Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria ieroglifica - Partea a triia de Dimitrie CANTEMIR



Iara celelalte jiganii, toate carile in carsma lacomiii cu paharul rautatii vinul viclesugului bea, daca pre Lup din mijlocul lor lipsind il vadzura, precum acmu supt fundurile pamantului sa afla, li sa parura (ca chipul neiubit, de fata, nu ca ghimpul in picior, ce ca sulita patrunsa prin mata stA). Si ase, ,,radicatu-s-au nuarul de pre fata soarelui, luatu-s-au negura de pre fata pamantului", cu mari racnete striga. ,,Luatu-s-au piiedeca, lipseste pacostea, nu sa vede vrajmasul, dusu-s-au pizmasul", unul catra altul spuind, ca de un bine prea mare sa bucura si ca de o fericire nespusa sa desfata (ca lucrurile lumesti cu muritorii ase a sa giuca s-au obiciuit, ca cu cat sint mai desarte, cu atata sa sa para mai desfatate, si a carora incepaturi sint prea cu mari dezmierdari, acelorasi sfarsitul sa fie prea cu grele intristarI). Dupa acestea, cu totii impreuna cuvant isi dedera si dzi de soroc isi pusara, pentru ca la inceputul Alfii si sfarsitul Sigmei, la cetatea Deltii (unde apa lui M. si apa lui A. a cura sfarsesc, si apa lui T. a cura si a sa mari incepE), cum mai curand sa sa adune, pentru ca acelea capul Camilii sa vindza si a Boului sa cumpere

(ca mai pre lesne ieste firii la Camila coarne sa nasca decat din inima rea cuvant sau gand bun sa izbucneascA). Asedara, cu totii, dupa sorocul dat, la locul insamnat sa adunara si la dzua pusa la cetatea Deltii sa impreunara, unde Pardosul pe Camila de capastru purta si Rasul dupa dansa, cu gandacii prin baligi-i, i-sa primbla. Caci la Rasi ca acestea, cacaraza Camilii mai de mare pret ieste decat castanii la gliganii muntelui Olimpului.

Acolea dara, intai ca a tuturor inimile mai cu de-adins sa ispiteasca, apoi ca nici unul sa nu cumva partas viclesugului a nu fi sa lipsasca, socotira, si cate doi, cate doi, pre numele cerescului Vultur si Taur, pentru ca sa giure in capistea Epiorchiii adusara. Unde unii de bunavoie, iara altii de frica si peste voie supt groznic giuramant a sa lega le cauta (ca precum intre frumosi mai frumosi si intre grozavi mai grozavi, ase intre drepti mai drepti si intre vicleni mai vicleni sa aflA), adeca precum cu invointa, placerea si alegerea tuturor siloghizmul Corbului, sfatul Cucunozului si sententia Pardosului sa sa intareasca si capul Camilii in cel de bou sa sa primeneasca si in epitropiia Leului sa sa psifisasca. La care lucru, toti fratii viclesugului, ficiorii faralegii si parintii atheofoviii: ,,faca-sa faca-sa, strigara, toti vom, toti priimim, cu totii asedzimantul si cuvantul acesta intarim si adeverim", din luntru crapara.



Acmu a tuturor voie unindu-sa si toti supt argumentul Corbului supuindu-sa, cu totii in toate partile sa imprastiara si prin toti muntii si codrii, unde coarne de buar lepadate ar gasi si cap de taur aruncat ar nemeri, cu toata nevointa cercara si nicicum undeva macar nu sa aflara. De care lucru, cu totii in mare intristare aflandu-sa, ce vor mai face si ce vor mai lucra nu stiia.

Si acmu mai-mai toata nedejdea pierdea, de nu s-ar fi adus aminte Rasul de un hrizmos, pre carile Camilopardalul inca mai denainte il invatase, dzicandu-i :"Eu odanaoara prin pusti ile Ethiopiii in sus pre apa Nilului imbland si pentru ca din izvoarale Nilului cu gura apa sa beau in inima avand, dupa ce peste muntii ce sa cheama a Lunii am trecut si la baltile unde crocodilii sa nasc am sosit, baltile din giur impregiur cutreieram, pentru ca garla Nilului (carea in capetele baltilor despre apus sa varsA ) sa aflu. La capetele baltilor si in gura garlii am aflat un 5 oras preafrumos, cu cetate preafrumoasa.

Orasul dara si cetatea lui intr-acesta chip era: Baltile acelea, unde in capete sa impreuna si varsaturile apii Nilului in sine priimia, intre dansele de ce inainte mergea, de aceia in laturi sa despartiia si ostrovul latiia si precum sa videa ca la 700 de mile in lung si in lat tot uscatul intre balti cuprindea. Iara pre marginile amanduror baltilor cele pe dinafara, din giur impregiur, ca cum cu zid ar fi ingradite, cu munti si dealuri goli era incungiurate, ase cat numai unde baltile in garla sa varsa si in matca Nilului sa ravarsa, muntii impreunati nu era, unde ca dintr-un halasteu, ca pre stavila morii apa cum mare rapegiune sa slobodziia si apa Nilului spre rasarit a cura rapedziia. Asedara, despre rasarit baltile, muntii si locul sa avea, iara despre apus, adeca dincotro Nilul viniia si in capetele baltilor ingemanandu-sa sa despartiia, intr-alt chip era. Ca pre cat muntii acei din stanga si din dreapta sa inalta (ca si a muntilor inaltime ca la cinci mile sa socotiiA), pre atata locul din dos sa radica si cu varvurile muntilor de-a tocma campul despre apus in lat si in lung sa intindea, prin mijlocul a caruia apa Nilului, din izvoarale de unde iesiia, spre baltile ce-l sprejiniia lin si frumos curea. Iara pre sesurile campului aceluia, si pre o parte si pre alta parte de apa, atata campul cu otava inverdziia, cat ochilor preste tot, tot o tabla de zmaragd meree a fi sa parea, in carile tot chipul de flori din fire razsarite, ca cum cu mana in gradina, pre rand si pre so coteala, ar fi sadite, cuvios sa imprastiia, si cand zepfirul, vantul despre apus, aburiia, tot feliul de buna si dulce mirosala de pre flori scorniia. Ase cat nici ochilor la privala, nici narilor la mirosala satiu sa putea da. Iara pre malurile garlei tot feliul de pomat roditoriu si tot copaciul frundzos si umbros, de-a randul, ca cum pre ata de-a dreptul si unul de altul de departe ca cum cu pirghelul ar fi fost pusi frumos odrasliia. A carora umbri, giumatate pre lina apa Nilului, iara giumatate pre mangaioasa fata campului sa lasa. Iara roada pomilor, si la frumsete si la dulceata, nici Asiia au vadzut, nici Evropa au gustat. Caci tot intr-acelasi pom mugurul crapa, frundza sa dezvaliia, floarea sa deschidea, poama lega, crestea, sa cocea si sa trecea totdeodata, nici dupa vremi viptul imbla, ce in toata vremea toata poama si coapta si necoapta sa afla.

Iara unde apa Nilului de pre sesul ce despre apus viniia si din varvurile muntilor in garla cea de gios sa varsa, cetatea sta, a cariia nume cei de loc imi spusara, precum Epithimiia o cheama. Iara faptura si ingraditura cetatii era ase : din marginea malului, unde Nilul ca pre sipot in balti sa varsa, spre apus, si pre o parte si pre alta parte de apa ca la dzece mile zid gros si vartos de piatra in patru colturi cioplita era, carile, dupa ce de la pamant ca la dzece stanjini sa radica, de ciia stalpi mari si grosi de marmure porfira in sus sa inalta.

Fietecare stalp de cinci stanjeni de inalt si de 30 de palme in giur impregiur de gros, insa la radacina mai grosi era, iara in sus, de ce mergea, mai suptiri si mai sulegeti era. Iara fietecare stalp supt radacina patru lei de arama prea frumoasa si ca aurul de luminoasa avea, si tuspatru, cu dosurile la un loc impreunandu-sa, cu capetele, doi spre camp, iara doi spre apa cauta, deasupra a carora stalpul sa razima. Asijderea in varvul a fietecarui stalp, de la un loc si mai in sus, patru zmei incepea a sa impleteci si, dupa ce ca la trii coti in sus sa radica, capetele isi despartiia si putintel can in gios le pleca, si doi spre un stalpi, iara doi spre alt stalp ce le era dimpotriva, cauta. Deci, precum a leilor, ase a zmeilor faptura atata de minunata era, cat nu zmei si lei a fi sa parea, ce intr-adevar vii si cu duh a fi sa videa. Iar din cerbicea a patru zmei arc sclipuit de marmure foarte frumos sclevesit in sus sa radica si, foarte cu mare mestersug peste apa intindzandu-sa, spre stalpul ce-i era dimpotriva sa lasa si in cerbicea iarasi acelor patru zmei sa asedza. Si ase, dintr-un capat pana la alt capat, un sclip in chipul podului, peste apa Nilului sa incheia. Asijderilea, din capetele stalpilor zid de marmure in sus sa ridica, cat cu inaltimea sclipului sa atocma.

Carile pre dinluntru cu var cu prav de caramida si sfarmusuri de piatra si de marmure amestecate implut era si tot locul inluntru pre ata de-a tocma atocmat era.

Iara din fata pamantului, ca la un stat de om, zid cu zimti in giur impregiur incungiura, pentru ca celor dinluntru imblarea si primblarea fara primejdie sa fie. Tot numarul stalpilor 730 era, adeca de o parte, 365, si de alta parte, iarasi atatia. Iara toata cetatea 24 de mile incungiura, 20 mile amandoaa laturile si patru mile amandoaa capetele (caci de la un stalp pana la alt stalp dimpotriva doaa mile spunea ca sinT).

Cetatea dara ase era, iara orasul si casele orasului ce era intrinsa, pre amanuntul, cine poate povesti? Caci fapturile si urdziturile acelea toata socoteala muritorilor covarseste (ca ce au facut muritorii, de carea sa nu sa mire muritorii si ce n-au facut muritorii, de carea sa sa mire muritoriI). Ce pre scurt de unele a-ti pomeni nu ma voi lenevi (Camilopardalul dziceA): Dintre doi stalpi de-a dreptul impotriva pana la ceialalti stalpi ulita dreapta si tot intr-o masura de lata sa ducea. Iara la capatul ulitii, si de o parte si de alta, poarta era, carea sa inchidea si sa deschidea. Iara din pragul a fietecare poarta, in gios, scara in chipul theatrului in gios sa lasa si, de ce sa coboraia, la temelie sa mai latiia, carea si drum la suirea in cetate si poprele zidiului si sclipului era. Deci cate arce la sclip, atatea ulita in cetate, si cati stalpi la zid, atatea porti pe zid si atatea scari pre linga zid era, deosabi de patru ulite, carile de-a dreptul din capat in capat mergea. Si in capete cerdace ghizdave si frumoasa afara din zid, asupra apii, scoase avea, in carile giudecatorii imparatii < i > pre rand ce avea, intr-un cerdac cate 90 de dzile giudetele si alte trebe a publicai cauta. Caci imparatiia aceia nu monarhie, ce publica ieste si in 90 de dzile 9 oameni, fietecarile in dzece dzile slujba obstii ispraveste. 3

Si ase, cinesi dupa randul sau si in cerdacul sau oranduindu-sa, in 730 de dzile randul plinindu-i-sa, iarasi dinceput randul apuca.

Ce de acestea lasandu-ne, la cuvantul nostru sa ne intoarcem (ca perioadele mari in voroava si celui ce voroveste la cuvant sminteala si celuia ce povestirea asculta la audzire si la pomenire invaluiala facE) Asedara, ulitele, portile si scarile cetatii sa avea, iara casele ca acum tot intr-un parete ar fi fost, nici mai afara de alta iesiia, nici mai inluntru intra si ase, randul caselor dedesupt era. Iara al doilea rand, cerdacile ca trulele in sus sa radica inalte, cat de gios de-abiia la varvu sigeata ethiopasca a agiunge sa poata. Paretii caselor pri dinafara tot de marmure scumpa si tot feliul de scrisori ieroglificesti intr-insele sapate avea si toata dihaniia precum vie la par, ase sapata cu floarea marmurelui sa asamana, de care lucru, nu cu mana pe parete sapate, ce vii pre niste campi imprastiate a fi sa parea. Iara pe dinluntru stalpii cei fara pret, marmurile cele scumpe si tot mestersugul lucrului si fapturii ce avea, cuvantul a le povesti vrednic si gandul a le formui harnic nu ieste. Acolo chipurile bodzilor vechi sa fii vadzut, icoanele a tuturor imparatilor sa fii privit, unele de arama si poleite, altele de argint si de aur pline varsate si vasuri in minunat chip lucrate, supt dansele alcatuite si alte lucruri minunate in multime nenuma rate, in framsete neasamanate sa videa, carile nu numai a ochiului privala, ce si a mintii socoteala ametiia si uluia.

Iara in mijlocul orasului era o capiste a boadzii Pleonexiii, carea cum era facuta si in ce mestersug era zidita de pre atata vii putea cunoaste, ca toata alalta a cetatii si a orasului faptura ca zgura langa aur si ca stecla langa diamant sa asamana. Ce si pre aceasta in scurt si pre cat voi putea a t-o perigrapsi ma voi nevoi. Din fata pamantului urdzitura temeliii ca la doi coti de inalta dintr-o materie de metal varsata a fi sa videa, care metal decat custoriul mai scumpa si mai grea, iara decat argintul mai ieftina si mai iusoara a fi sa parea. Lumina capistii in lung de 30 coti, iar in lat de 24 coti era, iara de inalt pana supt poalele cele mai de gios, 55 de arsini sa masura. Deci cat mestersugul varsatului temelii ceii de metal si cat iscusita si ascutita mintea varsatoriului si tiparitoriului ar fi fost, florile si frundzele, carile una pe supt alta varate, si lozele una cu alta frumos impleticite, si serpii, carii pintre frundze si pintre loaze sa varaia si coadele cu zmicelele isi invatuciia, arata. Asijderea, tot feliul de pasiri, de jiganii, de lighioi si de pasiri peste toate locurile sa arata, unele in pomsori cuiburile isi facea, altele, acmu facute, pe oaa clociia, altele hrana puisorilor isi aducea, unele muste prin aer goniia, altele lacuste prin pajiste prindea, caile puii closcii sa apuce sa slobodziia, starcii ca prin apa imbland, piticii si pestii a prinde chitiia, pajorile serpii (carii pintre frundzele iederai sa sipuriiA) sa-i apuce clonturile isi varaia, brehnacea de sus iepurile supt stanca varit, cand va iesi, in unghi sa-l apuce pandiia, mata, carea pre soarece pe supt frundzele din copaci cadzute, precum imbla simtind ni cu urechea asculta, ni pasul prea cu liniste spre sunet muta, ni cum l-ar apuca si cum mai fara veste s-ar rapedzi, cu picioarele cumpanindu-sa, sa gata, vulpea prin pomi si prin copacei gainele si pasaruicele scocioraia, si unele acmu vanatul dobandind, cu coada barzoiata spre barlogul tincilor sai, cum putea mai tare, sa ducea. Lupul dupa turma oilor pre piept sa taraia, ciobanii, unii, ca de somn adormitand, in carlige radzimati, altii, ca de ploaie si de vant rece cu glugile peste cap lasate si pre un cot la pamant lasati era, iara dulaii, unii in picioare sta si ca cum de departe mirosul lupului ar adulmaca, altii pre branci lasati si capul pentre picioarele denainte intinzandu-si dormiia si ca cum in vis lupul in oi ar fi dat parandu-li-sa, prin somn ca cum ar scanci si ar brehai sa videa. Iara la alte turme, ca cand lupul oaia ar fi apucat, ciobanii chiuia, cu mana dulailor lupul arata, dulaii goniia, lupul cu carlanul in gura fugiia, alti ciobani de la alte turme in timpinare ii iesiia, lupul intralta parte suvaia si ca cum spre o padure, carea inaintea lui aproape sa videa, nazuia. Asijderea alalte turme de dobitoace salbatice, cerbii si buarii prin dumbravi, caprile prin stanci, ciutele pre sesuri, unele cu vitalusii dupa dansii, altele, acmu aproape de fatat, pantecele de mijloc in gios le tragea. Iara intr-un loc lucru foarte frumos la privala sa arata, unde vanatorii maiestrii spre vanarea fililor punea: intai o groapa adanca si larga sapa, apoi din fundul groapei un garlici strampt, pana la fata pamantului, costis scotea, in gura a caruia garlici un harbuz punea. Dupa aceia, fietecare vanatoriu, cate o doba in spate luand, in padurea cea mare intra, unde filii imbland sa videa. Dupa ce pre furis in padure intra si fietecarile intr-un copaciu inalt sa urca, apoi, din toate partile in dobe lovind, padurea sa razsuna. Filii, de sunetul dobelor spaimantandu-sa, la marginile padurii spre camp iesiia, unde la gura garliciului peste harbuz nemeriia. Vanatorii din copaci, vadzind precum filul la harbuz au nemerit, dobele a bate parasiia. Filul cu botul harbuzul clatind, harbuzul pre garlici in gios a sa pravali purcedea. Filul dupa harbuz, pentru ca sa-l prindza urmand, in groapa cea larga, carea in fundul garliciului era sapata, intra, si alta grija nepurtand, harbuzul sa manance sa nevoieste. Vanatorii indata din padure iesind, cum mai curand, cu pari si cu alte zavoara, carile acolea mai denainte gatate au, gura garliciului astupa. Dupa aceia, prin cateva dzile pre fil cu foamea domolind, cu lantuh de grumadzi il scoate si unde voia ethiopului ieste, acolo il duce (ca mai tare si mai vrajmasa jiganie decat foamea alta nu iestE). Acestea dara si altele multe mai ciudate si mai minunate in temelia capistii sapate si varsate sa videa. Iara deasupra temeliii, pana supt stresinile cele mai de gios, patru pareti din patru marmuri de porfira incheiati era, adeca fietecare parete dintr-un marmure sta, si incheietura in colturi, pe unde, sau cum s-au impreunat, nu ochiul muritoriu, ce asesi mai si cel nemuritoriu, precum n-ar fi putut alege indraznesc a dzice. Tot paretele de sus pana gios neted si decat diamantul mai luciu era, atata cat dzua lumina soarelui ca printr-un preacurat cristal inluntru patrundea si lumina dinluntru cu cea dinafara una sa facea, atata cat nu mai putina lumina in capiste decat in aer era. Iara noaptea, pe dinluntru, candile la numar decat numarul mai multe, si de sus pana gios, pre langa parete frumos oranduite, avea, si fietecare candila 5 oca de aur arapasc tragea, iara inluntru 1 oca de nard lua (caci in capistea Pleonexiii undelemnul maslinului nu ardE ). Carile, dupa ce ochiul ceriului sa inchidea si perdeaoa noptii peste fata pamantului sa tragea, toate sa aprindea si deosabit de lumina carea inluntrul capistii facea, prin straluminosi paretii ei lumina candilelor patrundzind, peste toata cetatea, ca soare lumina si ca luna intre alte stele sa arata (caci la toata casa in cetate cate un cerdacut de acea materie de marmure sa aflA), si ase, tot orasul - precum noaptea, ase dzua - cu strajea luminii sa paziia, nici alta straja sau paza trebuia. Deci pana la stresinile cele mai de gios, precum s-au pomenit era. Iara de acolo in sus, despre razsarit, septe, si despre apus asijderilea septe inalte si cu mare mestersug facute trule avea.

Trula cea din mijloc drept asupra isimeriii cauta, si cand soarele in zodiia Cumpenii era, cu radzele tocma in trula din mijloc lovind razsariia. Asijderea cand apunea, tocma in trula cea din mijloc despre apus lovind apunea. Asijderea alalte trule fietecarea in dreptul zodiii ceriului din mestersug era pusa, si ase soarele, in ce zodie sa afla, in trula a aceii zodii razsariia si in varful trulii, peste acoperimant, samnul zodiii, de aur curat si cu iscusit mestersug facut, pus era.

Trulele dara de prinpregiur ase fiind, in mijlocul lor era o trula mai inalta si mai groasa decat alalte, decat toate. Carea cu acesta mestersug era facuta ca cu umbra ei ceasurile in celelalte arata, ca si alalte trule dupa masura gnomonului era puse. Iar in varful trulii aceii mari chipul boadzii Pleonexiii in picioare sta, carea cu mana dreapta despre polul arctic spre polul antarctic, cu degetul intins, ceasurile arata. Deci cand umbra varvului degetului in mijlocul trulelor celor mai mici sosiia, dupa numarul lor ceasurile sa intelegea. Iara denaintea usii capistii, o camara, carea pe septe stalpi era ridicata, inainte sa intindea si fietecare stalp in chipul unii planete era facut, ca precum numarul planetelor, ase chipul lor aievea sa arete. Iara sclipul camarii carile din varvurile acelor septe stalpi sa radica, giumatate de sfera ceriului inchipuia si din fietecare stalp pe supt sclip cu frumos mestersug cununi de marmure era intoarse, carile drumul a fietecare planeta precum ieste arata. Alalte zidituri si lucruri iscusite carile in giurul impregiurul capistii era, cine le poate povesti?

Eu, dara, ase (dzicea CamilopardaluL), ca cel strein, de toate carile videam peste masura mirandu-ma, si nu atata de minunea lucrurilor vadzute ma miram, cat de carea intai m-oi mira, ma minunam si de unile, a carora nici inceputul, nici savarsitul a pricepe puteam, socotiiam, oare in ce chip a le cunoaste asi putea si cine sa mi le arete s-ar afla chitiiam. Si dupa ce de multa cutreierare si mai cu de-adins de peste masura mirare obosit, supt umbra a unor frumosi si umbrosi copaci (carii denaintea capistii saditi erA) ca putina odihna tuturor madularelor sa-mi dau, acelea, unde ca cei in agona mortii dzaceam, o Lebada batrana si alba langa mine sa apropie si, daca buna dzua dupa obiceiu imi dede, de unde sint si ce pre acelea locuri caut ma intreba. Eu, dupa ce ii spus, precum din locurile marginii Ethiopiii sint si precum pentru ca izvoarale Nilului sa aflu si din incepaturile lui apa sa beau, in gand mi-am pus si cu aceasta pricina pre aceste locuri, imblu, daca-i dzis, ea raspunsa: Greu si aspru lucru, lunga si primejdioasa cale inainte t-ai pus, o, priietine. De vreme ce eu, dupa ce din oul maica-mea am iesit, pana a nu putea zbura, cu rapegiunea apii si cu vanslirea talpelor catava vreme am calatorit, iara dupa ce penele mi-au crescut si aripele vrednice de zburat mi s-au facut, in aer m-am ridicat si, tot pe deasupra apii zburand, de trii ori soarele invartijirea s-au sfarsit, pana eu la acesta loc am sosit.

Si deosabi de aceasta, la cale ca aceasta, nu talpe, ce pene, nu picioare, ce aripi trebuiesc, caci inaltimea muntilor, stramptorile poticilor si latimea si lungimea campilor, toate impotriva firii tale stau. De care lucru, fara cereasca agiutorinta (carea spre toate poatE), ,,spre acea cale mai mult inainte a pasi, nu numai lipsa vinelor, ce si a crierilor a fi, decat toata ivala mai aievea ieste. " Acestea Camilopardalui de la Lebada audzind, invatatura din praxin in theorie isi muta si calea delungata in odihna mangaiata isi schimba. Insa catre Lebada intr-acesta chip grai: ,,Eu, o, priietina nu atata osteninta caii, cat stiinta lucrului in sama bag. Ce fiind de fata stiinta, de va lipsi osteninta si mai bine va fi (ca toata agonisita lucrului deplin, macara ca fara sudori si durori a fi nu poate, insa cand voia voilor si puterea puterilor cuiva ceva de la sine daruieste, nici osteninta trebuieste, nici lenea sa probozestE). Si de vreme ce trecutele tale osteninta batul agiutorintii slabiciunilor si neputintelor mele a fi sa vad, cu multa plecaciune te rog ca pentru firea Nilului si pentru izvoarale lui si adaogerea si scaderea lui, ce mai cu adeverinta ai sti, pre cest la pravul talpelor picioarelor tale cadzut neinstiintat sa nu lasi (ca toata stiinta atuncea de stiinta sa dovedeste, cand dupa adeverinta pre altul a instiinta stiE)". Atuncea Lebada catra Camilopardal dzisa: ,,Priietine, obiciuit lucru intre filosofii nostri ieste ca cand cineva pentru Nil voroava a face ar vrea, intai in capiste margand, jirtfa boadzii locului sa faca, apoi, in marginea Nilului coborandu-sa, pre mani si pre obraz cu apa lui sa sa spele, de ciia, la locul sau intorcandusa, ce i-ar fi voroava sa vorovasca (ca cine de la sine cuvantul incepe, cuvantul a sfarsi cu nevoie si preste voie ii va fi, iara cine de la cuvantul cuvintelor inceputul incepe, sfarsitul sfarsiturilor la cel poftit si dorit sfarsit fara prepus il ducE) ". Catra carile raspuns (dzice CamilopardaluL): ,,Cu dulce suflet si cu draga inima chipul bodzului a privi si cu infrangerea inimii la picioarele lui a ma tavali asi pofti, insa ce vrednica ieste saraciia mea jirtfa Pleonexiii a aduce si in ce chip strampta mana mea largi grumadzii ei a satura va putea?" Lebada-mi dzisa: ,,Pentru aceasta in intristare nu intra, o, priietine (ca Pleonixia de la cei bogati tot, iara de la cei saraci pre giumatate iA ), si cine ce i-ar duce, intai priimeste, apoi oare ce i-ar mai putea aduce si cu cuvantul si cu lucrul ispiteste". Eu catra dansa dzisi: ,,Eu peste mine aer, supt mine tarna, iara in mine nemica ceva lucru de materie nu am, fara numai duhul, carile ma poarta ". Lebada-mi dzisa: ,,Dintraceste trii, oricarea mai indamana si mai pre lesne iti va fi, cu tine ia si cum mai curand la capiste sa mergem, ca si eu, de ce am invoit, si tu, de ce ai poftit, sa ne indestulim". Eu in mine si cu mine socotindu-ma precum aerul nu sa prinde, sufletul nu sa scoate (ca pofta fara stamparare nu numai trupul, ce si sufletul giuruieste si daruiestE ), in pumni putintelus lut galban luaiu si catra Lebada aratandu-l, dzisi: ,,Iata pominocul jirtfii mele si, cu acesta impreuna, pre tot pre mine spre jirtfa ma dau si, mai mult nezabavind, la capiste sa mergem si, teremoniile obiciuite plinind, la giuruita noastra sa ne intoarcem ". Lebada indata cu mine impreuna sculandu-sa, inluntrul capistii intram.

Unde in mijlocul capistii, boadza Pleonexis intr-un scaun de foc sedea, supt a caruia picioare un coptoras de arama plin de jaratec aprins a fi sa videa. Iara din giur impregiur faclii de tot feliul de materie ardzatoare cu mare para, vartos ardea.

La chip vesteda si galbagioasa, ca cei ce in boala imparateasca cad a fi sa parea, cu sinul deschis si cu poale in brau denainte sumese, ca cum ceva intr-insele a pune s-ar gati, sta. Cu ochii inchisi si cu ureche plecata, ca cand ce in poale i s-ar pune sa nu vada, iara ce materie ar fi carea s-ar pune audzind sa intaleaga.

In mana dreapta cumpana tinea, in carea de o parte, in locul dramului, piatra ce-i dzic ahortatos si anevsplahnos (caci piatra aceia doaa numere arE) pusese, iara de alta parte, chipul a toata lumea pus a fi sa parea. Insa cumpana din dreapta la pamant atarna, iara cumpana din stanga ca pana in aer giuca (ca unde nesatiul stapaneste, acolo toata lumea decat bobita strugului mai mica iestE). Iara in mana stanga tinea o leica, a cariia tievie pana gios, la picioarele scaunului agiungea si deasupra cuptorasului celui de arama intr-o gaura ce avea sa sprijieniia. Deci, pre cat socoteala mea agiungea, prin leica printr-aceia toate celea ce sa punea trecea si in cuptorasul cel de arama sa topiia, de ciia in para aprindzandu-sa scaunul in carele boadza sedea sa facea.



Iara daca mai aproape de chipul boadzei ne apropiem, ca cand mai denainte ar fi stiut si ca cum din ceas in ceas asteptand, ne-ar fi pazit, intai ochii ce avea inchisi, decat a puhacii mai mari si decat a matii mai luminosi steli. Iara dupa ce darurile ce purtam bine cunoscu, ca sa nu le vada, ochii inchisa.

Iara cand in cumpana le vom arunca, pentru ca sa audza, urechea pusa. Deci eu lutul cel galban in cumpana aruncand, preotul carile pururea boadzii slujiia (a caruia nume bine nu tiiu minte, dara, pre cat mi sa pare, Filohrisos il chemA) indata din cumpana lutul lua si in leica ce tinea in mana stanga il arunca, carile indata ca ceara sa topi si ca undelemnul in cuptoras si in para scaunului sa amistui. Ca pre cat puteam cunoaste, supt fundul coptorasului gura Tartarului era, si din fundurile pamantului focul nestins in fundul coptorasului loviia, de unde atata putere de fierbinteala si de vapaie ca pre o cahla izbucniia. Carea nu numai lutul galban, ce si caramida rosie ar fi amistuit (ca focul din cuptoriul Pleonexiii nu ceinta, ce catinta materiii cearca ; asijderea, nu de multime sa otareste, ce de cel ce ar ramanea jelind sa galbenestE). Dupa aceia preotul Filohrisos ma intreba ce mi-ar fi pofta si cu ce gand am adus jirtfa. Eu, daca-i spusi precum la fantanele Nilului sa agiung ma nevoiesc, el de mi-au mai ramas ceva lut, de carile intai jirtfa am facut, ma intreba. Eu dzisi ca la mine nu am, ce, de-i va fi voia, un cescut sa marg da aduc. El, ,,nu sta, imi dzisa, si cum mai curand alearga si cat mai mult vii putea, adu". Eu, cu multa graba din capiste iesind, la locul ce stiiam ma dusaiu si, dupa ce buzunarile, sinul si poalele imi impluiu, iarasi la capiste cum mai de sirg ma intorseiu (caci si aceasta fire Pleonexia are, ca cei ce vor sa-i jirtfasca, cat de mult si cat de curand jirtfa a savarsi sa sileasca. Si daca lutul in cumpana pusaiu, intai, oarece, cumpana a sa clati sa videa, apoi piatra ahortasiii clatirea oarecum simtind, ca cum nu cu greuimea, ce cu rapegiunea in gios sa slobodzi si toata greuimea lutului la pamant atarna. Preotul Hrisofilos imi dzisa: ,,Priietine, scutura-ti poalele, sinul si buzunarele, ca ramasita pravului ce va fi ramas asupra-ti sa nu ramaie (ca orice in capistea Pleonexii intra, iarasi afara a scoate preste firea boadzii iestE), si in ceva scarbindu-sa, si jirtfa si osteninta in zadar poate sa-ti iasa". Iara dupa ce, dupa cuvantul lui Filohrisos facuiu (caci atata de tare peste tot ma scuturaiu, cat nu numai pravul ce ar fi atinat ramas, ce inca si stramtele de pre mine impreuna cu pravul cadeA), din fundurile capistii un glas suptire ca de coruiu, piuind-graind, la urechi imi vini. Iara preotul Filohrisos dzisa: O, de trii ori fericit, priietine, ca hrismos minunat ca acesta prea putini au ascultat si in fericire ca aceasta mai nime n-au intrat." Eu, cu multa plecaciune, daca pre Filohrisos pentru ca hrismosul sa-mi arete rugai, el dzisa: ,,Hrismosul ieste acesta: Intr-acesta chip hrismosul daca luaiu, impreuna cu Lebada, de pre poarta carea impotriva capistii era, la marginea Nilului ne coboram si dupa invatatura Lebedii, daca pre mani si pre obraz ma spalaiu si alalte obiciuite teremonii facum, iarasi la locul unde Lebada ma aflasa ne inturnam. Unde Lebada, pentru firea Nilului, fantanele, adaogerea si scaderea lui, intr-acesta chip a-mi povesti incepu :,,Sfanta aceasta a Nilului apa, din cei ai nostri pre la fantane lui lacuitori batrani, ase audzim si noi cu ochii nostri ase am vadzut. De la cetatea aceasta spre apus campul carile vedzi, 1.700 de mile sa intinde, pana unde la muntii carii Monomotapa sa cheama sa sfarseste, si ca cum Nilul prin mijloc i-ar taia, inluntrul muntilor intra. Muntii, in lungis, toata marginea despre ochianul apusului si amiadzadzii cuprind, care margine in limba noastra sa cheama Cafaron, ce sa talcuieste: neimblat.

Iara in latime opt sute si noaadzaci si trii de mile cuprind. Deci dupa ce Nilul in munti intr-acestea intra, de dese stincele, carile inainte ii ies, vasul, cat de mic si de vartos, mai mult de trii sau patru mile, fara primejdiia zdrobirii, sa marga nu poate, si ase pre apa cineva muntii a covarsi nu ieste cu putinta. Asijderea pre uscat muntii atata sint de aspri si de inalti, cat nu Camilopardal, jiganie ca tine de mare, ce nici caprele salbatici pe dansii a sa urca nu sa pot. La care locuri (precum t-am si mai dziS), penele si aripile si si acelea nu cu putina osteninta si nu in scurta vreme a strabate pot. Iara la mijlocul muntilor, ca o cununa impregiur muntii sa largesc si, ca cum groapa carea la radacinele lor ieste ar ingradi, lacul acela 600 de mile incungiura. Iara in capatul unde muntii despre crivat vor sa sa impreune si garla Nilului, carea despre amiadzadzi vine, pintre dansii trece, din radacinele muntilor in loc de apa tina cleioasa si lipicioasa izvoreste. Carea nu peste toata vremea, ce intr-un an 40 de dzile numai, atata de mult varsa, cat garla Nilului in trii dzile iezasc si dupa ce garla sa iezeste, tina aceia intr-atata inaltime creste, cat cu varvul muntilor sa potriveste. Deci Nilul intr-acesta chip denainte a cura oprindu-sa, din garla sa inapoi incepe a da. Ce locul de unde fantanele ii izbucnesc (adeca varvul muntilor CafaroN), cu trii mile mai sus decat muntii Monomotapa fiind, iarasi apa Nilului inapoi impinge. Carile din garla sa a sa varsa incepand, tot lacul carile in varvul muntilor Monomotapii ieste imple, atata cat apa de atocma cu muntii sa suie. Iara dupa ce soarele in zodiia Racului sa coboara (caci varvul muntilor acelora supt zodiia Aretelui sa aflA) si umedzala aerului si a pamantului sa inmulteste, tina acea, ca muntii la iezetura Nilului gramadita si de fierbinteala soarelui intarita, din varv a sa muia si ca omatul a sa topi incepe. Deci si apa carea in lacul muntilor era adunata, loc de curgere afland, inca mai vartos, cu rapegiunea sa acmu moale tina aceia a sapa si mai vartos a o razsipi incepe. Carea precum in patrudzaci de dzile crescand sa boteste, ase prin patrudzaci de dzile razsipindu-sa si topindu-sa, Nilul in garla sa cea din fire sa coboara. Aceasta dara, o, priietine, pricina adaogerii si scaderii Nilului ieste. Insa aceasta mai vartos a sti ti sa cade ca din varvul muntilor Monomotapii, unde garla Nilului sa iezeste, pana in tara Eghiptului, unde in Marea Rosie sa desarta, 55 de mire ceresti, de la amiadzadzi spre crivat sa masura, si la fietecare mira cereasca cate 73 de mile pemintesti, dupa socoteala gheometrilor, dand, pre dunga dreapta fac mile 4.015.

Ce apa Nilulul, decat alalte ape cu multul mai suvaita si covaita fiind, la patru parti inca o parte mai adaogem, pentru ca cursul apii urmand, calatoriia lui adevarat cate mile face sa aflam. Si ase inca 1.000 de mile adaogand, peste tot, de la muntii Monomotapii pana in marginea Marii Rosii 5.015 de mili sa numara, pre carile trupul apei Nilului pravalindu-sa merge. Insa cei vechi nu pentru alta pricina apa Nilului in numarul bodzilor au numit si cu sarbatori si jitfe pe an, la adaogere si la scadere l-au cinstit, fara numai princet curgerea lui socotind si in scurta vreme atata calatorie ce face vadzind si adevarat de mirat lucru ieste ca cu cata lina curgere ce are, aceste 5.015 de mile in 40 de dzile le calatoreste, de care lucru au socotit ca ca cu un duh oarecarile impins, de patru ori pre fund mai repede decat in fata sa cura. Deci ase precum s-au pomenit, din halesteul muntilor apa cea stransa slobodzindu-sa, in fundul sau Livia si Eghiptul acopere si bivsugul locurilor acelora, precum audzim, pricineste. Iara cat pentru fantanele si izvoarale lui putem sti, povestea aceasta ieste: Pre marginea ocheanului, despre amiadzadzi, ieste o tara carea sa cheama Zangvi, carea pre marginile marii, de la coasta Cafaronilor spre rasarit sa intinde; in capatul acestii tari sunt niste munti in marginea ocheanului stand, pe supt a carora radacina 120 mile spre uscat un cot de mare iese. Iara in fundul cotiturii, unde muntii o impregiura, de la pamant in sus ca de 15 coti, in coastele muntilor, in multime nenumarate gauri sa vad. Asijderea, toata coasta muntilor acelora, ca buretele potricalita si gaunoasa ieste. Deci cand ocheanul creste, peste gaunasiturile muntilor de dzece coti mai sus trece (caci ocheanul dintr-acea parte in sese luni creste si in sese scade si pana la 25 de coti sa inaltA). Si ase, apa ocheanului toate gaurile muntilor acelora impland, une izvoara prin munti intr-o parte si intr-alta parte izbucnesc. Iara o parte, la coasta muntilor de ceasta parte iesind, cu mari puhoaie in lacul ce sa cheama Zaflan sa coboara. Din care lac garla Nilului in ceasta parte purcede, si in cale alte pareaie si vai tumpinandu-l, in marimea in carea il vedzi creste si sa mareste.

Ca dupa cea de obste socoteala a filosofilor nostri (toate apele dulci din marea amara ies si toate pareaiele tulburi in marea limpede sa limpedzasC), de care lucru izvoarale Nilului prin grosimea atatea munti trecand si atatea pietri strampte patrundzind, materiia cea groasa, amara si sarata ca printr-un limbic sa lamureste si, ca dintr-un vas intr-alt vas pritacindu-sa, sa curateste si sa indulceste. Asijderea, de la lacul Zaflan pana ce la acesta loc vine, nu putina piatra loveste, nu peste putine cataracte sa zdrobeste, carile toata amaramea sugand ii opresc si de ce mai mult il clatesc si-l zdrobesc, de aceia mai tare il indulcesc. Deci si cetatea aceasta, pentru a Nilului pricina, pre stalpi intr-atata naltime, precum o vedzi, ieste radicata, si cand nabuseste Nilul, pana la usile cetatii sa suie. Caci aicea mai mult sa inalta apa decat la Livia, intai caci iezitura ii este mai aproape, apoi caci de aicea pana acolo, in multe ape si garle imprastiindu-sa, sa cheltuieste si mai vartos daca supt dunga Isimeriii agiunge, impotriva tarii carea sa cheama Congo, in pamant sa soarbe, a caruia huiet cale de 8 mile sa aude. Si din sorbitura pre supt pamant, drept de-a crucisul spre apus ca la 400 de mile margand, in lacul carile Medra sa cheama izbucneste, si din lac iarasi in garla purcegand, spre ocheanul despre apus cura.

Si daca de-a lungis din capat pana in capat prin toata tara nigritilor trece, pre dinaintea oraselor Tomvut si Gvinea, in marea despre apus sa desarta.

Care apa in lungis cu cinci mire ceresti decat Nilul mai scurta sa numara si macar ca de pre numele tarii si apa Nigris sa cheama, insa adevarul ieste ca fara nici un prepus din Nil sa desparte si in lacul Medra izbucneste. Care lucru, macar ca de multe ori si de la multi s-au ispitit, insa acmu de curand, mai curata si mai aievea proba a sa face s-au tamplat. Trii filosofi, ghimnosofiste, pentru ca cataractele Nilului (celea ce dincolo de muntii Lunii sa aflA) a privi, de pofta incingandu-sa, cu vasele cele de piiele de fil (caci aici la noi corabii din piei de fil cusute si foarte cu frumos mestersug alcatuite faC), pre garla Nilului in gios au purces si pana la locul unde Nilul in pamant sa soarbe vanslind, corabiierii si cei ce cu vanslele tragea, de osteninta biruiti si de somn omarati, huietul carile apa acolo face n-au audzit. Si ase, fara veste, cu apa supt pamant s-au sorbit (ca amintrilea, pazindu-sa, pre despre amiadzadzi abatandu-sa, vasele cu funi din coajea finicului impletite de pre uscat trag, si daca din holbura apii trec, iara ca vanslele a vansla purceG). Unul din filosofi supt camara corabiii aflandu-sa si usa cu carea gura hambariului cu suptul apii deasupra inchidzindu-sa, de apa nedodeit, trii dzile si trii nopti au ramas. Dupa trii dzile, cu tamplarea cativa pascari in lacul Medra pentru vanarea pestelui navodul in balta aruncand, in loc de vanat corabie si in loc de peste pre filosof din fundul corabiii scot. Care lucru pascarii vadzind, intai de minune s-au fost uluind, apoi pe filosof cine ieste si de unde ieste intreband, le spusa precum de la cetatea Epithimiii ieste si precum cu corabiia la cataractele Nilului cu alalte sotii era sa sa coboara, iar tamplarea cum l-au purtat si cum in mreaja pascarilor s-au aflat, nici stie, nici pricepe, fara numai ca din apa Nilului in balta Medrii precum au izbucnit cunosc. Ase filosoful si pre supt pamant lucrurile firesti ispitind, apa Nigris din Nil a sa desparti pre toti au invatat. " Acestea si altele ca acestea Lebada povestindu-mi si de lucru rile carile mare pofta aveam a ma invata instiintindu-ma, zbura si incotro sa dusa a sti nu mai putuiu ." Povestea aceasta Rasul prin lunga vreme catra alalti povestind si precum de la Camilopardal mai in trecutele dzile sa o fi audzit cu giuramant intarind, dzisa: ,,De vreme ce dupa atata a tuturor truda prin munti si osteninta prin codri, coarne lepadate a afla nu s-au putut, eu socotesc ca cu totii impreuna la lacasul Camilopardalului margand, hrizmosul Pleonexiii, carile in cetatea Epithimiii au audzit, a ni-l talcui sa-l rugam, ca doara si noi, jirtfa Pleonexiii aducand, cercarea sa ne aflam si pofta sa ne plinim". Sfatul Rasului catra toti viclenii placut fu si ,,cum mai curand la Camilopardalon, talcuitoriul hrizmurilor, sa mergem", striga.

Unde dupa ce marsara, impreuna cu sine si pe Camila ducand, si precum le ieste povestea ii spusara. Camilopardalul dzisa: (in gradini boti de lut in chipul omului fac, pentru ca pasire sa sparie, iara oamenii boti de lut in mana tin, pentru ca sa amageasca pre altiI). ,,Intre voi dara, o mamina sa vede, ca si botul in gradina (pe Camila cu degetul aratanD), iara bot de lut in mana nici sa vede, nici sa aude. A sti dara vi sa cade ca eu in numarul fiilor

Pleonexii< i > prin hrizmos sint chemat si in urmele ei a imbla sint invatat. Pre care invatatura cu lutul galban in cetatea Epithimiii am cumparat-o. Deci, precum am cumparat-o, ase a si o vinde mi sa cade .De care lucru intai invatatura hrizmosului invatati, apoi talcuirea lui, dupa invatatura ce viti lua, va cumparati: Acesta hrizmos pasirele si dobitoacele toate de la Camilopardal audzind, unele de prostime nu intalegea, iara altele, intalegand, a nu sti sa facea. Iara cele de sigeata cuvintelor ranite pentru cercarea coarnelor urechile a le primejdui socotiia. Din toate Rasul mai mult a Camilopardalului cunostinta si prietesug avand (caci amestecarea singelui amesteca sufletelE) si pre taina talcul hrizmosului Camilopardalului intreband, dzisa: ,,Rogu-te, Ca milopardale, in taina, fara meteahna si-n ascuns, fara prepus, sa vorovim. Precum fiiul Pleonexiii sa fii singur mai denainte ne-ai spus si precum in urmele ei calci, n-avem prepus, insa invalatucite cuvintele hrizmosului tau ce vor sa insamnedze aievea sa-mi spui te poftesc." Camilopardalul dzisa: ,,Boul rastoarna tarna, plugariul samana, stapanul sau vinde, sau mananca, insa aceasta la lucrurile voastre ce folos aduce? (Chipul de om cu chipul de om sa vaneadza si ochii intunecati cu lumina galbana sa lumineadzA). Cuvintele scumpe si voaa svinte, cu slove manunte, in tablite ratunde sa cumpara, carile hrizmosul Pleonexiii a talcui si fundul Epithimiii a pipai pot." Acestea precum sint Rasul bine intelegand si hrismosul in ce lut galban si alb loveste, deplin pricepand, preste tot anul, cinci piei de jder cu tarna alba implute Camilopardalului giurui, ca hrizmosul Pleneoxiii sa le talcuiasca si ei coarnele ce cearca unde vor fi sa nemereasca. Camilopardalul jirtva giuruita, in alb cu negru muruita, o pofti, ca samnul giuruintii in aratarea adeverintii sa-i fie. Pre carea Rasul, indata gatind-o si cu multe picaturi negre pe dedesupt impistrind-o, Camilopardalului o dede. Camilopardalul, indata la vrajitorii locului margand, de sa cade a jiganii ca acelea hrizmosul a talcui intreba (caci vrajitorii si urmatorii Pleonexii< i > in tot locul si in tot rodul sa aflA). Carii intr-acesta chip ii raspunsara: ,,(Al nostru ieste plata a lua, iara hrismosul cum sa va talcui, vremii ii ieste a-l aratA ), de care lucru, ce inainte ti sa intinde prinde, si ce din darapt te agiunge, nu impinge". Camilopardalul, toate talcuirile vrajitorilor bine intalegand (caci toate dupa pravilile Pleonexiii mergeA), inapoi sa intoarsa. Catra carii intr-acesta chip talcul hrizmosului dede: Hrismosul si talcul lui, macara ca nici ase tuturor fu inteles, insa Pardosul si Rasul bine-l pricepura. Adeca precum la vrajitorii locului aceluia mazda si plata trebuie, pentru ca pofta sa-si poata plini (ca mazda tot ochiul orbeste si mita tot pierdutul nemerestE).

Si ase, cu totii impreuna, dupa hrizmosul Camilopardalului la vrajitorii locului margand, cu multa mita li sa imbunara, de le vor muntele cel mai inalt si copaciul cel mai mare arata (caci intre munti si intre copaci pre aceia vreme mare vorbura si amestecatura a sa scorni incepusa si carile mai mic si carile mai mare ieste a sa alege mai nu sa puteA ). Deci dintre vrajitori, unul intr-acesta chip le raspunsa: ,,In sesul cel gios muntele cel inalt ieste si in rediul cel mic copaciul cel mare sa afla, unde coada paunului si cornul buarului supt radacinile lor incuiate sint." Asedara, raspunsul de la vrajitori luand si muntele cu copaciul afland, de supt radacinele lor intai coarnele taurului scoasara, si nici ceva mai multa zabava facand (caci acmu muntii si copacii incepusa a sa clatI ), in capul Strutocamilii le pusara, inaintea a cariia toate dobitoacele inchinandu-sa, ,,intr-ani multi si buni, traiasca," strigara. Dupa aceasta pe Strutocamila intr-o sura inchidzand, mancarea si bautura la masura ii oranduira. Supt a cariia nume alalte jiganii (carile radacina si incepatura viclesugului erA) toata pasunea manoasa si toata oaia si vita grasa si frumoasa zugrumand si giunghind, manca si sa desfata. Acestea intr-acesta chip daca le asedzara, in toate partile si olaturile de lucrul ce s-au ispravit stire dedera. Adeca precum din galceava Liliacului, a Vidrii sa scornisa, dintr-a Vidrii a Strutocamilii sa atitase, si precum in ceasta data siloghizmul Corbului intarindu-sa, prin multa nevointa a sfetnicilor dintr-imbe monarhiile, hotararea Strutocamilii s-au ales si la capul Camilii, coarnele taurului aflandu-sa, s-au pus. Asijderea, coada paunului a sa afla si la Strutocamila a o asedza au ramas si precum si aceasta s-ar fi aflat, numai clatirea muntilor si vorbura copacilor prin putintica vreme a sa mai zabavi, pricina au fost, insa in buna nedejde sa afla, precum dupa asedzimantul epitropii si podoaba chipului fara prepus i sa va gati. Iara dupa ce vestile acestea tuturor trimasara, imbe partile catra monarhii sai dzisara: ,,Cuvantul nostru inaintea imparatilor nostri placut de va fi si sloboda voia monarhilor nostri de va invoi, de iznoava la svatuire sa intram socotim ca nu cumva, mai mult vre mea prelungindu-sa si prin locuri streine lucrurile mai mult tavalindu-sa, vreo tamplare oare carea impotriva iesindu-ne, cele de apoi decat cele dintai mai proaste si mai aspre ni sa vor face (ca aiurea zabava nu sa lauda, fara numai in alegerea prietinilor, si aiurea graba nu sa huleste, fara numai in aflarea sfaturiloR). De care lucru, a inteleptilor si a celor intregi la minte axioma ieste: (Tot lucrul cu graba sa sa cerce, iara de bun si de rau cu ingaduinta sa sa aleagA). (Ca piierderea vremii bune ieste maica si samanta vremii relE) (nici calatoriul intelept de ploaie si de arsita socoteste, ce de cele ce la cale trebuitoare sint si de povata sa grijestE)." Sfatul sfetnicilor placut fu inaintea imparatilor si, in toate deplin putere dandu-le, in locul cel de sfat cu totii sa adunara, unde intracesta chip proimiul sfatuirii facura (tot sfatul samnul lucrurilor cu prepus viitoare iestE), in carile minte si intr-o parte si intr-alta intorcandu-sa, princet, princet, ca cutitul pre cute sa ascute si in simceoa briciului intorcandu-sa, parul peste simtire despica. Intracesta chip mintea, de un sfat si de altul atingandu-sa si intr-un chip suptiindu-sa, cele mai clinciuroase a lucrurilor noduri patrund si din incalcitura le descurca.,,Liliacul, lighioaie fara nici un folos, carile intr-imbe partile alta ceva sa aduca nu poate, fara numai scandala si price in desert, ca de vreme ce neamul si hotararea Strutului atata de grea si cu nevoie alegere au avut, cu cat mai vartos alegerea Liliacului mai cu nevoie va fi, fietecine a cunoaste poate. Asijderea ca Strutul aieve pasire oatoare si cu pene fiind si alalte a zburatoarelor hirisii dupa fel si asamanare avand, ce numai caci aripile mai mici decat dupa masura trupului ar trebui, fiindu-i, cu cata a tuturor osteninta si nevointa, si aceasta cu mare primejdie si cu ispite de hrizmuri si vraji lucrul la savarsit s-au adus. Si inca si pentru aceasta mai toata nedejdea s-ar fi pierdut de nu intai agiutoriul ceresc (fara carile ceva intre muritori nici sa clateste, nici sa odihnestE), apoi cu indamanarea aripilor Vulturului s-ar fi agiutorit. (Ca tot lucrul muritorilor din voia sloboda purcede, iara sfarsitul cu bine a sa videa din cele de sus sa asteaptA). Si acmu, lauda fie Vulturului si Leului ceresc, intre toate dobitoacele mai de cinste si mai de slava a fi s-au ales. De care lucru pentru mica si ratacita jiganie, pasaruta aceasta, foarte cu buna socoteala sama a lua sa cade (ca pentru lucrul mic sfatul mare a face a inteleptilor, iara lucrul mic a sama a nu sa baga, sau a mandrilor sau a nebunilor lucru iestE). Ca pre amanuntul sama de-i vom lua, toata anomaliia si ratacirea firii la dansa vom afla. Si macar ca iute la zburat si 2 bine intr-aripat ieste (care lucru aievea monarhiii Vulturului il supunE), insa si alte multe a multe jiganii hirisii are, carile nu putina materie de galceava si de scandala inainte pune: intai ca fata ca dobitoacele, a doa ca la cap ieste ca soarecele, la aripi ca albinele ieste, a patra ca la picioare in fire pe altul sa i sa asemene nu are, de vreme ce aripile in picioare si picioarele in aripi ii sint. A cincea ca dzua orbacaieste, iara noaptea ca puhacea purecele in prav ascuns zareste. Adevarat dara, iarasi sa dzic, ca aratarea firii in jiganuita intr-aceasta sa arata. Pentru care lucru, dupa al mieu cuvant si socoteala de obste de va urma, adeca pentru ca toate vorbele de imponciseturi aducatoare si toate cuvintele de scandala purtatoare, ca cu briciul ata tot si peste tot deodata sa le curmam (caci mai mare vrednicie a sa socoti nu poate, decat indata galceava in pace a intoarce, si pre cat mai in graba ar fi, cu atata mai laudata iestE). A mea dar socoteala ieste aceasta: Intaiasi data, singur din sine, supt a caruia monarhie ar vrea a sa supune sa-l intrebam, si din voia si alegerea lui nici cat de putin sa nu-l mutam. Ca intr-alt chip lucrul mai de sa va scutura, de pricinele de galceava aducatoare nicicum nu vom putea scapa. Catra aceasta ieste si alta nu de lepadat socoteala, carea spre dobandirea a toata linestea buna si deplin nedejde a ne da poate. Adeca jiganiia aceasta din fire scurta si putina la voroava ieste, din gura a cariia mai mult decat interiectia: tis, tis, a iesi nu poate si fara decat samnul tacerii, adeca decat tacerea, alta n-au invatat. De care lucru, socotesc ca ea in mestersugul cuvantului nedeprinsa si in tropurile ritoricesti neinvatata fiind, cu un cuvant a sa dovedi si cu o provlima a sa amurti sa va putea si singura din sine, veri intr-o parte, veri intr-alta, fara alt prepus sa va pleca." A tot sfatul placut fu sfatuirea Pardosului (caci el era carile mormaia acesteA) si ase, pre Liliac fata chemand, Moimata (carea precum in pravile ethicesti stiinta sa fie avand dzisesE), ca cum advocatul Liliacului s-ar fi facut si despre partea lui in parisie voroava ar fi facut, intr-acesta chip a mateologhisi au inceput: ,,Vestita si veche a vechilor giudecatori axioma ieste (ca pedepsitului pedeapsa a sa indoi nu trebuiE ). Catra carea de la mine a lipi indraznesc si dzic (ca cel a inota nestiind si in adanci ape cadzut, mana intindzind, nu de crestet cufundat, ce de par sau de mana ridicat, in aer si spre viata trebuie scoS) (ca de binefacerea cu cat ieste mai la primejdie si cu cat ieste mai curand, cu atata mai buna si mai priimita iestE). De care lucru, pentru ticaita si dosedita, la varsta brudie, la limba balbaie jiganiuta aceasta, tuturor in stire a fi sa cade, o, priietinilor. Carea din toate partile pedepsita si dosedita aflandu-sa, in ce sa afla si cum sa afla nici singura pe sine a sa cunoaste mintea il agiunge, nici de altii, sa intrebe lim ba ii slujeste (caci pedeapsa distihiii mintea, iar nestiinta cuvantului limba impiedeca si scurteadzA) si, ca un lucru fara pravila firii ce ieste, nici la trup vreo alcatuire, nici la viata vreo socoteala, nici la zburat sau la mars vreo randuiala are (ca cine vreodata vre intr-o parte dreapta zburarea Liliacului, sau cine supt soare urmele lui au vadzut?). Nici de lacas loc asedzat, nici pentru hrana ceva undeva adunat a avea poate (ca cine cel adevarat salasul i-au aflat, sau cine pentru hrana lui carea ieste s-au instiintat?). Ase ticalos si miselos Liliacul in toata partea destramat si in tot chipul vrednic de vaierat fiind, acmu cu capul plecat la mare mila marilor imparati alearga si cu toata umilinta dintradancul inimii sa roaga, ca oricarile in numarul supusilor sai a-l priimi ar invoi, macar in gunoistea curtii sale a sa tavali, cu toata inima bucuros ieste, ca si el, nenorocitul, sau supt umbra aripilor, sau supt pravul talpelor aciuandu-sa, ase de tot in izbeliste lepadat si din privirea a inaltilor monarsi departat si instreinat sa nu fie (ca precum ochii stapanesti cu urgie cautand nenorocire, ase, cu mila cautand, norocire aduC). De care lucru, si eu de multa miselatatea lui clatindu-ma, despre parte-i cu plecaciune ma rog ca milostiv ochiul a milostivilor imparati asupra-i cu mila sa caute si de neputinta lui milosirdindu-sa, ori in care poala capul singur de sine s-ar pleca, aceia in bogata sa mila sa-l sprijeneasca (caci capul plecat nu numai pre cei milostivi, ce si pre cei nemilostivi spre milostivire pornestE)."



Acestea si altele multe ca acestea amagitoresti si tragodicesti descantece Moimata descantand (ca cum Liliacul nici ceva a grai ar avea, nici macar de ar si avea a grai a putea, ar puteA), intr-un chip ironicesc sa nevoia, ca toata pofta inimii Liliacul intr-alta parte abatandu-i si gandul ce ar avea cu mestersug intr-altul schimbandu-i, tot cuvantul impotrivnic a-l curma sa poata, ase cat nicicum mai indoindu-sa din bunavoie, veri unii, veri altii parti sa sa supuie. Insa cine vreodinaoara in lume robiia de bunavoie au priimit, sau cine supt soare fara nici o nevoie manule spre legaturi s-au indoit? (Ca pentru slobodzeniia fornica cu soarecele, soarecele cu mata, mata cu dulaul si dulaul cu leul razboiu a face firea ii indeamna, macar ca puterile unuia, pre a altuia cu multul mai mult covarsesC) (ce de multe ori puternicii in puterea sa mai mult decat sa cade bizuindu-sa si slabiciunea slabilor decat ieste inca mai slaba tiindu-sa, preste toata nedejdea, ce nu nedejduiesc li sa tampla si ce nu gandesc le vine, precum din unghiile soimului porumbul si din dintii matii soarecele a scapa de multe ori s-au vadzuT). In care chip, acmu cu totii socotind ca putina jiganiuta aceasta ceva mai mult a carni nici va sti (pentru prostimeA), nici va putea (pentru fricA), si acmu samnul supunerii, plecarea capului, sa-i vadza cu totii asteptand, totdeodata ascutit si inalt glasul Liliacului urechile le patrunsa, carile proasta, insa dreapta voroava-si intr-acesta chip incepu:

,,Precum supunerea tiranie a toata firea, asa nestiinta cuvantului la Liliac sicofandie ieste. De care lucru, interiectia glasului nostru pe dumnealui Pardosul necunoscatoriu invataturii cuvantului il arata. Caci tis si cine tistuieste nu sie, ce altuia tacerea aratand, a tacea ii porunceste, de unde si eu incepand cu: tist, gloatelor tacere si mie voroava sfitesc. Deci dara, de ieste la cineva ascultare, ureche dreapta puie, de ieste ureche dreapta, audzul la inima curata trimata, de ieste inima curata, cuvantul socotind, in lucru dreapta giudecata faca, si ase, adevarul cu minciuna, dreptatea cu strambatatea si slobodzeniia cu robiia cata deosebire au a alege va putea (ca inima curata mai pre lesne socoteste a fi focul cu apa a sa amesteca decat cu strambatatea dreptatea a sa calcA). De care lucru, a ma instiinta asi vrea: adunarea aceasta de drepte stapanii, au de cumplite tiranii ieste? Ca de va fi din tiranii, adevarat atuncea cantecul: tist singur mie sa mi-l cant, singur mie sa mi-l gioc sa cade (ca unde talpa tiranii calca, acolo poala dreptatii sa calca, si unde sa rup legaturile dreptii stapanii, acolo sa pun obedzile vrajmasii tiraniI).

Iara de va fi din drepte stapaniri, cantecul tis eu fara primejdie il voi canta, si cei ce in hora sa afla cu dragoste il vor giuca. " Ca acestea din gura Liliacului audzind, cu toatele mult sa mirara si, de limpede limba lui ca de un lucru nenedejduit cu totii vanandu-sa, multa vreme muti si amurtiti ramasara (ca cuvantul drept din gura proasta iesind, pre cuvantul cu mestersug din gura ritorului scos astupA). Atuncea dara, ca marimea sufletului nu dupa statul trupului sa masoara, cunoscand, de a sa mai mira parasira, si unul cu altul in ochi a-si cauta incepura, in loc de cuvant tusire si in loc de voroava stiupire si din sprancene si umere clatire arata (caci nestiinta cuvantului, tusa si scuipatura, iara tulburarea mintii imblet si primblare scornestE) si ce s-ar cadea a raspunde unul pre altul intreba. Iara mai pre urma iarasi Moimata cuvantul de obste purtand intr-acesta chip ii raspunsa:,,Dreapta aceasta adunare din drepte adunari sta, o, Liliiece, de care lucru, si cuvantul drept a asculta, si lucrul cu cale a cerca si a-l ispiti si a-l ispravi pot si vor.".

Liliacul: ,,Fie laudata dreptatea in veci, dzisa, si dintii vorovitorilor dupa voie sa sa drobasca, limba vicleana si minciunoasa sa sa amutasca si urechea de lingusituri priimitoare sa asurdzasca (ca la asupriti si neputinciosi blastamul, ca la pradatori scutul, sigeata, fierul si focul iestE)". Si iarasi Liliacul intreband dzisa: ,,Inca a sti asi mai pofti: aceasta adunare a cestor doaa monarhii ce vor sa pofteasca si sfarsitul poftii sale carile ieste (ca precum cuvantul fara stiinta gandului in zadar iese, ase incepatura lucrului fara cunostinta sfarsitului de ras si in desert iestE)".

Moimata raspunsa: ,,Dar dinceput au n-ai audzit ca aceste doaa monarhii ca lucru rile in pace vecinica sa-si lege si supusii sai legandu-si cu sfatul si sobor de obste monarhiile a-si adeveri si stapanirile a-si intari au socotit? De care lucru, toate dobitoacele, precum vedzi, cat macar una nu lipseste, adunate si chemate sint, si fietecarea dupa chipul sau la ceata-si si dupa neamul sau la stapanire-si s-au dat, cu carile impreuna si tu esti adus. Deci mai mult scarsnetul lungind, in care parte vii sa te supui, in graba si fara ingaimala, raspunde. Caci ticalosiia voastra inimile imparatilor lovind, pre voi in pofta si in alegerea voastra a va lasa au socotit.

(Ca precum uneori darjiia legaturile, ase uneori plecaciunea dezlegaturile pricinestE)." La acestea cu ras Liliacul raspunsa, dzicand: ,,Ferice de Vidra, carea mai denainte epitrop dobitoacelor era (precum la locul sau va sa sa pomeneascA) si supt aciuarea Vultului si penele Corbului sa paziia, a cariia patima si folosinta mai in urma am audzit. Iara acmu in alegerea epitropii Strutocamilei, toata dreptatea cu ochii am vadzut. Ce dintr-atatea mari si intelepti sfetnici, unul macara a cunoaste n-au putut (ca decat Camila mai mare Filul si decat buarul mai iute si mai cornat ieste InoroguL).

Insa aceasta pe mine in ceva neatingandu-ma, la treaba mea sa ma intorc. Cunosc dara ca nesatioasa si lacoma slava numelui din bogatiia Vulturului pana la saraciia Liliacului s-au intins (ce duhul, cat de sarac si slobod, decat imparatul de pofta robit mai bogat ieste, si robul drept decat tiranul stramb mai tare ieste, ca cela in trup, iara cesta in suflet biruiestE).

De care lucru, de multe ori si adese s-au vadzut (ca unii pentru ca hotarale sa-si latasca si supusii sa-si inmultasca si numele peste marginile lumii sa-s vesteasca, de pofta aprinsi fiind, si din cele strampte ce avea s-au scos si spre streinele avutii neimplutele mani intindzandu-si, si cel putin ce avea din palma le-au fugit.

Ca precum sa dzice prostul cuvant: Camila, cercand coarne, urechile s-au pierdut. Pe otalul vartos rugina il topeste, pe vartoasa inima stejarului, moale dintele cariului faina facand-o, o mistuieste. Si ceva in lume cat de vartos si de tare a sa afla nu sa poate, caruia altul impotrivandusa sminteala sa nu-i aduca si inca de unde nici sa gandestE).

De care lucru, aievea ieste (ca toate din fire ase sint tocmite si oranduite, ca fietecarea in tircalamul hotaralor sale sa sa contineasca si sfera activitatii sale sarind, sa nu covarsasca. Insa precum mestersugul firii, ase voia sloboda si cerestilor impotriva a sa pune obiciuita ieste. Macar ca nici mestersugul pe fire, nici voia sloboda pe dreptatea si rasplata cereasca pana in savarsit a birui pot. Ca precum in cumpana cantariului piatra mica pre alta cu multul mai mare si mai grea decat sine in aer ridica, insa cand amandoaa cea din fire clatire vor face si fietecarea cu greuimea sa spre chentrul mijlocirii paharnindu-sa, vor trage, atuncea cea mare pre cea mica, de va cadea, cea mica sa zdrobeste, si iarasi cea mica pre cea mare de va cadea, iarasi cea mai moale si mai mica sa turteste. Caci piatra cea mica cand pe cea mare ridica, mestersugul cantariului era, iara cand intr-imbe loviturile tot cea mica sa farama, firea dupa hirisiia lucrului lucrA). Intr-acesta chip nici Camila a sa pasari, nici pasirea a sa camili au trebuit. Asijderea, nici penele a sa incorna, nici coarnele a sa impana s-au cadzut, ce fietecarea firii sale urmand, ale sale hirisii sa fie pazit s-ar fi cuvinit precum si monarhiile acestea mari si tari la saraci mea si goliciunea Liliacului, din voia sloboda impinsi fiind, impotriva dreptatii a merge, nici intrebare ca acesta la mijloc sa puie s-au cadzut (ca atuncea samnul dreptei stapaniri sa arata, cand pre cei neputinciosi in odihna lasand, spre lucrurile streine nu lacomasC ). Iara amintrele, pricina Liliacului mai mult scuturandu-sa, ca samanta macului dintr-una o mie vor cadea, spre a carora alegere si la un loc culegere, nici mirtele, nici jicnitele vor agiunge".

Cu totii cat de ascutite tidele Liliacul impotriva alegerii Strutocamilii arunca vadzind si pildele intre Camila si intre Fil, intre buar si intre Inorog ce arata socotind, carile macar ca pana la ficati ii atingea, insa deodata ca cum cu socoteala le-ar trece facandu-sa, prin mijlocul Moimatii iarasi intr-acesta chip ii raspunsara:

,,Pre tine, o, flutur fatatoriu si soarece zburatoriu, la acesta loc nu sa dai, ce sa iei sfat te-au chemat, si nu sa poruncesti, ce porunca sa asculti te-au adunat. De care lucru mai mult limba a-ti impletici si scarsnetul glasului a-ti titii parasindu-te, din doaa una iti alege: sau in aer, sau pre pamant sa lacuiesti, si ase, sau supt umbra Vulturului, sau supt branca Leului te supune, sau, in gluma sa graiesc, intre pamant si-ntre aier loc de vii afla, pana ieste mai devreme, lacasul iti gateste (caci saraciia cu mila a sa cerceta, iara nu cuvintele de dosada a sa cauta trebuiE )."

Liliacul raspunsa: ,,Iata, eu acmu voi tacea, insa bine stiu ca mai pre urma altii pentru mine vor grai, a carora cuvinte, nu cu scarsnete, ce cu buhnete vor razsuna, cand urechile a va astupa bumbac viti cerca si nu viti afla, si atuncea precum Liliacul nu de infruntat, ce de ascultat au fost, viti cunoaste (ca sfatul si cuvantul cat de prost, in sama nebagat, multe cetati au sfaramat si mari imparatii au rasturnaT). Insa de vreme ce adevarata si dreapta saraciia noastra inimile a marilor imparati a pleca si pentru alegerea lacasului in voie sloboda a sa lasa s-au invrednicit, a sti li sa cade ca pofta Liliacului ieste ca nici supt unghia Vulturului, nici supt talpa Leului a sa supune, si nici in aer, nici pre pamant a lacui.

De care lucru, dzic, o, Moimata, ca oricand Vulturul in aer m-ar videa sau Leul pre pamant m-ar prinde, atuncea, dupa a lor pofta si putere, cu mine orice ar vrea faca."

,,Au doara in apa vii sa lacuiesti?" dzisa Moimata.

,,Ba nici in apa, raspunsa Liliacul, caci firea noastra precum de apa sa nu fie toata lumea stie." Atuncea cu totii ras cu hohot slobodzind: ,,O, lighioaie proasta, dzisara, cautati de videti cel ce pre altii sfatuia si de lucrurile bine alese ca de rele dojeniia ce fel de minte poarta. Au doara precum in foc a lacui va sa dzica. Ca de vreme ce din doaa stihii fuge, din a triia a nu fi singur marturiseste. Au nu focul si para pentru lacasul lui sa intelege (adevarat dara ca lacasul saracului foc si viata-i para de foc iestE), ca carea si Liliacul, de nenorocire impins, singur sie s-o alege. Deci de la cineva ascutita sau cat de tampa socoteala ieste, ce va proasta aceasta lighioaie sa dzica? Giudece si supt ceriu alt lacas sau alt loc de traiu, fara de aceste trii pomenite, de ieste, arete.

Cu totii precum Liliacul buiguieste si precum nici ce pofteste, nici ce graieste stie, aleasara. Insa iarasi dzisara:

,,Fie-ti voia sloboda, o, Liliece, si din patru stihii, oricare vii, spre lacas ti sa daruieste." Liliacul raspunsa: ,,(Voia sloboda nu celor slobodzi, ce celor opriti sa da. Asijderea, lucrul alcatuit din stihii, muritorii precum a lua ase a si da pot. Iara stihiia hirisa, nu numai muritoriul, ce asesi si nemuritoriul cuiva a o da, pana acmu nu s-au vazut.) De care lucru, darul carile nici a-l lua, nici a-l da puteti, fie, na, ia, cuvintele poruncitoare in zadar nu va cheltuiti. Caci eu locul pre carile firea dinceput mi l-au daruit, nu numai voi, ce nici singura ea a mi-l lua nu poate (ca firea in zadar ceva a face nu sa osteneste, nici de lucrul facut vreodata sa caiestE). De unde nici de la voi ca lucru de dar nou, sau ca cum odata oprit, iara acmu slobod mi-ar fi il cunosc."

Iarasi cu totii rasul poftorind: ,,Unde in lume locul acela a fi poate?" dzisara. Liliacul raspunsa: ,,In toata lumea si in tot locul lacasul mieu gata si fara prepus ieste (ca precum pestele in mare, ase inteleptul in lume nici mosie, nici instreinare arE), pre carile nici mintile voastre cele inalte, nici sfaturile voastre cele adanci, iata ca a-l afla nu pot."

Acestea Moimata de la Liliac audzind, dzisa: ,,Liliacul, saracul, vant samana si abur va secera, si in sus scuipand, in obraz ii va cadea."

Liliacul, cuvantul Moimatii, curmand, dzisa: ,,De multe ori unii samana si altii secera, precum povestea dulfului cu a corabiieriului arata".

Moimata in ce fel sa sa fie tamplat povestea pe Liliac intreband, Liliacul intr-acesta chip a le povesti incepu: ,,Eu, odata pre malul marii, in borta unii stinci lacuind, intr-o dzi eclipsis in soare s-au facut, atata cat ochii a toata jigania inchidzindu-sa si fietecarea la culcusul sau ca de sara asedzindu-sa, singur eu, cu luminosi ochi, toate malurile in sus si in gios cutreieram. Eu, ase noptii nedejduindu-ma si de nepriietin nicicum in grija purtand, spre latul marii cateva mile de la uscat m-am departat. Unde soarele din umbra lunii scapand si totdeodata radzele-si pre fata pamantului lovind, noaptea mea scurtara si dzua altora lungira. Unde nepriietinii miei cei vecinici, randunelele, vadzindu-ma, din toate partile a ma bate si in toate locurile a ma trage incepura

(ca precum Liliacul sara, ase nepriietinul dzua izbandii pandestE). Eu de multa lumina soarelui viderile tampindu-mi-sa, ca alalte dobitoace prin tunerec, incoace si incolea, de a nepriietinilor lovituri si boldituri ferindu-ma, orbacaind ma feriiam (ca a va instiinta de viti pofti, viderea ochilor miei atata de ascutita ieste, cat cu lumina soarelui impreunandu-sa, organele cele a viderii priimitoare mi sa nadusesc. Ca precum la ochii altor jiganii roata soarelui a sa privi viderea tampeste, ase la ochii miei imprastiiata lumina soarelui intunerec aduce si precum zarea soarelui din noapte spre dzua ravarsindu-sa, ochii altor dihanii a zari incep, ase lumina dzilei supt umbra pamantului scapatand, ochii miei, de cea multa a luminii soarelui iusurandu-sa, a videa inceP). Asedara, precum am dzis, de randunele pazindu-ma si aparandu-ma, fara veste de un lucru moale, lat si intins ma lovii, de carile indata ma si lipiiu. Intr-acesta chip de nepriietinii gonasi scapand, altii, precum peste a lor, ase peste a mea nestiinta a ma invali si cu funi a ma lega incepura. Asedara, supt toata noaptea soarelui, in ce invalit si cu ce legat sa fiu nepricepand, tare ma chinuiam. Iara dupa ce cu dzua noptii si cu intunecarea soarelui, ochii mi sa luminara, precum in vetrela a unii corabii invalit si cu funele impletecit sa fiu cunoscuiu. Ca eu, poate fi, de randunele fugind, de pandza corabiii m-am fost lipit, in care vreme si corabiierii vetrila a strange s-au fost tamplat.

Eu, dara, ase in vetrila botit si corabiia fara vant (caci mare lineste erA), pre valurile moarte saltand, voroava corabiieriului cu a dulfului ascultam.

Dulful ni pe de o parte, ni pe de alta parte de corabie trecand; pre gaura ce deasupra capului are atata pufniia, cat stropii apii in corabie si in obrazul corabiieriului sariia. Corabiieriul dzisa: ,,Bre, hei, porc pestit si peste porcit, dulfe, aceste pufnete cui, laudandu-te, le arati? Au vant samanand, stropii apii in loc de graunte arunci?" Dulful raspunsa: ,,Adevarat, eu vant saman si stropii in loc de samanta in corabie arunc. Insa pufnetul mieu in furtuna intorcandu-sa, stropii in garle curatoare sa vor intoarce (ca samanta vantului si grauntul apii moartea corabii iestE)". Corabiieriul, radzand, dzisa : ,, Vantul a avea samanta si marea graunta pana acmu inca n-am audzit, macar ca cea mai multa viata in vanturi si in ape mi-au trecut". Dulful dzisa: ,,Eu vantul am samanat si grauntele apii in corabie am aruncat, iara cine va sacera si cine a triera, vremea va alege (ca precum mehenghiul metalurile de curate si de spurcate ispiteste, ase vremea lucrurile muritorilor de fericite si nefericite, de vrednice si nevrednice mai pre urma ivestE)". Asedara, dulful cu corabiieriul vorovind si inca cuvantul bine nesfarsind, vantul crivatului dimpotriva caii corabiii a sufla, marea a sa infla si valurile ca muntii a sa radica incepura (caci si timpul iernii, cand soarele din tropicul Himerinos spre tropicul Therinos sa intoarce erA). Corabiierii, volbura carea asupra le vine si primejdiia carea in cap li sa pune, vadzind, unii funele intindea, altii vetrilile strangea (ce groaza mortii mintea uluieste si primejdiia fara de veste toate simtirile amurtestE). De carea si bietii corabiieri cuprindzandu-sa, unii la adanc, altii la margine mantuinta arata. Asijderea, unii limanul, carile in dreapta, altii dosul, carile in stanga aproape era, a apuca sa nazuiasca dzicea, iara unii fierele corabii aruncand, corabiia sa sprijeneasca invata. Intr-acesta chip, ei cu chitelele invaluindusa si cu socotelele impletecindu-sa, holbura corabiia a invantiji si valurile pe deasupra a o nabusi incepura, si ase, in mica ceasului, vantul cel de dulf samanat, din pufnet vivor si din stropitura garle inluntrul si pe deasupra vasului izvorara, carea, cu undele fierband si amestecandu-sa, din fata apii in fundul marii sa muta (ca corabiieriul, carile in lineste furtuna nu socoteste si gauricea carea pisteste cu vreme nu calafatuieste, in abur, vivor, si in picatura apa fara masura aflA). Intr-acesta chip si voi, o, priietinilor, pildele mele buiguiri si cuvintele mele intr-aiuri tiind, pe voi de buiguitori si de nepricepatori va aratati. Deci cat pentru alegerea locului lacasului mieu ar fi, aceasta sa stiti ca precum in borta pietrii branca Leului de groasa nu incape (ca a multe lucruri marimea de scadere si grosimea ingreuiere de impiedicare iestE), ase in intunerecul noptii ochiul Vulturului nu videa, cu care chip eu decat Leul mai aciuat, iara decat Vulturul mai fericit sint, de vreme ce borta pietrii si cetate nebiruita si lacas desfatat fiindu-mi, in vreme cand ochiul Vulturului cu intunerec sa inchide, al mieu cu lumina curata sa deschide si slobod si fara nici o primejdie dobanda hranii si oranduiala vietii imi cerc. Deci precum dinceput singuri ati marturisit, monarhiile acestea din drepte stapanii, iar nu din strambe tiranii de vor fi, cu Leul megiiesi, iar cu Vulturul locului si imparatiii partasi ma voi afla. De vreme ce o a soarelui invartijire in doaa impartind, 12 ceasuri Vulturul, iara 12 ceasuri eu aerul lui voi stapani, unde tiraniia lipsind, giudecata dreapta ieste sa sa faca (ca precum unde tiraniia stapaneste, acolo dreptatea sa izgoneste, ase unde dreptatea imparateste, toata strambatatea nici sa numestE). Iara amintrilea, cu tariia si cu sila asupra mea a sa sluji de vor pofti, cu un cuvant, si a lui si a mea pofta supt vecinica privileghie supuind, dzic, ca oricand Leul branca in bortita stincii s-ar baga, si Vulturul cu cel la videre ascutit ochiu m-ar videa, cela cu pieptul si cesta cu pintinul ce va putea neoprit faca".



Acestea si altele multe ca acestea Liliacul cu viteaza inima si cu nebiruit suflet dzicand, denaintea adunarii afara iesi. Dupa a Liliacului iesire cu totii sprancenele a-si radica si fruntea a-si imbina incepand, cu nasul la pamant lasat, cu ochii imprastiiati la cautat, cu umerele spre urechi ridicate si cu budza cea dedesupt spre barbie intoarsa si spandzurata, unul spre alalt cu ochii bolditi cauta, ce sa vorovasca sau ce sa graiasca ca mutii nu putea, de ce sa sa apuce ca uluitii nu stia si ce sa lucredze ca luatii de minte nu pricepea (ca precum buhnetul si sunetul mare, prea de aproape fiind, puterea audzirii tampeste, ase lucrul nenedejduit oranduiala socotelii smintestE), in vartoape de socotele si in holmuri de chitele ca acestea ei ratacind si prin toate unghiurile ca cei fara ochi orbacaind.

Vulpea, carea (precum mai denainte s-au pomeniT) pentru slabiciunea ce i sa tamplase, la adunare sa sa afle nu putusa (ca de multe ori cu pretul boalei statul iertaciunii sa cumparA), prin scrisoare icoana inimii a-si arata si maiestriile a-si arunca silind, poslanie ca aceasta trimisa, dzicand:

,,Vulturului si Leului, marilor monarsi, plecaciune si amanduror stihiilor adunari inchinaciune, pravul pragului si tarna talpelor voastre Vulpea aduce. Cu plecatele mele slove, in stire a face indraznesc ca inca dinceput eu si pururea cu suvaite picioare pre drepte carari a imbla deprinsa si din fire ase tocmita fiind, insa slabiciunea carea ticalosiii mele intr-aceasta vreme s-au tamplat (precum tuturor stiut iestE), la adunarea de obste a ma afla si in fata nefatarnicitele mele slujbe a arata nu putuiu.

De care lucru, cele ce intr-adevar audziiu si spre folosul de obste a fi le socotiiu, prin slove a le arata si prin hartie adevarul a va instiinta, boldul a adevaratii si neimatii mele priinte ma impunsa si ma impinsa (ca adevarata dragoste nu numai cu cuvant de fata, ce si cu scrisoarea de departe chipul a-si arata obiciuita iestE). Aicea, dara, vestea au vinit, precum Liliacul (carile nici la incruntarea unghilor, nici la insingerarea coltilor de agiuns iestE) acolea, cu mare obraznicie, multe scarsnete sa fie facut si multe impotriva si neplacute sinoadelor sa fie titiit. Asijderea, precum a Filului si a Inorogului pomenire la mijloc sa fie adus, de carii aminte mi-am adus, precum nici la adunarea dintai chemati sa nu fie fost si si chemati de ar fi fost, precum mi sa pare, n-ar fi vinit. De care lucru, Lupul aicea intelegand, perii de pre spinare a-si radica si pre nari mai larg a sufla au inceput, si alte mari si inalte duhuri a purta l-am cunoscut (ca nedejdea izbandii a capului clatire si a narilor pufnire samn aratA).

Pentru aceasta, dara, cu a mea proasta socoteala, socotesc ca acolea mai multa zabava nefacand, cum mai curand pre Liliac intr-un chip sa-l asedzati si, alt chip de nu sa va afla, dupa pravila lui a trai sa-l lasati, si mai mult lucrurile nescuturand, fara zabava la scaunul monarhiii sa va inturnati. Ca veche axioma ieste carea dzice: (Unui lucru fara cale cale dand, multe fara cale a urma poT). Asijderea, adese sa vede (ca, unul cascand, mai toti de prinpregiur a casca sa indeamna, macar ca intr-acea data a casca nu le-ar fi fosT). Deci socotiti binisor ca, de nu sint acolea acele doaa jiganii, Filul adecate si Inorogul, sa nu cumva prin scrisori cu Lupul sa se agiunga (ca scrisorile precum a celui bun, ase a celui rau sfat iasca si stramurare sinT) si sa nu cumva pildele si pocitaniile Liliacului plineasca, carile mai rau sfarsitul decat inceputul fara gres vor aduce.

Pentru miselos statul mieu viti sti ca dupa uscarea vinelor, viind aicea si hrana in lapte de iepure, pui de cucos oatoriu fierti fiindu-mi (caci alta mancare a manca nici pofta ma indemna, nici diieta doftoriilor ma lasA), intr-o dzi, stomahul mai tocmindu-mi-sa si pofta spre ospatare mai pornindu-mi-sa, cu oarba lacomie puiul intreg a inghiti m-am nevoit. Ce grumadzii, de mare si lunga fierbinteala uscati fiindu-mi, in laringa mi s-au oprit. L-asi inghiti si pe gatlej nu incape, l-asi stiupi si nu-l pociu, caci in gios sa sa lunece sta impotriva uscaciunea, cu tusa si cu opintele a-l lepada nu ma lasa slabiciunea. In cea de apoi scurtarea dzilelor mele spre lungirea anilor imparatilor si stapanilor miei milostivi fie. Carora de la cerescul Vultur toata deplina fericire rog si iarasi rog." Acestea Vulpea scriind si cartea la adunarea de la Delta trimitand, indatasi la barlogul Lupului, ni a cadea, ni a sa scula, de slabiciune facandu-sa, sa dusa, pre carile in lacasul sau aflandu-l si cu cucernic si plecat chip aratandu-i-sa: ,,Bucura-te, vechiul meu priietin si in toate a nevoilor cai credinciosul si nedespartitul mieu tovaras. De pricina nevrednicii mele cercetari a sti sa cade ca dragostea cea adevarata, carea pururea catra tine am avut si am, din norocita privala privelii tale mai mult lipsita si despartita a fi, a suferi neputand. Si cu aceasta pricina, intai la dulcea si nesetioasa-ti privire si intaleapta si filosofasca-ti vorovire mai mult din suflet agiutorita, decat cu picioarele sprejenita, am alergat (ca dragostea in inima dospita, precum adese slabiciune, ase de multe ori virtute peste putinta nastE). A doa pricina ieste ca eu, tot adevarul cunoscand si nacazul, carile de catra ai nostri vicleni tovarasi ti s-au facut, bine intelegand, cu inadusala, fara racoreala si cu infocari fara stamparari inima mi s-au cuprins (ca simbathie a adevaratului priietin din durerea a osului zdrobit putina si mai nici putina osabire arE). Deci, pre o parte, ale tale multe inalgiosuri ce ti s-au facut, jelind (carile inima, cat muntele Olimpului de mi-ar fi fost, in scrum si in cenuse sa o intoarca, destule ar fi fosT), iara pre alta parte, sfarsitul lucrului acestuia la ce margine va sa iasa nepricepand, tot bietul mieu trup, ca muntele Ethnii singur materiia ardzatoare isi strange, singur sa atita, singur sa aprinde, singur sa topeste, singur asupra cenuselor si scrumurilor sale sa razsipeste si in bezna parlitelor sale radacini sa poharneste. Ca pana acmu pentru folosul de obste si pentru cinstea monarhiii Leului cate oarece tot nedejduiam. Iara acmu, toata nedejdea mi s-au curmat, de vreme ce mintea si intelepciunea a tot sfatul, carea tu esti, din capul adunarii lipsind o vad. (Ca precum la multe madulare un cap, ase la multe gloate o minte intreaga a nu lipsi trebuiE). Asijderea (precum dintr-altii am audziT), Leului jiganiia geamana, Strutul, epitrop sa sa fie facut, caruia, capul schimbandu-i, altul ca de bou cornat si buarat, (o, ocara marE), sa-i fie pus si mai mult cu indemnarea Pardosului, a Rasului si a altor jiganii acmu de curand pasarite, siloghismul Corbului sa sa fie adeverit si intemeiat am inteles (insa in tot ocheanul nenedejduirii picatura nedejdii a lipsi si, in tot limanul negrijii vintisorul grijii a nu aburi peste putinta iestE). De care lucru, un samn de nedejde precum sa fie ramas dzic, de vreme ce neamul Liliecilor in theatrul lumii de mare si nesuferita rusine i-au dat, tot lucrul fara socoteala ce-au facut si tot cuvantul fara chibzuiala ce-au grait aratandu-le, si cu nedezlegate argumenturi dzisele lor au dovedit si au adeverit, atata cat toata limba amurtita si toata gura amutita inaintea lor au ramas. De care lucru, o, dulcele mieu priietin, a nedejdui indraznesc ca nu ase de tot tot lucrul dupa voia lor va ramanea, si catra aceasta mai vartos nedejdea imi nedejduieste, caci, precum bine m-am adeverit, Filul si Inorogul la adunare n-au vinit. Carii, intre monarhiia noastra, cei mai de-a firea si mai de frunte sa fie lumii ieste stiut. Si, precum eu a lor cea parintasca fire le-am priceput, acestea inalgiosuri a rabda si pana in sfarsit in fundurile pustiilor a cutreiera nu vor putea (ca firea de ce au inceput a sa parasi si obiceiul bine deprins a sa uita prea cu anevoie lucru iestE). Ce lucruri vor deschide, de carile toata adunarea nici a gandi au gandit, nici cuiva vreodata in minte au vinit (ca jelea si ravna cinstei pojarul ce sloboade decat focul in spinii uscati mai mare parjol facE). Asijderea, pre tine, bun si adevarat priietin si a adevarului netacut crainic avandu-te, cu incasile, ticaloasa, precum numai cu trupul de tine despartita, iara cu sufletul cu tine la un loc lipita si incleita sa fiu bine ma stiu (precum inca de pre vremile epitropiii Monocheroleopardalului ispitita si dovedita sinT). Catra noi si pre saracul Ciacalul au, carile la multe trebe fara preget si la multe slujbe cu credinta, precum li sa va afla, prepus nu ieste.

Deci, de vii socoti cu cale a fi, o carte la Fil si la Inorog sa scriem si de gandurile noastre stire sa le facem (ca roada pomului prietesugului alta nu ieste, fara numai ascunsul inimii fara primejdie a descoperi si chitele intre sine tare a acoperI). Adeca, precum urechile noastre spre sunetul numelui lor staruiesc si numai din samnul ochiului spre toata slujba si primejdiia a ne incinge gata sintem. Deci, o, iubitul mieu priietin, cuvintele, mele in prepus nu le aduce, caci curate si nezugravite sint si in cea de apoi pre dulce viata mea ma giur ca tot cuvantul ascuns si toata taina acoperita, ascunsa si nedescoperita voi tinea". (Vulpea pre viata-si sa giura, caci din prognosticul doftorului, precum la luna nu va iesi bine stiia, de vreme ce in ravarsatul zorilor si in amurgul soarelui sfigmosul in chipul viermelui sa clatiiA ), ce in sfarsitul vietii capul rautatii a face silind, pre Lup a amagi si capul in singe a-i vapsi sa nevoia, si precum in toata porunca lui, fara preget si in toate sfaturile si invataturile lui, fara alt cuget, tot unghiul a scociori si toata piatra a clati nu sa va lenevi cu giuramant sa fagaduiia.

Ce Lupul, vechiu la minte si copt la crieri fiind, noaale a Vulpei viclesuguri si proaspetele ei lingusituri indata pricepand, precum in gura miiere zaminteste, iara in piept otrava dospeste cunoscu, si precum pretentia ei alta nu ieste, fara numai cu chipuri sicuite ca acestea, mintea si socoteala Lupului carea ar fi si pentru lucrurile carile la cetatea Deltii, unele savarsite, fara altele acmu incepute, ce ar dzice si ce ar mai nedejdui sa iscodeasca si indata la adunari stire facand si minciunile carile mai denainte scrisesa sa-si innoiasca si pre sine de priietina si de slujnica sa sa adevereasca. Catra carea Lupul, cu scurte si putinele, insa grele si temeinice cuvinte, intr-acesta chip raspunsa:

,,Veche pravila ieste, o, soro Hulpeo (ca poftele si voile imparatilor pravila nemutata ascultatorilor sinT). De care lucru, si la aceasta alegere, de vreme ce voia si porunca a marilor imparati ase au fost, nici o diva nu ieste, si ase, orice au poruncit si au ales, bine au poruncit si intelepteste au ales. Nici catra aceasta mai mult ceva a gandi sau a grai ni sa cade, fara cat noi, intraceasta data viata singurateca alegandu-ne si la barlogul nostru ramasita vietii din toate tulburarile lucrurilor si gandurilor departati cu lineste a o trece si cu odihna a o petrece am ales, si mai deasupra nici a grai, nici a audzi ceva poftim (ca precum gura la graire, ase urechile la audzire hotar a avea trebuie, si cuvantul carile linului suflet tulburare aduce, nu numai a nu-l grai, ce nici a-l audzi sa cadE). Ase noi, intre acestea hotare contenindu-ne, nici Liliiacul ce ar fi grait, nici Filul si Inorogul ce vor sa scorneasca si asesi nici mustele ce vor sa vaziasca, sau taunii ce vor sa zbanaiasca in minte ne vine. De care lucru, mai mult voroava cu noi a lungi scurtandu-ti, la lacasul si odihna ta te du. Iara vremea, proba cea neminciunoasa, si pre mine si pre tine cine sa fim ne va arata".

Acestea Lupul catra Vulpe inca vorovind, iata, cu tamplare, si Ciacalul acolea sosi (carile intr-adevar in dragostea Lupului sa aveA). Deci Ciacalul, dupa ce cu plecaciune obiciuita-si inchinaciune dede: ,,In ceasta noapte, dzice, prin padure pentru hrana incolea si incoace imbland si prin spinii unui gard de prisaca pasaruicele culcate a prinde pandind, intre albine mare vazaiala si glogozala audziiu. Deci, pentru ca a impletecitelor cuvinte insamnarea a intelege sa pociu, de gardul prisacii, mai aproape sipurindu-ma, ma lipiiu. De unde, din cele multe, acestea putine cuvinte intelesi (caci a trantorilor urlete a albinelor sunete astupA). Voroava, dara, le era aceasta: ,,Precum noi imparat, monarh si stapanitoriu, aftocrator sa fim avand, nu numai noi stim, ce toata lumea marturiseste si matca carea ne chiverniseste, ne porunceste, ne stapaneste si ne otcarmuieste, din toata dihaniia cunoscuta si aleasa ieste (ca samnul a monarhului adevarat acesta ieste, ca nici cu acul sa impunga, nici cu dintii sa musce, nici cu unghele sa rumpa, ce in gresiti iertare, in rai pedepsire, in supusi mila, in streini dreptate si in hotarale monarhiii sale contenire sa aretE), carile toate in monarhul, matca si mamca noastra deplin sa cuprind.

Aceasta, dara, intr-acesta chip fiind, oare cu ce socoteala pana acmu, iata, de doaa ori, in doaa locuri zburatoarele si taraietoarele toate adunandu-sa, spre intarirea monarhiii Vulturului si a Leului de la toti hirograf a lua sa nevoiesc. Asijderea, precum zburatoarelor epitrop Corbul, iara in-patru-picioarelor Strutocamila s-au ales". Si una catra alta cu prepuse cuvinte dzicea: ,,Oare pre noi la adunare cum nu ne-au chemat? Au in sama zburatoarelor nu ne-au bagat? Au caci micsorimea statului nostru cautand, nevointa, agonisita si chivernisala de obste carea facem a cunoaste s-au lenevit? Ce de vreme ce ieste ase, de sintem si noi zburatoare supt soare, pre toti a cunoaste sa-i facem (ca albina samanta si sulita, miierea si fiiere tot intr-un pantece poarta, si precum toate politiile nu staturi inalte si pantece lasate, ce omoni nedespartita si minte ispitita si ascutita cautA)." Iara una dintre albine dzisa: ,,Eu astadzi in camp pentru agonisi ta iesind si printre ierbi si flori miiere cercand, cu viespile a ma impreuna mi s-au tamplat, la carile iarasi aceasta voroava a sa scutura am aflat si precum foarte cu greu duc lucrul ce sa aude ca s-au facut, le-am priceput (ca tulburarea unii politii intre alalte, cu aprinderea unii case intr-o cetate sa asamana, ca precum din aprinderea unii case toata cetatea primejduieste, ase o politie rascolindu-sa, toata megiesiia sa clatestE). Si asesi eu inca acolea fiind, o viiespe sosi, carea de mare adunarea mustelor si a tintarilor veste adusa si precum de aceste a pasirilor si a jiganiilor adunare de veste luand, tare intre dansele vaziia, dzicand: Sculati, frati, si margand, viespilor stire sa dam, pre tauni si pre gargauni impreuna sa radicam si cu totii la prisaca albinelor sa ne adunam, unde, de obste sfatuindu-ne, sa alegem si sa cautam cu ce privileghie Vulturul tuturor zburatoarelor a stapani si cu ce mijloc numai o monarhie la toti a sa numi si a fi ar putea. Ca precum din lume audzim, lucrul acesta nici Liliiecii a-l priimi n-au invoit, dara noi cu cat mai gios decat Liliiecii si cu cat mai putine decat toate zburatoarele vom fi? Si cum cu singura numai tacerea spre robie si supunere vecinica ne vom lasa? Ba, fratilor, o data cu capul lucrul acesta neizbandit sa nu lasam! Ca spre aceasta, precum viespea eghiptilor ase musca ceriului agiutatoare si scutitoare ne va fi (ca pentru slobodzenie si mosie cu cinste a muri, decat prin multi veci cu necinste a trai, mai de folos si mai laudat iestE). Asijderea, intre dobitoace oarece dihonie sa fie am inteles, de vreme ce pe Fil si Inorog la adunare nu i-au chemat, nici i-au intrebat, nici in sama de lucru i-au bagat. Pe Lup caci dreapta hotarare Strutului au facut si caci inca de pre vremile epitropiii Vidrii, cand cu Pardosul in Tara Campilor au pribegit si acolo cu dansul in scandala si la cuvinte au fost vinit, acmu Pardosul izbanda noaa la pizma veche socotind a face, cu mestersug din adunare l-au scos si oarecum la barlogul sau in chip de izgnanie l-au trimis. Vidra cea odanaoara Corbului din suflet iubita, iara acmu lui decat moartea mai urata, dintr-amandoaa izvoadele s-au ras (ca decat toata materiia alcatuita, sufletul nealcatuit mai lesne sa betejeste si mai pre lesne ieste pre lei si pre ursi a stapani decat pre doaa inimi prin toata viata intr-o dragoste si intr-o priinta a le pazI). Vulpea sau de bolnava, sau de vicleana dentre dansii lipseste, de unde a prognostici putem ca cu vreme clatirea acestor chipuri facandu-se, lucrurile intr-alt chip sa vor schimba si statul intr-alta haina sa va imbraca. " Acestea Vulpea, Lupul si Ciacalul. Iara cartea Vulpii la mana sinoadelor agiungand, pre carea citind-o in taina, deosabi, Uleul pe Pardos, pe Ras si pre alalti a credintii Vicleni si a viclesugului credinciosi in taina chema (ca voroava prea pe taina viclesugul supune, iara cuvantul in fata a dreptatii samn iestE). Carora scrisoarea si sfatul Vulpii aratand, Pardosul dzisa: ,,Vulpea pentru Lup oricate scrie adevarate si de credzut sint, caci precum sa dzice dzicatoarea (Lupul parul dupa vremi isi schimba, iara din firea lui nu iese, nici obiceile invatate isi mutA ). Ca Lupul pururea nu numai oile a farama, ce si boii din plug a ineca si pre tot dobitocul supus a spintica, precum obiciuit sa fie, lumii ieste stiut. Si acmu lucrurile la omonie precum vor sa sa aduca vadzind, bine sa-i para peste firea lui ieste (ca lacomiia in doaa parti zavistuieste, una, caci tot ce pofteste nu agoniseste, alta, caci el ce pofteste pre altul a agonisi privestE). De care lucru, a mea socoteala aceasta ieste: cu vreme Lupul nu numai din adunarea Deltii, ce din toata lumea a sa scoate trebuieste, si ase, tot dobitocul in odihna si tot locul in ostrovul Critului sa va intoarce. Iara amintrilea, precum din obiceiurile lui a sa primeni nedejde fara nedejde ieste. Iara pentru Fil si Inorog mijlocul a sa afla pre lesne va fi."

Catra acestea Rasul, cuvantul apucand, dzisa: ,,Precum am inteles, Filul, socotind ca dupa marimea trupului cinstea sa masura si epitropiia lui s-ar cadea (ca si de mainte cand Inorogul de la vrajitori o aflase si lui in dar si peste nedejde i-o daruisA ), aicea au fost vinit.

(Rasul de vinirea Filului adevarat stiia, caci pentru ca pre ascuns la Delta sa vie el ii poruncisa, iara cu ce gand Rasul aceasta facusa mai nici el nu stiiA ). Iara acmu iarasi am inteles, ca, pentru alegerea epitropiii Strutocamiliii instiintandu-sa, cu infranta voie, iarasi la locuri-si s-au dus (ca dupa vestea mortii, vestea lipsirii cinstii locul cel mai de sus tinE), insa sfatul mieu ieste acesta: Filul dupa marimea si mamina trupului la suflet nepotrivit ieste, caci, dupa masura trupului sufletul de i s-ar potrivi, Caprioara Hindiii incotro ii ieste voia a-l purta nu l-ar maguli. Carile, de mancare de agiuns, de bautura la masura si de odihna la vreme de va avea, cevasi macara lucrul mai inainte a ispiti nu va indrazni. Si ase dupa voia noastra incotro vom pofti a-l trage, intr-acolo va merge.

Iara Inorogului spre domolire firea nicicum nu i sa pleaca. Ca in lume frantura cornului si acela de bunavoie lepadat a videa cuiva rar s-au tamplat, iara Inorog domolit nici s-au vadzut, nici s-au audzit, nici undeva s-au aflat. De care lucru, cu totii impreuna vanatoare vom ridica prin codri, prin munti, si in toate partile ne vom samana, pre carile, oriunde ar fi, tot il vom afla, si oricat de iute la picioare ar fi, cu lungimea goanii o data de corn tot il vom apuca (ca ce graba in ceas si cu sila nu ispraveste, aceia delungarea vremii si mestersugul biruiestE). Carile, la mana cadzind, intr-o ograda incongiurata cu apa lata il vom inchide si la loc ingust si strampt il vom trimite. Unde el la loc slobod si la camp larg a trai deprins fiind, de nacaz, in curanda vreme in melianholie, din melianholie in buhabie, din buhabie in slabiciune, din slabiciune in boala si, in sfarsitul tuturor, din boala in moarte va cadea, si ase, de tot numele din izvodul vietii i sa va sterge. Iara amintrilea, bine sa stiti ca, pana Inorogul viata are, viata noastra scurta si aceia cu prepus si in toate ceasurile cu groaza decat moartea mai rea ieste (ca o data a muri, datoriia firii, iara cu groaza mortii a trai, moartea mortii iestE)".

Ase Rasul de ras sfaturi ca acestea daca de satiu varsa, Uleul dzisa: ,,Dara cuvintele acestea la lucru cine va putea duce?" Rasul: ,,Eu, raspunsa, numai cu invoiala si nevointa de obste sa fie".

De aceste asupra nevinovatiii Inorogului spurcate sfaturi, Moliia din blana veste luand, indata Inorogului stire trimasa, carile viclesugurile ce i sa gatesc cunoscand, intai in fire, apoi in picioare nedejdea isi pusa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.