 |
|
M-am intrebat adesea de ce vremea cireselor apare - in memorie si in cuprinsul plin de fagaduieli al fiecarui an - mai marcata si mai plina de farmec decat vremea altor fructe mai savuroase si mai stralucitoare. De ce imi amintesc cu atata nostalgie culesul cireselor din copilarie, de ce, si acum, desprinderea din pom a prunelor sau a piersicilor ma lasa aproape indiferenta, in timp ce alegerea cerceilor rosii direct de pe ramuri reprezinta un ritual si, in orice caz, un simbol?
Raspunsul mi se pare simplu, evident, fara ca senina lui banalitate sa-i diminueze in vreo privinta emotia. Ciresele sunt primele, frumusetea lor este cea dintai, savoarea lor este a inceputului. Aparitia lor se produce - calculata cu grija - in momentul de exasperare de la capatul unei lungi asteptari, ele se intrupeaza din floare in clipa in care nimeni nu mai spera ca florile sunt in stare sa se transforme in fruct. Globurile lor rosii se rotunjesc si incep sa se coloreze ca o dovada, palpabila, in sfarsit, ca anul si-a intrat in matca si anotimpul nu va mai putea da inapoi. Ele vin in lume la ora la care lumea este locuita in intregime de dorinta ca ele sa apara, cand toate simturile sunt ascutite si incordate pentru a le inregistra si pentru a se bucura.
De aceea rosul lor apare infinit mai rosu decat rosurile savante ale toamnei, si rotunjimea lor mai exacta decat a globurilor adevaratei veri, si gustul lor mai minunat decat gustul minunilor din inima arsitei. Vremea cireselor seamana intru totul cu vremea copilariei, pentru ca este dotata cu aceeasi acuratete a simturilor, cu aceeasi prospetime a memoriei, eu aceeasi frageda putere de perceptie a minusculelor miracole din care este cladita fiecare ora si fiecare zi.
Asa cum din copilarie tii minte felul cum cadea lumina pe caietul de teme; felul in care se misca spranceana bunicului cand canta "Cruce alba de mesteacan"; felul in care glasul fetitei din vecini capata ascutimi insuportabile inainte de a izbucni in plans; felul cum mieuna pisicul care nu mai stia sa se coboare de pe acoperis; mirosul teiului din curte; forma unghiilor invatatoarei; gustul laptelui din sistarul bunicii; caldura graului din pod; spartul lemnelor pe zapada (atatea si atatea fulgurante imagini si incredibile amanunte, infinit mai putin importante decat faptele si sentimentele, uitate, de mai tarziU), tot astfel ciresele se intiparesc de fiecare data in inima sperantei noastre de a o lua de la capat, in amintirea nerabdarii noastre de a impinge spre soare, spre bine, spre dulce, spre cald, roata anotimpurilor. Mai tarziu, ni se pare firesc sa vina caisele, si piersicile, si strugurii, si prunele, dar pentru cirese avem de fiecare data emotii, emotii ce ne marcheaza si ne leaga de acesti copii ai universului fructifer, de acesti rosii, si dulci, si rotunzi, si marunti messia, vestindu-ne de fiecare data o lume mai buna, chiar daca scurta cat un anotimp.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
