Mai dinainte decat temeliile Vavilonului a sa zidi si Semiramis intr-insul raiul spandzurat (cel ce din septe ale lumii minuni unul iestE) a sadi si Evfrathul intre ale Asiii ape vestitul prin ulete-i a-i porni, intre crierii Leului si tamplele Vulturului vivor de chitele si holbura de socotele ca aceasta sa scorni. Leul dara de pre pamant (carile mai tare si mai vrajmasa decat toate jiganiile cate pre fata pamantului sa afla a fi, tuturor stiut iestE) si Vulturul din vazduh (carile precum tuturor zburatoarelor imparat ieste, cine-si poate prepune?) in sine si cu sine socotindu-sa si pre amanuntul in sama luandu-sa, dupa a firii sale simtire ase sa cunoscura, precum mai tari, mai iuti si mai putincioasa dihanie decat dansii alta a fi sa nu poata.
Insa singuri cu a sa numai stiinta si simtire neindestulandu-sa, cu a tuturor a altor ale lumii jiganii si pasiri a lor socoteala sa adevereasca si sa intareasca vrura, ca precum intr-acesta chip sa fie catra toate dovedind si din gura tuturor marturisire luand si imparatiia ce-si alesese si socoteala ce in ganduri isi pusese in veci nemutata si neschimbata sa ramaie.
Asedara, Leul - jiganiile in patru picioare clatitoare, iara Vulturul - pre cele prin aier cu pene si cu aripi zburatoare ca la un sfat indata le chemara si in clipala le adunara.
Deci denaintea Leului mai aproape acelea jiganii sta, carele sau in colti, sau in unghi, sau intr-alta a trupului parte arme de moarte purtatoare poarta, precum ieste Pardosul , Ursul , Lupul , Hulpea , Ciacalul , Mata Salbateca si altele ca acestea, carile de varsarea singelui nevinovat sa bucura si viata hiresa in moartea streina le staruieste. Iara inaintea Vulturului mai aproape sta pasirile , carile sau in clont, sau in unghi lance otravite, aducatoare de rane netamaduite au, precum ieste Brehnacea , Soimul , Uleul , Cucunozul , Coruiul , Haratul , Balabanul , Blendaul si altele asemenea acestora, carile intr-o dzi singe de nu vor
sa si moartea nevinovatului de nu vor gusta, a doa dzi perirea sa fara gres o stiu. Acestea intr-acesta chip fietecarea in partea imparatului sau si la ceata monarhiii sale locul cel mai de frunte si stepana cea mai denainte tinea. Ase dara era oranduiala dintai.
Iara oranduiala a doa la Leu o tinea cainii, ogarii, coteii, matele de casa, Bursucul, Nevastuica, Guziul, Soarecele, si alte chipuri asemenea acestora, carele pre cat sint vanatoare, pre atata sa pot si vana, si pre cat iele pre altele in primejdiia mortii pot duce, pre atata si nu mai putin de la altii lor li sa poata aduce. Iara de la Vultur, a doa tagma, cuprindea Corbul, Cioara, Pelicanul, Cotofana, Puhacea, Cucuvaia, Caia si altele lor asemenea, carele mai mult de prada gata cu truda altora agonisita, fie macara si imputita, decat de proaspata, cu a lor osteninta gatita, sa bucura.
Iara a triia tagma si cele mai de gios prapuri (caci acestea in scaune a sedea nu sa invrednicesC ) le tinea jiganiile si pasirile, carile in sine vreo putere nu au, nici duh vitejesc sau inimos poarta, ce pururea supuse si totdeauna in cumpana mortii dramul vietii li sa spandzura (ca sufletul supus de tenchiul negrijei departe stA), precum ieste Boul, Oaia, Calul, Capra, Ramatoriul, Iepurile, Cerbul, Caprioara, Lebada, Dropiia, Gansca, Rata, Curca, Porumbul, Gaina, Turtureaoa si alalte, cinesi dupa neamul si chipul sau.
Ce pre acestea nu pentru alta ceva le-au adunat, ce numai pentru ca nu cumva vreuna sa dzica ca de acea adunare stire n-au avut, nici in ceva pricina sa poata pune, ca cum la acea adunare neaflandu-sa, sfatul cel de pre urma ce s-ar fi ales n-au inteles.
Ase cat toate firile de duh purtatoare, carile intru monarhiia acestor doaa stihii sa afla, precum vruna macar de fata n-au fost, sa nu sa numasca, nici din hirograful de obste numele sa le lipsasca.
Adunarea dara a cestor doaa monarhii si oranduiala a cestor doaa soboare intr-acesta chip dupa ce sa orandui si sa tocmi, dintr-imbe partile cuvant mare si porunca tare sa facu, ca olacari cu carti in toate partile si alergatori in toate olaturile sa sa trimata, ca prin toate tarile si orasurile crainicii strigand, de aceasta mare a marelor monarhii adunare, tuturor in stire sa dea, si cu de-adinsul iscotind, sa poata cunoaste de ieste lipsind vreun chip din vreun feliu din duhurile purtatoare si de nu sa afla cu totii la aceasta a tuturor adunare si de obste impreunare. Asijderea ingrozaturi si infricoseturi sa sa dzica porunciia unuia ca aceluia, carile la acel sobor a sa obsti ar tagadui sau alt feliu de pricini spre aparare ar scorni si celuia ce cat de putin in ceva impotrivire ar arata, plata cu pedeapsa mortii si cu prada casii i sa punea.
Asedara, cu cuvantul deodata si porunca li sa pliniia si precum s-ar dzice cuvantul, deodata cu gandul pretiutinderile si pre la toti sosiia (ca vestea aspra tare patrunde urechile si inima inspaimantata indata simte sunetuL) de vreme ce de alergaturile iutilor olacari si de tropotele picioarelor a neobositilor alergatori toata pulberea de pre toata calea, in ceriu sa radica. Toate vaile adanci de tari strigari tare sa razsuna, toate a muntilor inalte varvuri de iuti chiote si groase huiete in clipa sa covarsiia si toti campii pustii si necalcati de groznice strigari si de fricoase laudari sa implea.
Nu era dara, nici sa putea afla ureche in vazduh si pre pamant carea, de strasnic sunetul vestii si de groznic cuvantul poruncai acestiia, sa nu sa sfredeleasca; nu era, nici sa afla intr-aceste doaa stihii dihanie, carea de vartutea si puterea invataturii acestiia cu mare frica, cu neincetat tremur si cu nespusa groaza sa nu sa clateasca (ca cu cat vestea otarata mai de naprasna vine, cu atata mai mare tulburare si grija scornestE). De care lucru intr-alt chip a fi nu putu, fara numai cu toatele deodata, cu cuvantul, porunca cu fapta plinira si la locul insamnat si sorocul pus sa gasira.
Asedara, a marilor acestora imparati porunca tot deodata si dandu-sa si plinindu-sa, toate jiganiile uscatului si pasirile vazduhului in pripa sa adunara si fietecarea, dupa chipul si neamul sau, la ceata monarhiii sale sa alcatuira. La care adunare cinesi in partea imparatului si obladuitoriului sau dandu-sa, si una de alta deosabindu-sa, lucru ca acesta a fi sa tampla (ca mai totdeauna obiciuit lucru ieste, la adunari mari ca acestea, oarecare amestecaturi si imponcisituri a sa face, si de multe ori pentru mici si in sama nebagate pricini, cu cat ieste mai mare adunarea, cu atata mai mare se face si imparechierE).
Deci, precum s-au pomenit, fietecarea cu ceata sa, in partea monarhului sa alegea, si una dupa alalta la oranduiala sa sa alcatuia. Iar mai pre urma decat toate, Liliacul urma, carile cu aripile ce zbura si cu slobodzeniia prin aier ce imbla, spre ceata zburatoarelor, adeca supt stapanirea Vulturului a fi il arata, iara amintrilea intr-insul alalte hirisii socotindu-sa, in neamul jiganiilor, supt domnia Leului il da. Care lucru pricina cercetarii, apoi si gancevii intre doaa monarhii fu: fietecarea socotind ca chip ca acela sie supus a fi s-ar cuvini si de nu s-ar si cuvini, sa i sa cuvie a sili, i s-ar cuvini (caci lacomiia slavii nu bunatatea sau folosul lucrului priveste, in carile sa slaveste, ce numai pre altul mai gios decat sine a pune socoteste, fie macara si fara de folos; inca de multe ori si paguba de i s-ar aduce, sau necunoscand si nevrand, sau vrand si cunoscand, priimestE).
Pentru care lucru, intr-imbe partile feliu de fel de voroave scornindu-sa, cu multe chipuri de cuvinte gretoase urechile amanduror imparatilor implea. Caci fietecarile cu inima spre partea imparatului sau tragand si cu sufletul spre adaogerea monarhiii sale staruind, lor biruinta socotiia si precum ase sa fie cu cale, adeveriia. Iara amintrilea de s-ar cumva tampla, dzicea ca scaderea cinstii (care lucru mai vartos decat alalte inimile stapanitorilor impungE) si micsurarea slavii numelui monarhiii sale a fi si a sa face aievea striga (O, oarba jiganiilor pofta, lucrul din potriva nesocotind, ca mintea si socoteala slavii la aceasta sa sprijeneste, ca ea cearca pre cela ce nu o cunoaste, voroveste cu cela ce nu o aude, cu acela are a face carile nu au vadzut-o, dupa acela merge carile de dansa fuge, pre acela cinsteste carile putin in sama o baga, pre acela ce nu o pofteste il pofteste, celuia ce nu o va inainte ii iese, si celui necunoscut pre sama sa da. Iara hirisiia slavii cea mai cu de-adins ieste ca sa parasasca pre cel ce o cinsteste, si cu acela sa ramaie carile o necinstestE).
Amandoi, dara; imparatii nu putin fura clatiti de impotriva cuvinte ca acestea si fietecarile in valurile chitelelor ni in sus, ni in gios salta (ca inima neasedzata, ales pentru lacomiia cinstii, in mai mari valuri inoata, decat corabiia in ocheaN), de vreme ce pre o parte socotiia ca de vor scoate intrebarea aceasta la ivala, oricarile pofta inimii sale ar izbandi, nu putina intristare si a voii frangere celuialalt a aduce s-ar socoti. Iara pre alta parte, pofta lacomiii si jelea marimei numelui si a latimei imparatii ca cu o nepotolita si nestansa de foc para ii parjoliia (ca focul poftei nu mai gios in stepana arsurii ieste decat metalul infocaT) si intralt chip stampararea aceii infocari si potolirea aceii arsuri a fi sau a sa face nu socotiia, fara numai ce va si ce porunceste, aceia sa sa faca. Ce aceasta sententie, precum amandoi in inima o avea, ase unuia catra altul, precum cererea nu i sa va trece, adeveriti era (caci iute ieste adulmacarea adeverintii unde a sufletului patimire intr-altul de pre a sa o masura cinevA). Si ase, acesti doi imparati intr-un nepovestit chip cu duhurile in sine tare sa lupta, si precum unul nu biruia, ase altul nu sa biruia; ce numai ca cum preste puterea simtirilor ar fi, intre sine o lupta nesimtita simtiia, si precum spre biruinta ceva nu nedejduia, ase precum nu sa va birui nedejduia. Puterea a cunostintii sfarsitului intr-amandoi lipsiia, si cinesi dupa pofta sa in ceva a sa indestuli sau a sa odihni neputand, cu sufletele numai, tand biruia, tand sa biruia (ca precum indreptariul nu mai mult pre lucrul stramb de stramb dovedeste decat pre sine de drepT). Ase si ei, unul de pre masura altuia, cat si ce ar putea, sa masura si sa pricepea. Intr-acesta chip ei singuri sie adeverindu-si din toata socoteala carea inainte isi punea, departe de la tenchiu-i sa abatea.
Catava vreme dara razboiu ca acesta, ca cum duhnicesc s-ar putea dzice, intre acesti doi monarhi vrajmasi sa batea, si unul a altuia pofta nesimtitoreste tare patrundea, atata cat prin nestiinta, a amanduror stiinta sa impreuna si pana mai pre urma a amanduror sententia si alegerea sfatului la un savarsit sa impropiia si sa lipiia (ca sufletele intelepte macar si asupra vrajmasiii socotelii drepte sa pleacA). Adeca fietecarile lucrul acesta intr-acela chip sa sa caute si sa sa aleaga socotiia, in carile nici cinstei in ceva betejire, nici spre a necinstii obraznicire sa sa dea, ce ca cum inca la urechile lor scrasnetul strancenoaselor acestora voroave inca n-ar fi agiuns si ca cum ideea acestui primejduios sfat in mintea lor inca nu s-ar fi cuprins (ca de multe ori a lucrurilor propuse acoperire vartoase leacuri aduce ranelor, carile la ivala de s-ar scoate, asesi de tot s-ar face netamaduitE). Asijderea (mai cu iusor ieste a sa suferi obrinteala ranii la aier scoasa decat patima sufletului catra impotrivnicul sau aratatA). Si ase, fietecarile pre sfetnicii sai deosabi chemand, intr-acesta chip le poruncira, dzicand (pentru lucrurile mici mari galceve a scorni, a inteleptilor lucru nu ieste, macara ca aceasta si la cei intelepti de multe ori s-au vadzuT). Deci socotim, precat in putinta va fi, sau noi de la dansele, sau pre dansele de la noi sa le abatem (ca pre cata vrednicie ieste cineva in vrajba a nu intra, pre atata ieste, si nu mai multa din vraja a iesI). De care lucru dzicem, in descalcitura galcevii acestiia, puterea monarhiii noastre langa noi sa oprim si pre dimocratiia voastra epitrop monarhiii noastre sa punem.
Carea lucrul acesta sa-l scuture, sa-l iscodeasca si ce ar fi dintr-imbe partile mai cu cale si mai cu cuviinta, aceia sa aleaga si sa ispravasca, ase ca pana inaintea fetii noastre a nu iesi, din toate nodurile sa sa dezlege, ca oricand ar vini, ori intr-a cui parte acea mica jiganiuta ar trece, ca cum din veci si din batrani ase ar fi fost obiciuit, iara nu ceva nou si de curand s-au scornit (caci amintrilea pricina clatirii dandu-sa, odihna si linistea fara tulburare si stranciunare a fi nu poatE).
Laudara sfetnicii sfatul imparatilor lor si cu mare minune mintea si intelepciunea lor cu nespuse mariri in ceriu radicara, pentru caci in chivernisala lucrurilor publicai sale nu atata celea ce pot, pre cat celea ce nu pot ocolesc, si nici cu putinta isi slobod mandriia, nici cu neputinta isi atita maniia (ca neputinta aduce maniia, si maniia asteapta izbandA); ce precum cu putinta spre umilinta si blandete, ase cu neputinta spre a galcevii potolire s-au slujit (caci la cei mai putin domoliti neputinta prinde obrazul putintii si de lucrurile de neputut sa apucA) (iara impotriva, cei ce la poarta vrednicii slujesc, adese s-au vadzut ca mai cu fericire le ispraveste neputinta cu parasirea decat putinta cu prepus, cu inceperea. Caci neputinta neincepand, de nu-si foloseste, incailea nu-si strica. Iara putinta in mandriia sa amagindu-sa, lucruri peste putinta sa incepe si la savarsit a le duce nu poate, carea fara gres in loc de folos paguba ii aducE). Asedara, senatorii, dupa ce cu nesavarsite (precum s-au dziS) si vecinice laude cinesi pre imparatul sau binecuvantara, cu totii la locul si la scaunele sale sa intoarsara.
Dupa aceia, unii catra altii vesti pentru adunarea de obste a dimocratiii a trimete incepura. Pentru ca cel tacut intre inimile imparatilor facut sfat inaintea tuturor sa-l puie si fara betejirea si julirea cinstii, a slavii numelui imparatilor lor la ivala sa-l scoata, in care descoperire sententiia sfatului monarhilor sai sa sa asedze si sa sa adeveredze. aInsa acesta lucru asemenea sa facu celora carora de mare caldura vazduhului denafara, cea in trupul sau nascuta din fire caldura, tare spre clatire li sa porneste si setea vartos li sa pricineste. Cariia leacul o umedzala limpide si rece fiind, ca aceia lipsind, alta impotrivnica, adeca limpede umedzala, dara calduroasa de fata aflandu-sa (precum ieste duhul vinului sau alta acestuia asemeneA) si de limpegiune numai si umedzala amagindu-sa (putin pentru hirisiia racelii si a caldurii grija purtanD), pentru ca setea sa-si stampere mai pre larg decat s-ar cadea o inghite, ce aceasta mai pre urma in vasele priimitoare margand si dupa a sa fire cu cea din nastere a trupului caldura impreunandu-sa (caci amandoa surori a unui parinte, a soarelui sinT), scaparaturile scanteilor dintai putin clatite inca mai iute clatindu-le si pornindu-le (ca cum ieste osiia neunsa in butea rotii uscatE), din scantei scaparatoare para ardzatoare sa face. Din carea mai mare parjol de sete sa ijdareste si in materiia mai denainte gatata cu iutimea patrundzind, mai mult setea sa spudzeste si sa lateste (caci dupa socoteala unor filosofi, toata materiia focului iutime si forma-i iute clatire iestE), cariia ceva impiedecare nepuindu-sa, fara nici un prepus toata umedzala din fire ar usca si dupa cea de savarsit uscaciune cea de pierire putregiune cu buna sama ar urma.
Intr-acesta chip fu si invatatura imparatilor, intrand in urechile supusilor. Caci ce mai denainte cu lumina stidirii fetelor imparatilor intr-inemile gloatei intunecat (caci lumina mare pre cea mica intunecA) si nearatat era, acmu cu lipsa ei, toate fara nici o siiala si stidire la ivala iesiia (ca precum lumina soarelui sa are catra alalte stele, ase chipul imparatului catra senatori si alalti supusi ieste. Si precum in prezentiia lui toate sa fac nevadzute, iara in lipsa lui cea cat de mica si de departe lumineadza si scanteiadza, ase inaintea fetii imparatului toate chipurile supusilor sa micsoreadza si toata gura sloboda sa infraneadza. Iara in dosul lui si cel mai mic in palatul lui, precum schiptrul imparatului in mana sa poarta sa aratA). Ca dupa ce trambita pozvoleniii dimocratiii in audzul tuturor canta, dintr-imbe partile fietecare dihanie glas de sfat si bolbaitura de invatatura incepu a da. Si ase, cati mai denainte era ascultatori, atate atuncea sa facura invatatori, dintr-a carora cuvinte si sfaturi alta ceva nu sa intelegea, fara numai chiote netocmite si huiete neaudzite ca precum nenumarate picaturile ploii din nuori cu repegiune pre pamant cadzind un huiet oarecare dau, iara vreun glas tocmit nicicum, si precum a unui organ de muzica toate coardele deodata lovindu-sa, o razsunare oarecarea dau, insa vreo melodie tocmita si dupa pravilele muzicai alcatuita nicicum nu sa aude (carea puterii audzului mai mult ingretosere aduce decat placerE), ase ieste si voroava a multi si tot deodata.
Intr-acesta chip si siganiile acestea intr-atata voie sloboda vadzandu-sa, cu toatele socotiia ca carea mai tare va putea striga, aceiia invatatura sa va asculta. Asijderea deosabi ce ar fi fost destula si inca de prisosala galceava pentru alegerea aceii pasiri dobitocite sau jiganii pasarite, inca mai mare era dihoniia si zarva carea intre dansele sa facea, cine ar giudeca si cine s-ar giudeca, carea ar sfatui si carea s-ar sfatui (precum aievea ieste ca unde lipseste incepatura staruitoare, toate mijloacile incepaturii nestaruitoare sa sa facA). Ce, pentru ca intr-un cuvant sa dzic, toate spre tulburare si neasedzare sa intorsese, ase cat ce s-ar fi spre binele si folosul de obste nedejduit, spre razsipa si prapadeniia tuturor sa facea.
Imbe partile amanduror monarhiilor intr-acesta chip imparechindu-sa si fara nici o isprava din cuvinte deserte numai oproscandu-sa si ce mai cu cuviinta de grait si de facut ar fi nedomirindu-sa.
Totdeodata si fara veste, in mijlocul theatrului, jiganiia carea Vidra sa cheama, cu mare obraznicie sari si intr-acesta chip proimiul voroavei sale incepu: ,,Vestita axioma intre cei fizicesti filosofi ieste ca cel de asemenea iubeste pre cel sie de-asemenea (iubirea dara catra cel sie de-asemenea va sa arete neiubirea catra cel sie nu de-asemeneA). Asedara, pasirea zburatoare oricand pricina pasirii sie de-asemenea ar grai, totdeauna mai cu priinta partea i-ar tinea decat pravila dreptatii ar pofti. Asijderea, oricand dobitoc pentru dobitoc in pricina ar vorovi, mai cu iubirea firii l-ar ocroti decat dreptatea giudecatii ar suferi. Si ase intr-imbe partile mai mult fatarnicie decat omenie, sau mai mult asupreala decat dreapta socoteala s-ar face. De unde urmadza ca supt poala priintii sau a nepriintii pururea chipul adeverintii ascuns si acoperit sa ramaie (ca precum in teaca stramba sabia dreapta, nici in teaca dreapta sabiia stramba a intra nu poate, ase unde ieste luarea fetii sau stramurarea priintii, toata nedejdea giudecatii drepte afara sa scoatE). Pentru care lucru, eu, cu proasta mea socoteala, ase mai de folos a fi asi afla, ca galceava a atatea guri in zadar sa parasim si un chip ca acela sa gasim, carile intr-imbe partile a face sa nu aiba, pentru ca priinta fireasca mai mult intr-o parte sau intr-alta parte sa nu-l nastavasca, ce numai orice ar pofti dreapta socoteala, aceia sa dzica, sa faca si cu giudecata sa aleaga (ca dreptul giudecatoriu intai pre sine de drept, apoi pre altul de stramb giudeca, si intai ascunsul inimii sale de fatarnicie curateste, apoi pre altul sau din nevoie il izbaveste, sau dupa a lui vina il osindestE).
Asijderea asi sfatui, ca ori in ce chip s-ar putea, cu un ceas mai inainte hotar si savarsit galcevii acestiia sa punem (ca galceava lunga atocma ieste cu boala hronicA), ca nu candai mai indelung scuturandu-sa si cernandu-sa voroava catra acestea, inca mai multe shismate si erese sa sa scorneasca, pre carile sau prea cu mult greu, sau nicicum vreodata a le potoli veti putea."
Acestea inca vorovind Vidra si inca bine sfarsit cuvantului sau nepuind, preste a tuturor nedejde pasirea carea sa cheama Batlan cu mare manie si probozala a o tistui incepu si groznice semne din ochi si din cap sa taca ii facea, si catra acestea o aporie ipothetica dzicand, scorniia: ,,Tu, o, Vidro, di ai fi sau din pasirile zburatoare, sau din dobitoacele pre uscat imblatoare, ar putea cineva dzice ca doara a imbe partilor in ceva mai denainte stiinta ai fi avut. Iara acmu, jiganie in neam prepus, dintr-alta stihie si supt alta monarhie supusa fiind, cum socotesti ca pentru lucrurile tie in radacina lor necunoscute invatatura cea mai buna si sfatul cel mai ales a da vii putea? Ce mai bine ar fi, precum mi sa pare, pentru lucrurile carile in inaintea margatoare simtirea nu le-ai avut a le sti si a le cunoaste, sa nu te falesti (ca precum toata stiinta din povata simtirilor sa afla, toata lumea stie, caci nu orbul, ce cel cu ochi giudeca de vapsele, si cel cu urechi, iara nu cel surd, alege frumsetea si dulceata viersuluI). Au nu tu odanaoara prin fundul marii prinblandu-te si spre vanarea pestelui sipurindu-te, eu din fata apei te oglindiiam? Ce poate fi ca sau nechemata ai vinit la locul ce nu ti s-au cadzut, sau, de te-au chemat cineva prin gresala nestiintii aceasta s-au facut. Caci Cainele Marii si Vidra cu jiganiile uscatului ce treaba sau ce amestec pot avea ? Au doara vii sa dzici ca din fire ase iesti tocmita, ca de pre uscat fiind, putere sa aibi prin multa vreme in apa, fara a aierului trebuinta a te zabavi sa poti ? Ce aceasta mai vartos impotriva ta face, caci au putea-va racul jiganie de pre uscat a sa numi, caci cu dzilele prin otava sa paste si din aier vreo inadusala sau putregiune nu i sa naste? De care lucru, precum mi sa pare, negresit socotesc ca cum cu mare obraznicie la adunare nechemata te-ai aflat, ase mai cu mare nerusinare, de nime neintrebata, sfat, si acesta spurcat, ai dat (ca pre cat ieste de folos la vremea de trebuinta cuvantul cuvios, cu atata ieste de imputicios cuvantul aceluia carile de nime neintrebat tuturor da sfaT). In inima ta aceasta ascuns avand ca cu o voroava vicleana si cu un obraz ce nu stie a sa rusina, doaa viclesuguri sa poti asterne si cu doaa rautati sa te poti acoperi: Una, ca chip dupa invatatura ta cercandu-sa, pre tine sa te afle si apoi cu sfatul si alegerea a monarhii mari ca acestea, giudecatoare si alegatoare tuturor impotrivirilor lor puindu-te, lumea sa dzica precum tu decat toate alalte mai cu minte si mai cu socoteala sa fii. De ciia, tu, jiganie mijlocie si de neam cu prepus fiind, prostiia in evghenie sa ti sa intoarca (caci toata evgheniia la muritori in lauda numelui videm ca sa staruiestE). A doa, ca macara cum mai mult dobitoacelor in patru picioare asamanandu-te (precum singura tu cu al tau cuvant te-ai legaT) (caci la cel cunoscatoriu mai tare sa tine si ieste legatura hiresului cuvant decat frenghiia intreita de la altul infasuratA), mai mult in cumpana dobitoacelor greuimea dreptatii sa pleci, si dupa fatarniciia priintii, iara nu dupa pofta dreptatii, giudecata sa abati.
Insa eu, o pasire si de neam si de minte proasta fiind (caci nici in carne vreo dulceata, nici in pene vreo frumseta porT), mai mult a grai nici pociu, nici mi sa cade, fara numai ce si cat intr-adevar am inteles si am stiut, aceia din prostiia inimii am grait. Iara giudecata fie a inteleptilor.
Toate gloatele de cu socoteala cuvintele a prostului Batlan nu numai cat sa mirara, ce inca si foarte placandu-le, cu mari laude le laudara, caci nu putin prepus in inimile tuturor intra pentru a Vidrei fara veste voroava, nepoftita invatatura si necersuta sfatuitura. Si ase, indata despre partea pasirilor, intr-o inima si intr-o gura, cu toatele alegere facura ca precum Vidra nicicum in ceata zburatoarelor nu sa poate numi, ase si din monarhiia dobitoacelor trebuie a lipsi. La care sententie mai multa sfada si voroava stranciunata s-ar fi scornit si mai multa ocara s-ar fi lucrat de n-ar fi fost Brebul lucrul cu un ceas mai inainte spre descoperirea adevarului apucat.
A Brebului dara voroava intr-acesta chip fu: ,,Vidra odanaoara din neamul nostru si era si sa tinea si cu noi de-a valoma si hrana si traiul ii era (precum si fata si floarea parului o vadeste, macar ca statul trupului de mojicie i s-au schimosit si s-au logosiT). Pre carea noi vadzind-o ca cu vremea marimea sufletului carea la noi ieste, precum toata lumea stie ca partea trupului cea roditoare, carea in cevas macara betejindu-sa, de grabnica moarte aducatoare ieste, pentru a vietii sprijeneala a o rumpe si de la noi a o lepada, nici ne indoim, nici ne ferim. Aceasta dara a sufletului vitejie, precum am dzis, vadzind ca la dansa din dzi in dzi scade, apoi si alte lucruri de viclesuguri, ingaimele de amagele si fapte pline de rautate, precum sint sicofandiile, clevetele, minciunile, catra carile si furtusagul adaogea si lucruri de ocara si blastamatesti, iara nu de numele neamului nostru vrednice facea, macar ca si de multe ori am certat-o si am dojenit-o, ce in zadar (ca precum ieste suflarea la carbunele acoperit, ase ieste certarea la inima intr-ascuns data rautatiI). Pentru care pricini, din tabla neamului si a rudeniii noastre de tot am ras-o si asesi de tot din hotarele noastre am izgonit-o (caci mai mult folos aduce publicai din sine un chip rau a izgoni decat dzece bune in sine a priimi, ca precum aluatul mic intr-o covata mare toata framantatura dospeste, ase un om rau intr-o publica pre toti cu rautatea lui amesteca si-i tulburA ). Dupa aceia ea in ceata altor jiganii a sa da, sau temandu-sa sau rusinandu-sa, sau poate fi si de trufie inflandusa (caci mandriia, de tot oarba fiind, precum peste cei mari, ase si peste cei mici dA), de lacasul statatoriu de pre uscat s-au parasit si prin adancurile apelor orbacaind, cu piticei foamea a-si potoli si ca valurile ce in spinare poarta, cea mai multa viata tulburata si neasedzata a-si petrece s-au ales (ca cine neamului sau ieste uracios cum poate fi streinilor dragastos? Si a caruia rautati pamantul sau a le suferi n-au putut, cel strein cum le va putea rabda?). Pre carea, de atata vreme in perire si ratacire stiind-o, iata acmu intre gloate amestecata o vedem.
Povestea Vidrii, noi, Brebii, din mosii, stramosii nostri, ase am apucat-o, ase o marturisim si ase o intarim. Iara voia fie a celor mai mari."
Cu totii priimira marturiia Brebului si cu totii intr-un sfat aleasara ca Vidra dintr-amandoaa monarhiile afara sa sa goneasca si nici intr-un neam de a lor sa nu sa mai numasca (ca precum celui bun toti streinii rude, tot batranul parinte, tot varstnicul frate si tot locul mosie, ase celui rau toate rudele streine si toata mosiia nemernicie ii iestE) si cum mai curand dintre adunari sa lipsasca, dzisara, ca nu cumva intre dansii mai multa zabava facand, mai pre urma si aceasta vreo pricina mai spre mare vrajba intre monarhii sa sa scorneasca.
Vidra, sau pentru viclesugul ei sau pentru veche pizma altora (ca pizma veche ieste ca cariul in inima copaciuluI), sau la vremea rea pentru buna sfatuirea ce dedese (ca, precum sa dzice, toate vremea sa au si, fara vreme, si painea face greutate stomahului, carea cea mai de treaba si mai de aproape hrana-i iestE), sau ori in ce chip ar fi fost, acmu vadzindu-sa osindita si dintre toate cetele cu mare ocara si dosada izgonita, asijderea pentru binele ce sfatuisa, precum cu rau i sa plateste simtind, mintea de i-au fost rea, inca mai rea a fi socoti, iara de i-au fost buna, spre rea socoteala o intoarsa (ca nemultemita pentru mari slujbe si de binefaceri din nedejde in nenedejde il baga, nenedejdea in nebunie il impinge, si ase, din sluga credincioasa nepriietin de cap il facE), carea intr-acesta chip voroava intoarsa: ,,De vreme ce pre mine din ceata celor cu patru picioare ma lepadati - ca in partea zburatoarelor sau sa fiu, sau sa fiu fost nici chipul, nici firea ma arata - iata ca urmadza ca in monarhiia celor de apa sa ma dau.
Fie dara si ase (Ca limba gloatelor ieste vrajea bodzilor, si mai lesne ar fi cuiva apa curatoare a popri decat limbilor multe a stapanI). Si iata ca dintr-adunarile voastre, vrand-nevrand, im cauta a lipsi. Insa oarce, ce radacina adevarului atinge, a grai nu voi parasi. Batlanul, pasire de apa sau peste de aier fiind, caci si in fundurile apelor prin multa vreme si prin aier nu mai putin decat alalte pasiri mare slobodzenie are, insa adevarul ce ieste sa dzic: adevarat pasire ieste, macara ca carnea la gust ii ieste ca a delfinului si macara ca precum prin aier cu slobodzenie poate zbura, ase si prin fundul apii sa poate primbla. Insa de multe ori mi s-au tamplat a-l videa in novoade ca pestii incalcit si de multe ori si inecati si de tot inadusiti din mreje ii scot, caci lacomiia astupandu-i ochii, dupa pesti fara sine alergand, in loc de vanat el sa vaneadza. Care lucru din toata ipopsiia pestelui il scoate. Si macar ca precum aievea ieste tuturor ca el mie nepriietin de moarte mi s-au aratat, insa adevarul ce ieste a tagadui nici poci, nici mi sa cade (caci nu putina vrednicie ieste si pentru nepriietin adevarul a marturisI). De care lucru poci sa dzic ca el cate pentru mine au grait si au marturisit sa fie si adevarate. Insa nu atata de grea era pricina vinovatiii mele, ca cu izgnanie ca aceasta sa fiu osandit, caci canon de obste ieste, carile dzice (pedepsitului nu trebuie a i sa adaoge pedeapsA).
Caci destula era nesuferita mea izgnanie si din rudele si mosiile mele instreinare, si ce ar fi mai mult trebuit pedeapsa inca mai inainte a urni, adeca precum din rudele dobitoace, ase si din streinele pasiri izgonit sa fiu (ce precum sa dzice cuvantul, ca nevinovatiia unuia otapoc sta in ochiul altuia.). Ce la cuvantul ce vream sa dzic sa ma intorc.
Iata ca cu para Batlanului si numai cu o marturie a Brebului (si aceasta impotriva a legii tuturor legilor, cu o marturie numai sententiia vinovatului cea de pedeapsa a sa dA), dintr-imbe iz voadele m-ati lepadat. Dara asi pofti sa stiu cu ce privileghie puteti strica axioma vechilor filosofi si mathematici, carii dzic (carile sint tot intr-un chip catra altul al triilea, tot intr-un chip sint intre sinE)? (Caci Vidra anu putinei nu putine faclii topise asupra cartilor filosofestI). Si de vreme ce eu, caci in prepusul dobitoacelor si a pasirilor am cadzut precum sa fiu de apa, cu cat dara, rogu-va, mai vrednic ieste sa sa numasca pasire carile fara prepus dobitoc ieste si caci sa sa numasca dobitoc carile fara prepus pasire ieste? (Nici va mierati de ale mele impleticite protases, caci simperazma va iesi aratatoarea adevaruluI). Si ase doaa fire intr-un ipohimen neputand sta, iata ca fire ca aceasta, oricarea ar fi, nici pasire, nici dobitoc ar fi, si caci acela mai mare dreptate inaintea nu a fetelor, ce a fatarniciii voastre ai afla? Si eu pana intr-atata de la toti de la voi m-am ase de greu osandit?" L-a aceasta cu totii intai sa zambira, apoi rasa, iara mai pre urma cu chicote hohotira, dzicand: ,,Vidra, cu neamul, si gandul si cuvantul s-au pierdut! Ca cine poate macar cu mintea doaa firi intr-un ipohimen cuprinde? Sau cine vreodata pasire dobitocita sau dobitoc pasarit au vadzut? Vidra dzisa. ,,Intr-acesta chip si eu mai denainte pentru himera filosofilor nu savarsiiam a ma mira si peste putinta a fi in fire, precum si voi acmu, socotiiam. Ce de vreme ce Brebul s-au facut peste, cu cat mai pre lesne va fi pasirea zburatoare a sa face dobitoc ca cele in patru picioare imblatoare.
Si inca mai aievea de viti vrea spre aceasta sa va pricepeti. Intai a sti vi sa cade ca ce hotarare are trigonul la mathemateca, aceiasi are siloghismul la loghica, a carora hotarare mai sus v-am pomenit.
Acmu, dara, binisor socotiti ca, de vreme ce eu am putere din fire daruita, precum aerul a trage, ase a nu-l trage in voie sa-mi fie, si pentru caci in doaa stihii poci lacui, dintr-acelesi ma izgoniti si alta pricina in mine, precum mi se pare, a afla nu puteti, fara numai caci din fire cu oarece mai mult decat alalte dobitoace sint daruit, eu dara, caci ase pociu, in vinovatie ca aceasta am cadzut.
Dar inca cel ce nici intr-o parte deplin si nici a unii firi, celea ce i sa cad hirisii nu va avea, oare de acela ce viti putea giudeca? Ca, precum am dzis, simperasma trebuie sa urmege protaselor.
Ca aceasta minune intre voi, o, jiganiilor si pasirilor, ieste camila nepasarita si pasirea necamilita, cariia unii, alcatuindu-i numele, Strutocamila ii dzic. Aceasta precum hirisa Camila sa nu fie penele o vadesc, si iarasi hirisa pasire sa nu fie nezburarea in aer o pareste si vantul, carile nu o poate ridica. Ca precum tuturor stiut ieste ca toata hotararea pasirii ieste a fi dihanie cu pene, zburatoare si oatoare. Deci dihaniia ieste neamul, iara zburatoare deosabirea, care deosabire asesi de tot de la Strutocamila lipseste. Asedara aievea fiind, au putea-va cineva cu mintea intreaga a dzice sa indrazneasca, precum toata hotararea pasirii in Strutocamila sa cuprinde ? Si ase urmadza ca sau pre mine inca nu m-ati cunoscut, sau si pre aceasta dihanie precum si ce ieste sa o cunoasteti. Si ase radacina adevarului intingand, sau aratati (ca pizma veche va impinge la lucruri noaA), sau marturisiti ca in capete de hartie purtati crieri de arama. Iara cel mai de pre urma al mieu cuvant ieste ca adunarea aceasta chedzi rai s-au vrajit, de vreme ce numele fiindu-i adunare, altora cu lucrul ieste stramutare si slava titului de monarhie, iara fapta ii ieste de tiranie ". Acestea Vidra cu lacrami dzicand, dupa porunca in izgnanie la marginile garlelor sa dusa.
Iesind ea de acolea, indata in mijlocul gloatelor iesi Caprioara de pustiiul Aravii, carea, dupa siloghizmul Vidrii, lucrul cu ispita intr-acesta chip dovediia, dzicand: ,,Vidra pentru Strut au pus socotele loghicesti, dara eu sa va spui ce au vadzut ochii arapesti.
Eu si Strutocamila impreuna la pustiile Araviii lacuim. In partile acelea campii niciodata cu pajiste nu inverdzesc, ce pururea cu mari nasipisuri galbenesc. Ca de s-ar si naste vreun fel de buruiana, de mari holburule, carile vantul austrului scorneste, sa acopar.
Caci intr-alt chip cineva sa-i numasca nu va putea, fara numai sau munti clatitori, sau campi nestatori le va dzice. Deci cu vanturile pre acolo mutandu-sa si locurile, alt feliu de copaciu sau de buruiana de mare gramadirea nasipului aceluia neacoperita sa ramaie nu poate, fara numai inaltii copaci carii finici sa cheama, in carii nici odanaoara Strutocamila urcata a videa nu mi s-au tamplat. Si nu numai in varvul finicului (carile intr-acele parti odihna si aciuarea a tuturor zburatoarelor iestE), ce asesi nici un cot de la fata pamantului in aer ridicandu-sa nu l-am vadzut. Inca si alta (carea mai mult ieste de mieraT), ca de multe ori arapii asupra noastra gonitoare scornind, pre amandoi o data din nasipuri ne scorniia, unde cu puterea rapegiunii picioarelor din fierale sulitilor, din simcelele tidelelor si din vrajmasi coltii ogaralor scapam. Iara Strutocamila si de mine inapoi ramanea, si cu penele si aripile ce avea in primejdia mortii cadea. Caci cu alergarea ogarul o agiungea, si in aer, de greuime, neputandu-sa radica, decat un iepure mai slaba si mai peminteana a fi sa arata. De care lucru socotesc ca cuvintele Vidrii adevarate sint."
Iara in monarhiia pasirilor era pasirea carea sa chiama Corb, carea macara ca din tagma a doa era, insa, cu o intamplare, pre acea vreme epitrop Vulturului era. Acesta toate lucrurile in monarhiia pasirilor a face sau a desface in voia sa avea, nici glas sau cuvant impotriva lui cineva a scorni a indrazni putea (ca in vremile vechi poftele stapanilor pravile de lege supusilor erA). Aceasta pasire precum tuturor dobitoacelor moartea le pofteste cine poate sa nu stie? Si precum pre dinafara neagra, din hereghie, inca mai poneagra pe dinluntru era de pizma si de manie (cariia ce sa-i fie fost pizma si pricina pizmei la locul sau pre larg sa va dzicE) (ca precum arsita soarelui pelita muta din alba in neagra, ase pizma inimii muta gandul din bun in raU). Deci Corbul, precum a Vidrii, ase a Caprioarei cuvinte macar ca le audziia, insa cu greu si cu greata le suferiia (ca cuvantul bun si neplacut ieste ca doftoriia gretoasa, insa folositoare in trupul bolnavului. Ce la cel intelept ase, iara la cel nebun ieste ca otrava in manuntaile sanatosuluI). Le suferiia Corbul acestea pentru a vremii nein damanare, iara cumplita amaraciune nu numai in glas ce meniia, ce inca si in pantece dospiia. Si catava vreme un siloghism alcatuit in barbara impotriva Vidrii a face siliia, mai vartos ca la dansul viersul grumadzului intr-aceasta forma a suna sa parea si inca mai ales ca el alt gand asupra proastei dihanii Strutocamilii avand (precum mai in urma aievea va fI). Si siloghizmul Vidrii de tot a strica in minte avand, forma aceasta numai dupa socoteala loghicilor, nedierisita si nestricata si in tot chipul adevarata a fi credea. Deci ase Corbul, dupa ce multe sudori varsa, pana hotarul mijlocitoriu afla, siloghizmul din protase intr-acesta chip incuie: ,,Toata dihaniia cu doaa picioare, cu pene si oatoare ieste pasire.
Dara tot Strutocamila ieste cu doaa picioare, cu pene si oatoare. Iata dara ca tot Strutocamila fara nici un prepus ieste pasire."
Iar dupa incheierea siloghismului acestuia, palinodiia ritoriceasca a poftori incepu si vatologhiia poeticeasca prin multa vreme crangai: ,,Pasire ieste Strutocamila, pasire ieste; si iarasi dzic: pasire ieste Strutocamila, dihaniia aceasta, Strutocamila, ieste pasire. Pasirea aceasta si dihaniia aceasta ieste Strutocamila."
Apoi iarasile hotarale loghicesti in sine inturna, dzicand: ,,Pasirea sa oaa, oaale sint a pasirii. Strutul sa oaa, oaa are Strutul. Iata dara ca pasire ieste Strutul." Apoi iarasi ca dintai, numai intralta forma siloghizmul inturna:"Pasirea are pene, Strutocamila are pene. Iata dara ca Strutocamila ieste pasire.
Asedara, Strutocami la, precum pana acmu adevarat pasire au fost, ase si de acmu inainte pasire a fi vrednica ieste, si inca nu fietece pasire, ce asesi slavita, laudata si in buni chedzi luata, de vreme ce, deosabit de deafirimea trupului ce poarta si in basna veche va sa sa dzica, ca oarecare evghenie in neamul sau are. Insa ca asina despre maica partea Vulturului spre samnul monarhiii sa fie avand." Toti Soimii, Uleii si Coruii si alalte de starvuri iubitoare pasiri frumos crangaitul Corbului laudara si cu multe lingusituri si colachii invatatura-i si intelepciunea-i preste nuari radicara (ca mai toti supusii de frica obiciuiti sint, nu ce adevarul, ce ce stapanul pofteste, aceia sa laude si sa fericeascA) si fietecarile in sine si cu sine socotiia, precum alt siloghizm impotriva acestuia aratatoriu nici a sa afla, nici in mintea altuia a sa naste ieste cu putinta. Ca acestea pasirile iele in de iele prin limbi purtand, oricarea impletecitura cuvintelor audziia, de dovada ca aceasta amutiia (ca macar ca rea ieste amutirea din lipsa organelor de voroava tocmitoare, dara inca mai rea ieste cand purcede din lipsa si nestiinta cuvintelor trebuitoarE) si acmu mai mai tot cuvantul sa curma si tot raspunsul impotriva Corbului si toata gura mai mai sa astupa (ca precum stiinta lucrurilor ieste lumina mintii, ase nestiinta lor ieste intunecarea cunostintiI).
Si acmu cu toatele mai mai dupa voia Corbului sa lasa, de toata impotrivirea sa parasiia si toata intrebarea cu atata sa potoliia, de n-ar fi Ciacalul catre Hulpe cum mai curand alergat. Carile, la dansa lipindu-sa: ,,Frate Hulpe, dzisa, poti rabda ca intre pasiri dihanie mai cu socoteala si mai cu mestersugul loghicai decat intre noi sa sa afle? (ca nu ieste in lume cuvant atata de istet, sau lucru ase de cu pret, ca carile vreodata sa nu mai fie fost sau a nu mai fi de acmu inainte sa poatA)". La aceasta intrebare a Ciacalului rasa Hulpea pe supt mustati si in graba greu raspunsa (caci la intrebarea grabnica, greu sfat a da, samn de minte ascutita iestE) si dzisa: ,,De n-asi avea frica Vulturului, cand ceva din coltii miei pe ciolanele starvului ar ramanea, atuncea si Corbul de uscate vinele goalelor ciolane clontul s-ar ciocani. Ce doaa lucruri sint carile la ivala a ma pune ma opresc: unul, caci ca din fire mai bucuroasa sint cu mestersugul decat cu tariia a ma sfadi, altul, caci totdeauna voia Vulturului a cauta m-am obiciuit, pentru caci adese la un ospat si la o masa amandoi a ne ospata s-au tamplat. Si ase adese in mancari si in bauturi impreunarea spre cinstea politiceasca si dragostea in fata prietineasca a arata ma sileste (caci dragostea cumparata pre bani sau pre mancari si bauturi in sfarsitul acelora si ea sa sfarseste. Iara dragostea din suflet adevarata in saracie si in foamete slujba vredniciii isi aratA). Deci, de vii vrea sa ma asculti, supt piielea Ciacalului pune mestersugurile Vulpii si gura ta graiasca, fie duhurile impingatoare ale mele."
Ciacalul, acestea de la Vulpe audzind, dzisa: ,,Eu dupa cuvantul tau si in fundul marii a ma afunda si in mijlocul focului a ma arunca si nicicum vietii mele a cruta nu ma voi feri. Numai precum toti cei cu socoteala in lume, ase si eu, nu numai pentru agonisirea, ce si pentru paza cinstei ma nevoiesc (caci spre agonisirea si castigarea cinstei sudorile trupului destule sint, iara spre paza nebetejirii ei lacrami de singe trebuiesC) (ca cu multul mai pre lesne ieste cetatea cinstii a dobandi decat pre aceeasi despre nenumaratii nepriietini a o strajui si nebiruita a o pazI). De care lucru socotesc ca macara cu duhurile tale vitejeste cinstea cuvantului spre stricarea siloghizmului Corbului voiu agonisi, si hrizmurile ce sint in triposul lui Apolon intemeiate pre lesne im va fi a le farama si in toate stramtile a le destrama, numai spre cele mai urmatoare una ma face mai tare si cu tot deadinsul a socoti, adeca cuvantul carile im dzisasi, precum cinste Corbului de frica Vulturului dai. Deci de-ti ieste gandul intr-aceasta socoteala si de vii sa-i pazesti cinstea nebetejita, mie lucrul acesta pana mai pre urma fara primejdie sa-m fie socotesc ca nu va putea (ca de multe ori s-au tamplat intr-inima ce intra frica nepriietinului afara scoate dragostea priietinuluI). De care lucru, sau vrand, sau nevrand, intr-o parte dandu-te, eu fara nici un agiutoriu in gura si vrajba precum a Corbului, ase a altora carii cauta in gura Corbului voiu cadea. Si ase atuncea te vii arata ca cu mana altuia serpele din borta sa scoti ai vrut si pre mine cleste impotriva jeraticului m-ai facut." Hulpea dintaias data cu blastami si cu giuramanturi pre Ciacal dintr-acestea prepusuri a scoate incepu (ca giuramanturile intre muritori pentru alta nu s-au scornit, fara numai supt numele marelui Dumnedzau, demonul mai pre lesne mestersugurile sale sa-si lucredzE) (ca unde ieste inima curata, nici intai giuramantul, nici pre urma viclesugul sau calcarea giuramantului incapE). Hulpea, dara, incepatura voroavii intr-acesta chip facu: ,,Iubite priietine, nu cu diva iti para pentru caci dzis ca cinstea Corbului pentru frica Vulturului pazasc (caci lucrurile intre muritori nu atatea sa ispravesc ce le pofteste voia, ca cate sa lucreadza ce le da mana si vremeA). Pentru care lucru nu numai a Corbului si a Vultului, ce de multe ori si a Cucosului voie caut, si dupa indamanarea vremii cinste si inchinaciune a-i da pociu, dupa vant intorcand vetrelele (ca nebun corabiier s-ar socoti a fi acela carile pandzele impotriva vantului a deschide ar indraznI), insa adeverit trebuie sa fii ca cu tot neamul pasirilor dragoste adevarata a avea nu pociu (Si unde dragostea adevarata nu ieste, acolea cinstea ieste de frica; si unde cinstea sa face de frica, acolea indamana vremii sa cearca si sa asteapta, in carea nici frica sa-i mai fie, nici cinstea carea de frica ii da, de bunavoie in ocara sa i-o intoarcA).
Ca pentru acesta lucru intai din fire plecare, apoi de la parinti blastamare am luat, ca nici odanaoara catra cineva de tot inima sa nu-m deschidz (ca cu anevoie un gand in doaa inimi a sa ascunde poate, pre carile una si mai nici una de abiia si mai nici de abiia il poate stapanI) si cu vreo pasire prietesug adevarat sa nu leg, fara numai cu Vulturul si Corbul, pentru adese hrana impreuna, oarece chivernisala poliliticeasca sa fac. Iara amintrilea oricand cu vreo primejdie simptomateca penele le-ar cadea, sau de vremea schimbarii tuleielor puterea aripilor si a zburarii le-ar scadea, fara nici un prepus adevarat sa fiu im porunciia, precum acestora, oricat de macra si de vanjoasa carnea le-ar fi, decat starvul imputit tot mai dulce ieste. Aceasta, dara, a sti ti sa cade, o, iubite fratioare, ca precum sa dzice din batrani un cuvant si precum si noi cesti mai tineri acmu cu simtirile le-am dovedit (ca de multe ori clontul Corbului si a Vulturului ochiul Vulpei s-au vadzut scobinD). De vreme ce pasirile acestea din fire nu numai dobitoacelor, ce si pasirilor, nu numai tuturor dihaniilor pre picioare imblatoare, ce si lighioilor pre pantece taraitoare si nu numai tuturor viilor, ce inca si tuturor mortilor nepriietini de cap sint (ca cine numai al sau bine si fericire cearca, a tuturor raul si bezcisniciia poftestE), si precum de sangele fierbinte, ase de starvurile imputite totdeauna insatate si nesaturate sint. Asijderea, nici intre vitioan si gras vreo deosabire sau alegere fac, nici intre mare si mica bucata sau inghititura mai de satiu sau mai de nesatiu a fi socotesc (caci lacomul si satul flamand ieste, si lacomiia nici in hotarale gheometricesti sa opreste, nici de extentrurile astrologhicesti sa covarseste, nici cauta materia si forma filosofasca, nici cunoaste deosabirea si alcatuirea loghiceasca, nici in ritorica tropul indestulirii au ascultat, nici in gramatica graiul fara chip si cuvantul ,,agiunge" au invatat, ce, precum sa vede, nu ucinica, ce didascala alhimistilor ieste, carora nici adanc fundul marei, nici nestrabatuta a pamantului grosime, nici pre supt radacinele muntilor si stancilor a metalilor suvaite vine, nici departarea locului, nici primejdiia marsului, nici nevoia agiunsului si asesi nici iutimea si arsura focului de la acel din fantazie nascut si din crieri prefacut aur ii poate oprI ). De care lucru singur poti socoti, o priietine, de ieste cu putinta lacomul a cuiva intr-adevar dragostea sa pazasca si vreodanaoara a altuia folosul si precopsala sa pofteasca.
Intr-acesta chip Vulturul si Corbul fiind si intraceasta rea diathesin aflandu-sa, cum cineva in lume atata de fara crieri s-ar afla, ca nu numai pofta spre savarsirea raului sa le faca, ce macar asesi din gand spre aceasta sa gandeasca (ca cel ce spre rau cu lucrul agiutoreste si cel ce fapta rea cu gandul o priimeste si o invoieste totuna sinT). Asedara, iubita mea, in toate impotrivnicele fortuni nedespartita sotie, din toate prepusurile iesind, curata mea catra tine inima precum ieste, cunoaste (precum Hulpea mai mult in suvaiti decat in fuga nedejduieste, ase inima vicleana mai mult acoperit decat aieve graiestE) si spre ridicarea a cadzutei cinstei a tot neamul dobitoacelor si jiganiilor, pre cat poti in lucru si in cuvant, te nevoieste (ca toata slava si lauda numelui cea mai de frunte ieste, cand cineva cu ostenintele carile pentru mosiia sa sudorile s-au varsat si pentru neamul sau toate primejdiile in sama n-au bagaT).
Iara eu cu curata inima ma giuruiesc ca in toate agiutoare si impreuna lucratoare si ce ieste capul lucrului spre toate primejdiile priimitoare si suferitoare voi fi.",
Saracul Ciacalul, macar ca si el de viclean ieste laudat, insa,,cu bucateaoa dulce a Vulpii inghiti si undita otravii amara (caci precum decat dreptul sa poate afla altul si mai drept, ase si decat Vicleanul ieste altul si mai vicleaN). Si ase el inselandu-sa si de la Vulpe ce va grai foarte bine invatindu-sa, in mijlocul theatrului cu mare indrazneala iesi si inaintea tuturor gloatelor cuvinte ca acestea facu :
,,Vidra, neam cu prepus, cuvant fara prepus au grait si sfat adevarat prietinesc au sfatuit (ce unde urechile adevarului sint astupate, acolea toate hrizmurile sa par basnE). Insa fietecarile dintre noi, cu cea stanga numai, iara nu si cu cea dreapta ureche ascultandu-l, nu numai cat ca cuvantul nu s-au intarit, ce inca mare gramada de ura asupra s-au gramadit (ca mare scarsnetul roatelor astupa voroava carausiloR) si in loc ce multumita pentru dezvalirea adevarului i s-ar fi cadzut, nu numai din tara-si s-au izgonit, ce inca si din izvodul neamului sau s-au lipsit, si aceasta nu dintr-alta pricina, precum mi sa pare, au purces, fara numai din vechea si ranceda pizmaluire. Iara incasi, oricum ar fi, atata cunosc, ca toate cu folos voroava Vidrii si ei in stricare, si altora spre mai mare neascultare si neasedzare s-au facut (ca vantul vivorat sau aerul tare clatit, tocmit si frumos viersul muzicai alcatuit, de la cat de ascutitele la audzire urechi abatandu-l, neaudzit il facE). Si iarasi (ca mai aproape de tenchiul voroavei mele sa ma lipasC) obiciuita ieste minciuna haina adevarului a fura, cu carea, imbracandu-sa si impodobindu-sa, sa vede ca in hrizmurile lui Apolon Pithianul da si in triposul cel neclatit staruita si asedzata a fi sa pare. Dara lin sufland austrul adeverintii si intr-o parte dand poalele hainei adevarului, grozava goliciunea minciunii descoperindu-sa sa arata (ca din trii picioare a scauiesului minciunii, unul scotandu-sa, in viclesug radzimatul fara gres poharnindu-sa, cu buna sama cu capul in gios sa dA). In care scauies si siloghizmul dumisale Corbului spre dovada si intemeierea vredniciii Strutocamilii intemeiat si alcatuit a fi sa vede.
Insa lucrul dupa socoteala adevarului cu multul intr-alt chip sa are.
Hirisiia dara a lucrurilor de la cativa, in cateva chipuri sa hotareste. Iara cea mai adevarata si mai gheneralis ieste aceasta: Hirisiia sa cuvine totului, fietecaruia si pururea. Deci cea mai deplin, cea mai adevarata si cea mai gheneralis hirisiia pasirii ieste a zbura. Caci toate pasirile si fietecare pasire si pururea au putere a zbura, si nu atata pre pasire penele si oatul o face pasire, si dintr-alte dihanii o deosabeste, pre cat o face si o deosabeste zburatul, caci amintrilea si serpele sa oaa, dara pasire nu ieste. De ciia pasirile toate dupa hirisiia lor cea mai chiara numele neamului s-au agonisit, de unde elineste puŇuou ptinon, evreieste, hof, arapeste tair, latineste volatilis sa cheama, carile in limba noastra s-ar dzice zburatoare. Aceasta, dara, hirisa hirisiia pasilor fiind de carea Strutocamila lipsindu-sa (precum alegerea tuturor priimestE), iata ca Strutocamila hirisa pasire a sa numi si a fi nu poate. Ca amintrilea, Strutocamila de-ar fi adevarata pasire, adevarata a pasirilor hirisie i s-ar cuvini, adeca tot strutul, ca toata pasirea si pururea sa poata zbura. Aceasta, dara, lipsindu-i, iata, dara, ca pasire nu ieste. In cea sistatichi diafora hirisiia lucrului locul cel mai de sus poate tinea dupa deosabire, precum cele cinci glasuri a lui Porfirie poftesc, adeca neamul a fi dihanie, chipul pasire, deosabirea zburatoare, hirisiia piuitoare, tamplarea in pasire iarasi supt hirisie sa cuprinde, ca pasirea ver ar piui, ver n-ar piui, fiinta pasirii nu sa strica. Deci, precum am si mai dzis, hirisiia cea mai mare in cea staruitoare deosabire fiind, carea in Strutocamila cercandu-sa si neaflandu-sa, iata, dara, ca pasire a fi nu poate. Ca precum a omului dintr-alte neamuri de dobitoace deosabirea ii ieste socoteala si hirisiia rasul, ase in pasire sa socoteste zburatul si piuitul. Si de s-ar da in lucrurile firii vreun dobitoc cu pene, cu patru picioare, ce numai dreapta socoteala deplin ca omul sa aiba, acela dobitoc adevarat om ar fi. Asijderea impotriva, de s-ar afla un dobitoc in doaa picioare, cu cap si nas si cu toata alalta forma omului, numai sa aiba aripi si sa zboare, iara socoteala si rasul sa-i lipsasca, adevarat dobitocul acela pasire, iara nu om, ar fi. De care lucru aievea ieste ca la fietece dihanie deosabirea si hirisiia i sa socoteste, iar alalta forma a chipului nicicum, macar pasire cu patru picioare, macar dobitoc cu doaa aripi, macar cu mani cu cinci degete, cu unghi si fara par si fara pene si fara socoteala, acestea toate nicicum hirisa deosabirea pot starui ca, veri manule omului ar fi la moimata, veri obrazul moimatii la arap, moimata in deosabirea dobitocului, fara socoteala, socotelii uimitoare, iara arapul in deosabirea dobitocului cu socoteala ramane si pururea ieste. Acmu dara ce mai multa dovada din socoteala loghiceasca trebuie, si ce mai inainte proasta mea socoteala un picior din triposul lui Apolon a scoate sileste, si cea mai de folos o protasin din siloghizmul dumisale Corbului in barbara alcatuit a trage sa nevoieste (caci experientia si ispita lucrului mai adevarata poata fi decat toata socoteala mintii, si argumenturile aratarii de fata mai tari sint decat toate chitelelE).
Ca au nu Vidra, saraca, toata dovada ispitii cum sa cade ne prezentuieste? De vreme ce ea toate hirisiile a dobitocului in patru picioare avand si caci numai une tamplari (carile precum nici fac, ase nici strica fiintA) mai deasupra i-au vinit, adeca si cu vazduhul, si cu apa in locul vazduhului a sa sluji firea au agiutorit-o, pentru adaogerea, iara nu pentru scaderea puterilor firii din catalogul jiganiilor ati lepadat-o. Au doara de s-ar afla vreuna dintre noi in para focului nebetejita, ca salamandra, a vietui sa poata, pentru caci de la fire cu aceasta putere daruita ar fi, eu dzic ca si pe aceia pentru mai multe vredniciile firii sale din monarhiia noastra ati izgoni-o. Care lucru de l-ati face, ma credeti, fratilor, ca prost l-ati socoti (ca cine-i mai cu multe vrednicii, veri din fire, veri din osteninta, impodobit, acela mai mare cinste trebuie sa aiba si mai tare de la toti sa sa iubasca sa cadE).
De care lucru drept si cu cale socotesc a fi, ca poftei adevarului, iara nu glasului Corbului, ascultatori sa fim. Asedara, aievea ieste ca precum pofta adevarului, ase incheierea voroavei mele aceasta va sa fie, adeca ca de vreme ce Vidra, pentru pricinele carile s-au pomenit, cu sfatul tuturor s-au ales ca din tabla amanduror monarhiilor sa sa radza, ase si numele Strutocamilei, precum dintr-a in patru picioare imblatoarelor, ase dintr-a cu aripi zburatoarelor dihanii izvod sa sa stearga, dintr-a celor de pre stihiia pamantului izvod sa sa stearga, dzic, caci pene are si sa oaa, iara dintr-a celor din stihiia vazduhului, caci nu zburatoare, ce pedestra ieste. Iara amintrilea, de va cineva impotriva firii si in pizma adevarului socoti (caci voia sloboda obiciuita ieste mai mult spre rau si impotriva adevarului decat spre bine si spre placerea adeverintii puterea sa a-si aratA) si pre Strutocamila in monarhiia si in partea sa a o trage s-ar nevoi, acelasi nu mai putin pe Vidra intre dobitoace a o numi ar trebui. Pre Strutocamila, dara, lipsa slujbelor firii dintre pasiri afara o scoate, iara dintre dobitoace toate hirisiile o gonesc, pre carea noi, pedestrele, asesi macar vreodanaoara nici am numit-o, nici am pomenit-o, nici intre noi cumva a incapea am gandit-o. Si ase de va fi si a voastra socoteala, precum a adevarului pofteste oranduiala, ca nici pre pamant, nici in vazduh, nici in apa si nici in foc si asesi, nici undeva loc de traiu a avea va putea, ce doara in a cincilea stihie lacas de-si va dobandi (ca obiciuita ieste fortuna, pre cel ce multe haine pofteste a cerca si de cele ale sale a-l dezbracA)".
Aceste ale Ciacalului cu indrazneala cuvinte si socoteli de argumenturi nebiruite nu numai cat urechile tuturor implura, ce inca si inimile de dansele, ca cu o ascutita lance li sa impunsara, si ce sa raspundza cu totii in ingaimare sta, si despre ce parte a cuvantului intai s-ar apuca sa miera. Tarimea argumenturilor ii spariia, indrazneala voroavei ii imblazniia si ce ieste mai cu greu, nestiinta lucrului si a adevarului asesi de tot din tircalamul mintii ii izgoniia (ca pre cat lumina soarelui a lucra poate in organele vadzatoare, pre atata agiutoreste mai denainte stiinta in mintea adulmacatoarE ). Ase ei, tusind, scuipand si cuvintele prin limbi-si invaluind, Lupul (carile nu proasta intre toate jiganiile sa numiiA) cuvinte cioplite si supt pilde oarecum acoperite, insa tocmai la tenchiul adevarului dusa si nemerite, intr-acesta chip a grai incepu :,,(De multe ori imparatii sa vad preste vrerea lor a proroci, caci sufletele lor, oarecum de marimele si greuimele lucrurilor, mai de multe ori si mai adese atingandu-sa, si preste simtirea lor sa par a prosgnosticI). A carii pareri aieve acmu sa facu dovada, de vreme ce dintaias data chiar amandoi dzisara (de veti pomeni pricina ce sa scornisa pentru mica si de nemica jiganiuta, ce sa cheama LiliaC) si amandoi in gura mare spusara (ca din pricinile mici mari galceve sa scornesc si tintariul sa face armasariU). Au nu, dara, pentru aceasta mai denainte sa feriia si acestea pre carile noi acmu cu ochii trupului de fata le privim, pre acele ei, inca pana a nu fi, cu ochii sufletului le oglindiia? Noi, dara, atuncea cuvantul lor in putin socotind, acmu sa vede ca de capul viperii ei cu socoteala ferindu-ne, noi cu nesocoteala in coada scorpiii am cadzut, neferindu-ne (insa precat semnele cuvintelor impungatoare, chipul inimii pizmuitoare au arataT). La aratare s-au facut ca nu spre asedzarea galcevii proaspete, ce spre obrinteala pizmei imputite si cuvintele, si lucrurile s-au inceput, carile ranelor trupului monarhiilor nu tamaduire, ce burzuluire aduc (ca precum otrava cumplita stomahul otravind, tot trupul putredzeste, ase pizma veche spre izbanda a aduce, tot statul monarhiii razsipestE) (si precum un madulariu cu netamaduita boala patimind, princet, princet, tot trupului moarte pricineste, ase in toata publica cu rau gand si cu pizma asupra altora imbland, cu vreme toata monarhiia cu capul in gios pravalestE). Intai fost-au trebuit pre cei ce aducatori si pricinitori galcevii ar fi fost fara nici o zabava dintre mijlocul nostru sa-i fim scos, si, pana a nu patrunde galceava aceasta inimile si sufletele tuturor, sa fim ales ce-i de scadere si de folos (ca precum cineva, pentru mantuinta a tot trupul si pentru paza vietii, fier, foc, si taierea a unui sau si a doaa madulare ardere, taiere si de tot de la sine lepadarea, macar ca cu mari chinuri si dureri, insa sufere si priimeste, ase si in statul publicai, unul nestatatoriu si de rascoale si galceve scornitoriu sa socoteste, carile ca un rau si beteag madulariu din trupul monarhiii curmat si taiat a fi sa cadE).
Ca ce folos noaa si ei Vidra cu sfatul fara vreme au adus? Si ce treaba au avut Batlanul cu atatea cuvinte inima Vidrii a amari si a dosedi? Pre Breb la marturie cine l-au chemat? Si cine cu ce treaba l-au ascultat? Numele Strutocamilei, siloghizmul Corbului, impotriva voroava Ciacalului la propozitul adunarii acestiia ce folos au adus? Vanatoarea arapilor, fuga Caprioarii si primejdiia Strutocamilei la acesta sinod ce amestec au avut? Ce adevarul ieste acesta (ca zavistiia ieste jiganie cu multe capete si cu toatele inghit pizma si deodata borasc galceava si vrajbA). Caci Batlanul socotind ca Vidra prin garle vanatul pestelui ii imputineadza, i s-au parut ca i sa va deserta vreodata gusea de putregiune de peste si matile de viermi de putregiune (caci lacomiia Batlanului lumii ieste vestitA). Brebul asijderea ieste jiganie carea, puterea organelor nascatoare pierdzindu-si, in firea si indrapniciia hadambilor cade, carile vreunui de duh purtatoriu, pre cati soarele incaldzeste, priietin adevarat sa-i fie, sau binele sa-i pofteasca nici s-au vadzut, nici s-au audzit (ca nacazul lipsii la unul scorneste zavistiia prisoselii la altuL). Si ase marturiia lui asupra Vidrii de pacura zavistiii neimata si neintinata sa sa socoteasca nu sa poate (ca mai lesne ieste cineva o mie de ani in fantanele catranului sa lucredze si cu catran sa nu sa pice decat un ceas zavistnicul cu cela caruia zavistuieste voroava sa faca si cuvant pizmos din gura-i sa nu-i iasA). Au doara caci odanaoara un blanariu in mestersug istet pre altul in conostinta prostatec au amagit si in loc de piiele de breb i-au vandut blana de vidra? Au numai spicul parului si floarea pieii amanduror asamanandu-sa, pre Vidra precum odanaoara Breb sa fie fost o dovedeste? Ba ma credeti ca, de s-au amagit ochii prostatecului, nici Vidra, nice piielea Vidrii fiinta sa s-au schimbat. Ca firea in lucruri nu in celea ce-si raduce, ce in celea ce ieste sa socoteste. (Ca tamplarile precum vin, ase sa si duc, deasupra ipohimenului, nicicum fiinta-i stricanD), ce toate acestea alta nu fac, fara numai (din zavistie imponcisere, din imponcisere nadusala si asupreala, din asupreala ganduri de suvaiala si cuvinte de razsuflare sa scornesC), precum Batlanul asupra Vidrii cu Brebul in para si marturie s-au impreunat, Ciacalul si Caprioara partea Vidrii tiind, siloghizmul Corbului au razsipit si mii de mii de ocari impotriva Strutocamilii au scornit. Aceasta iarasile mai mult prin mijlocul gloatelor de sa va tavali, sau ea, sau alta in locul ei, de nacaz impingandu-sa, asupra altiia alta ceva mai mult si mai de ocara poate sa garaiasca. Si ase in toata galceava intorcandu-sa, o clatire nestatuta si neobosita intre toti sa va scorni.
Si de ciia urmadza intre imparati nu numai pentru Liliiac scanteile impotrivirii a scantiia, ce inca si pentru Fili si Inorog parjolul maniii si pojarul izbandii a sa atita. Care lucru, numele adunarii fericite in porecla razsipei nefericite fara gres va muta.
Asijderea ca lucruri mici ca acestea, iata ca si spre mari galceve cresc, si, de sa vor cumva putea asadza, inca vreun samn de nedejde ca acela pana acmu nu sa arata. Dara de va agiunge giudecata cineva intre doi monarhi a cauta si inimile a doi imparati a impaca, oare cum aceasta la savarsit a aduce va putea? Si cine in mijlocul lor a intra va indrazni? (Ca mai greu nu ieste de giudecat decat para intre doi priietini - ales imparati fiind- a cauta, caci cineva intre doi nepriietini para alegand, pre unul priietin poate sa faca, iara dintre doi priietini unul sa face asesi de tot nepriietiN ). (Ca din fire moritorii ase sint tocmiti, nu numai in razboaie si nu numai in galceve si asesi nici in glume si giocuri a sa birui de la altul priimasc.) Apoi din gura Ciacalului cineva poate a vraji ca, precum socotesc, gura numai era a lui, iara duhurile pana intr-atata indraznitoare si cuvintele ase la inima lovitoare a altuia sint, carile ca toate grosimea fumului ce iese mare vapaie pre urma a izbucni aratatoare sint".
Aceasta Vulpea audzind, tare in ascunsul stiintii sale sa impunsa si, pentru ca nu mai in mult voroava Lupului sa sa traganedze, cu scurta voroava cuvintele intr-alta parte sili a le abate (insa firea totdeauna pre mestersug biruieste si din plinirea inimii cuvantul si fara veste izbucnestE). Intr-acesta chip si Vulpea facu, ca in loc ce gandiia, spre potolirea cuvintelor sa graiasca, cu iarba pucioasa focul vru sa potoleasca si cu iasca scanteia sili sa inadusasca, si intr-acesta chip cu mare glas cuvantul din gura ca piiatra din prastie isi slobodzi (ca cuvantul slobodzit mai iute decat fierul impanat sa duce, si piatra in fundul marii aruncata precum vreodata tot a mai iesi tot sa nadajduieste, iara cuvantul grait, precum va fi putinta a sa dezgrai, toata nedejdea lipsestE):
,,Si oare cine, dzisa, vreodanaoara au dzis ca glasul Corbului ieste spre chedzi buni? Carile macar siloghizmul lui Aristotel, macar sofisticul lui ar avea in gura? Si cu atata de acmu inainte graiasca si altul, de vreme ce eu nu din cap, ce din coada, nu denainte, ce dinapoi incheierea siloghizmului fac, adeca (mai prelesne ieste soarelui razsarit radzele luminii de pre fata pamantului a-si opri decat adevarul in veci cu minciuna a sa coperi" ). Toate zburatoarele sa tulburara si de dulce otrava Hulpii tare sa ametira. Caci bine cunoscura ca toata puterea siloghizmului Corbului sa curma si apararea carea spre partea monarhiii sale facea in desert iesiia. Pre langa a Vulpei de cuvant impunsatura toata a Lupului uitara invatatura.
Iara in monarhiia pasirilor era o pasire carea sa cheama Cucunos; aceasta ieste din fire cu socoteala inalta, cuvantul vreo data gios sa-i ramaie nu priimeste, insa multe graieste, dara putine ispraveste, la manie iute, la foame nesaturata ieste: dzic ca vitelul intreg de-abiia ii ieste de gustarea diminetii. Iara la ospatul prandzului cu taurul si cu camila nu sa satura. Despre partea stomahului ase, iara despre partea sufletului cu multul mai mult nesatios si nesaturat ieste; prin olaturile ei alta jiganie nu numai cat a nu vietui, ce nici a trece fara primejdie poate (ca mai pre lesne socotesc si mai fara primejdie cineva calatorie pre langa vartopile zmeilor si barlogurile leilor a face sa poata decat prin hotarale aceluia a trece carile pururea de foamea lacomiii sa chinuiestE). Aceasta pasire, dara, cu mare manie, mai mult din stomahul tulburat decat din rostul fara sfat, intr-acesta chip cuvintele deodata cu balele isi stropiia :,,Fi-s-ar cadzut, o, priietinilor, Lupul pildele sale ciobanului sa le vandza si Vulpea prisacariului batran ciumiliturile sa-si arete. Iara de ieste glasul Corbului spre samn rau luat, cine va fi acela carile sa nu poata cunoaste (ca cand unuia veste rea de la cineva ii vine, aceiasi veste altuia altul de buna ii o ducE), ce fie glasul Corbului rea veste in urechile Lupului, Ciacalului, sau macara si singur Leului, insa sint alte urechi carile, cu dragoste priimindu-l, cu dulce in camara inimii sale il ascund. Iarasi si amintrilea, ca desi peste tot si tuturor glasul Corbului ieste neplacut, avem intre noi Cotofana , cariia din limba-i fericire si din gura-i buna vestire ii cura. Dara si cu aceasta ce sa ispraveste? Pana cand dara, o, pasirilor, in glogozala in zadar va ingaimati si statul vredniciii voastre in sama nu bagati? Pana cand vor urla, vor latra si vor scanci jiganiile si dobitoacele acestea, carile pururea supt umbra noastra imbla si ochii nostri totdeauna in spinarea lor privasc? Pana cand ce firea singura arata, voi aceasta nu cunoasteti vreodata? Ca din fire ase ieste oranduit, ca tot dobitocul si toata jiganiia in patru picioare cu capul spre pamant plecata sa imble, si toata pasirea prin aier zburand si pe deasupra lor trecand, uneori cu umbra sa le ocroteasca, iara alteori cu unghiile si cu pintinii sa le lovasca (ca pururea si mai totdeauna pre starvul dobitocului pasirea sa pune, iara de penele sau tuleiele pasirii rar dobitoc sa ineacA). De care lucru, socotesc ca cinstea si vredniciia monarhiii noastre putin de la ai sai socotindu-sa, spre deschiderea gurii a jiganii ca acestea pricina s-au dat. Deci guri ca acestea nu cu siloghizmuri loghicesti, ce cu porunci imparatesti sint sa sa astupe. Precum marele nostru imparat si nebiruitul monarh, Vulturul, samnul biruintii Corbului au dat, Corbul dara si epitropul Vulturului, ase va, ase porunceste, ase sa sa faca.
Cu a cestiia sententie putere si eu acmu sprijenindu-ma, cuvant si sfat ales dau. Vidra dintr-amandoaa monarhiile afara sa fie, Strutocamila ori in care izvod ii va placea, intr-acela sa sa scrie. Strutocamilii, dupa chipul ce din fire are si din ocrotirea Corbului cea tare, intre alalte dihanii si cornul cel de putere sa i sa dea, caci partea Corbului clironomiia Vulturului are.
Iara cine acestora impotriva ar gandi, ar grai sau ar face, pedeapsa moarte groznica sa-i fie. Acesta ieste cuvantul Corbului si buna placerea Vulturului (ca cand graiesc preotii lui Apolon de la Delfis, atuncea tac toate vrajile de la MemfiS)."
Atuncea toate pasirile si dihaniile zburatoare, socotind ca nici cuvant impotriva, nici socoteala de asemenea Coconozului sa va mai putea afla, cu toatele intr-o gura: ,,Faca-sa, faca-sa, si voia si porunca imparatului si epitropului plineasca-sa!" strigara.
Insa, precum dzice dzicatoarea (ca raspunderea moale frange maniia, si trestiia induplecata de vivor nu sa frangE) (asijderea, potolindu-sa maniia, cuvantul cel moale, tare si vartos a fi sa arata, si, trecand vivorul, trestiia iara la locul sau ramane dreaptA), intr-acest chip smerit chipul jiganiutii (carile sa cheama povata Leului si adulmacatoriu vanatului ii iestE) si moale glasul lui, precum dardze cuvintele Cucunozului intr-alta parte abatu, ase cu prea suptire mestersug toata invaluiala desfacu si Strutocamila cine si ce ieste singura pre sine sa sa vadeasca indemna (ca mai de credzut ieste un cuvant de marturisire a gurii hirise decat o mie de marturii a altora streinE).
Aceasta jiganiuta intr-acesta chip scurte, dara cu virtute cuvintele sale incepu:
,,Singura a mea a trupului slabiciune si micsurare a sufletului supus si a voii legate aratatoare ieste (ca obiciuiti sint muritorii cu inaltimea statului, cu framsete trupului si cu ghizdavia fetii, ca cu un lucru prea mare de la fire daruit a sa lauda si inca mai mult intre altii nu numai arcoasa sprancenele-si a-si radica, ce si sfaturile preste cuviinta a-si da si socoteala preste masura a-si radicA).
Asijderea, impotriva ieste de socotit (ca in cei mai multi marimea si greuimea trupului samnul micsorimei sufletului si iusurimei mintii iestE). Si iarasile cine in lume aceasta dovedit nu-si va avea (ca vredniciia sufletului nu de pe framsetea trupului sa masura. Caci nebunul la chip frumos si trupului grea pedeapsa si numele la mare ocara s-au scos. Iara inteleptul grozav si ghibos nici au gandit vreodata, nici au facut lucru fara foloS).
Deci precum cu cea mai mica si cea mai de nemica intre toate jiganiile sa fiu aievea ieste. De care lucru mie nu cuvant intre voi a grai ce nici impins de flegma a tusi macara nu mi s-ar cadea. Insa de vreme ce voia si porunca a marilor imparati au fost ca in adunarea de obste si sfaturile de obste sa fie, cu a lor porunca sprijenindu-ma, supunerea trupului in slobodzeniia sufletului acmu imi intorc (ca spre inchisoarea si legarea trupului un lantuh si o varta destule sint, iara spre stransoarea sufletului si spre opreala voii slobode nici mii de mii de lantuje, nici dzaci de mii de inchisori pot ceva facE).
De care lucru intr-acesta chip dzic (ca unde pravila in sila si in tarie, iara nu in buna socoteala si dreptate sa sprijineste, acolo nici o ascultare a supusilor trebuitoare nu iestE ). O, cinstitilor si dintr-imbe partile vestitilor senatori, ce poate fi aceasta intre voi din toate partile neasedzata, iara alta data mai mult decat sa cade simata voroava? (Nime in lume atata de ascutit la minte si iute la giudecata a afla sa poate, carile in toata alegerea negresit si nesmintit sa fiE) si (macara ca aspru lucru ieste pentru cele sie cunoscute dreapta giudecata a face cat mai vartos cu greu si asesi peste putinta a toata firea va fi, pentru cele sie mai denainte nicicum stiute sau cunoscute, de bune sau de rele, de vrednice au blastamate, deosabire a facE). Ca dupa a mea socoteala dzic (ca mai pre lesne ieste cuiva fara organul ochiului si fara lumina soarelui intre alb si intre negru a deosabi decat fara cunostinta lucrului de vrednic sau de nevrednic a-l alegE). Intr-acesta chip poate fi sa fie si sententiia carea dumnealui Cucunozul spre vredniciia Strutocamilii au lasat. De care lucru dzic (ca nime mai mult a altuia decat al sau giudecatoriu si nime mai mult pre altul decat pre sine a sa cunoaste poate, cand spurcata lipseste filaftiE). De unde urmadza mai cu cuviinta a fi de toata voroava dezmatata parasindu-va, pre Strutocamila de fata sa chemati si pre dansa pentru sine ce dzice si ce socoteste sa o intrebati. Si orice raspuns ar da, pre acela in ciurul alegerii cu dreapta bunei socotele sa-l zbateti. Si ase atuncea pre lesne deosabirea intre graunte si intre pleave a face viti putea".
La acesta sfat nu numai cat Coconozul nu avu impotriva ceva a raspunde, ce inca si tuturor gloatelor foarte placut fu si toate capetele mari si deserte celui mic si plin sa plecara (ca sfatul carile poate da saracul invatat si intelept toti imparatii nebuni si neispititi nu-l pot nemerI). (Ca stiinta intelepciunii nu in scaunele trufase si inalte, ce in capetele plecate si invatate lacuieste.) Si ase, Strutocamila in mijlocul theatrului chemara. Cariia intrebarea pentru sine inainte-i pusara: ,,Si ce? Si cine ieste?" o intrebara.
Iara Strutocamila raspunsa, dzicand: ,,Eu sint un lucru mare si voiu sa fiu si mai mare, caci aceasta chipul imi vrajeste, de vreme ce tuturor celor ce ma privasc mierare si ciudesa aduc. In palaturile imparatilor de pururea ma aflu, puterea stomahului atata imi ieste de vartoasa, cat si pre fier, si pre foc a amistui poate. Acestea vrednicii la mine aflandu-sa, au nu toate laudele Cucunozului si samaluirile Corbului mi sa cuvin? Asijderea, agiutorind priinta si ocroteala Vulturului, de m-asi putea in aer inalta decat toate zburatoarele, asesi si decat Vulturul, mai aratoasa asi fi ". Toate dihaniile, la raspunsul ei, rasul cu hohot isi clatira, numai Corbul si Cucunozul stomahul isi tulburara.
Deci unii de manie si de nacaz pre nari pufniia, altii de rusinea in inima ascunsa pre obraz sa aprindea, iara altii cu batgiocura in laude si cu mascara in pofala o lua (ca cu cat stiinta rea intr-ascunsul inimii nacajeste, cu atata la ivala tuturora iesind, rusinea in fata ii pedepsestE).
Iara unul dintre gloate (din ceata dobitoacelor poatE) glas ca acesta ridica: ,,O, priietini si frati, la aceasta adunare impreunati! Dumneaiei Strutocamila, precum in partile de gios (si poate fi sau supt, sau aproape supt braul arS ) sa naste si traieste, tuturor stiut ieste. In capul ai cariia soarele lucru impotriva au lucrat. Ca de s-ar fi nascut in partile crivatului si sa fie trait in partile austrului, caldura soarelui umedzala crierilor i-ar fi mai uscat, si ase tidva capului spre indesarea crierilor si cuprinderea intelegerii o ar fi silit. Ce ea poate fi din fire capul uscat avand, in carile de au si fost vreo umedzala fireasca, arsita soarelui si caldura austrului porii pieii si incheiturile osului tidvei mai mult decat au trebuit i-au deschis. Si ase, puterea caldurii cu putina umedzala si a crierilor materie pre o parte ii scotea, iara pre alta parte, in locul crieri lor, vantul sau aierul clatit intra si lacas vecinic in capatina-i isi afla (caci, precum fara prepus stiti ca in fire loc ceva desert a sa da nu sa poatE ) si ase din vantul strans, vant sloboade (ca cineva ce nu are, a da nu poatE). Insa, oricum ar fi, prostimei ei iertaciune a sa da sa cade, de vreme ce poate fi ca categoriile loghicai n-au citit si in cartile stiintii nu s-au zabavit (ca celor ce multe lumanari in citeala cartilor topesc, ochii trupului la videre sa tampasc. Iara celora ce niciodata pe slove au cautat, macar ca vederea ochilor mai ascutita s-au pazit, insa nestiinta in intunericul si in tartarul necunostintii i-au varaT). Iar amintrilea de ar fi fost, dupa categoriia ce o ati intrebat, dupa aceia ar fi si raspuns.
Ce acmu ea la intrebarea ceintii, da raspunderea catintii si feldeintii.
Asijderea voi o intrebati ce ieste, iara ea va raspunde cat ieste si in ce feliu ieste (ca raspunderea cand nu sa da dupa intrebare, putin deosabeste din voroava mutului cu a surduluI). Si iarasi voi o intrebati ce dzice pentru sine, iara ea va raspunde ce cere, pofteste si pune in sine.
De care lucru socotesc urechile de gretoasa cuvintele ei cu alt chip sa va curatiti (ca pre cat greu bucatele vartoasa stomahului slab aduc, pre atata nesuferire aduce si cuvantul nealcatuit la urechea bine ascultatoarE). Adeca, intai, de ieste cu putinta, asesi de tot si intrebarea voastra si raspunderea ei de tot sa sa curme (ca sufletul intelept pre cat gura cuvinte rele a nu grai, pre atata si urechile voroave fara folos a nu audzi isi oprestE).
Iara aceasta de nu ieste cu putinta, asi sfatui ca nu dupa a voastra cunostinta, ce dupa a ei prostime si nestiinta sa o intrebati, nici ce si cine ieste, caci bine stiti (ca tot capul si sfarsitul filosofiii ieste cineva pre sine ce ieste a sa cunoastE), ce cum o cheama o intrebati.
Si de-si va sti numele, precum oarece samn de cunostinta sa fie avand ieste nedejde, de nu mai multa, incailea cat fietecare dulau numele de pe sunetul glasului isi simpte. Iara de nici a numelui hiris insamnarea in fantazie nu va fi pazit, asesi de tot nedejdea curmati, precum de la cel nestiutoriu stiinta a vana viti putea (caci vanatoriul stiintii socoteala, iara maiestriile simtirea iestE)".
Asedara, dupa socoteala si sfatul acestui intelept si anonim sfetnic, ,,Cum te cheama?" pre Strutocamila intrebara. Iara ea raspunsa: ,,Eu pe mine niciodata nu ma chem (au in locul numelui gramatica n-ati citit, unde arata ca ma in locul numelui, eu, de caderea chematoare sa lipseste?), ce altii pre mine, Ťo, dumneatať ma cheama". Iaras o intrebara: ,,Dara numele iti ieste, o, au pe alt nume te cheama?" Iara ea raspunsa: ,,Cand striga catra mine cineva, atuncea audzu, precum si pe voi acmu, cand m-ati chemat, v-am audzit. Deci acmu, va rog, spuneti-mi, ce m-ati chemat?"
Cu totii deodata cunoscura (ca nu in chipul aratos, nici in dobitocul capatinos, ce in capul pedepsit si cu multe nevoi, domirit crierii cei multi salasluiesC), in care chip si tampa mintea saracai
Strutocamilii se arata. De care lucru mai mult a o cerceta si in zadar cuvintele a-si lepada sa parasira si acmu cu a tuturor tacerea mai mai a Corbului siloghizm si a Cucunozului sententie sa marturisiia (caci tacerea multa la raspunderea de treaba in locul marturisirii sa tinE).
Insa iarasi Caprioara de Aravia, apucand voroava, a clati cel adevarat nume ce va sa dzica la ivala ii scoasa. Aceasta, dara, intr-acesta chip grai: ,,De ieste toata pofta adunarilor pentru numele jiganiii acestiia a sa instiinta, pre cat in proasta mea stiinta sa afla, a spune nu ma voi lenevi (ca pre cat ieste de cu greu si de scadere cineva de stiinta sarac a fi, cu atata de uracios lucru ieste cineva stiinta despre cei poftitori a-si ascundE). Precum amanduror cea mai multa lacuire in nasipurile Araviii sa ne fie si mai denainte s-au pomenit. Cu care pricina socotesc ca fietecarui dobitoc numele mai chiar si mai hiris sa-l stie lacuitorii carii sint de acelasi loc cu acel dobitoc. De unde urmadza ca limba arapasca mai chiara hirisiia numelui jiganiii acestiia sa fie numit.
In limba, dara, arapasca, macara ca numele ei in patrudzaci si una de feliuri sa numeste, insa cel mai hiris, si precum prostilor, ase invatatilor mai obiciuit ieste ustiurmurg, carile sarachenii il talmacescu devecusi. De la arapi sa vede ca elinii cu talmacirea s-au indatorit, de unde ii dzic otronoˇmhlrV, adeca Strut-camila. Iara cand ar talmaci hiris numele de pe sunarea limbii arapesti, i-am dzice: camila-pasire."
Atuncea, hirisul nume a prostului dobitoc daca invatara, dzisara: ,,Pentru numele lui acmu bine foarte ne-am instiintat, insa, oare, cine s-ar afla in lexicoanele etimologhicesti ca inca si mai dintr-adanc si mai curat numele ei sa ne talcuiasca?" Deci unii dzicea: ,,Moimita Liviii, caci ieste mai uimitoare mintii". Altii dzicea: ,,Coscodanul Tharsisului vechiu (carea acmu sa dzice AmericA) caci in instrumentul muzicai poate cantece alcatuite a canta". Iara altii dzisera: ,,Ba nici acestia ceva nu vor ispravi, ca macar ca socoteala oarecum aceasta a intelege le-ar agiunge, insa limba spre inchipuirea cuvantului nu le agiunge.
De care lucru, socotim ca o jiganie ce poate invata gramatica si organele limbii, schimbarea si sunarea sileavelor a alcatui pot (ca multe agiunge mintea ascutita, carile limba faicava si slaba a le vorovi nu poatE). Ca aceasta dara socotim ca numai Papagaia ieste, carea mai chiar cuvintele dobitocului samaluitoriu a urma poate."
Hulpea macara ca ceva la gloate a grai ca o inteleapta tare postiia si in ceva impunsa a fi sa nu sa arete, vartos sa feriia (ca a toata multimea, veri de cinste, veri proasta ar fi, voroavele, inteleptul a le asculta, de nu folos, dara nici paguba va avea; iara cuvantul a grai, macara catra cel prea ispitit, fara primejdiia placerii sau neplacerii, de abiia ieste de nedejduiT), insa atuncea pre toti asesi de tot de la hotarul stiintii departati vadzindu-i, nici fraul gurii a-l mai sprijeni, nici lacata tacerii nedescuiata a feri putu:
,,Si ase, vede-sa, o, priietinilor, dzisa, cu departarea locurilor si lipsa lucrurilor carile intr-acel loc, macar ca multe, iara aiurea prea putine, aflandu-sa, si audzirea lor minunata si vederea ciudata li se pare. De care lucru, Papagaia, caci vine de la locuri departe, toti a o audzi si a o privi poftesc. Insa la vredniciia ei, de nu intrece Cotofana de Evropa, iara precum agiunge, nime nu va putea tagadui, ce caci precum papagaiele acolo prin izbeliste, ase acestea aicea prin tarveliste multe sa afla.
Pentru-aceia Cotofana aicea atata cinste si lauda nu i sa face (ca saturarea ochilor ieste ca si greata stomahului, ca precum stomahul destul incarcat, bucatele macar fie si cu aromate, nu cu mirosul acel frumos pofta, ce greata ii aduce, ase si ochiul de privala saturat albul vede negru si frumosul grozaV). Iara mi sa pare ca la Liviia mai in mare cinste sa afla cotofanele decat in Evropa papagaiele si mai scumpa poate fi o mata vanatoare decat o moimata giucatoare (ca pofta in lume cu lucrurile impreuna si inimile stapanind, cestuia, ieftin, iara celuia scump nume au puS) (ca ase ieste din fire tocmit, un lucru cu cat mai de la multi sa pofteste, cu atata mai de la multi lipsestE). Insa cat spre trebuinta a acestii adeverinta, precum mi sa pare, nu pasire gramatica, ce jiganie filosoafa trebuie, ca nu etimologhiia numelui, ce fiinta lucrului trebuie talcuita cand cineva de acel lucru a sa instiinta pofteste. Ca in numele acesta doara de ieste vreo ascunsa ieroglifie (precum la eghiptiieni numele filului insamneadza chipul imparatuluI), iara cat ieste despre etimologhie, fietecine o poate pricepe, ca din strut, pasire, si din camila, dobitoc ieste alcatuit." Aceasta de la Hulpe cu totii audzind si precum adevarul ase ieste intelegand (ca la mintea spre intelegere gatata mai tare patrunde cuvantul adevarului decat prin moale grosimea trupului ascutita simceaoa fierului dzisara: ,,Dara cine intre noi poate fi acela carile mai mult sufletul in filosofie sa-si fie crescut si dupa pravile el trupul sa-si fie scadzut? (Ca cu anevoie ieste cineva trupul in toate pre larg si de satiu sa-si hraneasca si sufletul de poftele trupesti nebetejit sa-si pazascA), (ca precum in hrana sloboda trupul sa ingroasa si sa ingrasa, ase de post trupul vitionindu-sa, sufletul sa suptie si sa invartoasA) (caci foamea la trup moarte fireasca, iara la suflet viata cereasca aducE).
Si cine ieste acela carile mai intr-adanc lucrurile firesti si fiintele trupesti sa fie patruns?" La carea unii dzicea ca Moimata aceasta va putea ispravi. Carea raspunsa precum mai mult in filosofiia obiceinica decat in cea fizica s-au zabavit si mai mult de pravilele obiceilor decat de fiinta lucrurilor poate giudeca.
Altii dzicea ca poate Privighitoarea aceasta savarsi, caci in cuvant vreodata a sa osteni nu stie. Ce mai cu de-adins lucrul cercand, o aflara ca macara ca in limba lata si la voroava neincetata ieste, insa ce si pentru ce, ase mult ritoreseste, nici ea nu poate stie (ca voroava lunga si tot aceia, de multe ori poftorita, de ar fi cat de dulce si de frumoasa, pana mai pre urma sa arata gretoasa si satioasA).
Iara mai pre urma cu totii dzisara ca precum Vulpea au fost aflatoarea sfatului, ase iarasi ea va fi savarsitoarea faptului. La carea Vulpea raspunsa: ,,Firea ase de intelepteste pre la toti darurile sale s-au indamanat, cat pre unii in cuvant, iara pre altii in lucru, pre unii in porunca, iara pre altii in ascultare, pre unii in stapanire, iara pre altii in supunere vrednici, putinciosi si suferitori i-au aratat. Asijderea, unii in gramatica, iara altii in poetica, unii in loghica, iara altii in ritorica, unii in cea ithica, iara altii in cea fizica filosofie mai isteti, si unii intr-una, iara altii intr-alta invatatura si mestersug mai vestiti si mai fericiti, dupa a firii oranduiala au iesit (ca ce unul Dumnedzau daruieste, si oranduieste. toata lumea nici a lua, nici a clati poatE).
De care lucru umilita mea prostime (poate fi din nastavul firii spre aceasta oranduitA) mai mult in cele cinci glasuri a lui Porfirie si dzece categorii a lui Aristotel zabavindu-sa, cu cheia mestersugului mestersugurilor (caci loghicai acest titlu a-i da m-am obiciuiT) usile a deschide si lacatile a descuia pociu; iar mai inluntrurile camarilor firii nici a intra si mai nici a cauta pociu (ca imparatiia firii, precum are domni, senatori, deregatori si oranduitori, ase are si plugari, si morari, si portari, si chelarI). De care lucru socotesc, precum am si mai dzis, ca nu dialectic, ce filosof la aceasta slujba trebuieste, ca a dialectecului socoteala ieste numai forma siloghizmului sa fie, dupa canoanele loghicai, fie-i macara materiia pentru carea siloghizmul face si necunoscuta.
De care lucru si eu mai mult fiinta socotelii sau a chitelii decat a lucrului pociu cunoaste."
Si ase si Vulpea, dialectica, iara nu filosoafa sa afla. Vulpea, macara ca de ar fi indraznit, lucrul acesta singura la cap a-l scoate ar fi putut (insa precum adese a face dialecticii s-au obiciuit, adeca la vreme de stramtoare cu strofe si cu sofismate, precum si ostenii, cand cu mana si cu sabiia a birui nu pot, cu mihanii si strataghemate sa slujasC). Insa cu clestele carbunele din cuptoriu si cu mana altuia serpele din borta gandi sa scoata (precum si mai denainte prin limba si gura Ciacalului cuvintele isi tunase si duhurile isi fulgerasA). Vulpea, dara, intr-acesta chip si socoteala isi orandui, si cuvintele isi informui :,,Inima mea, o, priietinilor, spre cea cat de grea porunca si aspra slujba a monarhiilor noastre pururea gata si bucuroasa au fost si ieste, si inca pana la cel mai de pre urma abur a fi si silesc, si nedejduiesc (ca cine n-au invatat nevoia a trage pentru toti, acela nici fericirea va suferi impreuna cu totI). Insa cine ce are si cat are, atata poate da si arata. Eu, dara, de savarsirea lucrului acestuia precum vrednica nu sint si ma cunosc, si ma marturisesc. Iara precum pre cel vrednic sa va arat, inca nu ma tagaduiesc, pre carile, de sa va tagadui (caci obiciuiti sint cei adevarati vrednici vredniciile sale de privala ochilor si lauda gurilor a-si ascundE) (ce precum focul in piatra mai vartoasa si in fierul mai indesat ascuns fiind, dintr-aceleasi si mai tare lovindu-sa, scanteiadza, ase si sufletul plin de vrednicie, pre cat mai mult sa acopere, pre atata mai tare sa descoperE) de vrednic a-l dovedi, vrednica sint, pre carile rugandu-l (caci sufletul filosof asupreala nu are, de vreme ce toata asupreala suferind, precum sa i sa faca asupreala nu simtE) si intrebandu-l dupa a sa filosofie, ce va fi adevarul va grai.",,Dara cine ieste acela de carile dzici?" intreband-o, ea raspunsa:,,Adevarat, intre toate jiganiile nu numai bun si adevarat filosof, ce inca si ispitit, iscusit anatomic Lupul ieste. Caci si in mari, si in mici, si bolnave, si sanatoase jiganii, adese mestersugul s-au ispitit, atata cat in toata lumea macar un dobitoc, pociu dzice, ca nu sa va afla, al caruia manuntai vreodata de iuti si ascutite bricile lui sa nu fie fost despicate." Asedara, dupa invatatura Vulpii, pre Lup de fata chemara si de ieste filosof il intrebara. Iara Lupul raspunsa: ,,Eu de la cineva filosofiia n-am invatat; si ce poate fi intrebarea aceasta?" Ei dzisara: ,,Vulpea ne spuse precum in tine filosofasc suflet si vrednice duhuri sa afla. De care lucru, socotim ca toata hirisiia Strutocamilei a ne arata si tot adevarul a ne invata, de vii vrea, vii putea". Iara Lupul raspunsa: ,,Vulpea macar ca acmu, sau de sula zavistiii impunsa, sau de viclesugul si rautatea firii sale impinsa, si preste simtirea ei adevarul atinge (ca zavistnicul si vicleanul numai atuncea graieste adevarul, cand sau zavistiia descoperindu-i-sa, spre rau nu sporeste, sau viclesugul cu un cuvant al adevarului acoperind, spre mai mare rau pre alta data il oprestE). Iara adevarul ieste acesta (ca nici langa cuibul soimului porumbul puii sa-si scoata, nici orbul celui cu ochi sa sa faca povata, ca nici porumbul ii va videa vreodata zburatori, nici cel cu ochi isi va videa pasii drept imblatorI). Ca intr-aceasta data in lume undeva, ceva sau la cineva adeverinta si adevar nici vadz, nici a-l videa si a-l marturisi, fara primejdie a fi, poate (ca unde racneste
Leul, nu mai urle Lupul si unde piuieste Vulturul, nu mai geama hulubul. Ca nici glasul celuia sa aude, nici gemutul cestuia, pana mai pre urma fara lacrami de singe va putea fI). Si cu atata voroava incheindu-mi, pentru aceasta intrebare, voi asculta si alta data." Cu acestea Lupul tacand, Vulpea, macar ca nu in putin frica Lupului avea, insa zavistiia veche spre rautati noaa neparasit o impingea. De care lucru cu inteleapta-si zavistie socotiia ca cu casa ei impreuna si coliba vecinului sa sa aprindza multu-si foloseste. Si nu doara ca socoteala spre lauda Lupului ii era, ce numai doara ca mult intr-insul vrednicii descoperind, despre cei goli de dansele, pana in cea de apoi vreo ura asupra i-ar aduce (ca narocul ase vrednicilor pizmuind sa vede, ca cu cat sint mai suferitori furtunelor, cu atata mult valurile sa le indesasca, si pre cat lucruri vrednice de lauda ar face si ar arata, pre atata in ura si urgiia nevrednicilor sa cada. Care lucru fortuna spre mai mare rusinarea celor nevrednici, precum il face socotesc, de vreme ce ei pre cat mai mult ii urasc, pre atata pre sine sa hulesc. Si vrednicii pre cat mai mult sa inadusesc, pre atata in bunatati sa mai intaresc, nu intr-alt chip, ce ca cum cu cat mai tare cremenea cu otalul a-i lovi, cu atata mai iuti si mai luminoasa scantei sloboadE). Intr-acesta chip, dara, Vulpea spre inalgiosul Lupului cu toata osirdiia nevoindu-sa (caci firea ei binele cuiva a nu pofti obiciuita iestE), inca mai aievea si mai cu obraznica indrazneala, tare, striga in gura mare: ,,Eu, o, priietinilor, celea ce spre vredniciia Lupului voiu sa graiesc, nici pizma ma impinge (carea in inima mea nu numai caci vreodata nu s-au salasluit, ce asesi nici un ceas n-au gazdaluiT), nici viclesugul sau nevoia ma incinge, ce pentru tot folosul cel de obste silind, dzis-am si dzic si neparasit voiu dzice ca Lupul precum ieste adevarat filosof, ase si spre ispravirea trebii acestiia harnic ieste, precum dovedele si argumenturile, pre carile acmusi-acmusi inaintea tuturor puindu-le, tot adevarul lucrului vor marturisi. Ce intaiasi data aceasta a sti vi sa cade: ca eu, ticaloasa, priinta si agiutorinta Corbului, pentru mari si multe darurile Vulturului, voiu si poftesc, ca de multe ori ramasita faramuselor mesii Vulturului copiii din falcile foamei si ˇolÍwV a mortii ne-au mantuit.
Iara Lupul, pentru caci pre sine singur a sa chivernisi si viata din primejdiia foamei a-si sprijeni stiind, cu binele altora nici cearca, nici pofteste sa sa indemanedze. Caci in scoala lui Dioghenis si in filosofiia ce-i dzic caneasca s-au invatat, a carora sententie ieste acela lucru de la cineva sa ceara pre carile altul nici il poate da, nici de la sine il poate lua. Caci odanaoara un imparat mare intreband pre Dioghenis ce pofteste sa-i daruiasca, i-au raspuns sa-i dea ce nu-i poate lua, adeca sa sa dea intr-o parte din lumina soarelui si sa nu-i faca umbra, oprind radzele deasupra urciorului in carile sedea. Ce pentru obiceile filosofilor acestora si pentru pravilele filosofiii lor, mai mult a dzice parasindu-ne, la cuvantul nostru sa ne intoarcem. Argumenturile, dara, si dovedele spre a Lupului de intelept si de filosof incredintare imi sint acestea:
--------------------------------------------------------------------------------
1.↑ Semiramis: Pofta izbandirii strambe
2.↑ Raiul spandzurat: Fericirea nestaruitoare
3.↑ Evfrathul: Nesatiul lacomiii
4.↑ Leul: Partea moldoveneasca
5.↑ Vulturul: Partea munteneasca
6.↑ Jiganie: Tot neamul moldovenesc
Jiganie rumpatoare: Boierimea si cei mai mari a moldovenilor
7.↑ Pardosul: Iorgaki vornicul
8.↑ Ursul: Vasilie vornicul
9.↑ Lupul: Bogdan hatmanul
10.↑ Vulpea: Ilie stolnicul
11.↑ Ciacalul: Maxut user
12.↑ Mata Salbateca: Ilie Cantacuzino
13.↑ Pasire: Tot neamul muntenesc; Pasire rumpatoare: Rudeniia si boierimea celor mari, a muntenilor
14.↑ Brehnacea: Costantin stolnicul
15.↑ Soimul: Toma postelnicul
16.↑ Uleul: Stefan paharnicul
17.↑ Cucunoz: Mihai spatar
18.↑ Coruiul: Raducanul
19.↑ Haratul: Radul Golescul
20.↑ Balabanul: Serban Catacuzino
21.↑ Blendaul: Serban logofetul
22.↑ Monarhie: Tara, publica
23.↑ Canii: Capichehaile
24.↑ Ogari: Calarasi
25.↑ Coteii: Iscoade
26.↑ Bursuc: Lupul vornic
27.↑ Nevastuica: Fata Dedului
28.↑ Guziul Orb: Dedul
29.↑ Soarece: Ursechel
30.↑ Jiganie vanatoare si de vanat: Boierime mai de gios a moldovenilor
31.↑ Corbul: Basaraba voda
Epitrop: Domn a fietecarii tari
32.↑ Pasire vanatoare si de vanat: Boierimea mai de gios a muntenilor
33.↑ Dobitoc supus: Taranimea, prostimea moldovenilor
Pasire supusa: Taranimea, prostimea muntenilor
34.↑ Boul: Donici lugufetu
35.↑ Caprioara: Caratziestii
36.↑ Lebada: Cornescul banul
37.↑ In sabor a sa obsti: Cu totii intr-un sfat a fi
38.↑ Liliac: Marco Pseudobeizade
39.↑ Vidra: Constantin voda Duca
40.↑ Brebul: Bpuraz postelnic
41.↑ Monarhiia celor de apa: Tarigradenii
42.↑ Camila: Mihalaki Racovitza
43.↑ Strutocamila: Mihai voda
44.↑ Marginile garlelor: Fanariul Tarigradului
45.↑ Caprioara de Aravia: Dimitrasco Caratze
46.↑ Siloghismul: domnie altuia
47.↑ Epitrop Vulturului: Domn Tarai Muntenesti
48.↑ Ca asina despre maica: Vita buna, carea sa trage despre maica
49.↑ Cotofana: Gramaticul muntenesc