Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - "PROMETEU" LA LICEUL LAZAR de Grigore Bajenaru



De citeva zile la liceul Lazar era o forfota neobisnuita. Peste o luna urma sa se sarbatoreasca 65 de ani de la infiintarea liceului, si Barba planuise o serbare impresionanta.
Programul fusese alcatuit din citeva inevitabile discursuri, asa-zise ocazionale, din recitari, coruri si orchestra, exercitii de gimnastica si un fragment dintr-o piesa de teatru.
Asupra acestui din urma punct al programului avea sa hotarasca profesorul de Limba romana de la sectia moderna, unde banuia Barba ca se gasesc mai usor elemente cu inclinatiuni artistice, decit la real, unde erau, vorba sa fie, spirite "ceva mai pozitiviste".
In sfirsit, dupa multe si interminabile consfatuiri, zeii didactici, specialisti in "materie", au ales "Prometeu" de Victor Eftimiu.
Dupa ce s-a stabilit sa se joace o scena din actul al III-lea, profesorul nostru de Romana, Avram Todor, care citea foarte frumos, ca putini profesori, delegat de Barba cu regia, porni in cautarea interpretilor.
S-a oprit la clasa a VII-a moderna, dupa multe peregrinari si incercari facute in celelalte clase, unde era dascal.
A venit cu piesa si ne-a pus sa citim pe citiva dintre noi ca sa ne-aleaga rolurile.
Si s-a hotarit ca pe Zeus sa-l interpreteze Ionas Moscu, pe Hefaistos, eu, iar pe Prometeu, personajul principal, unul dintr-a VII-a reala, N. Stroe, care avea si rolul cel mai mare, intrucit era elev si la conservator si mult mai talentat decit noi.
Repetitiile au inceput imediat, chiar in clasa noastra, in orele de Limba romana, spre marea satisfactie a colegi¬lor certati cu literatura, care astfel aveau prilejui sa scape de lectii si, mai ales, sa nu fie ascultati.
Treaba mergea bine: in doua zile stiam rolurile pe dinafara si acum faceam repetitiile fara text.
Dar la una din repetitii s-a petrecut un fapt care avea sa-mi sporeasca faima cum nu ma asteptam, in tot liceul!


Printre alte nazbitii cu care imi distram colegii in re¬creatii sau in orele libere, cind lipsea vreun dascal, era si "imitatul".
Imitam, in special, o serie intreaga de actori de la Na¬tional, si-i imitam, mai ales, cu o verva indracita ― cum ar spune un cronicar dramatic ― pe profesorii nostri.
"Imitatiile" constituiau cea mai mare distractie a baie¬tilor; dar cind imi imaginam si cite o convorbire intre doi profesori, despre noi, prea simpaticii lor elevi, atin¬geam culmea artistica pentru ei!
Intr-o zi, dupa o repetitie foarte reusita, care l-a multumit pe Avram Todor pe deplin, cum era in clasa o neobisnuita atmosfera de voie-buna, ce-i vine lui Nicu Marinescu, ca striga din banca:
― Sa-i imite Bajenaru pe artistii de la "National"!
Profesorul si-a-ndreptat cu siretenie ochii-i verzui si vioi asupra mea si m-a intrebat:
― E adevarat ca-i imiti pe actorii de la "National"?
― Da, domnule profesor, insa acum ma simt cam obosit de repetitie stiti, si
― Pe cine stii sa imiti? mi-a taiat el vorba.
― Pe Nottara, pe Brezeanu, pe Manu, pe Fintesteanu, pe Vraca, pe Baltateanu; dar cel mai bine ii imit pe Brezeanu si pe Manu!
― Interesant! S-auzim!
― Daca tineti neaparat in ce piese doriti?
― In ce stii?
― In toate, dar pentru ca sintem la Romana, am sa-i imit in "O scrisoare pierduta" si in "O noapte furtu¬noasa" de Caragiale.
― Ma rog, ma rog, facu Todor reverentios, cum doresti dumneata; dar incepe, ca mai avem putin, si suna!
L-am imitat pe Brezeanu in Cetateanul turmentat si pe Manu in Agamita Dandanache; apoi la rind pe Demetriade in Hamlet si in Doctor Tokeramo din "Taifun": pe Nottara in Luca Arbore din "Viforul" de Delavrancea si in Batrinul Moor din "Hotii" de Schiller, pe Fintesteanu in "Casato¬ria" de Gogol; pe Vraca in "Faust" de Goethe; pe Baltateanu in nu mai stiu ce
Baietii, desi ma auzisera de zeci de ori, erau parca mai entuziasmati ca niciodata si-si manifestara sentimentele printr-un ropot de aplauze M-am inclinat surizator si am multumit intocmai unui actor, pe scena, facind, binein¬teles, fasoanele de rigoare si sporind astfel voiosia clase
Am strins emotionat mina pe care mi-a intins-o profe¬sorul si m-am inclinat respectuos si plin de seriozitate.
Dar "vae mihi", cum ar fi spus Barosanul, glasul lui Nicu Marinescu, glasul care propusese sa-i imit pe actori, se auzi de asta data parca ceva mai imperativ ca adineauri:
― Don' profesor, spuneti-i lui Bajenaru sa-i imite si pe "domnii profesori".
Inlemnisem! Ce insemna asta? M-am intors catre banci, consternat. Din entuziasm si din simpatie pentru mine, colegul meu nu-si daduse seama ca-mi poate face cel mai mare rau.
Cine stie ce complicatii ar fi putut iesi de aci!
Mi-am indreptat privirea spre profesor. Zimbea!
― Hai, domnule, "Vox populi, vox Dei!"
― Pe domnii profesori, nu va suparati, dar nu pot, sau mai bine-zis nu mi-am permis sa-i imit incercai eu sa ma eschivez.
― Cum?
― decit, continuai eu, imperturbabil, in fata colegilor
― Aha! Si-n fata mea, de ce nu?
― Nu va suparati, dar daca se aude ceva la Cancelarie, va inchipuiti ca numai bine n-o sa-mi mearga!
― Cine ar putea sa spuna la Cancelarie?
― Ma iertati dar in nici un caz colegii mei!
― Atunci, eu?
― ?!?
― Dar daca iti fagaduiesc ca n-am sa spun nimic?
― Bine!
Si i-am imitat pe rind: pe Fiseher de Germana, pe Cioc de Gimnastica, pe Cracanel de Naturale, pe Chelaru de Romana, pe Draganescu de Drept si Filosofie, pe Minciu de Istorin!
A ris Avram Todor cu lacrimi, cum nu stiu daca mai risese vreodata in viata lui; insa, cind l-am imitat pe Cioc, nu exagerez, dar s-a tinut cu miinile de burta, si cit p-aci sa cada jos! Ce e drept, pe Cioc si pe Cracanel ii imitam la perfectie; ai fi zis ca vorbesc chiar ei!
Niciodata n-au fost mai tristi colegii mei ca a sunat clopotelul de iesire, ca acum.
Dar, in urma acestei mici reprezentatii, mi-a fost dat sa trec prin multe si grele incercari, pina la serbare!
Mai facuseram vreo doua repetitii in clasa, cind Todor Avram, ne anunta ca viitoarea repetitie va avea loc la Cancelaria profesorilor, in recreatia mare dintre ora a doua si a treia, pentru ca voiau sa-si dea seama toti de interpretarea noastra si sa ne faca eventuale oobservatii.
― Alta acum! comentam noi, nu fara putina emotie. Ce le-a venit sa ne duca-n Cancelarie? Atitia balauri cu ochelari la un loc, mama, mama sa nu ne-ncurcam cumva!
― Lasa, ma, pe de o parte e mai bine, ca ne mai obisnuim cu alt public decit cu colegii nostri! spuse Stroe. La serbare ce-o sa facem?
― Asa o fi, dar vezi tu, chiar in Cancelarie, e mai so¬lemn, mai nu stiu cum! Eu, unul, n-am sa ma simt la largul meu.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

― Domnii Stroe, Moscu si Bajenaru, la Cancelarie cu "Prometeu"! ne anunta pedagogul de serviciu.
― Hai si tu, Pustiule, sa ne sufli! i-am strigat eu lui Nicu Marinescu, spiridusul clasei.


― Tocmai voiam eu sa va propun ca n-ar fi fost trupa completa fara sufleur! Al vostru sint!
Pina atunci, in decurs de sapte ani, nu patrunsesem in "Cancelaria Profesorilor", decit cu cu prilejul premierii la "Tinerimea Romana".
Intraram intii la Secretariat si asteptaram foarte putin, cind usa la "Cancelaria Mare" se deschise si in prag aparu Avram Todor, care ne facu semn:
― Poftiti, domnilor elevi!
― Cum, in "Cancelaria Mare"?!! intrebaram toti odata, uimiti la culme.
― Da, da!
― Pfiu! Hai, ma!
― Intra tu intii!
― Las' ca eu trec dupa tine, ca tu esti mai gras!
― Hai, hai, grabiti-va ca nu e timp!
Sintem inauntru! Brr! Ce atmosfera plina de severitate Nu este destul ca ne gasim in fata a patruzeci de ochii ai profesorilor in viata; de pe pereti ne privesc inca vreo saizeeci de ochi ai profesorilor decedati. Parca-si soptesc intre ei: "Ce-or fi cautind epigonasii astia in Cancelaria noastra? E un sacrilegiu!"
Profesorii sint asezati pe scaune la masa mare din mijloc. Unii fumeaza, iar altii citesc ziarele sau rasfoiesc cite-o carte.
La intrarea noastra, insa, ciudat, toti isi parasesc ocu¬patiile si incep sa ne priveasca plini de curiozitate.
In ochii celor mai multi citeam neincrederea. Parca ar fi vrut sa spuna: "Ce isprava or sa faca flacaiasii astia!? Zeus, Prometeu, Hefaistos?! Ce parodie! Hm! Hm!"
Barba statea pe un scaun, deoparte, linga fereastra. Ii facu semn lui Todor, si acesta spuse:
― Domnilor profesori, imi dati voie sa va prezint pe interpretii scenelor din "Prometeu" Domnul Moscu si domnul Bajenaru dintr-a VII-a moderna, si domnul Stroe dintr-a VII-a reala.
― Ne pare bine! Ii cunoastem! mormaira citiva.
― Putem, incepe, domnule director? facu Avram Todor amabil.
― Va rog va rog!
Am facut repetitia cu destula emotie. Citiva profesori ne-au intrerupt, ca sa ne faca anumite observatii: unele indreptatite, altele nu prea, asupra interpretarii, obser¬vatii de care ne-au rugat staruitor sa tinem seama cu sfintenie, daca vrem sa avem succes.
Tocmai intentionam sa ne retragem, cind deodata Barba, ridicindu-se de pe scaun, imi spuse zimbind:
― Am auzit, Bajenarule, ca-i imiti foarte bine pe actorii "Nationalului". Am fi curiosi sa te auzim si noi!
― Cu placere, domnule director!
Si, fara sa fac mofturi, repetai pentru a nu stiu citea oara imitatiile pe care le stiam, spre marea incintare si chiar spre entuziasmul unora dintre profesori.
― Bravo, ma bravo, Bajenarule, extraordinar uite, domnule, n-am stiut ca ai asa talent!
Ba, Niculescu-Brailiteanu a venit la mine, m-a luat de barbie si mi-a spus:
― Ia mai fa-i, ma, o data, pe Brezeanu, ca-l imiti de-ai zice ca-i chiar el, nu altceva!
Dar, dupa ce terminai cu actorii, numai ce-l vad pe Barba ca-mi spune zimbind si mai larg (prima oara in timp de sapte ani, de cind eram la Lazar, l-am vazut atunci rizind pe Barba, dar rizind cu poftA):
― Ei, si-acuma, Bajenarule, "pour la bonne bouche", fa si "galeria profesorilor"!
Am incremenit. Mi s-a parut ca n-aud bine!
― Cum adica, domnule director, daca nu va suparati, ca n-am inteles?
― Ei, zimbi Barba, gesticulind, ca de obicei, cu dege¬tul mare si cel aratator de la mina dreapta, ai inteles tu foarte bine chiar: adica sa-i imiti pe domnii pro¬fesori!
M-am uitat la Avram Todor; zimbea mefistofelic linga usa cancelariei. Privirea mea i-a spus trist: "Mi-ati facut-o, domnule profesor!"
Dar Barba nu ma lasa deloc:
― Hai, Bajenarule, asteptam!
― Domnule director, va rog sa nu va suparati, dar nu-mi permit sa-i imit pe domnii profesori in fata dum¬neavoastra si, mai cu seama, in fata dumnealor. Ma gasesc intr-o situatie foarte delicata, pe care o intelegeti foarte bine!
― O inteleg foarte bine, asa cum ai spus tu, si totusi iti cer sa-i imiti pe domnii profesori!
― Domnule director, va rog din suflet, ginditi-va la ce consecinte dezastruoase ar putea sa aiba pentru mine aceste imitatii la situatia ce mi s-ar crea
― Bajenarule eu, Constantin Ionescu, directorul li¬ceului Lazar, iti cer sa-i imiti pe domnii profesori, in fata domniilor lor, cu asentimentul domniilor lor, pentru ca socotim aceasta drept o manifestare artistica; ascultam cu totii productiile unui talent, si nu interpretam acest fapt drept o luare in deridere a domnilor profesori. Asa ca, fara sa te mai lasi rugat, incepe!
― Bine, domnule director, daca spuneti dumneavoas¬tra!
Si cu o nemaipomenita indrazneala, parca de cind lu¬mea as fi avut spectatori atit de selecti, i-am spus unui profesor mai tinerel de la "B", care sedea in capul mesei:
― Daca nu va suparati, va rog dati-mi scaunul dum¬neavoastra putin!
Omul s-a ridicat imediat pentru ca i s-a parut foarte fireasca cererea mea; ba, am avut impresia ca a fost chiar incintat ca m-am adresat lui!
Apoi, ducindu-ma spre pupitrul unde se aflau cataloa¬gele, am pus mina pe unul, la intimplare, si am iesit din cancelarie, anuntind mai inainte:
― Domnul profesor Fischer de Germana!
Am iesit, ca sa-mi fac intrarea propriu-zisa in clasa, asa cum o facea profesorul insusi.
Gasindu-i pe Nicu Marinescu afara din banca, l-am luat de ureche si l-am adus linga o presupusa catedra tragindu-ma cu deosebita satisfactie de o barba imaginara:
― A, mogarule, aici, aici, aici, aici! Ia conjuga tu: "a falfai a germina a cuace doi, si la revedere! Si acuma sa pufteasca buierii: Cohn Zalman, Condurateanu Vasile etc., etc.
Apoi anuntai pe rind: "Domnul profesor Radian de Stiinte Naturale"; "Domnul profesor Draganescu de Drept si Filozofie"
Cel mai mare succes de imitatie cu profesorii, insa, l-am obtinut cu Cracanel si mai ales cu Cioc!
A fost ceva nemaipomenit!
Numai il anuntasem pe Cracanel, si toti se prapadisera de ris! Dar, cind am deschis gura si-am dat drumul frazelor lui stereotipe, rostite cu incetinitorul, a fost o ex¬plozie de hohote:
"E-le-fan-tul-e-un-a-ni-mal-de-o-ma-ri-me-co-lo-sa-la!"
Si asa mai departe!
La Cioc, profesorul de Gimnastica, a fost culmea succe¬sului.
Mi-am dus degetele miinii drepte la gura si am fluierat, cum facea el cu fluierul, ca pentru inceperea jocului de oina:
― Echipa intiia la bataie, a doua la prindere! Moscu ce faci, Moscu? Moscu, de sase ani bati mingea si nu stii s-o bati! De ce zimbesti, fiinta lui Dumnezeu, de ce rizi? Nu-nteleg zimbetul! Am facut eu vreun spirit? Iti dau o palma de te dau cu capul de toti peretii! Intru-n ocna pentru tine, fiinta lui Dumnezeu!
Si-apoi incepui sa-i imit gesturile repezi si sacadate. Ii dadui un pumn scurt lui Nicu Marineseu in umar, dupa care incepui sa-l imping cu burta in toate partile, strigindu-i asa cum facea Cioc:
― Ce te viri in mine? (Desi el se vira in tine.) Lasa-ma sa respir! Nu pot sa-mi trag sufletul!
Toti m-au coplesii ca laude pentru ― cum spuneau ei "talentul meu exceptional de a imita!"
Am privit la ceasornicul din perete: ora a treia de cursuri trecuse si nici un profesor nu se-ndurase sa-si ia catalogul si sa se duca in clasa! Nici unul!
Cind am iesit din Cancelarie, tocmai suna de iesire. Deci suspendasem timp de-o ora cursurile la liceul Lazar! Timp de-o ora vorbisem intruna si nu ma simteam deloc obosit!
Pe sala, baietii strinsi gramada m-au ridicat pe sus si m-au dus in triumf pina in clasa.
Erau fericiti din doua motive: primul ca unul dintre ai lor se distinsese in fata tuturor profesorilor, si al doilea, ca scapasera de o ora de curs Pentru cine a fost scolar, si nu si-a facut vreodata lectia, nu mai e nevoie de nici o explicatie ca sa inteleaga ce inseamna asta!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dar daca izbutisem sa suspend ora a treia de cursuri, nu insemna ca scapasem de toata ziua.
Ora a patra aveam Trigonometria, pu Mihail Stoicescu, profesor tinar si foarte bine pregatit, care venise la liceul Lazar chiar in acel an.
Cum a intrat in clasa, dupa ce a pus absentii, m-a intrebat:
― Dumneata te numesti Bajenaru, nu?
― Da, domnule profesor!
― Fii bun, te rog, si poftim la lectie!
Am iesit fara pic de emotie. Eram sigur pe mine, pentru ca retinusem numai cu citeva minute mai inainte atentia severilor profesori ai Lazarului. Si-apoi stiam lectia: in ajun isi batuse capul cu mine o ora si ceva un bun prieten de la Sava, Stefan Predescu, realist si matema¬tician de forta. Niciodata nu se-nvalmasisera in mintea mea ca pina atunci sinus si cosinus, cotangente si cosecante.
Stoicescu m-a frecat si, contrariu celorlalti profesori, cind procedau la fel cu vreun elev, mi-a spus satisfacut:
― Imi pare bine ca nu te tii numai de pozne si de imi¬tatii. Vad ca te preocupa intrucitva si Trigonometria. Iti dau 7!
A doua zi aveam Germana. Fischer a venit mai de¬vreme ca de obicei si, fara sa se prefaca cel putin, asa, de ochii nostri, ca ma cauta in catalog, m-a aratat cu degetul si mi-a strigat:
― Ia pufteste la lectie, buierule!
Am iesit singur, ca n-a mai scos pe nimeni.
― Ia declina tu adica nu ― isi lua el seama indata, pentru ca ar fi insemnat ca m-asculta declinarile, asa cum il imitasem eu ― nu, sari el, ca ars de foc, citeste si traduce!
Habar n-aveam! Cititul a mers bine, dar la traducere, nimic!
Nici n-a asteptat sa rostesc doua-trei cuvinte roma¬nesti, ca a sarit in sus, strigindu-mi furios, asa cum nu-l vazusem niciodata:
― Doi si treci la loc, ma, dubitocule (nu mi-a mai spus mogarulE), sa te-nveti sa mai imitezi pe profesorii!
Am trecut in banca abatut. Asta insemna "persecutie didactica". Nu ma temeam atit de Fischer si de Germana, dar era foarte posibil sa se napusteasca asupra mea si ceilalti profesori ale caror materii erau ceva mai grele si mai importante si nu mi-ar fi convenit deloc sa sufar, pentru ca avusesem deosebita amabilitate de a-i distra pe dascalii nostri ― culmea curajului ― chiar in vizuina lor!
In recreatie m-am dus la Barba si m-am plins de Fischer. Barba, om superior si intelegator al situatiei, m-a asigurat ca, incepind din acea clipa, nu voi mai suferi nici o neplacere din partea nimanui ― din acel punct de vedere, bineinteles!
Ce-o fi facut sau ce-o fi vorbit el cu Fischer si cu ceilalti profesori nu stiu, dar nu s-a mai atins nimeni de mine; iar Fischer m-a ascultat chiar lectia urmatoare si mi-a pus opt, ca sa-mi indrepte "doi"-ul!

*

Toate acestea fusesera pentru mine un fel de "colac peste pupaza", caci numai grija de a iesi cu fata curata din miinile profesorilor imi lipsea acum, cind trebuia sa fiu linistit si sa-mi pregatesc in tihna rolul lui Hefaistos pen¬tru serbarea care batea la usa!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

In sfirsit, a venit si multasteptata zi plina de emotii a faimoasei noastre serbari.
Avuseseram grija sa ne invitam din timp toate simpa¬tiile, eleve la liceele de fete: Carmen Sylva, Centrala, Gloria si Moteanu, care ne fagaduisera solemn, cu stimulatoare surisuri piine de farmec, ca ne vor tine pumnii, ca nu cumva sa ne-ncurcam la vreo replica.
― Ma, isi spuneau baietii nostri cu justificat regret, daca noi n-avem bafta alora de la Sfintul Sava, sa facem serbari cu fetele, ca Barba n-admite acest "mixium compositum", barem sa fie dintre ele cit mai multe specta¬toare, sa stim ca avem in apropiere niste suflete calde care sa ne sustina moralul.
Si-au venit, dragutele de ele, au venii cum nu ne astep¬tam de multe, ca fiecare invitata de-a noastra si-a mai adus citeva colege.
― Am invitat numai fete, ne spuneau ele, mai tirziu cu siretenie, ca baietii ar fi fost gelosi: si pe noi si pe voi. Si cu oamenii de soiul asta nu stii niciodata la ce surprize te poti astepte!
Si noi, cei trei corifei prometeici: Stroe, Moscu, si cro¬nicarul intimplarii, ca niste veritabili actori, pe care ii intereseaza "sala" inainte de spectacol, am dat o "raita" cu ochii, ca sa-i vedem si sa-i apreciem componenta.
Am intocmit statistica respectiva imediat; vreun sfert erau colegi si parinti, alt sfert, frati si surori; iar juma¬tate, simpatiile lazaristilor ― numai fete!
Ce colorit viu si cita prospetime adusesera ele in sala! In grupe de cite patru-cinci, de pe scena pareau niste bu¬chete enorme, alcatuite numai din boboci
Nu respectasera recomandarile profesoarelor de a veni in uniforma scolara, ci imbracasera cele mai delicate si spumoase rochite. Aruncasera cordelutele ce le stavileau frumusetea parului lor tinar, si-acum, capsoarele le res¬pirau in voie, supunind admiratiei noastre cele mai variate pieptanaturi: bretoane frumos retezate, cocuri savant aranjate, parul revarsindu-se bogat in plete pe umeri, intors sub ceafa gen "paj", coafat in inele si bucle ce tremurau la fiece miscare sau strins simplu in cozi impletite cu multa arta si legate cu funde bogate de ma¬tase, asortate la culoarea rochiei.
Ne faceam de lucru mereu la cortina, ca sa mai privim o data si inca o data Nu ne mai saturam de aceste minunate podoabe vii ale salii noastre, care intreceau in frumusete si gingasie ghirlandele de flori ce strajuiau bal¬coanele.
― Le vedeti, ma, cum au venit imbracate si coafate? spuse Stroe cu naduf. Ei, ce figura o sa facem noi si mai cu seama ele, cind or sa ne vada interpretind rolurile noastre antice, in uniforme bleumarin?! Daca Barba n-a vrut, ca faceam eu rost de costume adecvate si de nitel decor, acolo, de la teatrul unde-mi fac ucenicia!
― Lasa, ma Stroe, ca a stiut Barba ce face! spuse Moscu, care era inalt si gras. Hai, eu, in costum de Zeus, mai mergea, ca sint solid, dar voi doi, care sinteti mici si subtiri, ce mutre ati fi avut in Prometeu si Hefaistos! Pai Prometeu, ba, era Prometeu, titan. Si Hefaistos, zeu, Nae, fierar! Dar noi? A! conveni el cu bonomie, daca s-ar fi anuntat ca se joaca in parodie, da, mai du-te-vino! Dar asa, e mai adecvat in uniforma. Si mai bine sa lasam dis¬cutia si sa mai facem o repetitie, ca, stiti, cit sint eu de Zeus, da' m-a palit o emotie, de-mi vine sa las totul balta si sa fug in Cismigiu, pe lac!
Serbarea a fost un triumf. Se vede ca totusi Moscu a avut o presimtire: s-a bilbiit la un vers, dar noroc ca nu s-a cunoscut nimic; si-apoi aceste greseli sint inerente oricarui spectacol cu actori autentici, si chiar isi au far¬mecul lor.
Zeus trebuia sa-l intrebe pe Prometeu, care furase focul din cer si-l daruise oamenilor, spre a le veni in ajutor:
― "Cu soarta omenirii ce zeu te-nsarcinase?"
Iar el a spus:
― Cu soarta zeilor ce om te-nsarcinase?"
Totul, insa, s-a sfirsit cu bine; iar aplauzele calde, puternice si sincere, cu care ne-au rasplatit colegii nostri, si mai cu seama fetele, cred ca au fost mai furtunoase decit cele primite de multi actori de-a lungul unei cariere chiar!

*

― Bine, mai Ionas, cum ti-a tinut pumnii iubita ta, de te-ai poticnit?!
― Ce sa-i faci? Ghinion! imi raspunse fostul Zeus zimbind. E delicata, are pumnii mici! Pentru unul ca mine ― doar tatal lui Hercule se cheama ca am fost, nu?! ― imi trebuia o duzina de pumni de zeite si acelea de categoria grea!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.