Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria ieroglifica - Partea a 11-ecea de Dimitrie CANTEMIR



Pre aceia vreme intre dulaii carii in munti sa afla, una din pasiri (carea din cele supusa stepana cea mai de sus tineA), foarte credincioasa Corbului si a toata monarhiia pasirilor dreapta sluga era. Aceasta, porunca Corbului vadzind, mai mult intr-alte so cotele a sta nu sa zabavi (caci pacea Inorogului tuturor dorita erA), ce, indata sculandu-sa, la un bun vrajitoriu si vechiu pri ietin al lor sa dusa, pentru ca vrajea sa ispiteasca de ieste cu putinta de atatea cumplite rane inima Inorogului a sa vindeca si de sa poate cu vreun chip spre prietesug a sa intoarce? (Acesta era vrajitoriul carile la cetatea Deltii Filului spusese precum peste doaa dzile Inorogului o sama vor face.) Pre acesta, dara, intr-acesta chip pasirea aceia (precum mi sa pare, Lebada era, caci aproape de moarte cantecul cel mai frumos au cantaT) intrebandu-l, vrajitoriul ii raspunsa: ,,Tu stii ca acmu vrajea mea nu trece, pre cum trecea odanaoara, nici alt vrajitoriu intre noi au ramas, carile asupra jiganiii acestiia mreaje a impleti sa poata. De care lucru, prietineste va dzic ca nici a mea, nici a altuia vraja trebuie sa mai cercati, ce de acmu lucrul cu lineste si cu blandete ieste sa ispititi. Deci tamplarea dupa pofta voastra de va iesi, fericiti sinteti, iara de nu, cu furtuna nu trebuie a va lupta, ce dupa undele apelor va ieste a va lasa. Caci amintrile, toate vrajile minciunoase sint si cand viti nedejdui ca mreajea asupra nepriietinului sa impleteste, atun cea voi intr-insa invalatuciti si impleticiti va viti afla. Mai vartos acmu (precum foarte bine instiintat sinT) ca toata usea vra jitoreasca inaintea Inorogului deschisa ieste, si inca precum si buni chedzi sa i sa fie aratat, adeveriti sa fiti."

Lebada, raspuns si invatatura ca aceasta de la vrajitoriu luand, sa dusa. Iara Inorogul, intr-acea data stiind precum acelui vraji toriu bobii nu-i prea imbla si teiele ii sint cani impleticite, socoti ca in vremea slabiciunii lui cu dansul prietesug si cunostinta sa faca, ca nu candai, cu vreme vrajea slujindu-i, impotriva lui sa sa afle (ca in stramptori latimea prietesugului sa agoniseste, iara in latime stramptoarea neprietenii sa gatestE). La carile pre un dulaoas, carile cu dansul cunostinta avea, trimasa (tincusorul acesta nascut, crescut si asesi incaruntit la oi era, ce si la batra nete de minte tot tinc erA). Carile, la vrajitoriu margand, dzisa:,,Inorogul impreunarea ta a avea pofteste, nu ca doara vreo vraja de la tine cere, ce numai pentru cele viitoare tamplari ase i-au nastavit, ca cu tine cunostinta si prietesug sa lege". Vrajitoriul, de aceasta audzind, indata de sfatul ce-i cerusa Lebada in minte isi adusa si buna vreme pentru ispita lucrului sa fie aflat socotind, catra tincul cel batran dzisa: ,,De impreunarea Inorogului foarte bine imi pare, ca si eu pentru une pricini voroave prietinesti a avea inca de mult poftiiam, si fara de nici o zabava, numai sa vie". Tinchisorul dzisa: ,,Tu bine stii ca multi sint gonasii lui, carii in toate poticile il pazasc, cu care pricina, ase aievea si cand voia i-ar fi, a vini nu poate, ce numai cand mana ii va da, atuncea precum va vini adeverit sa fii". Vrajitoriul dzisa: ,,Oricand voia ii va fi, la mine fara nici o grija sa vie si cu aceasta pricina de i sa va tampla vreo primejdie ca aceia, in sufletul mieu sa fie". Si catra acestea pre toti bobii si teiele sale giuramant adaogea. Ase, tincul cel batran raspuns ca acesta aducand, Inorogul, macar ca multe impotriva socotiia (ca pre cela ce-l musca ser pele si de soparla sa ferestE), insa marimei sufletului biruinta dand si fara nici o grija sculandu-sa, la lacasul vrajitoriului sa dusa, cu carile impreunandu-sa, dupa cele multe si in feliu de feliu zbatute voroave, vrajitoriul voroava pentru pacea cu Cor bul inainte ii pusa, dzicand precum vrajea ii arata ca acesta lucru la savarsit va putea iesi. Inorogul raspunsa: ,,Precum pana acmu, o, priietine, inima mea spre partea cea mai buna plecata au fost, ase si acmu tot spre aceiasi staruieste. Numai a mea impotrivnica fortuna (carea, precum sa dzice, inca din fasa, in toate si pentru toate a nu ma dosedi nu parasestE) nici voia inimii mele altora precum ieste a o ivi ma lasa, nici spre trebuinta ca aceasta nes careva chipuri vrednice de credinta a-mi arata au invoit. Ce, pre cum sa dzice cuvantul (glasul cucului din glasul pupadzii ne deosabinD), totdeauna urechile sale catra cuvintele mele surde si de tot astupate s-au tinut." Catra acestea Inorogul pentru toate cele la mijloc trecute catra vrajitoriu povestiia, adeca cum le-au fost incepatura vrajbii, mijlocile delungarii si de multe ori ispita pacii, carea, in cateva randuri acmu lucrul ispravit tiindu-sa, mai pre urma tot amagit si despre Corb viclenit s-au desteptat. De acestea vrajitoriul, pre amanuntul instiintandu-sa, toata dreptatea Inorogului da (ca ipocrisiia dreptatii la neamul vraji torilor foarte obiciuita iestE). In scurt, sa dzicem, vrajitoriul dintr-imbe partile atata de cu osardie s-au nevoit, cat s-ar putea dzice ca focul cu apa ar fi adunat si ceriul cu pamantul ar fi impreunat, de vreme ce intr-aceiasi dzi, pre Lebada si pre dulaii vanatori acolea aducand, cu Inorogul a sa videa si prin catava vreme a sa vorovi i-au facut.



Ce-i incoace si incolea, tractatele pentru pacea la mijloc puind, unii tragea, altii impingea, iara ceva de adevar si de folos nu sa alegea. Deci cu totii lucrurile ase impletecite si incurcate vadzind (ca cand cineva adevarului a sa indupleca nu va, incurcatura min ciunilor nu cu lesne de dezlegat sa innoadA), soroc vrajbei in 25 de ani pusara, pentru ca de acesta lucru, pre Corb instiintand, la ce mai adevarat s-ar pleca sa cunoasca.

Intr-aceasta vreme de armistitie vrajea vrajitoriului mijlocito riu asesi de tot sa inchisa. Iara povestea pricinii era ca vrajito riul cel mare cu farmecele sale atata putere agonisisa, cat pre toate vrajile mute intorcand, singur el numai, cand, ce si cui vrea, vrajiia (acesta era pe vremea cand muntii cei mari pre copacii de la Delta supusese si in robiia celor septe voievodzi ii adusese, precum istoriia la locul sau s-au pomeniT), ce nici lui in multa vreme tripodul nu i s-au staruit. Insa oricum ar fi fost, in vre mea acestuia vadzind dulaii ca vrajea ceva cuiva adevarat sa vrajasca nu poate, sorocul armistitiii a-l lungi si cu chip cani nepriceput din dzi in dzi a-l muta incepura. Inorogul, acestea nu ca doara nu le cunostea, ce caci vremea macar cum nu-i slujiia, cu cunostinta a le trece sa facea.

Iara nu prea multa vreme la mijloc trecu si preste nedejdea tuturor, ca ciuparca din gunoiu, ase in mijlocul tuturor un vrajitoriu atata de mare razsari, cat de naprasna iesirea lui cu totii sa cutremurara. De aceasta Corbul de stire luand, indata pre Uleu trimasa ca, in munti suindu-sa, acolo ce sa lucreadza sa cunoasca si Inorogul de ce sa apuca sa ispiteasca si acmu pentru imple tirea mrejii asupra lui toata nedejdea curmandu-i-sa, tare porunca ii dede ca de pacea pre carea Lebada o incepusa, cu toata ne vointa sa sa apuce si ca cum numai pentru aceia treaba ar fi fost trimas, catra Inorog si catra alalti sa sa arete. Ase, Uleul la munti sosind, Lebada, saraca (acmu dzua cea mai de pre urma apropi indu-sA), la cuibu-si s-au inturnat, unde nu preste multe dzile, versurile incheindu-si, cantecul s-au savarsit.

In dzilele acestui vrajitoriu Filul si Inorogul mare intrare si iesire aflara, de carea nepriietinii macar cum stire a lua nu pu tura. Ce Filul, putin oarece lacomii supus fiind, intr-imbe manule a sigeta sa ispitiia (ca de-amintrilea si Filul nu prost sigetatoriu erA), de vreme ce ni asupra Corbului, ni asupra Stru tocamilii mreajea a impleti sa nevoia, iara Inorogul, una numai si aceiasi in gand avand, sau vreodata pe piatra, sau vreodata supt piatra a fi socotiia, si, precum sa dzice cuvantul sau ferici rea pe cap, sau Corbul pe starv sa i sa puie astepta. De care lucru, intr-alte parti nicicum ingaimandu-sa, vrajea numai asu pra Corbului ispitiia si acmu vrajea spre bine incepusa a i sa sfiti, de vreme ce si mreajea incepusa a sa impleti. Ce, poate fi, toate vremea lor au, sau, cum sa dzice (pasa empodion dia caloN), toata impiedecarea pentru bine, mreajea asupra Strutocamilii mai pre iusor fiind a sa impleti (macar ca pre amandoaa deodata vraji toriul le incepusA), acmu gata Filului sa o dea pre vrajitoriu indemna. Filul, luand mreajea, pana in dzece dzile pre Struto camila vana. Rasul, carile in munti pazitoriul Strutocamilii era, pentru mreajea ce sa impletisa macar cum stire neluand, fara de nici o grija la barlogu-si sa afla. Iara Uleul, de impletirea mrejii intelegand, cum mai curand Corbului in stire facu, carile, macar ca de lucrul peste nedejdea lui tamplat nu putin sa tulbura, insa nici moale sa purta, de vreme ce pana a nu agiunge mreajea la locul intinsorii, cu doaa dzile mai inainte de la Corb la Pardos si la alalte jiganii rumpatoare vestea mrejii agiunsa. Atuncea Par dosul, Hameleonul, Veverita, Guziul cel orb si alalti pre langa dansii toti, in toate partile sa imprastiiara, ase cat pre toti de odata mreajea a-i cuprinde nu putu.

Iara Strutocamila, saraca, in mreajea ce-i aruncasa asupra, cu coarnele carile odata ii adaosese incurcandu-sa, atuncea de greu gemand: ,,Vedeti coarnele de ce treaba mi-au fost", dzisa, cu mari blastamuri si sudalme pe Pardos si pe Corb incarcand. Iara Hameleonul, din monarhiia pasirilor in monarhiia dobitoace lor trecand (precum mai sus s-au pomeniT), dupa a sa fire cevasi macar neclatit si neamestecat nu lasa, ce toate cu minciunile lui framanta si in tot chipul le tulbura. Mai vartos Pardosului de vechea vrajmasie a pasirilor pomenind, cu totului tot spre viclesugul Cor bului il atita, precum din scrisorile carile la Ras trimisese, toata vrajmasiia asupra lor aievea isi arata. Care carti, la mana Inorogu lui cadzind, dupa pacea carea cu Corbul facusa, Uleului le-au aratat si pana mai pre urma la mana Brehnacii au agiuns.

Iara caderea scrisorilor acelora la mana Inorogului intr-acesta chip sa tamplase: Pe vreme ce mreajea asupra Strutocamilii in munti sa impletisa si inca la locul intinsorii nu agiunsese, Par dosul catra Ras cartile trimisese, carile pana a agiunge la munti, unde Rasul sa afla, Filul acmu epitropiia dobitoacelor de la vrajitoriu luase. Deci jiganiia carea cartile aducea, pre Ras neafland (caci acmu el in niste gauri de stinca sa ascunsesE), in mana Inorogului le-au dat. Pre carile, deschidzindu-le, cu singura mana Pardosului in chip ca acesta era scrise:

,,Rasului, fratelui, sanatate! Cartile ce mi-ai trimis le-am luat. Pentru Uleu cate imi scrii inteles-am, pentru carile eu inca si mai denainte iti scrisesem ca credinta n-are si precum comoara min ciunilor si izvorul amestecaturilor sa fie ti-l perigrapsisem. Pre acesta mai vartos Camilopardalul l-au nebunit, de vreme ce i-au dzis ca samana tatane-sau, Brehnacii, pasirii ceii uimite, carea samana celui cu ochi negri, mascara. Vrut-au dumnealor cu totu lui tot asupra dobitoacelor sa stapaneasca, precum si asupra pa sirilor domnesc, si aceasta nu pentru alta, ce numai pentru ca sa-si scoata in fala ca ei fac si pot toate, precum sa lauda ca si epitropiia Strutocamilii ei au ispravit-o si mreajea asupra Vidrii ei au impletit-o. Iara pentru ce-mi scrii ca pofteste Corbul sa te vadza, atata sa-i dea pliscul de starv cat iti pofteste el binele tau. Ce sa stii ca nu ieste altaceva in socoteala lui, fara numai cat, margand tu la dansul si alalte pasiri si dobitoace de mergerea ta audzind, sa dzica: ,,O, mare putere are Corbul, de vreme ce jiganii ca acelea ii marg la picioare !" Deci iata ca-ti scriu, frate, Uleul o data si de da-ori de va vini la tine sa ti sa inchine, atuncea si tu sa mergi la dansul o data. Iara pentru aceasta, de va scrie ceva la Corb impotriva ta, pentru ca sa ne sparie cu ceva, lasa sa scrie, ca noi ii vom sti da raspunsul. Iara de sa vor ispiti si alta ceva, mai mult de aceasta grija nu purta, caci avem noi ac de cojocul lor". Pre langa acestea mai era si alte scrisori, a carora coprin dere alte pricini incuia, de a carora talcuire pana acmu a altuia instiintare, fara numai a Inorogului, n-au dat.

Acestea ase, iara Corbul, pre o parte, precum mai sus s-au pomenit, pentru imprastiiere jiganiilor tare s-au nevoit. Iara pre alta parte, scrisori vartoase la Uleu si la Camilopardal scriia, in tot chipul rugandu-sa ca, ori cu ce mijloc ar putea fi, pace cu Fi lul si cu Inorogul sa-i faca. Filul cu imbe manule pacea priimiia, de vreme ce nu alta, fara numai a sa odihna socotiia. Inca si pana intr-atata cuvantul catra Aspida isi dedese, cat, Inorogul pace cu Corbul de nu va face, el fara nici o impiedecare va face si, pen tru a Corbului prietesug, de toata fratiia Inorogului sa va desparti (ce giuruinta prea pre lesne si nesocotita mai multa indointa aduce decat credintA). Pentru care lucru, si Filului raspunsara ca fara Inorog a lui numai pacea nici o cred, nici o priimasc. Deci, pre o parte Filul pre Inorog ruga, pre alta parte Camilopardalul tare il indemna, Uleul neparasit si cu mare blandete si cucirituri il cerceta si pentru ca cuvantul pacii sa-si dea in tot chipul il poftiia. Carea, cum s-au legat si in ce chip s-au savarsit, la locul sau mai pre urma sa va dzice.



Iara acmu la cuvantul nostru, de unde am iesit, sa ne intoar cem: Dupa ce Strutocamila in mreaje sa prinsa, la Grumadzii Boului o adusara. Iara Lupul, Ciacalul si alalti carii partea Filu lui tinea, pana la vinirea Filului, lucrurile monarhiii dobitoace lor a chivernisi incepura si pe jiganiile carile sa imprastiiasa, pana la vinirea Filului, iarasi la locul sau le adunase, fara numai Gu ziul Orb si Hameleonul, in fuga lor ramaind, ca cum samanta rautatilor si tulburarilor intr-altii de ar pieri, intr-acestea sa sa pazasca.. 2 Iara inturnarea Pardosului la locul sau ase pre lesne n-ar fi fost, de nu l-ar fi impuns la inima cartile carile impotriva Corbului si a Brehnacii scrisese, caci si Pardosul de pe socoteala vremii bine cunostea ca cartile acelea in mana Filului sau a Ino rogului ar fi cadzut, si acmu, el, deodata, in monarhiia pasirilor capul aciuandu-si, nu fara frica vietii acolea sa zabaviia. De care lucru, decat supt pliscul Corbului, supt hortumul Filului a trai mai bine a fi socoti. Si ase, nu mult acolea zabavindu-sa, prin incredintarea Lupului, iarasi la locu-si sa intoarsa.

Iara descoperirea cartilor Pardosului catra Uleu intr-acesta chip au fost: Filul, cu toata nevointa prietesugul Corbului a dobandi nevoindu-sa si pentru ca cu descoperirea viclesugului Pardosu lui si a Hameleonului, mai tare spre ura lor sa-l porneasca, pre Inorog pofti ca, chemand pre Uleu, sa i le arete. Catre carile Ino rogul dzisa: ,,Nu ieste, frate, lucru de cinste ase indata sa ne aratam, ca, cand mana ne da, macar cevas raul a face nu pestim. Ce mai cu cale socotesc a fi intai de la altii pentru acestea stire luand si ei intai rugandu-ne, apoi noi pofta sa le facem." Si nu mult, una din molii, la Uleu margand, precum niste carti ca ace lea la mana Inorogului sa afla ii spusa. Uleul, de lucru ca acesta stire luand, indata cu mari lingusituri si cu capul pana la pamant plecat catra Inorog vini, i sa ruga, dintr-adancul inimii gemea si cartile sa vadza il poftiia. Inorogul incasile, nu putin, intrei si impatri teremoniile, ce pana mai pre urma, de multe rugaminte biruit fiind, sa le citeasca in mana i le dede. Uleul, cartea deschi dzind, o slova citiia si de nacaz o data pre nari pufniia, un rand savarsiia si de mare rau la pamant piuind sa trantiia, ce sa dzica de manie nu stia, ce sa raspundza, de dosada nu putea. Sughitul pieptul ii astupa, flegma in grumadzi il ineca, in locul cuvantului, oftare, si in locul voroavii suspinare-i iesiia. Uleul, acestea vadzind, de prorociia Soimului, carea mai denainte vreme catra Corb dzisese, aminte isi adusa. In scurt, sa dzicem, dupa multe a Uleului rugaminte, Inorogul cartile in mana Brehnacii le trimasa. Ce Brehnacea, ca cela ce in multa tacere era invatata, cu totului tot (precum mi sa parE), aceste carti despre Corb pana astadzi tainuite le tine. Poate fi, in vremea lor anagnostis a le citi, filosof a le talcui si therapevtis slujba a le plini sa va afla (ca precum dreptatea in veci astupata, ase viclesugul pana mai pre urma fara plata sa ramaie nu poatE).

Asedara, dupa vanarea Strutocamilii, siloghismul Corbului in barbara, carile odata iesisa in: cra, cra, cra, acmu aievea pre lim ba Strutocamilii sa intelegea Racova. Care stihii pre amanuntul, dupa mestersugul cabalistilor talmacindu-sa, va sa dzica: Rau, ai, capul, oh, vai, ah. Si adevarat, dara, ca ascunsa a numelui acestuia taina cu lucrurile mai de pre urma foarte bine s-au raspuns, de vreme ce in mreaje incurcata, pe Grumadzii-Boului calare puind-o, mult rau i-au dat de cap si nespus ah si vah din focata-i inima iesiia, unde viata in vremi si giumatate de vreme sa-si petreaca o lasara.

Iara Hameleonul (pre carile cu ce nume sa-l impodobasc si cu ce titul sa-l slavasc mult ma mir, poate fi mai adevarat samanta viclesugului si simburile minciunii sa-l numasc, ca adevarat viclesugul si minciuna ca alalte odraslitoare samanta de ar avea si in toata dihaniia samanta si simburile de i s-ar usca, cu buna sama numai in singur Hameleonul pururea vie si nevestedzita ar ramanea, din carile in toata zidirea a sa imprastiia si mai mult decat dintai pre la toti a sa ijdari destula si de prisosit ar fI). Acesta, iarasi dzic, samanta viclesugului, radacina rautatii, odrasla spurcaciunii, cranga scarnavii , iasca sicofandiii, izvodul epi orhiii, pilda obrazniciii si vapsala polipichiliii, Hameleonul, dupa ce cu cateva jiganii cu fuga in partile noptii, in Tara Muntilor, scapasa si nu multa vreme intr-acolo zabavindu-sa, prin monar hiia pasirilor trecand, iarasi la locul prundisului vini, unde, indata ce sosi, Inorogului stire trimasa (O, Doamne, ce obraz si ce feliu de pelita peste obraz!) si ca gresealele carile cu a altora indem nare, iara nu din rautatea lui, i-au facut, sa i le ierte sa ruga, si iarasi ca dintai, rob neschimbat si sluga fara prihana sa-i fie dzi cea. Catra acestea, mai cu de-adins sa ruga ca, de va sti vreun leac asupra muscaturii crocodilului, sa-l invete, caci indata ce la locul prundisului au sosit, crocodilul sa-l fie prins dzicea, carile deodata, macar ca de tot nu l-au inghitit, insa foarte de greu sa-l fie incoltit sa jaluia. Inorogul, a firii, iara nu a pizmei, urme calcand, catra Plotunul (caci acesta era trimisul de la Hame leoN) ce vinisa, raspuns ca acesta dede: ,,Gresealele viclesugurilor acestora, o, Plotune, de mi-ar fi vinit de la un chip ca acela carile in rautati sa nu fie fost ispitit, adevarat ca oarece, sau poate fi si mult, voia mi s-ar fi betejit. Iara de vreme ce orice impotriva mi s-ar fi tamplat si cu viclesugurile Hameleonului mi s-ar fi pri cinit, spune-i ca organul rautatii obiciuitele sale au ispitit si au lucrat. Iara primejdiile carile am tras voii norocului mieu le dau, carile, pana impotriva imi va merge, inca multi Hameleoni sa vor izvodi. Iara el acmu sa stie ca acestea toate ca cum nu mi le-ar fi pricinit, ase le-am luat si ca cum nu mi le-ar fi facut, ase le-am uitat. El, cu trup, cu suflet, viclesug si cu stat, cu fapt, rautate ieste. Deci in care parte ma voi uita? Si cariia iertaciune sau izbanda sa dau sau sa iau? Agiunge-i lui, o, Plotune, singur sie si lucratoriu si izbanditoriu sa-si fie (ca cu vreme celea ce din singure faptele rele ochiul dreptatii izbandeste si rasplateste, nici voia impotrivnica, nici mana vrajmasasca mai cu asupra a afla poatE). Iara pentru leacul ce ma intreaba, ii vii spune ca altaceva mai mult nu stiu, fara numai visul carile odanaoara dzic sa fie visat, precum ieste si precum adevaratilor onirocriti sa cade sa-l talcuiasca (ca cine spune minciuna, intai obrazul isi rusineadza, iara mai pre urma sufletul isi ucidE). Iara cela ce oaa de vipere bea puii prin pantece cu mari chinuri naste, precum si el, giuramanturile inghitind, pantecele sufletului despicandu-i, pre unde nici sa gandeste, pre acolo in ocara a toata lumea vor sa-l scoata. Asijderea, a sulemendritii invataturi, carea spre inghitirea oaalor viperii le-au indreptat, pofta rautatilor spre viclesugul si calcarea dreptatii aducandu-l, cele de apoi mai rele decat cele dintai i-au aratat, ca cand prin spinii si deasa padurea visului imbla, umbra necunostintii il acoperiia si soarele adevarului nu-l videa, caci intre doaa impotrivnice chipuri cu cuvinte impleticite imbla, umbra minciunilor precum lumina dreptatii va astupa i sa parea. Iara cand langa para focului sa apropie, atuncea la ivala viclesugurilor sosind, de la pamant pana la nuari, adeca preste toata lumea cu mari sunete, vestea rautatii lui au iesit. Inorogul precum in munte inalt sede prin vis i sa parea, iara acmu in buna nedejde staruit, unde viclesugurile lui a agiun ge nu pot, cu lineste viata isi petrece. Pasirea neagra (carea Cor bul iestE) cu neprietiniia in cap a i sa pune neputand, din mandria sa gios cadzind, la pace sa pleaca. Iara Hameleonul, in groapa carea singur au sapat, intr-aceiasi singur au cadzut; precum odanaoara pre mine falcilor crocodilului nevinovat ma vandusa, ase acmu acelasi crocodil, in falci tiindu-l, nu-l inghite, ce-l suge, nu-l amesteca, ce-l incolteste. Dupa aceasta, sfarsitul si izbanda dreptatii in curand sa asteapta, ca ce au samanat, aceia sa se cere, si ce s-au asternut, pre aceia sa sa culce. Iara dupa aceasta viata, fiii rautatilor, pre carii preste fire si impotriva a tot binele i-au prasit, spurcat il vor mosteni, de vreme ce amintrilea firea ca o inteleapta stalciu starp si far de roada a fi l-au aratat." Pentru acestea dara, acmu agiunge si la cuvantul nostru sa ne intoarcem. Filul, dupa ce mreajea dupa voie isi lua, dupa cateva dzile din munti sculandu-sa, in monarhiia dobitoacelor, la locul epitropiii sale sa dusa, in strajea muntilor si a garlelor pre numai pre Caprioara lasind (faca cerestii lucrul spre bine si incepaturile proaste spre sfarsit bun sa le intoarcA) (ca decat un muritoriu degetul in apa a-si baga, cel nemuritoriu toata umedzala marii in clipala ochiului a usca mai pre lesne-i iestE). Acestea, ase cu totii, cinesi cum putura, un chip mai ales lucrurilor sale pusara si cinesi la ale sale intornandu-sa, sa asedzara.



Iara toata greutatea lucrului in Inorog si in Corb ramasa. Amandoi, unul de altul, a sa infrange nu numai cu lucrul, ce asesi nici cu gandul nu priimia. Corbul in intemeierea sa cea vecinica sa bizuia, Inorogul in dreptatea sa cea neclatita sa sprijeniia si mai vartos ca acmu de atata vreme cu ispita si deprinderea din toate dzilele impotriva a toate vrajile si farmecele Corbului lea curi ca acelea invatase, cat toate nevointele in zadar si toate ostenintele in darn ii intorcea. Si inca in vremea vrajitoriului ace luia, nu putina nedejde avea ca de nu va impleti cumva mreajea asupra Corbului, asupra lui asesi nicicum nu o va impleti. De una amandoi sa temea, si aceia amandoi tare o ascundea, adeca fara veste unul altuia farmecele sa nu cumva faca, ca amintrilea, de stire luand, energhiile a le opri, mestersugurile a-si batgiocuri si fara primejdie a sa pazi putea. Acestea si ca acestea ei in inimile lor tavalindu-le si pravalindu-le, Uleul, cu mari rugaminte (cu porunca Corbului poate fI) la Camilopardos margand (dupa cum si Corbul ii scrisesE), pentru pacea intre dansii mijlocitoriu sa sa puie il poftiia, ca doara, prin buni chedzi, lucrul carile multi l-au ispitit si a-l savarsi nu l-au putut, el la bun si cuvios sfarsit l-ar aduce, ca amintrilea vrajba aceasta ase de va ramanea, fara nici un prepus aievea ieste, dzicea, ca asupra amanduror monar hiilor cea desavarsit pieire si prapadenie staruieste.

Aceste Uleul dzicand, Camilopardalul de ispravirea lucrului sa sa apuce sa giurui si cu socoteala carea mai gios sa va arata incepu. Ce acmu, putintel zabavindu-ne, putintele carile pentru firea si viata acestii jiganii stim sa dzicem. Aceasta jiganie la trup cat camila ieste de mare, piielea, ca cum cu soldzi ar fi, in feliu de feliu pestrita si picata ii ieste, de unde si numele, poate fi, Camilapardos i s-au alcatuit. Partea denapoi cu pantecele in sus ieste radicata, ca cum ar fi a leului. Iara armurile si picioarele denainte, cu piept cu tot, decat cum masura trupului ar pofti, mai sus sint radicate. Grumadzii ii sint sulegedzi si gingasi si din trupul cel gros si maminos, de ce marg spre cap, gatlejul i sa suptie. Capul cu a camilii sa asamana, si de mare ca cum ar fi de da-ori cat a strutocamilii de Livia, ochii mierai, in giur im pregiur, ca cum ar fi cu siurmea vapsiti si pre langa albusuri rosii, intorcandu-i incoace si incolea, groznic cauta. Imbletul ii ieste de tot schimbat, si asesi tuturor dihaniilor, precum celor de uscat, ase celor de apa impotriva, ca nu-si muta pre rand pi cioarele, nici unul dupa altul le duce, ce din partea cea dreapta, pe amandoaa odata si deosebite, iara din partea stanga, cate unul si impreunate, cu imbe partile totdeodata clatindu-sa, din loc in loc sa muta, insa la mars lesne si sprintina ieste. Aceasta jiganie macar ca dintr-amandoaa monarhiile afara ieste, insa intr-imbe partile la mare cinste si frica sa tinea (ca frica mai pe deasupra si dragostea deplin din radacini oarecum despartite iesind, la acelasi varv a evlaviii agiunG), si aceasta pentru doaa pricini: una, caci cu toti vrajitorii, mare si de multa vreme cunostinta avand, la multe farmece a o amesteca obiciuti era (precum din inva taturile si talcurile hrismosurilor lor sa cunoastE). A doa, caci inca de demult era asedzata ca hrana ei pre an dintr-aceste monar hii sa sa oranduiasca, hrana nu atata de multa, cat era de scumpa, caci nu carne, iarba sau alta materie satioasa, ce sau argint, sau aur, de multe ori si diamanturi era (caci intre toate jiganiile nu mai acesta faramaturile diiamantului si alte pietri scumpe a amis tui poatE). De care lucru, si ea foarte aminte lua, ca nu cumva mai mult aceste monarhii stropsindu-sa si cu adese stropsiturile, mai mult slabind si saracindu-sa, obrocul ei cel din toate dzilele sa scadza. Despre tata, neamul dintr-un ostrov sa tragea, unde niste copaci sa nasc, carii intr-alt loc in toata lumea undeva nu sa mai afla. Poama copaciului aceluia nu din flori sa leaga, ce din coaja cura, mai toate jiganiile o mananca, insa nu o inghit, ce o amesteca. Samanta n-are, coaja ca alalte poame n-are, ce miedzul, simburile si pelita tot intr-o forma ii sint. Aceasta ase hirisa dintr-acest ostrov fiind, cu rusine ostrovan, iara cu cinste muntean a sa numi si a sa tinea priimiia. Spre alte multe nu mere ce avea, singura din sine - tvn crusmjn mai hiris sa-i fie s-au ales. Iara despre maica, dzicea ca din neamul pasirilor ieste, ce lucru intr-adevar nu ase sa avea. Ca odanaoara unul din corbi, vrand pe maica-sa sa ia, numai cu impreunarea unii nopti, iarasi la parintii sai o inturnase, pentru lipsa viderilor vinuind-o, care samn de hereghie intre simentiia lui si pana astadzi traieste, ca precum Camilopardalul, ase fiii lui asesi in tinerete puterea viderilor slaba le ieste. Si ase, din corbi scotind kappa, raman hirisi orbi. Ce pentru firea ei, acmu, destul, la cuvantul nostru sa ne intoarcem.



Acesta, dara, treaba aceasta a mana luand, intre Inorog si intre Uleu si intre alalti dulai, carii acolea sa afla, soroc pusa, ca la dzi la salasurile ei adunandu-sa si dintr-imbe partile ce le-ar fi cu si patruns de constiinta valorii proprii, Mavrocordat prefera insa titulatura - tvn crusmgn (de la oracolE), asemanatoare, simbolic, cu xaporitvn vintele ascultand, lucrurile incotro s-ar pleca sa poata intelege (ca amintrilea jiganiia aceasta in alcatuirile pacilor vestita erA) si ce mai cu cuviinta si mai pe drept i s-ar parea, aceia sa aleaga (ce coada lacomiii de scaiul fatarniciii nespurcata si curata a fi lucru peste putinta iestE).

Deci dupa cuvantul dat si dzua sorocita cu totii la un loc sa impreunara. Unde Camilopardalul, dintr-imbe partile, toate pre amanuntul daca intreba si toate pricinile vrajbilor daca intaleasa, nesavarsita pizma Corbului si neinduplecata firea Inorogului cunoscu (pizma si neinduplecarea intr-aceasta sa deosabasc, ca pizma merge inainte, iara neinduplecarea urmadzA).

Din cele multe, Camilopardalul un cuvant alegand, dzisa: ,,Cor bul de pizma parasindu-sa si Inorogul voii mele induplecandu-sa, precum lucrul acesta vreo iesire va afla socotesc. Deci cuvant ca acesta cu hirograf intarit la mana de-m viti da, de inceperea lu crului acestuia ma voiu apuca." La aceasta Uleul cu ochii a clipi si din grumadzi a adii incepu, dulaii coada intre picioare si ure chile pe spinare a-si ciuli sa apucara. Dupa catava tacere, cu ochii unul catra altii, ca cei in furtusag prinsi cautandu-si, precum de la epitropul pasirilor pozvolenie ca aceasta sa nu fie avand raspunsara. Iara Inorogul, apucand cuvantul, dzisa: ,,A lucrului mieu singur eu stapan ii sint si cuvantul mieu din singura voia mea sa tine, pre carile sau a-l da, sau a nu-l da, in singura socotea la mea ramane. De care lucru, dzic, ca orice Camilopardalul intre noi drept ar giudeca, spre aceia invoitoriu si priimitoriu sint. Dara voi ce dziceti, o, priietinilor? Au iarasi tavalituri de cuvinte a ispiti si dupa vechiul vostru obiceiu cu suvaituri vremea a vana poftiti? De aveti ceva cu socoteala a grai si cuvant vrednic de ascultare a povesti, acmu in fata adunarii acestiia, dziceti."

Iar ei alta ceva a dzice nu putura, fara numai dzua sa sa puie poftira, pentru ca mintea Corbului cercand, de le va da pozvole nie ca aceasta sa intrebe. De aceasta pofta a lor, firea Camilo pardalului oarecum sa tulbura si: ,,Ce poate fi raspunsul si pofta aceasta? - dzisa. Au nu-mi scrie Corbul aievea ca cu mijlocul vostru orice vom alege, aceia sa fie? Si precum toate a asedza si a alcatui in voia voastra au lasat, prin cateva carti ne insam neadza? Dara acmu ce cuvinte brudii sint acestea? Si ce raspuns dziceti sa mai aveti si inca de acmu inainte mintea Corbului sa-i cercati? Noi in lucruri ca acestea am batranit, carora ce rand si ce oranduiala le-ar trebui foarte am invatat. Ce de pre cuvintele voastre vechea dzicatoare sa adevereste (ca cine nu va sa fra mante, toata dzua cernE), ce si eu fire-asi fi vrut ca batranetele in copilarie sa mi sa intoarca, si ase, cuvinte copilaresti ca aces tea a asculta si la lucruri brudiesti a ma uita sa pociu. Iara acmu, in varsta carea ma aflu, nu numai a grai, ce nici a asculta cu vinte bolbaitoare nu priimasc."

Acestea cuvinte ale Camilopardalului, macar ca tare, nu nu mai urechile, ce si inimile le patrundea, insa ei, saltatoare si nestamparata inima Corbului stiind, catra chip ca acela cuvant apofasisticos sa dea nu indrazniia. Insa iarasi aceasta fata a scoate mare frica avea, in ascunsul inimii aceasta tiind, ca, de s-ar tampla cumva lucrul deplin si laudat a nu sa ispravi, nu in Corb, ce intr-altul pricina sa poate muta. Si aceasta era pricina carea cu acest feliu de suvaituri cuvintele a-si rumaga ii facea. Acestea Inorogul mai mult a sa scarsni neputand suferi, dzisa: ,,O, priietine, Cami lopardale, tusaroasa si sughitoasa raspunsurile jiganiilor acesto ra in diva nu prinde, caci doaa pricini sint carile, uscaciunea cuvantului scornindu-le, umedzala tusei si izvorarea flegmei le inmulteste (ca tot dobitocul un muget ce stie fireste il face, iara dobitocul intelegatoriu intelegerea pierdzind, sau tusa, sau ge mere, sau alt chip de glas dobitocesc scornestE), una firea, iara alta asupreala firii. Firea, dzic, caci deosabi de Uleu, alalti toti dulai sint, la carii fara latratul in gatlej si muscatul in gura alta nu sa afla. De care lucru, cand vor ceva dupa intelegere sa graiasca, articulul glasului intr-alta ceva, fara numai in latratura si brehaitura, sa deosabasca nu pot. Asijderea alta, asupreala firii, dzic, caci neamul dulailor cand ceva nacaz, asupreala sau alta oarecare patimire peste voie li sa tampla, atuncea nu numai cuvantul tocmit, ce si latratul nealcatuit uitand, de scancitura sa apuca si de schilalaitura ca ce suspinul cu lacramile la cei in doaa picioare si fara pene (adeca la dobitoacele platonicestI), aceia scancetura si schilalaitura la dulai ieste. Catra acestea, a triia si alta pricina a sa adaoge s-ar putea, cariia singur eu mar tur neminciunos a-i fi a dzice voi indrazni. Carea in doaa parti sa imparte, una in stapan, iar alta in stapanit. In stapan, dzic, ca singuri din sine stapani lucrului de ar fi, ori spre ce mai de folos si mai bine ar alege, spre aceia voia si cuvantul s-ar da. In stapanit, dzic, ca ei supt a altora stapanire si voie supusi fiind, nu ce lor, ce ce celui ce-i stapaneste place, aceia le cauta a dzice si a face (ca cand sufla stapanul, atuncea rasufla stapanitul si in cuvintele slugii duhul domnului lucreadzA). De care lucru, so cotesc ca precum cea multa vreme cu acest feliu de ingaimele au trecut si spre toate rabdare neclatita am avut, ase si de acmu inainte inca putina ingaduinta sa avem, ca o dzi puindu-si si aces tea aporii a-si dezlega sa poata si cu acesta chip toata latratura si scancitura sfarsitul sa-si ia."

Dupa aceste a Inorogului cuvinte, Camilopardalul, oarece maniia potolindu-si (carea atuncea de nu si era zugravita, iara mai pre urma in zugravita sa sa fie intors vremea au dovedit-O), soroc in 20 ani pusara, ca chiarul raspuns de la Corb luand, adevaratul cuvant a-si da sa poata. Asedara, intr-acea data cu atata voroava incheindu-sa si cu totii impreuna iesind, cinesi la ale sale sa dusara.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.