 |
|
Imi amintesc si acum curioasa senzatie pe care am trait-o in timpul unui meci de baschet, unul dintre putinele pe care le-am vazut in viata mea. Era la Cluj, cu multi ani in urma, si orasul traia inedita senzatie a prezentei unei echipe americane de baschet. Nu numai faptul ca erau americani, si inca in marea lor majoritate de culoare, ci si, mai ales, acela ca erau sportivi profesionisti care strabateau lumea (se numeau de altfel "Globtrotters") dand reprezentatii - asa cum ar face-o o trupa de teatru sau o caravana de circ - constituia pentru publicul acelei ore clujene un punct de atractie senzational.
Imi amintesc cum au intrat pe teren, au format doua echipe - conditie sine qua non a desfasurarii jocului - si au inceput spectacolul, care avea sa-mi ramana in minte nu atat ca un meci de baschet, cat ca o experienta filosofica. De fapt, numai cu foarte multa superficialitate si ingaduinta ar fi putut fi considerat un meci. Ii lipsea pentru asta ideea de concurenta si notiunea de autodepasire. Impartiti in doua echipe care nu-si disputau nimic, jucatorii nu numai ca nu aveau pentru ce sa lupte, dar aproape ca nici nu aveau posibilitatea sa o faca. Iar ceea ce ii impiedica era - oricat ar parea de ciudat - chiar nivelul deosebit de ridicat al profesionalitatii lor. Perfectiunea fiecarui jucator si a fiecarei echipe mergea atat de departe, incat devenea o piedica pusa perfectiunii intrecerii, care inceta pur si simplu sa existe in lipsa incantatorului, misteriosului raport dintre imperfect si real. Intrata pe mana unei echipe, mingea nu mai era pierduta; incepand sa traga la cos, jucatorul nu mai gresea; se realiza astfel o situatie absurda in care, nefranat de greseala, jocul aluneca la nesfarsit intr-un plictisitor si incredibil eden al desavarsirii sportive, asa cum, nefranate de gravitatie, miscarile isi pierd eficacitatea si se pulverizeaza in vid.
Din cand in cand, ca sa deblocheze mecanismul jocului, cate cineva gresea in mod intentionat - dar o facea atat de stangaci, incat trezea, paradoxal, nu numai enervarea, ci si mila spectatorilor - si totul pornea cativa pasi mai departe, pentru ca imediat sa se intepeneasca intr-o noua, infailibila, impecabila capcana. Cand in sfarsit minutele reglementare au trecut, spectatorii au aplaudat, admirativi si usurati, iar jucatorii s-au indreptat spre un alt teren al globului pamantesc, pe care sa demonstreze capacitatea lor de a atinge perfectiunea si - fara sa banuiasca macar - capacitatea perfectiunii de a se opune frumusetii.
Au trecut multi ani de la acea neobisnuita intamplare sportiva, dar nu am uitat sentimentul de iritare si revelatie pe care l-am trait atunci, pentru ca mi l-am readus in constiinta adesea: atat in fata succeselor, didactic, cat si in fata infrangerilor, exorcizant.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
