Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - MANOLE, MANOLE, MESTERE MANOLE! de Grigore Bajenaru



Parca nici o primavara din cei 18 ani pe care ii traisem nu fusese atit de frumoasa ca aceasta primavara a lui 1926!
Ah, cit de mare era ispita de a ne rataci in gradina noastra vrajita de basm! Dar si mai puternica era grija ce ne framinta permanent ca in anul acesta trebuia sa luptam cu doua mari incercari: examenul de clasa a VIII-a si bacalaureatul, care abia se reinfiintase de un an, in 1925!
Eram deci a doua generatie scolara care urma sa dam acest dificil examen, dupa ce nu se mai daduse de atita si atita vreme!
Seriozitatea ne cuprinsese pe toti, pe neasteptate!
Si cum mai aveam numai doua luni pina la "incercaŽrea cea mare", toti ne puseseram, cum se spune atit de sugestiv in limbaj scolaresc, "cu burta pe carte" si cu programa analitica respectiva in mina!
Cu toate nazdravaniile si aparenta noastra superficialiŽtate, carte stiam toti si puteam sa facem fata cu bine la examene.
Materiile principale la bacalaureat erau: Limba si liteŽratura romana, Istoria Romanilor si Geografia Romaniei.
Se dadeau lucrari scrise la: Romana, Latina si FranŽceza, examenul fiind eliminatoriu, daca nu obtineam meŽdia 6.
La oral se examinau: Romana, Franceza, Istoria RomaŽniei, Geografia Romaniei, Instructia civica, Filozofia si Stiintele naturale.
Singura materie de invatamint pe care o uitaseram si pentru a carei cunoastere temeinica ne trebuia o serioasa pregatire era Geografia Romaniei, pe care o facuseram pentru ultima oara in clasa a IV-a, si atit! Nici pomeneala de Geografia Patriei in vreuna din clasele cursului superior!
In schimb, in clasa a V-a eram obligati sa stim la perfectie, si inca in frantuzeste, geografia surorii noastre mai mari, a Frantei!
Dindu-ne seama ca numai cu anemicile noastre cunos-tinte la materia respectiva nu ne putem prezenta la examen, l-am rugat pe fostul nostru profesor de Geografie, Grigore Danescu, un admirabil dascal, sa ne faca un curs de bacalaureat, ceea ce el a acceptat cu multa placere.


La celelalte obiecte de invatamint o incropeam noi destul de bine.
Dar la "Istoria Romanilor", toata clasa era foarte bine pregatita.
Si nici nu se putea altfel, cind avuseseram norocul sa ne fie profesor Grigore Niculescu, supranumit Atila!
Om rau? Nu! Foarte sever si foarte serios; si un profesor exceptional, de clasa mare, de talia Barosanului.
Obisnuia sa ne dicteze planul lectiei pe care o facea. Apoi incepea sa ne vorbeasca dupa planul stabilit si vorbea asa de frumos, asa de interesant, incit nu te-ai fi saturat sa-l asculti o zi intreaga.
Ne captiva pe toti cu darul lui de mester neintrecut in a ne infatisa Istoria.
Avea, insa, omul un pacat: iti pretindea sa stii ce-ti explicase si, daca nu stiai, nu se supara, ci te-ncondeia in catalog!
La orele lui era o liniste mormintala. Notiunile de "chiul" si "gluma" erau necunoscute, ca dealtfel si la orele Barosanului.
Pe Atila il mai avusesem profesor in clasele I-a si a III-a, asa ca ma cunostea. Pe atunci fusesem unul dintre cei mai buni elevi ai lui.
Dar, in clasa a VIII-a, la Istorie, pe trimestul I, obtinusem media 5, si asta cu mare greutate!
Binevoitor, Atila m-a scos sa ma mai asculte, ca sa-mi dea o medie cumsecade. N-am stiut bine si mi-a dat tot cinci. Inainte insa de a-mi pune nota, m-a privit scrutator si mi-a spus cu sincera tristete:
― Am avut in cursul inferior un elev foarte bun la Istorie, care facea cinste clasei lui, unul Bajenaru! Hei, cita istorie stia ala! Pe unde-o fi, ca eu nu-l vad sau, daca-l vad, nu-l mai recunosc!?
Cuvintele lui, rostite cu voce calma si duioasa, m-au patruns pina la lacrimi si au avut un rasunet atit de puŽternic in sufletul meu si au stiut sa-mi maguleasca vaniŽtatea in asa masura, incit pe trimestrul al doilea am luat media "noua", ca "zece" nu dadea!
Noua nu mai avea nimeni din clasa, nici cei doi premianti, afara de Nae Georgescu.

*
Ca sa fim cit mai bine pregatiti la Istorie si ca sa vedem aievea urme pretioase ale trecutului nostru, Atila a hotarit sa facem o excursie la Curtea de Arges.
Ne-am inscris vreo 30 de elevi, din 45, citi eram cu totii.
Ca sa nu intrerupem cursurile, urma sa plecam intr-o simbata, dupa-amiaza, pe la 2.
Dar, cu doua ore numai inaintea plecarii, ni se comuŽnica o veste neplacuta: Atila, retinut de o invitatie nepreŽvazuta la Ministerul Instructiunii Publice, in calitatea ce o mai avea de director al Internatului, nu mai putea merge cu noi in excursie.
Atunci, Jujuca l-a delegat pentru aceasta pe un protejat al lui, suplinitor la Istorie, unul Stefan Marinescu, care ne-a si anuntat stirea, dealtfel, spre consternarea noastra.
Multi am fi voit sa renuntam, dar ne era teama sa nu-l suparam pe Atila, la care tineam foarte mult. Si am mers, fara prea mare entuziasm.
Pe la jumatatea drumului ni se facu foame, asa ca ne hotariram sa luam masa de seara in tren, din ce ne aduseŽseram de acasa ― avindu-l in mijlocul nostru pe supliniŽtorul Marinescu.
Acesta fusese tot timpul distant cu noi, gretos chiar, aratindu-se foarte plin de el, desi pina atunci nu avusese prilejul sa-si dovedeasca in nici un chip stiinta.
"Sa stii, ne gindeam noi, ca asta o sa ne dea niste explicatii grozave la Curtea de Arges! Nu degeaba l-a ales Jujuca chiar pe el."
Si ca sa mai imprastii putin atmosfera de austeritate ce se lasase, cautind sa fiu totodata in materie, spre a nu risca vreo observatie din partea dascalului nostru improŽvizat, spusei, uitindu-ma la ceas:
― Nu mai avem mult pina la Curtea de Arges. Curind vom poposi in vestita cetate.
― Barem o fi frumoasa cum se spune? intreba Dragu.
― Ei, cum sa nu, am incercat eu sa ma arat cit mai inŽformat in fata profesorului pe care abia il cunoscusem. Doar a fost una dintre capitalele Tarii Romanesti.
― Ca multe capitale a mai avut! intra si Noica in vorba.
― Daca nu ma-nsel, patru! intervenii eu, doar i-oi da saminta de vorba suplinitorului.
Dar acesta, parind ca reflecteaza putin, nu scoase o vorba.
Surprinsi, baietii incepura sa-si dea coate. Ce e cu profesorul asta de se complace in mutenie absoluta?
Foarte inciudat ca se abtine sa participe la interesanta discutie propusa de mine, ma adresai direct insotitorului nostru, doar l-oi face sa spuna ceva:
― Au fost mai multe de patru, don' profesor?
Marinescu isi intoarse nepasator capul catre mine si, in sfirsit, se hotari sa-mi raspunda totusi, printr-o inŽtrebare:
― Gasesti ca este chiar atit de potrivit momentul sa facem aceasta statistica in tren?
― Pai, sa vedeti, don' profesor, indreptindu-ne spre Curtea de Arges, care a fost ― accentuai eu ― una dintre cetatile de scaun, fara sa vreau mi-a zburat gindul la celelalte trei sau mai multe nu mai stiu cite, ma prefacui eu incurcat, spre a-i provoca un raspuns precis.
Baietii, care pina atunci privisera pe fereastra, plictisiti ca nu se simteau deloc la largul lor, isi ciulira urechile, presimtind ca se vor amuza pe socoteala lui Marinescu, vadit in mare incurcatura.
Dar raspunsul intirzia sa vina. Marinescu isi indrepta nodul la cravata, isi impinse apoi maxilarul inferior in afara, scotindu-si marul lui Adam din guler si spuse stingherit:
― Daca dumneata tii chiar atit de mult, hai sa le numaram!
― Sa le numaram, coane Fanica! nu se putu abtine Dragu, amintindu-ni-l pe faimosul Pristanda.
Dupa ce-i arunca o privire scrutatoare, Marinescu mi se adresa acru:
― Poftim, incepe!
Ridicindu-mi mina stinga, incepui sa le numar, ajutin-du-ma de aratatorul dreptei:
― Cea dintii, la Cimpulung
― Asa, aprqba profesorul Apoi?
― Apoi stiu ca a fost schimbata la Curtea de Arges, unde mergem acum, dar nu stiu care voievod anume a facut aceasta schimbare
― Sa lasam amanuntele. Apoi?
― Apoi, il imitai eu, imperturbabil, apoi, Tirgoviste si apoi Bucuresti!
― Deci patru! tinu el sa precizeze
― Vezi ce bine stie la Aritmetica?! se auzi admirativ glasul lui Dragu.
― Cine a-ndraznit? striga profesorul iritat la culme.
― Eu, don' suplinitor! Ziceam de Bajenaru, ca a tinut bine minte numarul capitalelor
― Dar cine-o fi mutat capitala de la Curtea de Arges la Tirgoviste, don' profesor? cautai eu sa schimb vorba.
― Sa spuna cineva dintre dumneavoastra Doar de-aceea sinteti elevi
Din nou glasul lui Dragu, batjocoritor:
― Cutare-Voda al III-lea, din motive de ordin strategic!
Un hohot de risete acoperi ultimele cuvinte ale lui Dragu.
― Nu permit asemenea glume! se enerva suplinitorul, apoi se ridica si iesi pe culoar, asezindu-se la o fereastra, ca sa evite eventualele comentarii neconvenabile la adresa stiintei lui.
Noica Dan dadu din cap dispretuitor si spuse:


― De la un asemenea specimen credeti voi ca vom primi explicatii la Curtea de Arges? Amara amagire, fratilor Si noi care credeam ca-i toba de carte! E si firesc! Doar Marinescu n-a fost elevul lui Atila!
Am sosit la Curtea de Arges pe-nserat, si-n scurta vreme s-a facut intuneric de-a binelea. Ne-am repartizat astfel pentru cazare: vreo douazeci de elevi de la internat urmau sa doarma in vagon; iar noi, cei externi, ne-am dus impreuna cu Stefan Marinescu, suplinitorul, la un hotel, nu mai stiu cum se numea, ca sa fim repartizati cu totii in camerele noastre, chiar sub ochii lui.
Dar iata ca dupa ce se facuse repartizarea elevilor in camere, Negulescu Petre, un coleg ceva mai mare ca virsta, incepu sa-i dea tircoale cameristei, o maruntica nostima; iar noi, de-ai dracului, ca sa-i crestem actiunile in fata ei, ii spuneam "domnule pedagog" in sus, "domnule pedagog" in jos!
El se umfla in pene, isi da aere, si, la un moment dat, poate chiar se si crezu pedagog, caci, uitind de colegialitatatea ce ne lega, se apuca sa ne apostrofeze in fata caŽmeristei:
― Ehei, baiete, mai lasa plimbarile pe culoar si treci in camera! Toata lumea in camere, mai repede, va rog!
Si, vazindu-l pe Chiorul, care-i era bun prieten deŽaltfel, ca nici nu se gindeste sa-i execute ordinul, veni in fata lui si, simtind ca fata de serviciu e atenta la ce are sa se petreaca, ii spuse arogant:
― Dumneata n-ai auzit ce-am spus eu?
Dar Chiorul, exasperat, se vede, de fitele lui, ii rasŽpunse scurt:
― Ia las-o mai moale, smechere! Mult ai sa mai faci pe nebunul cu noi?
Si pleca, lasindu-l pe bietul Negulescu stupefiat, ca nu se astepta la asa iesire tocmai din partea celui mai bun prieten al lui!
Am fost gazduiti la etajul I, cite doi sau trei in camera. Numai suplinitorul Marinescu a stat singur intr-o camera de la parter, ale carei ferestre dadeau in strada. De cum ne-a repartizat, s-a inchis la el si n-a mai iesit pina dimineata sa dea ochii cu noi.
Mai inainte, insa, nu a uitat sa ne recomande: sa fim linistiti, sa nu care cumva sa parasim hotelul si sa ne sculam a doua zi la ora 6 dimineata, ca, dupa ce vom lua gustarea respectiva, cel mai tirziu la 7 sa fim in fata primariei, de unde urma sa plecam spre lacasul istorie.
Dupa fagaduielile de rigoare din partea noastra, insotite de: "Sa n-aveti nici o grija, don' profesor", am trecut in camere si, foarte smeriti, am inceput sa ne pregatim de culcare.
Dar n-a apucat sa plece bine suplinitorul, ca Ionas Moscu, impreuna cu Costache Radulescu si Nicu Marinescu, incepura sa ne deschida usile, cu ispititoarea inŽvitatie:
― Hai, ma, sa dam o raita prin oras, la lumina lunii! Pe caldura asta nu face sa stam in casa! Am auzit ca la Curtea de Arges e o inghetata grozava!
― Dar daca ne afla?
― Cum o sa afle, ma? Iesim usurel, in virful picioareŽlor, sa nu ne simta, si-apoi n-o sa stam toata noaptea. O jumatate, sau cel mult trei sferturi de ora, si sintem inapoi!
― Tu ce zici, Dane? il intrebai pe colegul meu de camera.
― Eu nu merg, ma, ca sint obosit!
― Nici eu nu merg, fratilor! E aproape 11, miine la 6 trebuie sa fiu in picioare. Si pe urma, mie nu-mi place inghetata, ca ma raguseste!
― Iei si tu o prajitura!
― Nu merg; mai bine ma culc!
― Treaba ta, o sa-ti para rau!
― Las' sa-mi para!
Instigatorii plecara; iar Dan Noica si cu mine ne lungiŽram sa ne culcam. Dar abia am atipit, ca bubuituri puterŽnice in usa ne facura sa sarim in sus.
― Ce e, ma, ce, ati innebunit?
― Scoala, Bajenarule, si hai cu noi la cofetarie, ca nu se poate altfel!
― Nu merg. ma; m-am si culcat!
― N-are nimic! Cum te-ai culcat, asa te scoli! Au spus baietii sa nu venim singuri inapoi, ca-i foc. Auzi la aia ca, fara tine, plimbarea n-are nici un haz!
― Bine, ma, sa merg atunci! Numai sa ma-mbrac!
― Pai, daca-i asa, sari Dan Noica, merg si eu, frate-meu, ca mi-e urit sa ramin singur in hotelul asta, cu supliŽnitorul!
Timpul trecu mai repede decit ne asteptam.
Se facuse tirziu: 11 si jumatate! Cofetarul ne spuse politicos ca trebuie sa inchida, ca niciodata nu mai tinuse deschis pina la acea ora.
Ne-am hotarit sa plecam. Am facut socoteala, am platit si am iesit din cofetarie. Afara, sub un sopron, se odihnea un autocamion de transportat gheata.
― Baieti, propuse Moscu, foarte bine dispus si inspirat, nu sint poet, dar trebuie sa recunosc ca zeita Fortuna, in aleasa-i marinimie pentru noi, lazaristii, a hotarit ca, in aceasta noapte de pomina, care va ramine probabil inscrisa in letopisetii Curtii de Arges, sa ne calauzeasca pasii cel mai reusit lampion chinezesc pe care l-a imaginat vreodata cineva: Luna, domnilor, sarmana bastarda a acestui mosneag cumsecade care e Pamintul!
Ei bine, in aceasta noapte cu o luna asa de minunata, cum nu cred sa fi admirat-o nici Julieta, cind isi trimetea din balcon gindurile-i pline de dragoste catre Romeo, care sta furisat in umbra, va propun sa vizitam aceasta vestita cetate voivodala, e prozaic, dar ma veti ierta, cu autoŽcamionul de transportat gheata, pe care dumneavoastra il puteti observa, cum ar spune Cracanel, in sopronul alaturat!
― Uraaa! Bravo! Traiasca Ionas!
― Stati, ma, zapacitilor, facu Dan Noica, cum o sa mergeti, ma, cu autocamionul ca n-are sofer?!
― Asa e, dom'le! aproba Moscu. Prin urmare, nemaiavind nici un rost la cofetarie, stinga-mprejur la hotel! Cu cintec, inainte, mars! comanda Moscu militareste, si baietii, aliniati, incepura sa-si rapaie ghetele pe caldarim, cintind cu entuziasm frumosul si mobilizatorul imn al lui Ciprian Porumbescu: "Pe-al nostru steag e scris unire!" pina la hotel.
Dar aci, nenorocire! Scara principala era de lemn si scirtiia ingrozitor. Oricit de incet si de atent ai fi mers, nu se putea sa nu se auda. Si acum, in linistea impresionanta a noptii, orice zgomot, oricit de mic, capata o rezonanta neasteptata!
Baietii nu s-au lasat de sotii nici de asta data, si s-au apucat sa schimbe pantofii pasagerilor, pusi in fata usii, spre a fi lustruiti a doua zi de dimineata. Chiar si pe-ai suplinitorului!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

― Scoala-te, ma n-auzi, ca e sase!
― Aaaaaaoh! Cit ma?!
― Sase!, Hai, ca-ntirziem si se supara don' suplinitor!
Am sarit din pat, m-am dus la un lavoar pacatos, m-am spalat cum am putut si m-am imbracat la iuteala.
Toti baietii au fost gata intr-un sfert de ora si am coborit pe scara de lemn, care acuma, ziua, parca nu mai scirtiia atit de infiorator ca azi-noapte.
Ne-am adunat la cofetarie sa luam ceaiul.
Profesorul a venit si el peste vreo zece minute, incrunŽtat si facut foc.
Fara sa ne mai dea buna dimineata, ne-a luat in primire:
― Sa stiti ca purtarea dumneavoastra incalificabila va avea urmarile cuvenite. N-am dormit toata noaptea. V-ati facut de cap!
― Dar ce-am facut, don' suplinitor? se trezi Dragu raspunzindu-i cu nevinovatie.
― Mai si intrebati?! Auzi, dumneata, elevi, sa cinte pe strada in puterea noptii! Si-apoi scandalul de la hotel. Ce? Credeti c-am fost surd? Dar despre toate acestea vom vorbi mai amanuntit la Bucuresti. In orice caz, pot sa va spun de pe acum ca "activitatea dumneavoastra nocturna" va avea urmari serioase!
Am plecat la drum. Era o caldura grozava, si pasii nostri lasau nori de praf in urma, pe soseaua nepavata. Teama prea mare n-aveam noi de supararea lui, dar ne gindeam totusi la ce-o sa zica Atila!
Copii si femei ieseau la porti si ne priveau cu multa curiozitate.
Am ajuns intii la "Fintina Mesterului Manole".
Ne-am oprit impresionati si plini de curiozitate in acelasi timp.
O fintina obisnuita, cu troita frumoasa si cu o arhitectura originala.
Apa curgea limpede si imbietoare.
Fara sa vreau, mi-au venit in minte versurile din minunata poezie poporana, "Legenda manastirii Curtea de Arges":

"Manole, Manole,
Mestere Manole,
Zidul rau ma stringe,
Trupusoru-tni fringe"

Iar dupa ingrozitoarea prabusire a ziditorului de biserici, pe locul unde a cazui, s-a ivit ca prin farmec:

"O fintina lina
Cu apa putina,
Cu apa sarata,
De lacrimi udata!"

Am ramas o clipa cu ochii pierduti in zarea albastra, infiorat de simbolul ce se desprinde din aceasta podoaba a poeziei noastre poporane: ca sa fie realizata si sa dainuiasca, orice opera de arta, indiferent de natura ei, trebuie sa aiba la temelie sacrificiul!
― O fi apa intr-adevar sarata, cum spune legenda?
Baietii, insetati de caldura si obositi de drum, se si repezisera sa-si astimpere setea.
Am baut si eu: apa ― rece ca gheata, limpede ca clestarul si dulce cum numai apa de munte este!
"Vesnica sa-i fie amintirea Mesterului Manole, ca de nu era fintina asta in drumul nostru, greu am fi ajuns sa vedem zidirea ridicata de ei "pe Arges in jos, pe un mal frumos!"
Am pornit din nou la drum, si am ajuns la manastire.
Frumoasa pe dinafara, cum nu mai vazusem alta, e adevarat, dar toti am ramas mirati, ca ne asteptam sa fie mai mare, asa cum o faurise imaginatia noastra, dupa ilustratiile din carti!
Inauntru, insa, o minune! In special albastrul, care se-mbina cu aurul, ne-a facut o impresie extraordinara!
Am ramas mult in picioare, tacuti, dinaintea morminŽtelor ctitorilor acestui lacas Aci se odihneau fericitul Neagoe Basarab si Despina Doamna, care-si daruise toate odoarele de pret pentru terminarea acestei zidiri!
Am facut fotografiile de rigoare si ne-am indreptat apoi catre biserica "Sfintul Nicolae Domnesc", cea mai veche din localitate, unde se descoperise de curind mormintul lui Basarab-Voda, adevaratul intemeietor al Tarii Romanesti.
Descoperirea ii apartinea istoricului Virgil Draghiceanu si sapaturile se facusera sub neintrerupta lui supraveghere.
Mormintul lui Basarab era linga un stilp pe care se aflau picturi maiestrit realizate si suprapuse, datorita carora savantul roman facuse insemnata descoperire.
Sub un cristal gros se vedea acela care fususe viteazul stapinitor ai Tarii Romanesti.
Hainele, ca prin minune, ii erau neatinse de vreme. Avea o tunica rosie ca visina putreda si era incins cu un cordon de aur, cu catarame, reprezentind un castel medieŽval. Parul, barba si mustatile se conservasera foarte bine.
Voievodul ne-a uimit prin statura lui impozanta: avea aproape doi metri si era foarte spatos!
― Ia uitati-va, ma, asta roman!
Dupa ce vizitaram lacasul cu de-amanuntul si ascultaŽram toate explicatiile ghidului, iesiram in curte, unde, la umbra unor arbori batrini si a citorva lespezi de piatra, profesorul suplinitor incerca totusi sa ne spuna si el citeva vorbe despre importanta descoperirii istoricului Virgil Draghiceanu, dar tot Dragu, care-l siciise si-n tren, n-avu de lucru si spuse:
― Lasati, don' suplinitor, ca acum le stim bine, doar ne-a explicat ghidul!

*

Timpul pina la ora plecarii inapoi spre Bucuresti s-a scurs foarte greu. Toti eram nelinistiti, apasati parca de o mare greutate.
In tren, Marinescu s-a retras intr-un compartiment si nu ne-a mai dat nici o atentie; parca nici n-am fi existat.
N-a mai schimbat nici o vorba cu nici unul dintre noi: nici buna, nici rea, desi nu toti se facusera vinovati de indisciplina.
Raminind singuri, ce ne-am zis?
― Ma, si-asa, si-asa, noi tot prost o sfirsim cu excursia asta! Barem sa ne distram in tren, pina la Bucuresti, ca altminteri murim de urit!
Si unde-am inceput sa-i tragem niste cintece de veselie, chiote si strigaturi! Tin minte ca printre altele am cintat si:

"Pentru fata de la moara ,
Mi-am pierdut un an de scoala!"

― Ma, dati-l naibii de cintec, sa nu cobiti! Tocmai p-asta v-ati gasit si voi sa-l cintati?
Dar, oricum, n-am mai apucat sa-l terminam, pentru ca, desi nu ne apropiam de nici o gara, trenul si-a scrisnit deodata rotile cu dusmanie si s-a oprit brusc, in mijlocul unei cimpii, aruncindu-ne pe unii intr-altii, ca pe niste mingii enorme, intocmai unui gigantic prestidigitator cu capricii umoristice si cu puteri nebanuite
Cineva trasese semnalul de alarma! Cine, insa, nu se stia si nici nu s-a putut afla in urma scurtei anchete intreŽprinse
Si totusi, sfoara de siguranta era rupta la semnalul aflat in vagonul nostru.
Aceasta, insa, nu mai era nici joaca, si nici macar o gluma de prost gust; era o simpla nerozie!
Profesorul Marinescu a fost nevoit sa plateasca amenda respectiva, fara sa clipeasca macar. La noi nici nu s-a mai uitat.
Trenul, scirtiind plictisit din toate incheieturile, intocŽmai unui batrin cu ciudatenii, deranjat degeaba de la tabieŽtul lui, isi urni rotile alene, pufaind morocanos, parca mustrator si cu drept cuvint suparat pe elevii certati cu disciplina.

*

A doua zi, luni, la liceu, a fost scandal mare de tot! Profesorul Marinescu a reclamat cazul lui Jujuca si s-a instituit imediat o ancheta.
In prima ora de Istorie de dupa ancheta, Atila, cum a intrat in clasa, a spus foarte mihnit:
― Nu m-as fi asteptat la o asemenea purtare din parŽtea voastra In sfirsit Toata lumea sa scoata cite un sfert de coala de hirtie si un creion!
Am ridicat din sprincene cu mirare: "Doar n-o fi vrind sa ne dea extemporal?! Poate ca vrea sa ne pirleasca pe toti, sa se razbune pe noi!"
Dar lamurirea veni indata, caci profesorul, dupa ce ne ceru sa scriem numele in coltul din dreapta, ne dicta raspicat urmatoarea intrebare:
― "Ce-ati facut in noaptea de 30 mai?"
Apoi ne explica binevoitor:
― Va rog sa raspundeti pe scurt, fara lux de amanunte.
Dupa ce astepta citeva minute, veni cu a doua intrebare:
― "La ce ora ati plecat de la hote!?"
Nu era greu de raspuns, dar cum naiba sa scrii ca ai parasit hotelul, cind profesorul te lasase cuminte, in camera, si te rugase sa nu pleci nicaieri?
― A raspuns toata lumea?
― Inca putin! se auzira citeva glasuri anemice.
Indata insa Atila ne pocni cu a treia intrebare, care ne zapaci complet:
― "De cine ati plecat insotiti de la hotel?"
A trebuit sa recunoastem ca erau intrebari cu dibacie puse si care te obligau sa raspunzi sincer, pentru ca daca ai fi incercat sa ascunzi adevarul, te dadea de gol colegul care-ti tinuse tovarasie
― "Linga cine ati stat la cofetarie?"
Mai, a naibii treaba!
― "Ce ati consumat?"
Apoi, fara sa ne mai dea mult ragaz de gindire:
― "La ce ora v-ati inapoiat la hotel?" "Ce cintece ati cintat pe strada dupa miezul noptii?" "Cine a provocat scandalul de la hotel?"
Si, in sfirsit, ultima intrebare:
― "Cine a tras semnalul de alarma?"
Am raspuns cinstit la toate intrebarile.

*

La o zi dupa aceste declaratii in scris, am fost anuntati ca toti care fuseseram la Curtea de Arges sa venim dupa-amiaza, la ora 6, la Cancelarie, unde aveam sa fim interogati unul cite unul!
Am venit si, dupa cinci minute de asteptare infrigurata, in care timp ne-am pus fel de fel de intrebari si am facut sute de presupuneri, un pedagog m-a anuntat:
― Domnul Bajenaru, la Cancelarie!
"Ei, comedie! De ce m-o fi chemind pe mine cel dinŽtii?" ma mirai eu.
― Poate ca te socoteste pe tine cel mai putin vinovat, si d-aia!
― Sau poate ca esti cu nota cea mai mare la istorie, dintre scandalagii
― Poate! Dupa catalog, in nici un caz nu e, ca tu esti trecut la P La Popescu-Bajenaru!
― Acu', oi vedea eu de ce! si am pornit cu inima zvicnind de emotie catre Cancelarie.
Am fost poftit in biroul lui Jujuca.
― Baietas, incepu el tacticos, am cetit declaratia duŽmitale In primul rind as vrea sa-mi spui cine a tras semnalul de alarma? Tiu sa stii ca aceasta marturisire iti usureaza foarte mult situatia!
Hm! Auzi, smecherie! Dar daca l-as fi tras eu, mi-ar fi convenit sa ma dea in git vreun coleg binevoitor? Si-apoi habar n-aveam.
― Nu stiu, domnule director!
― Ia gindeste-te bine, poate ca-ti aduci anume, baŽietas!
― Din moment ce nu stiu, cred ca e imposibil sa-mi amintesc.
― Ce-ai facut la cofetarie?
― Am stat cu ceilalti colegi ai mei, am consumat praŽjituri, siropuri, am ris si am povestit!
― Da! Hm! bine! Si la hotel ce-ai facut? S-au revoltat pasagerii: ca nu i-ati lasat sa doarma toata noapŽtea; ca ati cintat, ca le-ati batut in usa, ma rog, si alte necuŽviinte in acest gen!
― Nu s-a revoltat nimeni. Doar domnul profesor Marinescu.
― Bine, baietas, ce, crezi ca asta nu-i destul? Pai stiti voi, cine-i dumnealui?
― Da, don' director, raspunsei eu nevinovat. E supliŽnitorul pus de dumneavoastra in locul domnului profesor Niculescu
― Pus de mine, dar recomandat de Minister. Nepotul domnului inspector general, baietas!
― Asaaa?! facui eu atunci cu adinca mirare Si noi, care eram convinsi ca e intr-adevar profesor de istorie!
― Aha, va sa zica, iti permiti obraznicii si in fata mea? Poti pleca! Invita pe baietasul Moscu Ion!
― Va salut, domnule director!

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

La putin timp, am mai fost chemati de citeva ori; asa-zisa ancheta s-a terminat, in sfirsit, si s-a convocat conferinta tuturor prafesorilor din clasa a VIII-a moderna, ca sa hotarasca asupra soartei noastre.
Am auzit ca la conferinta Barosanul, dragul nostru Barosanul, adevarat parinte sufletesc, in dubla lui calitate de profesor si diriginte, ne-a sustinut cu o nemaipomenita dirzenie, a batut cu pumnul in masa, a strigat la Jujuca, l-a facut de doua parale; iar la un moment dat, podidindu-l lacrimile, a trintit usa si a iesit din cancelarie.
Jujuca, proaspat director, voia sa ne dea cea mai grea pedeapsa posibila; sa ne elimine pina la sfirsitul anului si, prin urmare, sa raminem repetenti in clasa a VIII-a sau sa ne dea nota "rau" la purtare pe al III-lea, si rezultatul ar fi fost acelasi: repetentia.
Asta l-a infuriat pe Barosanul si, n-am fi crezut, chiar pe Atila, care a spus;
― Bine, eu am cerut ca baietii sa fie pedepsiti, pentru ca sa respectam disciplina, dar ceea ce vrei dumneata, domnule Georgescu (nu i-a spus domnule directoR) este echivalent cu o pedeapsa capitala si nu ma gindesc numai la faptul ca baietii sint in clasa a VIII-a si ca-i asteapta bacalaureatul, ci ma gindesc si la parintii lor, care au cheltuit si au facut sacrificii ca sa-i tina in scoala.
― Onoratul Minister, incepu Jujuca sa se autotamiieze, cind mi-a incredintat directia
― Ia mai lasa-ma, domnule, cu Onoratul Minister Cer eu sa se inainteze actele anchetei Onoratului Minister, care sa hotarasca, pentru ca vad ca noi degeaba ne straŽduim sa ajungem la un rezultat!
In cele din urma s-a cerut avizul Ministerului InstrucŽtiunii Publice!
Din nou emotii, infrigurari, framintari nemaipomeŽnite, in asteptarea sentintei ce o va da suprema instanta.
Pina atunci, cursurile isi urmau cursul lor! Chinul cel mare era la orele lui Atila de care ne era rusine, pentru ca nu ne purtasem in excursie asa ca si cind ar fi fost el de fata. Dar Atila, care era un om de o cinste exemplara, a dat dovada de o impresionanta obiectivitate: atit la oral, cit si la teza, ne-a dat notele pe care le meritam pentru stiinta noastra, si nu a fost cit de putin influentat de faptul ca ne purtaseram atit de urit in excursie.
Prin aceasta atitudine ne-a impus si mai mult!

*

Era logic ca povestea scandalului facut la Curtea de Arges sa ne atraga antipatia tuturor profesorilor, dar s-a intimplat contrariul!
Indirjirea lui Jujuca de a ne pedepsi crunt, facindu-ne sa pierdem un an de scoala, tocmai acum pe pragul stuŽdentiei, i-a impresionat atit de mult pe profesori, incit au inceput sa ne arate toti multa bunavointa, mai ales ca si noi eram acum de o mare seriozitate, indiferent de materie.
Profesori si elevi, laolalta, asteptam cu aceeasi infriguŽrare raspunsul Ministerului, care trebuia sa vina; ca nu mai aveam decit doua-trei zile si se terminau cursurile.
Si a venit raspunsul numai cu o zi inainte de a se inŽcepe examenul de clasa a VIII-a: toti cei care fuseseram la Curtea de Arges si parasiseram hotelul eram eliminati pina la sfirsitul anului scolar (ce ironie!) cu drept de exaŽmen particular!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.