Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria ieroglifica - Partea a septea de Dimitrie CANTEMIR



Acestea intr-acesta chip prin cateva a noptii ceasuri Inorogul cu Soimul voroava facand, Hameleon, precum mai sus s-au pomenit, la lacasul sau ducandu-sa, in vasul uluirii vetrilele gandurilor deschidea, prin marea relelor socotele inotand, spre toate vanturile, horburilor funele chitelelor intindea. Ase el in valurile viclesugurilor tavalindu-sa (poate fi rautatea indoit si intriit sa lucredze fortuna slobodzinD), somn fara somn si odihna fara odihna il chinuia, atata cat cu ochii deschisi somna si cu toata fantazia desteptata visa. In care vis parerea chipuri ca acestea inchipuindu-i ii zugraviia.

Hameleonului cu aer a sa paste si cu vant a sa hrani firea fiindu-i, precum pre marginea unii ape imbla i sa parea, unde niste hingiuri dese si inghimpoase si niste copaci frundzosi si umbrosi era, atata cat de desimea si grosimea umbrelor ce avea, precum de tot soarele le lipseste si preste tot intunerecul ii captuseste i sa parea. Asedara, el imbland si prin intunecoasa ceata aceia orbacaind, departe inainte precum o zare de foc vede i sa paru, spre carea cu toata nevointa nazuind si la dansa apro piindu-sa, vadzu ca atata de mare era focul carile cu mare vapaie ardea, cat cu varvul parai nuarii ceriului patrundea, unde stihiia focului cu apa nuarului mari si groznice trasnete si plesnete facea (precum aceste doaa trupuri de stihii goale unul pre altul a nu priimi si vrajmaseste una pre alta a strica si a imprastiia obiciuite sinT). Iara in mijlocul focului o jiganie groz-nica vadzu, carea la chip ca soparla, insa cu multul mai mare si mai groasa a fi i sa parea. Aceasta in toate partile prin para primblandu-sa, fara satiu jaratecul pastea si de mare lacomie si spudza inghitiia, nemica cevasi de atata infocata vapaie betejindu-sa. Hameleonul ase de cu dulce mancarea sulimendritii vadzind (caci ase sa numiia jiganiia aceiA), lucru carile nici odanaoara stomahul ei il simtisa, foamea in mata i sa scorni (ca din multe pofta sufletului neclatita ar fi, de n-ar fi simtirile pre dinafara iscoditoare si apoi indemnatoarE). Foamea dara incepand, manuntaile i sa intor cea si stomahul tare il chinuia. Carile de toata stiinta a simtire ca aceia gol, cu de moarte tipete: ,,vai, matele, vai, manuntaile, vai, pantecele, vai, vintrile mele!" a sa vaieta si a sa vaiera incepu. Si leacul aceii necunoscute boale, ce ar fi si unde s-ar afla, nu stiia. Ase el intr-acel chip miselos chinuindu-sa, salamandra din mijlocul focului: ,,O, sarace, strigand, dzisa, ce poate fi acest chin, carile ase de fara mila te-au apucat si ce aceasta lacoma cautare si nesatioasa mancare spre bucatele mele?" Hameleonul, fara ,,vai si vai", alta nu dzicea, si fara ,,moriu si moriu", alta nu raspundea. Ce mai pre urma cu langed glas dzisa: ,,Simtire nesimtita simt si patimire nepatimita pat, o, domnul mieu si imparatul focului (ca Hameleonului precum salamandra bodzul focului sa fie i sa parU)." Hameleonul la toate amagitoriu, iara la aceasta sa amagi, caci in hrana si in mancare deosabire a face nestiind, i sa paru ca jaratecul fara primejdie si focul fara nevoie a inghiti si a mistui va putea. Ce raul rau pate, ca in locul foamei satiul cu arsura si nesuferite durerile i sa inmultira. Salamandra dzisa: ,,O, ticaloase, au nu stii ca foametei hrana si setei bautura ii ieste leacul? Insa nu tot stomahul toata bucata mistuieste, nici tot gatlejul toata bautura priimeste, nici alta jiganie, fara de mine, foc a paste poate ca cine pentru desfranata pofta oranduiala fireasca covarseste, acela in focul lacomiii sale (ca tine acmU) sa pe depseste, a caruia stangere si potolire foarte cu greu si mai nici cu greu sa gaseste. Ce tu acmu, mai multa zabava nefacand, cum mai curand alearga, cearca si unde oaale serpelui vii afla, nezaticnit le bea, caci dupa mancare ca aceasta, bautura ca aceia trebuie, ca numai acelea doara vapaia carea in droburile tale s-au atitat a stange vor putea." Hameleonul, de leac ca acesta de la sulimendrita intelegand, macar ca nu fara mari slabiciuni si lesinaturi, insa indata prin toate malurile a cerca, toti campii si dealurile a cutreiera si toate bortele copacilor, gaurile tarmurilor si crapaturile pamantului a scociori incepu (ca la cel bolnav sanatatea de mare pret ieste, pentru carea toate in cumpana puind, mai iusoare a fi le socotestE). Deci dupa multa si cu multe dureri, truda si osteninta, oaale serpelui, carile ohendra sa cheama, intr-un loc a afla i sa tampla, pre carile, de mare arsura matelor, indata si fara de nici o ingaimala le sorbi. Asedara, de cu graba daca oaale bau, precum arsura matelor ce avea i s-au potolit i sa paru. Insa dupa fire doftorul, dupa doftor leacul si dupa leac ca acela tamaduirea carea i sa cuviniia ii vini, de vreme ce nu chipul boalei in chipul sanatatii, ce forma raului intr-alta forma mai rea si mai cumplita s-au mutat. Caci oaale ohendrii in calduros pantecele Hameleonului coborandu-sa, nu spre mistuire, ce spre zamislire clatire a face incepura si acmu embrionati puii ohendrei dupa a lor fire pantecele ii farama si, pentru ca in lu mina sa iasa, vintrele ii spinteca (ca cine cu lacomie acul cosatoriului inghite, acela cu mare misalie fierul aratoriului borestE), si ase, saracul Hameleonul iarasi spre moarte sa batea, iarasi munci si dureri de nastere il cuprindea, in locul leacului otrava si in locul sanatatii moartea cunostea, dara ce sa faca si de ce sa sa apuce nici stiia, nici sa pricepea. Puii ohendrii din pantece-i iesind, peste trup i sa impleteciia, de grumadzi i sa colaciia, il pisca, il musca, si nu laptele, carile nu avea, ce sin gele, carile de prin toate vinele i sa scurea, ii sugea. Intr-acesta chip puii ohendrii si nascutii lui si atata de cumplit din toate partile de viata desertandu-l, si cu toapsac si venin implandu-l, in dureri ase mari si chinuri ase nesuferite, indata otesirea in minte nu-i veniia. Ce mai tardziu de mare si minunata puterea cornului Inorogului asupra a toata otrava aminte isi adusa (caci si de alta data de otravita a vazduhului putregiune mantuindu-l, cu sanatatea vietii il daruisA) si ase, din padure la munte intr-un suflet alerga, ca doara pre Inorog, de binele sau facatoriu, unde va a afla va putea. Pre carile intr-un munte prea inalt si loc prea aspru si fara suis aflandu-l, i sa parea ca pre o stinca inalta in simceaoa muntelui sede, iara din toate partile prapasti, hartoa pe si paharnituri groznice era, atata cat cautarii ametala adu cea. Iara din vazduh si peste varvul muntilor ii paru ca o pasire neagra, cu mare vajiituri viind, pre luminos si lunecos cornul Inorogului vrea sa sa puie. Inorogul cu capul clatind si cornul cutremurand, pasirea cu picioarele de neted si luciu cornul lui a sa lipi nu putea. Catava vreme pasirea sa sa puie, Inorogul sa o surpe si razboiu ca acesta facand, odata sa tampla ca Inorogul in curmedzis cu cornul lovind, cateva pene din aripa cea dreapta a pasirii sa rumpa. De care lucru, pasirea, slabindu-sa si de multa lupta ametind si obosindu-sa, in miesalos chip, giumatate zbu rand, iara giumatate pravalindu-sa, in prapastea dedesupt sa co bori (ca inaltarea inflatilor cu mintea, ca penele in aripi, iara sfarsitul lor ca pasirea zmulta ramanE). Hameleonul, intr-atatea dureri ce sa afla, frumoasa privala aceii monomahii durerile a-si uita il facusa (ca cand puterea sufletului chiara in privala intele gerii sa infige, atuncea toate simtirile trupului dinafara amur tesC). Ce a luptii privala savarsindu-sa, boldurile si stramurarile patimii la simtirea durerilor il intoarsara. Ce, precum s-au dzis, unde Inorogul sedea, nici loc, nici nedejde de suit Hameleonul avand, de departe, cu mare umilinta, patima isi povestiia si: ,,Milo stiveste-te, milostiveste-te asupra ticalosiii mele!" striga. Inorogul dzisa: ,,Ce fel de patima ieste carea te chinuieste?" Hameleonul raspunsa: ,,Intai foamea langedzind, apoi focul m-au parjolit, iara mai pre urma puii carii am nascut m-au prapadit; si iata ca, de nu mai curand milostivirea ta asupra slabiciunei mele va agiun ge, pierit si prapadit sint, caci alta nedejde si nazuire vietii mele n-au ramas." Si iarasi din toata inima: ,,Agiutoriu, agiuto riu! striga, si cornul plecandu-ti, din otrava ce ma putredeste, mantuieste-ma!" sa ruga. Inorogul raspunsa: ,,Leacul si puterea leacului cornului mieu spre otrava carea dinafara vine slujeste, iara nu spre veninul carile dinluntru sa naste (ca rautatea boalii doftorii o tamaduiesc, iara boala sufletului leacurile apoteca rilor nu stiE). Ce pre cat a socoti pociu, receta leacului tau aceas ta ieste: cornul camilii, coama serpelui, ochiul guziului orb si unghile pestelui luand, in laptele aspidei le fierbe, pana din dzece oca, dzece dramuri vor ramanea, carile in chipul alefiiului facandu-sa, cand soarele ca luna va scadea cu o parte pre la rane te unge, iara cu alta parte la sfarsitul soarelui, apa din farmusuri de marmure si din pilituri de aur storcand, o amesteca, si in chipul serbetului facand-o, o bea, si ase leacul iti vii afla." Hameleonul chipul leacurilor audzind si precum in batgiocura ii dzice socotind: ,,Vai de mine, vai de mine, dara unde si cine poate lucruri nevadzute, neaudzite ca acestea sa afle?" Si cu strigarea deodata sa destepta.



Din somn si din vis ca acesta Hameleonul trezindu-sa, tot chipul videniii ca intr-un punct a socotelii culegand, ni spre bine, ni spre rau il lua. De carile totdeodata ni sa bucura, ni sa intrista. Ce pre cum sa dzice (tot ce cu mare pofta iubim, aceia cu mare lesnire credeM), in care chip si Hameleonul toate cele dimpotriva din gand izgonind, dupa placerea si pofta sa visul intr-acesta chip talcuia: Apa carea curea, pre a cariia margine el sa primbla: nestatatoare vreme si amestecate dzilele ei sint; padurea deasa si ca intunere cul umbroasa, prin carea cu mare nevoie imbla: multimea gloate lor tulburate; iara negura carea lumina soarelui opriia: invaluirea lucrurilor a carora sfarsit cu ochiul intelegerii a sa videa si a sa cunoaste nu sa putea; intai de departe zarea focului vadzuta: mici incepaturile poftei fierbinti; iara de aproape para inalta: marimea poftei si a lucrului din nemica pana intr-atata ingroset si cres cut, cat preste toata lumea vestea i-au iesit; sulimendrita carea in jaratecul focului sa pastea: statul a toata adunarea carile cu nestansa pofta spre izbandirea inimilor sa hraniia si cu mare nevointa pentru pofta sa, tot greul si nevoiia a suferi nu sa tagaduia. Asijderea, salamandra de foc precum nebetijita, ase nesaturata: statul lucrului inceput pentru savarsire neparasit sa sileste, nici cineva din cei impotrivnici in ceva a-l beteji va putea si pofta atata de folos ii va fi, cat de binele carile va urma neindestulit va fi, caci in mare marime si lucrul si lauda lui va creste. Iara razboiul apii nuarilor cu varvul parai focului si tras netele si plesnetele carile intre dansele sa facea: precum acestor doaa monarhii minunate fapte si vestea lucrului ce sa va intre dansele ispravi, peste nuari va trece si prin si preste toate tarile si olaturile va merge; foamea carea din mancarea salamandrii i s-au scornit: pofta cu carea el spre acela lucru (cu carile vreun ames tec nu aveA) a sa amesteca l-au indemnat; in chipul ei jeratec a manca: pentru agonisirea laudii de la monarhiia pasirilor (caci para pasirilor zburatoare, iara apa nuarilor, dobitoacelor la pamant, tragatoare a fi talcuiA), in pofta a tot statul lor au intrat. Arsura carea in pantece i s-au scornit: greuimea si nevoia lucru lui; leacul pre carile salamandra l-au invatat, adeca oaale serpelui sa bea: mijlocile carile din socoteala si din intelepciune sa nasc (caci serpele intelepciunea, iara oaale aflarile si mijlocele pre carile intelepciune le da, talcuiA), aratandu-i, le-au aflat, le-au baut si in pantece puii serpelui s-au zamislit: socoteala in gand si in inima au bagat, apoi, ca cum le-ar fi zamislit, la calea lor spre ducerea savarsitului le-au pus. Prin pantece cu mari dureri i-au nascut: adeca preste nedejdea sa si de unde nici s-au gandit, fapta cu mare bucurie au savarsit (caci durerile impotriva talcuind, vese lie si bucurie a fi socotiiA). Iara leacul carile impotriva durerii de la Inorog poftiia: prin buiguirea fantaziii, visul aievea si durerea adevarata socotind, stricarea aceii bucurii de la nebiruita puterea nepriietinului prin necunostinta cerca. Ce Inorogul leac carile in fire nu sa da, nici undeva sa afla, spuindu-i, precum lucrul inceput nicicum a sa strica nu va putea, nici asupra aceii bucurii, pre carea faptul inteleptasc au adus-o, vreo intristare impotrivnica va putea sta. Acestea ase, toate, dupa a sa voie Hameleonul talcuind, visul in nespusa bucurie si in lucrul aievea intorcea. Ce un lucru aceasta infipta socoteala oarecum din temelie ii clatiia, caci dupa voie talcul a potrivi nu putea. Adeca: pre cornul Ino- rogului pasirea cea neagra a sa pune neputand, cu penele aripilor frante, de rapa mai mult pravalita decat lasata s-au dat. Asijderea, ca el la locul unde Inorogul sta a sa urca si loc a sa sui n-au aflat. Ce pana mai pre urma, macar ca cu indoit si prepus gand, insa iarasi pre cat mai aproape de pofta sa a-l aduce au putut, si pre acesta intr-acesta chip l-au talcuit. Adeca: pre neprietin moartea de nu-l si va de tot stapani, ea intr-o parte, spre rapa, adeca spre vremea necunoscuta lasandu-sa, viata strampta si nenorocita ii va lasa, ca carea altul nici mai denainte, nici mai pre urma de dansul a vietui nu s-au vadzut, sau in loc stramt si rau ca acela viata isi va petrece, de unde nici el la altul, nici altul la dansul sa marga va putea.

Asedara, Hameleonul, vesel dupa vis si voios dupa talcuirea lui, din locu-si sari si, cum de la Soim pentru vinirea Inorogului cevasi stire nu i s-au dat sa mira (caci cu Soimul cuvant pusese ca cand Inorogul ar vini, indata stire sa-i facA). Apoi iarasi sin gur mangaindu-sa, in sine dzicea: ,,Viclesugul carile in inima port nici piielea de pre mine nu-l simpte, necum acestea in prepus ca acesta sa fie intrat si mai vartos ca precum in toata credinta ma au, bine i-am cunoscut. Ce, poate fi, Inorogul de ceva s-au impie decat si la locul prundisului nu s-au coborat, caci amintrilea si el la cuvantul dat statatoriu, si Soimul de viclesug nestiutoriu ieste." Si ase, iarasi in stratu-si culcandu-sa, dzua a sa lumina cu intunecos gand astepta.

Deci Inorogul si cu Soimul, dupa ce prin multa vreme a noptii, ce le-ar fi fost voroavele sfarsira, unul cu altul sarutandu-sa si in brate prietinesti cuprindzindu-sa, sara buna isi dedera si unul de la altul despartindu-sa, cinesi la ale sale sa inturnara (ca la impreunare pofta hirisa, iara la despartire voia de impreuna tre buiE). Iara cand mana cea de aur cu degetele de trandafir din varvurile muntilor flori culege si manunchele negre din cele albe alege. Hameleonul, dupa obiceiu, la ispitele rautatilor, scoala vrajbilor si cercetare strajilor degraba purceasa, pre carile intr-un suflet cutreierand si ceva nou din celea ce rau nedejduia neafland, precum cu buna sama Inorogul din munte la locul impreunarii sa nu sa fie coborat, singur sie isi dovedi (ca vicleanul cand pe altul in lucru sa amageasca nu are, atuncea singur pe sine in so coteala sa vicleneste si cuvintele din sin furandu-si in punga le punE). Si ase, precum vremea clevetii si ceasul zavistiii sa fie nemerit socotind, cum mai degraba la Soim sa dusa.

Catra carile darea bunii dimineti de giumatate curmand si cadzuta inchinaciune inca bine nesfarsind, cu capul viperii sa inchina, cu ochii vulpei cauta, cu trupul dulaului sa clatina si, ca cum de duh rau tulburat ar fi fost, cu falcile cascate, cu budzele lasate si cu balele aspumate cuvinte cu stropi si stropi cu cuvinte amestecate intr-acesta chip a imprastiia incepu: ,,Vadzut-ati, scriitorul explicandu-le pe fiecare la cheie. Astfel: mana de aur este soarele; degete de trandafir inseamna cand radzele soarelui in varvurile muntilor loveste, iar manunchele albe din cele negre a alege dzice, lucru la cuvant ase de nastatatoriu si ca frundza de tot vantul in toate partile clatitoriu? Vadzut-ati cucosul, invatatoriul vantului, in varvul turnului? Eu inca de multa vreme la trup cate dramuri si la minte cate graunta cumpaneste, sa ti-l cantaresc si de toate pre amanuntul sa ti-l perigrapsesc vream, la chip, cum si la obiceie ce fel ieste sa ti-l arat poftiiam si precum din gura lui vreodata adevarul nu iese a ti-l dovedi ma ispitiiam. Insa spre impreunarea lui cu atata sete incins si cu atata pofta spre viderea lui aprins vadzindu-te, a ti-l povesti ma siiam. Iara acmu, iata, singur iusurimea mintii, nestarea cuvantului si toata prostimea firii bine i-ai vadzut si precum socotesc, precum si cat ieste, de pre unghe leul si de pre parte tot tircalamul vii fi cunoscut, caci eu, ticalosul, pentru a mea prostime, ca nu candai in prepusul de zavistnic si indointa de clevetnic sa cadz, adevarul a-ti grai ma temeam si toata fiinta lucrului a-ti descoperi ma feriiam (ca pre cat de uracioasa ieste minciuna la urechile drept audzitoare, pre atata de primejdioasa ieste adeverinta la audzirea stramb ascultatoarE). Ce acmu, iata, el, la locul insamnat si dupa cuvantul dat, n-au vinit. Iata, giuramanturile in loc de basna si cuvintele si rugamintele in chip de batgiocura le-au luat. 2. De care lucru, indrazneala adevarului luand, din curata inima asi dzice ca de aceasta prietineasca impreunare parasindu-te, cu chipul carile priietinul si prietesugul ce sa fie n-au invatat, deplinul neprietesug si vrednicul nepriietin, cum si cat sa fie, a cunoaste sa-l faci, ca alte feliuri de curse si de late intindzindu-i si intr-in sele vanandu-l, sa priceapa (ca precum toate obrazele unul cu altul nu sa asamana si stelele una cu alta in lumina nu sa potrivasc, ase decat vicleanul mai viclean si decat mesterul altul mai mester si mai istet sa aflA)." Soimul deodata si intr-acesta chip oare de cine graieste mult sa mira. Apoi aceasta puturoasa hula, de unde si asupra a cui o scorneste, cu lin glas il intreba.

Hameleonul dzisa: ,,Dara, domnul mieu bine stie cine in lume si singur intre toti muritorii de toata hula si ocara vrednic ieste, a caruia si a numelui pomenire gretoasa, si audzului scaran davoasa ieste".

Soimul dzisa: ,,Hele, pentru aceasta si mai ales a intelege as vrea".

El dzisa: ,,Au nu amageul si sifariul acela atatea crunte sudori mi-au varsat? Au nu vicleanul si inselatoriul acela de atatea ori si intr-atatea de moarte cumpene si de viata primejdii m-au bagat, mai vartos ca cu a lui pricina si rob la mana crocodilului am cadzut, unde si pana astadzi cu greu pret a ma rascumpara si cu multi chizasi pretul sa-mi platesc legat sint. Dara de vreme ce el toate ostenintele in zadar si toate slujbele in darn a fi mi-au aratat,lasa, ca inca putintel, si visul carile am visat dupa talcuire il voi plini. Caci visele pre mine vrodata macara nu ma amagesc, ca precum a viselor talcuire, ase a vrajilor alcatuire de la tata mieu foarte bine am invatat. Ca tata-mieu, Apariul, prin multa vreme la Hersonisul crivatului cu corabieriia imbland, de la ba bele schithilor toate mestersugurile gheomandiii, hiromandiii si a necromandiii deplin invatasa, pre carile prin adese paradosin supt pecetea pomenirii tare le-am insamnat, din carile suvaitoriul si a multe carari stiutoriul acela nu-mi va scapa".

Soimul intelegand ca toate acestea varsaturi asupra curataniii Inorogului le boreste: ,,Sterge-ti gura, dzisa, o, priietine, si de ieste cu putinta stiupitura iarasi iti inghiti si boratura iarasi iti sorbi, caci Inorogul si la cuvantul dat au statut, si la locul im preunarii, asara, dupa cum au dzis, au vinit. De la carile de intreaga voroava saturandu-ma si de inalta intelepciune mult mirandu-ma, adeverit sint ca acestea toate spre ispita sau prin zavistie veche le graiesti. Si acmu din pricina sau a nestiintii, sau a rautatii (caci amandoaa jiganii rele si cu multe capete sinT), in vreme fara vreme cu ce erai incarcat a te descarca si in locul ce nu ti s-au cadzut a le arunca ai silit. Ce de ai facut ispita, o, priietine (intai pre tine de bun, apoi pre altul de rau ispitestE); iara de te-ai din zavistiia veche cleveta noaa a face pornit, sa stii (ca sabiia zavistiii manunc nu are, si oricine a mana ar apuca-o, neranit si nebetejit sa ramaie nu poatE)".

Hameleonul, de o parte cu obrazul (carile nu de rusine, ce de viclesuguri a sa muta stiE), in multe fete sa schimba si pen tru ca acmu Soimul din minciunele si clevetele, carile din spur cata lui gura audzisa, sa nu cumva vechea-i pizma sa cunoasca si mai cu de-adins viclesugurile sa nu-i cumva cerce si, aflandu-le, sa nu-i cumva amintrilea visul talcuiasca sa temea. Iara de alta parte, cum minciuna in haina adevarului si viclesugul in camesa dreptatii s-ar imbraca si acmu de curand calcatele-si de vulpe vicleana urme cum s-ar astupa, cu gandul obrazniciii, in campul nerusinarii, ca un cal sirep si desfranat, alerga. Asijderea, aces tea cu a cuvantului mestersug a le sicui, a le captusi si a le zugravi de nu le-a cumva putea, de toata nedejdea ce mai denainte luasa, scapat sa simtiia. Insa (aflatoare de mestersuguri firea in nevoI), si ales a lui, carea organul rautatii a-si afla si rautatea mintii a-si acoperi indata in pomenire ii adusa, singur in inima sa ca aces tea scornind: ,,Oare cei ce a mestersugului cuvantului invatatori sint ce alta giuruinta catra ucinicii sai dau, fara cat, precum adevarul minciuna si minciuna adevarul sa faca ii va face, si de vreme ce cu cea de obste socoteala lucrul si mestersugul acesta ase sa crede, iata ca urmadza ca si eu aceasta a ispravi sa pociu, de vreme ce nu putin untdelemn intr-aceasta invatatura am chel tuit si mai vartos ca prin multa vreme intre alalte lighioi scaunul acestii scoale am tinut si cu scrisorile a cartilor amagitoare de prinderea din toate dzile am avut". Si ase, fete dupa fete si chipuri dupa chipuri in fata schimbandu-si, catra Soim voroava intr-acesta chip incepu: ,,(Dragostea prea mare si liubovul ca rile peste hotar trece, de prea mica pricina, mari prepusuri isi facE), precum maicele catra fiii sai aievea dovada sint. Carele ori de fietece mica a oranduielii sanatatii mutare grele si primej dioase boale cuconilor sai prepun si de celea ce sa nu le cumva vie sa tem, acele precum sa le fie vinit, de frica socotesc, de unde cuvantul a sa dzice s-au apucat (sa nu vie in capul copilului ce-i meneste maica-sA). Asemenea dragostele Afroditei, cand la stepana hirisiii sale sosesc, pre tot ochiul viclean si tot piciorul stramb socotesc, si, in toate si pentru toate, pentru cel sie iubit, negandite prepusuri si zelotipii isi scorneste. Si pentru ca dra gostele sa-si poftoreasca si iubostele sa-si innoiasca, tot prepusul fantastic in locul adevarului apucand, o hula dragastoasa si o manie mangaioasa scorneste, dzicand: ,,Bine cunosc si din multe impotriva semne adeverit sint ca raul mieu noroc cu curata ini ma mea rau sa slujeste si de nesuferit rane in toate dzilele prin mana ta intr-inema imi trimete. De vreme ce tu acmu pre altul sau pre cutarile (anume dzicanD) a iubi ai inceput, iara pre mine, ticalosul, din dragastosii tai ochi departandu-ma, cu toata inima din adevarata dragoste m-ai lepadat si m-ai urgisit. Bine inca din ceput inima imi spunea ca dragostea, cu carea in zadar ardeam, adevarul a cunoaste ma opriia, ca dragostelor zugravitoare si ini mii mele amagitoare esti, de vreme ce acmu, iata, aievea si la aratare au iesit, ca asesi dintai catra mine numai cu gura si cu cuvantul erai, iara catra ciuda lumii acela cu toata inima si cu tot sufletul te dai. Ce buna nedejde am ca in curanda vreme de lancea carea eu m-am ranit si de veninul cu carile eu m-am otravit si el neranit si neotravit sa nu scape, si peste putine dzile, pre cum eu acmu, ase el atuncea deplin va cunoaste ca nici oda naoara cu cineva dreptatea a tinea si curatiia inimii nebetejita si neimata a feri nu te-ai invatat, ce pururea catra toti la cuvant nestatatoare si cu inima ca valurile marii in toate marginile lovi toare ai fost si esti. De care lucru, precum linistei marii, ase dra gostelor tale de credzut si in cuvintele tale de sprijenit n-au fost, nici poate fi. Caci din nemica in inalte de uraciune valuri te inalti si fara nici o pricina linistea in tulburare si furtuni de manie ca acestea iti intorci, cat ticalosul inimii vas in ochean fara fund si mare fara margine, ca aceasta undeva liman de nazuinta si liniste de mantuinta a afla nu poate. Ce de vreme ce nemilostiva-ti inima si sufletul intoarcere spre caiala nu-ti stie, iata ca de astadzi si inainte mahnita fata mea nu vii mai videa si slabanog piciorul mieu inalt si neagiuns pragul tau nu va mai calca. Fa-ti voia, plineste-ti pofta, negura din varvul muntilor s-au radicat, nuarii de pe fata soarelui s-au mutat, tot spinul si piiedeca din cale-ti s-au luat, si fara de nice o siala, strange, imbratasadza, dulci sarutaturi si a trupurilor incaldzituri cu acest acmu de curand si proaspat iubovnic va impartiti. Eu m-am vechit, m-am vestedzit si ca florile de bruma m-am ovilit. Soarele m-au lovit, caldura m-au palit, vanturile m-au negrit, drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii m-au imbatranit, noptile m-au schimosit si, decat toate mai cumplit, norocul m-au urgisit si din dragostele tale m-au izgonit. Iara acesta nou, vios, vlagos, ghizdav si frumos, ca soarele de luminos, ca luna de aratos si ca omatul de albicios ieste. Ochii Soimului, pieptul leului, fata trandafirului, fruntea iasiminului, gura bujorului, dintii lacramioarelor, grumadzii paunului, sprancenele corbului, parul sobolului, manule ca aripile, degetele ca radzele, mijlocul pardosului, statul chiparosului, pelita cacumului, unghele inorogului, glasul bubocului si vartutea colunului are. Lucru ca acesta t-ai agonisit? Paste-l, poarta-l si in multe dzile cu fericire hraneste-l si ingrasa-l. Iara mie aceasta imi ramane, pe blastamatu lumii naroc plangand, dreptatea mea catra tine si strambatatea ta catra mine in veci catra toti si neparasit petiutinderile sa povestesc." Acestea si altele ca acestea jelea inimii a grai gaseste si zelotipiia asupra iubitului sau, sau de fata, sau catra alt chip, sa jaluieste, pana cand raspunsul cel sie dorit, din dulce rostul iubitei sale slobodzit, raspuns spre a sa nemangaiata mangaierea a audzi sa invredniceste. Carea in cu rata inima staruita traind si de la iubitul ei in prepusuri ca aces tea tiindu-sa, intr-acesta chip ii raspunde: ,,Norocul mieu cel nenorocit, o, dulcele mieu, pana intr-atata necredincios si prepui toriu te face, ca din sinul maicei si de la titele mamcii de cand am iesit, decat tine mai frumos si mai dragastos nici a trupului ochi mi-au vadzut, nici a sufletului a videa mi-au poftit. Ca intre toti dumnadzaii, desi ieste soarele mai frumos, insa eclipsis il intunecadza si noaptea il departeadza, de ieste luna intre boadza si Vinerea intre stele mai ghizdava, insa lipsa luminii, acoperi rea nuarilor si minunata nasterea comitelor le astupa si le aco pere. Singure numai, decat toate frumsetele mai frumoase, frum setele tale dzua lumineadza, noaptea stralumineadza, de departe mangaiesc si de aproape sufletul veselesc, a carora lumina apus nu stie si privala satiu nu are. O, blastamat ceasul acela in carile lacramos ochiul mieu nu te vede si nenorocita dzua in carea de privala ta departata stau. Soarele nu rasaie, stelele nu luminedze si dzua sa nu sa arete noptii aceiia in carea bratele mele nu te imbratasadza si titele mele la talpele tale nu sa alatureadza. Vultu rul ceresc ascunsele inimilor si tainele sufletelor stie. Pre carile neminciunos si credincios martur puiu, ca in ceasul in carile cu lipsa nespuselor tale lumini ma osindesc, indata fantanele Nilu lui din ochi neincetat imi izvorasc si suspinele infocate din inima decit para tartarului mai inalte si decat scanteile Ethnii mai info cate imi izbucnesc. Din tine ales, o, iubitul mieu, toate trupurile ciunguri de copaci parjoliti si toate chipurile taciuni in tina potoliti ochilor miei sa vad si sufletului mieu sa par.



Ah, pustie si decat cu moartea mai omorata eu, cand neinfranta voia ta asupra mea mahnita voiu cunoaste. Nu, sufletul sufletului mieu, nu, lumina ochilor, nu, viata si fiinta mea, nu prepune pe tarna talpelor tale gand ca carile nici dupa moarte, necum pan la moarte in inima mea va intra. O mie de suflete Dumnadzau de mi-ar fi dat, in primejdiia parului capului tau pre fietecarile de o mie de ori jirtfa si giunghere spre plecarea maniii Dumnadzaului le-asi aduce. Ca de ieste in lume vreo fericire, aceia privala ta ieste, si de ieste dupa lume vreo fericire in carea mie privala ta sa-mi lipsasca, si ea sa lipsasca, ca toata munca tartarului mie alta nu poate fi, fara numai minuta ceasului despartirii tale. Ca numai cu tine fericirea adevarata, iara fara tine, oricum si oriunde ar fi, minciunoasa ieste." Ca acestea raspunsuri placute iubitul de la iubita sa (o, domnul mieu, Soaime,) luand, inima din dogoreala prepusurilor isi racoreste si oarecum dragostea innoindu-si, liubo vul si iubostele isi adevereste. Intr-acesta chip si ca cu aceasta dragoste catra in veci de iubitul Inorog aflandu-ma, pentru obraznica, insa din adevarata dragoste pornita ispita, iertare sa aib, ma rog. Caci ce ieste adevarul a marturisi sa cade, ca in toate prepusurile dimpotriva cu o oarba purcedere am cadzut, ca nu cumva el, dupa datul cuvant neviind, ceva maiestrii neprietinesti sa fie simtit am prepus si, pentru ca adevarul a pricepe sa poti, celea ce nu are ii graiiam si celea ce nu-i poftesc ii dziceam. Iara acmu dintr-imbe partile cunoscand si instiintan du-ma ca nu ce dineoarea prepuneam, ce ce dinceput stiiam si nedejduiam, au iesit, inspaimantata-mi inima acea deplina vese lie au luat si toata indointa dimpotriva de pe suflet mi s-au radicat. Adevarat, dara, domnul mieu, ca, precum dzici, Inorogul, pre cum la cuvant statatoriu, ase la lucruri staruitoriu si la minte neclatitoriu ieste, ca el minciuna nu numai caci nu o graieste, ce macar a o audzi nu o priimeste, si precum cu limba despre voro avele deserte posteste, ase urechile despre cuvintele fara fiinta isi opreste. Adeverit, dara, sa fii ca pre cat din voroava lui te-ai instiintat, cu mii de mii de ori mai cu multul din faptele lui vii cunoaste ca in toata vredniciia straluminat si in toata bunatatea curat sa va afla.

Inalte dara cerestii cornul slavii lui si, dintr-a mele dzile scurtand, dzilele lui inmultasca, si nenumarati aii ii adauga. Ca ce sint, dupa pricina dintai, a lui si de la dansul sint, ca odanaoara puterea cornului lui cu antidotul cel nepretuit si in de binefaceri neperigrapsit asupra slabiciunii cum mai curand de n-ar fi agiuns, inca de mult viata mi s-ar fi curmat si tarna cu pravul mi s-ar fi amestecat. Ce acmu, pentru caci la vremea im preunarii neaflandu-ma si de a lui nesatioasa privala lipsindu-ma, inima-mi cu para inaltata si cu vapaie nestamparata imi arde. Ce poate fi fortuna segi necredzute si glume nesuferite ca acestea aratandu-mi, cu intristarile si mahnirile mele giucandu-sa, sa zabaveste. De care lucru, pentru a lui de a doa venire fara stiinta sa nu fiu, ca paguba si pedeapsa carea acmu sufletul mi-au simtit, a-mi rascumpara si a-mi mangaia sa pociu, si de nu cu sarutarea talpelor, macar cu privala ochilor sa ma invrednicesc, carea, una si singura, toata intristaciune si mahniciunea a-mi radica si toata durerea inimii a-mi vindica, destula si de prisosit ieste." Soimul, la inima curat, viclenelor a Hameleonului cuvinte incredintandu-sa, precum iarasi dupa cateva dzile sint sa sa impreune ii spusa.

Hameleonul indata: ,,Dara, eu stiu, dzice, ca visele mele pe mine sa ma amageasca cu putinta nu ieste." Soimul: ,,Ce vis ieste acela, rogu-te, ca si denioarea pomenind, precum asupra lui il vii izbandi dziceai?"

Hameleonul dinceput pre amanuntul incepu a i-l povesti, pre cum mai sus s-au dzis. Soimul, deodata adancimea visului cu sigeata socotelii patrundzind, talcul ce i-ar fi mult sa mira si catra Hameleon: ,,Dara tu acesta cum l-ai talcuit?" dzisa. Hameleonul nu numai in cuvintele aievea viclean, ce inca si in vise fantastice dusman, acmu, inaintea Soimului, visul spre bine talcuia si pre scurt mintea a-i captusi siliia, dzicand: ,,Padurea cea deasa si umbroasa: grijea carea pentru pogorarea Inorogului purtam era si indointa vinirii lui la impreunare insam na. Salamandra carea in para focului sa pastea: vechiul neprie tesug, carile in rautati au crescut si s-au hranit. Foametea carea in pantece mi s-au scornit: jelea carea pentru acest neprietesug mi-au vinit si de greu pentru priietini inima mi s-au ranit. Leacul oaalor serpelui, carile mai mare durere mi-au facut: vinirea Ino rogului pentru a cariia nestiinta oarece in prepusuri am intrat si ispita cea de dineaoarea am facut. Zamislirea si nasterea puilor prin pantece: nedejdea vinirii lui si minunata ispravirea lucrului prietesugului ce va sa sa faca. Pasirea cea neagra, carea, de cor nul Inorogului neputandu-sa lipi, cu capul in gios au cadzut: vestea si numele cel rau, carile pre napaste asupra cinstii Inorogului il punea, adevarul cunoscandu-sa, de pre capul lui sa va radica si in prapastea uitarii sa va lepada. Leacul cel peste putinta firii Inorogul ii arata si intr-ace data sfarsitul visului urma: precum veseliia si bucuriia carea din isprava lucrului va lua, in lume impo trivnic sau in ceva betejitoriu a i sa afla nu va putea, si ase, tot savarsitul lucrului in bucurie si inima buna va ramanea." Ase Hameleonul in graba, la unele prindzindu-sa, la altele ne prindzindu-sa, izbandirea visului nadind si carpind in scurte cu vinte, lungi si late viclesuguri acoperiia.

Ce Soimul, macar ca visul in multe parti lua, insa deodata in camara tacerii il incuie si sfarsitul lucrului talcuirea visului sa arete astepta (ca vrajitorii minciunosi si credzatorii parerilor noptii, de nu frati, iara veri primari isi sint. Cela din minciuni adevarul, cesta din fantazie chipul a scoate silestE). Dupa acestea Hameleonul de la Soim iesind si cum vanatul au pierdut si Inorogul au scapat, cu mare jele si a inimii durere gandind, de mare nacaz budzele isi musca si manule isi frangea. Si ase, cum mai degraba la dulai si la ogari alergand, cu fata posomorata si cu inima infranta, in trist chip si jelnica inchipuire li sa arata (ca a amageilor cea mai de frunte invatatura si mai de treaba schimositura ieste ca in inima pe cacodemonul, iara in fata evdemonul sa poartE), pre carile ei, intr-aceasta forma si aratare vadzindu-l: ,,Ce poate fi aceasta, o, priietine, dzisara, ca chipul urgie si fata bezcisnicie iti arata si lucru peste voie sa ti sa fie tamplat, mahnite cautaturile si fierbinti oftalurile iti martu risesc? Au spre chedzi rai vrajile ceva t-au menit? Au spre pofta inimii noastre de ceva impotriva si neagra veste ai simtit? Sau de nu tie ceva rau t-au vinit, altuia vreun bine a sa face ai cunoscut (ca zavistnicul mahnirea indoita poarta, una cand lui ceva rau, alta cand altuia ceva bine sa nu cumva vie sa temE). Noi pana acmu intr-atat tacere infundat a te videa nu ni s-au tamplat. Lim ba cea ca clopotul cine t-au legat? Gura cea ca doba ce t-au as tupat? Voroava cea ca pohoaiele ploilor cine t-au inghetat? Gla sul cel ca tunul fulgerului ce t-au amortit? Multimea cuvintelor cele ca pacura izvoratoare si ca naboiul pe toate sesurile clevete lor nabusitoare cine t-au oprit? Fara nici o zabava si cum mai curand spune-ne, ca, sau mahnirii impreuna partasi, sau, de va fi cu putinta, mangaietori si gonasi sa ne facem. (Ca cuvantul man gaios la intristare ieste ca numele doftorului la dzacarE), carile macar ca indata toata intristarea n-ar radica, insa o indointa oare carea chitelelor aduce. (Iara unde indointa, acolea si nedejdea, si unde nedejdea, acolea si incepatura mangaierii iestE), precum si doftorul macar ca nu intr-acea data toata boala scoate, nici nu mele lui face minuni, ce nedejdea bolnavului radicand, socoteste ca cel ce leacurile da, de fata ieste, ase precum si leacul ii va afla nedejduieste, care nedejduire oarecare chip de otesire ii aduce." Hameleonul, din nari pufnind, pieptul izbind, din cap tremu rand, din mani aruncand, cu picioarele ca dulaii turbati tarna imprastiind, din gura aspumand si toata icoana vrajmasiii de la inima in fata-si zugravind: ,,O, fratilor si prietinilor, in mare a ini mii stramtoare ma aflu, dzisa, atata cat, precum sa dzice dzica toarea, ca de oi grai, oi muri, de oi tacea, oi plesni, si din doaa rautati carea de mai buna sa aleg mintea nu-mi poate nemeri. Sa incep, tremur, sa nu incep, de nacaz ma cutremur, sa dzic, ma tem, sa nu dzic, putere a rabda nu mi-au ramas, ca fatatoarele la ceas am sosit: sa fat, durerile si chinurile ma inspaiminteadza, sa nu fat, pantecele imi crapa si cuvintele ca puii ohendrii prin treci imi ies. Sa stric doaa, tocmasc una, sa tocmasc doaa, stric o mie. Pen tru care lucru, mai denainte, pana cuvantul a va deschide, prieti nesc sfat sa-mi dati si cu mana fratasca sa ma indamanati va pof tesc. Adeca, intai sa stric doaa si sa tocmasc una? Au intai, toc mind una, sa stric doaa? La aceasta intrebare de voi videa ca si voi dupa a mea socoteala ma sfatuiti, atuncea gura de voi inchide, pantecele sa-mi casce si pre spinare plesnind, povestea prin treci sa izbucneasca si calcaiul in locul rostului sa graiasca voi lasa.



" Dulaii, catava vreme in ganduri stand si la intrebare fara baiere ca aceia ce sa-i raspundza socotind, mai tardziu intr-acesta chip ii dzisara: ,,La toata incepatura a tot lucrul doaa savarsituri a unii pricini sa socotesc, carile pentru un savarsit dintr-acele doaa sa incepe, adeca un savarsit ieste, pentru ca oricum ar fi, lucrul acela ieste sa sa faca, iara altul ieste, pentru ca bine sau rau, tare sau slab, trainic sau netrainic si altele asemenea acestora sa sa faca cauta. Deci cand cel de pre urma si mai cu anevoie nu sa soco teste, cel mai dintai si mai pre lesne sa apuca. Asijderea (orice mai cu lesne la savarsitul poftit a sa duce s-ar putea, aceiasi mai cu greu si mai cu nevoie a sa face nebunie iestE). Deci pentru care savarsit pricina inceperii t-ar fi socotind, spre acela lucrul iti asadza. Iara amintrilea stim ca, precum din fire, ase din mestersug, tot lucrul decat a sa face, a sa strica mai pre lesne ieste. Ca un copaciu in 40 de ani la cea deplin varsta si hirisa marime a vini, iara a sa usca in 40 dzile poate. Asijderea, videm ca cele in mestersug a sa tocmi decat a sa face mai lesne si decat amandoaa mai lesne stricarea, ca piramidele Eghiptului, colosul Rodosului, raiul Vavilonului, capistea Efesului carea prin vremea a de ani de-abiia si cu lucrarea a toata putinta Asiii cu mare nevoie a sa ispravi s-au putut; si altele asemenea acestora, cu cata nevoie si cu cata osteninta s-au facut, cine poate povesti? Carile cat de cu lesne si cat de cu iusor in nimica s-au intors, a toti muritorilor minune aduce (ca a tot muritoriul tot lucrul mu ritoriu si putin statatoriu iestE). Asijderea altele, precum pre lesne a sa face, ase mai pre lesne a sa strica, iara a sa tocmi, toata isteciunea mesterilor goneste (ca un copil mititel cu un betisor suptirel o mie de oale si dzaci de mii de stecle a sfarama poate, iara o mie de olari o oala sparta a carpi si dzaci de mii de steclari o stecla franta a tocmi nu poT). Si precum sa dzice cuvantul (un nebun o pietricea in fundul marii arunca, pre carea o mie de intalepti sa o scoata vrednici nu sinT), care paradigma lesnirea facerii, si nevoia desfacerii arata. Acmu, dara, chipul face rii, tocmelii si stricarii in sine socotind, dupa care ai pofti, sfatul nostru alcatuieste si de carea intai sa te apuci, alege". Hameleonul raspunsa: ,,Adevarat, dzice, ca prietineasca sfatui tura si inteleptasca invatatura mi-ati dat, si acmu cunosc (ca su fletele priietinilor adevarati, cu puterea simbathiii carea intre sine au, unul gandul altuia oarecum nemereste si unul altuia proroc sa facE). Dupa povestea dara carea au trecut si dupa sfatul cari le de la voi am audzit, urmadza ca intai doaa stricand, apoi pre unul sa tocmasc, carile mai pre urma a multora de tocmirea vietii pricina poate fi. Veti sti, dara, o, fratilor, ca pieirea a doaa cape te ieste viata a capului al triilea, adeca cu moartea Inorogului si acmu si a Soimului, viata Corbului sa va starui, prin carile toata a pasirilor si a dobitoacelor monarhie sa va intari si despre razsipa carea i sa gateste sa va sprijeni. Iara intr-alt chip nici putinta, nici vreo de putinta nedejde au ramas, precum mai pre urma povestea viti intelege!"

Dulaii din gura Hameleonului pentru numele Soimului audzind, nu putin sa tulburara, caci si frica ii avea si cinstea ii purta. Insa, pentru ca dintr-adanc lucrul mai la ivala sa scoata, cu tot de-adin sul pe Hameleon a intreba incepura si cum curg lucrurile si ce ar fi povestea sa le spuie il poftira.

Hameleonul dzisa: ,,Lucrurile toate dupa pofta si dupa talcuirea visului cea dintai purcesese si pana in savarsit ase ar fi mars. Iara acmu viclesugul carile Soimul catra stapanul sau au aratat si lu crurile spre mare si groznic rau au mutat si talcuirea visului mieu spre cumplita si strasnica izbandire au schimbat."

Dulaii, invaluite cuvintele lui nepricepand, precum de aierul fierbinte imbatat sau acmu la schimbarea lunii fiind, de boala ce avea turbat, si tulburat sa fie socotiia, ales de numele visu lui (in carile toata voroava intemeiata sa videA), audzind (din vis, vis, si din noapte intunerec sa iasa socotiiA), insa macar si vis sa fie (a tot lucrului stiinta decat nestiinta adecat nestiintai mai buna si mai de folos a fi dziceA). Si ase, pentru temeiul voroa vii si ceinta povestii, vartos a-l iscodi apucara.

Hameleonul dzisa: ,,Soimul spre amandoaa monarhiile aieve nepriietin si cumplit vrajmas a fi s-au aratat, si pre mine de atata vreme in ras si batgiocura tiindu-ma, toate si mai nenumaratele mele slujbe in prav si in pulbere le-au vanturat, de vreme ce, precum bine stiti, ca cu totii sfatul la un loc pusesem, ca doara vreun mijloc a sa afla s-ar putea, cu carile pre Inorog la prundis sa-l coboram si pre nepriietinul obstii la stramptul lui si la lar gul nostru sa-l aducem, la care lucru cu totii, ca intr-o desime de padure umbroasa si ca intr-o noapte nuaroasa si intunecoasa, cu gandurile ratacind si cu socoteala orbacaind, imblam (ca intunecarea mintii, decat a noptii mai grea, si piierderea socote lii decat a caii mai primejdioasa iestE). Si acmu mai toata nedej dea pentru ispravirea lucrului sa curma, ce eu, cu multe osteninte si cu fierbinti sudori varsate, in mijlocul primejdiilor, ca o suli mendrita in mijlocul focului m-am aruncat si acmu mijlocul les niirii si chipul ispravirii afland, atata nevointa mi sa indemnasa si pofta slujbei atatase, cat ca cum cu totului in foc asi arde mi sa parea si acmu plinirea slujbei, leacul arsurii tiind, pojarul carile manuntaile imi topiia precum sa-l potoleasca socotiiam. Caci cu multe mestersuguri acoperite si cu fel de feliuri de giuramanturi zugravite pre Inorog la stramptul lui si la largul nostru scosesem si in marginea prundisului il coborasem. Si acmu ca cum in ne dezlegate legaturi stiindu-l, din ceas in ceas si asupra nepriieti nului izbandire si cea dorita a visului mieu talcuire sa audz asteptam si, toata noaptea in ganduri tavalindu-ma, in pat ca pestele pe uscat ma izbiiam (ca precum pestele afara din apa cu aier sa ineaca, ase pofta peste masura toate valurile gandurilor asupra-si incarcA). Iara dupa ce astadzi soarele zorile s-au ravarsat si de dzua s-au luminat (oh, cu multul noaptea mortii decat dzua ca aceasta mai fericita si mai placuta mi-ar fi fosT) si curmarea nedejdii, carea fara de nedejde mi s-au tamplat, intelegand, pen tru ca minciunoase ispitele Inorogului sa arat, la Soim m-am dus. Nicicum de vinirea si de slobodzirea lui in gand puind (caci, de ar fi vinit, precum si eu si voi stire am fi avut, socotiiaM), catra carile eu pentru chiara firea Inorogului si pentru nestatatoare cu vintele lui a povesti si de-a fir-a-par a le talcui incepand, Soimul, cu mare manie a ma probodzi si cu amare cuvinte a ma ocari, au inceput. Asijderea, cu nespuse laude pre Inorog a lauda si preste ceriu lauda a-i radica sa siliia, si, inca cu putinta de ar fi fost, toate tropurile ipervolicesti unul peste altul gramadind, scaun decat a lui Zefs mai inalt preste ceriuri i-ar fi asedzat. Deciia precum Inorogul la impreunare sa fie vinit si in mintea lui adanca intelepciune sa fie gasit si toata rautatea si stramba tatea la noi, iara toata bunatatea si dreptatea la dansul sa fie aflat dzicea. Catra acestea, mare cinste pomenirii numelui adao gea, si precum cu jiganie ca aceasta prietinie, iara nu neprietinie, a face si a pazi trebuie, nici stramba goana noastra (carea impo triva a tuturor cerestilor iestE), carea asupra blandetelor si linestii lui am scornit, fara izbanda de sus si fara plata din ceriu a ramanea poate. Dupa acestea si pre mine cu tot de-adinsul tare ma indem na ca de acmu inainte, tot neprietesugul din inima scotind, cat prin mana mi-ar vini, spre folosul, iara nu inalgiosul lui sa silesc, de vreme ce si el de astadzi inainte intr-aceasta inima curat si dintr-aceasta socoteala nemutat ramane. Ce naboiul cuvintelor sa-mi abat (caci la inima dosedita mestersugul voroavii neinvatat sa afla si materiia cuvantului nu sa sfarsestE) si intr-un cuvant toata incheietura voroavii sa cuprindz: cata nepriinta si vrajmasie asupra Inorogului de la Soim nedejduiam, atata si inca si mai multa priinta si fratie intre dansii am cunoscut. Eu, dara, o, fratilor, otravite ca acestea de la Soim cuvinte audzind, ca cum cu oaa de naparca m-ar fi ospatat si cu venin de vipere m-ar fi adapat mi s-au parut, carile cu mari dureri de intristari in mate-mi zamis lindu-sa, de mare nacaz pantecele crapandu-mi, catra voi le nasc si visul in izbandire inca putin au ramas si mai vartos laudele si clatirile cele de cap cu carile cu urgie imi porunciia, pentru ca despre voi cuvantul tainuit sa tiiu, acelea toate clatirea otravii si a melanholiii in ficati mi-au scornit, cat, precum ma videti, de tulburat inainte va stau. Ce cerestii de s-ar milostivi si cu atata poharnirea faptei de s-ar opri, inca tot de viata nedejde asi trage. Iara cursul izbandirii visului, tot pre aceasta cale de va merge, Inorogul de toata primejdiia scapat si mantuit ieste, caci pasirea cea neagra, carea de corn nu i s-au putut lipi, tot cuvantul si lu crul impotriva impotriva lui biruinta sa nu aiba, va sa sa talcuiasca si leacurile cele peste fire date, sau de tot tagaduite, rana si boala poftei mele asesi de tot neistelita va sa ramaie (ca rana poftii decat a fierului mai obrintitoare si de pricina cat de mica mai burziluitoare iestE)."

Dulaii amestecatura visului cu imprastiitura altii voroave ame stecata audzind, voroavii ce sa raspundza nu putea si visul cum ar talcui nu stiia. De care lucru, iarasi pre Hameleon dintr-aces tea ce s-ar intelege intreba si visul ce s-ar talcui cerceta. El dzisa: ,,A visului izbandire intr-acesta chip Dumnadzau sa o departedze, iara ceia carea eu mai denainte am talcuit, de izbandire sa o apropiiedze. Si mai mult pentru vis in zadar cu gandurile in desert nu va purtati, ce pentru povestea desteptata lucrul a pazi nu va ingaimati, si de ce intai si mai cu temeiu viti apuca, fara zabava va gatati. Ca nu prea atata Inorogul, pre cat Soimul lucrurilor noastre sa imponcisadza (ca cine priieste ne priietinului, acela nu priieste priietinuluI), si intr-aceasta data oricine viata Inorogului pofteste, acela cinai spre moartea Cor bului gateste. Iara cat despre partea mea ieste, bine stiti, ca inca de demult imbletele Soimului nu-mi placea si precum pentru viclesugurile in prepus sa intram era, mutarea sfatului celui dintai il arata, precum v-am si mai povestit. Iara acmu, iata, prepusu rile mele la adevereala si viclesugurile lui la ivala au iesit (ca spre porunca stapaneasca ce viclesug mai mare a fi poate decat prietesug si fratie a lega cu nepriietinul cel de moartE), precum si Soimul a face acmu s-au vadzut, carile, pre vrajmas ca acesta la mana avand, nu numai caci in toata pacea l-au slobodzit, ce inca si departe tiindu-i, spre a lui priinta si a viclesugului partasie pre altii a-i intoarce sileste. Insa precum bine salamandra ma mus tra ca nu fietecui ieste dat jaratec a manca (nici fietecui de lu cruri aspre si grele a sa apuca sa cade, ales cand pricina asupri toare lipsestE). Dara de vreme ce eu, ticalosul, jaratecul am mancat, in mata neastamparat pojar ca acesta mi s-au atitat, oaale ohendrii am baut, puii serpelui am zamislit si acmu iata ca i-am si nascut, pre toti cerestii milostivi cu plecaciune rog ca aceasta numai, iara nu alta, izbandirea visului sa fie. Ca pana aice fortuna piciorul a calca de-si va opri, tot oarece nedejde ramane ca lucrul inceput la savarsit sa sa duca, insa nevointa din inima si silinta din suflet de sa va pune (ca nevointa sufereala cearca, iara sufereala toate rabda, iara rabdarea cu vreme mai mult izbandestE)."

Dulaii dzisara: ,,Dara acmu adevarat, peste stiinta noastra, Ino rogul cu Soimul impreunare sa fie avut? Si fara prepus cuvinte necadzute ca acestea catra tine impotriva stapanului nostru sa fie grait?",,Cu buna sama, raspunsa Hameleonul, si ase sa-m aib parte de copiii pre carii acmu prin pantece i-am nascut (ca bine stiti ca intr-alt chip nasterea copiilor firea mi-au tagaduiT) si ase roa da saditurii carea am sadit si zmiceaoa, odrasla hultuoanei carea am hultuit sa-mi creasca, cat ieste minciuna sau alt chip de bloje ritura in voroava mea. Deci mai mult ceva de acestea a va prepune va parasiti si cum mai curand pentru lucrurile Inorogului si pen tru strambe imbletele Soimului, Corbului stire sa dati. Ca amintrilea (rana obrintindu-sa si patima invechindu-sa, a sa vin dica cu nevoie va fI) (caci pana a nu flamandzi, hrana a cerca, a socolanilor, iara flamand pe la usile altora a sa imprumuta, al lenesilor lucru iestE). Si catra acestea lucrul inca mai dintr-adanc a cunoaste de viti vrea, a sti vi sa cade ca a Soimului fapte spur cate nu numai cu atata sa incheie, ce inca si de alte ale lui van turoase fantazii bine m-am adeverit, pentru carile fara nici un prepus adeverit sint.

" Dulaii aceia ce poate fi intrebandu-l si de va fi ceva de temeiu, pentru ca totdeodata monarhiilor stire sa faca, dzicandu-i, Hame leonul raspunsa: ,,Ieri, cand soarele fruntea cailor spre apus si carul spre coada ursului celui mic isi intoarce, pre marginea prundisului incoace si incolea, pentru ca meleanholiia sa-mi raschir, primblandu-ma si pentru lucrurile asupra-ne staruitoare in multe ganduri invaluindu-ma, Moliia, carea blanele strica, in timpinare imi iesi. Eu, macar ca nu de foame, ce pentru zabava pre varvul limbii luand-o, ea, saraca, de icoana mortii carea acmu dinainte-i sta, tare inspaimandu-sa, cu mare umilinta a mi sa ruga incepu si: ,,Cruta-mi viata, domnul mieu, dzicea, spre moale si molatec trupsorul mieu aspru si nedomolit nu te arata, ce intai doaa, trii jelnice a mele cu cele mai de pre urma trase duhuri alcatuite stihuri si olicaite cantece ascultand, vii cunoaste ca musele, pre cei ce de la inima le iubasc, cu darul profitiii ii impodobasc! Care cantec, bineinteles, si mie si tie si pre langa noi inca multora viata a da, iara amintrilea neaudzit si neinteles, a multora ata vietii a curma poate." Eu ii dzisi: ,,(De moarte nu te teme si de viata nu fi cu grijA), ce cantecul ce stii cum mai curand si cum mai bine stii, mi-l canta, pentru carile impreuna cu viata si alte multe si scumpe de la mine daruri vii lua, carile, dupa giuruinta cuvantului, indata si cu plineala lucrului vor urma." Ea, dara, intr-acesta chip cantecul incepu:



,,Cu penele Soimul vantul despicand,
Cu Batlanul negru cuvantul puind,
Corbul dinceput cu rau tiraneste,
Nici din hereghie pre drept stapaneste,
Ce-n cuibul altora oaale ce au scos,
Tare laba Soimului le va da-le gios,
Cel cu un corn, iute, mai iute la minte,
Ale sale cere cu svinte cuvinte.
In curanda vreme, dupa fulger, tunul
Rau ii va detuna, din multi pan la unul.
Asijderea vii sti, domnul mieu, dzisa Moliia, eu, ticaloasa, si a ma naste si a ma hrani din pieile jiganiilor obiciuita fiind, cu amageala blane socotind a fi, in niste pene am fost intrat, de la carile si cantecul acesta acmu de curand am invatat. Penele dara precum sa videa era de Soim cu de Batlan amestecate, carile dupa sfarsitul cantecului, intre sine o voroava dulce si iscusita ca aceasta a sopti incepura. Si intai penele Batlanului cuvantul apucand, dzicea: ,,Pre stapanul mieu, acmu de curand, Corbul l-au trimis, pentru ca impreuna cu stapanul vostru, Soimul, de paza prin munti si prin garlele apelor sa fie si nu stim inca pentru alt oarecine (a caruia nume l-am uitaT) aminte sa le fie le-au porun cit, ca doara a-l prinde putand, nu stim ce rautate mare sa-i faca sa gatesc. Insa ce vor putea ispravi nu putem sti, de vreme ce, precum intelegem, nu pre iusor acesta lucru a ispravi nedej duiesc." Iara penele Soimului dzisara: ,,Voi, puturoaselor, cate cuvinte ati grait, pre toate cu nu stim, nu stim, le-ati amestecat. Ce noi stim ca stapanul nostru nici nebun, nici luat de minte ieste, ca organ rautatii si clestele faurului sa sa faca si stim ca tot sfatul din rau spre bine si din minciunos spre adevarat l-au mutat (ca precum atocmirea madularelor la frumsetea trupului, ase atocmirea sfaturilor la podoaba intelepciunii slujestE). Adeca de stramba vanarea Inorogului parasindu-sa, ei pre cela ce i-au trimis sa vanedze si pre noi din pestrite sa ne faca negre, iara pre voi din negre sa va faca pestrite, care lucru acmu, cu mijlocul celor ce stiu vapsi acestea, ieste gata si precum dupa fulger indata tunul urmadza, ase dupa sfat, cuvantul in lucrul sa va plini. " Acestea, o fratilor, de la lighioaia carea afara din toata pati ma noastra ieste am audzit si, precum pentru incepaturi, ase pen tru sfarsituri, vreo stire sa aiba in ceva a prepune nu ieste. De care lucru, aievea ieste ca probaziturile carile in obraz mi le arun ca si laudele cu carile pre Inorog preste nuari radica cu a Moliii cuvinte foarte bine sa potrivasc si decat lumina soarelui mai tare sa adeveresc. Acestea, pre cat a mea proasta socoteala agiunge, cu un ceas mai inainte la o cale de nu sa vor pune, ma tem ca sa nu cumva iasa, precum penele dzicea, si noi pre altii a vana imbland, sa nu ne cumva vanedze altii pe noi (ca ce ieste dupa parete, ochiul muritoriu a videa, si ce sa va naste mane sufletul in muritoriu a cunoaste nu poatE). Pentru care lucru (tot cuvan tul ascultat, tot sfatul de intrebat si tot prepusul cu chibzuita socoteala cercat si scuturat trebuiE)." Dulaii de acestea cu informuite dovedele a Hameleonului tare adeverindu-sa si cuvintelor lui vartos incredintandu-sa, indata pentru toate Corbului stire facura (ca precum dulaii fricosi de frundza clatita latra, si coteii minciunosi de pe urma soarecelui, ca dupa a iepurelui cehnesc, ase iusorul la minte de toate sa teme si pentru adevar minciuna pre lesne credE). Ce Hameleonul mestersugul ritoricai in poetica mutand, o sententie veche spre mai mare raul nou intr-acesta chip le prociti; Adeca:

Nu ieste bine, o, priietine, pentru fietece pricina la mester a merge. Nici la toate altul sa-ti trebuiasca, ce si tu Fa fluierul, caci iti ieste pre lesne lucrul.

Acei vechi a lucrurilor cunoscatori nu in zadar invataturi ca acestea supt slovele nemuririi au legat, ce pentru ca dintru ale sale urmatorii domirindu-sa, spre folosul si procopsala sa cuvin tele la fapta sa aduca. De care lucru noi, macar ca stire Corbu lui facem si invatatura de la dansul asteptam, insa dupa svanta aceasta sententie si de la noi vreo clatire a sa face trebuie, pen tru ca doaa lucruri a dobandi sa putem: Una caci nevoia lucrului ce ne sta asupra poate sa nu astepte invatatura de acolo, alta ca ce din mintea noastra a ispravi vom putea, aceia numai hirisa a noastra cinste sa va chema. Iara amintrilea, noi totdeauna ucinici si altii mesteri vor ramanea, nici toata nedejdea curmand in toate ceasurile, ca puii golasi, cu gura cascata, hrana de la altii sa asteptam, ce buna inima facand, barbateste de ispravirea lucru lui sa ne apucam. Ca precum am si mai dzis, ca de va ramanea a visului talcuire numai pana aicea, alalta talcuire toata nelu cratoare va ramanea si doritul savarsit odata cu bucurie tot vom videa. Pentru carile, buna nedejde mi-au ramas, de vreme ce Soimul, in mine deplin credinta avand, precum iarasi la acelasi loc cu Inorogul ieste sa sa mai impreune mi-au aratat. Care vreme foarte in minte tiind-o, alta data somnul nu vise, ce trezviia lu cruri deplin imi va arata, si ase, socotesc ca de laturile ce i-am intins tot nu va scapa."

Deci dulaii carte in chip ca acesta scrisa catra Corb trimasara:,,Monarhiii monarhiilor si domnului domnilor, stapanului no stru milostiv, noi credincioasele slugi si plecatii robi, ogarai, dulaii, coteii si Rasul, cu multa plecaciune, la pravul pragului puterni cului nostru stapan, nevrednicile noastre obraze stergand, de la toate cerestile puteri, buna paza si fericita viata rugand, biruinta a toata impotrivirea si supunere a tot nepriietinul poftim. Catra aceasta, in stire facem ca precum cerescul Vultur martur cuvin telor si cunoscatoriu inimilor ne ieste, ca nu de vreo zavistie porniti, nici de vreo pizma clatiti, ce de adevarate tamplate lu crurile partilor acestora (adeca la Grumadzii-Boului, unde impo triva nepriietinului de obste si pentru vanatoarea vrajmasului Inorog trimisi sinteM) insamnam si instiintam. Va sti dara dom nul nostru milostiv ca in ceste dzile cu osteninta a unor priietini credinciosi si prin multe crunte ale noastre sudori, cat si talpele prin aspre si ascutite stinci calcand ni s-au besicat si prin dese si ghimpoase hinciuri scociorand, parul ni s-au jepuit si piielea ni s-au despoiat, si ase, dupa multe priveghiri si alergari, pre acel de cap nepriietin la mare stramptoare l-am coborat si in mana Soimului ca in nerupte si nedezlegate legaturi l-am lasat, cu totii buna nedejde avand ca si ostenintele noastre in desert sa nu iasa, si acel cumplit nepriietin sfarsit rautatilor sa-si puie. Ce Soimul (pre carile pentru mai mare credinta si mai buna nedej dea l-ai fost trimaS), dupa ce cu dansul fata la fata au vinit, nu stim, cu ochii, ca vulpea pe cocos, l-au farmacat, au cu cuvintele, ca sirenele cu cantecele, l-au atipit si l-au amagit? Atata stim ca nu numai caci nu l-au prins, nu numai caci nepipait l-au slobodzit, ce inca si una cu dansul intr-un prietesug si intr-o inima legandu-sa, mare dragoste intre dansii sa arata, atata cat, nu numai caci despre goana lui ne opreste, ce inca si pre noi, ca viclesugului lui partasi sa ne facem, tare ne sileste.

Asijderea Batlanul (carile mai pre urma pentru paza garlelor s-au trimiS), in partea lor dandu-sa, toate tainele si toate siltele catra Inorog ne descopere, cat un par de pe noi de ne-ap naparli, preste stiinta nepriietinului sa fie cu putinta nu ieste. Catra aces tea, foarte bine si din chipuri de credinta vrednice, tare ne-am adeverit, adeca Soimul penele schimbandu-si, din pestrite negre, iara a Batlanului din negre pestrite sa le faca. De care lucru, aces tea nu in putin a sa lua trebuie (caci bucateaoa aluatului la toata covata destul ieste si din scanteia mica, mare pojar a sa atita poatE). La carea proasta noastra minte alt leac a afla nu poate, fara numai Soimul si Batlanul, dintr-aceasta slujba scotindu-sa, la monarhie sa sa cheme, ca pentru viclesugul carile au facut dovedindu-sa, cu ceia ce li sa cade pedeapsa sa li sa plateasca."

Cartea acestora decat cerneala mai cu negre pari plina si intr acesta chip impodobita era. Iara Soimul, precum mai sus s-au pomenit, daca de la impreunarea Inorogului s-au despartit, dupa cuvantul carile ii dedese, si el carte ca aceasta alcatuind, catra Corb au trimis Dupa titul. ,,Bine stie domnul mieu milostiv ca dupa porunca carea mi s-au dat, la Grumadzii-Boului viind impreuna cu toti dulaii, in tot chipul de nevointa, spre a Inorogului vanatoare am silit si am nevoit, atata cat nici o piatra neclatita si nici un unghiu nescociorat si nici un mestersug neispitit n-am lasat (ce celea ce norocul nu sloboade, nevointa batgiucuresC) si nicicum cu de-a sila la mana sa-l aducem n-am putut. Ce iarasi, dupa porunca carea am avut, cu mijlocul Hameleonului, cuvinte de pace si samn de prietesug i-am trimis, socotind (ca cea cu rau a ispravi n-am putut, cu bine a ispravi sa ispitiM). Carile, intai cuvintelor, apoi giuramanturilor mele incredintandu-sa, la un loc ne-am impreu nat si tot feliul de voroava cu dansul am scuturat. Ce cate prin multa vreme am vorovit, toate a sa scrie si multe sint si nu toate urechile a le suferi pot. Iara toata inchietura cuvintelor ieste aceasta: Pacea si linistea cu toata inima pofteste, insa a sa incredinta prea cu anevoie a fi arata, de vreme ce de multe ori si prin multe chipuri aceasta s-au ispitit si totdeauna si in cuvin te si in fapte amagit si viclenit s-au aflat. Care lucru, eu, tare taga duindu-l, cu multe chipuri de voroave, fara fiinta, dreptatea a-i astupa ma siliiam (ca cei ce a pacii asedzatori sint, pentru ca cele cu cuviinta si spre impacarea inimilor sint sa asedze, si min ciuni a grai slobodzenie au, ca capetele radicand si inaltand, mijlocele a tinea sa poatA). Ce el, cu multe si mari argumenturi si nebiruite dovede si mai vartos cu scrisorile carile a mana avea, dreptatea lui si amageala noastra arata, atata cat ce sa-i raspund n-am mai avut. De care lucru toate cuvintele lui cu socoteala si toate jalobele lui cu dreptate a fi mi s-au parut. Si intr-aceasta, domnul mieu milostiv adeverit sa fie ca amestecatorii de rautati si a pacii nepriietini intr-alt chip il zugraviia, iara eu la dansul alt chip am cunoscut. Deci ce priinta adevaratii mele slujbe ma indeamna si adevarul pofteste, dzic ca jiganiia aceasta nu de neprietesug, ce de prietesug vrednica ieste, caci intr-imba mana gata si neferit ieste. Pentru acestea, dara, cu indrazneala si voia vegheata carea la lumina negrimei tale neaparat am, ma rog: ca ce pofta si voia domnului mieu milostiv ar fi, cum mai curand chiar raspuns sa aib, caci pana in vremea a 1.500 de minute, so roc raspunsului puind, pana la aceia vreme goana neprietineasca in odihna prietineasca precum va sta cuvant i-am dat.

" Corbul, dara, ase din doaa parti, doaa feliuri de scrisori luand, cu doi ochi, doaa carti citiia, si cu doaa urechi, doaa povesti im potriva audziia. Ce ochiul cel drept cu urechea dreapta pe cartea dulailor fu si minciunoasa cuvintele si clevetele lor asculta. Iara ochiul stang si urechea stanga pe slovele curate si cuvintele adevarate intorcand, toate dzisele indarapt si tot adevarul in min ciuna lua (caci minciuna dupa voie decat adevarul impotriva la cei stapanitori mai mare incapere arE). Deci dulailor raspuns dede, precum pre Soim si Batlan de acolo radicand, ceia ce li sa cade isi vor lua plata, iara ei, in tot chipul silind, lucrul in slab sa nu lasa si ori in ce fel s-ar putea, numai la mana nepriietinul sa vie, sa nevoiasca, pentru carea mare multemita si de aceia slujba vrednice daruri vor lua. Iara din pricina lenivirii lor, lucrul intr-alt chip de va fi, fara grea certare si fara a cinstei scadere sa scape nu vor putea.

Iara Soimului intr-acesta chip raspuns trimasa: ,,Cartea ta am luat si intr-insa cuvintele inimii Inorogului am citit. Deci iata ca-ti dzic: nu sa poate, nu sa face, nu sa afla, catra mine alta data a scrie te paraseste. Iara Inorogului cuvant de pace supt giuramant cat de tare da, si numele cerescului Vultur la mijloc puind, pre nepriietin a amagi nu te sii (caci la noi doftori sint carii, daruri bune vadzind, boala pacatelor cat de grea a tamadui poT), (v, ze cai qeo muritorii a nemuritorilor voie a amagi cum pot ispiti?). Ce ori in ce chip ar fi, inca o data la locul prundisului a-l cobori sileste, de unde alta data ca de alta, sa nu cumva mai scape, nici frica giuramantului de la indrazneala izbandii a te opri pricina sa pui (ca pre nepriietin a-l birui numai voia noastra cearca, iara tot feliul de mestersuguri si de viclesuguri a face pravila locului nostru sloboadE). Ca in monarhiia noastra ves tita si de la toti adeverita axioma ieste (cu mortul, decat cu viul, giudecata a avea, mai lesne, si de pacatul nevadzut, decat de ne priietinul vadzut, a te curati mai pre iusor iestE). Ca cand jiga niia aceia dintre vii va lipsi, atuncea numai noi precum adevarat intre vii ne odihinim ne vom putea numi. Deci cum mai curand, dupa porunca noastra, sau ispravind, sau neispravind lucrul, pre Batlan impreuna cu tine luand, aicea sa vii caci alte lucruri si alte trebe intr-alte parti a imparatiii noastre s-au tamplat, la carile pentru ca cu mana ta sa sa ispravasca, sintem sa te trimetem. Iara pentru aceia slujba intr-acea parte, iata ca pre fratele frate lui, varul varului si nepotul nepotului, Uleul, trimetem, carile, indata acolo ce va sosi, tu, fara alta zabava sculandu-te, sa vii. Intr-alt chip sa nu faci. Aceasta-ti scriem.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.