Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Alexandru Alecu RUSSO



    Alexandru Alecu RUSSO - poza (imagine) portret












Alexandru Alecu RUSSO - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 17 mart. 1819, Straseni-Lapusna - m. 5 febr. 1859, Iasi.

Prozator si memorialist.

Coborator dintr-o veche familie boiereasca, fiu al "cavalerului" Iancu Rusu si al unei rubedenii a acestuia, din neamul Donici.

Studiaza in Elvetia, la Institutul "Frantois Naville" din Vernier, langa Geneva (1829-1835) si petrece un an la Viena (1835-1836). La intoarcerea in tara, e asesor la judecatoria din Piatra Neamt (1841-1844) si avocat. Dupa Revolutia din 1848, a carei desfasurare o urmareste in Transilvania si Banat (fiind si arestat cateva saptamani de autoritatile maghiare) duce o viata de privatiuni, aproape de limita indigentei. E membru in Divanul Apelativ si pentru scurt timp director al Departamentului Lucrarilor Publice (1856). Desi bolnav incurabil si inglodat in datorii, sprijina lupta pentru Unire, solidarizandu-se cu actiunile duse impotriva lui Vogoride. Moare cateva zile dupa marea izbanda de la 24 ianuarie 1859. Desi a scris putin, iar multe din operele sale, compuse in frantuzeste, s-au publicat postum, RUSSO se numara printre cei mai reprezentativi exponenti ai pasoptismului. Ideolog al specificului national, alaturi de Kogalniceanu, teoretician al folclorului si colaborator al lui Alecsandri in culegerea poeziilor populare, el se remarca pe taramul prozei de idei indeosebi prin stralucite polemici impotriva latinistilor (Cugetari). Pe plan beletristic, RUSSO se afirma in tabloul de moravuri (Iasii si locuitorii lui la 1840) si in memorialistica (Amintiri, Piatra Teiului). Prin Cantarea Romaniei (pe care i-o atribuie majoritatea specialistilor), el da o opera de inflacarat patriotism, mobilizatoare si profetica, una din cele mai patetice marturii de constiinta ale generatiei sale.

Putin cunoscut pana la 1900, cu toate eforturile persistente ale lui Alecsandri de a-1 scoate din uitare, RUSSO incepe sa fie asezat printre marile spirite ale pasoptismului de-abia in primul deceniu al secolului nostru, dupa studiile lui P. V. Hanes si G. Bogdan-Duica (1901) si elogioasa apreciere pe care i-o face Ibraileanu in Spiritul critic (1909). Dar inca si azi o ipoteca apasa asupra scriitorului: renumele lui in randurile publicului larg se bazeaza pe Cantarea Romaniei, poem in proza de un ardent patriotism, care insa nu e deplin lamurit daca-i apartine in totul sau in orice caz, nu-i ilustreaza talentul pe latura cea mai caracteristica. In adevar, lui RUSSO nu-i e specific patosul declamatoriu si oracular, ci lirismul temperat de spirit critic, amestecul de efuziune si rationalism usor sceptic, ingemanarea, intr-o proportie greu analizabila, a reveriei cu luciditatea. RUSSO nu pare sa fii avut ambitii de scriitor, nici sa-si fi facut iluzii. E singurul pasoptist la care numarul postumelor egaleaza aproape, sub raport cantitativ si valoric, antumele si singurul care nu si-a adunat opera in volum (o incercare in acest sens proiectata sa apara in 1843, cu titlul Moeurs moldaves, a fost abandonata din motive necunoscute). Dar, desi a scris putin si desi nu-i aflam numele printre redactorii Daciei literare ori Propasirii, RUSSO poate fi considerat, alaturi de Kogalniceanu, drept unul dintre principalii ideologi ai curentului national-popular. intreaga lui activitate nu face decat sa expliciteze cu inteligenta, eleganta si talent principiile proclamate la Dacia literara si publicatiile ce i-au urmat. Istorist, in sensul evolutionismului scolii romantice a Restauratiei, care nu admitea mutatiile nici in limba, nici in moravuri, nici in institutii, RUSSO e un critic acerb al rupturii de traditie, fara a contesta insa legitimitatea adaptarii Tarilor Romane la structurile noi ale civilizatiei. Formula de echilibru pe care o cauta nu e dedusa din carti, ci impusa de experienta si bun-simt: ea se sprijina pe intuirea exacta a nevoilor si posibilitatilor, pe evaluarea obiectiva a neajunsurilor existente si a perspectivelor de viitor. Pe terenul literaturii ("painea zilnica a unui neam"), RUSSO revendica, in spiritul Daciei Literare, oglindirea realitatilor nationale, combate cosmopolitismul ("talmaciri, imitatii, cercari, desi vrednice de lauda, nu alcatuiesc o literatura"), subliniaza rolul literaturii in "imbunatatirea naravurilor si educatia obsteasca", se ocupa ocazional de regulile compunerii dramatice (tipizarea, conformitatea vorbirii cu starea sociala a personajelor etc). Meritul sau de capeatenie e ca, dupa o ezitare initiala, cand pare a se ralia pozitiei heliadiste de indulgenta programatica ("critica n-ar prinde deloc in epoca de astazi, caci [] inca nu avem nici putem avea o literatura pana mai tarziu" - 1846), devine, in anii posteriori revolutiei, unul dintre literatii cei mai constienti de necesitatea incheierii epocii eroice, de confuzie a valorilor si solicitare globala a tuturor bunavointelor: "este nevoie de a intemeia critica si de a cumpani de-acum inainte bunatatile scrierilor si taria sistemelor, fiindca au trecut douazeci de ani de cand strigara cu totii scrieti, scrieti bine sau rau, dar scrieti, de acum a venit timpul imbunatatirii". Din pacate, exercitiul criticii ("care bate fara crutare frazeologia, saracia ideilor, pedanteria si obiceiurile literaturilor straine") ramane la RUSSO sporadic si putin exemplificat; el nu-si profesionalizeaza demersul, transformandu-1 intr-un "gen literar". Singura aplicare de caracter mai sistematic o aflam pe terenul limbii. Razboindu-se cu latinistii, care voiau sa creeze un "jargon" ininteligibil maselor, prin eliminarea slavonismelor si romanizarea arbitrara a lexicului si ortografiei, RUSSO aduce argumente solide, axate pe ideea ca limba e un organism viu, o realitate naturala obiectiva, independenta de vointa "fabricantilor de sisteme". El se dovedeste un polemist excelent, de o verva scanteietoare in ridiculizarea si reducerea la absurd a adversarilor, inzestrat, in plus, cu darul formulei lapidare, esentializate, de factura maioresciana prin netezimea taioasa a expresiei: "neintelegerea intre tarani si Schiller este numai in stiinta si in nestiinta, in idei iar nu in cuvinte"; "cuvantul fie slav, fie turc, fie latin, ce se va romani, are drit de impamantenire, si numai obsteasca framantare si nevoia poate sa-i dea indigenatul, iara nu autoritatea fabricantilor de sisteme". Ca folclorist, RUSSO are meritul de a-1 fi ajutat pe Alecsandri, cu o rara dezinteresare, sa-si constituie faimoasa-i colectie (intre altele, pare a-i fi daruit Miorita). In plan teoretic, el a pus in lumina valoarea creatiei populare sub multiple aspecte: ca document istoric, ca instrument propagandistic, ca expresie sublimata a personalitatii nationale, ca model estetic -singurul in stare sa fertilizeze o literatura in cautare de sine insasi. Cu exceptia a doua piese pierdute (Batalia ambitioasa, Jignicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul National) si a Amintirilor, scrierile lui RUSSO de un caracter mai accentuat beletristic au fost compuse in frantuzeste si ne sunt cunoscute prin traduceri care, uneori, poarta in asa masura marca personalitatii talmacitorului (Al. Odobescu, indeosebi M. Sadoveanu), incat o analiza a stilului devine riscanta.



Dincolo de miresmele si culorile sadoveniene ale Pietrei Teiului ori lasilor si locuitorii lui la 1840, textele invedereaza o inzestrare evidenta pe doua planuri, adesea disociate in cuprinsul romantismului: RUSSO ne apare, pe de o parte, ca un liric pur, interiorizat, grav, melancolic, de o duiosie insinuanta desi retinuta, pe de alta, ca un "observator filosof" (cum s-a autodefinit lucid), atent la spectacolul ridicolelor lumii si al prefacerii rapide a moravurilor. Amintirile evoca, in prima lor parte, imaginea copilariei fericite, proiectata pe un fundal feeric, de "paradis pierdut". Satul, odihnindu-se sub pavaza cerului instelat, icoana fugara a Mariucai, "fata de trandafir si de spuma de lapte", serbarea zilei de Armindeni, sub poale de codru verde, intr-o invalmaseala si o betie de culori ce sugereaza frenezia benchetuirilor flamande - totul capata in perspectiva re-trospectiei emotive un nimb mirific, mai aproape de lumea basmelor decat de realitatea propriu-zisa. Cantarea Romaniei, pe care cea mai mare parte a istoricilor i-o atribuie lui RUSSO (noi ramanem la parerea ca Bal-cescu, primul editor al textului, in 1850, a contribuit la definitivarea sa intr-o masura imposibil de precizat, suficienta totusi ca sa indreptateasca ipoteza dublei paternitati), e un poem in proza de un patriotism vibrant, menit sa imbarbateze spiritele dupa infrangerea Revolutiei de la 1848. El desfasoara aventura patetica a istoriei romanesti, sub forma dinadins invaluita a alegoriei, cu fulguratii profetice si indemnuri mobilizatoare.

liologiei aplicate, 1929, si Problema orientarii profesionale, 1929). Anii de specializare la Paris (1933-1935) inseamna, in cariera lui R., si o cotitura spre studiile de estetica, spre care il indemnase si mentorul sau, Florian Stefanes-cu-Goanga. In 1935, isi ia doctoratul de stat in estetica, in Sorbona, cu teza principala Essai sur la creation artis-tique. Contribution a une esthetique dynamique, insotita de teza secundara, Le sens de l existence dans la poesie popularie roumaine, sub conducerea renumitului Charles Lalo. Teza principala a fost publicata in acelasi an, in celebra colectie ,J3ibliotheque de Philosophie" a celei mai prestigioase edituri a vremii, Felix Alean, devenind o lucrare de notorietate internationala. Ea s-a bucurat de numeroase recenzii in presa straina (franceza, elvetiana, iugoslava), intre recenzenti numarandu-se Charles Lalo, Charles Werner, Edgar de Bruyne, V. Feld-man, B. Fondane, Hector Talvart, Eliot D. Hutchinson, Guillaume de Bricqueville, P. Panici, D. Z. Milacici. Mari esteticieni, precum Henri Focillon, RUSSO Miiller-Freienfels, J. Gantner ii trimit autorului scrisori elogioase. In presa romanesca, lucrarea este recenzata de Mircea Mancas si Petru Comarnescu. Devenind o lucrare de notoritate internationala, Essai sur le creation artis-tique va fi comentata de autori precum Welek si Warren (in Teoria literaturii), Cesare Pavese. Dupa intoarcerea in tara, RUSSO este numit (1938) prof. titular de estetica la Univ. din Cluj. Remarcat, inca din studentie, de George Bogdan-Duica, istoricul literar care ii orienteaza primele lecturi fundamentale din literatura germana, RUSSO debuteaza, in publicistica, in 1923, in rev. Lumea universitara, cu un art. pe teme studentesti. Colaboreaza apoi la pagina culturala a ziarului Natiunea (cu studii despre Beethoven, Wagner, Caragiale, Blaga), la Societatea de maine (rubrica teatrala si muzicala), Tara noua, Revista de filosofie, Satul si scoala etc. Avand la baza o formatie de filosof, RUSSO si-a concentrat eforturile creatoare in domeniul esteticii. Concretizate initial intr-un studiu despre Max Dessoir (Max Dessoir, estetician si filosof, 1933), aceste preocupari vor culmina cu Essai sur la creation artistique (1935) - careia ii urmeaza Estetica poeziei lirice (1937) si Logica frumosului (1946), acestea formand o veritabila "trilogie estetica". Dupa razboi, RUSSO este, asemenea altor intelectuali de marca, inlaturat de la catedra (1948-1961), in aceasta perioada lucrand ca ajutor de bibliotecar, apoi bibliotecar la Biblioteca Filialei Cluj a Acad., alaturi de Lucian Blaga. Simultan, este cercetator in cadrul colectivului de literatura de pe langa Institutul de Lingvistica al Acad. R.P.R., unde i se incredinteaza lucrarile redactionale ale publicatiei Studii si cercetari stiintifice, apartinand de Filiala Acad. In 1961 revine in invatamantul superior, recunoscandu-i-se titlurile stiintifice si fiind integrat Catedrei de literatura universala si comparata a Facultatii de Filologie din cadrul Univ. "Babes-Bolyai" din Cluj. Publica acum lucrarea despre tragicii greci (Eschil, Sofocle, Euripide, 1961), studiul comparatist Eminescu si Schopenhauer (1966) si cel dedicat folclorului romanesc, Viziunea lumii in poezia noastra populara (1967). In Viata Romaneasca (nr. 5/1963) i se tipareste faimosul memoriu-studiu, insemnari despre Titu Maiorescu, care a determinat, in plin dogmatism proletcultist, reconsiderarea si valorificarea operei si personalitatii lui Titu Maiorescu. Mentorul Junimii devine de acum, pentru R., o preocupare constanta: scrie prefete la volume ale acestuia, lamureste probleme ale formatiei sale intelectuale (in special respiungerea tezei, sustinute de Tudor Vianu, a influentei lui Hegel asupra lui Maiorescu, opunandu-i o teza care sustine, dimpotriva, influenta unui anti-hegelian - Herbart) etc. O parte din aceste studii, cu un pronuntat caracter polemic (ceea ce-1 va determina pe Eugen Todoran sa-1 numeasca pe autorul lor "ultimul polemist maiorescian"), vor fi reunite in voi. Scrieri despre Titu Maiorescu (1979 - Premiul "Bogdan Petri-ceicu Hasdeu" al Acad.). Alte studii si art., unele substantial revizuite (cum ar fi Eminescu si Schopenhauer), vor intra in sumarul voi. De la Eminescu la Lucian Blaga (1981). In perioada postbelica va colabora la Viata Romanesca, Steaua, Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Tribuna, Scrisul banatean, Revista de istorie si teorie literara, precum si la publicatii din strainatate: Revue d Esthetique (Paris), Lenau-Forum (Viena), Zeitschriftfur Kulturaustausch (Stuttgart), Siidosteuropa Mitteilungen (Miinchen), precum si la voi. colective. Scrie pref. la lucrari sau antologii avand ca autori pe Titu Maiorescu, Fritz Martini, A. Schopenhauer. Participa la congrese internationale de estetica si literatura comparata si tine numeroase conferinte. Membru titular al Acad. de Stiinte Sociale si Politice si membru in comitetul de redactie al rev. de literatura comparata Lenau-Forum (Viena), membru in "Association internationale de li-tterature comparee". Manifestand un adevarat cult pentru rigoare si adevar, RUSSO a cheltuit multa energie si mult timp in polemicile avute cu CI. Gulian, Paul Cornea, Nicolae Moraru, Nicolae Manolescu, Alexandru George, Mircea Zaciu, Zaharia Sangeorzan, Liviu Petrescu, Simion Ghita etc. Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 1980.

Influentat de cursurile de psihologie ale profesorului Florian Stefanescu-Goanga (1881-1958), care, cu vocatia sa de fondator de scoala, 1-a selectat (ca si pe Nicolae Margineanu), cand era inca student, ca preparator, devenind apoi asistent la Institutul de Psihologie Experimentala din Cluj, RUSSO s-a indreptat initial spre studiile de psihologie, cum atesta scrierile publicate la inceputul carierei sale universitare: Selectia copiilor dotati, 1929; inceputurile psihologiei configuratiei, in voi. Psihologia configuratiei, 1929; Principiile de baza ale psihologiei aplicate, 1929; Problema orientarii profesionale, 1929; Aptitudinea tehnica si inteligenta practica, 1929; Simtul de datorie si disciplina la copii, in Revista de psihologie, ian. - mart. 1938, Contributii la o tipologie, in Revista de psihologie, ian. - mart. 1939. Formatia sa de filosof, specializarea facuta la Paris, ca si cercetarile initiale din perimetrul psihologiei il vor orienta definitiv spre domeniul esteticii, mai bine zis al unei estetici dinamice (in studiul introductiv la editia romaneasca a voi. Essai sur la creation artistique, 1989, Marian Papahagi a demonstrat legatura dintre cercetarile de psihologie si cele de estetica ale savantului roman), RUSSO devenind astfel, alaturi de Tudor Vianu, unul dintre putinii romani autori ai unui sistem estetic original, recunoscut ca atare si in strainatate. Fundamentat initial in prima sa lucrare de anvergura - Essai sur la creation artistique (1935), acest sistem va fi cristalizat ulterior in Estetica poeziei lirice (1937; reeditata in 1944 si 1967), Logica frumosului (1946), Postfata la editia a Ii-a a lucrarii Essai sur la creation artistique (1972), in comunicarile la diferite congrese internationale si art. din rev., asamblate in capitolul Sa discutam estetica, din voi. De la Eminescu la Lucian Blaga (1982). Spre deosebire de sistemele estetice traditionale, care pleaca de la exterior, de la contemplarea statica a "obiectului de arta", RUSSO introduce, in estetica romanesca si cea mondiala, conceptul de estetica dinamica, pornind de interior, de la "procesul creator", ceea ce aduce pe prim-plan, dupa parerea sa, studiul fenomenologic al creatiei, Abordand procesul creatiei, prima mare problema pe care o sesizeaza RUSSO este cea a eului omenesc in general si a celui creator in special. Eul este o potentialitate dinamica originara, care initiaza toate manifestarile sufletesti. in el pulseaza datele elementare ale vietii, fiind reflexul inradacinarii omului in fluxul existentei, reflex care duce la traducerea in constiinta a aprtenentei lui la lume. Resimtindu-si eul, omul beneficiaza de o traire intentionala, care consta in tendinta de a iesi din sine, de a se autodepasi, de a se manifesta, de a se comunica. Prin insesi imanentele sale, eul este orientat spre restul lumii si al vietii, din care extrage nenumarate impresii. Dar intentionalitatea lui se manifesta si in sens invers, si anume prin replierea asupra sa insusi. In felul acesta, impresiile sunt cristalizate, si asimilate cu intentionalitatile sale ascunse. Este faza pregatitoare, inconstienta, a procesului de creatie. RUSSO arata ca eul are mai multe niveluri, de adancime si de suprafata, constituind, pe de o parte, aspectul noumenal sau autentic al eului, in care pulseaza pornirile originare, izvorate din natura naturans, pe de alta parte, aspectul fenomenal sau empiric, dominat de impulsurile de suprafata. La omul obisnuit predomina pornirile eului empiric, in timp ce artistul, prins in procesul creatiei, este stapanit de cele ale eului autentic, de adancime. in sufletul artistului se petrece un conflict dureros, care deriva din aspiratia neincetata de a reveni asupra sa insusi, de a depasi planul superficial al eului empiric, de a-si clarifica zbuciumul interior prin gasirea unei axe ordonate a framantarilor sale launtrice. Aceasta axa ordonatoare se iveste in momentul in care artistul sesizeaza un sens, care se va clarifica in forma unei idei emotionale. Este faza de inspiratie. insusirea fundamentala a geniului artistic rezida in faptul ca elaborarea acestui sens nu se produce in abstract, ci intr-o legatura stransa si intima cu materia, si anume prin procesul de materializare, de obiectivare. Fiecare idee artistica isi are vocatia materiala prefigurata deja in adancul interioritatii. Tendinta de materializare -prin cuvant, marmura, culoare, sunete - exista de la inceput, in fazele cele mai ascunse ale inspiratiei. Artistul elaboreaza sensul operei prelucrand materia, dar in acelasi timp cristalizand impresiile culese din exterior. Aceasta este caracteristica fundamentala a artistului creator. Din acest motiv, arta formeaza un domeniu in care lumea subiectiva si cea obiectiva sunt contopite din origini, fapt pentru care ea nu este nici subiectiva si nici obiectiva, ci are o natura coniectiva. Efortul spre sesizarea unui sens, arata esteticianul, dovedeste ca, desi adancimile eului au laturi absconse, ele sunt patrunse de aspiratia spre o clarificare, ascunzand prefigurari rationale. in privinta aceasta, RUSSO se ataseaza doctrinei lui Heraclit, dupa care lumea in devenirea ei este stapanita de logos, de o rationalitate inerenta. Nucleul dinamic care admira eul creator va fi numit logodynamos (termen preluat din Estetica lui Ernst Barthei), adica un dinamism directivat de logos. RUSSO face deosebire intre ratiunea intuitiva si ratiunea discursiva. In domeniul frumosului domina ratiunea intuitiva. Prin logodynamos se manifesta un principiu fundamental al vietii: nisus for-mativus, nazuinta formativa. Dinamica profunzimilor intunecoase, producatoare de nelinisti existentiale, prin insesi inerentele ei, tinde spre o configuratie formala, prin care se va obiectiva. Secretul creatiei artistice rezida, asadar, in posibilitatea de a capta framantarile launtrice, pentru a le inchega intr-un tot unitar, in cadrul caruia se cristalizeaza, prin materializare, un sens. Desigur, artistul nu elaboreaza forme independente de materie, ci in stransa concordanta cu aceasta, dialectica launtrica a sufletului inspirat punandu-se in acord cu structura intima a materiei, cu "sufletul" ei. Dupa intensitatea impulsurilor si a efortului cerut pentru a obtine un sens se ivesc tipuri variate de artisti si de arta. RUSSO stabileste trei tipuri fundamentale: simpatetic, demoniac-echilibrat si demoniac-expansiv (la inceput numit demo-niac-anarhic), fiecare cu trasaturi specifice. Autorul exemplifica pe larg aceste tipuri, aratand ca ele ilustreaza, in acelasi timp, anumite viziuni, asupra lumii si ca, de fapt, configuratia lor formeaza cele trei mari aspecte ale frumosului, ivite in baza tensiunii dinamice a sursei lor: frumosul simpatetic, frumosul demoniac -echilibrat si frumosul demoniac-expansiv. RUSSO subliniaza ca acestea sunt tipologii generale, intre care exista, fireste, o multime de nuante. Pe baza tipologiilor stabilite se elaboreaza si o noua teorie a genurilor literare: tipului simpatetic i-ar corespunde genul liric, demoniacului-echilibrat - genul epic, iar demoniacul-expansiv - genul dramatic. Estetica poeziei lirice (1947 - cu adaugarea a trei capitole noi la editia din 1969), conceputa ca o parte a unei proiectate trilogii (celelalte doua urmand a se ocupa de poezia epica, respectiv de cea dramatica), este o aplicare a principalelor idei cuprinse in Essai sur la creation artistique. Lucrarea are meritul de a fi, in spatiul romanesc, prima cercetare de amploare a fenomenului liric (ii vor urma Ion Biberi - Poezia, mod de existenta, 1968; E. Papu - Evolutia si formele genului liric, 1968; St. Cazimir - Tensiunea lirica, 1971 etc), ea anticipand, asa cum a demonstrat N. Balota, multe din ideile si argumentele cunoscutei sinteze a lui Hugo Friedrich, Structura liricii moderne (1956). Preocupat de "specificul existantial" al poeziei, RUSSO discuta esenta lirismului, limbajul liric, atmosfera lirica, rationalitatea si irationalitatea in poezie, factorii componenti si atmosferei lirice, precum si aspectul formal si acesteia (ritmul, melodia, imaginea intuitiva, tectonica), facand numeroase exemplificari din lirica franceza si germana, dar mai ales din cea romaneasca (Eminescu, Blaga, Philippide, Arghezi, Bacovia, Voiculescu, Goga s.a.). A treia componenta a "trilogiei estetice" este Logica frumosului (1947), in care autorul pledeaza pentru mentinerea frumosului (atat a frumosului artistic, cat si a celui natural) ca obiect al esteticii. Dupa R., campul vast al frumosului este dominat de o anumita logica, in functie de insasi rationalitatea lumii. Pornind de aici, se analizeaza frumosul in sistemul de valori, raportul dintre frumos si celelalte valori spirituale, esenta frumosului, dialectica frumosului, genurile sale etc. in stransa legatura cu estetica dinamica preconizata de autor se afla lucrarile de literatura comparata. Daca volumul Eschil, Sofocle, Euripide (1961), adaptat nevoilor unei colectii ("Oameni de seama"), are mai mult o valoare narativa, de popularizare, fara pretentia unei exegeze mai adanci, in schimb Eminescu si Schopenliauer (1966) postuleaza cateva principii originale. Desi se ataseaza, din punctul de vedere al metodei, tendintelor noi, care sustin ca domeniul literaturii comparate nu se poate reduce numai la analiza influentelor, ci ca trebuie avute in vedere si paralelismele si analogiile, contributia sa proprie vine, paradoxal, tocmai din directia studiului influentelor, fiindca sunt aplicate aici principiile la care a ajuns in estetica. Reluand ideea despre stratificarea eului, RUSSO invoca perspectiva profunzimii in studiul influentelor. In Eminescu si Schopenhauer, lucrare foarte controversata la data aparitiei, comparatistul sanctioneaza cercetarea literara care a exagerat influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu. Problema a discutat-o si G. Calinescu, dar acesta s-a interesat de izvoarele teoretice, pe cand autorul Logicii frumosului investigheaza practica poetica. Profund cunoscator al limbii si culturii germane, RUSSO recunoaste in Schopenhauer pe adevaratul initiator in filosofie al lui Eminescu, intrebandu-se, totusi, daca "nu exista o deosebire", o discrepanta chiar, intre filosofia teoretica a ui Eminescu si conceptia de viata exprimata in poezii". Examinarea cu atentia a unor valoroase creatii eminesciene (Luceafarul, imparat si proletar. Scrisoarea I, Andrei Muresanu, Memento mori, Rugaciunea unui dac etc.) il autorizeaza sa afirme ca aceste poezii contin contradictii care denota o alta viziune asupra lumii decat cea sustinuta de Schopenhauer. Desi exista coincidente izbitoare intre multe poezii eminesciene si pasaje din Schopenhauer, ultimele nu reprezinta decat reflectii teoretice, speculatii abstracte, neasimilate organic, aparand "ca un adaos artificial in ansamblu poeziei", ca "o interventie fortata, nelalocul ei". Concluziile lui RUSSO intaresc indirect rezultatele la care ajunsese in 1961 cercetatoarea italiana Rosa del Conte, care a demonstrat ca pesimismul lui Eminescu nu este schopenhauerian. Ulterior, cu ocazia editarii Lecturilor kantiene (1957), Constantin Noica va confirma aceeasi idee, scriind ca Schopenhauer "nu tuteleaza gandirea poetului cu atata autoritate cum se crede uneori". Superficiala si de circumstanta, influenta lui Schopenhauer este posibila numai teoretic, caci poetul national al romanilor avea o gandire poetica profund ancorata in creatia noastra populara, dominata de o viziune optimista, concluzie la care RUSSO ajunge in Viziunea lumii in poezia noastra populara (1967). Oprindu-se asupra Mioritei, autorul pune in discutie atitudinea de resemnare ce caracterizeaza aceasta balada, atitudine ridicata de un Jules Michelet la rangul de trasatura dominanta a spiritualitatii romanesti. Liviu Rusu afirma, din capul locului, ca ,Miorita exprima vadit (subl. n.) o atitudine de resmnare, ceea ce nu inseamna nicidecum ca negam dinamismul din sanul poeziei noastre populare [] Adevarul este ca prin frumusetile ei se exprima o trasatura unilaterala a specificului nostru national". Exista atatea balade in care atitudinea de resemnare este inlocuita cu spiritul de fronda, prometeic. in care dinamismul si optimismul sunt atitudini incompatibile cu "fatalismul mioritic": Toma Alimos, Mistriceanul, Valcan, Palmasul Codrilor, Mihu copilul etc. Acelasi Constantin Noica, in eseul Pentru o mai buna desprindere de spiritul "Mioritei" (Steaua, nr. 3/1976), sustine o teza similara: "Cine are in fata-i tabloul modulatiilor fintei nu mai poate face sufletului romanesc nedreptatea sa-1 inteleaga printr-o singura tonalitate, cea a Mioritei, cu resemnarea ei in fata mortii. Miorita poate fi o reusita unica a creatiei noastre folclorice, dar nu si masura unica pentru sensibilitatea filosofica a unui suflet". Desi RUSSO a afinnat ca a ajuns la Maiorescu din intamplare, "afinitatea electiva" cu mentorul junimist are o explicatie mai profunda: cele trei valori fundamentale ale omului (frumosul, binele si adevarul) nu pot exista separat, ci intr-o stransa fuziune. Admitand ca lucrarea Eschil, Sofocle, Euripide degaja mai ales sensurile etice (-binele), frumosul fiind deja tratat in "trilogia estetica", urma ca vocatia adevarului sa se impuna cu necesitate. Iar faptul ca aceasta vocatie s-a manifestat in legatura cu Maiorescu nu-i o intamplare, fiindca dupa RUSSO "adevarata chemare a lui Maiorescu este, inainte de toate, lupta pentru". intr-o vreme in care, prin "autoritatea" unor cercetatori, Maiorescu, asemenea altor mari scriitori, era ostracizat din cultura romana, RUSSO redacteaza amplul memoriu-studiu insemnari despre Titu Maiorescu, publicat in Viata Romaneasca (nr. 5/1963), care a avut meritul de a determina reconsiderarea si revalorificarea operei si personalitatii maioresciene. Mai tarziu, in anii 70, RUSSO va scrie o alta suita de articole, de data aceasta impotriva exagerarilor apologetice la adresa aceluiasi autor, care "nu trebuie proslavit, ba chiar zeificat, impotriva starilor de fapt, impotriva adevarului". Intrand in exegeza operei maioresciene si straduindu-se sa depisteze influentele filosofice suferite de critic, RUSSO combate categoric teza lui Tudor Vianu privind influenta decisiva a lui Hegel asupra tanarului Maiorescu. El dovedeste (ideea fusese prefigurata, partial, de Mircea Florian si Licu Pop) ca Maiorescu, insa in disertatia sa de doctorat, taxeaza hegelianismul ca nestiintific si ca filosofii care l-au influentat cu adevarat au fost cei ami mari antihegelieni: Herbart, Feuerbach, Trendelenburg, Schopenhauer, Buckle si scoala istorica germana in frunte cu Savigny.



Maiorescu a mers asa de departe cu antihegelianismul sau, incat a tradus si publicat lucrarea lui Schopenhauer, Filosofia in universitate, cea mai acerba si chiar injurioasa critica impotriva lui Hegel. Toate articolele despre Maiorescu sunt incluse in lucrarea Scrieri despre Titu Maiorescu (1979), pe care Mircea Martin o numea "o comedie a erorilor critice" si care poate fi asezata, prin natura ei, alaturi de cea apartinand lui E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica (1943). Unele probleme vor fi reluate in articole polemice, publicate dupa aparitia volumului amintit. Intr-un spirit asemanator sunt redactate multe din studiile cuprinse in volumul De la Eminescu la Lucian Blaga (1982), care reuneste o serie de esuri si articole elaborate in rastimpuri diferite, cele mai multe privind raporturile literare si filosofice romano-germane. Greutatea volumului o dau studiile Eminescu si Schopenhauer (substantial revizuit) si Viziunea faustica in opera poetica a lui Lucian Blaga. Toate lucrarile lui RUSSO se caracterizeaza prin gandirea logica, bunul-simt, temeinica informare, metoda riguroasa a citarii, controlul traducerii, despuierea exhaustiva a izvoarelor si mai presus de toate, prin claritatea expunerii (marcata uneori de o monotonie lexicala sau asperitatii stilistice si expresive: "in sanul", "nu putem sa nu" etc). Sever cu altii, RUSSO nu a fost mai putin sever cu sine insusi, fiind in stare sa-si nege propriile idei, teorii si afirmatii, daca acestea se dovedesc neconforme cu adevarul. Nu sunt crutate marile personalitati: T. Vianu si G. Calines-cu, carora li se fac multe reprosuri, unele intemeiate. Mare iubitor al dictonului "Amicus Plato, sed magis amica veritas", RUSSO pare a neglija fraza, indiscutabil cunoscuta, cu care Schopenhauer isi incepe Critica filosofiei kantiene: "Este cu mult mai usor sa arati in opera unui spirit mare greselile si ratacirile, decat sa faci sa apara clar si complet adevarata ei valoare". Prelungind in contemporaneitate modelul savantului-carturar, din spita Scolii Ardelene, RUSSO aduce in cultura romana o opera de estetician, istoric literar si comparatist de incontestabila importanta.

OPERA

Selectia copiilor dotati. Cluj, 1929: Principiile de baza ale psihologiei aplicate. Cluj, 1929; Problema orientarii profesionale. Cluj, 1929; Aptitudinea tehnica si inteligenta practica. Cluj, 1921; Goethe. Cateva aspecte. Cluj, 1932, Max Dessoir, estetician si filosof. Cluj, 1933; Essai sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique, Paris, 1935 (ed. II, Bucuresti, 1972); Le sens de iexistence dans la poesie populaire roumaine. Paris, 1935; Estetica poeziei lirice, Cluj, 1937 (ed. II, Bucuresti, 1944; ed. III, 1969); Logica frumosului, Cluj, 1946 (ed. II, Bucuresti, 1968); Eschil, Sofocle, Euripide, Bucuresti, 1961 (ed! II, 1968); Eminescu si Schopenhauer. Avec un resume en fransais, Bucuresti, 1966; Viziunea lumii in poezia noastra populara. De la resemnare la actiunea creatoare.Avec un resume en fransais, Bucuresti, 1967; Scrieri despre Titu Maiorescu, Bucuresti, 1979; De la Eminescu la Lucian Blaga si alte studii literare si estetice, Bucuresti, 1981; Eseu despre creatia artistica. Contributie la o estetica dinamica. Studiu introductiv de M. Papahagi, traducere din lb. franceza: Cristina Rusu, Bucuresti, 1989.

REFERINTE CRITICE

G. Stern, in Recherches philosophiques, V., 1935-1936; Charles Lalo, in Revue philosophique de la France et de l etranger, nr. 9-10, 1936; Edgar de Bruyne, in Revue neoscholastique de philosophie, no. 51, 1936; Charles Werner, in Journal de Geneve, 24 juin 1937; V. Feldman, in Revue de synthese, no. 2, 1936; B. Fondane, in Cahiers du Sud, fevrier 1937; Hector Talvart, in Les Nouvelles litteraires, no. 690, 1936; Guillaume de Bricqueville, in Revue biblio-graphique et critique, nr. 27-28, 1936; P. Panici, in Etudes. Revue catholique d interet general, 1937; D. Z. Milacici, in Srpski knizevni glasnik, mai-aug. 1936; Al. Dima, Gandirea romaneasca in estetica, 1943; M. Man-cas, in Athenaeum, nr. 3-4, 1936; P. Comarnescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 5, 1936; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 48, 1966; O. Papadima, in Luceafarul, nr. 52, 1966; E. Papu, in Gazeta literara, nr. 47, 1966; V. Adascalitei, in Arges, nr 9, 1967; V. Adascalitei, in Cronica, nr. 17, 1967; A. Anghelescu, in Scanteia, nr. 7324, 1967; T. Biraiescu, in Orizont, nr. 1, 1967; I. C. Chitimia, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 4, 1967; N. Constantinescu, in Gazeta literara, nr. 34, 1967; Gh. D" in lasul literar, nr. 1, 1967; V. Musca, in Familia, nr. 5, 1967; M. Tomus, in Steaua, nr. 1, 1967; P. Ruxandoiu, in Luceafarul, nr. 19, 1967; Dragos Vranceanu, in Luceafarul, nr. 11, 1967; N. Balota, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1968; D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 24, 1969; M. Emilian in Viata Romaneasca, nr. 4, 1969; N. Balota, Euphorion, 1969; T. Balasa, in Ramuri, nr. i, 1970; M. Calinescu, in Romania literara, nr. 45, 1970; Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 7, 1970; D. Laurentiu, in Luceafarul nr. 5, 1970; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 9, 1970; Ioana Morarescu, in Ateneu, nr. 8, 1970; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 12, 1970; T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 18, 1973; P. Dugneanu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1973; D. Micu, in Contemporanul, nr. 21, 1973; Al. Dima, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1976; Paul Silvestru, in Orizont nr. 45, 1976; Ion Zam-firescu, in Luceafarul, nr. 48, 1976; N. Balota, in Tribuna, nr. 47, 1976; N. Balota, Arte poetice ale secolului XX, 1976; V. Iancu, in Familia, nr. 1, 1977; Ilie Radu-Nandra, in Echinox, nr. 5, 1977; I. Lotreanu, in Saptamana, nr. 374, 1978; I. Lotreanu, in Saptamana, nr. 424, 1979; Alex. Stefanescu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1979; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 35, 1979; Nae Antonescu, in Transilvania, nr. 4, 1980; T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 10, 1980; Dan Ciachir, in Saptamana, nr. 499, 1980; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 15, 1980; M. Martin, in Cronica, nr. 36, 1980; B. Tincu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1980; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 49-50, 1980 (interviu); Nae Antonescu, in Steaua, nr. 9, 1981; T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 30, 1981; C. S., in Saptamana, nr. 558, 1981; D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 46, 1981; S. Cioculecu, in Romania lite-rara, nr. 20, 1981; E. S. Cucerzan, in Tribuna, nr. 46, 1981; I. Dur, in Ramuri, nr. 11, 1981; E. Manu, in Romania literara, nr. 47, 1981; L. Petrescu, in Tribuna, nr. 7, 1981; I. Radu-Nandra, in Tribuna, nr. 46, 1981; I. D. Sarbu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1981; Const. Sores-cu, in Saptamana, nr. 560, 1981; M. Vaida, in Steaua, nr. 11, 1981; V. Marian, in Luceafarul, nr. 46, 1981; Maria Alexandrescu Vianu, in Steaua, nr. 12, 1982; Mircea Bertea, in Romania literara, nr. 33, 1982 (interviu); M. Constantin, in Orizont, nr. 17, 1982; S. Danila, in Neuer BanaterZeitung, nr. 5967, 1982; M. Mancas, in Convorbiri literare, nr. 11, 1982; Tania Radu, in Flacara, nr. 5, 1982; P. Rezus, in Romania literara, nr. 38, 1982; V. Voia, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice, 1982; Al. Piru, in Contemporanul, nr. 16, 1983; P. Mareea, Concordante si controverse, 1983; L. Petrescu, in Steaua, nr. 3, 1984; T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 52, 1985; Stefan Aug. Doinas, in Romania literara, nr. 52, 1985; M. Vaida, in Tribuna, nr. 52, 1985; Georgeta Antonescu, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice, p. 87-88, 1986; M. Mancas, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1986; Mircea Popa, in Transilvania, nr. 10, 1986; Marian Popa, in Steaua, nr. 2, 1986; D. G. Burlacu, Revenirea la Maiorescu, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru Alecu RUSSO

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru Alecu RUSSO





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text