.
― Da! i-am raspuns eu, curios la culme sa aud ce-o sa urmeze.
― E un flet, care a venit de la normala. Auzi dumneata, de la normala sa vina el la "Lazar"!
― Da?! ma mirai eu, fara sa inteleg prea mare lucru, dar ca sa nu-l supar.
― Si nici nu e macar petagog e supraveghetor de ordine acolo si el!
Am ramas foarte surprins, nu de faptul ca subiectul convorbirii noastre nu era petagog, ci supraveghetor de ordine, dar de intinsele cunostinte ale colegului meu.
Admirativ l-am intrebat:
― Dar de unde stii dumneata toate astea?
La care el imi raspunse cu o coplesitoare superioritate:
― Pai, eu sint repetent!
― Da? Si repede ma gindii sa profit de imprejurare, ca sa-l intreb: Atunci poate stii sa-mi spui dumneata ce e aia Zoologia?
― Ah! strinse el buzele dispretuitor, o nenorocita de materie, acolo un fel de Intuitie, ceva mai grea! Si apoi, cu ingaduinta si pe un ton protector: Dar poti sa-mi spui tu, pustiule, nu ma mai dumneatalici!
*
La prinz, cind i-am povestit tatii cum am petrecut prima zi de liceu, am aflat ca nu se zice petagog, ci pedaŽgog, si ca acela care pretindea ca e pedagog habar n-avea de intelesul adevarat al cuvintului, ca Pedagogia e o stiinta grea, pe care poate am s-o inteleg si eu mai tirziu, cu toate ca nu se prea invata, ci o ai in singe!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Intr-adevar, de luni au inceput cursurile in mod serios: cu carti, cu caiete, cu bloc de desen, ma rog, ca la liceu!
Dupa ce fuseseram lasati in voia noastra citeva zile, surubul incepuse sa se stringa!
Mai intii de toate, domnul de Gimnastica ne-a asezat in banci, dupa inaltime.
Fiind printre cei mai mici din clasa, am trecut in banca I-a din mijloc, cu inca doi colegi, ca stam cite trei intr-o banca: Botez Nicolae, Ben Jules si eu.
Mi-a parut rau ca am fost nevoit sa-l parasesc pe Luca, repetentul, care-mi putea fi de atita folos prin cunostintele lui, dar curind m-am imprietenit asa de mult cu noii mei colegi de banca, incit l-am uitat!
Si-apoi acestia erau boboci, pusti, ca si mine, iar nu repetenti!
Dupa asezarea in banci si intocmirea catalogului, a venit din nou "Don' petagog Pavelescu", care ne-a spus:
― Fiti atenti, ca strig catalogul si va dau numere de ordine Notati-le in maculatoare!
Si, dupa ce-si drese glasul, tusind tremurat, de citeva ori, incepu:
― Alexandrescu Virgil, Nr. 1; Antonescu Gheorghe, Nr. 2; Apostolescu Vasile, Nr. 3; Ben Jules, Nr. 4; Botez Nicolae, Nr. 5!
Le facui cu cotul colegilor de banca:
― Auziti, ma ati venit la rind!
― De, pacat ca nu esti si tu trecut tot la "B", ca am fi fost toti trei la un loc si in catalog!
― Daca tata tine la tot numele!
― Da-l incolo, ca prea e lung Al doilea era de ajuns! fu de parere Ben.
In aceasta vreme, distribuirea numerelor progresa, asa ca lasai vorba, ca sa fiu atent. Ajunsese pe foaia mea.
― Paunescu Matei, Nr. 31; Pop Nicolae, Nr. 32; Popescu-Bajenaru Grigore, Nr. 33 ― si apoi, incepu seria interminabila a popularilor Popesti: Popescu Dumitru, Popescu Gheorghe, Popescu Ion, Popescu Marin, Popescu Mihai, Popescu Mircea, Popescu Stefan, Popescu Tudor si asa mai departe o pagina intreaga din catalog era ocupata de noi, Popestii, care constataram cu vie satisfactie ca-i intrecuseram cu mult pe Ionesti!
Iar mica mea mingiiere era ca sint primul dintre Popesti la catalog, bineinteles, ca cel mai bun Popescu a fost, tot timpul, Dumitru.
Dealtfel, in tot cursul liceului, nu mi s-a spus niciodata si Popescu, decit in catalog; atit profesorii, cit si colegii, imi spuneau scurt: Bajenaru.
Totusi, mai tirziu, asta nu m-a scapat de o faimoasa ascultare la Matematici, cind profesorul, plictisit de atitea omonime, a strigat in cele din urma:
― Ia sa pofteasca toti Popestii la lectie!
Si atunci, din diferite parti ale clasei incepura sa se ridice o sumedenie de baieti, toti deodata, de n-ai fi zis ca ies la lectie, ci ca a sunat si vor sa iasa in recreatie!
Trist a fost faptul ca toti Popestii la un loc, in acea memorabila zi, desi eram in numar de zece, am obtinut impreuna, bineinteles, nota 26! Citiva se ridicasera la 3!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Domnul pedagog terminase de tacut apelul si numeŽrotarea elevilor. Se protapi bine pe picioarele-i lungi ca de cocostirc si ne spuse:
― Peste trei zile, toti elevii sint obligati sa vina cu sapca si numar la mina stinga. Numarul puteti sa vi-l confectionati la orice ceaprazarie. Il veti face pe un petec patrat de postav albastru ca cerul, cum e si culoarea de la sapca, de dimensiunea 5 centimetri, pe 5. Nu este permis sa fie mai mic!
― Dar mai mare?
Ochii tuturor se indreptara incotro se auzise glasul. Era tot Ciufulitul, pe care-l chema Stoica Dan!
Domnul pedagog se facu fete-fete.
― 5 pe 5, asa e reglementar!
Stoica Dan raspunse foarte politicos, dar nu fara a nuanta de ironie:
― Va multumesc! si se aseza.
― Pe acest petec patrat se vor broda cu fir auriu urmatoarele: "L.Gh.L.", initialele liceului, si numarul fiecaruia dedesubt: iar la sapca, in frunte, pe postavul negru, veti broda aceleasi initiale ca sa se stie.
― Brodam numarul si la sapca?
Tot Stoica Dan! Hotarit lucru ca voia sa-l scoata din pe pedagog, care-i racni sugrumat de iritare:
― Nu! Stai jos! Mai are cineva de cerut vreo explicatie? Si, fara sa mai astepte: Cred c-a inteles toata lumea! Cine vine peste trei zile fara sapca si numar este eliminat!
Din nou Stoica:
― Daca nu va suparati, ce-nsemneaza "eliminat"?
― Adica ca te dau afara! ii raspunse ilustrul pedagog si pleca incruntat.
*
La trei zile dupa aceasta, toti baietii aveau sepci fruŽmoase, albastre, cu cozoroace stralucitoare de lac, si numere pe care se rasfatau aurite initialele liceului: "L.Gh.L"
