Cand am sosit eu acolo cartierul era stapanit de cateva zeci de caini deveniti spaima trecatorilor care, la intrarea pe strada noastra, aveau grija sa se inarmeze cu ciomege sau cu resturi de mancare pentru a se putea apara, prin coruptie sau prin forta, de atacatorii ajunsi, mai ales o data cu lasarea serii, inspaimantatori. Faptul ca pe mine nu m-au inspaimantat nici o clipa nu era o dovada a curajului, ci a iluziilor mele. Fusesem crescuta in credinta ca orice fiinta poate fi stapanita prin cuvant, in masura in care cuvantul este semnul dorintei de comunicare si de intelegere. Iar animalele in mijlocul carora crescusem, carora ma obisnuisem sa le dau nume si sa le descopar caractere, erau pentru mine in mai mare masura fiinte dotate cu afecte si inteligenta decat simple vietati. De altfel in povestirile copilariei mi se parea intotdeauna mult mai greu de inteles ca fiarele - chiar flamanzite - isi sfasiau victimele inocente in arenele romane, decat ca un crestin putea fi crutat pentru ca leul recunostea in el pe cel care il salvase candva, scotandu-i un spin din laba. Nostalgia logicii a fost - dupa cum se vede - intotdeauna marea mea slabiciune.
Nu am fost cuprinsa, deci, de spaima generala, pe care o raspandeau cainii cartierului. Faptul ca le vorbeam parea sa-i deruteze si chiar sa-i nelinisteasca. Era ceva mai putin clar decat ciomagul sau osul. Oricum, dezorientarea topea agresivitatea si excludea violenta. Cu timpul, relatiile noastre s-au nuantat producandu-se un fel de ierarhie a sentimentelor: in timp ce unii au ramas intr-un fel de expectativa emotionala, cativa mi-au devenit prieteni, iar de doi dintre ei m-a legat, in cele din urma reciproc, o reala afectiune. Cred ca nu exagerez - nici sentimental, nici logic - sustinand ca aceasta ierarhie era in acelasi timp una a calitatii, ca cei mai blanzi si mai devotati erau in acelasi timp cei mai buni dintre ei, cei mai aproape de umanitate, nu numai in sensul devotiunii fata de ea, ci si in sensul insusirii caracteristicilor ei ideale. In plus erau si cei mai frumosi, in lumea animala ideea platoniciana a identificarii binelui cu frumosul gasindu-si cele mai convingatoare exemplificari.
Deznodamantul a rasturnat insa brutal ordinea filosofica a intamplarii. Neincrezatori in eficacitatea afectivitatii mele si plictisiti de politica de forta la care nu indrazneau sa renunte, locuitorii cartierului au hotarat sa recurga la otrava si, inganandu-mi blandetea, au chemat cainii oferindu-le dovezi concrete si toxice de prietenie. Rezultatul a fost ca toti cei care crezusera in prietenie au murit. Cei ce fusesera sensibili la cuvant si la afect au platit cu viata elevatia si dezinteresarea pe care o atinsesera depasindu-si conditia, in timp ce inferiorii, cei cantonati in suspiciunea propriei lor animalitati, cei care nu se ridicasera pana la duiosie si cuvant au scapat. Moartea a selectat perfect imoral, intr-o ordine a valorilor absolut inversa. Cartierul este populat acum de caini urati si rai, timorati deocamdata de spaima - care mai flutura peste ei - a otravirii.
Morala: eu sunt vinovata.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza