Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria ieroglifica - Partea a doa de Dimitrie CANTEMIR



,,Intaiasi data, socotiti, o, fratilor, si aminte luati cuvintele carile mai denainte inaintea tuturor gloatelor au facut. Ca au nu el in proimiul voroavii sale dzicea, precum inima imparatilor din multimea lucrurilor si a stiintelor, carile in publica-li si in curte-li sa tampla, mai ades decat alaltora catodata prosgnostice fac? si cum din putregiunea pestelui in matele Batlanului viermii sa nasc? Si Brebul, partile barbatesti pierdzindu-si, in zavistie cade si pizma vecinica nu numai asupra barbatilor, ce si a muierilor tine. Asupra muierilor, caci el cu dansa pofta si tragerea firii a-si impreuna nu poate, iara asupra barbatului, caci acesta a face din plineala firii poate (ca totdeauna orbul asupra ochilor, si schiopul asupra picioarelor, si surdul asupra audzului, si hadambul asupra intregului obida arE). Asijdirea, precum nu numai spicul parului si asamanarea vapselii pre Vidra vreodata Breb sa fie fost o dovedeste? (Caci tamplarea vine si sa duce fara stricarea supusului ?) si alalte ale lui cuvinte toate, de viti sta pre amanuntul si cum sa cade sa le socotiti, au nu toate hirise de adevarat fizic filosof il arata? (Caci toata filosofiia fiziceasca asupra trupului firesc si in stiinta lucrurilor fiintasti sa sprijinestE). Apoi acmu, cand il intrebati de ieste filosof, nici voaa v-au dupa pofta raspuns, dar nici pre sine despre aceasta de tot s-au ascuns, ce cu un frumos si iscusit chip nici lauda asupra s-au priimit (ca cel ce cu tot sufletul aievea in fata isi lauda pofteste nici o deosabire nu are de la cela carile prin gurile tuturor pre drept sa hulestE), nici precum eu adevarul si ce ieste am grait au tagaduit. Acestea, dara, Lupul in fata si de curand v-au grait. Dara sa va aduc o istorie a lui, carea mai demult au facut, carea pre cat ieste de adevarata, pre atata ieste si de minunata. Si precum vrednica ieste a sa asculta, mi sa pare ca cu totii o viti lauda (caci istoricul adevarat - adeca carile istoriia adevarat precum s-au avut istoriseste - lauda impreuna cu facatoriul imparteste, caci cela au ostenit lucrul a savarsi, iara cesta au nevoit in veci a sa pomeni. Si inca mai mult pre scriitorii decat pre facatorii minunelor fericiti si laudati a numi voiu indrazni. Caci dupa armele si faptele iroilor, condeiele istoricilor, de nu s-ar fi pre alb clatit, inca de demult si lauda numelui lor deodata cu oasele tarna o ar fi acoperit. Si ase, aceia au fost a lucrurilor facatori, impreuna si muritori, iara cestea numelui au fost inoitori si in veci staruitorI). Povestea dara intr-acesta chip sa are: Odanaoara era un om sarac, carile intr-o padurita, supt o colibita era lacuitoriu. Acesta, mai mult de dzece gaini, 2 cucosi, doi miei si un dulau, altaceva dupa sufletul sau nu avea. Deci dulaul atata era de bun pazitoriu si atata de tare in giur impregiurul casii strajuitoriu, cat nici frundza de vant sa sa clateasca si el asupra sunetului sa nu navrapasca cu putinta nu era (ca mai bunu-i si mai de nedejde ieste dulaul desteptat decat strajeriul insomnorat sau cu vinul ingropaT). Dulaul ase pre dinaintea casii pururea sa afla, iara gainele in podul colibii sa culca, mieii noaptea dinaintea usii in tindita, iara omul ostenit si obosit, daca viniia de la lucru, in colibita spre odihna sa asedza. Ce cat au fost despre partea mea, macar ca, precum sa dzice dzicatoarea, nici o piatra neclatita n-am lasat. Insa nu numai de vrajmasiia dulaului, cat de gardul denafara nu m-am putut lipi, nu numai cat la gaini in pod nu m-am putut sui, ce asesi nici pre acolea pre aproape de fricos glasul lui nici a ma opri, nici a ma odihni am putut. Si ase, ori cu cate mestersuguri am ispitit si cu cat mai cu dor dulce carnea gainusilor am poftit, nicicum poftii si izbandii inimii nu m-am invrednicit (caci norocul ase de aspru cu muritorii suguieste, cat, de multe ori, celea ce si cu ochii le-ar inghiti, nici cu nasul nu-i lasa a le mirosI). Iar o data mi sa tampla cu Lupul a ma impreuna, caruia traiul omului si vrajmasiia dulaului a-i povesti ma luaiu si precum in multe nopti fara somn si cu stomahul desert impreuna si cu mare groaza a primejdiii vietii pregiur colibita saracului in desert in preajma gainusilor am cutreierat. Catra acestea, precum si doi miei are, ii pomeniiu. De carea el audzind, indata sculan du-sa, unde ieste coliba cu mieii cum mai curand sa mergem tare ma indemna. Caruia eu ii raspuns, ca intr-acea parte de loc a merge, pana nu va insara, de frica dulaului primejdiia vietii imi prepuiu. Deci trebuie sa aiba ingaduinta, ii dzis, pana soarele va scapata, si atuncea la pomenitul loc il voiu duce. Cu mare pieire spre ingaduinta a-l pleca putuiu, si inca si cetatea maraciunilor langa mine aveam (caci lacomia, de ieste in saturare nesaturata, cu cat in foame mai nesatioasa va fI), de vreme ce bine il cunosteam ca dulceata a fragedii carnisoarei mielului in fantazie mai tare foamea lacomiii si in stomah lacomiia foamei mai vartos clatindu-i, ma temeam, perii miei in lana sa nu-i intoarca si carnea mea in oina sa nu o prefaca. (Caci filosofii obiciuiti sint cu socoteala, aierul in apa si apa in aier a intoarce, macara ca lucrul socotelii n-ar raspundE). Deci sosind cea mie pentru frica, iara Lupului pentru foamea mult dorita si asteptata sara, amandoi impreuna purceasam si, in preajma locului apropiindu-ne, de departe casa omului cu degetul ii arataiu. Atuncea Lupul, cu chipuri filosofesti si taramonii politicesti inainte-adulmacand, purceasa. Ce dulaul nici chipurilor cucerite, nici cuciriturilor lingusite sa uita, ce indata toata padurea de latraturi si de brehaituri implu, ase cat nu numai codrii sa razsuna, nu numai cat omul din greu somn sa scula, ce inca si pre mieii in scutece invaliti copilasi spaimanta si ii destepta. Deci omul, de pre ase tare latraturile dulaului precum o jiganie rea la miei sa fie vinit pricepu. Carile in graba afara iesind si inca mai tare pre dulau asmutind si imbarbatand, atata cat cauta Lupului a da dos (ca de multe ori fuga fortuna biruintii, si biruinta primejdiia fugai aducE).



Iar dupa ce cani fugi Lupul, cat ar fi socotit ca de supt adulmacarea dulaului a fi iesit, socoti ca firea dulaului de la Lup nici shimate filosofesti, nici cucirituri politicesti priimeste, si ase cu puterea si cu vartutea inainte a merge si cu vitejiia lucrul a ispravi din inima aleasa (ca de multe ori cei impietroseti la socoteala cu blandetea mai tare sa simetesc. Iara apoi vadzind sila si nevoia, ca varga de caldura, incotro iti ieste voia sa indoiesC). Ase Lupul, aceasta socoteala la inima puind, iarasi spre dulau sa inturna, ca norocul monomahiii sa ispiteasca. Dulaul, indata ce venirea Lupului simti (caci grijlivul pururea treaz si desteptat iestE), iarasi cu buciunele, dobele si trambitile cele mai denainte inca la gardul cel dinafara in timpinare ii iesi. Spre carile Lupul, vitejeste rapizindu-sa, el macara cum dos nu dede, ce de razboiu vitejeste si de lupta barbateste sa apuca. Catava vreme norocul biruintii in cumpana indointii sta, pana cand Lupul nedejdea indelungata a fi simti, si ase Lupul, de vartutea fireasca parasindu-sa, la puterea mestersugeasca alerga (caci de multe ori ce ieste scadzut in fire, mestersugul cum sa cade plinestE), ca macar ca nu pana intr-atata Lupul era biruit, ce sa facea ca asesi de tot ieste biruit (ca adese s-au vadzut mai cu norocire izbandele a vini, cand cu supuneri si cu dosiri asupra nepriietinului sa purcede, decat cand cu dobe si cu surle alaiurile sicuind, pentru biruinta in mare numarul ostilor sale cineva sa incredE). Lupul ase intr-acea data, ca cum de tot biruit ar fi fost, tare inapoi fugiia, si cu fuga semintile mestersugului samana, carile a doa noapte viptul copt si deplin le era a da. Lupul ase cani trist, pentru lipsa putintii, iara dulaul de tot vesel pentru parerea biruintii, cinesi la locul sau sa inturnara. Iara cand facliia cea de aur in sfesnicul de diiamant si lumina cea de obste in casele si mesele tuturor sa pune, Lupul si alta sotie isi cerca si pre altul ca sine afla, caruia lucrul si fapta, carea intracea noapte s-au lucrat si nenorocit norocul ce i s-au tamplat, pre amanuntul povesti (caci a tot tiranul una si aceia ieste socoteala, ca ori cu ce mijloc ar putea streinele ale sale a face si, cand tamplarea nu raspunde poftei, celea ce n-au dobandit i sa pare ca cu mare nenorocire de la sine le-au pierduT). Asijderea, vitejiia dulaului adaogand, dzicea ca nu ieste dulau ca acela carile de la un lup numai sa sa biruiasca, ce doara numai de la doi izbanda asupra-i sa sa nedejduiasca (ca a firii oranduiala ieste doi deopotriva pre unul deopotriva sa biruiasca, iara mestersugul face ca aceasta axioma de multe ori sa nu sa adevereascA). Asedara, ei inde ei tocmindu-sa si insotindu-sa, inca din barlog mieluseii saracului om impartiia.

Deci, dupa ce parintele planetelor si ochiul lumii radzele supt ipoghei isi sloboade si lumina supt pamant isi ascunde, cand ochiul pazitoriului sa inchide si a furului ca a soarecelui sa deschide (ca toata fapta grozava si ocarata precum cu intunerecul sa acopere si sa ascunde socoteste, macar ca si noapte are lumina sa, precum si padurile urechi si huditosi paretii de piatra si adanca pesterea de vartoapa la videre ascutiti ochi aU), lupii impreuna spre locul stiut sa coborara. Deci unul cu inceata calcare si cu fureasca imblare, pre pantece furisindu-sa, supt gardul dinafara bine aproape sa lipi, si acolea ca mortul sa tranti. Acesta ase alcatuindu-sa si mulcomis la pamant ascundzindu-sa, celalalt cat ce putea ciriteiele scutura si cu picioarele uscate frundze tropsind, stropsind, le suna, inca si un feliu de scanciitura ca acela da, cat dulaul desteptat sa sa starneasca, iara omului adormit simtirea audzului sa nu lovasca. Ce nu multa a frundzelor sunare si a padurii razsunare la ascutita si desteptata simtirea dulaului pururea strajuitoriu trebuia, si nici scancitura Lupul a poftori apuca, cand dulaul, indata si tot deodata denaintea usii sculandu-sa, asupra Lupului, ce viniia, sari (indraznirea luand din sara trecutA) (caci putini sint carii tamplarile in vremi schimba toare a fi stiu, insa prea putini sa afla carii cu norocul de ieri astadzi sa nu sa indarjascA). (Caci mai cu credinta ieste cuiva trupul fara vas ocheanului a-si crede decat norocul norocul pana in al doilea ceas adeverit si nemutat a-si tineA). Lupul, dara, nicicum vinirea si apropiierea dulaului neasteptand, facandu-sa ca grijea de ieri si primejdiia trecuta l-au inteleptit (ca intr-adevar, cat despre partea mea ieste, in mare indointa ma aflu, oare invataturile la scoala invatate, au ispitile in mani luate si primejdiile in cap purtate pre cineva mai pazit si mai socotit a face sa poatA), indatasi fugai sa dede si inca cu frumos mestersug picioarele prin rugi isi incurca si cateodata si preste cap isi da. Dulaul atuncea inca mai mare indrazneala, precum pre talhariul la mana va baga si in groapa mortii de viu il va astruca, luand (ca pre cat pieptul nepriietinului siiala, pre atata dosul lui indrazneala aducE), fara de nici o paza, vartos si de aproape il intiriia, atat cat si peste prilazul gardului dupa dansul sarind, cu mare nedejde de biruinta il goniia. Lupul dara, cel ce fugiia, socotind ca acmu dulaul de tovarasul sau cel supus va fi trecut, indata inapoi sa invartiji si fata la fata nepriietinului dede. Iara lupul cel supt gard ascuns, simtind ca acmu dulaul preste gard au sarit, de naprasna, denapoia lui a-l goni sa lua. Dulaul, saracul, de nepriietinul din dos nicicum stire avand, cu Lupul din fata vrajmaseste sa lupta. Dara in vreme ce cu cel din fata tare sa apuca, atuncea si celalalt in spate i sa incarca (pentr-aceia dzic unii ca cei cu socoteala denainte au ochi privitori, iara din dos socotitori, si lucrurile inainte margatoare trebuie oglinda sa fie celor denapoi urmatoarE). Deci Lupul, intr-acesta chip pre dulau la mijloc luand, si fuga inapoi ii astupara si vartutea in clipala, ca cu un brici parul, fara de nici o mila ii curmara si bucati, bucatele tiraneste (sau mai adevarat sa graiesC), cu tiraniia sa slujiia lupeste, il spinticara si ciolanele in toate partile ii imprastiiara. Mantuindu-sa furii de strajeriu, ce pot lucra a povesti nu trebuie, caci fietecine aceasta poate pricepe. Caci omul, ticalosul, intai latratul dulaului audzind, apoi indata si lina tacerea urmand, socoti ca de au si fost vreo jiganie rea, dulaul au gonit-o, si ase iarasi somnului s-au lasat si odihnii cu totul s-au dat. Atuncea, lupii fara de nici o grija, foarte pre lesne preste gard sarind si in ocolul cel mai dinluntru intrand, fietecarele mielul sau lua si, veseli de a nepriietinului biruire, dar inca mai veseli de a foamei potolire, cinesi la ale sale sa dusa".

Cu totii, aceasta poveste de la Vulpe audzind, dzisara: ,,Adevarat, dara, o, priietina Vulpe, ca cu mare filosofie Lupul viata sa isi chiverniseste si cu multa intelepciune hrana isi agoniseste".

Iara Vulpea iarasi apuca a mai dzice: ,,Ce de aceasta va minunati, o, iubitilor miei frati? Caci eu si alta intelepciune in capul Lupului am vadzut, pre carea, daca o voi povesti, precum pre aceasta cu multul covarseste, singuri o viti marturisi. Si macara ca istoriia in chip de basna s-ar parea si de abiia sa o poata cineva crede pana cu ochii nu o ar videa, insa atata cinstea coadii mele nebetejita cerestii sa o pazasca, precum ca ce cu ochii am privit, aceia cu gura va povestesc. Odanaoara era un boier carile avea catava herghelie de iepe. Avea la iepe si un hergheligiu, carile pre cat era de bun pazitoriu, pre atata era la vin tare bautoriu. In iepe era si un armasariu prea frumos, carile cu cat era la chip de iscusit, inca mai mult era cu vitejesti duhuri impodobit. Caci atata de tare nu numai al sau, ce si a celorlalti armasari carduri paziia, cat hergheligiul din toate vredniciile numai cu betiia il intrecea (ca mai vrednic sa poate numi un dobitoc carile slujbele firii sale pazeste decat un om carile cele pre mana-i credzute cum sa cade nu le otcarmuiestE). De care lucru jiganiia rea nicicum in herghelie sa navrapasca, au macara sa sa lipasca nu putea. Caci armasariul, coada pre spinare ridicandu-si si urechile inainte buarandu-si si tare nechedzind si ranchedzind, toata herghelia neparasit ocoliia, si pre Lup, cum il videa, indata, fara nici o frica, asupra-i sa rapedziia si de multe ori mai pana la moarte cu picioarele il stropsiia. Aceasta hergheligiul, de cateva ori la armasariu vadzind si toata nedejdea in buna paza armasariului lasand, pre dobitoc cat pre sine a fi socoti si pre sine mai rau decat dobitocul a sa face priimi. Si ase, fara nice o grija, mai de multe ori, de drojdiile vinului ametit, de pre cal sa rasturna decat de strajea noptii obosit spre dormire si odihna sa culca. Deci armasariul si hergheligiul intr-acesta chip sa avea.

Acmu sa vedeti si Lupul ce face. Intaiasi data cunostea cand hergheligiul de bat rasturnat si cand treaz de somn culcat era. Caci avea Lupul un loc inalt in varvul unui deal insamnat, de unde in toate dzilele oglindiia incotro hergheliia imbla si dincotro hergheligiul bat sau treaz vine. Ca oricand hergheligiul bat sa culca, niciodata galceava in herghelie a lipsi nu sa tampla si nicicum armasariul de vrajmas razboiul Lupului nu scapa. Care lucru, hergheligiul cunoscandu-l, de multe ori, intr-adins, treaz fiind, ca batul de pre cal cu capul in gios sa rasturna si ca doara Lupul dupa obiceiu la armasariu ar alerga, cate cinci si sese ceasuri de la pamant nu sa radica, ce in zadar. Iara amintrilea, bat fiind, oricand sa destepta, de pe foraitul iepelor, spaima mandzilor si sudorile carile de pre armasariu ca sirlaiele curea, precum iarasi bataie si razboiu cu Lupul sa fie avut cunostea. Deci o data asesi de tot in mormantul drojdiilor ingropat si in savoanele vinului tare infasurat si legat fiind, Lupul indata la herghelie si la armasariului monomahie sosi.

Lupul, dara, de departe prin iarba sipurindu-sa si pre pantece taraindu-sa, ca doara armasariul nu l-ar simti, spre herghelie sa tragea. Ce in desert, caci armasariul (precum ochiul pazii totdeauna deschis aveA) cat de cii si apropiierea Lupului simti si fara nici o zabava asupra i sa rapedzi. Ca acmu ase cu Lupul sa deprinsese, cat nicicum in sama il baga (ca deprinderea din toate dzile nu numai pre oameni la minte ii coace, ce si pre dobitoace mai omenite si mai cunoscatoare le intoarcE). Lupul in razboiu pre cat putea de copitele armasariului tare sa paziia, dara si cu mestersug, ca doara de bot l-ar putea apuca in toate chipurile sa siliia, carea pana mai pre urma o si facu (ca nemica in lume ase de cu greu intre muritori sa afla caruia neparasita nevointa mijlocul si modul lesnirii vreodata sa nu-i nemereascA). Ca armasariul, oarecum mai mult decat pravilele vitejiii poftesc, asupra Lupului cu picioarele denainte, ca sa-l stropsasca si cu copitele osul capului in crieri sa-i prabusasca. Lupul cu iute fereala lovitura in desert ii scoasa, si vrajmas coltii prin nari patrundzind, dinte cu dinte isi impreuna si falca cu falca isi inclesta (ca precum la viteji indrazneala cu socoteala vrednicie, ase, fara socoteala fiind, nebunie ieste si sa numestE). Iara armasariului inimii viteze durere pintini dandu-i (ca durerea in graba mare vartute duhurilor si deznedejduirea mare vitejie inimilor aducE), ase ca cum preste simtirea sa ar fi fost (ca in tamplarile de naprasna intai purced fapturile, de cie urmadza simtirile si gandurilE), ase de cu mare siiala capul in sus s-au ridicat, cat pre Lup mai sus decat sine l-au aruncat, apoi ase de sus, atata de tare in pamant l-au busit, cat ca o caldare crapata, de foame desert cosul Lupului cu sunet au zvananait. Lupul intai vadzind, dara acmu si pricepand a armasariului mai nebiruita virtute, socoti ca de-l va mai ridica o data ase si de-l va mai tranti si de a doa oara intr-acesta chip, nici picioarele il vor mai tinea, nice vreun os sanatos si nezdrobit ii va ramanea (caci ispita o data facuta a inteleptilor, iara de multe ori poftorita a nebunilor dascal iestE) (ca cine cu sorbirea dintai preste stiinta sa arde, in lingura de pre urma de da ori si de trii ori a sufla i sa cadE). Si ase, Lupul de botul armasariului lasandu-sa, putintelus intr-o parte sa dede. Herghelegiul de aceasta nicicum macara simtire luand, caci cu mladitele vitei si cu carceiele mladitelor tare era cezluit (ca de multe ori ce nu biruieste omul, biruieste pomul, si imparati, carii toata lumea in robia sa au adus, pre aceiasi, amintrilea nebiruiti fiind, vinul in robiia sa i-au rapit si betiia cu mana muierii i-au biruit. Si pre cat era intai laudati, pre atata mai pre urma s-au ocaraT). Ase, Lupul, dupa aspru razboiul acesta oarecum in sinul intristarii capul slobodzindu-si, spre chipurile mestersugurilor chiteala isi arunca si, singur cu sine vorovindu-sa, intr-acesta chip sa socoti, dzicind: ,,Eu, acmu de atatea dzile flamand si de-atatea nopti de priveghere obosit fiind, oarecum vartutea mi-au scadzut. Asijderea, in mata de atata vreme cevasi macara nepuind si stomahul dupa a sa fire fara hrana a fi neputand, in locul hranii singur singele sau a amistui s-au nevoit, de unde aieve urmadza ca si duhurile sa-mi fie lipsit si mare iusurime trupului de vitionime sa-mi fie vinit. (Caci foamea in toate dzile muritori a fi ne invata si ieste o boala carea nedespartit tovaras tuturor partilor trupului si pururea sa afla de fatA). Ce de-asi fi fost (dzicea LupuL) in statul puterii mele, armasariul ase tare nu m-ar fi purtat si de n-asi fi fost de vitioan ase de iusor, atata de sus nu m-ar fi ridicat (acmu, dara, ce lipseste in fire pre cat poate mestersugul sa plineasca trebuiE)." Si ase Lupul socotindu-sa, la un mal sa dusa si cu toata pofta tarna, ca cum carne de carlanas ar fi, inghitiia, si cu atata lut sa indupaca, cat ca cum ar fi un sac, peste tot tare si de greu sa indesa (ca din fire Lupul, ca si lacomul, acesta dar are, ca cand mult sa manance pofteste, intai matele, apoi stomahul isi plineste. Caci carnea nemistuita la mata a o trimete poate si apoi, oricand ii ieste voia, o boreste si afara o scoatE). Asedara Lupul, daca cu atata de multa tarna tot cosul isi implu, decat armasariul mai mai greu sa facu. Si de ciia, de abiia clatindu-sa, iarasi catra herghelie asupra armasariului purceasa (ca sufletul nepriietin, intr-alta nu, fara numai in biruinta sa odihnestE). Armasariul, dupa deprinsul obiceiu, indata inainte-i iesi. Lupul acmu, de tarna ingreuiat, precum sprintina fereala a face cu greu ii va fi, si de copitele armasariului ase pre lesne ca mai denainte cu anevoie sa va feri socoti, de care lucru mestersug ca acesta scorni (caci toata simceaoa mintii ieste la nevoie lesnirea a nemeri si la lesnire de nevoia fara veste tare a sa pazI). Daca pre cat mai aproape putu, langa stava sa apropie, pre coaste intr-o parte sa culca, picioarele tapene inainte isi lasa, gura isi casca, dintii isi ranji, limba afara isi spandzura, ochii cu albusurile in sus isi intoarsa si oarecum uscati si paiejiniti ii arata, mustele in gura ii intra, viespiile de ochi si de melciuri il pisca, iara el cu mare rabdare acestea toate, ca cum ar fi mort, le rabda. (Ca multi, vadzind ca viata le aduce primejdie de moarte, mortilor asamanandu-sa, si din moarte au scapat, si pre altii cu piciorul pre cerbice au calcaT). Armasariul, vadzind ca Lupul nu ca dintai vrajmas navaleste, ce ca starvul mort pamantului sa lipeste, intai de departe pre nari foraia, apoi mai cu indrazneala de Lup sa apropiia. De ciia (dupa cum a tuturor dobitoacelor obiceiul ieste, cand vreun starv mort afla, a-l amirosI), dincoace si dincolea a-l adulmaca incepu. Lupul, cu moartea minciunoasa, hirisa si adevarata prostului armasariu moarte acmu-acmu gatiia si cum il va apuca si cum il va birui si cum va sari, numai din gand sa chibzuia.

Deci armasariul, precum am dzis, din toate partile amirosindu-l, si despre partea botului vini. Atuncea Lupul, dupa greuimea ce avea, cu cat mai mult putu sa sprintini si de naprasna pre saracul armasariu de nari apuca. Carile, si de spaima, si de durere, macar ca peste puterea sa sa sii si cu picioarele in toate partile azvarli, dara cu aceasta putin lucru si asesi cevasi macara nu spori. Caci indesata greuimea lutului in matele Lupului iarasi la pamant atarna si capul si genunchele armasariului. Catava vreme Lupul altaceva nu facea, fara numai, ca o piatra in gios, tot la pamant sa tragea. Armasariul acmu, icoana mortii in oglinda vietii sale privind si din toate partile deznedejduind, mai mult de groaza mortii decat de muscatura Lupului, din toate madularele sa slabiia. (Ca precum apelpisia cateodata inimile imbarbateaza, ase mai de multe ori toate nedejdile curma si toate puterile ca cu palosul deodata le rateadzA). Asedara, armasariul, ticalosul, in toata slabiciunea aflandu-sa, Lupul, cum mai fara veste si mai in pripa de nari lasandu-l, de ii il apuca, si, indata bardahanul spargandu-i, matele la pamant ii varsa.

Dupa ce Lupul cu acesta mestersug pe armasariu il intoarsa in tintariu si pe poarta intunerecului il baga (ca moartea dobitocului alta nu ieste, fara numai lipsa luminii vietii intunerecul nefiintei aducE), indata tarna ce mai denainte nu pentru satiul, ce pentru greuimea o inghitisa, a varsa incepu, intr-a cariia loc, cu mare veselie, carnea armasariului pusa. Ca acestea si altele mult mai mari si mai minunate intelepciuni, o, fratilor, Lupul in capul sau poarta, carile adevarate izvoara de stiinta si senine de multa cunostinta sint (ca nici nebunul coarne, nici inteleptul aripi are, de pre carile de intelept sau de nebun sa sa cunoasca, ce pre amandoi cuvantul si lucrul veri ase sa fie, veri ase ii arata. Ca amintrilea multi intelepciunea cuvantului indestul au, iara de lucrul ei prea lipsiti sint; si impotriva, multi de pompa si frumusetea cuvantului sint departati, iara faptele ii arata precum cu intelepciune a fi incorunatI). De care lucru, o, priietinilor, fara nici un prepus sa fiti, ca Lupul aceasta a ispravi va putea, insa numai de va vrea. Numai si aceasta a socoti va trebuie, ca siiala Lupului fara vreo adevarata pricina sa fie nu poate. Ca amintrilea (inteleptii precum de laudele lumii fug, ase pentru ca lumea de buni sa-i laude, intelepti a sa face s-au nevoiT).

Asijderea, cel mai suptire al inteleptilor mestersug ieste (ca lauda numelui de la dansii pre cat pot gonind, ea singura pre atata asupra-le sa alerge faC), nu intr-alt chip (ce ca cum inima carea in dragostea cuiva ieste lovita, cu cat indragitul sa ascunde si sa fereste, cu atata dragostea cuprindzandu-l il topestE). Deci cat despre siiala lui ar fi si pre cat proasta mea socoteala agiunge, socotesc (ca de multe ori ce nu sa incepe cu cuvantul sa sfarseste cu batuL)."

Cu acest feliu de invaluiri si cu aceste sule de bumbac, dupa ce Vulpea pre Lup impunsa, patrunsa si pre cat putu in ura si zavistiia a multora il impinsa (caci multi era carii nici cuvantul dreptatii a sti, nici pre Lup a filosofisi a audzi poftiiA) (ca cata inacajire bolbaitura minciunii in urechea dreapta, atata nesuferire sagetatura adevarului in inima necurata aducE) si in tot chipul cu podoabe il invascu si-l desvascu, il imbraca si-l dezbraca, pana mai pre urma nu intr-alt chip, ce vadzind ca multi urechea ascultarii despre multimea vorovirii ei a intoarce incepusa, cuvantul isi curma (caci gura desfranata mai tare alearga decat piatra din deal rasturnata, pre carea un nebun cu piciorul poate a o pravali si o mie de intelepti a opri nu o poT).

Dupa aceste a Vulpii pentru a Lupului filosofie dovede, cu totii cunoscura ca in capul Lupului ieste si siiala, si socoteala. Deci cei ce poftiia siiala nicicum vrea sa-i asculte socoteala, iara cei ce poftiia socoteala mai cu de-adins vrura sa stie ce-i poate fi siiala. Si ase, sententiia celora ce poftiia socoteala biruind, aleasara ca iarasi pre Lup de fata sa cheme si mai cu adevar pentru a Strutocamilei fire sa sa instiintedze.

Deci, dupa ce pre Lup in mijlocul theatrului adusara, Corbul (precum si mai sus s-au dziS) puterea Vulturului si indemnarea Cucunozului spre adeverinta vrednicii Strutocamilei avea, carile, ca si cuvintele Lupului, dupa pofta sa sa abata si intr-alt chip a grai pricina a i sa da sa nu sa poata, catra Lup intr-acesta chip loghica indrapt il invata. Caci nu din hotarul mijlocitoriu purcedea, nu din protase siloghizmul incepea, ce din incuierea urmarii protasele sofisticeste in gandul ascuns lasa si intr-acesta chip epifonema sa in glasul mare striga: ,,(Cine in lume ieste atata de intelept caruia alta intelepciune sa nu-i trebuiasca? Cine intre muritori ieste atata de invatat caruia mai multa partea invataturii sa nu-i lipsasca? Cine in tot theatrul acesta ieste atata de ascutit la minte carile vant sa socoteasca a altora cuvinte? Si cine ieste acela carile a dzice va indrazni ca mai mult o mana decat o mie a sprijeni sau a poharni poate?) De care lucru, o, iubite priietine, pentru ce in mijlocul theatrului te-am chemat a sti ti sa cade. Ca iata, vredniciia Strutocamilei toti o au ales. Iata ca alegerea a multora ieste mai adevarata si mai intarita decat a unuia sau a doi. Iata ca Strutocamila de titulul vrednicii si a stapanirii vrednica ieste. Iata ca mare sa afla insamnarea numelui ei. Ase porunceste Vulturul, ase va Corbul, ase indeamna si sfatuieste Cucunozul. "

Corbul, dara, a acestora de cateva ori palinodiia cantand si dupa firea glasului sau de da ori si de trii ori crancaind. Lupul partea cea mai multa a vremii tacerii da acaci tacerea capul filosofiii ieste, si inca toata cinstea intelepciunii mai mult intrinsa sa prijeneste, de vreme ce aplos a grai de la maice si de la mance ne deprindem; frumos si mult a vorovi, toate scoalele, mai prin toate locurile (nu cu putina paguba a tot muritoriul!), pre canoane ne invata. Iara intelepteste a tacea si vremea voroavii putine si grele prea la putini videm, si invatatura tacerii undeva macara in lume a sa profesui nu audzim. O, fericita tacere! ca totdeauna cu tacerea ascultam si invatam orice ar fi de invatat si pururea din fantana tacerii cuvantul intelepciunii au izvorat. Ca cine tace mult, mult gandeste, si cine mult gandeste, mai de multe ori ce-i mai cuvios nemereste. Acela dara ce ce-i mai de folos au nemerit, dzic ca, de va grai, va grai mai negresiti.

Lupul dara, dupa multa cu tacere spre crancaitul Corbului ascultare, intr-acesta chip sa cumpani, ca nici cu de tot neraspunderea necunoscatoriu, nici cu voroava impotriva mai mult mainii atititoriu sa sa arete, de care lucru intr-acesta chip raspunsa (cand toate gurile privighitorilor a mai canta tac, atuncea greierul copaciului a titii incepE). ,,Deci sau caci au tacut privighitorile, grierul au inceput, sau caci au inceput grierul, privighitorile au tacut, nici aporiia, nici dezlegarea ei ieste ase vrednica de iscodit. Caci una stim, si aceia de la toti de adevarata priimita axioma ieste (ca toate vremea sa au si vremea a tuturor dascal si invatatoriu iestE), carea precum voroavii vorovitoare, ase tacerii tacatoare, cumpanitoare si giudecatoare va fi. Iara eu vecinice multamiri dau, caci acmu de lucrul ce nu stiam oarece m-am instiintat (caci fietece a sti mai de folos ieste decat fietece a nu stI)."

Iara intre pasiri era o Brehnace batrana, carea in multe stiinte si mestersuguri era deprinsa (ca mult sa indrepteadza cu invatatura tineretile, dara si stiinta mult creste si sa adaoge cu batranetelE). Aceasta a Lupului atata siiala si la voroava atata fereala aminte luand, in sine dzisa: ,,In Lup nu numai tacere inimoasa, ce si oarece simtire adulmacoasa ieste (si pana intr-atata crutatoriu cuvintelor ce sa arata, nu ieste samn a minte de socoteala desartA). De care lucru tacerea lui cu glogozite voroavele noastre de trecut nu ieste (ca voroava glogozita, pana mai pre urma, sau de tot in desert, sau in galceava iese, iara tacerea cu rabdare sau in pace, sau in biruire sa savarsestE)". Si ase, catre alalte pasiri dzisa: ,,Putina rabdare sa aveti sa cade, pentru ca intr-o parte luandu-ne cu Lupul, pentru cel de obste folos, oarece cuvinte sa facem".

Si ase, Brehnacea, in singuratate cu Lupul luandu-sa, catra dansul intr-acesta chip voroava incepu: ,,Vreare-as si as pofti, iubite priietine, pricina adancii tale taceri ce ar putea fi ca sa pociu sti (ca desi tacerea intre toti iubitorii intelepciunii laudata ieste, insa la vreme de treaba icoana nestiintii aratA). Asijderea (macar ca cine nu stie vorovi si tace, frumos voroveste, dar incasi la multa cu indemnare si cu pofta intrebare a nu raspunde, sau a celor pizmosi, sau a celor uraciosi lucru iestE). Mai vartos, precum mi sa pare, stiut a-ti fi socotesc (ca doaa lucruri, sabie de imbe partile ascutita si rana mintii netamaduita ieste cineva la vreme de voroava cuvantul a-si opri si la vreme de tacere limba desfranata a-si slobodzI). De care lucru de ieste in tine vreo stiinta sau vreo cunostinta, de mine sa nu ascundzi te poftesc si te sfatuiesc. Ca intr-acesta chip orice in republica noastra clatit, stramutat si neasedzat ar fi, in limanul odihnii, intrulocarea unirii si in asedzamantul omoniii a aduce sa putem. Caci intr-alt chip lucrul de va ramanea, de toata a lucrurilor alcatuire si a sfatului bun si de obste invoire, toata nedejdea sa rumpe si sa curma (ca nu atata stricaciune publicai adunarea nepriietinilor denafara, pre cata a cetatenilor dinluntru a inimilor intr-un gand neimpreunare aducE)." Lupul raspunsa: ,,Bine stii, cinstite priietine (ca degetul aratatoriu cumplita otrava clateste a ochiului privitoriU) (si supt unghea degetului mai vrajmas toapsac decat supt dintele viperii stA). Asijderea nu ieste pofta aceluia carile cu dreapta socoteala sa slujeste, ca lumea, cu degetul aratandu-l, sa dzica: «Iata, acesta ase au dzis, ase au facut». Ca macar ca intr-acea data oarece spre adaogerea cinstei si spre slava numelui a sa aduce s-ar parea (care lucru mai mult decat altele pre muritori farmacA), dara cu buna sama si adese s-au vadzut ca aceleasi guri canta cantecul indrapt, si ce ieri lauda, astadzi in hula iau si in batgiocura. De care lucru propozitul socotelii au fost ca intr-atata adunare de nevoie adevarul a nu arata, iara de bunavoie numai singur eu a-l sti, sau catra altul iarasi adevarului iubitoriu a-l obsti (ca intre doaa chipuri pururea doaa socotele asupra unui lucru au, dara in doaa monarhii, in carea nenumarate chipuri, voi si socotele sa afla, cu cat mai vartos deosabite placeri vor avea? Unde cineva cu sfatul placut si iscusit nu mai multi priimitori decat lepadatori si nu mai putini aparatori decat impotrivitori va aflA), Si ase urmadza ca (din cuvantul adevarat nu mai putini nepriietini decat priietini cineva singur cu gura sa sa-si agonisascA )." Brehnacea raspunsa: ,,Adevarat, o, priietine, ca coapta si deplin ieste socoteala ta (caci nime ase de fericit in lume sa sa tie, a caruia, precum si lucrul, si cuvantul tuturor va placea sa sa socoteasca, ca soarele si ceriul senin calatorilor, ploile samanatorilor, vara plantatorilor, toamna culegatorilor si iarna de-a gata mancatorilor place, pre carile soarele, totdeodata tuturor neputand a le pricini, de la toti aceste nu poate a scapa a nu sa vinuI); si macara de lauda gurilor multe inteleptii ca albinele de fum fug, insa (cand pentru facut folosul de obste cineva sa fericeste, cuvioasa si frumoasa ieste laudA) (ca cu mintea si sfatul unuia, a multora viata a sa pazi si din viitoarele primejdii a sa feri ispita din toate dzilele aratatoare si marturisitoare ne iestE). Precum cu buna chivernisala unui navarh, din nesatioase droburile marii multe suflete la limanul linestii scapa (caci acela, bun carmuitoriu a fi sa dzice si ieste carile din lineste furtunele socoteste si din furtuna linestea agonisestE). A caruia dulce voroava in liman si vrednica lauda pre uscat si cadzuta multamita de la ficiori pentru parinti, de la parinti pentru feciori, prin toate casele si adunarile, nu otrava, ma crede numelui, ce tare antifarmac tuturor hulelor ieste. Pentru aceasta si intr-acesta chip a celor vechi si fericiti iroi numere (caci fericirea adevarata cu cat sa vecheste, cu atata mai mult sa fericestE), carile de atatea mii de ani si pana acmu, din iscusite condeiele scriitorilor, din tocmite versurile stihotvortilor, din impodobite voroavele ritorilor si din dulce cuvantare a tuturor gloatelor buna pomenirea numelui nici s-au parasit, nici in veci sa va parasi. Care lucru vie icoana vrednicelor sale suflete si deplin pilda urmatorilor sai ieste (caci toata omeniia si vredniciia omeneasca intr-aceasta sa plineste, ca pre neputincios sa agiute, si nestiutoriului nu numai cu cuvantul, ce mai vartos cu fapta pilda aievea sa sa aretE). Acesta lucru singura intelepciunea firii pre toti invata, cu indamanarile sale pilda ni sa arata de fata, cate parti are, toate in slujba si agiutorinta tuturor le intinde. Soarele tuturor cu acelasi ochiu cauta, nici pre unii incaldzeste si despre altii aceasta tagaduieste. Ploile, precum stincele umedzasc, ase samintele dezvalesc, hlujerile racoresc, copacii infrundzesc, florile iarba si toata pasunea si otava inverdzesc; si toate in neamul si chipul sau, una spre indamanarea altiia neobosit sa nevoiesc si fietecarea periodul plinirii sale a plini sa silesc. De care lucru aievea ieste (ca fireanul firii a urma sa cadE), iara amintrilea cine firii sa imponcisadza, pre facatoriul firii in mestersug necunoscatoriu arata. Nici voiu, priietine, cu numele firii, multimea patimirilor sa intelegi (ca toata patimirea grozava nepriietina, iara nu priietina ieste firiI)."



Catra aceste a Brehnacii nu proaste cuvinte, Lupul intr-acesta chip raspunsa: ,,Vadz si bine cunosc, o, priietine, ca cu toata nevointa te silesti ca pentru a mea adanca tacere sa te instiintazi (ca sufletul filosof nu numai cum si ce s-au facut, ce si pentru ce ase s-au facut cerceteadzA) (ca toata prostimea lucrurile vadzind, precum sint le stiu, iara filosoful din ce si pentru ce ase sint cunoastE).

Deci de vreme ce si eu (precum mi sa parE) urechi bine ascultatoare am aflat si tu precum gura adevarul graitoare sa fii nemerit adeverit sa fii si precum eu a povesti nu ma voiu lenevi, ase tu in pomenire a le alcatui nu te obosi (ca voroava frumoasa la cei cunoscatori de n-ar mai sfarsi, inca mai placuta ar fi, iara cei necunoscatori mai tare dulceata in basnele babesti, decat in sententiile filosofesti aflA). Intaiasi data, dara, o, priietine, pricina tacerii mele au fost caci (in ureche de pizma imbumbacata si de zavistie astupata nici buhnetele caldararesti, necum line cuvintele filosofesti a razbate poT) (caci mai pre lesne s-ar audzi voroava intre ciocanele caldararilor decat intre multe gloate a varvariloR). Iara a doa si cea mai grea pricina au fost caci nu a tuturor socoteala ieste ca pentru ce nu stiu sa sa instiintedze (macar ca fietecine din fire a sti pofteste, dar cei mai multi, ceva nestiind, precum ceva nu stie a sa dovedi nu priimestE), ce pentru ca ce le place si ce poftesc, aceia a si audzi sa nevoiesc. Asijderea, nu atata pentru hirisa fiinta Strutocamilei a sa instiinta, pre cat cine ceva impotriva lor si dupa pofta adevarului va grai a insamna sa silesc. Ca acel apofasisticos cuvant: El au dzis, ase va, ase porunceste, aievea arata ca nu ce mai de folos, ce ce mai placut le ieste, aceia sa si aleaga. Si ase, voroava mea nu de ascutite, ce de captusite urechi ar fi lovit (si ce mai mare nenorocire a fi poate decat cand nici cel ce bine voroveste nu sa intelege, nici cel ce aude cuvintele de bune si de rele nu-i alegE). De care lucru la cei cu socoteala (mai cu suferire si mai cu cuvinire ieste in munti holmurosi, codri umbrosi, in stanci pietroase, pesteri intunecoase, intre pareti zugraviti si zidiuri cu iedera acoperiti cuvinte a face decat intre oamenii carii cuvantul adevarului a audzi nu le placE). Caci intre locurile pomenite, cineva glasul de s-ar slobodzi, in urma glasului vaile, codrii, muntii, paretii, zidiurile aceiasi dzisa ar poftori, si de n-ar adaoge, incailea, nici ar scadea ceva voroavii cuvioase. Care lucru la urechile dupa placere a audzi deprinse, impotriva cade, ca de raspund, raspund cu urgie, iara de tac, tac de pizma si de manie. Dara de vreme ce in singuratatea oamenilor si in tovarasiia stiintelor acii numai amandoi ne aflam, ori pana unde proasta stiinta mea s-ar intinde, cu buna nedejde si fara nici o primejdie a alerga si orice inodat s-ar parea, a dezlega nu ma voi sii (ca de nepriietinul intelept ieste de laudat, cu cat mai vartos si priietin si inteleptul va fi mai de ascultat si de imbratasaT). Ca a Vulpei sicuita catre toata publica priinta, iara asupra mea ca vreo ura sa poata aduce, cu mare nevointa numele mieu si a filosofiii mele la mijloc s-au adus, carii de la mine cea adevarata si chiara a Strutocamilii fiinta hirisie sa le arat inaintea atatea gloate m-au chemat. Catra carii in ceva neraspundzind, pricina tacerii si siielii mele mai sus deplin ti-o am povestit. Iara acmu, pre cat puterile imi vor agiuta, numele si firea Strutocamilei cum mai pre scurt si mai aievea a-ti dejgheuca ma voi sili (caci nu didascalul, carile in toate dzile in scoala invata, ce cela ce a ucenicilor cu invrednicii si invataturi impodobeste viata, fericit si la nume vestit ieste si a fi sa cadE ). Unul dintre cei a firii talcuitori dzice ca a numerelor numire si cunostinta ieste masura a necunoscutei firi. Iara altul dzice ca ieste facliia si lumina a fiintii lucrurilor. Amandoi dara, precum sa cade, la radacina adevarul au atins si la varvul adevaratei cunostinte au agiuns (ca cine adevarul de la radacina cearca, stiinta in varvul inaltimii afla, si cine adeverinta de gios intreaba, cunostiinta de sus ii raspundE). Bine dara si dupa regula adevarului, iarasi dzic, vrednicii aceia filosofi au grait, de vreme ce tot numele hiris scurta hotararea lucrului ieste. Deci numele Strutocamilei din doaa numere, din Strut adeca si din Camila alcatuit ieste. Asijderea din doaa feliuri, adeca din dobitoc si din pasire ieste impartita (insa de ieste in lume pasire ca aceia, carea hiris numai strut sa sa chemE). Deci a acestor doaa dihanii hirisiile impreunand, firea jiganiii, pentru carea intrebare sa face, pre lesne a desface si a cunoaste vom putea. Asijderea pre fietecare dihanie, prin cele patru firesti pricini cercand, fietecarea cat si ce cu dobitocul acesta imparte, chiar vom putea pricepe. Asedara Camila ieste dobitoc in patru picioare, mugitoriu si din fire spre ridicarea sarcinii oranduita. Deci cat ieste despre partea pricinii facatoare, aievea ieste ca ca si alalte in pantece sa zamisleste si in vremea cadzuta fireste sa fata. Cat ieste despre partea materiasca, ieste ca si alalte dobitoace: din carne, singe, oase, vine, piiele, par si alalte cate la materie sa cuprind. Cat ieste despre pricina formei precum din alalte dobitoace cu multul sa deosabeste, sa arata. Intai, ca unele sint cu un ghib numai, iara altele cu doaa, la cap mica, dupa mamina trupului ce poarta, picioare inalte si la genunchi botioase, la talpa lata si fara unghi, la copita ingemanata si ca gastele pe dedesupt impelitata, la coada scurta, dupa lungimea trupului masurand (caci coada la dobitoc intai ieste pentru frumsete, iara a doa, ca pe unde cu capul si cu picioarele nu agiunge, pentru apararea de muste, cu coada sa agiungA), la par creata ca arapul, dara moale ca bumbacul, de la grumadzi pana la piept ieste flocoasa si coama indrapt, de la gusa in gios, spre gatlej purcede, iara peste tot la stat decat alalte mai mare, iara decat filul mai mica ieste. Iara cat ieste despre pricina savarsitului, aieve ieste (precum si mai sus am dziS) ca firea spre ridicarea sarcinilor grele au oranduit-o. Nici aspru sa ti sa para, o, priietine, acest cuvant pentru pricina savarsitului, ca macara ca aceasta pricina ithicai mai mult decat fizicai slujeste, insa adevarul ase sa adevereste, nevoia omeneasca in fire pricina sfarsitului au aflat si, precum dzic unii, preste chiteala firii (insa mestersugul fatul nevoii fiind, nevoia intai ce-i mai pre lesne, apoi ce-i mai cu greu si mai de folos au aflaT), insa nu de tot impotriva firii, nici preste puterile ei a sari poate, nici oranduiala lesnirii a-i muta ispiteste. Ca ce mester ar fi acela carile grindzi de fier ar radica si cu cuie de lemn le-ar intari, sau cine sfesnic de sau si lumanare de argint ar face? De unde aievea ieste ca ce firea spre lesnire imprastiiat au lasat, aceia mestersugul cu adunarea spre savarsire le-au adunat. De care lucru, la Camila de socotit ieste intai ghibul in spinare radicat, pentru ca de greuimea sarcinii mijloc pre lesne sa nu i sa indoiasca. A doa, la dansa ieste de luat in sama perinutele intre picioarele dinainte si in pulpile picioarelor denapoi, in carile, cand pentru incarcarea la pamant sede, ca cum in niste pirostii cu trii picioare, intr-acele perinute sa sprijineste, pentru ca adese culcarea si ridicarea si greuimea, carea in spate o indeasa, pieptul si pulpile sa nu-i juleasca, nici piielea, ranindu-i in ceva, sa o betejasca. A triia ieste la dansa de socotit marimea trupului si putina mancarea si incarcarea stomahului si mare rabdarea carea de sete in vremea caldurii are, pentru ca si hrana fiindu-i putina si rabdarea mare la sete, pre la locurile carile mancarea de in bisug si bautura in biv nu sa afla, mai rabdatoare si mai trebuitoare sa fie (ca acela ieste mai trebuitoriu, carile la vreme de nevoie ieste mai rabdatoriU). Acestea dara in Camila firea ascundzind, nevoia si mestersugul din fire ase si spre acesta sfarsit sa le fie oranduit sfiteste. Iara de toate mai pre urma de socotit la Camila ramane, ca dupa marimea trupului, micsorimea sufletului, si dupa aratarea trupului, prostimea duhului ce are, ca un copil de septe ani sau si mai mic septe camile sau si mai multe dupa sine a trage si incatro voia ii ieste a le intoarce poate, iara de multe ori, in locul copilului, un magaras aceasta slujba a savarsi si cateva camile dupa sine a insira poate, carile cat sint si cat pot, de s-ar putea cunoaste, lucrul intr-alt chip s-ar tampla (ca unde a socotelii si a mintii radze nu lucesc, duhurile puterii putin procopsesC). Acesta lucru in dobitocul acesta chiar arata ca firea nu dupa marimea trupului duhurile in cumpana atocmirii au impartit, ce la starvul maminos si vartos duh logos si fricos au pus (ca puterea trupului, cat de vartoasa, radica, impinge si strange, cat de mai mult ar putea doi sau trii, iara cel puternic la socoteala cu miile pre altii covarsestE). Deci intr-acesta chip Camila fiind, toate nevoile si greutatile ce trage nu peste voie, ce peste stiinta sufere. In care lucru, lauda vrednicii suferelii sa agonisasca nu poate (caci acela ce simte, iara nu acela ce nu simte, a suferi sa dzice, si cela ce puterea spre izbanda harnica a fi isi cunoaste si nu-si izbandeste, iara nu cela ce slabiciunea nepriietinului nestiind, de frica sa contineste, rabdatoriu sa numestE). Inca mai cu de-adins si precum adevarul sa are, ca Camila, nu caci nu poate, ce, precum am dzis, caci nu stie ca poate, i sa pare ca de-ar putea vreodata pre cei ce o inacajasc, tot s-ar izbandi; de care lucru in stiinta ei, slabiciunea duhului puterile trupului neclatind, numai cu pizma si inadusala ramane. Carea macar ca in viata (precum unora placE) dzic ca nu o uita, insa iarasi in viata izbanda, pentru pricinele carile am dzis, a-si rascumpara nu sa invredniceste. Acestea dara, cani pre scurt, o, iubite priietine, in Camila si in firea ei ase sa socotesc, si cu tot adevarul ase si sint. Deci pentru aceasta mai mult voroava a lungi parasindu-ne, la Strut, pasirea sa ne intoarcem.

Asedara, giumatatea dobitocului acestuia in Camila aievea aratandu-sa, acmu cu alt mijloc giumatatea ce ramane in Strut, pasirea, sa o cercam si iarasi prin cele patru a firii pricini, ce, cum, din ce si pentru ce ieste, sa o aflam. Deci la acesta lucru intai ca astrologhii sa facem sa cade, carii cele adevarate firesti si ceresti trupuri mai curat vrand sa arete, niste fiinte din socoteala si niste trupuri si locuri, carile nici in ceriu, nici in fire sa afla, pun. Dupa aceasta dara socoteala, a fi sa dzicem si cu mintea sa supunem, precum in fire sa afla o pasire mare, cu pene, pedestra si nezburatoare, sau un dobitoc cu doaa picioare si sa oaa; hrana, in loc de graunta, iarba sau carne, sa-i fie piatra, foc si fier; si ase, pre ciuda lumii, aceasta prin pricinele firesti de amanuntul sa o ispitim, ca oarece pentru dansa adevarul si socoteala ce ne va arata sa oblicim. Pre cat dara ieste din partea materiiasca, sa vede ca nu piatra, lut sau alt metal, ce carne, singe si alalte lucruri de materie dihaniiasca are. Pre cat din pricina facatoare ieste, intai in ou sa zamisleste, sa oaa, cloceste si apoi puii ca alalte pasiri din oaa isi scoate. Iara cat despre pricina formei, multe si aspre discolii are, pre carea, binisor de o vom socoti si in cumpana socotelii drepte de o vom cumpani, mai mult spre a firii ei cunostinta decat alalte ne va agiuta. Forma, dara, parte ii ieste de pasire, iara parte de dobitoc. De dobitoc, dzic, caci pedestra, nezburatoare si pre fata pamantului, iar nu in aer imblatoare. Talpa ii ieste ca de Camila, cu copita impreunata, iara nu cu unghi si cu degete despicata; in spinare, ghib in sus radicat ca Camila are, la grumadzi, lunga si intoarsa, la picioare, inalta si la genunchi botioasa ieste; la cap, mica si la bot, intoarsa, nu plisc de pasire, ce bot de dobitoc poarta; coada in sus intoarsa, creata si tufoasa ii ieste. Rar si departe paseste, princet si lin pasii isi clateste. Acestea toate din forma camilii indatorita a fi, dovada nu trubuie. Iara din forma pasirii indamanata a fi, numai penele o arata; in loc de fulgi, tulee, si in loc de peri, pene s-au luat. Acestea dara la un loc impreunandu-le, pentru a patra pricina, carea ieste a savarsitului, cum vom putea vom giudeca. Deci, pre cat cu socoteala a agiunge putem, dzicem ca firea intr-aceasta jiganie un lucru mijlociiu au lucrat. Caci trupul mare asamanand Camilei, cu mici penele aripilor pasirii in aer a sa radica nu poate. Asijderea, slab trupul pasaresc sarcina dobitoceasca si a pohoarai greuime a suferi si a purta nu poate. De unde aievea ieste ca nici firea spre acestea au tocmit-o, nici mestersugul si nevoia au silit-o. De care lucru, un lucru numai a savarsi poate (caci firea ceva in zadar si in desert nu facE), insa, de ieste de credzut cuvantul unora, carii dzic precum jiganiia aceasta in stomahul sau fierul amistuind si otelul in matesi topind, pre urma ei, cei ce aceasta treaba de grija au, gainatul la un loc il strang, pre carile mesterii de a doa oara fierbandu-l si in materiia si forma dintai intorcandu-l, fierul cel vestit, ce-i dzic meschiul vechiu, sa fie alegand, din carile odanaoara povestesc precum oaa de fier prea multe sa sa fie facut, carile si pana astadzi in camarile imparatilor ramasita sa pazasc si sa afla. Insa aceasta socoteala, macara ca pre la multi de adevarata sa tine si sa crede (dara miseliia lumii acestia atata cu vremea lucrurile stramuta, cat celea ce unii o data cu manule le apipaia, cu picioarele le calca si cu ochii le videa, aceleasi acmu altii audzindu-le, in loc de basna si de minciuna a fi sa le tiE). Insa noi a celora ce ispita prin scrisori a oameni de temeiu nu sa pomeneste, nici acmu ispita dupa cuvinte cineva a afla sa invredniceste, lucrul in prepusul schipticesc lasam. Si ase, nici spre aceasta sfarsit din fire Strutul oranduit a fi nu sa adevereste. De care lucru, din tagada, marturisirea adevarului aducand, dzicem: jiganiia aceasta dobitoc cu patru picioare nu ieste, pasire zburatoare nu ieste, Camila nu ieste, Strut aplos nu ieste, de aier nu ieste, de apa nu ieste. De unde iarasi dzicem ca cea adevarata a ei hotarare aceasta poate fi: Strutocamila ieste traghelaful firii (caci ieste la filosofi altul, al chiteliI), carile dintr-imbe monarhiile ieste, si ieste si nu ieste. Ieste, dzic, caci adevarat intre lucrurile firii ciuda ca aceasta sa afla; nu ieste, dzic, caci nici dintr-un neam a fi socoteala nu adevereste. De care lucru, o, iubite priietine, insamnarea marelui acestuia nume alta nu suna, fara numai hirisa himera jiganiilor, irmafroditul pasirilor si traghelaful firii. Deci acmu lucrului, caruia neamul, chipul si toata vredniciia firea i-au tagaduit, oare cu ce obraznicie, sau mai adevarat sa dzic, cu ce nebunie cineva din voia sloboda sau din mestersug spre vreo vrednicie a o radica ar indrazni? (Ca mai pre lesne ar fi cineva, gandacii ingiugand, pamantul ca cu boii in plug sa are, decat vreun bine sau folos a astepta de la cela carile nici din fire vreun dar, nici din pedeapsa si din invatatura vreo vrednicie arE). Acestiia socotele, o, priietine, eu a unora ganduri impotriva simtind, spre ase de adanca tacere m-am lasat, si de nu voiu cumva proroc minciunos iesi si un prognostic a face, macara ca nu fara siiala, voiu indrazni. Deodata a Corbului siloghizm sa va intari, si sententia Cucunozului sa va plini, si Strutocamilii in cap coarne ca a boilor ii vor razsari, si in scaunul vredniciii sa va sui (ca fortuna cand va sa tranteasca, intai radica, si norocul intai rade, apoi plangE). Numai vremea (carea oglinda ieste a lucrurilor viitoarE) va arata, precum si siloghizmul ieste sofistic si sententia razsuflata si Strutocamila din odihna in nacaz, din fericire in pricaz si din ce ieste in ce nu ieste va trece (ca guziului orb fericita ii ieste viata, cand in intunerecul suptpamantului imbla, iara cand pre fata pamantului iese, nu mai curand radzele soarelui il incaldzesc decat unghile blendaului il sfridelesC)."

Brehnacea, acestea toate de la Lup cu buna urechea ascultand si cu intreaga socoteala intelegand, singura din sine, precum cuvintele Lupului adevarate si pline de intelepciune sa fie, cunoscu. Asijderea, precum, ca un deplin filosof, toata aporia au dezlegat si cea hirisa hotarare Strutocamilii au dat. Insa mai denainte sfaturile carile intre Corb si intre Cucunos sa facusa stiind, inca mai tare de iute adulmacarea Lupului sa mira (caci samnul intelepciunii ieste ca din cele vadzute sau audzite, cele nevadzute si neaudzite a adulmaca, si viitoarele din cele trecute a giudecA). De care lucru, siiala si tacerea Lupului nu din pizma sau dintr-a inimii impietrosere, ce din dreapta a intelepciunii regula a fi pricepu (ca tacerea sau la vreme a inteleptului graire, multora pilda si invatatura, iara a nebunului bolbaitura, sie ura, iara a altora scarandavitura iestE). De vreme ce a Corbului inima batea ca Strutocamila intre pasiri dupa dansul, iara intre dobitoace locul cel mai de sus sa tie.

Asijderea, stia ca nu numai filosofiia Lupului, ce nici sfatul a toata lumea din mintea ce apucase sa-i intoarca, cu putinta nu ieste (cu inima in pizma impietrosata, sau dupa voia sa a ispravi neputand, de nacaz sa topeste, sau oricand ar putea raul a face nu sa indoiestE). Acestea Brehnacea, in sine ase chitindu-le si socotindu-le, pana, mai pre urma, socoteala intracesta chip isi asadza (orice spre binele si folosul monarhii ieste, aceasta a arata si a grai sa cadE). Iara de vor fi urechi ca acelea asesi de tot adevarului neascultatoare si inimi nicicum folosul de obste priimitoare, pacatul in cap si ocara in obrazul lor fie!

Asedara, Brehnacea, de la Lup despartindu-sa, intai cu Cucunozul sa impreuna, caruia toata intelepciunea si filosofiia Lupului ii povesti si precum adevarata hotararea Strutocamilei au dat, impotriva a cariia alta socoteala mai tare si mai adevarata sa sa gasasca cu putinta nu ieste.

De unde tot lucrul aievea sa face ca mintea Corbului gresita ieste si de ce s-au apucat, sau la cap a scoate nu va putea, sau, de va putea, peste putina vreme si lucrul sa va strica si, in loc de lauda, asupra-si ura si hula de la multi va lua (ca o mie de lucruri vrednice de-abiia lauda dobandesc, iara numai unul scarnav in veci nespalata cinstei si numelui grozava aduce patA). Carea prea tardziu sau nici odanaoara din gurile naroadelor si din soptele gloatelor a o scoate nu va putea (caci din fire muritorilor aceasta ieste data, ca binele pre lesne, iara raul cu anevoie sa uite, si laudele cuiva pre hartie, iara hulele pre table de arama sa le scriE). Acestea si altele ca acestea Brehnacea catra Cucunoz vorovi, socotind precum intai pre dansa din cea veche si stramba socoteala va putea intoarce, si de ciia amandoi impreuna margand si pre Corb la calea dreptatii si la luminarea adeverintii a duce sa nevoiasca (caci Brehnacea mai de folos a fi cineva ale sale hotara pe dreptate a pazi decat toata lumea tiraneste a agonisi socotiiA).

Ce in zadar cuvintele si in dar nevointele isi pierdu, de vreme ce Cucunozul dzicea, precum prin carti si mijloace de credinta adeverit ieste, ca Pardosul, Vulpea, Ursul, Rasul si alalte ale lor rudenii cuvantul lor a priimi si sententia lor a intari gata sint, si inca de va fi cineva sfatului acestuia imponcisitoriu, prea pre lesne alta cale ii vor arata, pre carea si vrand si nevrand ii va cauta a merge (ca unde ieste sila tiraneasca, nu sa cearca putinta fireascA) si mai cu de-adins pentru Lup si pentru Ciacal, carii singuri numai poate intr-alta socoteala sa ramaie. Deci de Ciacal putina grija ieste, o jiganie si de stat si de sfat putina si mica fiind, iara pentru Lup, de vom videa ca la gand nemutat si la fire neschimbat ramane, deodata, precum sfaturile lui priimite ne sint, ii vom arata. Iara cand la vremea alegerii lucrului va fi, alta treaba intralta parte ii vom afla, pana sfatul sa va ispravi si hirograful de mana tuturor sa va iscali. Iata dupa aceia, adeverit sint precum Lupul la barlogul sau cu odihna a trai bucuros va fi (ca mai fericit ieste cineva cu stramt traiu la lacasul sau decat cu toate desfatarile in casele streinE ). Iara amintrilea, precum impotriva ca sa clateste de-l vom simti, buna nedejde am ca Pardosul cu multe pestriciunile si picaturile lui va afla ac de cojocul Lupului.

Brehnacea iarasi dzisa: ,,Eu, frate, asi sfatui ca si tu de aceasta socoteala sa te parasesti, si amandoi impreuna si pre Corb de la acesta lucru a-l dezbara sa silim (ca mai de lauda ieste o inima tulburata a impaca decat o raspublica a tulbura, ca tulburarea a nebunilor, iara impacarea a inteleptilor mestersug iestE). Si catra acestea pomeneste, iubite frate, ca Pardosul si toata semintiia lui credinta n-are a caruia nu numai scrisorile si cuvintele, ce asesi nici lucrurile de credzut nu-i sint (ca a cui cuvintele nu sa staruiesc, cu anevoie lucrurile i sa vor starui, si cine necredincios ieste in voroava, viclean va fi si in lucrurI), si, precum piielea cu multe picaturi ieste picata, inca mai cu multe viclesuguri inima ii ieste vargata (ca inima vicleana intai din minciuna cuvantului, apoi din viclesugul lucrului sa vadestE). Carile precum astadzi prietesugul nou, ase maine sau poimaine vrajmasiia veche, si precum acmu plecarea capului, ase, afland vreme, ridicarea nasului va arata. Iara acestea a Pardosului de nu vii pomeni, frate, cuvintele mele, precum o data ti le-am dzis, din minte sa nu-ti iasa. Ca macar ca tu la trup mai chipes si la stat mai inalt esti, dara eu si de varsta mai batran, si de pedepse mai dosedit si mai ispitit, si de cai mai multe si mai departe, si de tari mai streine si mai late mai asudat si mai zbuciumat simt, in carile si mai multe am vadzut, mai multe am audzit si si de mai multe m-am instiintat (ca adevarat, buna ieste stiinta audzirii, dara mai adevarata ieste ispita videriI)".



Cucunozul acestea toate in loc de basna si in buiguituri de batranete le lua (ca basna la prosti locul istoriii, margaritariul la porci, pretul ordzului, suierul la cioban, cinstea mudzicai si sfatul bun la inima rea tot o socoteala aU ). Carile cuvintele Brehnacii, cele ca graul alese si ca spicul culese, ca pleava suflandu-le si ca paiele preste arie maturandu-le, intr-acesta chip i le intoarsa: (,,Batranetele, o, frate, si multa truda in tinerete, mai mult de odihna trupului decat cinstea si agonisita numelui cearca" ). De care lucru, socotesc ca nu ce doreste cinstea, ci ce pofteste odihna arati si inveti, si a ma mira destul nu pociu, cum nicicum in partea monarhiii noastre tii? Si cum intr-acesta sfat dobitoacele stabla finicului sa apuce cu totii noi am putea priimi? Si cum cinstea si slava Vulturului aceasta ar putea suferi? Au nu stii (ca agonisita numelui mai mult cu indrazneala decat cu siiala sa dobandeste?) Au nu pricepi (ca scanteia amnariului pana a nu sa stinge, iasca aprinde, iara stangandu-sa, a doa si a triia lovitura pofteste?) De care lucru, noi acmu vreme de treaba si dupa pofta afland, cum vom putea vremea prelungind, darul norocului in para focului sa aruncam? Ca bine stii (ca pre cat ieste de iute la curgere punctul vremii, inca mai iuti sint mutarile lucrurilor in vremE) si nu trebuia cineva a te invata, de vreme ce (precum chipul norocul mii de mii de obraza sa fie avand si in mii de mii de feliuri pre muritori in tot ceasul sa fie magulinD), adeverit esti. Au nu de cu vara stapanii caselor, de iarna grijindu-sa, toata zaharaoa trebitoare in jitnitele si camarile sale gramadesc? (Ca ce da vremea, nici avutiia, nici nevointa poate cumparA). Iara cate primejduitoare in vremea viitoare mi-ai pomenit, acestea inca nu tagaduiesc (ca cine vreodata norocul supt lacata si norocirea in lada s-au incuiat? Sau cine tot cu aceia fortuna in viata s-au slujit, de carea vreodata sa nu sa fie nacajit?). Ce a muritorilor mai mult aceasta le ieste hirisiia (ca in dzua norocului sa-si arete varvul cornului, iara in dzua nenorocului, de nevoie sa sufere si scoaterea ochiuluI ). De care lucru ase socotesc, intr-aceasta data, nicicum biruinta la dobitoace sa nu ramaie (macara si adevarul partas si impreuna nevoias sa le fiE). aO, fortuna buna (de ieste in lume vreuna adevarat bunA), cum si tata, si maica, si sora, si frate fortunei rele esti, carea pana intr-atata pre muritori buiguiesti, imbeti si nebunesti, cat si spre tabara adevarului desfranate ostile nebunelor sale socotele a-si slobodzi nu sa rusineadzai. Deci acmu, frate, in nemica cevasi de cuvintele Lupului imblanzindu-te si nici o zabava la mijloc puind, impreuna sa ne sculam si la impreunarea Corbului sa mergem, pre carile si de laudaroasa filosofiia Lupului sa-l instiintam, si de ciia lucrul mai cu caldura si mai cu nevointa sa apucam (ca nu mai putin zabava prin lenevire stalpii monarhiii, decat cfartana madularele trupului scuturA )". Brehnacea, macara ca cu greu iusoare cuvintele Cucunozului audziia si cu greata aspre voroavele si spurcate blastamurile asupra adevarului suferiia, insa, intr-alt chip a face nici avand, nici putand, sculandu-sa cu Cucunozul impreuna, la Corb sa dusara.

Inaintea a caruia, Cucunozul, dupa ce toate cuvintele Lupu i de-a fir-a-par povesti si inca decat era, cu oxiile, variile minciunilor le mai asupri, cu apostrofurile lingusiturilor ale dobitoacelor lucruri decat era mai micsura si cu perispomenile mandriii slava si numele zburatoarelor preste ceriuri radica si multe de vant pline cuvinte razsufla, impotriva a toata socoteala dreapta, gandul si fapta Corbului pre cat mai mult putu a abate sili (ca ce ieste la muritori mai pre lesne decat cuvantul rau a grai? si ce ieste mai cu greu la peminteni decat cuvantul adevarului a dzice si pofta dreptei socotele a face?). Corbul asijderea, inima ca aceia avand, carea, de ar fi preceput, precum cineva din gandul sau sa-l abata s-ar nevoi, aceluia cu tot mijlocul puterilor sale impotriva sa i sa puie, cu cat mai vartos si cuvinte spre placere si indemnare, dupa a sa vrere, de la Cucunoz audzind, poti crede ca cu ima ar fi saltat si dupa sfatuirea placuta s-ar fi plecat? (Ca la inima stalpita si impietrita, un cuvant dupa placere decat 1.000 de talanti mai placut iestE), insa (unde lumina adevarului loveste, oricat de grosi ar fi paretii indraptniciii, de nu peste tot, dara oarece zarea tot strabatE). De care lucru, Corbul, ale Lupului decat soarele mai viderate si decat lumina mai straluminate si mai adevarate cuvinte audzind, pre carile in cumpana socotelii tragandu-le, intracesta chip catra Brehnace si catra Cucunoz voroava facu: ,,(Fericit ar fi acela, o, priietinilor si sotiilor mele, a caruia impotrivnici si nepriietini fara putinta lucrurilor, dara de trei ori mai fericit ar fi acela a caruia vrajmasi fara agiutorinta sfaturilor ar fI) si, de vreme ce in capul imponcisetoriului voii noastre socotele ase de drepte si sfaturi ase de ascutite sa afla, alta ceva mai mult nici a dzice, nici a face avem, fara numai cerestii nostri stapanitori inimile alaltora sa impietreasca si urechile mintii sa le astupe, ca nici glasul a-i audzi, nici sfatul impotriva a-i asculta sa poata (ca mai multa nedejde de biruinta in lipsa sfatului vrajmasului decat in mult numarul, tare mana si ascutita sabiia ostasului iestE). Iara de vreme ce impotrivnic sfetnic si imponcisetoriu vrednic ca acesta a avea din noroc ni s-au tamplat, in ceva cu inima sa nu scadeti va poftesc (ca cu cat lucrurile mai cu anevoie si mai cu multa nevointa sa dobandesc, cu atata mai cu mult sa lauda si mai cu cinste sa slavasC). Deci eu aceasta am socotit dinceput si aceasta voi tinea sau pana a trai sau pana lucrul inceput voi savarsi, adeca siloghizmul o data la mijloc pus, sa sa intareasca, si Strutocamila, spre cinstea epitropiii radicandu-sa, de la toti vrednica sa sa cunoasca (ca mai fericit socotesc a fi acela carile intr-o sughitare duhul s-ar sfarsi decat cela carile ce o data au giuruit, pana la moarte giuruinta a plini, pre cat va putea, nu sa va nevoI). Care lucru, precum l-am inceput, ase a-l savarsi doaa pricini indemnatoare si amandoaa, precum socotesc, folositoare sint: Una, ca al nostru, iara nu al dobitoacelor sfat intarirea luand, oricum ar fi, titulul intelepciunii si numele vrednicii langa monarhiia noastra va ramanea (ca intre imparati si monarhi nu mai gios sa tine cinstea sfatului divanului decat biruinta nepriietinului in mijlo cul meideanuluI). Alta, caci despre partea noastra, intre dansele pre Strutocamila epitrop Leului puind, sau de tot supt puterea noastra le vom lua, sau totdeauna intre madularele trupului monarhiii lor galceava neparasita si tulburare neodihnita si mai pre urma razboaie si morti vor fi si sa vor scorni. Si ase, precum bine stiti (ca moartea unora ieste viata altorA), noi cu singele lor ne vom ingrasea, ne vom intari si puterile ni sa vor innoi.

(Ca nici odanaoara norocirea si marirea unuia fara nenorocirea si micsurarea altuia a fi nu poatE). Insa pentru taina carea acmu in inimile noastre ascunsa sta, nici Lupul, nici alta jiganie stire sa aiba, pana cand pre cei mai de frunte dintre cele cu patru picioare mai binisor vom ispiti (ca lucrurile grele pre cat sunt mai tainuite, pre atata ies mai iusoare, si sfatul descoperit pre cat ar fi de folos tainuit, pre atata iese de stricate in gloate dezvaliT). Ca pre cei mai alesi dintre dansii, dupa voia si inima noastra plecandu-i, cu cei mai de gios a ne raspunde pre lesne ne va fi."

Din monarhiia dobitoacelor era cinci jiganii, carile la acea adunare si mai de frunte si mai de cinste era, adeca: Pardosul, Ursu, Lupul, Vulpea si Camila (pentru carea mai pre urma toata rascoala si vrajba cea mare intre doaa monarhii s-au scornit, caci mutand-o din Camila in pasire si adaogandu-i la urechile ciute coarne buorate, numele in Strutocamila ii mutarA). Pre langa acestea era si Ciacalul, insa acesta nu intr-atata socoteala sa tinea. Aceste cinci jiganii in locul a toata valfa si in chipul a toata stema a alaltor cu patru picioare era, intr-insele toata lauda in chivernisale si toata nedejdea in nevoi si primejdii li sa sprijeniia (ca precum pre stalpii mai grosi si mai vartosi toata urdzala casii sa sprijineste, ase in patru sau cinci, sau si mai multi, toata otcarmuirea publicai sa odihnestE ). Iara pricina a alegerii acestor cinci jiganii au fost ca inca de pe vremea galcevii cu Vidra si cu Batlanul, intre dansii atata glogozala si amestecatura precum sa scorneste vadzind, socotira (ca in gurile multe putine sfaturi de isprava sint, si in voroavele delungate gresala a nu sa face peste putinta iestE) si, pentru mai cu fara glogozala lucrurile sa scuture si mai pre lesne la un capat sa le scoata, dzisara: ,,Iata, noi din toata monarhiia noastra ne aleasam, deci trebuie si din monarhiia voastra, alegeti pre cine viti socoti, pentru ca deosabi de alalta gloata trebele sa ne tractuim, si orice mai de folos si mai cu cuviinta am afla, in stiinta imparatilor si tuturor gloatelor sa dam si spre acel asedzamant inimile tuturor a pleca sa silim (caci voia gloatelor si a noroadelor proaste ieste ca imbletul calului neinvatat si desfranat, carile, din netocmita si preste simtire slobodzita rapegiune, de multe ori in rapi adanci si de maluri inalte cu capul in gios dA)".

Asedara, despre partea zburatoarelor, Corbul, Cucunozul, Brehnacea si Uleul sa aleasara, carii cu ceialalti impreuna lucrurile mai pre amanuntul incepura a scutura si unii pre altii in ce sfat si in ce socoteala sa afla ispitiia (ca in lucrurile grele, intai sfetnicii, apoi sfaturile a asedza trebuiE). Ce cat despre partea jiganiilor, era prea pre lesne lucrul a sa asedza s-ar fi putut, de vreme ce jiganiile ale sale numai a sprijeni siliia si inima totdeauna spre lineste le staruia. Iara despre partea pasirilor nu ase era, caci la dansele si cuvintele cu mestersug, si lucrurile cu viclesug era, de vreme ce alta supunea in voroava si alta avea in inima sa faca, adeca nu numai cu ale sale cat nu era indestuliti, ce asesi nici cu a altora de satiu sa satura (ca pofta lacomiii cu puterea impreunata ca pojarul in iarba uscata iestE). Deci dintr-acestea pasiri, Brehnacea, precum sa videa, sau din sine plecata, sau din a Lupului vartoase argumenturi si adevarate socotele intoarsa, si vrea si cunostea ce ieste adevarul, de care lucru de multe ori cu mare indrazneala impotriva indraptnicii voii Corbului sa punea, ce in desart.

Ca, precum si mai sus s-au pomenit, Corbul, din rautatea o data in minte pusa, a sa cai nu stiia si din viclesugul ce apucase nu sa parasiia (o, cat cu multul mai fericit ieste acela carile in boala fara leac cade decat cela carile in rautate neuitata, desfranat sa sloboadE) (ca mai bine ar fi cuiva cu 1.000 de rane a sa rani decat o data pacoste si dosada de-aproapelui sau a pricinI). De care lucru, Corbul nu spre cea de obste folosire, ce spre a sa tare dorita poftire sa siliia, si nu ceva razsipit intre dansii sa alcatuiasca, ce numai cu a sa tiranie sa sa slujeasca sa nevoia.

De unde ispita dupa gand ii raspunsa, de vreme ce intaiasi data pre Saraca Camila ispitira, cariia giuruindu-i ca pre langa urechi, coarne si pre langa peri, pene ii vor adaoge si din dobitoc pasire o vor putea face.

Asijderea, numelui Camilii titulul Strutului alcatuindu-sa si de la pasiri aripi, iara de la dobitoace coarne lipindu-i-sa, intre dobitoace mai fericita si intre pasiri mai slavita va fi, indata credzu, proasta, ca dupa giuruinta, sa va plini si fapta (ca la muritori tare sa poharneste credinta, unde mai denainte pofta si voia neparasit impingE). Insa urma era sa arete ca adevarata ieste parimiia veche (ca Camila cercand coarne, s-au pierdut si urechilE), iara acmu cercand pasire a sa face, vremea va sa-i arete ca si dobitoc a fi nu va mai putea, si odanaoara in primejdiia urechilor, iara acmu poate si in peirea capului sa cadza (ca cine pre pamant in ceva ce ieste nu s-au indestulit, credz ca acela si in ceriu macara fericire nu va cunoastE).

Deci oricum au fost incepaturile, si cum sa vor tampla savarsiturile, putin socotindu-sa, Camila, cu toata inima in partea Cor bului sa dede. Dupa aceia, pre Urs ispitind, il aflara ca numai albinele din stiubeie sa nu-l dodeiasca si la barlogul lui nebantuit sa lacuiasca pofteste, iara amintrilea veri dobitoacele ar zbura, veri pasirile s-ar incorna si s-ar pedestri, macar cum aminte nu-i ieste (ca firea carea in ceva fericirea s-au socotit, alalte ale lumii toate de batgiocura le arE).

Hulpea, jiganie pururea cu doaa inimi si neispitita, pentru une pricini, carile si mai denainte aratasa, indata in partea zburatoarelor sa giurui (ca inima vicleana mare fericire simte cand socoteste ca pentru fapta viclesugului si ea sa cinsteste si la aceiasi scoala ucinici si partasi isi agonisestE). Insa Hulpea cu tocmala ca aceasta sa asedza, ca nu cumva Lupul, pana intre vii va fi, de unirea ei cu dansii sa sa instiintedze, caci Hulpea, precum din fire ieste buna adulmacatoare, mare grija de Lup purta, ca nu cumva cu vremea adevarul sa biruiasca si viclesugurile acmu ascunsa vreodata sa sa dezgoleasca, si ase prietesugul si tovarasiia, carea macar ca cu chip zugravit si poleit intre dansa si intre Lup avea, isi va piierde. Pre Ciacal asesi nici a-l mai ispiti socotira cu cale a fi, de vreme ce de la dansul, precum agiutoriul, ase nici vreo impiedecare nedejduia (ca des si de multe ori la muritori sa vede puternicul nebun in fruntea sfaturilor, iara saracul intelept denafara praguriloR)

(si, precum bogatii cu avutiia socotesc ca si mintea au castigat, ase saracii, cu lipsa avutiii si piierderea mintii sa fie patit li sa parE).

Iara pentru Lup socotira ca nemutat si neclatit va fi din socoteala sa (ca sufletul intelept intr-alta si pentru alta ceva din socoteala sa a sa muta nu stie, fara numai din rau spre bine si din gresala spre indreptarE). De care lucru, dzisara nici mai mult sa-l ispiteasca, nici gandurile catra dansul sa-si dezvaleasca, ce numai in fata, precum toate dupa pofta si sfatul lui sa vor face, sa-i arete, iara dupa dos cu toata nevointa ale sale ganduri la lucru a duce tare sa sa gateasca. Lupul de pre semnele ce videa, precum tovarasii sai nu cu bune duhuri sa poarta bine cunostea, insa nedejdea intr-alta socoteala isi punea, adeca ca cand lucrul la ivala ar vini, Pardosul si fratii lui, Rasul si Hameleonul si Veverita, cu gura deschisa, in glasul mare vor striga si partea dreapta vor tinea. Ca tot lucrul, veri sa sa faca, veri sa nu sa faca, intr-aceasta sa prijeniia, adeca ce ar pofti cea mai de frunte parte, aceia si alalta gloata sa intareasca, iara ce le-ar arata de stricarea si paguba lor, o data cu capul sa nu priimasca. Asijderea, vadzind ca Pardosul acolea de fata nu sa afla, precum alofililor sa priiasca si omofililor sa nu priiasca, nicicum cevas is prepunea (ce oricat cineva de intelept si oricat de bine a lucrurilor socotitoriu ar fi, singur numai cu socoteala sa imbland, si in sfaturile sale si pe altul neintreband, in cea mai de pre urma a nu gresi peste putinta iestE). De care lucru, Lupul, in dreapta socoteala sprijenindu-sa, tare sa gresi, si in numele omofiliii bizuindu-sa, prost nemeri (caci nu alta data razsipa unui narod s-au facut, fara numai cand ai sai sie, viclesug s-au facut, si nu alta data mai mare stricare de la nepriietini au vinit, fara numai cand priietinii si credzutii au vicleniT).

Caci pre Pardos Corbul prin iscoade si carti pre ascuns trimese, si inca de demult in priinta lor il intorsese si vicleanul cel mai mare a neamului sau a fi cu giuruintele il facuse (ca sula de aur zidiurile patrunde si lacomiia isi vinde neamul si mosiiA), de vreme ce tare ii fagaduisa ca de sa va intoarce intr-o inima si intr-un gand cu dansii, starvurile cele mai grase si carnurile cele mai seoase cu Corbul, si cu Vulturul, si cu alalti ai lor sfetnici impreuna le vor imparti.

Asijderea, el acmu la batranete agiuns fiind, din ce sa afla a-l mai preface macara ca peste putinta ieste (caci nici Corbul negreata, nici Pardosul pistriciunea a-si muta poatE), insa pe ficiorul lui, carile inca in varsta tineretii sa afla, precum Coracopardalis sa-l poata face buna nedejde au, dzicea. Adeca glasul si aripile Corbului dandu-i, si cea din mosie a Pardosului pestriciune lasandu-i, cu buna sama Pardos-Corb sau Corb pestrit sa va informui (ca pieptul decat diamantul mai vartos pofta il moaie si inima decat cremenea mai impietrosata lacomiia o topeste, si ce focul nu domoleste aurul topestE). Iara Rasului adevarat lucru de ras ii giuruira, adeca din 53 de capusi pline de singe (carile odanaoara Rasul adunate avandu-le si pe vremea foametii pasirile i le-au fost pradaT), pre giumatate inapoi sa i le intoarca, insa cu aceasta tocmala ca in tot anul cate cinci capusi sa-i dea. Asijderea catra acestea ii fagaduira, precum socotitoriu il vor pune, ca cate cacaredze Camila dinafara de grajd ar lepada, el a le cheltui si pre la gandacii carii din mistuiri ca acestea hrana le ieste, a le imparti voinic sa fie (ca lacomiia de la aur pana la gunoiu, si de la diamant pana la stecla sa intindE). La jiganiia aceasta, Rasul, de socotit ieste ca toata pistriciunea pe supt pantece i sa ascunde, adeca la loc ce nu sa ase vede, iara amintrilea pe spinare, tot un par sa arata a avea. Adeca in fata prost si drept, dara multe picaturi de viclesuguri ii stau peste mata (ca toate carile sa vad de pe chip si de pe floare sa giudeca, iara gandul a ascunsului inimii nici chip, nici floare are, de pre carea de bun sau de rau, de frumos sau de grozav sa sa cunoasca, fara numai cand icoana in cuvinte sau in lucruri isi tiparestE). Iara alalti frati acestora intracesta chip sa asadzara, ca Veveritii i-au giuruit un sac de nuci si un harariu plin de hameiu cu fag amestecat. Asijderea coada, carea in vremile ce stapaniia Vidra ii taiasa, precum la loc ii vor pune-o dzicea. Cariia darul acesta prea mult si mare i sa paru, de vreme ce nucile si fagul spre sprijineala vietii, iara coada spre rascumpararea cinstei si a podoabei ii era, mai vartos ca toata fala si pofala Veveritii in coada cea lunga ce purta staruia, carea nu ca alalte jiganii inapoi, ce, de mare mandrie, peste cap ridicata o tinea (ca unde lipsasc crierii din cap, acolo covarseste coada peste caP) si (cine vredniciia capului nu pricepe, acela lungimea codzii la mare cinste tinE). Pre aceasta, dara, intr-acesta chip coada in loc de cap puindu-i, amagulind-o, o asadzara. Iara Hameleonului toate feliurile de vapsele si de flori precum in sama ii vor da si in toate deplina pozvoleniie sa aiba ii giuruira. Al caruia fire de-a pururea fata a-si schimba fiind si dintr-o vapsala intr-alta a sa preobraji mare vrednicie tiind, socoti ca dar asesi peste masura lui i sa giurui si toata imparatiia intr-imbe monarhiile sa fie castigat i sa paru (ca plinirea poftei cat de mici peste toate hotarale a toate monarhiile precum sa fie covarsit i sa parE).

Catra aceste mai adaosara pre Guziul Orb, carile cu framsetea fetii sale, Helgii, in dragostea a multor jiganii intrasa si a multo ra minti de frumsetea ei sa nebunisa (ca nu mai mult tariia vinului in cap decat chipul frumosului in inima lovestE). Cu carea si parintele sau, Guziul, macar ca din fire orb si slut era, insa fietecarile ce-l timpina cu toata lumina privelii il indamana, si de-si feriia mana de sarutat, la picioare-i cadea si i sa inchina (ca cine iubeste din suflet pre cel din camara mare fericire simpte a-i zdvori afara la scarA). Cu acesta chip, cine mana cea scurta a Guziului a saruta sa invredniciia, precum pre singura Helgea sa fie imbratasind socotiia, si cine lipicioase si urduroase melciurile lui a pipai sa norociia precum roa trandafirilor, carii pre obrazul Helgii sa deschidea, sa fie scuturand si iscusita mirosala lor sa fie mirosind i sa parea (ca precum simtirea in lucrurile ce-s de simtit lucreadza, ase pomenirea in fantazie tiparita si zugravita ale sale patrundzatoare sloboade radzE). De poama dara ca aceasta, macar ca multi dinti sa ascutise si multe masele sa o musce sa gatise, insa, precum sa dzice cuvantul (ca norocul nu imparte cu obrocul, ce unora varsa, iar altora nici picA), asijderea (altora arata si nu da, iar altora, preste toata stiinta si nedejdea lor nespuind si neivind, preste masura le dA). In care chip, si cu gingas trupul si mangaios statul Helgii au lucrat, de vreme ce varstnicii si cei din neamul ei nu numai cu manule intinse, cu bratele deschise si cu mintile uluite o astepta si o poftiia, ce inca si cu sufletele topite si inimile arse cui va cadea acea norocire si cui sa va tampla acea fericire, dzua si noaptea cu gandul mai rau si mai cumplit decat cu trupul sa pedepsiia si sa chinuiia (ca chinul trupului carnea domoleste, iara pedeapsa sufletului, oasele topind, inima ranestE), si acmu-acmu, din dzi in dzi si din ceas in ceas, fietecarile norocul cu jele chemandu-si, si de s-ar cumva altuia, iara nu sie, tampla, sabii, cutite si tot feliul de otravi cumplite, de nu celuia ce au luat norocul, sie celuia ce au ramas cu focul gatiia. Toti ibovnicii si patimasii dragostii Helgii intr-acesta chip in toate suflarile si razsuflarile lor, ca finicii in focul lor murind si iarasi inviind, norocul tot precum au stiut s-au giucat giocul (caci toti cerestii durerile pemintenilor simpt si sa milostivasc, numai norocul, daca-si intoarce fata, nici a jeli stie, nici a sa milostivi poatE), si precum cateodata frica vulturului pre iepure dupa broasca marita, ase voia norocului pre Helge dupa Camila au maritat.

O, Doamne si toti cerestii, lucru ca acesta cum si in ce chip a-l suferi ati putut? Unde ieste cumpana ceriului cu carea trageti si asedzati fundul pamantului? O, dreptate sfanta, pune-ti indreptariul si vedzi strambe si carjobe lucrurile norocului, ghibul, gatul, flocos pieptul, botioase genunchele, catalige picioarele, dintoasa falcile, ciute urechile, puchinosi ochii, suciti muschii, intinse vinele, laboase copitele Camilei, cu suleget trupul, cu alba pielita, cu negri si mangaiosi ochii, cu suptiri degetelele, cu rosioare unghisoarele, cu molceluse vinisoarele, cu iscusit mijlocelul si cu ratungior gramagiorul Helgii, ce potrivire, ce asamanare si ce alaturare are? O, noroc orb si surd, o, tiran nemilostiv si pagan fara lege, o, giudet stramb si fatarnic, pravila stramba si fara canoane! Ascultati, mortilor si priviti, viilor: Camila cu Helge sa impreuna, filul si soarecele sa cununa si dealul cu valea sa iau de mana. Ce ureche au audzit, ce ochiu au vadzut sau ce gura din veci lucru ca acesta au povestit? (Taca, dara, pripitorile unde canta ursitorile, ca nici neam cu neam, nici chip cu chip, nici feliu cu feliu a potrivi cauta, ce numai ce va face si lucreadza ce-i placE). Norocul, dara, intr-acesta chip pre Helge dupa Camila asedzind, tintarii cu fluiere, grierii cu surle, albinele cu cimpoi cantec de nunta cantand, musitele in aer si furnicile pre pamant mari si lungi danturi radicara, iara broastele toate impreuna cu broatecii din gura cintec ca acesta in versuri tocmit canta :

A Camilii dara si a Helgii impreunare, preste socoteala a toata lumea, intr-acesta chip ispravindu-sa si mai denainte acele cinci jiganii catra tot neamul, precum s-au dzis, viclene si vandzatoare aratandu-sa, cuvantul cu mare giuramanturi si legamanturi catra zburatoare isi dedera, ase ca precum voia le va fi sa invoiasca si precum pofta le va pofti sa pofteasca. Acestea dara intr-acesta chip in sine si cu sine cu mari viclesuguri alcatuind, prin rost de bun ritor, precum catra altii a le arata, ase inimile prostimei a indupleca socotira (caci la materiile groase focul, iara la inimile proaste limba bine vorovitoare mult poatE). Si ase ritorisind Papagaia, cuvantul la obste intr-acesta chip imprastiara.

,,Vestit si tuturor stiut cuvant ieste, o, priietinilor, (ca invointa sufletelor si unirea inimilor lucrurile din mici, mari le creste. Iara neinvointa si neunirea lor, din cat de mari, mici si cat de curand le razsipestE) (ca precum o sanatate in multe madulare a trupului, ase o omenie si o unire in multe naroade ieste, carile un statatoriu si staruitoriu a politiii stat faC). Impotriva aceasta a sa intelege poate, adeca (ca precum o boala si o fierbinteala cat de putin in trup sau o durere cat de mica intr-un madulariu tot trupul spre neasedzare si patimire aduce, ase neunire in politie si neinvointa in cetate, ciuma si langoarea cea mai rea si troahna cea mai lipicioasa iestE). (Caruia lucru, cea mai de pre urma a tot statul razsipa si a tot sfatul cea de naprazna prapadenie iestE). Asedara, inceputul voroavii apucand, macar ca dintr-al mieu rost, insa dintr-inemile a toata fratasca adunare dzic. Adunarea aceasta, o, cinstitilor dintr-imbe partile adunati frati, adunarea aceasta, dzic, slavita si minunata a prea linilor si inaltatilor nostri monarhi ieste, si de pre titlul ce s-au pus, chiar si aievea sa cunoaste, ca precum adunarea a atatea cinstite chipuri la un loc s-au adunat, ase sufletele si inimile a sa introloca si a sa impreuna, dreapta socoteala si pravila adeverintii la un sfat, la un stat, la o invointa, la o priinta, la o iuboste si la o dragoste a le inclesta si a le innoda va, pofteste si sa nevoieste (caci tot adevarul lucrul chiar si hiris pofteste, si toata incepatura cu cale spre lucrul si sfarsitul lucrului bun calatorestE). De care lucru, intre muritori de ieste vreo simtire peste simtire si vreun lucru firesc peste fire, si eu mai proroc a ma face si cele in urma viitoare mai inainte a le povesti si pana a nu fi, a le vesti mai voi indrazni (ca ce ieste adulmacarea mintii sau carea ieste icoana intelepciunii, fara numai celea ce ochiul trupului cu ochiul sufletului sa li vadza si in cele cu prepus viitoare fara prepus in bine si in rau urmatoare iscusit si frumos sa le aleagA). A proroci dara voi indrazni, dzic (de vreme ce din rasarite dzua si de pre incepute fapta sa cunoastE), in care chip si numirea adunarii acestiia in curanda vreme supt unirea a toata inima si invointa a tot sufletul a videa si dupa nume lucrul si sfarsitul a iesi si a sa plini fara prepus nedejduiesc, de vreme ce inimile curate a marilor imparati spre cea adevarata lineste si curata dragoste staruiesc si spre folosul a toata obstea tare si neparasit sa nevoesc. Asijderea preainteleptii, buni chivernisitorii si credinciosi deregatorii, impreuna cu cei ai lor de frunte sfetnici, in dreapta socoteala si buna chivernisala, catu-i negrul bobului macara cevasi a sminti, peste socoteala omeneasca ieste (ca mai cu nevoie ieste o suta de copoi iepurile din palcul spinilor a scoate decat a trii intelepti sfatul cel mai de folos a aflA). Si ase, bune semne de buna nedejde sa arata ca nici lucrul inceput fara socoteala, nici prorociia mea la sminteala sa iasa. Ce cu buna sama dzilele de fier in veacul de aur vor sa sa primineasca si toata calea grundzaroasa si ciulinoasa in neteda si batuta sa sa istovasca. In carea (pentru cele tamplatoare vorovasC), de s-ar si cumva intr-un chip prea repede si preste intelepteasca socoteala tampla ca vreo pietruta de scandala de la cineva intr-insa sa sa arunce, insa darea intr-o parte-i si urnirea-i si asesi de tot radicarea-i, precum prea pre lesne ar fi, a-si propune cine va putea? (Ca mai pre lesne ieste cuiva in cateva ceasuri suflarea si razsuflarea a-si popri decat sufletul intelept, cunoscand adevarul si de dansul a nu sa lipI) si ase, piciorul cat de dropicos si pasul cat de tremuros in ceva a sa zaticni si a sa poticni nu va avea. Pentru care lucru, dintr-imbe partile cu totii si cu totul sa ne apucam trebuie, ca celora ce din multe strune o cantare, sau din multe organe o harmonie intr-o simfonie fac asamanandu-ne, ce mai de folos, ce mai de lauda si ce mai cu cuviinta ar fi sa incepem, sa facem si sa ispravim, ca intr-acesta chip toata raceala, carea inghetare aduce, si toata fierbinteala, carea dogoreala si parjol in tot trupul politiii noastre pricineste, in stampararea si temperamentul cel de sanatate si de viata izvoratoriu ieste asedzind, priietinilor megiesi nesavarsita de lauda materiie sa dam. Iara nepriietinilor pre budze in veci de nedespecetluit pecete sa pecetluim (ca din fire cele supt luna ase s-au oranduit, ca unele dupa altele sa urmedze, si cand unele mor, altele sa invie si simbathiia si antipathiia dintr-insele sa nu lipsascA). Deci dara, cinstiti ascultatori, cine mai cu de-adins cea urmatoare fericire mai denainte intr-un chip a simti ar pofti si cine cel nespus a toata obstea folos cu ochiul sufletului a-l privi ar ispiti, pre unul ca acela poftescu-l ca sepeleviimele limbi putintica ingaduitoare voie si ascultatoare ureche sa plece, pre carile in scurt (de vreme ce a ceasului stramtoare laconeste a ritorisi ma invatA) a-l umbri si in stramt hotar a-l perigrapsi ma voi nevoi."



Toti ascultatorii, precum cu draga inima si deschisa ureche vor asculta daca dzisara, si precum ca cu tot sufletul de dulce izvorul carile din limba Papagaii izvoreste, insatati sint, daca marturisira, Papagaia, cu toata vartutea cuvantului, himera, sau, precum s-ar putea dzice, ciuda nevadzuta, neaudzita cu voroava in fire a baga incepu (ca nu mai sloboda ieste limba atheistului spre blastam decat tropurile ritorului spre hula sau lauda aninatA) (si de celea ce singura firea scarandavindu-sa fuge, acelea vorovaciul indraznet preste fire le urcA).

Papagaia dara, intr-acesta chip, dupa ce proimiul voroavei sale sfarsi, de umbrirea a fiitoriului acelor doaa monarhii stat sa apuca, dzicand: ,,Aceste doaa vestite si nebiruite monarhii, o, iubitii miei ascultatori, precum fietecarile din sine, late in hotare, bogate in comoare, dese in orase, tecsite in sate, nenumarate in supusi si cea mai de pre urma, cu un cuvant sa cuprind, din toate partile intarite si in slava cinstii lor indestulite sa fie nu numai celor de duh purtatoare, ce asesi si celor pre pantece si taraitoare stiut si inca prea stiut ieste (ca lucrurile mari si cei ce nu le stiu le stiu, iar lucrurile mici si cei ce le stiu nu le stiU). De care lucru, aievea ieste ca orice mai mult sau mai preste hotare a pofti s-ar videa, nu pentru a lor lipsa (caci plinirea nu pofteste clatire, ce odihnA), ce pentru a supusilor sai adoagere si odihna vor si poftesc, si pana intr-atata (pre cat singuri marturi privitori imi sintetI) silesc si sa nevoiesc, si aceasta pentru ce si cu ce? Pentru unirea a toata inima si cu invointa a doi monarhi, a carora voie mai mult decat porunca si porunca mai mult decat fapta de credzut si de ascultat ieste. Voia aceasta a lor, spre ce savarsit? Spre alcatuirea a doaa firi intr-una. Dara acesta in ce chip? (Caci doaa firi a sa uni, lucru peste lucru si putinta peste putinta iestE). In chipul puterii sufletesti, carea in cateva inimi intr-un chip si intr-o masura a lucra poate. Adeca cu buna a sufletului priinta, doa trupuri, ca intr-un suflet a imbla si a sa invoi sa poata (ca ce ieste prietesugul? A invoi deopotriva. Si ce ieste priietinul? A nu deosebi in sufleT). Cu acest felu dara de duhniceasca putere, Vulturul Leu si Leul Vultur, duhul Vulturului in Leu si al Leului in Vultur, fara de nici o deosabire, cele dinafara madulare, precum intru adevar imparateste le vor ocarmui si fara gresi cu dansele monarhiceste sa vor sluji, cine-i atata beteag de minte carile sa nu cunoasca? Duhuri dara ca acestea, carile ceriul de ar avea poarta si iadul use, precum si acolo sa patrundza fara prepus sint. Duhuri dara ca acestea, iarasi dzic, atata de suptiri si puternice, trupuri atata de iuti si de vartoasa, fara de nice o siiala impotrivnica unind si fara de nici o prepunere de pacoste impreunand, au nu tot lucrul, peste toata puterea, a putea vor putea? (Ca unde Leul vultureste si Vulturul leuieste, prepelita ce va iepuri si iepurile ce va prepeliti?) Vulturul de sus si deasupra privind, Leul din dos si din fata adulmacand, ce nepriietin asupra viind, sau ce vrajmasi macar la fantanele Nilului fugand a nu sa simti si a sa mistui va putea? (Ca a putinciosilor mana lunga si ochiul neoprit iestE). Adulmacarea unuia cu iute viderea altuia insotindu-sa si in toata calea tovarasindu-sa, din nuari furnica imponcisarii pre pamant si de la Asiia: lighioaia dodeielii la Evropa sa va videa si sa va adulmaca, pre nebiruite spetele Leului, neostenite aripile Vulturului rasarind, cestea pre tot fugasul cat de repede in clipala ochiului vor agiunge, celea pre tot impotriva statatoriul vor birui si vor infrange. Cesta cu cel decat diamantul mai vartos piept, cela cei decat bricile mai ascutiti pintini tot zidiul vrajmasiii si toata mreajea vicleniii ca pravul voi spulbara si ca pandza paingului vor dispica. Cine dara in lume, o, priietinilor, atata de scamos la minte si stramtos la cuvinte sa va afla, carile sa socoteasca sau sa graiasca ca cel impotriva de supt bratul Leului va putea scapa, sau cel supt aripile Vulturului aciuat ca in primejdie va intra? Sau cine lucrul, mai aievea decat radzele soarelui cunoscut nu va cunoaste? Ca pre cel din paza lor cineva a-l bantui, sau pe cel dimpotriva lor a nu-l birui va putea? (Ca focul din apa si dzua din noapte si orbii o pot alegE). Acestea dara, intr-acesta chip unindu-sa si alcatuindu-sa, cinstea, slava, biruinta si odihna, carea a tot narodul fara prepus urmatoare ieste, cei din cuiburele inca cu fulgi puisori si cei inca supt titele maica-sa, sugatorii a giudeca vor putea. Si statul cel mai fericit decat toata fericirea precum ca raul sa va pogori si ca pohoiul va nabusi si cele in lume nesimtitoare a simti si a sa pricepe vor pricepe, ca toata cinstea numelui de obste si toata a tot de rauvoitoriul si de viclesug ganditoriul biruinta fara indo inta si supunere fara prepunere urmadza.

(Ca mai mult in prepus a sa avea cele pentru lesnirea nesocotite, decat cele cat de grele de la intelepti cumpanite trebuiE). In scurt, dara, a fericitului aceluia stat, iata, pre cat in slaba putinta mea au fost, l-am aratat si precum sa dzice dzicatoarea, de pre unghe leul sa poate cunoaste.

Deci oricine ar fi acela carile aceii nepovestite fericiri partas a fi ar pofti, intai trebuie ca nu numai a trupului, ce si a sufletului mani totdeodata sa intindza si nu numai cu ale trupului picioare, ce si cu ale sufletului aripi sa alerge si sa zboare (ca amintrilea, lenisilor osteninta si pizmatarilor lipsa si cainta va ramaneA). Acestea, dara, de la toata dihaniia ase intr-acesta chip intelegandu-sa, la ascultare cuvantului si scuturarea lucrului cea mai de pre urma sa vinim, carea tot mijlocul cel spre lesnire si tot modul cel spre fericita savarsire aduce (ca toata calatoriia muritorilor in cel de apoi savarsit sau sa fericeste, sau sa blastamatestE). Neamul cel fara neam si chipul cel fara chip, adeca jiganiuta sau pasarita cea cu prepus, iubitoriul noptii, fugatoriul dzilei, vadzatoriul intunerecului si orbul luminii, adeca Liliacul, precum in fericit pamantul si manoasa brazda adunarii acestiia nu putina zizanie sa fie samanat aievea ieste. Vidra nu cu picatura, ce cu vadra in vasul intelepciunii veninul nebunii si-au varsat. Asijderea Strutul, macar ca peste voia si stiinta sa, insa nu mica stinca a scandalului la tot pasul caii acestiia au aruncat si toata greuimea lucrului la mijloc a vini au pricinit. Carile, toate de nu s-ar fi tamplat, fericire si lucru foarte minunat ar fi fost. Dar, de vreme ce s-au tamplat, alta nu incape fara numai leacul le ieste de aflat (caci lucrul ce intai la lumina n-au fost, Dumnadzau, din ne a fi, la a fi il aduce, iara lucrul ce o data la fiinta au iesit, la nefiinta nici Dumnadzau nu-l poate aducE). Leacul dara acestor mai sus pomenite boale si linestea acestor clatite rascoale, pre cat din duhul obstii faicava mea voroava va putea a-l arata, nu sa va lenevi. ",,De duhurile varsatelor veninuri toti ne-am ametit, daca strigara, si toti antidotul toapsacului precum sa-l arete pre Papagaie daca rugara. Papagaia intr-acesta chip incepu: ,,Putintele sint, o, priietinii miei, recetele stiintei mele si mici si strampte chichitele ierbilor doftoriii mele (caci doftorul bun stiinta in cap, iar ierbile in camp le are, si unde chichitele varuite si pilulele sicuite sint, acolo bolnavul sa amageste, iara nu sa tamaduiestE). Din carile ce voi avea impreuna cu dansele si inima, si sufletul inainte-va a varsa nu ma voi tagadui (ca pre cat ieste de laudat doftoriia buna la boala, pre atata ieste inca mai de laudat asedzamantul la rascoalA). Pre cat dara ieste pentru bileala in cerneala si cerneala in bileala, adeca pentru vadzitoriul in intunerec si orbacaitoriul in lumina, Liliacul, dupa a mea proasta socoteala asedzimantul pre lesne ii ieste (caci pravul casii dupa maturat de sa si radica si in radzele soarelui gioaca, insa nici radzele soarelui a nu lovi opreste, nici pasii celui ce prin case imbla continestE). In care chip si a Liliacului galceava, precum din nemica s-au scornit, ase si scornita nemica ieste, si pana in cea mai de pre urma si tulburat de ar ramanea, precum a tot statul vreo tulburare ca aceia a aduce vrednic sa nu fie putem socoti. Vidra iata ca din catalogul jiganiilor, cu sfatul a tot statul, s-au ras. Carea acmu in lucru, precum sa vede, vreo toarta sa apuce sau vreo bucata sa mai imbuce nu are, ce numai in cuvant, pre cat au putut, si manuntaile a-si varsa s-au opintit, si tot feliul de farmacul descantatoriu prin urechile tuturor au stropit. Insa precum pana acmu in ceva n-au procopsit, ase si de acmu inainte vreo ramasita de venin de-i va fi mai ramas, adevaratii doftori pre lesne il vor razsipi si inteleptii deregatori pre iusor tot lucrul, precum sa cade, ii vor tocmi. De care lucru, despre aceasta parte mai multa grija a purta nici folos ieste, nici sa cade. (Ca unde grijea ieste la masura, megalopsihiia o carmuieste, iar unde grijea trece peste masura, acolo micropsihiia a mai chivernisi parasestE). Acestea, dara, ase precum si sint cunoscandu-sa, tot savarsitul lucrului si toata fericirea savarsitului intr-aceasta ramane ca si hotararea Strutului sa sa aleaga, pentru ca toti ce ieste si ce pofteste a fi sa intaleaga, si ase, toata clatirea la asedzare, toata osteninta la odihna si toata incepatura la cel dorit sa vie savarsit. De care lucru, intaias data tuturor a sti sa cade ca, precum inca de demult neclatit siloghizmul Corbului prin invointa si porunca a marelui imparat, a Vulturului, s-au razsunat, ase si acmu toata adunarea monarhiii zburatoarelor va, pofteste si porunceste ca Strutocamilii mai mari aripi si mai lungi pene sa i sa dea. Si ce mai mult? Camila zburatoare si Strutul fatatoare sa sa faca, pravila voii imparatesti porunceste (ca toata voia sloboda intr-acesta radzima ca, precum celor pemintesti, ase celor ceresti pravile impotriva sa margA). Ca cu acesta mijloc Camila calatoare in monarhiia celor zburatoare sa intre si iarasi despre partea monarhii dobitoacelor orice cu cale si cu cuviinta a fi ar socoti, din madularile sale pre Camila sa impodobasca, caruia lucru toata monarhiia pasirilor voitoare ieste. Si ase, nici hereghiia dinceput sa-si piardza, nici precum imparatii orice poftesc ca nu pot face sa sa vadza (ca cei putinciosi nu mai putin cu parerea altora decat cu puterea lor fac ce faC). Si hotararea numelui stiindu-sa, intr-imbe partile titulul cinstei si locul slavii numelui a-si dobandi sa poata, si intr-acesta chip, cea deplina omonie, intr-imbe monarhiile plinindu-sa, sa sa savarsasca."

Acestea din tot duhul daca larg si lat ritorisi Papagaia toate cetele zburatoarelor: ,,Faca-sa, faca-sa, plineasca-sa, plineasca-sa!" strigara, atata cat chiotele a atatea gloate deodata slobodzite sa parea ca ieste huietul a mari puhoaie dupa ploaie, din dealuri in vai rapedzite. Unii, de fericirea ce li sa parea ca acmu au si dobandit-o, cu glasuri de bucurie sa desfata, altii cu cantece si cu viersuri izbanda, ca cum in sin si dobanda in palma ar avea, in ceriuri radica. Iara altii minunata voroava Papagaiei si decat miierea si zaharul mai dulci cuvintele ei si decat toata unsoarea mai patrundzitoare si mai muietoare sententiile ei ni cu gura marturisiia, ni cu manule si cu capul chipuri si semne de mirare si de minunare unul catra altul in divuri, in chipuri arata (ca de multe ori bucuriia mare glasul astupa, si ciuda peste masura mintea razsipA). Unii, ca cum inca mai denainte de mangaioase voroavele ei spre somn furati si in chiteala socotelelor afundati ar fi fost, ca de somn sau de vin ametiti ar fi fost, spre ce intai sa inceapa si ce mai inainte din cele multe audzite sa pomeneasca si din pomenire in cuvinte sa alcatuiasca, ca uluitii sta si ca somnorosii, ni pe frunte, ni pe piept sa scarpina (ca voroava dulce si ales placuta inimii bucurie, iara ochilor dormitare pricinestE). Comedie ca aceasta si buiguire intr-acesta chip din gura Papagaii in mintile tuturor dihaniilor ravarsindu-sa, ca cum si cu trupurile si cu sufletele amurtiti si amutitii ar fi fost, prin catava vreme intre dansele mare tacere sa facu, si una intr-ochii altiia ascutit si neclatit cautand, ce ar fi mai de vorovit si ce ar fi mai de pomenit, ca cum a sa domiri n-ar putea, ce una pre alta sa inceapa, ca ce din ros tul ei ar audzi si ea aceia sa graiasca, sta cu gura cascata (ca strigarea a gloate multe din razsunarea a paretilor deserti nu multa deosebire are, si precum paretii acelasi glas intorc, ase in gloata ascultatoare unul cuvantul altuia poartA).

In cea de pre urma Cioara, dupa ce catva ca inecatii in gat clancai si ca cum sau de duh indesita, sau de nacaz dosedita ar fi fost, mult in grumadzi ragai, in glasul firii sale sa slobodzi si ,,car, car, car" de trii ori poftori. Toate cetele pasirilor, spre bine glasul poftorind, ,,macar, macar, macar", dupa cazaniia Papagaii, si lucrul si cuvantul de s-ar sfarsi dzicea. Din jiganii unele (pentru carile precum lacomiii sa fie fost vandute mai sus s-au pomeniT ), ca cum le-ar fi vinit a casca si princet, ca nu toti sa audza, glasul Cioarai adeveriia. Alalte jiganii toate, cu multa si adanca tacere, ca cum celor mai de frunte urmatoare ar fi, sa aratara (ca tacerea prea adanca sau din pizma iese, sau din nestiintA). Ce tacere ca aceasta celor mai de gios era din siala, iara celor mai de frunte era intr-adins marturisala. Caci mita maica si viclesugul parintele in trupuri de imblatoare inimi de zburatoare odraslisa (ca precum aurul in focul cat de iute din ce ieste nu sa muta, ase, ori in ce inima intra, din ce ieste intr-alta o stramutA). De care lucru jiganiile, ,,faca-sa, faca-sa", aievea a striga, ascunsa tragerea firii le rusina; ,,nu vom, nu priimim" si de mare strambatate a sa vaiera, inghitita mazda si imbunare de inima le manca.

Iar dintre pasiri, Brehnacea, carea de multe ori partea adevarului a tinea sa videa, catra Cucunoz pre taina dzisa: ,,Glasul Cioarai, gurile lingusitoare si inimile cele numai inainte, iara nu si inapoi socotitoare, dupa a sa pofta, spre bine l-au talcuit (caci pofta schizmeste lesnirea, si chipul lesnirii spre toata greuimea fara nici o siala purcedE ). Numai pre cat a mea proasta si acmu de batrana buiguitoare socoteala ieste, glasul Cioarai nu atata spre ,,macara", cat spre ocara a talcui s-ar putea, si precum, o, iubite frate, foarte bine stii ca Cioara cu Corbul pentru multe pricini a multe starvuri putina dragoste si priinta intre sine au. De care lucru ase cu firea ma amagesc, ca in cea de apoi a adunarii acestiia nu vreo fericire sa asteapta, pentru carea sa dzicem: macara, ce multa nevoie si becisnicie, pentru carea sa ne vaietam, vai, foc si para, si cei ce ase de pre lesne au talcuit, macar, a multora capete sa sa usuce imi par (ca cata becisnicie aduce fericirea cea prea asteptata, atata nevoie nu face nenorocirea cea cu sufereala purtatA). Si pomeneste, frate, cuvintele mele, si odata vii cunoaste ca Cioara, nu macara, ce ocara au prorocit " Cucunozul, precum dinceput calea apucase, nici in stanga, nici in dreapta sa abatea, ce de pururea pizma si mandriia ce stiia tinea. De care lucru, intr-un chip pe Brehnace de blastamatie si de micropsihie probozind-o, dzisa: ,,(A tot lucrul parerea parere naste, iara stiinta facliia adevarului iestE): Cioara, saraca, de la multime s-au socotit la limba varvara si i-au talcuit glasul: macara.

Iara tu, frate, impiedicat de batranete si buiguit de caruntete fiind, pre prorocul ce nu-i stii stiinta, locul si tara, vii sa-i incarci asupra-i ocara. Ce multimea varvarismos, iara tu solichizmos cu limba Cioarai faceti. De care lucru, a sti ti sa cade ca Cioara aceasta de locul sau ieste atica, tara Elada, carea in toti anii cuibul in platanul (carile dinaintea capistii lui Apolon ieste sadiT), scotand, de la preutii lui Apolon, carii de pururea supt umbra copaciului invatiturile cele de taina si mestersugul prorociii invata, filosofiia cereasca au deprins, din care stiinta, adevarul, inceputul si sfarsitul lucrului precum ieste, mai denainte vadzindu-l si ca cu manule pipaindu-l, in limba aticeasca au strigat: maaria Ö Sra, ce va sa dzica: fericit ceasul in carile cu gandul s-au zamislit si cu fapta s-au savarsit. " Insa ori multimea au varvarizmit, ori Brehnacea au solichizmit, ori Cioara au aticit, ori Cucunozul au basnuit, a Cioarai glas pre cat mai mult sa talcuia, pre atata mai mult in lavirinthul necunostintii sa incuia, al caruia cheie cand sa va afla si a cui mana a o prinde si cu dansa lavirinthul a deschide sa va invrednici supt vremile de apoi ieste sa asteptam.

Lupul, intre toate jiganiile pururea mai socotit si mai grijliv in chitelele sale, sila si desfranata voia zburatoarelor aievea vadzind, si inca acoperit viclesugul a unor dobitoace dintr-adanc pricepand, toata avutiia raspunsurilor sale in cea mai de dedesupt tainita tacerii asesi de tot isi zidi (ca cuvantul intelept pre cat folos aduce urechilor ascultatoare, pre atata infocare face inimilor nestatatoarE) (si in vreme ce sa asculta, cantecul sirenilor, iara in vreme ce nu sa asculta, sunetului caldarilor sa asamanA). Lupul, dara, de intelepciune oprit, tacea.

Iara alalti toti, de nebunie impinsi, mormaind si racnind, de iznoava, ,,faca-sa, faca-sa!" striga. In care vreme Pardosul vargat si Rasul cu negru picat, cu alalti ai lor depreuna, cel de demult in inimile sale ascuns viclesug ce avea la iveala si intr-a tuturor privala a-l scoate incepura, si ca cum de urgiia pizmei nebuniti si buiguiti ar fi fost, fara nici o rusine: ,,vartos ieste siloghizmul Corbului, frumos si intelept ieste sfatul Cucunozului, minunata si inaltata ieste ritorica Papagaii", striga. ,,De acmu inainte, o omonie, o stapanire si o monarhie cunoastem si o imparatie stim. Iara cine intr-alt chip sententiia ar clati sau a o clati s-ar ispiti, fier, foc si cea mai groaznica moarte partea sa-i fie ". Asedara, rautatea viclesugul zamisli si nebuniia il descoperi (ca vicleniia, rautatea si nebuniia surori sint: rautatea incepe, viclesug urmadza, iara nebuniia mai mult il desfraneadza, pana unde una prinde, alta leaga, iara a triia grumadzii cu latul ii vaneadzA). Catra acestea, Pardosul rautate peste rautate, viclesug peste viclesug si nebunie peste nebunie a gramadi incepu, si pasii lacomiii pana peste hotarale simtirii a-si lati si a-si largi adaosa, dzicand: ,,De vreme ce dupa neminciunoase budzele Papa gaii toata adunarea adevereste, cu cale si cuviinta socotesc a fi, ca precum la monarhiia pasirilor dupa Vultur, Corbul, ase la monarhiia noastra, dupa Leu, Strutocamila stepana cea mai de cinste si epitropiia a tot neamul sa tie, si dupa aripile carile Vulturul l-au demanat, capul taurului sa i se puie, pentru ca si ea intre coarne samnul biruintii si stema epitropiii sa poarte.

Ca amintrilea, si Camila si Strutul, undeva vreun madulariu de aparare si de luptare precum sa n-aiba tuturor stiut ieste".

Cuvantul Pardosului intari Ursul si-l adeveri Vulpea (ca la voia poftitoare putine cuvinte trebuie indemnatoarE). Asijderea, alalti, a viclesugului partasi: ,,foarte bine, foarte bine", ni din budza mormaia, ni din colti clantaia. Insa cumpana, in carea dramul strambatatii nu incape, si mana, carea fietecui dupa ale sale fapte imparte, a doi dintr-acestea nu mult rabda, si ce pre alalti la vreme lor ii asteapta, acestora ceia ce li sa cadzu le dede plata.

Caci Ursul, in parerea sa, pentru bisugul mierii ce astepta, acmu precum ca toate prilazurile prisacilor sare socotiia si toate stiubeiele cu miiere fara nici o siala, farama, gandiia, si ase din lacomiia desarta si de mandriia inflata, cu vant de gand si cu miiere de parere, preste masura indopandu-sa si infundandu-sa, asijderea acele ticaloasele albine, carile prin faguri de aburi imprastiiate ramasese, prin matele si ficatii Ursului patrunsara, de unde adevarata inflaciune scornindu-sa, supt piielea Ursului izvoara de apa pururea pistitoare purceasara si cu aceasta de naprasna si mieseloasa boala, inainte a toate gloatele crapa.

Vulpea asijderea, de multa grijea viclesugului facut ce purta, intai in melianholia ipohondriaca, apoi in tusa cu singe mutandu-sa, de multa vitionire si boala uscacioasa, toate vinile i s-au intins si toate madularele i s-au zgarcit, atata cat piielea de oase si pieptul de spinare i sa lipisa. Carea inghitind viclesugul, preste putine dzile s-au borat aburul, precum istoria la locul sau va arata (ca cine inghite zaharul viclesugului, acela boreste toapsacul sufletuluI ). Acestea dara si ce sa lucra vadzind si ce sa sa mai lucredze a astepta neputand, deodata si in graba socotira pre Lup (pre carile inca dinceput viclesugurilor neinsotitoriu si rautatilor lor nepriimitoriu il cunoscusA), intai il sfatuira, apoi indemnara, iara mai pre urma si cu capul ii clatinara si cum mai curand de nu va la strajea barlogului sau merge, cu pedepse groznice si si infricosari de moarte i sa laudara. Ase Lupul, vrand-nevrand, si precum de aceasta porunca foarte sa sa fie bucurat aratand, impreuna cu Ciacalul la locurile sale sa dusara. Iara cand din toata adunarea Lupul sa despartiia si precum de fratii, priietinii si omofilii sai amagit si viclenit la aratare cunoscandu-sa, de grea dosada carea inima ii inadusiia si de vremea carea asesi de tot impotriva i sa punea, gemutul, oftatul si suspinul totdeodata supt un glas alcatuind, incetisor, cum i sa parea, si prea tare, cum altora sa audziia, catra Ciacal gemu, ofta, suspina, razsufla si dzisa: ,,Blem, frate Ciacal, de vreme ce la straja ne trimat, blemati sa nu stam (caci urechea la cuvinte cat de grele ascultatoare invata pre inima la cat de grele nevoi rabdatoare a fI), caci otravile acestea cornul Irodului le va indulci, iara spurcaciunile acestea, botul Filului le va curati.

Acestea Lupul pietre samanand, stanci si munti in urma razsarira, precum mai pre urma lucrul au aratat."

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.