 |
|
Mult inainte de a cunoaste sumara formula calinesciana referitoare la poezie - sentiment sterilizat de tehnica - am simtit ca pe o fatalitate contradictia dintre sufletul si infatisarea unei poezii, am simtit, mai precis, nevoia ca infatisarea unei poezii sa fie cat mai putin epatanta, cat mai nesclipitoare si mai lipsita de podoabe, pentru a nu distrage atentia de la ceea ce ea imbraca numai, de la ceea ce - in mod fatal si atat de adesea dezastruos - nu poate exista in afara materiei care se numeste cuvant. Din pacate, stiu poeme asemenea acelor medievale vesminte pastrate in muzee, atat de bogat impodobite incat stau singure in picioare, existand orgolioase in sine, fara nevoia de a imbraca un trup viu, si mi-a fost intotdeauna teama de tendinta si puterea formei de a se substitui fondului de a profita de fatalitatea potrivit careia acesta nu poate exista in afara ei. De la aceasta intuire a dilemei in care poezia are de ales intre a nu exista sau a exista tradata de cuvant, de la aceasta asimilare a actului de creatie cu presimtirea unei nenorociri, am ajuns cu vremea la intelegerea poeziei ca un continuu si riscant efort de renuntare la forma, de diminuare a ei pana la punctul primejdios in care pot sa stea in cumpana gandul spus si cel nespus. Importanta a devenit astfel nu spunerea, ci sugerarea, determinant a devenit raportul dintre ceea ce se intelege si ceea ce se exprima.
Sa exprimi putin, pentru a sugera enorm; sa spui si mai putin, pentru a sugera si mai mult; sa nu mai spui nimic pentru a subintelege totul - iata treptele unei apoteoze pe cat de ideale, pe atat de imposibile.
A prefera poeziei tacerea - care o cuprinde in sine asa cum albul cuprinde in sine toate culorile - este in acelasi timp logic si aberant: logic, pentru ca se vorbeste atat de mult, incat rostul poeziei a devenit acela de a restabili tacerea; aberant, intrucat cine ar mai fi in stare atunci sa deosebeasca tacerea de liniste?! A prefera poeziei tacerea - preferinta imbogatita de sentimentul imposibilitatii ei - inseamna a accepta definitia potrivit careia capodopera nu este o chestiune de forma, ci de absenta a formei. In felul acesta, aproape sinucigas, imi permit sa nutresc enorma iluzie de a ma sustrage definitiei calinesciene. Am visat intotdeauna o poezie simpla, eliptica, aproape schematica, avand farmecul desenelor facute de copii in fata carora nu esti niciodata sigur daca nu cumva schema este chiar esenta.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
