Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Chef la manastire de Vasile VOICULESCU (Proza)

 

Ne strinsesem intr-o seara la Ionel Teodoreanu" class="navg">Ionel Teodoreanu, in casa aceea mare, vetust de solemna si inghetata, asezata parca pe hrube si amintind asemeni casei Usher a ruina.

Cineva citea o povestire incilcita, cu armasari nastrusnici si hoti de cai. Ascultatorii, osteniti, incepeau sa-si anine plictisul, unii de tavanul luat cu ochii indeaproape cercetare, altii de parchetul despre care gazda, cu un fel de humor fioros, ne spusese ca se scufunda spre etajul de jos cu un deget, un deget si jumatate pe an, ca un continent osindit.

Cind, o intrerupere fericita ne inviora. Un client smulgea dintre noi pentru o consultatie urgenta pe Ionel, care, cum cerea politetea, ruga pe cititor sa se opreasca si sa adaste pina se intoarce.

Desi golul venea ca o racoare alintatoare dupa o zi de zapuseala, poetul Lesnea ridica cu nevinovatie capul lui de cazac tuns la piele si ne imbie sa ne istoriseasca o intimplare scurta, tot cu cai Primiram

- Dar, de data asta, povestea este adevarata, incepu el, si privirile-i albastre sfichiuira pe lectorul ramas mofluz.

De zeci de ani in sir parintele Ilie de la biserica domneasca a tirgului isi preumbla potcapul rosu si briul visiniu de protopop de-a lungul judetului, inspectind biserici, schituri si manastiri. Cu firea lui indatoritoare, el aflase har inaintea celor doua partide politice perindate la putere, asa ca atunci cind unul pleca il lasa neclintit celuilalt, ca pe un vechi edec. incepuse dregaloria cu parul corb si barba cioara. Acum ii atirnau de jur imprejurul falcilor niste clabuci albi si moi ca de sapun, mingiiati de vintul si colbul calatoriilor.

Cum leafa era mica si diurna o nimica, parintele protopop trecuse in fapta gindul legiuitorului, care, chibzuind cum se petrec la noi lucrurile, rinduise cu schepsis zgircenia asta bugetara fata de munca protopopeasca. Adica el stia ca, oricit de mare ar fi salariul slujbasului, cheltuielile cu calatoriile si intretinerea tot in sarcina celor inspectati cad. Asa ca protopopul pica dis-de-dimineata pe neasteptate intr-un sat din preajma orasului. Aci da drumul carutei cu care venise si raminea pe jos, ca apostolii.




Daca era duminica ori sarbatoare, popa locului se trezea cu el in biserica, unde supraveghea cu strajnicie savirsirea sfintei slujbe. Vai de cel ce n-ar fi dus-o dupa tot sartul, sarind vreo molifta sau mincind cintari!

Diipa asta mergea la cancelarie, de obicei o camaruta in casa popii, unde lua in cercetare acte, condici, turtii, venituri si cheltuieli, verifica reparatiile, baga vina pentru stricaciunile intimplate locasului, asculta plingeri, stringea reclamatii, se interesa de activitatile misionare si culturale.

- De ce-ai gresit actul asta de botez?

Popa se bilbiia, cautind sa dea repede foile catastifului mai departe, peste degetul protopopului, intepenit ca un cui in fila cu pocinog.

- Unde sint chitantele de la timplar?



- Pai sa vedeti, sfintia-ta, ca Stanica dulgherul asa si pe dincolo

- Arata-mi ofertele de la alti furnizori.

- Pai de unde, pacatele mele, se vaieta gresitul, ca aici nu mai este alti furnizori!

- De ce n-ai cautat in oras? Ai tinut licitatie pentru invelitoarea turlelor?

Popa, incoltit, zgiia ochii; licitatie? asta insemna sa bata toba si sa strige ca la mezat! S-ar fi putut asa ceva? in sfirsit, un hatas de chestii in care ai fi incurcat pe cel mai iscusit si hirsit popa daca ti-ai fi pus mintea cu el!

Pina la urma, popa, ca barbat, isi mai gasea firea daca si-o pierduse.

Dar pe preoteasa o apucau spaimele, si-n gospodarie intra razmerita, careia ii cadeau jertfe intii copiii batuti mar, ca sa fie si sa ramina cuminti, apoi sau purcelul pus la tava, sau puii spin-guiti in frigare, uneori si unii si altii, ca sa fie sfintia sa cit mai ingaduitor cu greselile popii, care din partea-i se ingrijea cu osirdie de tuica si vinaturi cit mai veselnice si mai impaciuitoare.

Protopopul, dupa ce baga pe invinuit in toate racorile, se molcomea repede, mai ales ca iar rasuna de dincolo, pentru a treia oara indemnul coanei preotese:

- Poftiti la masa, ca se racesc ciorbele.

Parintele, intirziat cu inspectia, era nevoit sa primeasca ospetia. Dealtfel, unde ar fi gasit min-care sfinta fata bisericeasca? La han, covrigi pingariti de muste si posirca, alaturi de toti drumetii? Nu s-ar face de toate risurile popa care l-ar fi lasat sa plece neospatat din casa?

Masa se indelungea cu vorba despre copii, despre multele belele si necazuri ale vietii, despre boala preotesei si betesugurile popii. Apoi, dupa o usoara odihna cu atipire, parintele Ilie, protopop al aminduror partidele, bolmojea un proces-verbal de inspectie dupa tipic, precum ca toate au iesit si s-au gasit bune, in timp ce gazda isi inhama calutul la brisca sau imprumuta teleguta vecinului, ca sa stramute pe sfintia-sa in satul de alaturi.

Aici protopopul cadea tot pe neasteptate in bratele intinse ale altui popa, care primise chiar de dimineata stafeta de la colegul inspectat de pacostea care o sa-l calce. O intelegere cu ju-ramint lega pe toti popii judetului intr-o retea, indatorati sa se instiinteze unii pe altii. Asa ca atunci cind parintele Ilie isi ivea culionul rosu pe una din barierele tirgului, toata linia de popi din satele asezate pe drumul apucat de el zbirniia, batuta mai abitir ca un telegraf de paracliserii sositi gifiind din gusa cu strigatul:

- Vine protopopul! Acu-I jughineste pe parintele Mihai al nostru!

Asa, ospatat, gazduit, purtat pe sus din parohie in parohie, parintele protopop isi facea constiincios ronda. De intors acasa se ingrijeau tot popii invoiti intre ei. Cel pe care-l ajungea rindul isi facea vint pentru vreo treaba in oras si incarca in postalion pe sfintia-sa, cu toate darurile de care era cu sila ghiftuit: la deal cu tuica si vin, la ses cu slanina si faina, iar de peste tot oratanii vii

Peste cel mult doua-trei saptamini, o noua alarma. Potcapul rosu iesea pe alta bariera, scornind la fuga, ca pe iepuri, alt sir de tircovnici. Stafetele scoteau pe bietii preoti de pretutindeni pe unde-i gasea. Pe unii din tihnele lor, pe altii ii culegeau de la treburi, ii adunau de prin lanuri, ii trageau din circiumi:

- Protopopul, soseste protopopul! incepea adica ronda.



Ronda nu se sfirsea insa intotdeauna dupa tipic. De cele mai multe ori se iscau intorsaturi neasteptate, cu intirzieri si incurcaleli care-l opreau pe protopop in loc sau il abateau din calea dreapta: o cumetrie cu botez, asta tinea de obicei o zi. Altadata ii punea piedica o nunta mare: aici popasul dura cel putin trei zile si trei nopti. Dincolo se poticnea de o inmormintare cu pomeni lungi si imbelsugate. Puteai oare pleca, lasind fara mingiiere oamenii adunati la praznicul funebru, care si asta tinea trei, patru zile?

Pune la socoteala hramurile, cind poporenii se revarsau de pretutindeni ca turmele albe si talazuiau injurai bisericii, mindri ca protopopul slujeste in fruntea soborului de preoti ca un falnic haiduc in odajdii.

Protopopul nu numai ca nu ocolea intimplarile astea, s-ar fi zis mai degraba dimpotriva, ca le cauta cu luminarea: la petreceri si zaiafeturi se deschidea ca o floare. intr-o duminica din mai, sculat din zori, protopopul Ilie inspectase o biserica din marginea tirgului, unde serveau doi preoti. Lasase unul sa savirseasca slujba si plecase cu celalalt, popa Vlad, care avea faeton, grabind sa ajunga la un sat mai departat, raznit din drumul mare, pe unde nu se mai abatuse de mult.

Era o vreme a lui Dumnezeu. Vazduhul Moldovei, de obicei moale, acum invoalt si adinc albastru, se sprijinea ocrotitor, cu buze de clestar pe zarile departate ale tarii, de sub care rasarea soarele ca dintr-o uriasa lacrima de lumina.

O boare racoroasa, iscata din pajistile inflorate, adiata cu miresme de catuie, facea si mai tare aerul ager, proaspat si gustos al slavitei dimineti, care crestea, se umfla, se subtia sus pina la irizare. Talazuiau holdele, ciriiau cirstcii, tiriiau cosasii, se strigau pe nume pitpalacii. Dramul negru se-ntindea neted, inca umed de roua si alunecos. Calul alerga voios, de la sine, fara indemnul biciustii. Parintele protopop simti o inlesnire, o inviorare fara seaman, care, din narile gidi-lale de mirosuri, din barba usor alintata de iuteala mersului, i se strecura in trupul voinic si se lasa cu bucurie de aperitiv si sprintene ghiortaituri spre pintecele gol.

Gindurile incepura sa-i alerge inainte, mai harnice decit roibul, spre bucatele care stia bine ca-l asteapta.

Ajunsi in sat, trasera de-a dreptul la biserica. Era ziua mare, soarele sus, slujba trebuia sa fi ajuns macar dincolo de utrenie.

Popa Vlad, dupa ce-l lepada la intrarea clopotnitei, intoarse faetonul, dete bici bidiviului si de teama se facu nevazut. Luat la repezeala, nu avusese timp, nici chip sa instiinteze pe coleg despre inspectie, si il lasa pe protopop neanuntat pe cap.

Parintele protopop llie intra maret in curte. Citeva babute mosmoneau pe la morminte. Usile bisericii, inchise. Dinlauntru nu se auzea nici glas, nici cintare. Urca treptele, apasa clanta, zgiltii tare: sfintul locas, incuiat. Babele il zarira si se apropiara sfioase.

- Unde-i preotul? se rasti, catranit, el.

-Nu stim, sfintia-ta, facu una, ca-l asteptam din zori. Nu s-a aratat.

- A tocat aseara? tipa la ele sfintia-sa.

- N-am auzit, parinte, se grabi alta sa raspunda.

- Tu sa taci, ca esti surda! N-a tocat, sfinte protopoape. Da' noi si asa tot am venit, ca se cheama ca sintem crestini.



- Si lumea, cealalta? Poporenii? isi urma ancheta seful bisericesc al judetului. -Au stat cit au stat si au plecat, ca s-a deschis circiuma.

Protopopul, otarit, porni spre cancelarie, adica la popa acasa, cu alaiul de babe dupa el, ceea ce il intarita si mai rau. Aici, preoteasa, ca gospodina la casa ei, desculta si numa-n fusta, toca niste bolbotine la bobocii de rata si din cind in cind atingea cu vergeaua un cird de copii, care nu las3 orataniile sa manince in pace. La ivirea potcapului rosu, ea a trintit ca o nebuna copaia cu malai peste fofoloci si a zbughit-o inauntru. Pustii, speriati, s-au risipit prin ograda.

Parintele a asteptat cit a asteptat, a pornit apoi sa bata furios cu toiagul in lemnele pridvorului. Nimeni. Se adunara si niste vecini.

- Ia vezi dumneata cine este acasa, se indrepta el incruntat catre o femeie. Cheama pe cineva sa-mi deschida cancelaria.

Lelita se strecura pe din dos si se intoarse cu vorba ca cucoana preoteasa se roaga de iertare: nu poate iesi, ca e dezbracata.

- Sa fie cum o vrea, o priveste! N-am nevoie de ea, tuna protopopul, razbit de atita neobrazare. Sa iasa preotul!

- Zice ca parintele e bolnav.

- N-o fi pe moarte! Sa se arate numai si sa vorbeasca nitel cu mine! Femeia intra iar, se sfatui cu cei dinlauntru si aduse repede raspuns.

- Spune ca era grav si l-a dus la spital.

- Pe cine? o sfecli sfintia-sa.

- Pe parintele, spuse femeia pe nerasuflate.

Pe protopop il trecusera sudorile: il infierbintase ciuda. Scoase potcapul, se sterse cu basmaua vargata si ridica ochii spre cer. Soarele, harnic, se urcase bine. Foamea da ghes. Si nici un rost de mincare sau macar de o haraba sa-l duca pina in satul vecin, la popa Macarie, care prinde la iuteala un pui si-l frige, presarat cu faina de papusoi, cit ai clipi.

- Si de cind e bolnav parintele? intreba el, adueindu-si aminte de indatoririle crestinesti, care cer mila si pogoramint pentru suferintele aproapelui.

Femeia, care purta ca o iscoada vorbele de afara inlauntru si dinlauntru in afara, se fistici si da sa alerge iar la preoteasa, cind un gospodar se amesteca:

- Pai cum bolnav, ca l-am vazut eu cu noaptea-n cap, aci aproape, in Poiana Lachitelor!? Se asternea cu o ceata de oameni sa coseasca finul. Claca, cum se obisnuieste duminica! L-am intrebat de ce nu lasa treaba dupa slujba. Mi-a spus ca i-e frica sa nu-l apuce ploile.

Protopopul ramase cu gura cascata, scuipatul i se uscase clei si nu mai putea inghiti de minie, gata sa suduie

Tocmai atunci se ivi ca din pamint si paracliserul.

- Vine in goana si parintele, gifii el, abia tragindu-si sufletul. Ne-au vestit copiii ca ati sosit, se gudura el, sarutind mina inclestata pe baston.

- Va sa zica nu e bolnav in spital! mintiti, hai? rosti cu scrisnet adinc protopopul.

- Ba nu, e bolnav, da' ce sa faci, munca nu vrea sa stie, ingaima paracliserul. Parintele s-a tirit cum a putut. Iaca-l ca soseste.



Se apropie spasit, tiris, popa Bolindache, care, cu plecaciuni si rugaminti, il clatina pe protopop, inca incarcat de minie, si-l indupleca sa intre in casa, unde se lamurira toate. Popa era bolnav si plecase in zori, preoteasa crezuse ca-i la spital, cum se hotarise. Da'el nu se indurase sa lase claca pusa la cale in timpul saptaminii

- Bine, dar slujba? ca azi e duminica? Cum ai indraznit sa lasi poporul fara sfinta liturghie? tuna si fulgera llie protopopul.

- Pai sa vedeti, sfintia-voastra. Eu tot nu puteam sluji, ca abia ma tin pe picioare, raspunse pacatosul. Ma intelesesem cu parintele Mitrofan de la manastire sa-mi tina locul. Pe linga ce i-ar ii adus acatistele, pomelnicele, epitrahirul si miruitul, ii mai dam un leu si cinzeci pe deasupra. Cum sa-mi inchipui ca n-are sa se tina de cuvint! se vaieta popa, fringindu-si miinile. Daca stiam, macar de-as fi cazut jos acolo la altar, si tot slujeam

- De ce n-ai tocat aseara?

- Eram, cum vedeti, bolnav prapadit!

- Si tircovnicul?

Tircovnicul (care nu era de fata si se putea spune orice despre eL), tircovnicul se imbatase si uitase.

Tura-vura, in sfirsit, popa facu ca toata vina sa cada in capul parintelui Mitrofan de la manastire care trebuia sa raspunza si sa ispaseasca. Si cum nu se afla nimic gata de mincare, preoteasa fiind bolnava si ea, popa Bolindache izbuti sa abata pe protopop spre manastire, care nu era departe si unde picau tocmai la vremea mesei. Au calugarii un helesteu in spatele ograzii si fac un bors de peste si o saramura cu chiperi sa nu mai uiti!

Si, ca sa se spele de toate greselile, popa Bolindache, inzdravcnit ca prin minune de atingerea cu sfintia-sa protopopul, inhama iapa lui cea alba - o chema Liza, o mindrete de vita, vestita in tot tinutul, la care se inchina ca la icoana. O tinea inchisa ca pe-o cadina, incuiata cu sapte lacate si pazita ca ochii din cap. Si, incheindu-i curelele, povestea sfintiei-sale cum au incercat hotii de vreo trei-patru ori sa i-o fure. Chiar saptamina trecuta sparsesera grajdul. De atunci doarme un pindar anume in iesle, linga ca. intr-adevar, iapa era minunata: capul gingas, nervos, ochii mari destepti, focosi, botul subtire, cu narile pilpiitoare, greabanul incovoiat intr-o coarda mareata, pieptul puternic iesit afara, pinte-cele supt, chisitele trase ca prin inel si copitele marunte, mereu in neastimpar. Cind porni la drum, trupul i se lungi parca, si se asternu asemeni unui ogar. Era o placere s-o privesti de pe capra jucindu-si spetele strinse si soldurile armonioase nu a fuga silnica, ci, ai fi zis, a dans

- Hi, Liza! o stimea cu dragoste popa. Hotii se tin mereu dupa ea. Dar nici eu nu ma las, sa stiu bine ca o culc noaptea cu mine in odaie, se spovedea Bolindache parintelui protopop, ca ziua nu se pot apropia de copii. Am pina acum sapte. Si asta fac, basca de ai mei, paisprezece ochi si alte paisprezece urechi.

- Ei, cu tilharii sa nu te pui! il inveghea batrinul. Uite, ca acum, pleci la drum singur. De ce nu luasi un baiat cu dumneata?

- Pai, daca vrea Dumnezeu, pina-n chindii sintem inapoi acasa. imbucam ceva, ca pina atunci preoteasa are timp sa gateasca bucate, ne culcam, si miine, la ceasul rinduit de sfintia-ta, sintem unde poruncesti.



-Pai unde? La parintele Gheorghe

- La parintele Gheorghe din Sculeni? Usor! intr-un ceas si jumatate sintem acolo. Si-n gin-dul lui popa isi zicea: "O sa-i fac si eu bucata popii Gheorghe, cum mi-a facut-o si mie pacatosul de popa Vlad, si-i trase o injuratura colegului necredincios. Sa se spele cu protopopul pe cap cum o sti, iarhodorogul asta batrin sa se invete minte sa nu mai calce oamenii pe neasteptate"

Dupa un cot de dumbrava coborira o vilcea si apucara la dreapta, pe un drumeag ivit pe o parte si pe alta cu rugi de rasura in floare, hamei si ciuperci de barba-imparatului. in fund, aparata jur imprejur de dimburi sadite cu vii si pitita intr-un ochi de verdeata, manastirea: un chivot alb - biserica - in mijlocul horei de chilii.

Aici, alta neasteptata nacafala. Poarta grea de stejar strunjit, incuiata. Abatut popa cu coada biciustii, a izbit protopopul si mai aprig cu toiagul, au strigat, au hait, au zvirlit cu bolovani, nu s-a clintit nimeni. Ai fi zis ca-i un cimitir. Popa a renuntat sa-si bage iapa alba si potcapul rosu pe poarta cea mare, ci a cirmit de-a lungul palanului inalt ca de cetate al manastirii, pina la hudita din dos, pe unde se cara finul, carutele cu lemne, butoaiele cu vin de la crama. Aici nu strajuia decit un gratar din late subtiri, sa-l dai cu degetul la o parte.

$i iata-i in mijlocul curtii. Aici i-a intimpinat, impleticindu-se, intr-un laibar petecit si cu o caciula calugareasca peste parul vilvoi, parintele portar, repezit sa-i manince. Noroc ca in fiecare mina ducea cite o damigeana plina si alta si mai grea in cap.

- Ce catati aci, maicile voastre de hoti!

Protopopul o sfecli si ridica toiagul ca un scut. Popa se dadu in dosul iepei.

Dar tocmai atunci se ivi in girliciul beciului de sub arhondaric parintele staret losafat, care, cum zari pe protopop, ii alerga inainte, il imbratisa, il saruta cu bucurie pe frunte, pe barba si pe umeri, in chip de cruce. Era foarte vesel si mirosea a vin bun. La vederea asta se arata si popa de dupa iapa, care fu si el inchinat, la fel, crucis, cu buzele.

- Haideti sus! il lua aproape in brate gazda.

- Merge parintele protopop. Eu nu pot, zise popa rotind ochii prin curte.

- De ce?

- Nu las iapa singura, ca mi-o fura. Pina nu gasesc un loc s-o incui sau om s-o pazeasca, nu ma misc.

- Las', ca rinduiesc eu, taica.

Si staretul porunci parintelui portar sa nu se clinteasca de linga vita, ca raspunde cu capul, intr-o clipa urcara treptele la arhondaric.

- Ati mincat?

-As! murim de foame, deschise gura ca un peste zvirlit pe uscat protopopul. Staretul batu din palme.

- Sa se aduca niste mizilic Sa ne iertati, ca ne gasim nepregatiti, se dezvinovati el. Nici noi n-am mincat. De trei zile pritocim vinurile in pivnita, ca e luna mai si pirdalnicele fierb. Asa ca ne-am dat cu treburile si am uitat de cele ale trupului.

- Astazi ati slujit? intreba cu oarecare grija protopopul.

- Acolo, jos, in beci, raspunse cu sfinta nevinovatie staretul, ca Domnul nu sta in anume loc, el se afla pretutindeni.

- Pai cum ati facut?

- Am spus citeva rugaciuni si ne-am inchinat cu smerenie!

- Printre butoaie?

- Butoaiele pastreaza in ele scump singele Domnului lamuri el.

Protopopul, naucit, nu mai spuse nimic mai ales ca gustarile soseau. isi inghiti uluirea odata cu citeva bucati de cascaval. Urmara oua fierte taiate felii, sunculita afumata, frunzulite de pastrama de ied, bulzuri de brinza, gogoloaie de unt proaspat, un ghiudem cu mirodenii, cirnat trandafir toate udate cu tuica facuta din livezile sfintei manastiri.

Odata cu foamea se molcomea de pe sufletul protopopului si toata ciuda strinsa in el, care se dovedea sporita de nemincare.

- Pina se gateste masa cea adevarata, ce ar fi sa ne coborim cu totii in hruba? mai avem de pritocit un antal cu rubiniu. Toti parintii si fratii sint acolo, sa nu-i lasam, sarmanii, singuri

Oaspetii primira bucurosi. Luara cu ei ramasita de merinda, si alaiul se strecura voios pe gillejul beciului. Aici, la lumina gazornitelor, alti monahi, cu poalele raselor in briu si minecile sumese, se clatinau de la un butoi la altul, cu cazi, oale si donicioare in miini. Chiar de la intrare te lua de nas si te-nabusea, patrunzindu-te pina-n creieri, damful tare de vin, risipit ca un abur ametitor in vazduhul strimt si mucegait.

Protopopul se opri sufocat.

- Nu te sfii, il incuraja parintele Iosafat. E greu doar la inceput, pe urma te inveti si-ti place. Asa a si fost. Protopopul s-a obisnuit numaidecit, ca si cind l-ar fi facut maica-sa acolo, intre buti. Si, ametit, a inceput sa se impleticeasca si el usor turlacit.

- Ce e asta, parinte staret? inteleg, sfintiile-voastre, ca va indeletniciti cu asta de trei zile. Da' eu n-am baut nici zece tuici

- Pentru asta e de vina adincimea si aerul neprimenit, il lamuri gazda. Nu esti beat si sa nu crezi ca si noi ceilalti am fi. Sintem ametiti de aburii bauturii, trasi in piept, de o suta de ori mai tari decit vinul virit in pintece. Cum iesim la vazduh curat si la mincare grasa, cit ai zice Tatal nostru, ne venim in fire, de nu ne mai cunosti.

Protopopul, incredintat, s-a lasat aburilor imbatatori si ocrotirii staretului, care a cerut mincare virtoasa si a intins acolo, sub parnint, un ospat tare placut, cu proba din bucatele ce se gaseau sus. Au gustat astfel, din picioare, sarmalele de porc cu varza care la basca unde o tin calugarii in putini infundate, nu se strica nici in luna lui Cuptor, muschiulet de purcel scos de la saramura si fript pe gratar, cirnati asijderea fragezi ca roua si o mamaliguta grozava, nici prea pripita, nici prea virtoasa, cum numai fata cea isteata care a slujit pe Sfinta Vineri stie sa faca. Vinul s-a baut din bardace de lut.

La amiaza iesira voiosi pe tarimul cu soare si se asezara la adevarata masa, intinsa in sala cea mare a trapezei.

- Acum sa mincam si noi cum se cuvine, ofta staretul, si se rinduira: protopopul la un cap, staretul !a capatul celalalt si pe laturi calugarii.

Parintele portar, chemat cu clopotul ca sa nu calce porunca, trase iapa pina la fereastra odaii de mincare in vazul stapinului, s-o vegheze si s-o apere toti sfintii parinti deodata. Iapa baga capul ei destept pe fereastra si necheza, parca gungurea la stapin. 1 s-a pus si ei o traista cu ovaz in cap, sa nu faca zimbre.



Tocmai se sfirsise rugaciunea mesei, gata sa stea jos, cind se numarara si aflara cu groaza ca sint treisprezece. Punctul Iudei.

- Nu se poate! Trebuie sa gasim pe cel de al paisprezecelea, hotari staretul.

Dar de unde sa-l scoti? Si se invirteau toti deznadajduiti prin odaie, scremindu-se.

- Dam jos din perete icoana Mintuitorului si o punem pe un scaun cu un tacim dinainte, ca la nunta din Cana, propuse in cele din urma fratele Minodor, un fatalau rumeior - rasfatatul staretului.

- Taci, proasto! il puse Ia locul Iui acesta. Pe vremea nuntii din Cana, Isus era carne si oase si umbla printre oameni. Acum e dumnezeul nostru si ne trazneste!

Fetiscanul nu se lasa, ci grai, lasind genele-i lungi si mieroase in jos: -Atunci nu maninc eu, ci trec in dosul sfintici-tale, sa te slujesc.

- Dinapoia mea o sa treci cind o veni timpul si locul potrivit, ii zimbi impacat losafat staretul. Acu o sa stai linga mine si o sa-mi cinti. Nu degeaba esti protosinghel. Lasa, ca gasim pe altcineva sa ne-mplineasca numarul.

Deodata, parintele portar, care trebuia sa stea numai cu ochii zgiiti la fereastra pentru paza iepei si nu s-ar fi atins de mincare, sari piscat de un gind:

- Ce-ar fi sa aducem iapa inauntru? Tot suflet de-al lui Dumnezeu e si ea. O punem in capul mesei, ca sa aiba loc mai mult si sa nu ne stinghereasca, ii trintim in cap traista cu ovaz si pe masa o cada cu apa.

- Un cal - cica face cit sapte oameni, intari staretul. Asa ca intrecem cu mult pontul Iscario-tului, si astfel se primi cu chiote de bucurie iscusita dezlegare a grozavei piedici.

Bucatele incepura sa se perinde. Ciorba de perisoare, sarmale, muschiulet si costite fripte, purcei la tava pe varza calita si cartofi prajiti, chiftelute mici si pirjoale late cit palma, cirnati sfiriitori, din care cind infingeai furculita sareau cit colo stropi de untura. Toate stropite cu cinci feluri de vinuri mari, sorbit din pahare adinci de clestar. Cum fratele Minodor era inclinat mai mult spre vinuri muieresti dulci si licoroase, staretul si domnul sau in parinteasca grija luminindu-l des cind cu vorba, cind cu pilda, il indruma catre vinurile barbatesti, vinjoase, cu voinicie in ele.

In toiul ospatului, iapa, care mincase cam mult, incepu sa scoata pe partea cealalta, cu necuviincioase zgomote rau mirositoare, mincarea.

- Dobitocul, tot dobitoc! se scirbi parintele portar, si se grabi sa schimbe locul traistei de la bot la coada.

Zadarnic. Iapa mai avea si alte urite nevoi. Desfacu fara rusine picioarele dinapoi si se porni sa dea drumul unor ape cu miros din acelea cu care se trezesc betivii. Balta ajunse pina la picioarele sfintilor parinti, care fura nevoiti sa ridice talpile pe stinghiile mesei.

- S-o dam iar afara, porunci staretul. La fereastra faca ce-o pofti.

Si o priponira de zabrele, printre care Liza isi viri capul si zimbea de renghiul ce jucase calugarilor.

- Acu sa se aduca al paisprezecelea tacim aici la mine.

Si lipaind prin udul pacatoasei, staretul losafat trecu iar in capul mesei. I se aseza, dupa porunca, un castron in dreapta si altul in stinga, fiecare cu lingura, furculita, cutitul si paharul lui.



- Eu, lamuri el pe frati, maninc macar cit doi, si cu voi doisprezece facem tocmai paisprezece. Dar am sa ma lupt de data asta sa maninc cit trei.

Luind cu dreapta o lingura si cu stinga lingura cealalta, le cobora in ciorba si le urca la gura pe amindoua deodata, ca si cind ar fi sorbit doi oameni in acelasi timp. Tot asa, cu amindoua miinilc armate de furculite, infuleca deodata cite doua bucati de friptura si cite doua rotogoale de castraveciori, care se spargeau in dinti si-i rontaia ca pe niste cofeturi. Cind lua cite un pahar in fiecare mina si ciocnea cu sine insusi, se facea tacere sfinta. Toti priveau cu uimire si pizma dibacia cu care izbuteste sa le duca la gura ca sa le rastoarne pe amindoua deodata, dind usor capul pe spate, fara sa verse o picatura.

Masa a durat pina seara tirziu cu taclale, snoave si povesti, si mai ales cu cintece de lume si podobii bisericesti. Si nu s-ar fi intrerupt daca nu era iapa. Grija ei a trezit pe popa Bolindache si pe parintele portar, in seama careia fusese data. Si parintele avea interes se sa intoarca grabnic la ospatul dus inainte de ceilalti.

Unde s-o inchiza pentru noapte? Spaima popii ca-l urmaresc hotii si-l pindesc sa i-o fure sporise, ajutata de puterea bauturii, care, cum se stie, inmulteste toate macar de doua ori. incepuse sa miste vintul si sa se lase umbre in care popa nu vedea decit tilhari ascunsi.




Grajdul manastirii era o hardughie hirbuita, numai paianta, murdara si cu citeva mirtoage in el, nu facea de Liza! S-o inchiza intr-o chilie? Tot un drac! Hotul, c-o smucitura de umar, zvirlc usa cit colo. Doar sa se culce cineva cu ea. Dar stapinul, grijuliu, isi dete seama ca oricine s-ar jertfi sa ramina cu vita doarme bustean, sa tai lemne pe el. In arhondaricul cu seinduri vopsite si scoarte pe dusumele face iar scirnavii. Si nici arhondaricul nu se incuie bine.

Parintele Natanail, un batrin cu smocurile sprincenelor ca doua moate cazute pe ochii sfredelitori, isi dete cu parerea ca ar fi nimerit s-o incuie in biserica. Ziduri groase de piatra, usi captusite cu fier, broasca de otel cu incuietoare tainica si ferestrele sus, nu se catara nici diavolul pe acolo.

Dar staretul se impotrivi cu groaza si-l certa cu asprime ca de un blestem.

- Cum se poate sa cugeti ca in tinerete, parinte? grai el mustrator. Sa pingarim lacasul Domnului?

Si pornira iar sa dezbata adapostul iepei. Cind se perpeleau mai rau, popii ii veni in gind casa pe care o uitase cu preoteasa si copii asteptindu-l.

- Ne intoarcem acasa, parinte protopop, izbucni el. Ajungem cam tirziu, dar tot ii gasim treji si cu masa incarcata. Femeia a taiat o gisca si doua gaini, cum i-am spus. A facut alivenci. Am o tuica prastina si un vin sfatos, cu care se poate sta de vorba!

Protopopul, ingreuiat la intelegere, atirna. Staretul si toti calugarii sarira intr-un glas si-i impresurara de toate partile:

- Nu se poate una ca asta! Nu ingaduim. Sa plece in toiul noptii? Sa-l prade hotii pe parintele protopop? Sa-i fure popii iapa? Nu le dam voie sa plece, si pace, nu se calca legile ospetiei asa usor in picioare

-Alearga, parinte portar, porunci staretul, mai ia-ti si niste ajutoare si pune la loc in dos poarta cea mare, ca pentru iarna. Sa nu iasa, si tocmai nimerit, sa nu mai intre nimeni sa ne tulbure. Si ferec-o mai rau ca de tilhari.

Si alte porti uriase de stejar, care asteptau alaturi, fura intepenite in gura huditei, pe unde patrunsese popa Bolindache. Manastirea era acum chiar cetate. Trebuia sa-i dai asalt ca sa patrunzi.

- Ei, acu ce mai zici? intreba staretul.

- Zic ca iapa mi-o fura mai degraba aici, unde n-am adapost pentru ea, decit pe drum, intim-pina cu buna dreptate popa lauda staretului. inseamna ca trebuie sa doarma in mijlocul curtii, sa caza roua pe ea ori s-o ploua. Ca in grajdul sfintiei-voastre n-o bag.

Staretul se scarpina in nas.

- O acoperim cu paturi.

- Nu altceva zic. Las pe parintele protopop in manastire sa stea cit o vrea.

- Trebuie sa stea macar trei zile, ca la mitoc, ii taie vorba parintele portar.

- Sa stea cit o dori, urma popa, si pe urma ii purtati dumneavoastra de grija mai departe, incotro are nevoie.

- Ho ca nici asta nu se poate! Ce, sfintia-ta esti oaspe numai de o zi, ca orice terchea-ber-chea? il apostrofa staretul, care se protapi cu picioarele raschirate si bratele latite in laturi.

- Treci peste mine, rastoarna-ma, calca-ma! striga el.

La gestul asta infiorator, ridicara cu toti glasurile cu mare galagie ca la razboi, cerura cu asprime de la musafiri ascultare si supunere cum se cuvine cinului preotesc.

- Are sa se gaseasca o dezlegare si pentru ospetia la care recunoastem ca are dreptul si iapa. in acest timp, in creierul parintelui portar zbirnii ca o ginganie un gind pe care nu putea inca sa-l prinda. Dar era acolo, il simtea. Si deodata il dibaci.

- Stati! racni el, slobozind glas ca de bucium. Am gasit!

- Ce? Ce?

- O coborim in beci

- Nu se poate, ii taie staretul. Vinul e belaliu. Prinde miros de toate mirsaviile pe care o sa le savirseasca acolo. Destul ne-a imputit trapeza

- Nici eu nu ma-nvoiesc, sari popa atins, ca-i injosesc oarecum iapa. in pivnita este umezeala si nu vreau sa capete reumatism la incheieturi, ca e gingasa. Si apoi tot mirosul de spirt si tarie muceda, care ne turlacise pe noi, oamenii, are s-o otraveasca de-a binelea. Miine o gasim zacind ori moarta.

-Altceva, urla portarul

- Ce altceva?

- O urcam in clopotnita. Una, ca nu-i trasneste nimanui prin gind s-o caute acolo sus, fie el tatal hotilor. Alta, sa si vrea, nu se poate fura. Usa de gorun infrunta chiar tunul. Zavoarele cu lacate nemtesti nu se clintesc de le-ar zgiltii Samson, care a naruit capistea filistenilor. Si, pe urma, in clopotnita e curat si sanatos, c-ar putea sta si un ofticos!

- Dar daca hotii au iarba fierului si sparg cu ea zavoarele? se amesteca fratele M inodor. -Au pe dracu! se scapa portarul. Sa aiba si pe mama ierbii otelului, tot nu razbesc.

Si se hotarira. Iapa era adapata, mincata. O pornira binisor de capastru, alintind-o pe bot, mingiind-o pe git, batind-o cu palma pe spate si o minara pina la intrare. Animalul alb, in fruntea gloatei negre, parea ca trage dupa el un dric.



La urcare, oarecare greutate, adica scara ingusta, treptele scirtiitoare si cam repezi. Iapa se sfii si se dete indarat citiva pasi si se propti speriata in dinapoi.

- Nu vrea, se ingrijora popa.

- O sa vrea, ca n-are-ncotro! Ia aduceti o galeata cu ovaz!

Si cu ispita asta cind sub bot, cind pusa pe scara cu o treapta mai sus, ca jindioasa, iapa se urca pina la nada, precum si cu alte sosele si momele, mai impinsa de la spate cu blindul, mai mutindu-i picioarele cu miinile. Dupa multa cazna, cu rabdare si mestesug, parintii izbutira sa cocoatc iapa in turn, unde o lasara sa se plimbe sloboda. Au inchis cu grija usa de la gura de sus a scarii, sa nu-i vie gust sa coboare, iar intrarea de jos a fost pecetluita cu alte rinduri de lacate, impletite cu fiare si felurite scule de incuiat, ca la un turn de cetate.

Si cu grija asta potolita, s-au intors toti multumiti in trapeza, la masa, ca li se facuse, dupa atita munca si bataie de cap, foame.

- Pentai astazi a fost rinduit spre mincare porcul, isi dezvalui staretul planul culinar, infu-lecind iar sarmale, muschiulete, costite, cirnati si alte soiuri de fripturi. Miine este ziua pasarii. Sa ai grija, parinte bucatar. Vezi gistele alea indopate, alege curcanul care ne-a calcat ca un curvar pina ne-a ucis gainile. Sa-i torni doua cesti de rom pe git. Da iama prin puii scosi de la Craciun, ocheste si vreo doua pichere. N-am putut prasi fazani, se-ntoarse el cu mihnire spre protopop. Dar o sa taiem niste claponi cu carnea la fel Auzi, parinte! Si nu uita porumbeii pentru ciulama!

Bucatarul da din cap la fiecare soi de pasare si-si facea insemnari in minte.

Ospatul s-a lungit fara nici o osteneala, pastrindu-si neclintit toiul noaptea toata, cu cesti de cafea fumegatoare, infatisate din ce in ce mai des, si cu tigari rasucite in degete.

Staretul, infoiat in jilt, trase la el, tinindu-l pe un genunchi scos mai afara, pe fratele Minodor, care cu obrajorii lui bucalati, ochii lincczi albastri, si abia o mijire de perisori negri pe buza de sus, cu parul inele revarsat pe spate si-n lungul vesmint de mohair, parea un inger rezemat pe pieptul unui batrin sfint. ingerul cinta cu glas melodios de copil Calugarul din vechiul schit si staretul ii tinea hangul. Portarul buciuma un ation, parintele Natanail ingina troparele invierii, protopopul mormaia stihuri din prohod.

Zorile zilei de luni i-a gasit si i-a salutat in aceste cuvioase, dar veselnice indeletniciri. Dimineata a trecut repede peste ei, nesimtita, si i-a lasat tot asa.

La prinz au sosit bucatele intocmite dupa planul din ajun, si toata ziua de luni ospatul s-a desfasurat sub zodia orataniilor in fel si chip de ciorbe si sosuri si zeci de soiuri de fripturi pe cartofi, pe varza, in frigari, la tava, la cuptor, rasoale cu mujdei, ficatei prajiti, pipotele, ousoare barbatesti de cocos, piept de clapon.

S-au schimbat cu acest prilej si vinurile, mai usoare si mai sprintene de data asta!

Carnea de porc cere bauturi mai aspre, mai spirtoase, cu tarie si cu vechime, ca sa topeasca multa ei grasime; la pasari se cuvin vinuri sprintare, aripate, profir care sa spumeze, alb, din care sa urce ca din apele minerale bobite intepatoare si cel mult un rubiniu mai asezat si mai cuminte pentru fripturi grase si alivenci, baclavale si sarailii. Ceea ce s-a si implinit intocmai. Vreo trei soiuri de alb, vreo doua de galben ca chihlimbarul si un rosu-aprins, cu usor gust de busuioc, se proptira in carafele mari, pe masa si iar cintece, de data asta cu jocuri si din nou risete, chiote si zburdari de-ale fratelui Minodor, jucind polca trecut din brate in brate cu frateasca intelegere.

A doua noapte i-a gasit tot la locurile lor, neclintiti ca la o mare si infricosata priveghere. Pentru anume treburi mai mici, nu se mai nevoiau sa se scoale, pilda iepei era inca vie, la picioarele lor si chiar a narilor. Si apoi retirada era departata, in capatul unei sali intunecoase, la care ajungeai greu, pe bijbiite.

Pina acolo era destul loc de-a lungul zidului pentru un regiment, darmite pentru treisprezece calugari pustnici.

Mai ales ca se lasase peste ei si o seninatate, o dezlegare de toate, o uitare de griji vecina cu vrajile, care-i inchidea ca intr-un ostrov fericit. Asa cum poate o sa aflam si noi cind vom trece cu bine in cealalta lume. Ei se gaseau acolo chiar de acum, si-n zorile celei de-a treia zi, adica marti, staretul a destainuit soborului bunatatile ei, adica lista de bucate - va fi ziua pestelui - a racilor, a icrelor, a scoicilor, a melcilor. Sa aiba mare grija parintele bucatar intni indeplinire. Amin!

-Aoleu, sa nu uiti cumva ostropelul! starui parintele staret cu grija mare.

- Ostropel de peste? plescai protopopul. N-am mai mincat de o mie de ani!

- Sa traiesti inca o mie, si cum il savirseste parintele nostru n-ai sa mai afli! Arc taina lui! Si inghiti ca o aroma apa ce-i venise in gura.

Si din nou ghers si batai din palme, hore si invirtite, stirnite de clanaretul unui parinte care-si tinea ascuns talentul si nu-l da pe fata decit la porunca staretului.

Ziua a treia, adica marti, a fost precum se hotarise: ziua pestelui, ihtios. Helesteiele manastirii, prefirate cu navoade, varsasera la lumina si trimisesera la masa ca intr-o minune, gata fierti si fripti (caci altfel cind avusese timp parintele bucatar sa-i gateascA), somni bulbucati, crapi bortosi, stiuci zvelte, mrene aurii, platici turtite, lini cu pielita de sarpe, caracuda, tipari, scoici, raci in tot soiul de gustari si infatisari, ciorbe, plachii, marinate, rasoale, pe varza, umpluti cu stafide, cu ceapa, cu nuci, scordolele si pilaf de gituri de raci, ghiveciuri la tava, cu untdelemn grecesc, cu masline de Volo, clabuci de icre, stive de raci rosii ca obrajii parintilor.

- Stii sfintia-ta ce trebuie ca sa iasa icrele cum se cuvine? intreba staretul pe protopop, infing-ind furculita in mormanul spumos.

Protopopul nu se pricepea.

- Trebuie un risipitor sa toarne untdelemn si un nebun sa le bata. Iar parintele nostru bucatar, cind e vorba de icre, e si mina sparta, si smintit.

La peste merge alt vin. Deci schimbara bauturile, intii cu un vin nitel mai acriu, ca sa taie izul greu de mil si balta, si pe urma altele mai virtoase, vinuri raspicate, cu fiind de coniac si adinc de cotnaras, in care pestii sa nu mai inoate ca in apa, ci sa se mistuie indata.

- Hii! ai uitat tirii! se vaita staretul. Alearga, parinte!

Si bucatarul, sfeclit, sosi numaidecit cu citeva buchete de surcele, tirii, care chiar acolo fura pirpaliti. batuti, piperati, amestecati cu otet, untdelemn si patrunjel.

- Sa aduc si pastravii? intreba el.

- Adu citeva smocuri, ca mai capatam

- Pastravi aici?! se minuna protopopul.



- Nu, ni-i trimit fratii de la schiturile din munte de pe la Secu si Durau, in schimbul rachiurilor cu care-i daruim si noi

Ziua intreaga de marti n-a ajuns pentru istovirea atitor bunatati ale lui Dumnezeu, si doar calugarii, cit si musafirii au luptat din toate puterile. A fost nevoie si de a treia noapte ca sa se duca la bun sfirsit lucrarea - mai ales ca pestele, si mai cu osebire racul, e migalos la mincare. Trebuia ales de oase cu migala si cu bagare de seama, curatat de testuri si coji, rupt, supt, rontait - nu e neted si lesnicios ca, bunaoara, rimatorul ori mielul, uneori trebuie sa scoti ochelarii pentru o prapadita de stiuca, daca nu tii sa-ti bage parintele portar destul pe git sa scoata osul infipt, care nu vrea sa se urneasca de acolo nici cu vin, nici cu coaja de piine.

Dar s-a sfirsit si ziua ihtios, a pestelui.

Pentru a patra zi, vrea sa zica miercuri, s-a poruncit mielul, mielul in cele trei ipostaze ale lui, miel fraged de lapte, oaie si berbec, fie intreg, fie batut, adica batal, cu toate anexele lor, de la creier, uger, capatina, pina la fudulii, placinta de gichir, ce se mai cheama si drob, borsuri racoritoare, stufaturi, mincare de tarhon, maruntaie la frigare incununate cu matisoare intoarse pe dos si spalate in zece ape. Bineinteles, toate salatele potrivite: papadie, untisor, nasturasi, creson, ceapa si usturoi verde, spanac, cu osebire laptuci rasfatate in zarzavageria manastirii, iar la urma clatite cu dulceata de visine si gogosi, placinte invirtite si poale-n briu.

Mai grea a fost alegerea vinurilor. Mielul cere unul, berbecul altul, oaia cu izul ei de seu vrea bautura aparte, cam ca a porcului, la ciorbe s-ar cuveni vinaturi inclinind spre cele ale pestelui. Hotarirea luata a fost se sa puie pe masa la indemina toate soiurile de vin legiuite celor patru feluri de lighioane: porc, pasare, peste si oaie, sa le incerce pe fiecare, care cum si unde se potriveste. Cu asta trag o invatatura pentru altadata!

Si un alai de cincisprezece carafe mari, pline ochi, isi facu intrarea si se propti pe masa.

- Chipul acesta, lamuri staretul, de slujirea vinului in carafe mereu aceleasi si necontenit pline, sta mult deasupra felului neiscusit cum se bea prin locasurile de petreceri si prin cele mai multe case, adica din sticle, pe care, dupa ce le scurg, bautorii le rinduiesc goale linga ei, ca pe niste jalnice oseminte. Asta nu numai ca strica bunei voiosii, dar aminteste necontenit oaspetilor ca de un fel de socoteala despre cit au baut, iar la cei slabi de inger desteapta gindul masurii si scormoneste pe cel al satiului, iar tuturor le aduce fara voie din afara anume nevoi si cerinte vadit legate ca niste slabiciuni de cantitatea inghitita, care mereu sub ochii lor incepe sa-i lucreze si sa-i inspaiminte. Pe cind asa, din carafe mereu pline si neclintite pe masa, toate cele firesti, cite si cum se cuvin, vin nesilite dinlauntru in afara, ca niste inspiratii, nu inriurite, amintite de stiva sipurilor Si cu asta, portile diminetii celei de a patra zi, acum miercuri, se deschisera peste un ospat cu cinstirea mielului.

Tocmai sfirsisera gustarile introductive de rinichi fripti, creieri prajiti, limbi rasol, momite si alte ghinduri in sos de vin, ochi de miel rasol cu hrean, si treceau la fuduliile trufase, ca niste pepenasi, cind deodata sosira pina la urechile lor astupate pentru toate zgomotele lumii pacatoase, sosira aduse ca de un vifor aprig, batai si larma mare de clopot. Ascultara si cunoscura. Era unul din clopotele manastirii.

Bataia patrundea tot mai intetita si mai furioasa, parca o mina de urias se pusese sa-l dogeasca.



O infiorare trecu prin spinarile calugarilor. Ce duh necurat s-o fi abatut sa-si bata joc de ei si de manastire? Diavolul, de buna seama. Numai el se tine de sotii. Ca altcineva, saminta omeneasca, n-ar fi putut razbi prin porti si prin usi

-As! grai dupa o scurta cugetare staretul. Satana are frica de clopote, nu se atinge de ele, ca sint inchinate. Asta numai ingerii pot s-o faca! Sa stii ca s-a coborit vreunul si peste noi, nevrednicii glasui usurat soborul. Am aflat har pentru adincul nostru pogoramint si inchinare cu smerenie!

Dar larma intaritata nu mai contenea. Se porni si cellalt clopot mai mare sa sune si sa se vaiete, balanganind cind scurt, cind lung, ca apucat de smuciturile Duca-sei pe pustii!

- Nu e a buna, fratilor o baga pe mineca staretul. Luati in brate icoana facatoare de minuni si cite o cruce in mina si hai sa iesim si sa vedem

Cu icoana aparatoarei-Doamne si inarmati cu cruci si cruciulite, parintii cutezara sa paseasca in curte si sa ridice de departe ochii spre turnul lamuritor. Nu se vedea nimic. 11 scutura numai o vijelie de sunete deznadajduite Fura nevoiti sa se apropie. Cercetara, chitira; prin ferestruica ingusta se zarea miscind o aratare in vesmint alb.

- Tot inger este! intari staretul. Duhurile rele sint negre!

Deodata, popa Bolindache, dezmeticit, cu mina straja la ochi, racni iesit din minti:

- Este iapa Iapa mea si incepu s-o strige: Liza, Lizusca, puica tatii, stai, ca vin acus!

A fost si mai greu sa descurce incuietorile si sa desclesteze zavoarele impletite cu tot soiul de sirme decit acum patru zile, cind incuiasera. Dupa multe opinteli, usa se dete in laturi si navalira toti buluc.

Acolo intelesera: iapa, uitata, nebauta si nemincata de trei zile si trei nopti, nechezase, zbierase la ferestre, se caznise sa roaza lemnul usii, se-nvirtise, se zbuciumase, se dase cu capul de pereti, pina ce deznadajduita, ridicind ochii, zarise funiile clopotelor, care spinzurau deasupra ei, si se apucase sa le manince. intindea gitul, apuca una de capat si o tragea in jos. Limba se misca si lovea arama. Cind clopotul se-ntorcea din cheotoare si smucea streangul din gura vitei, iapa trecea la cealalta funie, tragea si de asta cu deznadejde, plesnea limba de buza clopotului. Aceasta se urnea, isi sucea toarta in jos, apoi in sus, si vita scapa odgonul din gura. Dar nu se lasa. Se-ntorcea la funia dintii, care sta acum linistita, si din nou o prindea cu dintii, si clopotul zgiltiit se vaicarea amarnic.

Popa se caina, se batu cu pumnii in cap: cum putuse uita biata iapa atita vreme, parasita fara un strop de apa, o mina de fin. Si tabarira toti s-o dea jos. Dar iapa acum nu mai vrea cu nici un chip sa coboare. La urcare nu vazuse adincimile prapastiei de sub ea. Acusi, de cum scotea capul ei nervos pe usa si da cu ochii de pravalisul repezit al treptelor, se speria, da inapoi si se punea indaratnica in sezut. Cu nici un chip n-a fost cu putinta s-o urneasca. I-au aratat o galeata cu apa, i-au trecut pe la nas cu o treapta mai jos de usa caldarea cu ovaz, au mingiiat-o, au indemnat-o, au impins-o, au prins-o de picioare, au legat-o cu funii. Iapa s-a inspaimintat si mai rau. S-a zbatut, a zvirlit din copite, a cotonogit citiva calugari si, neimblinzita, a inceput, indracita, sa rinjeasca dintii, sa muste si, intoreind spatele, sa se apere ca de lupi.

Popa Bolindache plingea, staretul se scarpina incurcat in barba.

- S-o legam la ochi, sfatui el. Nu mai vede, si asa, oarba, merge unde am duce-o.

Ii trecura peste ochi citeva basmale impletite sub urechi. Iapa tremura ca varga, nestiind ce vor cu ea. Acum mergea, ce e drept, dar asa ca orbii, fara sa vaza unde pune piciorul. La usa fu gata sa se pravaleasca in gol. Stapinul se repezi si opri nenorocirea la timp.

- Nu se poate asa! striga el. Trebuie sa stricam zidul si sa largim fereastra. O scoatem apoi pe acolo cu funiile.

Fratele Minodor veni si el cu un sfat ingeresc: sa incalece cineva pe ea. Simtind om in spate, animalul are sa prinza curaj si indemn sa calce treapta cu treapta, in jos. Calugarii se privira speriati.

- incaleca sfintia-ta, Minodore, mirii portarul, ca esti mai usurel.

- Ba nu, sari staretul, spaimintat sa nu i se intimple vreun rau odorului. S-o incalece stapinul! Acesta marturisi ca iapa nu e invatata la calarie. Tot numai pe fereastra largita au s-o scoata si ceru unelte sa se apuce de spart zidul.

- Stai! il opri parintele Natanail, cel cu moatele sprancenelor lasate pe ochi. Am eu ac de cojocul iepii dumitale! Ma lasi sa fac ce vreau?

- Numai sa nu mi-o schilodesti, se invoi nenorocitul.

- Nu, mai degraba o sa-i fac o bucurie, fagadui el.

- Sa-mi aduceti

Calugarii ciulira urechile, crezind ca cere lanturi, obezi si alte fiare si o sa-i puie la munca.

- Sa-mi aduceti o cada plina cu drojdie tare si o sticla cu spirt curat.

Cit ai clipi, doi parinti se infatisara cu ciudatele unelte cerute de mintuitorul iepei.

Acesta se apropie cu viclesug si puse cada cit mai aproape de vita nabadaioasa, care, insetata, la vederea bauturii, se repezi lacoma, baga botul in drojdia tare si pina sa se dumireasca sorbi citeva inghitituri zdravene. Apoi se opri cu narile frematatoare, cobori iar botul, cautind apa, rasufla adinc aburii ametitori care umplusera turnul, atinse iar drojdia si scutura capul, stropind pe sfintii parinti cu ce-i ramasese in dinti. Se apleca din nou asupra caldarii, nadajduind, si nu mai bau. Dar taria rachiului rasfirata din vas lucra cu putere asupra creierilor ei. in acest timp parintele Natanail amesteca tacticos cu mina ovazul in galeata, peste care turnase din belsug alt rachiu. Si o impinse usor linga iapa. Vita, de data asta mai imbiinzita, lihnita de foame, a lasat bautura si a trecut la mincare; mai de sila, mai de mila, a inceput sa rontaie ovazul imbuibat de drojdie. Pe la jumatatea galetii se inveselise usor si se imblinzise. S-au putut astfel apropia lesne de ea.

- Tineti-mi-o acum, fratilor, si cascati-i gura

Douazeci de miini o apucara de unde nimerira, in timp ce parintele Natanail, virind sticla in falcile desclestate ale iepei, ii turna pe git spirtul tare ca focul.

-Acu asteptati nitel, ca se face miel, proroci batrinul.

Iapa necheza moale si duios, balabanind capul ca un clopot, tremura, casca, se clatina turlaca si curind ingenunche si se culca beata turta, intinsa la pamint, si incepu sa sforaie.

- Miinile pe ea si sus! rindui imblinzitorul, treeindu-i niste chingi pe sub oblincuri.

- Domol, stati, usor Si, ca pe un stirv nesimtitor, o coborira cu popasuri, din treapta in treapta pina in mijlocul curtii.

- Lasati-o aici, la aer curat. in chindie e treaza si iar vrednica sa-si faca datoria.



- Pina atunci hai la masa, ca nu mai pot de foame, glasui parintele staret. Acu poti s-o lasi fara grija, zimbi el catre popa Bolindache, ca nici un hot nu se mai agata de ea.

Si astfel s-a petrecut cu bine si a patra zi a mielului, cu deosebita cinstire pentru parintele Natanail, cel ce coborise cu viclesug iapa din clopotnita.

Pe seara iapa s-a sculat "mahmura", a baut trei galeti cu apa, a mincat doua mertice de ovaz, a cascat si a nechezat spre casa.

- De n-ar cadea in darul betiei se ingrijora popa Bolindache, vazind-o parca mai voioasa ca inainte.

- Nu ne-am gindit la niste potroace si pentru iapa si pentru noi, se plesni cu palma peste frunte parintele bucatar.

- Ba o bardaca de cafea tare puteti sa-i turnati pe git, ingadui staretul. Dar parintele Bolindache nu s-a mai invoit si la asta.

- Lasati, nu e nevoie! Multumesc lui Dumnezeu si parintelui Natanail ca am vazut-o jos! Multumesc si sfintiilor-voastre pentru gazduire, striga el poftind pe protopop in trasurica.

- Domnul sa va ajute! ii binecuvinta staretul. Drum bun si mai poftiti cit mai curind la noi, urara gazdele, fluturind minecile largi ale mantiilor. Ne mai scoateti din amorteala manastirii, a postului si a rugaciunilor.

Si oaspetii pornira, trecind de data asta pe sub bolta falnica a intrarii, pe unde se stersera din vazul obiditilor parinti, ramasi pustii, capul rosu al protopopului si coada alba a iepei minunate, care a tras clopotele aidoma ingerilor.

Cind sa coteasca dupa dumbrava, protopopul, ca desteptat dintr-un somn adinc cu vraja, isi aduse aminte de cercetarea pentru care venise la manastire

- Pai, parinte Bolindache, am uitat sa-l intrebam si sa-l mustruluim pe parintele Mitrofan, care nu ti-a tinut cum fagaduise duminica locul la biserica. Ce-ar fi sa ne intoarcem?

Popa, speriat, arse fara voie o biciusca iepei, care tisni ogareste.

- Nu ne mai inapoiem, parinte, ca de ne-ar prinde sfintii parinti, nu mai scapam o saptamina si or crede preotesele ca ne-am rapus

Protopopul ofta adinc si se supuse.



17 mai 1952, Bucuresti.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Chef la manastire



Opera si activitatea literara Vasile VOICULESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vasile VOICULESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Limanul

- citeste textul

Sakuntala

- citeste textul

Vaca blestemata

- citeste textul

Chef la manastire

- citeste textul



Poezie

In gradina Ghetsimani

- citeste textul
In gradina Ghetsemani - o meditatie pe tema Legea Iubirii
IN GRADINA GHETSEMANI - comentariu
IN GRA,DINA GHETSEMANI - analiza literara
In gradina Ghetsimani - mitul christic al suferintei
IN GRA,DINA GHETSEMANI - Poezie religioasa - Motivul biblic

Batea la poarta cerului

- citeste textul
Batea la poarta cerului - meditatie pe tema destinului

Calatorie Spre Locul Inimii

- citeste textul
Poezia Calatorie spre locul inimii

Imn Muncii


Poezia Imn muncii

CLXXX (26)

- citeste textul
CLXXX (26) - analiza literara a sonetului

SONETUL CLXX

- citeste textul
SONETUL CLXX - Semnificatia titlului

SONETUL CLXXXIII

- citeste textul
SONETUL CLXXXIII - Ideea poetica si Structura poeziei
Sonet CLXXXIII- semn si semnificatie poetica

GRAI VALAH

- citeste textul
GRAI VALAH - Oda - Structura, semnificatii, limbaj artistic

Sta sufletul fara iubire

- citeste textul



Articole

Despre Vasile Voiculescu

- citeste textul



Povestiri

Lostrita

- citeste textul
Lostrita - povestire romantica - Tema, eroii, conflictul, subiectul
LOSTRITA de Vasile Voiculescu
LOSTRITA - analiza literara
Lostlita - povestire de Vasile Voiculescu
Caracterizarea lui Aliman personaj principal in povestirea fantastica Lostrita
LOSTRITA - valorifica credintele legate de duhurile apelor intr-o poveste de dragoste tulburatoare
LOSTRITA - (subiectul povestirii, elemente folclorice, semnificatia personajelor si a deznodamantului)
APRECIERI CRITICE
Lostrita - o poveste fantastica de dragoste

Ultimul Berevoi


Ultimul Berevoi - o povestire realista

PESCARUL AMIN

- citeste textul
PESCARUL AMIN - comentariu literar - Povestirea fantastica - Semnificatii

In Mijlocul Lupilor


In Mijlocul Lupilor - demonstratie ca e povestire fantastica