Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Vaca blestemata de Vasile VOICULESCU (Proza)

 

Intinsele domenii ale printului, cu uriasii lor codri, pinza neintrerupta din tivul dealurilor si pina-n ponoarele muntilor, nu aveau padurar mai harnic si mai priceput ca Breb.

Aprig si neadormit, el veghea cu strasnicie peste multele lui mii de supusi, copacii, pe care-i cunostea ins cu ins si-i ocrotea cu mila, de la ulmul tinjitor de oftica, pina la bradul podidit de musita barboasa a coniferelor.

Neam de neamul lor, Brebii fusesera pindari de paduri si, odinioara, vestiti crescatori de brebi. Brebul de acum, desi tinar, se arata vrednicul lor urmas; cirmuia verdea-i imparatie cu dragoste si dreptate.

Acolo unde se ivea el, parc-ar fi avut un legamint: furii de lemne piereau si incetau stricaciunile. Salbaticiunile erau vamuite de pusti straine si vinatorii de mina stinga intrau in pamint.

Si nu era om rau sau infricosat. Atit numai ca credea in tot ce facea. In lucrul miinilor lui isi trecea chiar puterile sufletului sau vrednic.

Stia de pilda nu numai pe soi, dar chiar pe numar vietatile mari si mici din cuprinsul ce i se incredintase. Atiti ursi, atiti lupi bastinasi si alitia venetici; cite lupoaice fatatoare; toata misuna de mistreti cu godacii lor, pe fiecare incotro merge, unde se adapa, in ce colt se adaposteste. Cerbii il adulmecau de departe si ciutele il pindeau cu boturile intinse, cind el, ca unor zei paduratici, le aducea prinoase, iarna, Ia rastoace, poloage de fin proaspat si le presara vara cararile cu tainici bolovani de sare.

Dar vrednicia si numele bun isi au pe lume si partea lor rea. Oriunde se ivea o greutate, se dovedea o paguba, oriunde treburile se incurcau, il trimeteau pe Breb. Si lucrurile trebuia sa le indrepte el. Breb incaleca si pleca fara macar sa se uite la ce lasa inapoi.

Asa il siciiau de colo pina colo, pe intinsul a patruzeci de mii de hectare de codri cu douazeci si unu de sate tiitoare de ele.




Napristan il luau de acasa, de la nevasta si gospadarie si-l surghiuneau cu saptaminile pe coclauri streine, unde cu judecata lui trebuia sa impace iarasi pe oameni, cu firea, cu copacii si cu Fiarele si sa aseze intre ei linistea si intelegerea.

Si in timp ce el, departe, isi batea capul cu raii si neintelegatorii, pe meleagurile lui se iveau nelegiuirile. La intoarcere, gasea sadinile calcate, copacii abatuti, vinatul speriat si copcile limpezi imputinate de pastravi.

Odata insa si-a gasit tulburata chiar gospodaria, care era de frunte.

Berb isi avea cantonul afara mult din sat, pe un tapsan intins la poalele padurii. Casa fusese cladita de administratia mosiei, cu belsug de odai. in curtea cu uluci catranite se inaltau grajduri incapatoare, pline de vite, cotete cu pasari, hambare doldora, suri, fintina sistematica si soselute pietruite pina-n prag. De jur imprejur, zece hectare de pamint negru, mosie data lui Breb, coborau lin pina-n apa Neagrei.



Cum sa nu pizmuiasca lumea atit duium de avere? Fara sa judece ca numai munca si destoinicia lui Breb o strinsese.

Il ajutase mult si nevasta-sa, Domnica. Dar acum a gasit-o la pat, unde o tinea o lunga lehuzie. Sluga fugise. De copii abia vedea fata cea mare, o copilita de opt ani. Un cal schiopase. Murisera doua oi. Finul se trecea necosit. Apele inecasera gradinita cu zarzavat de pe malul Neagrei. Dar dintre multele pagube, cea care-l durea mai mult era boala Dumanei, vaca de rasa nobila, fala gospodariei lui.

Pina acum citiva ani Breb era sigur ca din tot ce i-a dat Dumnezeu, nevasta ii este mai scumpa si mai draga pe lume. Acum, cind sita se mai invechise, daca s-ar fi socotit bine in sufletul lui, nu se stie daca n-ar fi aflat ca tine mai mult la Dumana. in adevar, vita era nespus de frumoasa. De o pura frumusete animala. Un exemplar de tot rar, cu capul mic, impodobit de coarnele aduse ca la luna noua, cu ochii mari, dulci, cu priviri matasoase, cu grumazul mindru, cu solduri largi si trupul falnic, unduios la mers ca o nava eleganta, alba cu portocaliu, parca ar fi fost zugravita de un mester. Iar ugerul, visterie a laptelui, cu stravezeli trandafirii, se legana umflat de bunatati ca o caldare de argint.

La intoarcere padurarul gasise si nevasta si vaca bolnave.

Nevasta ca nevasta, au s-o tamaduiasca babele. Dar de vaca nu se mingiia deloc. Vita isi schimbase firea. Se facuse rea, neascultatoare, da cu piciorul, impungea copiii, nu mai suferea sa fie mulsa. Si mai ales nu mai da lapte, fara sa fie timpul sa intarce. il ascundea. Tinea laptele pilit in ea, acolo in tainitele pintecelui, de unde nu-i da dramul. il pastra cu viclenii fiziologice, cum stiu vilele sa-l pastreze, pentru vitei, pe care-i alapteaza cu belsug, dupa ce stapinului i-au dat la mulsoare numai o bardaca.

Dar Dumana pentru cine-si mai pastra laptele? Ca nu mai avea vitel. Si totusi, in Ioc sa dea ca altadata vadra de lapte la mulsoare, acum cu mare chin se-ndura sa lase in vas pret de o strachina.

Padurarul se pricepea la vite. Dar vaca neastimparata nu se lasa pipaita. O cerceta despre mincarc. Minca tot asa de bine ca si inainte. N-o mai putea insa tine cu nici un chip acasa, in curte. Toata ziua umbla prin padure, hoinara. Cu greu o aduceau copiii seara. Dimineata facea ce facea si fugea iar. Nu se stia unde. Razna prin codri. Se mirau toti ca n-au mincat-o lupii. Poale numai fiindca o cunosteau si ei ca e a lui Breb.

- Sa stii, barbate, ca vaca noastra e vrajita, si-a dat cu parerea Domnica. I-au luat pizmasii mana laptelui. Trebuie sa chemam sa-i desfaca farmecele. Si baba Safta i-a deseinlat trei zile la rind, a afumat-o cu fel de fel de peri, i-a pus in tarite buruieni inchinate Fara folos. Vaca s-a facut si mai indaratnica.

Alta matusa se jura ca vita, in lipsa si de dorul vitelului, a prins drag de un sarpe laur care o suge, pe furis, in padure. Ca sint acolo serpi grasi ca putineiul, pe care uneori vacile ii iau de suflet si-i alapteaza, vrajite de puterea magica a jigadinei.

Breb a dat din umeri si s-a dus la popa, sa vie sa faca sfestanie casei si sa citeasca moliftele pentru alungarea duhurilor.

Popa a botezat pe rind cu aghiazma odaile, a stropit curtea, a afumat cu tamiie cotetele..-Cind sa binecuvinteze grajdul, Dumana nicaieri. Fugise, cu toata usa inchisa! Stia sa ridice veriga cu cornul si invatase sa deschida singura poarta. A cautat-o zadarnic toata ziua. Seara s-a intors de buna voie, parca mai ostenita, mai linccda si mai nesupusa.

Breb a lasat toate treburile balta, si-a incordat puterile istetimii si s-a asezat pe pinda. A incuiat seara vita in grajdul ferecat cu lacate si a dat drumul ciinilor din lant. Noaptea, vita prizoniera a stat linistita. A doua zi insa a mugit toata vremea bocanind cu coarnele in usa si in pereti, nu s-a atins de mincare, nici de apa, cu gitul intins a fuga.

A doua noapte Breb a tinut-o la fel incuiata Vaca a parut mai linistita. Nu s-a mai auzit framintare in grajd. Dimineata ciinii dormeau satui Stapinul a descuiat plin de nadejde grajdul. Dumana lipsa. Pe unde putuse sa iasa?

Peretele din fund al grajdului tinea loc de uluca si de afara, catre padure. Breb l-a cercat sein-dura cu seinduni. I s-a parut ca gaseste vreo patru-cinci clatinate si batute proaspat la loc. S-a luminat deodata. Dar a tacut. A luat in cercetare pajistea din dosul curtii. Nu se cunostea nici un soi de urma. A ratacit apoi prin padure, pina in fundurile ei. Zadarnic. Vaca pierise cu totul. Spre seara a gasit semne de copita intr-o vilcea cu apa. Atit.

Cind s-a intors acasa tirziu, vaca, sosita pe alta parte, astepta la poarta sa i se deschida. La mulsoare nu s-a indurat sa lepede din uger nici o lingura de lapte.

Breb, cu gindurile tainuite, si-a facut socotelile. Alasat inadins grajdul cu usa deschisa, portile larg desfacute si ci a plecat cind se lasa noaptea, cu pusca in spate. A dat intii sa ia cu el un zavod, dar s-a razgindit. Ciinele ar fi tulburat padurea. A pornit singur, catre inima padurii, unde a mers si s-a infundat ceasuri multe. Acolo s-a asezat intr-un pisc cu vedere panoramica peste tot codrul adincit sub el. din toate partile, ca un imens gavan Si a asteptat alte ceasuri.




Tot timpul, prea-plccalul codru a cercat sa-i tie de urit. Si-a scos intii toate plocadele lui de podoaba si velintele de lumina si le-a aninat de bolti, ori le-a zviriit peste poieni Si-a rascolit miresmele de miere salbateca, amestecata cu arome intrupate de zmeura si fragi Zadarnic.

I-a trimis o caprioara care s-a apropiat indrazneata pina i-a mirost minteanul cu iz de trifoi atunci cosit si sta gata sa-i linga miinile cu gust de taritc sarate. Breb, ca o stana, nu s-a clintit.

Pe urmele ciutei a sosit un catelandru inimos de lup care l-a privit in ochi. Padurarul n-a clipit si fiara s-a departat umilita.

S-a istetit apoi o vulpe, carc-l cunostea demult. I-a dat tircoale de citeva ori, a schelalait, dar nebagata in seama s-a dus si ea cu coada tiris Au ramas numai iepurii, saltindu-si urechile in luna, sa joace perechi-perechi, pina tirziu, ca o ceata de copii de casa la curtea unui voda. Breb n-a intors capul si nu si-a descretit fruntea. Nici unul din solii padurii nu i-a destainuit ce se in-timpla cu Dumana.

Au trecut peste el, treaz, cele trei rinduri de zori, albi, galbeni si trandafirii Catre dimineata s-a ivit si Dumana, cotind ca o aratare strecurata printre copaci.

Breb a ochit-o. Cu ochi arsi de nesomn a urmarit-o lacom incotro apuca si s-a luat repede dar nesimtit ca o fiara pe urmele ei. 1 le-a pierdut de la inceput. Vita si le ascundea parca, asa cum se pricepea sa-si ascunda laptele. Apoi le-a gasit si iar le-a pierdut.



Pe la prinzul mare a cazut intr-o incilcitura de bunget, pe care el, stapinul locurilor, nu-l cunostea si nu-l mai calcase. Acolo i se paru ca aude un zgomot, ca un muget inabusit. Breb incepu sa se apropie cu viclenii de fiara, cind tiris, cind in coate, cind in virful pasilor, ca o vulpe nesimtita de prada. Tot nu se zarea bine ce este. Mai mult se presimteau citeva pete albe si o usoara fluturare, o clatinare venita de dincolo de tufisuri. in sfirsit, cu migaleli si istetimi de salbaticiune, omul dete in laturi ultimii lastari si incremeni. Dumana sedea si astepta infrigurata, cu gitul intins, cu ochii lincezi dusi pe alta lume, cu trupul descordat, ugerul doldora si, chematoare, mugea lung, nostalgic.

Suieraturi din ce in ce mai apropiate ii raspundeau. Desi tare de inger si gata pentru orice primejdie, lui Breb ii ingheta singele. Nu puteau fi decit suieraturile sarpelui gros cit putineiul, dedulcit la laptele Dumanei. Si se facu musuroi la pamint.

Din tainitele codrului tisni o faptura neasteptata. Un demon al padurilor. Era aproape gol, cu pielea neagra. Din chipul oaches, ochii ii albeau mari, fascinanti. Dintii in gura largita a zimbet ii sclipeau ca sideful. Breb isi cobori repede privirile spre picioarele aratarii: nu avea copite ca diavolii cu pulpe de tap ce se adaposteau odinioara prin scorburi. Ridica iar ochii: nu purta nici coarne ca dracul cel de amiaza-zi. Voinic si tinar, cu sale puternice, aducea la infatisare aidoma cu omul, cu un flacau. Si-a facut pe urma cruce. Aratarea nu s-a ascuns.

Naluca se repezi la Dumana, o lua de git, o imbratisa lung, o saruta pe ochi, pe bot si ii incolaci grumazul cu o mina. Cu cealalta ii intinse un smoc de ierburi pe care vaca le lua cu lacomie si ii anina de coarne o cununa impletita din flori. O mingiie apoi lung si o scarpina sub git, pe piept.

Se lasa si el lins de vaca pe fala, pe par. Apoi aplecindu-se sub ea, tabari lacom, intocmai ca un vitel si incepu sa suga cu ghiortaituri de-a dreptul din ugerul trandafiriu.

Vaca isi bolti usor nava trupului, desfacindu-si picioarele ca sa-i inlesneasca suptul si intoarse capul mugind cu dragoste catre sugar. Acesta se oprea din cind in cind si batea cu fruntea ugerul, asa cum fac viteii nemultumiti. Apoi se pornea iar sa suga pe indelete, cu opriri si legumiri.

Vaca aluneca din ce in ce intr-o visare adinca, nelamurita si totusi tresarea si intorcea iar capul nerabdatoare.

In sfirsit, sugarul se satura de lapte. Se ridica Si sub ochii holbati de groaza ai padurarului, se schimba din fiu in ibovnic. Cu miinile-i negre incepu niste mingiieri mestesugite, lungi dezmierdari intirziate printre coapsele animalului, intre pulpele cu piele subtire si gidilitoare, cu care atita simturile vitei. Vaca, supusa, cu ochii lesinati, incepu sa-si valureze trupul, sa-si labarteze flancurile pline cu desfrinare, sa mugeasca scurt si sa gifiie, ca o hetaira, palita de voluptati neingaduite. Galiganul, ca un faun aprins el insusi ca de o scimava luxura, urcat pe un bustean linga dobitocul iesit din fire, se pregatea, amant bestial, pentru fomicare.



Zguduitura din mintea lui Breb ii smuci deodata gindurile catre o amintire. Mai vazuse faptura asta neagra. Demonul ii mai iesise cindva in cale. Unde? Cind? Deodata rasuflarea i se opri. Era unul din tiganii rudari care veneau cu linguri si vase de lemn in sat si urcau pina la cantonul lui. II cunostea dupa zimbetul mieros, dupa mladierea si focul alb al ochilor.

Breb se ridica scurt in picioare. Pusca pusa la ochi isi sovai o clipa tinta intre tigan si Dumana.

Cind tuna, vaca se clatina si cazu intii cu capul in pamint, unde stete asa citeva clipe cu coarnele infipte in tarina. Apoi se pravali, si trupul, pe-o rina, batind pripit de citeva ori din oblin-cuii, acolo a ramas.



Cind a doua teava a pustii se descarca minioasa, nu se mai zarea printre trunchiurile ce primira nevinovate plumbii decit umbrele unor salturi nebune, ce pierira ca o vedenie.

Breb s-a intors tirziu acasa. De intimplarea cu vaca blestemata n-a pomenit niciodata nimic nimanui. N-a mincat citeva zile. A zacut de jale sau de scarba. O sila cumplita i-a muncit multa vreme sufletul Despre Dumana a lasat sa se creada ca au sfisiat-o lupii Si de lapte nu s-a mai atins in viata lui.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Vaca blestemata



Opera si activitatea literara Vasile VOICULESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vasile VOICULESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Limanul

- citeste textul

Sakuntala

- citeste textul

Vaca blestemata

- citeste textul



Poezie

In gradina Ghetsimani

- citeste textul
In gradina Ghetsemani - o meditatie pe tema Legea Iubirii
IN GRADINA GHETSEMANI - comentariu
IN GRA,DINA GHETSEMANI - analiza literara
In gradina Ghetsimani - mitul christic al suferintei
IN GRA,DINA GHETSEMANI - Poezie religioasa - Motivul biblic

Batea la poarta cerului

- citeste textul
Batea la poarta cerului - meditatie pe tema destinului

Calatorie Spre Locul Inimii

- citeste textul
Poezia Calatorie spre locul inimii

Imn Muncii


Poezia Imn muncii

CLXXX (26)

- citeste textul
CLXXX (26) - analiza literara a sonetului

SONETUL CLXX

- citeste textul
SONETUL CLXX - Semnificatia titlului

SONETUL CLXXXIII

- citeste textul
SONETUL CLXXXIII - Ideea poetica si Structura poeziei
Sonet CLXXXIII- semn si semnificatie poetica

GRAI VALAH

- citeste textul
GRAI VALAH - Oda - Structura, semnificatii, limbaj artistic

Sta sufletul fara iubire

- citeste textul



Articole

Despre Vasile Voiculescu

- citeste textul



Povestiri

Lostrita

- citeste textul
Lostrita - povestire romantica - Tema, eroii, conflictul, subiectul
LOSTRITA de Vasile Voiculescu
LOSTRITA - analiza literara
Lostlita - povestire de Vasile Voiculescu
Caracterizarea lui Aliman personaj principal in povestirea fantastica Lostrita
LOSTRITA - valorifica credintele legate de duhurile apelor intr-o poveste de dragoste tulburatoare
LOSTRITA - (subiectul povestirii, elemente folclorice, semnificatia personajelor si a deznodamantului)
APRECIERI CRITICE
Lostrita - o poveste fantastica de dragoste

Ultimul Berevoi


Ultimul Berevoi - o povestire realista

PESCARUL AMIN

- citeste textul
PESCARUL AMIN - comentariu literar - Povestirea fantastica - Semnificatii

In Mijlocul Lupilor


In Mijlocul Lupilor - demonstratie ca e povestire fantastica