Iara dupa ce cinesi la locurile sale sa intoarsara, dulaii catra Corb carte intr-acesta chip scrisara:,,Uleul si toti dulaii Corbului, stapanului milostiv, cu plecate capete, sanatate! Dupa ce inca de demult, dupa a domnului no stru porunca, in tot chipul am nevoit, ca doara pre vrajmasul Inorog dupa a noastra voie a aduce am fi putut (carii nevointe si ceriul si pamantul marturi ne sinT), numai de vreme ce vrajile nu ne-au slujit, mrejile nu l-au tinut, laturile nu l-au oprit, seciu rile nu l-au incuiat si tot feliul de maiestrii a-l domoli nu l-au putut, de mare nevoie, nu ce-am vrut, ce ce-am putut ne-au cautat a face. Si mai vartos de la trimisul Uleu instiintandu-ne, precum spre aceasta si voia domnului nostru sa sa fie plecat (ca pasirile rumpatoare, cand carne proaspata a castiga nu pot, prin starvuri si prin imputiciuni foamea a-si domoli obiciuite sinT). De care lucru noi vadzind ca din dzi in dzi a norocului nostru caldura sa raceste si oarecum a impotrivnicului sa incaldzeste, am socotit ca sa nu asteptam pana de tot raceala ei ne va cu prinde si toate madularele ne amurti, ce cu un ceas mai inainte, cu blandete priimind-o, impotriva sa nu-i stam (ca norocul ple care, iara nu asprime priimestE). Asijderea, de multe ori s-au vadzut (ca trestiia, dupa vant plecandu-sa, sa indoieste si iarasi sa scoala, iara bradul, impotriva puindu-sa, din radacina sa pravaleste, cu a caruia rasturnare, cele de prin pregiur mladite si zmicele, stropsindu-sa, cu pamantul sa amestecA). De care lucru, cu tot sfatul impreuna pre Camilopardalul am rugat ca, in mijlocul nostru puindu-sa, cea dorita pace intre domnul nostru si intre vrajmasul Inorog sa alcatuiasca. Ce Camilopardalul, macar ca osteneala aceasta a priimi s-au aratat, insa de la noi hirograf ca acela au cersut, carile alegerea lui, oricum ar fi, sa intareasca si sa adevereasca. Ce noi, pozvolenie ca aceasta de la domnul no stru neavand, altaceva mai mult a-i raspunde n-am avut, fara nu mai cat soroc am cersut, ca pentru acestea domnului nostru in stire sa facem. Deci acmu, iata, pana in 20 ani soroc avem, in carii dupa pofta si placerea domnului nostru aievea raspuns sa avem ne rugam. Iara noi in toata slujba gata si neobositi vom fi." La aceasta a dulailor scrisoare, Corbul intr-acesta chip raspunsa:,,Cu mila a cereascului Vultur, Corbul, mai-marele epitrop a monarhii tuturor pasirilor, Uleului si dulailor, carii in munti sa afla, sanatate! Cartea carea ne-ati scris am luat-o, celea ce ne scrieti, inteles-am. La carile mai mult altaceva a va raspunde nu avem, fara cat, iata ca, avand aicea langa noi pre Biholul de Cina, cum mai curand intr-acea parte il trimasam, caruia toata plini rea puterii i-am dat, ca si el impreuna cu priietinul nostru, Cami lopardalul, orice mai de folosul nostru ar cunoaste, aceia sa faca (Biholul de Cina la trup ieste negru, la cap alb, la picioare pag, la coama comos, ca caii de Schitiia, la isteciune din vulpe nu ramanea. Iara hirisiia cea mai chiara ii ieste totdeauna a ragi si neparasit a mugI)."
Deci dupa sosirea Biholului, la lacasul Camilopardalului, iarasi de iznoava adunare mare sa facu, unde Camilopardalul un prolog ca acesta facu: ,,Duhurile a toata jiganie, o, priietinilor, in doaa chipuri fac clatirea lor: una iute si netocmita, care naste vrajba si maniia, iara alta moale si tocmita, carea linestea incepand, dra gostea intre dansele-si scorneste, inmulteste si netulburata o pazeste. Asijderea, de multe ori dintr-acea iute si netocmita a duhurilor rapegiune, muritorii, rapiti fiind, din carile ca dintr-o ametala trezindu-sa, si ca dintr-un spariiat si tulburat vis destep tandu-se, spre odihna si lineste a sa intoarce sa nevoiesc, ca ce lor obosite si oarecum inadusite duhuri odihna si rapaos sa dea. De care lucru, in clatiri ca acestea mai cu de-adins doaa sint de socotit: una, ca tenchiul odihnii carile, unde si cand va sa fie mai denainte si asesi din inceputul clatirii sa-l insamnedze. Alta, ca, pana la insamnatul tenchiu va sosi, macar cum cevasi lenevirii loc sa nu dea, ce toate mijlocele si impregiurstarile foarte cu mare osirdie sa sa pazasca si dintr-imbe partile sa sa pazasca. Ca du hurile muritorilor asemenea sint vanturilor clatitului aier, carile si placut, si impotriva a sufla pot. Inimile corabii
pre ne statatoare lucrurile tamplarilor ca pre umerile marilor plutesc, sfarsitul lucrurilor liman, intrarea la liman, aflarea linestii si scaparea din furtuna ieste. Deci precum adese s-au vadzut ca cu nepaza carmaciului si cu lenevirea corabierilor, acmu in sinul limanului intrati fiind, aceia pat, de carea intre groznice undele valurilor au scapat. Intr-acesta chip si lucrurile voastre, ca un vas de multe valuri si din multe parti izbit si stranciunat, acmu la limanul adapostirii si la linestea odihnirii sa fie agiuns socotesc. Cea mai multa primejdie, precum sa vede, au trecut. Ramas-au acmu ca in adapost, pentru paza vivorului, fierul sa sa arunce, pandzele sa sa invaleasca, funele sa sa intareasca si vasul, cu nerumpte odgoane, la margine legandu-sa, sa sa sprijeneasca, ca nu candailea, despre uscat vivorul duhurilor fara veste scornin du-sa, iarasi marile odata calatorite si valurile mai denainte tre cute a le poftori sa sileasca, unde de nu cea de tot prapadenie, insa cea mai rea decat cea dintai primejdie, poate sa sa tample. Iata, deoparte, Inorogul singur carmaciu, singur vasul voii sale incotro ar pofti a-l porni stie si poate, carile, in liman intrand, cu ce odgon si la ce stanca vasul s-ar lega, singur din sine voii si alegerii noastre au lasat. Deci despre aceasta parte fara prepus sint ca in adapostul odihnii vasul inimii sale, fara nici o primejdie, cu groase odgoane, cu tari funi si la credincioase locuri sa va lega, unde, neclatit ramaind, vivor cat de repede, furtuna cat de mare si holbura cat de naprasna a-l mai urni nu va putea (ca mai pre lesne ieste vantului o mie de odgoane a rumpe si o mie de fiiara a smulge, decat sufletului cinstei purtatoriu din cuvantul dat a sa intoarcE). Acmu, dara, lucrul ramane ca, de vreme ce vasul Cor bului prin epitropie ieste sa sa chivernisasca, carile dintre voi ar fi acela carile voie sloboda si toata puterea sa aiba ca la locul ce vom cunoaste noi ca-i mai de credinta, cu funea carea vom dzice ca-i mai tare si cu fierul carile vom pricepe ca-i mai de nedejde, acolo si cu acelea sa sa lege si sa sa priponeasca. Deci carile epitro piia navarhului ar avea sa mi sa arete, ca cu acela cuvintele obstindu-mi, celea ce spre sfarsitul lucrului ar cauta sa vorovasca." La aceste a Camilopardalului cuvinte, Uleul arata precum lui nu numai piiedecele in picioare, ce si garlita in grumadzi i s-au pus, de vreme ce Corbul scrie precum tot lucrul pre sama Biho lului au lasat. Dulaii acmu nici latra, nici scanciia, ce ca cei ce musca pe furis, numai din semne sa cuciriia, sa musce locul mana nu le da, sa latre iarasi socotiia ca adese si de multe ori latrand, acmu a tuturor urechile de latraturile lor sa sa fie deprins (ca minciuna adese graita si adevarul grait in minciuna il prefacE). Acestea tacand, Biholul intr-acesta chip a ragi incepu: ,,Intre noi cineva, o, Camilopardale, hiris si cu deplina putere epitrop Corbului nu ieste, nici cineva pozvolenie ca aceia are, carile ce ar lega sa fie legat si ce ar dezlega, sa fie dezlegat, fara numai a imbe partilor pofte ascultand, cuvintelor giudecatori, dreptatii alegatori si asupra celui de obste folos sfatuitori si indemnatori sa fim. Nici asi socoti cu cale a fi lucrul acesta supt siloghismurile aristotelesti si sententiile platonicesti sa cadza, nici pana intr-atata de adanc scociorat ar trebui, ce numai inimile acmu plecate cu un chip mai pre iusor sa le alcatuim (ca funele socote lii mai mult decat ce vremea pofteste, intindzandu-sa, si destin dzandu-sa, din socoteala, socoteala naste si din cuvant, cuvant izbucneste, si ase, cele vechi trecand, altele noaa, ca in roata, sa intorC). Ce de ieste lucrul vrajbii in pace sa sa savarsasca, ei in de iei voroavele si poftile sa-si arete, iara noi, cele cu cuviinta din cele cu necuviinta alegand, dupa dreptate sa giudecam. Spre carea, de vor vrea a sa odihni, bine, iara de nu, voia lor in mana lor ieste si precum le va fi pofta, ase faca."
Camilopardalul, cunoscand ca socoteala Biholului spulbarat, iar nu intemeiat lucru ieste sa faca (caci rautatea Corbului po cainta nu stiE), foarte sa manie si intr-acesta chip raspunsa: ,,De vreme ce socoteala lor au fost, o, priietine, pentru ca numai intre dansii sa sa vorovasca, alt loc de impreunare sa-si fie cautat. Iara de au fost (precum Corbul, scriindu-ne, sa roagA) lucrul acesta, cu mijlociia noastra sa sa caute, chipul al triilea, adeca adevarat epitropul Corbului, de fata a fi ar fi trebuit, carile noi ce vom giudeca, ca cum singur Corbul ar fi, sau astadzi priimitoriu, sau astadzi nepriimitoriu giudecatii noastre sa sa arete. Ce acmu aievea ieste ca si acestea ispite sint si apa in pia batuta. Insa ispita ca aceasta printr-un alt chip, lor asemenea, iar nu prin mine, sa o faca, caci nu mai putin pentru a altora decat pentru a mea cinste port grija, si inima carea voia in mana mea s-au pus, precum pentru a mea, ase pentru a lui, a sta mi sa cade." Si ase, Camilopardalul, de manie aprins, sculandu-sa, dintre dansii iesi. Iara dupa iesirea Camilopardalului din adunare, cu totii tul burata firea-i vadzind, intr-o intristare cu tacere amestecata intrara. Si mai vartos Inorogul cunoscand ca din toate partile si in voroava, si in fapta viclesugul nu lipsiia, ales ca Corbul, macar ca toata pozvoleniia Biholului dedese, insa Biholul, nestatatoare socoteala Corbului stiind, supt darea cuvantului sa sa lege nu vrea. Dulaii, asesi din-ceput, spre ispravirea lucrului cu piatra la deal siliia, de vreme ce toata cinstea si agonosita lor in vanatori si vrajituri ca acela sa sprijeniia.
Uleul, macar ca intr-adevar spre savarsirea lucrului tare nazuia, insa slujba aceasta supt titulul numelui lui plineala sa ia poftiia, care lucru vadzind ca Corbul Biholului l-au oranduit, oarecum caldura cu raceala amesteca si, precum la dansul vreo putere nu ieste dzicand, tot lucrul asupra Biholului arunca. Cami lopardalul, asijderea, singur numai schiptrul giudecatoriii nedej duind, apoi pre Bihol giudecatoriu, iar nu epitrop a sa numi audzind, pricini, macar ca adevarate, insa nu fara venin ameste cate, arunca si lucrul oarecum mai greu decat era a-l arata siliia. Inorogul a tuturor, precum cuvintele, ase chipurile bine so cotind, de pre semnele ce la ivala videa, adevarat cunostea ca toata greuimea lucrului nu atata in sine, pre cat in lacomiia titu lului giudecatoriii ramasese. De care lucru, intr-acesta chip le vorovi: ,,Aceasta a noastra vrajba nu proaspata, ce precum am dzice de veche acmu imputita ieste, pre carea inca de la parinti, ca datoriia, rea mostenire preste voie si ca cu manule ciunte am apucat-o. Aceasta, dara, atatea radacini in toate partile, in lat, lung si adanc aruncate avand, nu ieste cu diva, de sa arata ase de cu greu a sa dezradacina (ca vrajba neprietiniii ca piatra cu var lucrata pana in 40 de ani tot fiierbE). Ce cat despre a mea parte ar fi, precum pururea si in rabdare si in asteptare gata am fost, si de acmu inainte inca catava vreme loc ingaduintii a da nu ma voi feri. Si pentru ca pricina ramanerii vrajbii eu a fi sa nu ma arat, inca un sfat am a va sfatui, pre carile, audzindu-l, de va fi placut, noi in de noi lucrul la savarsit a duce sa putem socotesc. Iara de nu, fietecarile la punctul sau cel dintai a sa intoarce cu voia sa sa slujeste. Sfatul mieu, dara, ieste acesta: intaiasi data Camilopardalului pentru osteninta carea pana acmu in treaba noastra au facut, precum sa cade, multemita prietineste sa-i facem. Dupa aceasta, la alt loc undeva, de iznoava sa ne impreunam, unde ce cu nevoie si ce pre lesne in lucrurile noa stre ar fi sa intelegem. De ciia, carile mai aspre ar ramanea, de acelea pre Camilopardal sa instiintam, ca cu mijlocirea si socoteala lui si acelea asedzindu-sa, ca pre un martur si intaritoriu ase dzimanturilor noastre sa-l punem".
Sfatul acesta Uleului placu, Biholul nu-l lepada, dulaii inca pentru bunatatea sfatului cu capetele plecand samnul primirii aratara. Ce nice sfatul Inorogului de ingemanarea gandului lip sit era, intai ca, vadzind Inorogul pre Camilopardal precum asu pra celorlalti oarecum s-au maniiat, ca si mai mult asupra-le sa-l porneasca siliia, ca doara pentru maniie, ar uita lacomiia si in fierbanteala singelui cuvantul dreptatii ar grai (ca nu putin pre pus era ca nu cumva cu aceasta pricina obrocul Camilopadalului de la Corb sa sa fie adaos, care lucru s-au si tamplat, precum mai gios sa va dzicE). A doa, ca doara ar putea cunoaste la ce savarsit bate a lor socoteala, ce ar avea de la dansul sa ceara si in ce feliu ar pofti sa sa asedze acea neincalzita intre dansii raceala.
Asedara, cu totii impreuna sculandu-sa, a doa dzi intr-alt loc sa impreunara, unde intai Uleul intr-acesta chip voroava facu:,,Eu, o, priietinilor, unde nedejduiam ca mai mult folos si agiu torinta spre a lucrului ispravire vom avea, acolea semne impo trivnice si cuvinte cu zgrabunti de gheata amestecate vadzuiu (insa pentru aceasta, intr-aceasta data mai mult voroava a face nu pociU). De care lucru, dupa a Inorogului intreaga sfatuire, ale altora in chip de prorocii paradigmate intr-o parte lasind, acmu intre noi cu line suflete si impacate inimi, ce greu si ce iusor inainte ne-ar iesi, cu osirdie sa cercam, ca ase, dupa a lucrului trebuinta, intr-o parte lasindu-ne, spre ce cinstes si cu cuviinta ar fi sa ne alcatuim."
Atuncea, Inorogul, vadzind ca boldurile Uleului in piielea Camilopardalului impung, dzisa: ,,Eu inca, o, priietine, mult m-am mierat ca chipul pre carile singuri voi de cinstit si de drept l-ati ales, acela acmu intre miiere amesteca fiiere, si foarte rau imi pare, caci pricina mai dintr-adanc a cunoaste nu pociu (ca pricina cunoscuta fiind, oricat de aspra ar fi, vreun leac spre netedzirea ei sa nu sa afle nu poatE)."
Biholul dzisa: ,,(Ucenicii Epithimiii supt dascalul Pleonexiii sa supuN), ce acmu vremea acestor provlimate nefiind, la ale noastre enthimemate sa ne intoarcem. Inorogul intr-o parte, Corbul intr-alta parte trage, iara dreptatea pre calea sa va merge. Ce acmu intai trebuie sa stim pofta Inorogului de la Corb, ce si carea ar fi." Inorogul dzisa: ,,Eu, o, priietinilor, ceva greu si fara cale de la Corb nu poftesc, fara numai el singur in sine socotindu-sa, ce va afla stramb sa indreptedze, si ce dreptatea pofteste, sa pofteasca si sa invoiasca. Acmu, dara, asemenea si eu a sti asi pofti de la mine Corbul ce ar cere."
Uleul dzisa: ,,Corbul de la tine altaceva nu pofteste, fara nu mai prietesug si dragoste adevarata."
Inorogul raspunsa: ,,De vreme ce el prietesug si dragoste adevarata pofteste, iata ca si lui ca aceleasi a ne da i sa cade (ca toata pofta buna cu binele catra altul a sa obsti poftestE). Insa de pre ce vom intr-adevarat a cunoaste putea, ca unul catra altul aceiasi cerere si dare plineste (ca voile de bine voitoare din cuvant incep si fara zabava in fapta sfarsesC). Deci, cat despre a mea parte ar fi, parasind vrajmasiia neprietiniii, indata toata giuruinta si plinesc (ca nici mai mult ceva Corbul de la mine are a poftI). Care lucru, Corbului deplin a-i sluji nu poate, de vreme ce eu, deosabi de aceasta, asupra lui si alt feliu de dreptate pre cum sa fiu avand in toata lumea stiut ieste. De care lucru, atun cea numai sa va dovedi precum adevarat din vrajmasie intor candu-sa, spre dragoste sa fie purces, cand strambatatea lasind, dreptatea a lucra va incepe. Asijderea, impotriva lucrul ieste de socotit, ca Corbului despre mine pace dandu-i-sa, indata toata odihna isi agoniseste, carea la mine nu ieste ase, caci sint si altele carile neodihna imi pricinesc, si acelea toate de nu sa vor spre odihna alcatui, nici eu de tot a ma asedza si a ma odihni pociu (ca prietesugul adevarat ieste de bunavoie inchisoarea su fletului in trupul strein si patimirile streine ca pre ale sale a le suferI). Insa nici cu socoteala intreaga sa poate numi acela carile, focul atitind, cu ochii in fum sa stea, ca macar ca focul spre trebuinta sa atita, insa mai denainte a socoti trebuie ca fumu lui loc de razsuflare dandu-sa, celuia ce-l aprinde inadusala sa nu faca. Deci de va ieste socoteala ca aceasta dragoste deplina si adevarata sa sa faca, intai toate peristasele sa sa cerce si aflandu-sa precum sa cade sa sa asedze si asedzindu-sa cinstes sa sa pazasca."
Biholul dzisa: ,,Ce si carile pot fi acele tircumstantii?" Inorogul dzisa: ,,Dupa a mea socoteala, sint acestea: Intai: imputite ranele vrajmasiii, cu mehlemul adevaratei dra goste ungandu-sa, sa sa tamaduiasca si toate asuprelele din tr-imbe partile, ca cum nici n-ar fi fost, sa nu sa mai pomeneas ca (ca pomenirea asuprelelor innoiesc si ijdarasc neprietiniiA). A doa: pentru cele viitoare lovituri buna paza, ca de vor si vini, a lovi sa nu poata, iara de vor si lovi, a rani putere sa nu aiba (ca ce s-au tamplat o data, sa poate tampla si de alta datA). A triia: vrajmasiia nu numai din gura sa sa parasasca, ce de odata cu cuvantul si ciniile rautatii din mani sa sa lepede, ispitele sa sa parasasca, usile si ferestrile simtirilor, despre tot aburul si vantul tulburarii astupandu-sa, tare sa sa pazasca, ca nu candai nepriimitorii bunului acestuia lucru, vreme si loc afland, in casa linestii oaspele tulburarii sa poata baga (ca vantul rautatii si a viclesugului atata de suptire ieste, cat nu numai prin gauricea urechii destupate, ce si prin inima supt lacata socotelii incuiata a razbate poatE).
A patra si cea mai de treaba ieste ca toata dreptatea sa sa plineasca, pentru ca nu cumva, unul despre altul in paguba ramaind, mosoratura aceii lovituri durerile vechi in minte sa aduca (ca paguba avutiii la muritori din radacina sufletului a fi sa socoteste, pentru aceia, precum averea din suflet sa fie sa dzice si la cei mai multi ase sa credE). Deci cu buna osirdie sa cautam trebuie, ca cine supt paguba ieste si carile pricina aceii pagubiri sa fie fost sa aflam, de ciia, cu cumpana dreptatii cumpanindu-sa, fietecaruia partea ce i s-ar cadea, dreapta impar tala sa i sa faca. Nici dzic, o, priietinilor, pagube ca acela sa sa pomeneasca, carile unul in pizma altuia pre la vrajitori si pre la vanatori ar fi pierdut, ce ca celea carile tiraneste streinele pra dand, ca cum ale sale ar fi, le tine si fara nici o pravila a dreptatii le stapaneste."
Uleul dzisa: ,,Adevarat ca precum in multe dreptate ai si noaa si altora stiut ieste. Insa am pofti ca si acmu de la tine sa aud zim, ce ar fi acea dreptate si cum s-ar putea plini?" Inorogul dzisa:,,Intai: birlogul carile de mosie ne ieste si pana acmu de cateva ori Corbul tiraneste cu siloghismurile sale, unora si altora l-au dat, de acmu inainte aceasta sa nu mai adaoga a face. A doa: in monarhiia dobitoacelor pasirile amestec sa nu aiba, nici pliscul Corbului de piielea Boului sa sa mai atinga. A triia: toate cuiburile Corbului, carile mai denainte de acesta epitrop pasirilor au fost, Corbul de acmu intr-insele nici sa sa oaa, nici pui sa scoata, nici altor pasiri sa le dea, ce dupa dreptate, puilor Corbului carii saraci de parinte au ramas, inapoi sa sa intoarca. A patra: penele, aripile si toti fulgii si tuleiele Corbului tre cut, Corbul de acmu intre penele sale sa nu le amestece, ce mostenitorilor inapoi sa le dea. Caci penele Corbului trecut dintr-acestui de acmu foarte bine sa cunosc, ca aceluia sint cu doaa fete, pe de o parte negre ca a Corbului, iar pe alta pestrite ca de pajora si sure ca de vultur.
Acestea, dara, Corbul cu fapta plinind, o, priietinilor, precum spre adevarata dragoste s-au intors voi putea cunoaste. Iara amintrile, macar cum a ma incredinta nu voi putea (ca giuruintele cuvintelor fara plineala lucrurilor, ca oaale fara plod si ca sa mintele fara roada sinT)."
Biholul, macar ca toata puterea si pozvoleniia epitropiii avea, insa pentru neincredintarea in lesne a sa muta socoteala Corbu lui, din sine asupra lucrului apofasin sa faca nu indrazniia. De care lucru, vremea cumparand (ca Biholul precum la caldura, ase la frig din fire nesuferitoriu iestE), intr-acesta chip raspunsa:,,Toate poftele tale drepte si pe cale sint, si ase, s-ar cadea ca toata dreptatea sa sa plineasca. Insa pentru tuleile Corbului tre cut din gura Corbului acestuia, cu giuramant asupra numelui Vul turului ceresc am audzit, precum nici vreodata sa nu le fie luat, nici acmu la dansul sa sa afle. De carea, macar ca cu totii bine stim ca adevarul nu graieste, insa noi ca priietini a imbe partilor nevoitori vom fi, ca nici el de minciuna sa sa rusinedze, nici dreptatea ta acoperita si calcata sa ramaie. Si de vreme ce poftele ce sint acmu cum sa cade am inteles si lucrul pana la atata au sosit, inca putina vreme ingaduitoriu sa fii cu totii te poftim si acestea toate de nu sa vor face, inca mai cu multul decat ai poftit, atuncea amageala despre mine sa o tii."
Asedara, cu atata cuvintele si voroavele intre dansii puindu-se si cu lucrul a le savarsi ramaind, cinesi la ale sale sa dusara. Iara Biholul catra Corb carte intr-acesta chip scrisa:,,Biholul Cinei, Corbului Dealurilor, sanatate! Pentru pricina intre tine si intre Inorog, pre carea ca sa o caut si sa o ispravasc tare m-ai rugat si in ori in ce chip o voi alege, ase sa si fac, voie sloboda mi-ai dat, iata, cu putine cuvinte vei sti ca lucrul la aceas ta au vinit, ori din tuleiele Corbului trecut, ori dintr-ale tale in tot anul Inorogului patru mii de tuleie sa dai, adeca in toate trii lunele cate o mie, si tuleiele sa nu fie negre de pe spate, ce albe, de pre supt pantece zmulte. Din toate cuiburile, cate Corbul tre cut au avut si acmu in monarhiia pasirilor sa afla, a triia parte in puterea si obladuirea Inorogului sa sa dea, caci acestora adevarat si drept mostenitoriu a fi sa cade. Apoi, pre piielea Bou lui clontul tau sa nu mai imble, nici in monarhiia dobitoacelor sa te mai amesteci. Acestea noi am ales (macar ca cu totii stim ca mai multa si mai mare parte dreptatea lui ar poftI). Aceasta de folosul obstii si de odihna ta a fi sfatuim. Deci intr-acesta chip cu dansul prietesugul a lega de vii vrea, chiar si adevarat, spre intaritura asedzimantului raspuns sa ne dai, ca, impreuna cu Camilopardalul si cu altii ai tai carii aicea sa afla, cuvant statatoriu sa dam si sa luam. Si alta mai mult lucrul a cerca si a zbate nu mai ispiti (ca lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubestE)."
Corbul, de acestea intelegand, cum mai curand inapoi raspuns ca acesta trimasa: ,,Pentru cate mi-ai scris, foarte bine am inteles. Deci vii sti ca acestea toate, cu toata inima priimindu-le, le intaresc si le adeveresc si, dupa al vostru asedzimant, cu fapta a le plini nevoitori vom fi. Numai si eu aceasta deosabit poftesc, ca tuleiele carile pre an voi da, nu supt numele dariii, ce supt chipul darului sa fie. Pentru cuiburi, asijderea, vreo scrisoare la mijloc sa nu sa faca, pentru ca sa nu sa intaleaga ca doara vreodanaoara supt mana noastra fiind, acmu de supt mana noa stra au iesit."
Ca acestea Corbul si catra Camilopardal scrisa si pre amandoi tare ii ruga ca, foarte nevoitori fiind, sa nu cumva lucrul neispravit sa ramaie, pentru carea har si mare prietesug de la dansii va cunoaste, a caruia multamita si rasplatire fara zabava si pre larg o va face.
Raspuns ca acesta Biholul luand, impreuna cu Uleul la Cami lopardal sa dusara, pre carile, in multe feliuri rugandu-l (caci precum mai sus s-au pomenit, la adunarea dintai maniindu-sa, de lucru mai sa parasisA), il poftiia ca pre Inorog sa pofteasca si sa-l indemne ca celea ca la mijloc sa pun sa priimasca. Deci Cam ilopardalul, de o parte adaogerea obrocului vadzind (caci aceas ta inca de demult i sa giuruisA), iara de alta parte, plecata ruga mintea lor induplecandu-l, pre Inorog la sine chemand, intai pre taina, iar apoi si la ivala, cu multe chipuri si tropuri ritoricesti pacea lauda, iara vrajba huli (ca ritorii mai multa materie de dzis decat in lauda pacii si in hula vrajbii a afla nu poT), apoi inima Inorogului cu alte feliuri de dulci voroave si giuruinte a domoli incepu, pana mai pre urma, la deschiderea cuvantului viind, Cor bul din mandriia lui la cat s-au lasat ii spunea si precum atata dare pre an sa dea priimeste ii dzicea. Asijderea, crescand dra gostea, precum si darurile vor creste ii giuruia. ,,De ciia, de socotesti, dzice, caci sint priietin, cuvantul si sfatul priietinului tau ascultand, acestea de aceasta data de la Corb, priimeste. Aces tea facand, pare-mi-sa ca nu vii gresi." Asedara, de o parte Camilopardalul, de alta Biholul si cu Uleul il ruga. Inorogul inca, pre o parte, de viata primejdioasa suparat si saturat fiind, iar pre alta parte, indemnarea si pofta priieti nilor a calca neputand, pre pomenitele conditii asedzimantul pacii priimi.
Dupa aceia, cu totii de acolea sculandu-sa, iarasi la lacasul Bivolului sa dusara, unde toti dulaii, ogarii, coteii, impreuna cu Uleul adunandu-sa, pre cinstea numelui si pre credinta cuvan tului legamantul pacii asedzara (caci pre numele Vulturului ceresc a sa lega amandoi nu priimirA) (de vreme ce cine a sa cinste nu pazeste, a celor ceresti de abiia va cunoastE). Apoi cu totii scu landu-sa, cu capetele plecate, copitele Inorogului saruta. Ino rogul incasi imbratasandu-i, precum i-ar saruta si samn de pace le-ar arata, cu cinste ii priimia.
Si ase, intr-acesta chip vrajba de 1.700 de ani intre Corb si intre Inorog sfarsitul isi lua.
Iara toata cuprinderea istoriii acestiia aceasta ieste: ca Vul turul si Leul de puternici imparati vrand sa sa slavasca, mustele ii batgiocurira, Vidra cu nestiinta in fericire petrecand, cu sfatul, fara vreme, cine sa fie o pricepura si dintr-amandoaa monarhiile o izgonira, pre jiganiile si pasirile viclene Liliiacul le batgiocuri, Camila, coarne cercand, s-au pierdut si urechile, Corbul, in doaa monarhii sa stapaneasca vrand, supt cea pre an dare mai-micu lui sau s-au legat. Si precum toate sfarsitul sau au, ase si dreptatea, vremea, locul, puterea si biruinta sa isi afla.
