Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Constantin TOIU



    Constantin TOIU - poza (imagine) portret







Constantin TOIU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 19 iun. 1923, Urziceni.

Prozator si eseist.

Fiul lui Toma Toiu, mic comerciant, si al Eugeniei (n. Joans).

Studii liceale la Brasov. Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti (1946). Redactor la Editura P.M.R. (1948-1949), secretar la Asociatia Editorilor (1949-1950), redactor la Editura de Stat (1950-1952), ESPLA (1952-1956), la rev. Secolul 20(1960-1961), Gazeta literara, Romania literara, Luceafarul si la Televiziune (1965-1970). Debutul publicistic cu proza scurta in Gazeta literara (nr. 8, 1958), iar editorial cu romanul Moartea in padure (1965), cuprinzand "cronica unei zile" a anului 1947, ca prilej de confruntare, intre doua mentalitati. Autor al voi. de nuvele Duminica mutilor (1967) si al romanelor Galeria cu vita salbatica (1967) - care ii aduce consacrarea definitiva - insotitorul (1981), Obligado (1984) si Caderea in lume (1987). Abordand o problematica diversa, eseurile si reportajele din Destinul cuvintelor (1971), Pretexte (1973) si Alte pretexte (1977) degaja patosul meditatiei unui intelectual rafinat, concretizat intr-o ireprosabila expresie literara. Premiul Uniunii Sriitorilor si al Acad. pentru romanul Galeria cu vita salbatica.

Literatura lui TOIU releva fericita simbioza dintre un provestitor innascut, un ganditor redutabil si un stilist de marca, aceste calitati intere onditionandu-se si potentan-du-se reciproc intr-o proza a ideii "incarnate" si a anecdoticului semnificativ. La o prima impresie, datorita imensului material faptic vehiculat prin tehnica "povestirii in povestire", echilibrul poate parea deteriorat in favoarea epicului "pur". O privire mai atenta descopera insa ca numeroasele secvente aparent parazitare ori gratuite sunt, cel mai adesea, necesarele componente ale unui complicat mozaic de simetrii retrospective sau anticipative. Prin apartenenta la una si aceeasi "serie" in ordinea semnificatiei, intamplari in aparenta disparate se grupeaza in dublete, triplete etc. narative, polarizate in jurul aceluiasi sens (Al. Calinescu le subsumeaza procedeului mise en abyme). Ca niste fabule cu "punere in scena" diferita, dar cu morala identica, acestea sunt legate subteran printr-o, cum ar spune prozatorul, "relatie simbolica", depasind cadrul strict epic. (Domnul Negotei din Caderea in lume constata ca diferenta esentiala dintre intamplarile realitatii si aceleasi evenimente "legate intre ele pe hartie" consta in faptul ca "acele legaturi nu existau in stare pura in realitate".) Aparenta divergenta anecdotica devine astfel convergenta semnificativa, incat, dupa formularea lui Nicolae Manolescu, in literatura lui TOIU "nivelul adevarat la care se desfasoara actiunea nu este niciodata al faptelor brute, ci intotdeauna acela, superior, al vietii in constiinta". Este ceea ce diferentiaza cele doua ipostaze extreme ale martorului - una dintre temele predilecte ale prozei lui TOIU in insotitorul, o remarcabila intuitie artistica da nastere unui personaj pe cat de fantomatic pe atat de concret, care acopera cu mis-terioasa-i omniprezenta toate paginile romanului. Identitatea lui "civila" va fi divulgata abia spre final ("stenograful sedintelor in comun de la Academie"), dar numai pentru a potenta si mai pregnant una simbolica: aceea de martor care "noteaza totul, absolut totul". in Caderea in lume, copistului cuminte, impersonal care era Ranzei ii ia locul cineva care nu stenografiaza, ci scrie. Rolul sau este acelasi: batalia impotriva uitarii (trecutul reprezinta "o avere de care nu te expropriazanimeni decat teribila uitare"); calittea depozitiei sale e insa cu totul alta. Astemand pe hartie amintirile tatalui sau - "simplu detinator al experientei, lipsit de orice har" - Babis al doilea urmareste, "in valmasagul aparent al evenimentelor", rostul, cauzalitatea, sensul. In loc sa consemneze datul real in mod automat, mecanic, il in interpreteaza, inregistarii masinale ii e opusa versiunea subiectiva, personalizata; faptul brut se converteste in semnificatie; copistul cedeaza locul autorului, cu tot ce decurge de aici: in primul rand, puterea nelimitata pe care i-o confera actul scrisului. Desi detine insa "darul vrajit de a transforma orice in orice, adevarul in minciuna si invers, nimic nemaicontand decat puterea de a stapani niste evenimente, de a le preface dupa dorinta", Babis, naratorul-autor, nu uzeaza de el in absolut. Caci libertatea nelimitata a autorului e mereu ingradita de conditia sa de martor (" depozitia mea de martor nechemat de nimeni, de nici un tribunal, decat de Timp, de Timp, de Timp"). Postura in care, chiar intervenind asupra realitatii - selectand, interpretand, ordonand - el nu o poate face cu totul arbitrar, ci in sensul "dorintei posteritatii", "asa cum ea va si voi ori visa sa se fi petrecut totul; asa cum ne amintim deseori lucruri care nu s-au intamplat niciodata si care s-ar fi cuvenit, poate, sa se intample". Iata ce consfinteste valabilitatea acestei depozitii, facand, de pilda, "minciuna de o atat de convingatoare marturie" a lui Homer mai autentica decat "ceea ce s-a intamplat intr-adevar" si introducandu-o in ordinea eternitatii. insa martorul cel mai redutabil al vietii omenesti este - individual sau generic - constiinta: "insotitor" pe cat de incomod pe atat de incoruptibil, care amendeaza fara crutare si infailibil orice trisare, orice impostura - alta tema capitala a scrisului lui T. Un scenarist si un regizor incearca zadarnic sa-si mascheze ratarea prin justificari (auto)mistificatoare la fel de jalnice ca si peliculele trucate pe care le confectioneaza (Trompete dupa-amiaza). Vina primordiala este dezicerea de propria natura, de propriile aspiratii. "A pacatui grav inseamna a nu trai in acord cu sine", marturiseste un personaj din nuvela Paine rasturnata. Sufocat de minciuna si falsitate, eroul din Duminica mutilor "a pierdut pariul" cu sine si cu viata. La fel ca si Ninel Floasu din insotitorul, "omul aparentelor", mai vinovat decat daca ar fi "ticalos pe fata". Relevand etapele parcurse de erou in dobandirea constiintei de sine, romanul Obligado reia problematica acelui tacut, dar ineluctabil "insotitor" al neamului omenesc. Pana la disparitia Klarei, Bartolomeu "traise toata viata intr-o somnoroasa siguranta de sine", provenita din faptul ca, mereu si mereu, a "pasat" altuia in speta Klarei - nu numai obligatia definirii lui ca individ, ci si raspunderea inerent derivata de aici. Lipsit de aceasta dimensiune morala, protagonistul nu e decat un "rasfatat", un ins "in suspensie", "un confuz", "un amanat" - o fiinta umana prin procura. Odata disparut insa detinatorul "procurii" sale existentiale, Barto va Fi obligat sa ia viata pe cont propriu si, din rob al propriei indeterminari morale (" un om care nu se cunoaste devine rob. Robii nu vor sa se cunoasca, sa-si cunoasca drepturile, libertatile") sa devina stapan. Caci, departe de a conferi individului libertatea absoluta, inconstienta situata dincolo de bine si de rau a in-definirii, a vagului existential il priveaza tocmai de sansa cunoasterii -implicit asumarii - drepturilor si responsabilitatilor personale. Dimpotriva, a fi stapan presupune intrarea in posesia propriei, inalienabile, identitati, cu obligatiile si libertatile aferente; astfel spus, dobandirea constiintei de sine. Dar "intalnirea" lui Barto cu sine insusi constituie o proba fata de care eroul se dovedeste total nepregatit. Ca atare, daca, intr-o prima faza, persoanele din anturaj - in special Jorj Turgea, cu fermecatoarele si fascinator-soporificele sale digresiuni - ii prelungesc starea de inde-terminare "ducandu-1 cu vorba", dupa expresia Klarei, contributiile lor ulterioare (exceptandu-1 pe acelasi J. T., care ii "paseaza" respectiva atributie doctorului Cim-poieriu) se dezvolta tocmai in directia "initierii" lui Barto in sine insusi. Interogatoriul fara menajamente prin care Teia il obliga sa se priveasca in oglinda unor necrutatoare intrebari e prea declarat programatic pentru a fi intamplator. Replicile ei iau uneori chiar turnura rechizitoriului; fara efect insa, cata vreme acuzatul isi insuseste incriminarile cu atata somnambulica placiditate, aproband-o mecanic, automat - asadar formal. Deoarece, pentru a-si putea rosti el insusi sentinta - singura valabila -inculpatul trebuie sa detina mai intai competenta de a o pronunta. Spre aceeasi tinta a constientizarii eroului actioneaza si doctorul Cimpoieriu, incercand sa-si determine pacientul "sa se decida sa ridice capacul de pe ceainicul inconstientului", precum si Klara insasi, ale carei vorbe, scrisori, pagini de jurnal dobandesc valoare testamentara, regasindu-se si in nemiloasa luciditate a acelor convorbiri imaginare; incat aceeasi Klara care, in viata, lansase deviza "dusului cu vorba" devine, in moarte, cea mai intransigenta calauza in calatoria lui Barto spre sine insusi. Odata insa aceasta etapa depasita, imixtiunile straine, firesc, inceteaza. Caci impactul cu propria constiinta coincide cu clipa cand "fiecare nu ramane decat cu sine insusi", cand individul "se aseaza undeva in inchipuire si se priveste pe sine". Moment corespunzator instituirii acelui "tribunal interior" ale carui dezbateri se desfasoara in cadrul restrans al individualitatii, una si aceeasi persoana detinand atributiile unei intregi instante, in multipla sa calitate de inculpat-martor-aparator-procuror-jurat. Asadar, in riposta fata de karamazovianul "totul este permis", romanul lui TOIU sta sub semnul a ceea ce, prin parafrazarea unei sentinte a Sfantului Augustin (citata in carte), s-ar putea exprima astfel: cunoaste-te pe tine insuti si fa ce vrei. Formula care contine o libertate crancena, necrutatoare, dar singura adevarata: aceea a responsabilitatii. Prin ea, fiinta umana dobandeste, intai, insasi posibilitatea de a comparea inaintea acelui "tribunal interior"; apoi, indreptatirea de a-si pleda cauza; pe urma, competenta de a-si rosti singura sentinta: inocent sau culpabil; in sfarsit, dreptul - omenesc mai presus de toate - de a plati. In acest sens, chiar daca nu pronunta un verdict explicit, Obligado nu este mai putin un roman-proces. Acela al chemarii in instanta a martorului Bartolomeu Boldei cu scopul (auto)instruirii sale in vederea unicei depozitii valabile in procesul insului cu sine insusi: marturia de sine. In Galeria cu vita salbatica, romanul politic beneficiaza de permanentul comentariu al discursului moral, cartea fiind o meditatie asupra binelui si raului privite atat din perspectiva istorica, precum si general umana (C. Regman nu ezita sa-1 considere "roman filosofic"). In consecinta, cazul individual dezbatut devine cu atat mai mult exemplar cu cat e situat intr-o epoca evocata simbolic drept "perioada nemiscarii depline si domniei unui singur punct de vedere"; epoca, asadar, in care insul e obligat sa-si defineasca propria calitate morala in modul cel mai neechivoc. Ca atatia altii, Chirii Merisor nu reuseste nici el sa se sustraga injonctiunii unui contingent care, inlocuind, dupa cum spune Hary Brummer, "prezumtia de inocenta" cu cea de culpabilitate ("pacatul originar ca politica de stat"), genereaza psihologia speciala a "greselii oricand posibile". In atare situatie, explica anticarul, "a avea imaginatie si deci si constiinta" reprezinta - cu conditia sa nu fii cinic - un, adesea, insurmontabil handicap: cele mai vulnerabile sunt, inerent, tocmai spiritele cele mai constiente de sine. Pe de alta parte insa, propria constiinta ofera individului si resursele rezistentei in fata presiunii spirituale exercitate asupra lui. in plina psihoza a acelui "exorcism fanatic" practicat in faimoasele sedinte de excludere, Chirii ia cuvantul in apararea unei colege. Daca, ulterior, marcat de excluderea din partid, el este paralizat pe planul actiunii pro-priu-zise, in schimb, redactandu-si jurnalul, opune terorii acelei culpe obscure un veritabil "periscop" al clarviziu-nii, reflectiile sale constituind, prin ele insele, o deloc neglijabila reactie. Cu alte cuvinte, in virtutea unuia si aceluiasi atribut, insul reflexiv este un "dezarmat inarmat". Nu intamplator, Chirii Merisor se sinucide; nu intamplator, ultimul sau cuvant este "Indestructibil". Ca "dezarmat inarmat", insul detinator de constiinta e vulnerabil in conjunctural, dar intangibil in absolut. Sau, parafrazand o celebra formula: cata constiinta, atata vulnerabilitate; dar si, ca reflex, cata constiinta, atata indes-tructibilitate. Intr-o interrelationare la fel de subtila a termenilor aparenta-esenta, relativ-absolut, eroul Galeriei este un "inocent vinovat". Prin atiudinea sa morala, el reprezinta, conform expresiei lui C. Regman, "«gradul zero» al culpabilitatii si gradul maxim al candorii". Dat fiind insa ca intransigenta sa se exercita in abstract, Chirii este un "naiv" (cuvantul revine insistent in caracterizarea lui), intrucat e incapabil de a stapani "regula jocului". Fapt, acesta din urma, care nu presupune, dupa modelul lui Cavadia, a o si adopta, caci a intelege "necesitatea" nu comporta supunere oarba, ci cat mai perfecta adecvare a propriilor mijloace si posibilitati la imperativele ei. Or, confundand realitatea "cu un anumit sistem al sau de cuvinte", Chirii se elimina singur din joc, pierzand aprioric partida cu viata in numele unor valori ideale. Prin insusi caracterul ei absolut, candoarea sa devine astfel o "naivitate" care se confunda cu vinovatia. Inocent in absolut, eroul e un "vinovat" circumstantial al inadaptarii si al esecului. Pentru a opera insa respectiva distinctie, devine necesara situarea pe pozitia acelui "adevar intreg" al profesorului Ortopan din insotitorul. Imperfecte pentru ca supuse erorii, sentintele rostite - individual sau colectiv - de numerosii martori din opera lui TOIU (pe langa cei deja pomeniti, intervin in aceasta calitate locotenentul Ionel Roadevin, "marele" Cavadia, "vizuina cu hoti", "Galeria", anchetatorul lui Chirii, Megaclide Pavelescu, Brenner, Mita, Sanda Fuiorescu, Leonard Negotei etc), nu sunt decat reflexul aspiratiei spre un consens ideal. Pe de alta parte insa, prin fragmentarismul si divergenta opiniilor, aceste marturii figureaza tocmai esuarea in relativ. Sugerata in Galeria, existenta unei instante infailibile apare exprimata explicit in insotitorul. Acesta nu e, dupa convingerea profesorului Ortopan, nici divinitatea si nici destinul, ci "suntem noi insine, la un loc, rasa omeneasca insirata pe cele cateva milenii ale ei de constiinta". Ca intr-un "computer divin", consemnarile individuale, fragmentare si relative, au fost, de-a lungul filogeniei, colectate intr-o "suma ideala", expresia a acelui "adevar intreg" si imuabil. Prin raportare la acesta, celor dintai le este confirmata sau, dimpotriva, infirmata, dupa caz, veracitatea: verdict cu caracter definitiv. Dupa cum, la fel de inflexibil, le este atestat si apartenenta la bine sau la rau, caci, in virtutea aceleiasi infailibilitati, "duhul speciei" detine si atribut de instanta morala absoluta. incat, daca, individual, constiinta este "insotitorul" nevazut al insului in



raport cu el insusi, la nivelul speciei, ea este "insotitorul" umanitatii in raport cu eternitatea. in paralel cu aceasta dezbatere metafizica, literatura lui TOIU transpune datele problemei si in ecuatie istorica. Deoarece constiinta defineste insul atat ca individ, cat si ca, simultan, component al unei "echipe cu care trece prin lume" in conditiile irepetabile ale unui context social-politic determinat; altfel spus, ca fiinta istorica. Intr-o scena simbolica, ipotetica existenta a Generalului stat-majorist intalnit de Chirii devine indubitabila doar o data cu certificarea ei de catre un martor (Cavadia). In acelasi fel, nici istoria nu e de conceput in absenta marturiei spiritului - dovada ca este apanajul exclusiv al speciei umane, ca singura cugetatoare - ea nefiind, in ultima instanta, decat o "istorie" a constiintei de sine a umanitatii. Relatia e, si in acest caz, biunivoca: daca individul depune marturie pentru istorie, la randul ei, aceasta depune marturie pentru el, validandu-i sau, din contra, invalidandu-i declaratiile. Incriminat intr-o conjunctura istorica data, jurnalul lui Ghiril devine, peste ani, publicabil. Ceea ce presupune ca momentul istoric sa se fi schimbat tocmai in spiritul reflectiilor sale - faptul echivaland cu suprema lor validare. Inerent, istoria indeplineste astfel un rol justitiar. Fiindca, daca e adevarat ca, "pe portiuni mici de timp", delatorii - si, in sensul cel mai larg, adeptii oricarei (auto)mistificari interesate sau numai comode ori poltrone - sunt "cei mai bine platiti", este la fel de adevarat ca "ras-platiti nu sunt niciodata de istorie", aceasta rasplatindu-i, dimpotriva, "doar pe cei care au memorat si transmis ceva, cu noblete, in interesul tuturor". De aici, benefica seninatate degajata de literatura lui TOIU (evidenta mai ales in Caderea in lume si in Galeria -aici si prin contrast cu tentele sumbre ale prozei "obsedantului deceniu"). Transgresand contingentul, perspectiva filosofica ii permite scriitorului ca, prin superioara comprehensiune, sa considere istoria drept o experienta care, cu cat e mai atroce, cu atat detine mai indiscutabila forta probatorie pentru triumful absolut al spiritului uman. Si tot de aici, increderea, admirabil exprimata intr-un eseu din Destinul cuvintelor, in valoarea literaturii ca marturie privilegiata, intrucat susceptibila de a Fi dublu validata in fata eternitatii: o data sub aspectul adevarului si inca o data sub acela al perfectiunii.

OPERA

Moartea in padure. Cronica unei zile, Bucuresti, 1965; Duminica mutilor, Bucuresti, 1967; Destinul cuvintelor, Bucuresti, 1971; Pretexte, Bucuresti, 1973; Galeria cu vita salbatica, Bucuresti, 1976 (postfata de autor, cu un cuvant inainte de V. Rapeanu, 1979; 1984); Alte pretexte (insemnari), Bucuresti, 1977; insotitorul, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1989); Obligado, Bucuresti, 1984; Caderea in lume. Bucuresti, 1987 (alta ed., pref. de N. Manolescu, 1994); Caftane si cafteli. Prepeleac doi, trei, Bucuresti, 1994; Belizarius, Bucuresti, 1999. Traduceri: Ilya Ehrenburg, Furtuna, in colab. cu I. Flavius si E. Hariton, Bucuresti, 1948 (1949; 1957); O Henry, O afacere internationala, in colab. cu Angela Granet, Bucuresti, 1949; Louis Aragon, Comunistii, I-V, in colab. cu TOIU Patrunjenaru, Bucuresti, 1951-1955; P. Cvirka, Taina, in colab. cu E. Dianu, Bucuresti, 1953; I. Valentinov, Povestiri din Africa, in colab. cu D. Curtoglu, Bucuresti, 1954; S. V. Pokrovski, Vanatorii de mamuti, in colab. cu R. Campeanu, Bucuresti, 1955; Zofia Nalkowska, Profesorul Spanner, in colab. cu Dan Telemac, Bucuresti, 1956; Georges Sadoul, Charlot, Bucuresti, 1956; F. Vigdorova, Drumul in viata, in colab. cu Natalia Stroe, Bucuresti, 1956; Jorge Amado, Subteranele libertatii, I-III, in colab. cu H. Radian, Bucuresti, 1957; Yves Montand, Cu inima plina de soare, Bucuresti, 1957; Danuta Bienkowska, Pe urmele cuiburilor de vulturi, in colab. cu R. Ciocan, Bucuresti, 1958; A. Gracev, Tainele lacului rosu, in colab. cu N.Bocunescu, Bucuresti, 1958; Pagoda vietii vesnice, in colab. cu N. Bocunescu, Bucuresti, 1959; Karel Capek, Razboi cu salamandrele. Hordubal, in colab. cu M. Pop, Bucuresti, 1961 (1964; 1985); Jan Drda, Oraselul de pe coline, in colab. cu Dior Lemni, Bucuresti, 1961; Maxim Gorki, Viata lui Klim Samghin, II, in colab. cu D. Botez si M. Gafton, Bucuresti, 1961; K. Kislov, Comoara din Valea Cerbului, in colab. cu E. Antonescu, Bucuresti, 1961; Sahib Djamal, Trandafirii negri, in colab. cu E. Nita, Bucuresti, 1962; John Braine, Drumul spre inalta societate, in colab. cu Any Florea, Bucuresti, 1963 (1968; 1994); Gheorghi Briantev, Pe gheata subtire, in colab. cu G. Sutasu, Bucuresti, 1964; John Braine, Viata



in inalta societate, in colab. cu Any Florea, Bucuresti, 1965 (1968; 1992); W. Reymont, Taranii, in colab. cu TOIU Holban si B. Jordan, Bucuresti , 1965 (1986); Dhan Gopal Mukherdjee, in jungla, in colab. cu M. Cardas, Bucuresti, 1966; F. E. Sillanpaa, Silja sau O soarta zbuciumata, Bucuresti, 1967; Antonina Vallentin, Leonardo da Vinci, Bucuresti, 1968.

REFERINTE CRITICE

M. Martin, Generatie si creatie, 1969; G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; idem, Valori actuale, 1974; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 8, 1976; I. Vlad, Lectura - un eveniment al cunoasterii, 1977; V. Ardeleanu, Mentiuni, 1978; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978; C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978; Mioara Apolzan, Casa fictiunii, 1979; I. Negoitescu, Alte insemnari critice, 1980; M. Zaciu, in Romania literara, nr. 28, 1981; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; D. Culcer, Serii si grupuri, 1981; M. Tomus, Miscarea literara, 1981; M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; L. Raicu, Fragmente, 1984; E. Simion, Scriitori, III; C. Ungureanu, Proza; I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; C. Regman, De la imperfect, 1987; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 1, 1988; I. Holban, in Romania literara, nr. 10, 1988; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 51, 1988; A. Cosma, Romanul!; I. Pecie, Romancierul in fata oglinzii, 1989; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, IV; L. Petrescu, Poetica postmodernismului, 1996; C. Regman, in Romania literara, nr. 28, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Constantin TOIU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Constantin TOIU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text