Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Cismigiu & Comp. - HIP, HIP, URRAAA! de Grigore Bajenaru



Nu cunosc asezarea tuturor liceelor din, tara noastra, dar nu cred sa existe vreunul mai pitoresc si mai fermeŽcator incadrat ca liceul Lazar, care este inconjurat din trei parti de Cismigiu, gradina cu reputatia de a fi cea mai frumoasa si cu cele mai variate specii botanice din Europa.
Cind primavara se hotaraste sa-si faca popasul in BucuŽresti, se opreste in prima zi in gradina Cismigiu.
Vestitorii si i-a trimis cu citeva zile inainte Pajistile inverzite sint smaltate cu violete si ghiocei, ce zimbesc sagalnic si parca fac cu ochiul trecatorilor maturi sau copii, care de-abia se-abtin sa nu-i culeaga.
Si daca astazi ai trecut pe aleile discrete ale Cismigiului, privind la bobocii de pe crengi, peste noapte Primavara infaptuieste minunea: in zori, la fiecare pas, te intimpina mirese de basm, incremenite de un vrajitor poznas ― buchete uriase de zapada proaspata iti daruiesc miresme suave si de un farmec infiorator de dulce.
Dar in fiecare anotimp, gradina Cismigiu este rasfatata de sumedenie de flori, unele nascute de pamintul roditor al tarii noastre, iar altele aduse de la mari departari si acliŽmatizate aci.
Numele lor atit de fragede si pitoresti, tisnite din seva plaiurilor romanesti, le statorniceste pentru vecie pe covo-rul nomenclaturii horticole: tufanele, brinduse, craite,dalii, pansele, mixandre, cimbnrisor, deditei, paralute, stinjenei, romanite, ciubotica cucului, lacramioare, bujori, albastrele, rurneneala si cite altele, pe care numai vazindu-le iti amintesti de ele.
Printre acestea, iti atrag atentia bobocii mindri sau florile involte ale trandafirilor de toate soiurile si culorile, sau te opresc din cale buchetele marete de liliac alb sau mov, cu florile simple sau bogat batute!
Boschetele gingase, ce parca ascund taine de nedezlegat, isi inalta trufase crengile, impletindu-le in baldachine, pe sub care treci infiorat de placuta si neobisnuita emotie, de parca ai trece pe tarimul povestilor din "O mie si una de nopti"!


Lacul albastru-verzui oglindeste siluetele plopilor inalti, ale stejarilor, artarilor, brazilor si molizilor, ienuperilor, castanilor, ulmilor si platanilor uriasi ce-l strajuiesc de pe maluri, intocmai unor sentinele infipte in pamint pentru vesnicie.
Apa lui tremura-n unde la trecerea barcilor pe sub ghirlandele batrinelor salcii plingatoare, zimbesc induiosate parca la soaptele de dragoste, intotdeauna aceleasi, ale vislasilor trecatori!
Fara indoiala ca farmecul imposibil de descris in intregime al Cismigiului a exercitat o deosebita inriurire asupra atitor zeci de generatii ce s-au perindat la liceul Lazar si a contribuit intr-o foarte mare masura la dezvoltarea anumitor insusiri de ordin mai mult sau mai putin didactic.
Marele privilegiu de a fi adapostit la marginea unei gradini publice, si mai ales de a avea o intrare prin aceasta gradina, nu-i este harazit nici unui alt liceu din Bucuresti
Este o placere, pe care si-ar dori-o toti elevii, sa treci dimineata, mai ales primavara si toamna, pe aleile inflorite ca prin farmec, peste noapte, cu alte flori in fiecare zi, sau cu frunze pale, de nuante variate la infinit, frunze din basmele cu paduri de arama, de argint si de aur.
Intri in clasa cu pieptul sagetat de bucurie, dar si strabatut de o justificata mihnire ca nu te poti bucura din plin de frumusetile daruite acestui pamint din belsug si aruncate cu nemiluita in Cismigiu!
Atita nostalgie potopea sufletele bietilor lazaristi, incit foarte putini rezistau ispitei de a ramine timp de patru ore incheiate intre peretii clasei si, din cind in cind, evadau in tinutul invecinat, unde crengile isi plecau fruntile impodobite de flori si ii primeau ca pe niste Feti-Frumosi autentici, cu sute de miresme si zimbete: rosii ca focul dragostei ce abia le mijea in suflete; albasŽtre ca seninul cerului si culoarea liceului nostru; galbene ca aurul si violete ca amurgurile tirzii de toamna!
Baietii stateau ca pe ghimpi si, cind nu indrazneau sa dea piept cu inamicii didactici din diferite motive: sau ca nu stiau lectia, sau ca aveau vreo teza serioasa pentru a carei infaptuire ulterioara era nevoie de o deosebita strategie si tehnica, trageau la fit in Cismigiu!
Greu sa infringi mirajul acestei gradini, care-ti oferea nu numai cel mai minunat refugiu visat de un scolar, dar si posibilitati de a-ti petrece timpul usor, placut si mai ales sportiv!
Nu cred sa gresesc afirmind ca dintre toti liceenii Capitalei, de pe timpuri, cei mai buni barcagii erau lazaristii.
Spunind asa, nu inteleg sa le aduc nici o lauda, pentru ca aceasta calitate a lor s-a dezvoltat normal, prin natura imprejurarilor: era firesc ca mai toti sa canoteze; in orele de "l'école buissoničrre" este mai placut sa te plimbi cu barca, pe lac, decit sa stai pe o banca in inactivitate. Poti sa taifasuiesti la fel de bine si pe apa ca si pe uscat, daca ai chef!
Si cum baietii, sarmanii de ei, aveau foarte des prilej de antrenament la canotaj, ajunsesera barcagii, nu gluma!
Dar antrenamente serioase faceau baietii nostri la toate sporturile: la oina, cu Cioc, si singuri, dar absolut singuri. numai si numai din dragoste pentru sport la: fotbal, rugbi; volei, hochei pe gheata etc.
Nu erau supravegheati de nimeni, nu aveau nici macar un antrenor, dar lucrau cu multa rivna, pentru ca ii stimula o justificata ambitie: toate cupele interscolare sa fie ale Lazarului.
Barba se complacea in postura de proteguitor al sporŽturilor, si-n scurta vreme liceul incepu sa geama de sportivi: elevi de pe la toate liceele din Bucuresti, si-n special de la Sfintul Sava, stiindu-se buni sportivi, veneau cu duiumul la Lazar, caruia ii mersese faima ca este mai indulgent cu cei care nu sint elevi extraordinari, dar pot contribui la cucerirea unei cupe.
Asa s-a facut ca prin 1926, in special in clasa a VIII-a moderna, aveam elevi care jucau fotbal sau rugbi in echipe ca: "Venus", "Unirea-Tricolor", "Telefon-Club", "Olympia-Club" ― cei mai multi dintre ei, desi foarte tineri, fiind internationali de citeva ori.
Era prin mai si-ncepusera meciurile interscolare.
De cum inflorise primavara, baietii incepusera antrenaŽmentul sub conducerea lui Ghita Draghicescu, dintr-a VIII-a moderna de la "Clubul Venus".
Pina acum, Lazarul batuse la fotbal toate echipele celelalte, si astazi, dupa-amiaza, la 3, avea meci cu EvanŽghelica, la Federatie unde se jucau toate meciurile pe atunci.
"Nea Ghita", cum ii spuneam noi, ca era cu vreo doi-trei ani mai mare, desfasura "o activitate febrila" si era atent sa nu se intimple nimic care ar putea aduce vreun prejudiciu jocului.
La meci, bineinteles ca nu luau parte numai jucatorii, ci toata galeria de scandalagii, care aveau rolul bine determinat de a intimida Evanghelica.
Si daca Ghita era capitanul echipei de fotbal, eu eram capitanul galeriei, care urma sa contribuie si de asta data la succesul Lazarului.
Meciul era deosebit de important, pentru ca ramaseserim in finala cu Evanghelica si lupta nu era prea usoara; si printre cei de la Evanghelica erau citiva internationali, care jucau la "Olympia-Club",


Echipa Evanghelicei era compusa mai mult din nemti, iar noi ne facuseram socoteala ca, in afara de jocul maestrit al baietilor nostri, trebuia sa conteze foarte mult si "galeria".
La meci avea sa vina tot Lazarul, sportiv sau nu, afara de Cioc, care nu admitea alt sport decit oina, singurul punct asupra caruia nu se intelegea cu Barba, prilej de calambururi si glume nevinovate pentru noi, care ne spuneam ca, in definitiv, barba e mai mare decit ciocul; prin urmare ea dicteaza si din barba poti face oricind cioc, dar din cioc, niciodata barba decit daca astepti si-ti creasca!
In dimineata zilei in care avea sa fie meciul, Ghita Draghicescu, care juca inaintas, ne-a chemat pe toti:
― Fratilor, cred ca nu mai este nevoie sa va spun ca un rol foarte important in cistigarea unui meci, indiferent de ce e, il joaca galeria Echipa, dom'le, trebuie incurajata, chiar daca a facut vreo figura gresita, ca figura oata vine in repriza a doua cu surpriza! Asa ca, Griguta baiete, ai grija de ai tai, ca de-ai mei vad eu!
― Nea Ghita, i-am raspuns eu cu emfaza; de parca aveam sa iau parte efectiva la joc, nu e asta primul meci pe care l-am cistigat!
― Oho, stai, nu anticipa dinainte! facu el, zimbind cu inteles, mai bine sa ne fie teama si sa-l luam, decit sa mergem la sigur si sa ne facem de ris.
― Bine, nea Ghita!
― Asa ca la prinz, nimeni nu se mai duce la masa acasa; toata lumea maninca dupa meci. S-a inteles?
― Ce mai?!
― Si vedeti, in recreatie stati in banci, sa nu va cheltuiti toata energia aiurea; ca sa fiti in forma la meci. Daca-l cistigam si pe asta, si luam cupa, Barba e al nostru!
Jucatorii erau numai arc toti, unul si unul, alesi pe sprinceana!
Ghita adusese maieurile, de un albastru deschis, cu guler si minecute albe, de ti-era mai mare dragul sa privesti la ele.

*

Meciul!
Ai nostri, in maiouri albastre, evanghelistii, in maiouri galbene.
Ghita Draghicescu zvirle un ban in sus, ca la risca, sa hotarasca norocul pe care parte a terenului urmeaza sa joace Lazarul prima repriza.
Jocul a inceput. Ghita e numai ochi si picior Evanghelistii joaca bine, ce-i drept, nu degeaba au ramas ei in finala, dar lazaristii parca sint mai tari! Hm, hm, adverŽsarii nostri au inceput sa faca incorectitudini, pe care arbitrul le trece cu vederea! Ghita e nemultumit si-i spune ceva arbitrului, care nu-i acorda nici o atentie.
O noua greseala, care iarasi nu e fluierata!
Ghita isi musca buzele
Atunci, deodata izbucneste galeria Lazarului in strigate de piei-rosii si se aude un zgomot infernal, care intrece orice imaginatie: sint cutiile noastre de conserve cu pietre in ele
Arbitrul fluiera, da avertisment evanghelistilor, si jocul continua!
― Hai, Lazar!
Ai nostri se-nfierbinta Sint pe terenul adversarilor Se joaca strins, aproape de poarta acestora Mingea e la Traian Paraschivescu, zis Litra, din pricina staturii lui mici Un evanghelist se repede. Litra il duce, trage si
― Gol!
― Bravo, Litra, halal sa-ti fie!
― Unul la zero, pentru Lazar!
― Hai, Lazar!
Evanghelistii isi fac de cap, numai incorectitudini! Arbitrul, care se vede ca tine cu ei, se preface ca nu le observa. Ghita nu stiu ce-i striga, arbitrul fluiera prelung, opreste jocul si-l da pe Ghita afara de pe teren.
Ghita vine linga noi, ca simplu spectator. Jocul conŽtinua agitat.
― De ce te-a dat afara, nea Ghita?
― Fiindca n-am avut de lucru si i-am trintit una, sa ma tina minte!
― Si-acum?!
― Pai, nu-mi mai da voie sa joc.
― Si ce ne facem noi?
― Pai, stiu eu? Toata nadejdea a ramas la Tanasica!
― De, ce naiba ti-a venit?
― N-ati vazut, ba, ca tinea cu aia? Ce, mult era sa mai inghit?
― Nea Ghita, asculta-ma pe mine, roaga-te de el sa te ierte, ca fara tine pierdem meciul si ne gasim beleaua cu Barba!
― N-o sa vrea!
― Tu incearca si-om vedea noi!
Arbitrul tocmai trecea pe linga noi cu fluierul in gura.
― Don' arbitru, zice Ghita, imi cer scuze, va rog, daŽti-mi voie sa reiau jocul!
― Nu se poate! Alta data sa fii cuviincios Nu admit recalcitranta pe teren!
Un fluier scurt! Urlete de bucurie la evanghelisti: "gol, s-a egalat!" "Unu la unu".
Poftim! Ghita spumega de minie.
― Daca ne iau meciul evanghelistii, ma fac de ris, si numai eu sint de vina, ca nu mi-am tinut gura! Ce ma fac cu Barba?
Repriza intiia s-a terminat. Ghita se duce in pauza la arbitru si-l roaga din nou sa-i dea voie sa joace macar in repriza a doua. Arbitrul nici nu vrea s-auda. Ghita isi fringe miinile, turbeaza de necaz si nu stie ce atitudine sa ia.
Atunci, cu o indrazneala de care m-am mirat si eu, intervenii in fruntea a vreo zece volintiri, printre care: Dinulescu Stelian, Condurateanu Vasile si Hinna ConstanŽtin, cei mai puternici din clasa.
― Domnu' arbitru, ii spun eu abia inabusindu-mi furia, va rugam si noi sa-i dati voie lui Draghicescu sa joace Fara el, Lazarul pierde meciul cu siguranta, si dumneaŽvoastra nu stiti ce consecinte dezastruoase vom avea de suportat din partea domnului director Ionescu Va ruŽgam, e in joc situatia noastra scolara.
― De ce a fost necuviincios pe teren? In timpul meŽciului se joaca, nu se parlamenteaza. Va rog sa ma lasati in pace! Am sa fac cum am sa cred eu de cuviinta.
Am plecat, lasindu-l numai pe Ghita acolo, sa-i mai dea si el cu gura. Ne gindeam ca s-ar putea ca arbitrul sa nu se simta la largul lui sa-i dea voie sa joace lui Ghita imediat dupa interventia noastra. Trebuia sa-i lasam timp pentru mofturile si ezitarile de rigoare in astfel de impreŽjurari; chestie de abilitate diplomatica! Dar iata ca inŽterventia noastra a prins bine.
In repriza a doua, Ghita a aparut pe teren in fruntea echipei lazariste, care radia de multumire si incredere.
De asta data, Ghita s-a intrecut pe sine insusi Singur bagat doua "goluri"; Tanasica, unul si, in urletele noastre da izbinda, meciul s-a terminat cu 4―1 pentru Lazar, pentru ca Evanghelica, intimidata, n-a mai bagat nici un gol.
Din zeci de piepturi a izbucnit strigatul de triumf:
― Pentru Echipa liceului Lazar: hip, hip, ura, urraa, urraaa!
Prin anii 1923, 1924, 1925 si 1926, Lazarul a luat cupele interscolare la toate sporturile ce se practicau pe atunci: fotbal, rugbi, volei etc,
Barba era tare incintat ca liceul de sub conducerea lui detinea toate cupele la sport. Ba, odata, la o serbare de sfirsit de an, cind a vorbit despre succesele sportive ale liceului si a prezentat publicului cupele obtinute, printre altele a spus:
― Sint fericit ca liceul Gheorghe Lazar s-a clasat in fruntea tuturor liceelor din Bucuresti si regret ca printre concursurile interscolare nu este prevazut si canotajul. Am convingerea ca in fiecare clasa se gasesc cel putin cite 20 de campioni posibili! Ca daca "repetitia este mama memoriei", nu este mai putin adevarat ca si antrenamentul iti asigura biruinta in meciuri, indiferent de sportul pe care-l practici!
Nu stiu daca au inteles toti ce a voit sa spuna Barba, dar multi dintre noi am ris pe sub mustata, ca aluzia, departe de a fi macar rautacioasa, era foarte simpatica si mai ales foarte transparenta!

*

Cismigiul a fost pentru lazaristi teatrul multor intimplari vesele.
Si, de multe ori, pe la 8 dimineata, pe lac nu erau decit barci cu baieti de-ai nostri, care, chipurile, intirziasera la ora si, cum nu intelegeau sa-l supere pe profesorul respectiv, tulburindu-i lectia, preferau sa astepte ora urmatoare de de curs, in Cismigiu,
Barcagiii erau din diferite clase si de diferite virste. Toti erau de o desavirsita colegialitate si aceasta facea taria noastra, tarie care nu s-a dezmintit niciodata, ba, dimpotriva, s-a afirmat cu atit mai puternic, cu cit au fost mai grele situatiile prin care am trecut.
Cind se-ntilneau pe lac lazaristii din clase diferite, erau adevarate intreceri de canotaj.
Daca, insa, vreun elev de la alt liceu avea nefericita inspiratie de a se aventura pe lac, se dadeau chiar serioase lupte navale.
Ii gaseam intrusului pricina din te miri ce.
Tin minte ca odata ne-am intilnit pe lac cu doi "dovlecari", adica doi elevi de la liceul Mihai Viteazul.
― Ce cauta, ma, astia in imparatia noastra?
― Ce cauta vor gasi! rosti Ionas Moscu sententios si se pregati sa-i infrunte: Ia ascultati, mai "dovlecarilor", voi nu stiti ca pe lacul asta cresc nuferi, nu dovleci? Ce-i cu voi pe-aci?
― Da' ce, ma, e lacul vostru?
― Al nostru sau nu, voi raspundeti la ce va intreb eu! Acum, n-aveti ora, ce cautati cu barca-n Cismigiu, ca va ia mama dracului?!
― Da' voi ce cautati?
― Noi avem ora libera si sintem la noi acasa; da' voi n-aveti nici un rost aici si va rog s-o stergeti cit mai repede! Frumos va sta sa chiuliti, ma, amaritilor? Am sa va iau numarul si sa va reclam lui Balaurul (Balaurul era Ion Roman, directorul de la Mihai Viteazul.)
― Iete, ma, ce destepti! Voi sa ne reclamati lu' Balauru, ca am chiulit?! Da' voi ce cusur aveti? Parca noi nu putem sa va dam pe mina lu' Barba!
Dar n-apuca sa termine vorba, ca un val de apa il plesni drept in gura, facindu-l sa bolboroseasca inecat ultimele cuvinte.
Moscu ridicase lopata dreapta, si-o lasase piezis in apa, stropindu-l pe adversar din plin. Apoi, repede, una dupa alta, inca vreo trei-patru lopeti, cu maiestrie conduse, ii facura pe cei doi "dovlecari" ciuciulete, dupa care isprava ne indepartam in graba, lasindu-i pe bietii baieti uluiti si spumegind de minie.
Alta data ne gaseam pe lac vreo sapte baieti din clasa noastra, in trei barci.
Printre altii erau: Ionas Moscu, Stefan Zanescu, Dragu Henry, Costel Manolescu si Harry Löbel.
Se vede ca naiba a vrut sa-si rida de noi si sa ne joace o farsa, ca ne-a scos in cale o barca cu doua fete dragute foc de la Carmen Sylva.
Zanescu n-are de lucru si-ncepe sa faca figuri cu barca lui; lopata repede, se izbea in barca fetelor, se departa, se ridica in picioare si se prefacea ca e gata sa cada-n apa.
― Ma, Fanica, stai, ma, la un loc, ca ne stropesti! ii tipa Costel Manolescu, imbracat chiar in ziua aceea cu un costum nou. Da-le-n colo de fete, c-o sa cazi in apa!
As, el, ti-ai gasit!
― Lasa, dom'le, vreau sa le impresionez! P-orma, la debarcader, cunostinta e gata!
― Pai, bine ma, nepricopsitule, asa intelegi tu sa le faci curte unor fete, inspirindu-le frica?!
― Sistemul meu, ma, fraiere, sistemul meu, care nu da gres! Ma fac admirat pentru "sportivitatea" mea! Acum, fiti atenti, urmeaza figura hoata!
Si, nici una, nici doua, cirmeste barca lui spre barca fetelor, o lipeste si vrea sa sara-n barca lor.
Fetele incep sa tipe. Zanescu ridica un picior in sus, isi ia avint, dar barcile impinse de valuri se departeaza pe nesimtite si el calca in apa!
Pleosc! sar stropii de doi metri, spre desperarea lui Costel Manolescu!
Noroc ca apa nu era adinca; ajungea pina la briu. Ca sa nu se faca de ris prea de tot, Zanescu isi ia pozitia si o porneste voiniceste inot spre debarcader, in hohotele noastre si mai ales in hazul nemaipomenit al fetelor, foarte satisfacute de aceasta intimplare, parca de ele comandata!

*

Multe si nenumarate au fost poznele facute in CismiŽgiu.
Intr-o ora de Trigonometrie, ne-am strins mai multi la "Buturuga" ― un mic bufet ― sa luam ceva: mai putin dupa pofta inimii si mai mult dupa posibilitatile financiare ale fiecaruia.
Unii, mai cu dare de mina, au cerut citiva tapi de bere; altii, mai saracuti, am luat cite un lapte batut.
Cu noi era si Chiorul, caruia, din ce pricina nu stiu, i se facuse o sete, de-ar fi baut si lacul Cismigiu!
Cum facea parte si el dintre noi, cei cu pungile usoare, a comandat tot un lapte batut. A sorbit Chiorul din el cu nesat pina la jumatatea paharului si s-a gindit ca e bine sa se odihneasca putin; s-a lins pe buze ― bun lapte, ce e drept, gros, cu broboane de unt, si rece de-ti ingheta limba! Ar mai fi baut un pahar, insa de unde sa mai scoti doi lei?
Dar o idee ingenioasa si salvatoare strabatu creierul Chiorului, racorit o clipa de lapte! Repede, mai bau pina aproape de fundul paharului, lasind asa, ca de un deget. Apoi isi roti privirile in jurul nostru si spuse:
― Mai, vreti sa vedeti cum mai beau eu inca un lapte batut, fara sa-l platesc?
― Cum, Chiorule?!
― Ce va priveste? Vorba e: ma credeti in stare, nu?
― Pai, daca ai sa faci vreo smecherie!
― Ma rog, cum, necum, eu va spun ca mai, beau un pahar pe gratis. Vorba e: cine-mi mai face cinste cu unul, daca ma tin de cuvint?
― Eu, ma! ii raspunse Matei Paunescu. Sa te vad!
Ochii Chiorului lucira de bucurie. Foarte discret isi facu mina dreapta cupa, ochi o musca ce biziia pe linga pahar, si cit ai clipi o prinse si o arunca in restul de lapte.
Musca se zbatu cit se zbatu si-si dete obstescul sfirsit sub privirile ucigase ale calaului.
― E-n regula! zise Chiorul si, compunindu-si o fata de om scirbit la culme, batu in masa, strigind:
― Chelner, hei, chelner, poftim incoa', te rog dar mai repede!
― Vine, vine! se auzi vocea amabila a chelnerului. Ce-ati comandat, va rog?
― Ti-am comandat un lapte batut, si dumneata mi-ai adus si o musca o musca moarta in lapte ca alte cuvinte, lapte cu cadavre de insecte Ia-l d-aici, ca mi s-a facut rau! Sa vina patronul!
― Scuzati, va rog, s-a intimplat, stiti, vara nu cred ca de la noi, ca e curatenie mare, poate ca de la laptar scuzati, s-a-ntimplat.
― Ce sa se-ntimple, dom'le, ce sa se-ntimple? Se poate una ca asta? Sa ma-mbolnavesc de stomac? Vine omul sa ia un lapte si
― Nu va suparati, coane, va aducem altul, scuzati, ca alta data nu se mai intimpla! Si chelnerul, serviabil, puse mina pe paharul cu musca, sa-l ia; dar Chiorul sari in sus ca ars:
― Nu, lasa-l aici si adu-mi altul! Mi-e frica, din greŽseala, sa nu mi-l aduci tot p-asta cu musca!
Chelnerul i-a adus un pahar cu lapte plin ras, pe care Chiorul l-a baut cu o pofta si mai mare decit primul. Si l-a baut si pe al treilea, oferit de Matei Paunescu, in hazul tuturor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.