Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria ieroglifica - Partea a opta de Dimitrie CANTEMIR



Amanduror partilor raspunsurile intr-acesta chip viind, dulaii catra Hameleon a Corbului socoteala indata descoperira si pen tru venirea Inorogului la impreunare foarte amintea sa-i fie cu multe giuruinte il rugara. (Ce pietrii ratunde din varvul dealului putina urnire ii trebuiE), caci el alta treaba nu avea, fara numai ce dzua impreunarii lor paziia. Iara Soimul, vadzind ca dupa fagaduinta carea catra Inorog facusa raspunsul nu-i vinisa, nici inima Corbului spre pofta adevarului sa plecase, ce supt numele credintii inca mai mari si mai fara lege viclesuguri sa faca ii porunceste, socoti (ca mai bine ieste intr-o dzi de o mie de ori a muri decat ochiul cel ce toate intr-ascuns vede o data a amagI), si tot adevarul catra Inorog descoperind, adevaratul prietesug sa-i dobandeasca aleasa, pentru ca din viitoarea-i primejdie norocul a-l feri de nu va invoi, incailea pre dansul de acea imaciune cu rat si neimat sa-l cunoasca. Deci Soimul de vicleana cartea carea dulaii catra Corb scrisese nicicum de stire avand, si pentru viclesugul Hameleonului nici cum prepuind, Hameleonului stire trimasa ca cum mai curand sa vie, caci are cuvant sa-i graiasca si porunca sa-i porunceasca.

Hameleon, pururea grijea vremii raspunsului si a impreunarii lor purtand, fara alta zabava, sarind, la Soim sa dusa. Catra carile Soimul: ,,Du-te, dzice, o, priietine, si Inorogului stire da precum raspunsul ce asteptam mi-au vinit, deci, oricand va putea, iarasi la locul dintai impreunare sa avem il poftesc, caci singur, de ar fi cu putinta, unde sa afla as merge, dara multe pricini inainte sa pun, carile despre acea cale ma impiiedeca. Intai ca, margand eu acolo, alalti tovarasi poate intr-alte prepusuri sa intre; a doa, ca macar ca pentru prepusuri vanturoase ca acestea atata aminte nu mi-ar fi, ce in trecutele dzile, dupa vanarea unii Potarnichi, mai vartos decat s-ar fi cadzut slobodzindu-ma, cateva pene din aripa dreapta mi-am betejit, deci, pentru ca sa sa indreptedze, cateva dzile in odihna sa ma aflu doftorii mi-au poruncit; si ase, la inaltimea muntilor a ma sui peste putinta im ieste." Hameleonul, porunca lui placuta si dorita ca aceasta audzind, mare bucurie lua si de talcuirea visului sau cea dintai iarasi tare a nedejdui apuca. Ca acestea dara in gand clocotiia, iar din cuvant catra Soim dzisa (cu indrazneala graind si pentru cuviinta dreptatii pomeninD): ,,O, domnul mieu, inteleptii cuvintele inde site a suferi obiciuiti sint, cu care sententie si eu sprijenindu-ma, pentru adevaratul mieu priietin o obraznicie cadzuta si o asu preala intregilor la minte placuta, catra tine de voi arata, ier taciune sa aib ma rog. Ma rog, dara, domnul mieu milostiv, sa nu cumva ostenintele mele in zadar sa iasa, adeca impreunarea aceasta sa nu cumva spre scaderea cinstii Inorogului sa fie, ca precum bine ai cunoscut, dreptului acestuia grele nacazuri si nespusa strambatati i s-au facut si inca altele mai mari a i sa face (pre cat pociu cunoastE) uratorii dreptatii cu multe chipuri ma tem ca nevoiesc, ca precum si mai denainte am dzis (cine adevarat iubeste, ganduri de negandit gandeste si prepusuri de neprepus prepunE). De care lucru, iarasi ma rog, obrazniciia mea in vina sa nu sa tie, si eu iata ca dupa porunca ta stire ii voi da, iar el, dupa cuvantul carile au dat, soarele indrapt poate sa sa intoarca, iara el din socoteala-si sa sa mute precum peste putinta ieste adeverit sint. Deci el acmu viind, sa nu cumva alte mestersuguri de viclesuguri sa fie, si apoi toata ocara asupra mea va ramanea si toata lumea numele vandzatoriului si porecla de raufacatoriului mie imi va punea. Ce nu atata pentru stramba poreclitura mea, cat pentru fara cale doseditura lui m-as pedepsi" (o, jiganiia fatarnica, o, vas spurcat si lingura scarnava, cum rautatea in inima amestecand, cu gura cele ce stiia ca-i vor vini, pentru ca asupra altora sa cadza, cale le gateadzA).



Soimul, de spurcat viclesugul lui asesi nicicum prepuind, de acestea ce-si propune nicicum grija sa nu poarte tare il adeveri, si precum (mai bine fara purtarea duhului, decat cu purtarea ocarai a fi socotestE) ii dzicea.

Hameleonul acmu, deplin cunoscand precum gandul Soimu lui nicicum spre raul Inorogului nu sa pleaca, ce cinstea cuvan tului decat viata mai scumpa tine, de acolo iesind, intai la dulai sa dusa, si toate cate Soimul ii poruncisa si pentru vinirea Ino rogului la impreunare, precum peste putine dzile ieste sa fie, le spusa. Apoi la Crocodil alerga, catra carile cu mare indrazneala:,,Bucura-te, domnul si stapanul mieu milostiv", dzisa. Crocodi lul: ,,Ce poate fi aceasta a ta lascava si voioasa aratare? Oare tie vreun bine, au altuia vreun rau undeva ai simtit?" (Ca zavist nicii pentru raul altora decat de binele sau mai mult sa bucurA). Hameleonul dzisa: ,,Amandoaa partile intrebarii, o, domnul mieu, adevarate si precum sint le-ai cunoscut. Si cum sa nu ma bucur, de vreme ce prada t-am apropiiat, vanatul la stramtori t-am incuiat, masa intinsa t-am deschis si bucate satioase t-am gatat si, in scurt sa dzic, toate dupa pofta si dupa voie s-au tamplat. Ca, iata, in ceasta sara Inorogul la prundis sa coboara, la usile a toate poticile dulaii stau gata sa puie zavoara, toate intrarile si iesirile lui viteji vanatorii si neosteniti gonitorii tare le strajuiesc si vartos le pazesc (caci ase cu dulaii sa vorovisA). Deci alta cale de scapare si potica de fuga nu-i ramane, fara numai doara in apa sa sa arunce, unde domnul mieu cateva ceasuri a strajui de nu sa va leni, fara gres de biv prada domnul mieu va dobandi, eu asupra nepriietinului voi izbandi si pretul indzacit si insutit imi voi plati. La strajea noptii dintai pogorarea la prundis ii va fi, paza dulailor despre alte parti nu va lipsi si, ase precum soco tesc, bucata gata in gura domnului mieu va vini. " Crocodilul,acestea audzind, sa veseli, insa catra Hameleon intr-acesta chip intrebarea vrajbii pusa: ,,Eu, pre cat din sunetele cuvintelor lu mii am putut intelege, tu si cu Inorogul mare dragoste aveati si odanaoara intr-un loc nedespartiti lacuiati, atata cat sufletul tau de a lui lipit sa fie fost sa parea. Dara acmu aceasta vrajmasa neprietinie si de moarte asupra-i viclenie din ce pricina sa sa fie tamplat? Cu dreptul voiu sa-mi spui."

Hameleonul, de nenedejduita intrebare ca aceasta, deodata tare sa ului (ca minciunosii in voroavele tocmite sa dezvalesc, iara la intrebarile fara veste ca bezmeticii sa uluiesC). Iara mai pre urma, precum sa dzice cuvantul (minciunosul tatal minciu nii si minciuna fata minciunosului iestE), indata minciuna zamisli si spurcata basna nascu, dzicand: ,,Aceasta intrebare pana acmu nici din priietini, nici din nepriietini cineva m-au mai intrebat, in care lucru ascunse si de nedescoperit taine sa cuprind, nici catra alt chip o data cu moartea le-as descoperi. Ce de vreme ce domnul mieu acesta lucru a ma intreba si dreptatea carea asu pra lui asi avea a afla invoieste, pre cat mai pre scurt voi putea (de vreme ce la Inorog a ma duce vremea ma grabestE) a te instiinta ma voi nevoi. Va sti dara domnul mieu milostiv ca parintele mieu era Apariu, carile in toate dzilele apa de la fantanele de singe a aduce obiciuit era. Dupa ce si eu mai la varsta am sosit si cofa in mana a radica, apa din fantana a scoate si coromasla pre umere a purta a putea am inceput, cu tata-mieu impreuna adese fantanele cele de singe la radacinele Muntilor Vrajbii izvoratoare cercetam. Muntii acestea, departe, in tara ce sa cheama Pizma, sa afla, despre partea rasaritului, pre marginea ocheanului in sus, spre crivat, si in gios, spre amiadzadzi, in lung si in lat atata de mult sa trag, cat cei ce neparasit drumul carile pre la radacinele lor merge au tinut dzic precum pana la ocheanul apusului ocolesc si ca un zid in giur impregiur toata ratundzala pamantului ingradesc.

Ase, noi dara pentru trasul apii adese la acei munti margand si din care izvor apa mai crunta si fierbinte ar fi ispitind (caci apa aceia cu fierbinteala, iara nu cu raceala setea stamparA), odata in varvul unui munte prea inalt ne-am urcat, in varvul a caruia un put prea adanc si mai sa dzic fara fund am aflat. Din gura putului ciutura cu harzobul slobodzind, dupa ce cat era funia de lunga au mars, dupa ce invalitorile ca petelor si incingatorile mijlocelor la capete am adaos, cu mare nevoie de fundul putului agiungand, precum de o umedzala ciu tura sa fim implut am simtit. Iara dupa ce vasul afara scoasem, vadzum ca nu umedzala rosie, ce alba era, din carea, gustand, precum adevarat lapte ieste am cunoscut. Si indata, precum muntele cela ce lapte izvoreste sa fie ne-am adus aminte. Indata ce laptele gustaiu, din fundul putului un tanguios glas: ,,Vai, titi soarele mele, vai, laptisorul mieu, cine dintre muritori te-au tras? Cine din cei nemuritori vreodata te-au baut? Cine ieste indraz netul si obraznicul acesta carile pieptul Biruintii a apipai si titisoarele fiicai mele de gurguie a suge nu s-au temut?" Tata mieu, glasul acel ase de tangaios si ase de mangaios audzind, indata descantecul necromandiii asupra laptelui a descanta incepu (caci precum duhul Biruintii sa fie intr-acesta chip strigat price pusA). Laptele, dupa descantec, indata a sa inchega si madu larele unul de altul a sa lega incepura. Dupa aceia vinele preste oase intindzandu-sa, toate partile trupului a sa clati si suptirea peste dansele pelicioara a sa lipi vadzum. Si ase, indata o fi cioara ghizdava si frumoasa denainte-ne in picioare statea, carea cu ochii sigeta, cu sprancenele arcul incorda, cu fata singe varsa, cu budzele inima spintica, cu mijlocul viata curma, cu statul mortii radica, cu cuvantul dzilele in cumpana masura, cu raspun sul sufletul de la mormant inturna, iar cu singur numele Biruintii toata frumsete biruia si covarsiia. Pre aceasta intr-acesta chip, o, domnul mieu, vadzind-o, indata in inima rana nesuferita si boala netamaduita simtiiu si catra parintele mieu: ,,O, tata, caci lucru primejdios ca acesta a videa m-ai nascut" (ca decat rana dragostelor si decat boala iubostelor mai primejdioasa nici tiru licii au vadzut, nici doftorii au audziT) ,,si decat mestersugul pre morti a inviia, mai bine mestersugul pre mine a ma omori sau a nu ma naste sa fi invatat" (ca in statul acesta a vietii de dra goste patimitoare, moartea decat viata mai poftita iestE). Tatal mieu, in nerupt lantuhul dragostelor legat si ase de tare infasurat vadzindu-ma, dzisa: ,,Bodzul dragostei, o, fiiule, fiiul Afroditei ieste, pre carile nu dupa micsorimea varstei (caci pururea copil iestE), ce dupa tare arcul ce trage si ascutita sigeata ce in ficati infige, cei ce-l masura, il cunosc. Ce cat spre aceasta a ta de curand scornita patima lucrul ar pofti, fii cu buna inima, ca cela ce cu cuvantul si cu mestersugul farmacului necromandiii din lapte ficioara a face au putut, din ficioara spre pofta nevestirii inima a-i pleca cu multul mai pre lesne va putea. Numai atata caci de impotrivnic norocul tau (carile muritorilor niciodata dep lin nu vinE) foarte rau imi pare, de vreme ce ficioara aceasta, din lapte nascuta fiind, din fire starpa a fi firea au lasat-o, nici pantecele ei spre zamislirea simentiii locuri s-au gatat. Unul i-ar fi leacul (pre cat adanc mestersugul mieu a afla poatE), ce si acela pre cat cu anevoie ii ieste aflarea, cu atata mai cu nevoie ieste, aflandu-l, cu dansul dupa voie cineva a sa sluji." Eu catra tata-mieu dzis: ,,Pentru starpie si pentru a zamislirii leac a cerca, lucru mai pre urma trebuitoriu ieste, ce acmu de odata leacul nesuferelii mele fara zabava afland, alalte leacuri de vor trebui, mai cu vreme vom putea cerca" (ca inteleptii intai nevoia, apoi treaba cautA). Si, ce mai mult, o, domnul mieu, cu voroava sa ocolesc? Tatal mieu indata descantecul dragostelor in capul ficioarii descanta si, trii peri din cosita-i zmulgandu-i, unul la grumadzi, altul la brate, iara al triilea la mijloc imi invalatuci, cu carii precum sufletul ficioarii de tot trupul mieu sa sa fie legat si inima ei in sufletul mieu sa fie intrat ii paru. Si ase, ea ochii de la pamant radicandu-si, ca lumina soarelui in stele oglinda framsetelor ei ma facu si in mine pre sinea si in grozaviia mea framsete ei a videa i sa parea (ca ochii dragoste lor nu ce ieste, ce precum ii plac vaD). In scurt, pe Biruinta dra gostele o biruira, si Diana Afroditis a sa face priimi. Iara a doa dzi parintele mieu, din somn desteptandu-ma, dzisa: ,,Eu in dzile batran si la ani invechit sint, o, fiiule, ce cuvintele mele po meneste. Intre a lumii jiganii Inorogul sa afla carile in varvul cor nului mare vartute poarta si impotriva a toata patimirea putere are. Deci, vreodanaoara cu dansul a te impreuna de ti sa va tampla, pre cat vii putea in prietesugul lui vartos a te lega sileste, ca el numai pantecele Biruintei spre roada simentiii neamului tau a deschide poate." Asedara, parintele mieu, Apariul, invatatura dandu-mi, dintre vii au iesit. Iara eu in multa vreme cu Biruinta la un loc si intr-un pat vietuind, nicicum numelui urmatoriu si neamului adaogatoriu de la dansa sa iau nu m-am invrednicit. Deci tardziu mai pre urma, de invatatura parintelui mieu, carea pentru Inorog im dedese, aminte aducandu-mi, toate pustiile Araviii a cerca si toate partile lumii a cutriera nu m-am parasit, pana locul si lacasul Inorogului am aflat. Aflandu-l, de dansul cu mare cinste m-am lipit, tovaras in toate caile nedes partit si sluga in toate slujbele neostenit m-am facutu-i, nici in viata mea alta plata sau simbrie i-am poftit, fara numai o data macar varvul cornului lui de moale pantecele Biruintei mele sa lipasca am nedejduit. Si pentru ca pologul stidirii sa sa radice si supt singuratate acoperemantul necunostintii sa sa arunce, de multe ori si mai in toate dzilele, la culcatul si la sculatul lui, eu trebe in camp imi scorneam, iara Biruintei linga dansul sa sa afle ii porunceam. Ce impietrita inima lui nicicum spre starpirea pantecelui ei a sa milostivi nu s-au muiat, ce in zavistiia neamu lui si semintiii mele neclatit au statut. Eu, intr-aceasta asprime si neinduplecare vadzindu-l, aievea simbriia slujbei si pofta ini mii, carea imi era, cerandu-i, cu mare urgie si manie, simbrie ca aceasta a-mi da au tagaduit, si precum el Dianii, si nu Afroditii, sa fie inchinat apofasisticos mi-au raspuns.

Acmu dara, o, domnul mieu, ce mai mare dreptate si ce mai dreapta pricina spre izbanda lui a mi sa da? Si ce mai uscata iasca spre atitarea rasplatirii decat opreala simbriii si tagada dreptei pofte a sa afla poate? Si aceasta ieste pricina vrajbii cu carea pana la moartea mea a nu-l intiri nu voi parasi si precum,,buna nedejde am, astadzi izbanda mea si plata lui, precum t-am spus, indzacit si insutit sa va plini."

Asedara, Hameleonul sfarsit spurcatei si napastuitoarei basne puind si toate viclesugurile pre cat mai pre-ascuns putu alcatuind, in munte la Inorog sa sui, catra carile, cu multa plecaciune plina de mare inselaciune inchinandu-sa, dzisa: ,,Leul si Vulturul ceresc in veci laudat si toate pasirile si dobitoacele ceresti preste veci slavite sa fie, carii fata domnului mieu cea de lumina slobodzi toare si sanatatea lui ceia ce-i lumii trebuitoare in statul sau a videa m-au invrednicit. Catra acestea, dumnealui Soimul cu plecaciune sanatate trimitind, roaga si pofteste ca, dupa fagada carea ati dat in aceasta sara, de iznoava, dorita-ti impreunare a avea sa poata, caci toate dupa voie a-ti vesti si toate de fericire a-ti povesti are."

Inorogul, amanduror inchinaciunilor celea ce li sa cuviniia de priimire raspunsuri dand, dzisa: ,,De impreunarea Soimului cu dragoste bucuros sint (ca cu priietinul adevarat si de credinta vrednic, cine va impreunare si voroava trebuitoare a avea, intre cele de frunte fericiri sa numarA), insa in ceasta sara, dupa pofta-i a face, o pricina (si aceasta dreapta precum mi sa parE) ma opreste, de vreme ce noi sorocul neprietesugului si dzua prie tesugului pana in 1500 de minute pusesem, si acmu, peste so roc raspunsul trecand, urmadza ca si legatura datelor cuvinte sa sa fie rupt. De care lucru, innoirea giuramantului si intarirea cuvintelor trebuitoare si intr-imbe partile folositoare a fi socotesc, cu carea odihnindu-ne, afara din tot prepusul iarasi la locul stiut sa ne impreunam. Ca macar ca despre omeniia si intregimea Soimul lucru impotriva nu-mi prepuiu, nici la giuramanturile o data date, cu vremea urgiia cereasca a sa rasufla socotesc (ca tot cel ce la tot cuvantul necredzatoriu si la tot giuramantul prepuito riu sa arata, acela de calcarea a tot giuramantul pururea gata iestE),ce de la buni priietini la ureche mi-au vinit precum croco dilul la tarmurile apei sa fie padzind, de la carile poate ceva prin nestiinta inalgiosul sa mi sa faca."

Hameleonul, pentru numele crocodilului din gura Inorogului audzind, viclesugul ascunsului inimii tare il tulbura (ca pre cat stiinta buna, in tulburare, mangaiere, pre atata stiinta rea, in lineste, tulburare aducE). Si cu grele giuramanturi si strasnice blastamuri a sa giura si a sa blastama incepu, precum acestea nighina nepriietinului intre samanta graului si mugurul paduret in hultuoana domesnica, hultuita sa fie: ,,Insa iarasile, o, dom nul mieu, de vreme ce ca acestea la ureche-ti s-au sfarait (e c e crosocÓhN ), aibi grija (ca viclesugul inteleptului cu multul mai cumplit ieste decat a nebunuluI). (O, piiele diavolului supt parul dracului! Cu ce fel de impletecituri urmatoare ocara-si supt nu mele altuia mai denainte a o vari sileste.)1 Ca domnul bine stie (ca firea decat deprinderea mai veche ieste si totdeauna clevete le rele strica obiceele bunE), de unde poti prepune ca dintr-aceste sunate sa fie vreunele si adevarate. Iara cat despre partea mea ieste, pre chipul nezugravit ma giur, ca despre partea Soimului, nici in voroava-i mestersug si-n fapta-i viclesug macar cevas n-am priceput (cauta aicea giuramantul vicleanului supt numele dreptului acoperiT). Insa eu spre toata porunca de binelui mieu facatoriu macar cum nu ma voi lenevi, ce iata, in pripa inapoi ma voi intoarce si de acestea prepusuri foarte tare a te adeveri si a te odihni voi sili.

" Asedara, Hameleonul intorcandu-sa, in cale gandurile cele fara cale procitiia si de pomenirea strajii crocodilului nu putina intristare simtiia, ce ca valurile tarmurii una dupa alta chitelele inima ii izbiia, socotind precum silta i s-au vadit si latul i s-au des coperit. Apoi iarasi singur sie parigorie si mangaiere facandu-si, in sine dzicea: ,,Pentru crocodil Soimul cevasi macara nu stie, cari le, de ar fi stiut adevarat, stire i-ar fi dat. Dulaii si Rasul sa-i spuie, de ar fi si vrut, n-ar fi putut, caci nici vremea i-au lasat, nice stramtorile drumurilor acestora cale le-au dat. Eu singur, nu lui, nu altuia sa-i spuiu, ce asesi de asi sti ca piielea de pre mine stie cele ce dzac in mine, singur mie sama facandu-mi, de care brad in ceasta padure ieste mai inalt, de acela m-asi spandzura. Ce alta nu ieste, fara numai Inorogul nici o parte a primejdiii in prepusul gandului neadusa nelasand (caci inteleptul mai mult de cele impo triva decat de cele dupa voie chitestE), de lucrul ce-si prepune, precum adevarat sa fie inteles dzice, si ce nu stie arata ca stie, pentru ca adevarul stiintii sa agonisasca." Ce, dupa linestea mangaierii acestiia, iarasi furtuna intristarii i sa scorniia, dzicand:,,Bine ca macar ca de crocodil adevarata stiinta nu are, dara iata ca de dansul prepus are, de ce are prepus are si grija, de ce are grija are si paza, si cu paza buna din primejdia rea poate sa scape. De care lucru, acmu toata puterea mestersugurilor sa-mi cheltu iesc trebuie, pentru ca din prepusul ce au intrat sa-l scot si dupa pofta voii mele la locul prundisului sa-l cobor, in carile toata nedej dea talcuirii visului mieu sa sprijaneste."



Acestea raul rau gandind si cu chiteala invalindu-le si dez valindu-le, la Soim sosi, catra carile, dupa inchinaciune, intr-aces ta chip grai: ,,La Inorog am fost, de cat porunca mi-ai dat, pre amanuntul i-am spus. La lucru gata si la cuvant statatoriu l-am aflat, numai pentru vinirea-i indata o pricina afla, ce si aceia cu intreaga si inteleapta socoteala ieste, de vreme ce dzice ca so rocul carile ati fost pus sa fie trecut, pentru carile de iznoava adeverinta cuvantului pofteste. Mai ieste si alta pricina, carea oarece in ganduri puindu-l, nu putin vinirea-i inpiiedeca, adeca precum de un crocodil sa fie inteles, carile, sau pentru dansul, sau dupa obiceiul lor, trecatoarele apelor sa fie padzind si, sau cu stiinta a altor dulai, sa nu cumva preste stiinta ta ce nu gandeste el si ce nu-i poftesti tu sa i sa tample. Pentru carile a-l mangaia, cu fel de fel de socotele si cu multe giuramanturi din prepus a-l scoate cat am putut am nevoit, si precum acestea sint sa nu le creadza (ia aminte vicleana voroava a viclenii jiganiI). Asijderea, despre partea ta unele ca acestea sa sa lucredze, lumea de s-ar clati, peste putinta ieste; nici dulaii, sau altcineva, preste stiinta ta ceva, nu numai a face, ce asesi mai nici a gandi sa nu poata l-am adeverit (caci eu, robul tau, ase stiu, ase si credzU). Ce el in cuvintele mele de tot a sa odihni poate sa nu poata. De care lucru, cu tot de-adinsul din prepusuri ca acestea sa-l scoti trebuie, ca binele cu bine facand, toate deplin si cum cinstei tale sa cade sa sa ispravasca (ca pascarii rautatii unditile viclesugului spre vanarea si moartea binelui din fata pana in fundul marii necunostintii aruncA)."

Soimul, despre inima sa curat stiindu-sa, pentru altii lucrul a cerca sa apuca, si ase, indata pre dulai la sine chemand, de au ceva stire pentru imbletele crocodilului vartos ii intreba. Ei alalt viclesug ascundzind, pentru crocodil intr-adevar tare sa giura, precum nu de imbletele lui sa stie, ce asisi nici de nume-i pana acmu sa nu fie audzit. Ase, dulaii in strambatate pe dreptate sa giura (caci spurcata lighioaie pana intr-atata urmele viclesugului suvaisa, cat si sotiile viclesugului a i le cunoaste deplin nu puteA) si tot prepusul de la mijloc cu vartoase blastamuri radica. Soimul, in multe istet si providet, iara intr-aceasta pristaviii sale bizuin du-sa, prost si lesne credzatoriu sa arata. Deci dulailor credzind si despre Hameleon nici cum prepus avand, supt rautatea alto ra, dreptatea si bunatatea sa prea ieftin vandu, intr-acesta chip cu scrisoarea pre Inorog adeverind:

Dupa inchinaciune: ,,Cate prin Hameleon mi s-au dzis, m-am instiintat. Deci pentru prepusurile carile grijea ti le-au scornit, ade verit sa fii, ca de nu din singura grijea sint, ce altul cineva din crieri le-au plazmuit, unul ca acela nici al nostru, nici al vostru priietin ieste, fara grija dara la impreunarea de folos vino. Si ma crede ca pre numele a nenascutului Vultur, pre singele a nevinovatului miel si pre duhul a toata viata ma giur ca in inima mea nici au fost, nici ieste, nici va fi viclesug, nici la altii a fi am simtit. Ce orice pentru folosul vostru ar fi, aceia silesc, nevoiesc si invoiesc." Acesta raspuns Hameleonul de la Soim luand, indata inapoi la Inorog sa intoarsa, caruia, dupa citeala slovelor, de la sine ca acestea adaogea: ,,Vedzi, dzice, o, domnul mieu, ca Soimul cu ale sale drepte giuramanturi, ale mele adevarate mainte dzise cuvinte adevereste si mai vartos eu (carile in dragostea ta ne marui al doilea nu m-oi numarA), in tot chipul si pre dansul, si pre dulai tare am ispitit si dintr-alti a lor pre dinafara ce au is coade cu mare osirdie am iscodit, ce macar cat negrul supt unghe lucrul acesta ase a fi nu l-am aflat. Acmu dara, alalte in desert prepusuri din socoteala scotind (si ma iarta caci, din adevarata dragoste pornit, cuvinte cani necioplite sloboD), la poftita-ti impreunare il priimeste (ca pentru indelungarea vremii pricinele poftorite pre o parte micropsihie, iara pre alta apsifisie arata, carile priietinului raceala, iara nepriietinului fierbinteala scornesc.)

Inorogul, macar ca grijea carea avea nici din fantazie nascuta, nici dupa spurcata socoteala Hameleonului, adeca minciuna graind, adevarul sa scoata, ce din adevarate argumenturi a buni priietini instiintat era (insa pronia dumnadzaiasca calca socoteala muritoreascA), apoi dreptatii sale lasindu-sa si megalopsihii sprejinindu-sa, precum in desara la locul stiut sa va cobori, cuvant dede (ca singele carile ieste sa cura, in vine a ramanea cu anevoie iestE).

Hameleon, plin de duhul rautatii si inflat de vantul faralegii, cu mare bucurie din varvul muntelui nu numai cu picioarele vi cleniii alerga, ce si cu aripile diavoliii zbura, caci in savarsirea rautatilor ca furnica in pierirea sa aripi sa fie agonisit i sa parea, carea si pre Hameleon in dzua izbandii il astepta. Asedara el, cu atata agerie slobodzindu-sa, intai la crocodil, pentru ca de vini rea Inorogului intr-acea sara sa-l adevereasca, apoi la dulai aler ga carora buna nedejde sa aiba le vesti, caci sfarsitul tuturor os tenelelor s-au apropiiat si nepriietinul in lavirinthul nestiintii s-au incuiat. Iar de ciia inainte toata treaba nu in nevointa, ce in vointa lor ramane, dzicea, si, precum vor pofti, ase cu dansul a face vor putea, ii adeveriia.

De acolo la Soim intorcandu-sa, de fara prepus in desara vini rea Inorogului il instiinta. Asijderea, din inima cumplite, iara din gura zugravite si sicuite cuvinte arunca, dzicand: ,,Iata acmu, o, domnul mieu, ca dupa sudoroasele ostenituri si in toate partile fara preget alergaturi, slujba carea asupra-mi am luat, spre cel de obste folos in ceasta sara a sa ispravi nedejduiesc. Numai iarasi a te ruga indraznesc (ca tremuratoare ieste inima celuia carile pen tru priietinul sau cat pentru sine sa ingrijlivestE), sa nu cumva preste stiinta ta jiganiile fara socoteala ceva impotriva Inorogului sa faca, si ase, mare necinste si ocara de numele tuturor decat pri poiul de arama mai tare sa va lipi. Atata numai ca in lume eu mai prelesne a ma curati voi putea, de vreme ce in adeverinta cu vintelor tale nedejduindu-ma, cu multe ale mele giuramanturi si ca cum s-ar dzice cu cuvinte crunte l-am adeverit si la locul prundisului l-am coborat." Soimul, oarecum cani cu manie: ,,Lasa, rogu-te, dzisa, ca destul iti sint cuvintele deserte si sicuite, cu carile pana acmu urechile mi-ai mancat (ca de multe ori sufletul sama lauitoriu cuvinte decat vrajile Pithiii mai nemeritoare izbucnestE). Ca ce faralege ar fi aceasta, ca dupa atata legaturi si intarituri, lu cru impotriva precum a muritorilor, ase a nemuritorilor sa sa faca? Nu dea Dumnadzau in curata inima mea imputite spurcaciuni ca acestea sa intre. Ce du-te de te odihneste, caci stiu ca vii fi ostenit si pentru acestea mai multa grija in zadar nu imbla purtand, caci grijea cinstei cuvantului si numelui mieu eu o stiu pazi." Hame leonul dzisa: ,,Faca cerestii ca toate dupa pofta sa iasa. Iara eu, la odihna ducandu-ma, aceasta te poftesc, ca in ceasul ce impreunare veti avea stire sa aib, si aceasta nu pentru alta, ce numai de plini rea cuvintelor lui instiintandu-ma, somn cu lineste si noapte fara ganduri sa petrec." ,,Fi-va", Soimul dzicandu-i, el la borta lui sa dusa. Insa nu mai curand in strat s-au aruncat, pana nu de tare strajuirea crocodilului s-au instiintat (ca toti viclenii in rautate grij livi, iara in bunatate trandavi sinT).

Iara Inorogul, dupa datul cuvant, daca ochiul cel de obste genele orizontului peste lumini isi sloboade, la locul oranduit sa cobori, unde si Soimul indata sosi. Deci dupa ce dintr-imbe partile cadzutele teremonii sa ispravira, Soimul voroava intr-aces ta chip incepu: ,,Impreunarea aceasta acmu intre noi ieste a doa. Iara incepatura a adevaratei dragoste din impreunarea dintai in inimile noastre s-au zamislit si pana in cel deplin a bunelor vreri stat au crescut (ca in curata casa sufletului painjina minciunii a sa prinde loc nu arE). De vreme dara ce dintai, de sfanta-ti dreptate instiintandu-ma, acmu calea dreptatii a calca si urmele credintii in cararea adeverintii a pune voiu. Va sti dara iubitul mieu priietin ca dupa voroava dintai, dintr-imbe partile ce mai cu folos si mai de cinste ar fi, aceia a ispravi, cu gandul, cu cuvantul, cu lucrul si cu totul in tot chipul am silit (ce voia slo boda ieste o imparatie mare, in carea nici dreapta socoteala, nice stramba asupreala biruinta a avea poatE). Iara acmu, preste toata nedejdea, raspuns nenedejduit luand, precum cuvintele Corbu lui in vreun statatoriu temeiu nu sa asadza am cunoscut. De care lucru, nici vreun lucru cu asedzare sau cu adeverinta pociu nedej dui (ca depre unghe leul cu totii cunosc, iara de pe cuvant ini ma inteleptii numai a iscodi poT). Iara pricina acestii a mele nene dejduirii ieste ca din slovele Corbului toapsacul raului i sa cunoaste, carile nu imtr-imbe partile, ce numai ce dupa a sa voie sie de folos a fi i sa pare, aceia prin a mea nevointa lui sa sa faca sileste, adeca tie in viata cadere, iara mie in cinste scadere sirguieste. De vreme ce, dupa porunca carea dintai de la dansul aveam, pacea si dragostea adevarata intelegeam, iara acmu, de pre cartile ce-mi scrie sicuita si vicleana o cunosc, lucru carile inimii mele foarte scarandavicios si dreptatii foarte uracios ieste. Spre carile in viata nici gura mi sa va deschide, nici limba mi sa va intinde, nici mana mea il va cuprinde, insa adeverit sa fii, o, priietine, ca nici viclean stapanului mieu ma voi face, dar nici calcatoriu de lege, nici vandzatoriu dreptului a fi voi priimi (ca voia dumnadzaiasca decat porunca stapaneasca cu multul mai strasnica a fi trebuie sa cunoasteM). Deci tot adevarul ieste ca celea de carile despre tine sa ma pazasc imi poruncesc, acelea ei si in gand si in cuvant le au. Carora ochiul cel ce ascunsele ini mii si dzilele veacului priveste dupa fapta in trup si-n suflet sa le rasplateasca. Iara pre tine de tot vadzutul si nevadzutul priie tin nesuparat si nebetejit sa te pazasca. Deci, de acmu inainte, si mai tare, si mai buna paza iti trebuie, nici in cuvintele cuiva incredintare sa aibi, de vreme ce, nu numai pre tine, ce si pre mine pentru tine cu toata greuimea necinstei a ma incarca au invoit, ca supt numele doftoriii, prin cinstea credintii mele, otrava sa vandza, carea in pantecele celor ce o vor intinde, sau nevino vatului o vor vinde, sa vie. Iara pre mine in catalogul adevaratilor priietini numarandu-ma, inaintea cerescului Vultur, cu toata adeverinta inimii ma giur ca in viata mea de bine voitoriu sa-ti fiu si oricand si ori in ce a-ti sluji voi putea ca nu ma voi lenevi cuvant iti dau."

Inorogul aceste cu fierbinteala adeverintei cuvinte ascultand, precum de nacazul carile videa ca asupra dreptatii vine, graieste, in scurt pricepu si mai mult alta voroava nelungind, Soimului multamita facu, caci n-au ascuns despre dansul tot adevarul, si intr-acesta chip, dupa multamita, ii grai: ,,Dupa giuramanturile carile spre dragostea si prietesugul intre noi din singura a inimii tale plecare ai facut, de acmu inainte frate a te numi ma indeamna. Deci, fratiorul mieu, cani pre scurt o poveste sa-ti spuiu, cu ascultarea sa nu te lenesti te poftesc (ca in trii chipuri si ca cum prin trii porti inluntrul pala turilor cunostintii lucrurilor a intra putem: prin pildele celor tre cute, prin deprinderea cestor de acmu si prin buna socoteala ce lor viitoarE). Deci istoriile inca o parte a cestii sententii fiind, din cele multe una ieste aceasta: Odanaoara, frate, era un pastoriu de ramatori carile cu simbriia a tot satului in carile lacuia din dzi in dzi viata isi sprijeniia. Acesta in proasta viata ca aceasta dz ilele petrecandu-si, nici cu audzul fara grohaitul porcilor, nici cu viderea fara prostiia satului aceluia, alta ceva invatasa. Iara intr o dzi, cu altul (carile din cetate viind, pre acolea a trece i sa tamplasE) in voroava cadzind, pentru numele cetatii in urechile porcariului sa suna. Deci cetatea, ce si cum ar fi, nicicum in min tea lui sa incapa nu putea, ce fantaziia, uneori ca un cuptoriu, alteori ca un cotlon, iara alteori ca pre o sura de dobitoace i-o zugraviia (ca fantaziia la prosti cele vadzute numai a inchipui poatE). Deci cum si ce ar putea fi cetatea ca sa sa instiintedze, cu pofta aprindzindu-sa, ramatorii in camp pustii lasind si oarece farmusuri de pane carile cu sine avea, in gluga luand, pre drumul pre carile drumatul vinisa vartos purceasa. Ase, intr-acea dzi pana in sara calatorind, unde intunerecul il apuca, acolea popasul si masul isi facu (ce norocul si pre porcariu, si pre olariu tot cu o orbime cautA), carile pre purcariu aproape de portile cetatii si de norocirea ce-l astepta adusese. De vreme ce imparatul carile acelor olaturi stapaniia si intr-acea cetate imparatiia, in dzua ce trecusa dintre numarul viilor iesise si mostinitoriu din trupul sau nelasind, intre domnii si senatorii aceii monarhii, cine in scaun s-ar sui mare dihonie si zarva sa facu (caci la stapanire toti vred nici sa socotesc, iara la supunere nici unul de bunavoie prii mestE). In scurt, nicicum unul altuia al doilea socotindu-sa, cu sfatul de obste aleasara ca a doa dzi, pre poarta cetatii, carea spre razsarit cauta, sa iasa, si ori pre cine mai inainte, veri din streini, veri din cetateni, pre cale ar tumpina, pre acela la scaunul imparatii si la corona monarhiii sa-l radice. Deci dupa sfa tul de cu sara, de dimineata sculandu-sa (caci nici norocul porca riului dormiiA), langa drum pre porcariu din pajiste sculandu-sa si la urdurosii ochi cu manule frecandu-sa, aflara, pre carile indata cu cinste radicandu-l si din rufoase sucmane in porfira prime nindu-l, in lectica imparateasca il asedzara si, cu mare alaiu, pana la curtile imparatesti petrecandu-l, dupa obiceiul locului, cele ce sa cadea teremonii spre incoronarea lui facura, de unde s-au luat cuvantul carile sa dzice: (Sara ghigariu, dimineata spatariU). Porcariul, uneori vis, uneori parere, alteori ca o basna de poveste lucrul carile aievea si adevarat sa facusa a fi i sa parea. Iara unul dintre senatori catra alalti dzisa: ,,(Celea ce noro cul face, nici mintea, nici socoteala a desface poatE), insa (Oul cioarai, de pieptul paunului o mie de ani de s-ar cloci, din gaoace tot de cioara, iar nu de paun puiu va iesI), in care chip si imparatul acesta cu vreme nu la ce narocul l-au adus, ce spre ce firea l-au nascut va arata, si aceasta a mea prorocie nu din desarta fanta zie scornita sa o socotiti, ce aminte cuvintele si faptele ii luati. Ca iata, indata ce la puterea imparatiii s-au suit, nu de omenie, ce de porcie s-au apucat, de vreme ce, pre cati in satul in carile porcii pastea, pentru ceva pizma avea, pre unii a-i omori, pre altii a-i izgoni si cu alte feliuri de pedepse a-i domoli au statut. (Ca stapanul nou dupa pizma veche a izbandi spurcat lucru ieste.)" Si adevarat ca imparatiia aceia pana mai pre urma, de tiraniia lui, la mare primejdie de poharnire sosind si acmu ca un pojar in fanul uscat rautate-i in toate partile latindu-sa si ijda randu-sa, tuturor lucru nesuferit a fi sa cunoscu. Si ase, cu totii sculandu-sa, in asternutul unde cu feliu de feliu de spurcaciuni sa tavaliia aflandu-l, si dzilelor, si tiraniii sfarsit ii pusara. Intr-acesta chip, o, frate, si epitropiia Corbului arata ca, pre cum el Corb, ase cuvintele, dzisele si faptele de Corb ii sint; si cu vreme, cu glasul ce are, singur sie si menitoriu si chedzilor izbanditoriu isi va fi. Iara cand si cum aceasta s-ar tampla (iz vodul norocului, ochiul muritoriului vreodata a-l citi nu poatE)." Asedara, Inorogul si Soimul, prin catava vreme a noptii pil duind si vorovind, sa sculara si, amandoi frateste imbratisandu sa si sarutandu-sa, iarasi pre numele cerescului Vultur sa giurara, ca pana la moarte priietini nedespartiti si in toate primejdiile unul altuia popreaoa razimarii si mana sprejenirii sa-si fie si dra gostea vecinica si neimata sa tie.



Si ase, despartindu-sa, Soimul, iesind, la locul sau sa dusa, iara Inorogul, stiind ca dupa coborarea lui poticele muntilor s-au inchis (ca cei ce in munti lacuia noptile poticele pana in ravarsatul zorilor incuiate a le tinea obiciuti erA) si precum inapoi a sa intoarce cu putin a nu fi socotind, peste apa cu inotatul a trece in credinta valurilor sa lasa. O, lucru jelnic si de socoteala muritorilor neagiuns, cum pronia cereasca pe dreptul de la vi clean a sa dosedi lasa si cel curat in latul spurcatului a cadea sufere? Adevarat dara ca la acesta lucru dovedele a caderilor vechi aporiia de n-ar dezlega, nu cu putina inadusala a tot sufletul filosofiia atomistilor socotelele muritorilor si cu dansele impreuna lucrurile lumesti ar stapani. Ce prepusul tvn automctwn radi cand, necunoscuta a necunoscutului chivernisala pre toate din capat pana la sfarsit atingand, si pre fietecare cadere, la vremea si oranduiala sa, tare asedzind, ramane ca tot prostul din cele vadzute pre cele nevadzute cu ochiul sufletului a videa sa poata si precum (raul pentru dzua rea sa pazeste, iara bunul ca meta lul in foc cu nevoiele sa lamurestE) sa intaleaga. Deci Inorogul pre sama a nestatatoarelor undelor apei dandu-sa (macar ca si aceasta cale fara mare prepus de primejdie nu-i era, precum mai pre urma s-au vadzut, ca nu socoteala lui, ce nemutata oranduiala norocului l-au amagiT), insa (din multe chipurile primejdiii cea mai mica si mai iusoara a alege lucru inteleptesc iestE) si pre marginea apei in sus, spre crivat inotand, pradatoriul lacom la prada in mare strajea noptii calea trecatorii strajuind paziia. Unde Inorogul sosind (o, furtuna in apa lina, o, faramarea corabiii in liman, o, fapta nefacuta si poveste nepovestita si audzita, indata de la toti hulita, o, lucrul diavolului supt mestersugul Hameleonu lui, o, Hameleon decat diavolul mai diavol, o, jiganie spurcata si decat toata fiiara mai vrajmasa si mai salbatecA), iata de naprasna crocodilul in valurile apei sunand si vajaind, asupra-i sosi. Inorogul, intai huietul apei audzind, apoi si chipul groznicii jiganii vadzind, indata viclesugul mai denainte gatit simti si fara nici o impotrivire spre nesatioasa vanarea lui sa dede. Crocodilul acmu falcile pentru ca sa-l inghita cascand, Inorogul, toata fata viclesugului si izbanda vicleanului intr-un cuvant cuprinzand, dzisa: ,,(Satura-te de singe nevinovat, Coarbe, de carile pururea flamand si nesaturat ai fosT)". Crocodilul, cuvant ca acesta de la Inorog audzind, lacomiia falcilor isi infrana si nu mele Corbului la mijloc adus ce va sa fie cu de-adins cerceta (ca spurcatul Hameleon nici crocodilului tot viclesugul descoperisA). Inorogul deodata nici impotriva, nici dupa voie ceva raspun dzind, ca mielul spre giunghere adus, mulcom tacea si numai dintr-adancul inimii: ,,O, dreptate, o, izbanda!" striga (ca in nevoi fapta pe facatoriu oarecum peste cunostinta cunoscandu-l, ca fiiul catre parinte de apasul ce are sa jeluiestE). Iara dupa catava vreme socoti (ca la vremea de trebuinta cu cuvantul bine a sa sluji si tare a sa nevoi lucrul inteleptilor iestE). De care lucru, catra jiganie voroava ca aceasta incepu: ,,Nu socoti, o, jiganie, ca doara de groznic chipul tau in ceva m-am spariiat, sau caci acmu in puterea ta ma aflu, despre tine vreo grija ca aceia port, ca carea socoteala intreaga vreo mangaiere a afla sa nu-i poata, ales ca bine cunosc ca nici trupul mieu de stomahul tau a sa mistui, nici cornul mieu de gatlejul tau a sa inghiti poate. Asij derea, nici vreo intristare noaa, precum sufletului mi-i fi dat, sa ti sa para, de vreme ce din tinerete si asesi din copilarie cu furtu na a ma giuca si in tot chipul a ma lupta obiciuit si deprins sint, atata cat nici ea din urgiile sale in mine ceva neazvarlit, nici eu de la dansa ceva nesuferit sa nu fie ramas socotesc, si mai vartos cu aceasta mi sa pare ca toate sigetile din tolba sa-si fie varsat, cu carile sau oranduiala vecinica intr-un chip sa sa plineasca, sau a mea ingaduinta de acmu inainte ispitele ieste sa-i batgio cureasca (caci precat primejdiia s-ar socoti mai mare, pre atata sfarsitul sa nedejduieste mai tarE). Toti muritorii pururea in sin doi sorti purtam, carii unul a mortii, altul a vietii sint, si amandoi din ceasul zamislirii impreuna cu noi in toate partile, in toate locurile si in toate vremile din fire sa tovarasesc. Deci, oricarile povata inainte ne-ar merge, vrand-nevrand ieste sa urmam. Nu lipsasc unii dintre muritori carii pre sortul mortii groaza cea mai de pre urma il hotarasc, insa aceasta la cei adevarat intelepti pururea de batgiocura s-au tinut. De batgiocura dzic, caci altora spaima, iara lor socoteala aduce. Spaima, dzic, altora, caci traind, a muri nu sa invata. Socoteala lor aduce, caci traind, princet a muri sa invata, si ase, nu de spaima cea mai groznica sa ingro zesc, ce, ori cu ce tamplare ar fi, periodul firii cutrierand, ocolesc, savarsesc, si, din robiia furtunelor scapand, sa mantuiesc. De care lucru, nu cea mai mare spariiere, ce cea de pre urma mangaiere li sa pare si le ieste. Deci de vreme ce sortul firesc la mine stiut, asteptat si in sama nebagat ieste, cu cat mai vartos sortul tamplatoriu (a caruia punct neinsamnat iestE), in sama mai nebagat si mai infruntat va fi, pre carile indraptnica furtuna aducandu-l, scutul sufletului vitejesc a-l sprijeni i sa cade. Ade varat dara amara intristare inima mi-ar fi simtit cand nepriieti nul pentru a mea lenevire sau proasta socoteala m-ar fi amagit (caci cu buna sama atuncea sa cade cuiva a sa intrista, cand, prin a sa trufie si nebagare in sama, singur sie scadere si nevoie isi aducE). Iara acmu oranduiala viitoare nebiruita si din toate partile neclatita stand (nici asupra vantului vetrelele a intinde, nici in mijlocul furtunii carma fara nedejde a parasi trebuie, ca ceasta a fricosului, iara ceia a nebunului lucru iestE). Deci furtu na in mine urgiia a-si plini mai denainte puind, supt numele cerestilor, viclenii muritori cu indemnarea si sinhorisini ale mele indraptnice norociri falcilor tale m-au vandut. Si macar ca nu a inteleptului sfetnic ieste a dzice, ah, caci m-am amagit, ah, ca eu nu socoteam ca va vini lucrul ase, insa cand la numele ceres cului sa supune pemintescul, pentru amagirea ce i-ar vini, mare mangaiere si de izbanda nedejde ii ramane, ca numele pre cari le cei fara de lege organ si maiestrie rautatii lor l-au facut scuti toriu in nevoi, agiutoriu in stramptori si izbanditoriu in dziua maniii sale sa-i fie. Deci, o, jiganie, cerestii de nu sa amagesc ca pemintestii, dupa fapta carea au lucrat, in sfantul pre carile cu mare in sama nebagare l-au spurcat, buna si neindoita nedejde am, ca in curanda vreme (ca la cel ce stie suferi toata vremea scurta iestE) ceia ce li sa cuvine plata sa-si ia. Iara de nu, mestersugul fortunii a supara, iara al mieu cu buna inima toate a rabda ieste. Ce tu acmu, o, jiganie (de ieste la neamul crocodililor pomenirea bineluI), adu-ti aminte ca odanaoara in marginea a trii ape, la ce tatea carea cheia a doaa monarhii ieste, ne aflam. Unde tu foamea cu ce sa-ti domolesti neavand, eu cu hrana de biv te-am agiutorit si din gura mortii (carea decat tine mai rea si mai vrajmasa jiganie iestE) te-am mantuit. Deci, sau pentru de binefacerea trecuta, sau pentru nedejdea viitoare (ca piatra din zidire cu vreme iara la zi dire sa punE), indemnarilor neprietinesti nu te uita, ce pana mani de aicea slobod ma lasa, ca pana in dzua veri binele, veri raul carile mi s-a tampla supt titulul numelui tau va ramanea. Iara de maine incolea, nici raul sa-mi faci vrednic vii fi, nici bine a-mi face de vii vrea prin mana iti va vini. Caci sau dulaii gonasi chipul fortunii imi vor muta, sau eu a lor nevointa voi stramuta (ca de multe ori noaptea fata si dzua tine in brata. "

Crocodilul, aceste a Inorogului vartoase cuvinte audzind, nici ce voroviia de tot intelegea, nici ce ar face si de carea intai s-ar apuca alegea. Una, caci dintii lui de acea poama si grumadzii de acea bucatea a nu fi, dupa cuvantul Inorogului, bine videa, alta, ca de binele carile de la Inorog odanaoara vadzusa, aminte-i aducandu-si, si rusine ii viniia, si maniia i sa scorniia (ca la cei ce binele a rasplati nu stiu, din pomenire intai rusine, iara din rusine manie sa scornestE). Ce pana mai pre urma, pre binele obiceinic, rautatea din fire biruind (ca cu nemilostivirea neamul crocodililor vestit iestE), pre Inorog la barlogul sau dusa, unde preste acea noapte poprit il tinu.

Iara dupa ce negura noptii sa radica si saninul de dzua sa arata, imparatul crocodililor si alalti, cu totii, pentru vanatul carile peste noapte cadzusa de veste luara. (Caci fiara ca aceia vestita sa sa prindza si la urechile tuturor sa nu sa sune cu anevoie erA). Deci imparatul crocodililor indata pre un credincios al sau la Inorog trimasa, ca intr-un chip fata de priinta, iara intr-altul de infri cosere si de spariiere sa-i arete (caci imparatul crocodililor pen tru vanatoarea si vrajba carea Corbul asupra lui scornisa stire aveA). Deci crocodilul, dupa porunca stapanu-sau margand, catra Inorog dzisa: ,,Primejdiia de astadzi maine noroc sa-ti aduca si fii cu buna inima, caci dulaii vanatori de ce nedejduiesc, intr-aceas ta data putere ca aceia nu au. Numai acmu inteleasam, precum de prinderea ta de stire luand, cu totii in toti muntii sa sa fie ravarsat, ca maiestriile carile pre aiurea intinse avea, de pre aco lo sa le radice si prea aicea pre aproape sa le intindza, ca de ciia intr-alta parte a mai scapa sa nu poti. Deci lucrul cu un ceas mai inainte iti cauta si cu imparatul nostru de pret te tocmeste, caci bine stii ca el cu vreuna din monarhiile voastre ceva a face nu are, ce numai dobanda si folosinta lui isi cauta, carea, facandu-sa, de aicea slobod vii iesi si fara nici o primejdie, incotro vii pofti, vii merge.

Inorogul cuvintele de la crocodil trimise in tot chipul masurand si in cumpana socotelii tragandu-le, in vreme ce mana din fata a merge nu da, din dos a sa apropiia mai bine a fi afla, ca cu raspunderea placuta firea jiganiii lacoma si sireapa sa domoleas ca. De care lucru, catra trimis intr-acesta chip raspunsa: ,,Eu pre cum fortuna spre aceasta m-au aruncat foarte bine cunosc si de la indraptnicul noroc aceasta dosada imi pricep. Iara imparatul vostru cu mine omenie de va face, binele de la dansul voi cunoaste. Pentru care bine, in ceasta data alta rasplatire sa-i fac nu pociu, fara numai stiind ca firea lui pururea in apa de sete sa frige, putin prav de pre cornul mieu ras ii voi da, carile spre po tolirea arsurii lui nu putina putere are."

Aceasta crocodilul audzind, inapoi sa intoarsa, de carea imparatului sau spuind, foarte cu dragoste darul priimi (ca sula de aur zidiurile patrundE). Aceasta giuruind Inorogul si acmu si dand, unul din crocodili para dreapta ca aceasta asupra lui facand, adeca precum el o data pre Hameleon vanand si sa-l inghita vrand, dupa multa rugaminte cu mari chizasii sa sa fie slobodzit, insa cu aceasta tocmala ca alt mai mare vanat sa-i aduca, sau 1000 de dramuri de panzehr sa-i dea. ,,Deci ieri noapte Hame leonul spre vanare aceasta fiara mi-au adus, pre carea nu cu putina osteneala, truda si privighere am prins-o. Si ase pretul Hameleonu lui fiind, pana pretul Hameleonului nu-mi va plati, a sa slobodzi nu priimasc.

" Imparatul crocodililor de aceasta poveste intelegand, de para carea asupra-i i sa face si de platirea pretului Hameleonu lui stire ii trimasa, dzicand ca amintrilea a-l slobodzi nicicum nu poate. Inorogul, acestea audzind, atuncea tot viclesugul Hame leonului cunoscu, carile si intr-alte chitele mai adanci il bagara, adeca precum singur Hameleonul spre atata rautate macar ca ar fi indraznit, insa fara agiutoriul si indemnarea altora, pana intr-atata lucrul a aduce n-ar fi putut. De care lucru, socoti ca mai mult ceva zabava la opreala de va face, poate si mai aspru ceva fortuna sa-i arete, si ase, precum pretul Hameleonului va plati dede cuvant si, cu cuvantul deodata si lucrul ispravind, preste nedejde a tuturor nepriietinilor, cu suptire mestersug, din gatate siltele impotrivni cilor slobod si nebetejit scapa.



Iara Inorogul inca in opreala crocodilului fiind si precum in blastamate viclesugurile Hameleonului sa fie cadzut, vestea prin urechile tuturor sa imprastie, toti muntii si codrii de fapta ce sa facusa sa razsuna si toate vaile si holmurile de huietul glasului sa cutremura, atata cat glasurile razsunarii precum ca o muzica sa fie tocmite sa parea, carile o harmonie tanguioasa la toata urechea aducea, nici cineva alta ceva audziia, fara numai: ,,Ple catu-s-au cornul Inorogului, impiedecatu-s-au pasii celui iute, inchisu-s-au cararile cele neimblate, aflatu-s-au locurile cele necalcate, in siltele intinse au cadzut, puterii vrajmasului s-au vandut. Surcelele i-au uscat, focul i-au atitat, temeliile de la pamant in nuari i-au aruncat, nepriietin de cap, Corbul, gonasi neosteniti, dulaii, iscoada neadormita, Hameleonul, si toti in toata viata il pandesc. De traiul, de viata si de fiinta lui ce nedejde au mai ramas? Nici una. Toate puterile i s-au curmat, toti priietinii l-au lasat, in lantuje nedezlegate l-au legat, toata greutatea ne priietinului in opreala Inorogului au statut. Iara de acmu, in ce riu sa zboare, n-a scapa, o mie de capete de ar avea, iarba n-a mai manca. Unul, Lupul, ce si acela departat, n-are cum ii folo si, nu-l poate agiutori. De nu alta, incaile sa-l tanguiasca, incailea sa-l jeluiasca, incai sa-l olecaiasca. Filul, macar ca intr-aceasta parte s-ar afla, insa greuimea a sari nu-l lasa, grosime in sine il apasa, in stramtori primejdioase, in valuri ase holmuroase sa sa arunce nu-ndrazneste si micsorimea sufletului dinluntru-l opreste. De cu sara, Filul stire au luat, de pretul taiat s-au instiintat, ce ar fi putut sa si va i s-ar fi cadzut, ce in locul mangaierii, raspunsul curmarii sa da: ,,1.000 de ani la opreala de-ar fi, un dram de panzehr n-as putea gasi". Ce mangaiare i-au ramas? Nici una. Ce sprijeneala i-au ramas? Nici una. Ce priietin i sa arata? Nici unul. Munti, crapati, copaci, va despicati, pietri, va faramati! Asupra lucrului ce s-au facut planga piatra cu izvoara, muntii pu hoaie pogoara, lacasele Inorogului, pasunele, gradinele, cerneas ca-sa, paleasca-sa, vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu inverdzasca, nici sa odrasleasca, si pre domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele, suspinand, tanguind, nencetat sa pomeneasca. Ochiuri de cucoara, voi, limpedzi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va primeniti. Gliganul salbatec viieriu, si-n livedzile lui ursul useriu sa sa faca, in gradini tarveleste, in pomat bateleste sa sa prefaca. Clateasca-sa ceriul, tremure pamantul, aerul trasnet, nuarii plesnet, potop de holbura, intunerec de negura vantul sa aduca. Soarele zimtii sa-si ratedze, luna, siindu-se, sa sa rusi nedze, stelele nu scantaiedze, nici Galactea sa luminedze. Tot dobitocul ceresc glasul sa-si sloboadza, fapta nevadzuta, plecan du-sa, vadza. Closca puii razsipasca. Lobada Lira sa-si zdro basca, Leul racneasca, Taurul mugeasca, Aretele fruntea sa-si slabasca, Racul in coaja neagra sa sa primeneasca, Capricornul coarnele sa-si plece, Pestii fara apa sa sa inece, Gemenii sa sa desfratasca, Ficioara framsete sa-si grozavasca, cosita galbana in negru vapsasca, Scorpiia ascutit acul sa-si tampasca, Streletul arcul frangand, tinta nu lovasca, Cumpana dreptatea nu mai arete, Apariul topasca-sa-n sete. Mars vartutea in slabiciune sa-si primeneasca, Mercurie intre planete nu mai crainiceasca. Zefs monarhiia in veci sa-si robasca, Vinerea floarea frumsetii sa-si vestedzasca, Cronos scaunul de sus in gios sa-si coboara. Finicul in foc de aromate moara, Oltariul jirtfe nu priimasca, Paharul bautura sa nu mai mesteasca. Chitul crepe in apa Ari danului, Iepurile cadza-n gura Sirianului, Musculita cu jele sa vazaiasca, amandoi Ursii greu sa mormaiasca. Pletele Verenicai sa sa plesuvasca, Corona frumoasa nu le-mpodobasca. Pigasos de Andromeda sa sa departedze, Perseos de Casiopa sa sa-n strainedze. Zmaul capul cu coada sa-si impleticeasca. Chivotul lui Noe in liman sa primejduiasca, Porumbul, frundza maslinu lui cercand, rataceasca, indrapt a sa intoarce nu mai nemereas ca. Acestea, dara, toate, jelind tanguiasca, valfa Inorogului cu arsuri doreasca. Singur numai Corbul vesel sa crangaiasca, tu turor in lume spre chedzi rai meneasca. Singur Cainele mare cu cel mic, latrand, brehaiasca si de faptul scarnav sa sa vese leasca. Mute-se Arcticul, stramute-se Andarticul, osiia sfereasca in doaa sa franga, toata iusorimea in chentru sa-mpinga, stihi ile toate tocmirea sa-si piardza, oranduiala buna in veci nu mai vadza, toate indrapt si-n stanga sa sa-nvartejasca, de jele sa sa uluiasca, de ciuda sa sa amurtasca, si dreptatea Inorogului in veci povesteasca."

Sunete jelnice, eleghii caielnice si traghicesti ca acestea prin poticile a tuturor muntilor si prin vartopile a tuturor holmurilor sunand, razsunand si ratacindu-sa, Hameleonul, ca cum ceva stire n-ar fi avut, ca cum de strein lucrul s-ar fi uluit, ca cum de primejdiia fara veste mintea s-ar fi pierdut, incoace si incolea cutreierand, de unul si de altul intreband, imbla si catra toti chip de zalud si fata de lovit arata. ,,Ce poate fi aceasta? dzice, ce poate fi jelnic sunetul acesta? Ce poate fi lacramoase huietele acestea? Ce pot fi cernite cantecele ce audzu? Ce pot fi pone grite stihurile si intr-insa necredzute cuvintele carile la urechi imi vin? Oare ce audzu adevarat audz, au demonul, ispitindu-ma, simtirile imi batgiocureste?" Apoi, dupa catava vreme, ca cum de nestiut lucrul ar fi inteles, ca cum de patima Inorogului altii i-ar fi spus, ca cum, audzind, cu amaraciune s-ar fi implut si de voia rea s-ar fi otravit, cum sa dzice cuvantul, cu o falca in ceriu si cu alta in pamant, la Soim alerga, catra carile, ochii intorcand, fata, in divuri, in chipuri mutand, voroava amestecand, limba bolborasindu-i, balele margandu-i si gura aspumandu-i, scarsnetul glasului articulul si intelegerea cuvantului ii astupa. Intre cele multe brehaite, ceste putine captusite cuvinte de-abiia sa inte legea: ,,O, fapta nefacuta si poveste neaudzita, o, lucru nelucrat si viclesug spurcat, o, cinste ocarata si ocara necinstita, o, Soaime, de cumplit rau facatoriu si de singe varsatoriu, ce poate fi carea ai ispitit? Ce poate fi spurcat lucrul carile ai ispravit si in toata lumea de astadzi inainte pre tine de viclenitoriu, iara pre mine de priietin vandzatoriu ai vadit? Unde-ti sint giuramanturile? Ce t-ai facut legamanturile? O, Zefs, o, Zefs, imaciunea carea astadzi pre obrazele noastre au cadzut cine in veci a o spala va mai putea? Ce ploaia nuarului, ce roa saninului, ce marea ocheanu lui spre curatirea acestora va agiunge? Dara nu gandiiam eu, dara nu dziceam eu, dara nu-m prepuneam eu, dara nu ma temeam eu de una ca aceasta? Dara de vreme ce, o, vrajmasule, supt nu mele cerestilor, viclesuguri ca acestea a pune ai indraznit, alt or gan, afara din mine, o, ticalosul, n-ai putut afla? (Ce raii rautatilor lor lumea partas si cu totii tovarasi a fi sa nevoiesC). O, Hame leon ticaloase, ce floare in chip iti vii schimba, ca cineva sa nu te cunoasca, cand te-ar intreba, ca de cleveta limbilor sa scapi, ca din gurile sicofandilor sa te mantuiesti ? De acmu inainte um brile iadului sa te invaleasca, intunerecul veacului sa te captu sasca, ca radzele soarelui sa nu te mai lovasca, ca lumina dzilei sa nu te mai ivasca, ca cunostinta cunoscutilor sa nu te mai vadeasca. Unde ti-i ascunde, sarace, unde ti-i supune, blastamate, unde ti-i mistui, pedepsite, unde ti-i ivi, urgisite? Iata, muntii striga, vaile razsuna, iata, dealurile graiesc, campii marturisesc, iata, pietrile vorovasc, lemnele povestesc, iata, iarba cu galbenirea si florile cu vestedzirea aratand, vadesc, cu mut glas ritorisesc, cu surde sunete tuturor vestesc, asupra lucrului ce s-au lucrat toa ta fiinta sa uluieste si toata zidirea a sa ciudi nu sfarseste. Aces tea dara toate supt numele tau sa pun si supt titulul tau sa scriu, macar ca de bunavoie partas viclesugului nu te-ar fi aflat, macar ca prin nestiinta organ rautatii te-ar fi aratat, macar ca de lucrul ce s-au lucrat inima ca nuca ti s-au despicat, macar ca in viata ceata jelii acestiia de pre suflet nu ti sa va mai ridica. O, dara lucru spurcat la incepatura si inca mai spurcat la savarsitura. Ce cerestii (a carora nume cu al mieu impreuna s-au batgiocuriT) viclesugul nu vor tacea, izbanda nu vor trece, si dreptatea a rasplati nici s-a lenevi, nici va pesti."

Soimul, dupa ce prin multa vreme nu cu putina dosada, bolbaieturi si buiguituri ca aceasta de la Hameleon ascultand, mai mult a-l mai rabda nu putu, ce in chip ca acesta voroava ii intoarsa, dzicand: ,,O, Hameleon, Hameleon, jiganie spurcata, Hameleon, o, puterile ceresti cate vapsele ai pe piiele, atatea pedepse sa-ti dea supt piiele! O, pricaz de nacaz si pacoste pri caznica, Hameleoane, balaur mic si zmau in venin, Hameleoane, domnul diavolului si dascalul cacodemonului, Hameleoane, fun dul rautatilor si varvul viclesugurilor, Hameleoane, mreajea dra cului si painjina tartarului, Hameleoane, o, rautatea rautatilor si viclesugul viclesugurilor, Hameleoane! O, duh spurcat de tulburare si vivor necurat de amestecare, Hameleoane! Cine pustiul rautate peste rautate si pacat peste pacat a gramadi te-au invatat? Cine raul viclesugurilor si amagelelor sfarsit a nu face te-au indem nat? Au te gandesti, osinditule, ca cu cuvinte sicuite si cu voroave captusite, gretoase si scarnavele-ti fapte vii astupa? Au cu aces ta chip socotesti ca supt capataiul altuia puiul balaurului vii as cunde, pre carile in viclenie l-ai zamislit si in rautate tu l-ai nascut? Au nu m-am instiintat eu ca umbrele diavoliilor tale din deal peste vale s-au lungit si din zare pana peste zare s-au intins si inca acmu chip de jele si fata de nemangaiere imi arati? Si pentru spurcat lucrul carile ai inceput si a-l sfarsi n-ai putut te faci ca te intristedzi? A-l sfarsi n-ai putut, dzic, de vreme ce rautatile tale nici sfarsit, nici inceput pot avea (iara veri in lu cruri grele, veri in lucruri iusoare, cumpana dreptatii tot va biruI), carea si pre Inorog dintr-aceasta nevoie, fara nici o zabava il va scoate si-l va mantui. Au nu tu, vicleanule, latul dracului si undita demonului facandu-te, din malul rautatilor pandind de atata vreme a-l vana te nevoiesti? Au nu tu, spurcatule, pentru muced trupul tau, pre pretul nepretuit crocodilului in dar ai vandut? Au nu stii (ca rautatea statatoare si minciuna picioare n-arE), ce amandoaa curand si lesne sa poharnesc? Au nu stii (ca haina viclesugului curand sa vecheste si in toate partile destramandu sa, rusinea i sa dezgoleste?) Ce ocara ieste aceasta? (Ocara obra zul si maiul capul sa-ti batA), ce diavol, iarasi dzic, spre aceasta te-au atitat? Si ce drac spre aceasta te-au indemnat?" (Ce adevarat ca vicleanului inima sa destul drac si sufletul sau de prisosit dia vol ieste.)

Hameleonul, in tot chipul oblicit si din toate partile vadit simtindu-sa, incotro sa suvaiasca nu mai putu si ce alta sa mestersuguiasca nu mai avu. Ce obrazniciia calcan si nestidirea meteriz obrazului facand, cu mare nerusinare in cuvinte ca aces tea rumpsa: ,,(Diavolul saraciii si cacodemonul robiii aceasta a gandi, a grai si a incepe m-au invatat si spre tot raul a ispiti m-au indemnaT), numai, pre cat socotesc, impotriva monarhiilor cevasi macara n-am facut, ce mai vartos spre placerea si folosul lor, cat am putut, am silit (ca cea chiara a vicleanului hirisie ieste ca viclesugul vrednicie si rautatea bunatate sa tiE), de care lu cru, n-ar fi fost pana intr-atata cuiva rau sa para, ales celuia carile dreapta sluga Corbului si bun priietin amanduror monarhiilor ies te. In ce, dara, pana intr-atata am gresit cat supt atatea ocari si defaimari ma supui? Pentru binele de obste am silit, pentru prapadeniia nepriietinului amanduror monarhiilor, cat am putut, m-am nevoit. Ca, precum sa dzice cuvantul adevarului, mai bine ieste sa piara unul pentru tot narodul. Au socotesti, Soaime, ca fiara aceia in veci vreodanaoara inima spre adevaratul prietesug isi va intoarce? Ba! De la mine adeverit sa fii! Ca cine in lume ii va sluji pre cat eu i-am slujit? Si cine supt soare ii va prii pre cat eu i-am priit? Nime, ma crede. Carile, pentru atatea slujbe de la mine aratate, nu numai caci zamislirea Biruintei mi-au tagaduit (carea, de ar fi vrut, si putea si vreme aveA) si in loc ce ar fi fost cu multamita de platit, nu numai caci slujba nu mi-au cunoscut, ce inca si crocodilului in veci rob nerascumparat sa fiu m-au vandut. Eu dara, o, Soaime, acmu aievea si fara nici o siiala mintea inimii mele marturisesc si ce ieste adevarul, aceia graiesc (ca viclesugul pentru nepriietin, iara slujba pentru priietin si stiu, si cat nu stiu a ma invata nevoiesC). Nici alt stapan fara pre epitropii monarhiilor cunosc, ce tot carile acestora un tuleiu a le frange pandeste, eu aceluia cu zdrobirea capului nu ma indestulesc (ca pentru parul priietinului, capul nepriietinului a smulge vredniciia priietinului iestE). De care lucru, pre unul ca acela, oriunde, oricand si oricum, din gazda vietii in vecinica casa mortii a-l muta a ma nevoi nu voi parasi. Iara amintirea, visul mieu, dupa talcuire de nu sa va plini, ce precum tu dzici de va iesi, adeca in curanda vreme, precum si din falcile crocodilului va scapa, cuvintele mele pomeneste: ca viata lui a multora moarte sirguieste si linestea lui cu vreme (si in scurta vremE) monarhiilor de neasedzat tul burare va aduce."

Intr-acesta chip Hameleon, dupa fete, si gandul, si cuvantul, si lucrul, neparasit mutandu-si, ca acestea cu nedogorit obraz catra Soim boraia, a carora greata el a suferi nemaiputand: ,,Piei de aicea, dzisa, o, jiganie spurcata si fatarnica, ca eu mai mult a-ti raspunde nici imi trebuie, nici mi sa cade, de vreme ce sin gura rautatea ta destul iti raspunde si fapta carea ai lucrat de satiu in toata lumea o povesteste! Ca intr-adevar cel ce dinceput ai fost, tot acela esti si tot acela vei fi, pana cand, ca capusile de singe implandu-te, ca carceii besicandu-te, plesnind, vei crapa. "

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.