Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Sonet CLXXXIII- semn si semnificatie poetica :: SONETUL CLXXXIII de Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU SONETUL CLXXXIII
Consideratii de ordin teoretic

Din perspectiva structuralist-semiotica, opera literara este vazuta ca un semn specific, constituit din multiple unitati, aflate in stranse si complexe relatii. Ca orice semn (intregul Univers e locuit de semne, care, in contact cu constiinta umana, capata variate semnificatiI), si semnul poetic devine semnificativ in intalnirea cu un subiect receptor.

Privit in sine, deci in articulatiile sale intrinseci, semnul literar-artistic este o unitate de elemente constitutive dispuse pe doua planuri, numite semnificant (sau plan al expresieI) si semnificat (sau plan al continutuluI), aflate intr-o indisolubila legatura. De fapt, semnul poetic (ca oricare altuL) este produsul relatiei dintre cele doua planuri mentionate, raportate la un subiect receptor. Deci ceea ce confera semnului statului sau ontic este relatia ce se instituie intre elementele lui componente, fapt deosebit de important pentru procesul receptarii poetice, pentru comentariul critic (didactic sau profesionalizaT), care nu trebuie sa se blocheze in inventarierea si clasificarea unitatilor constitutive, ci sa urmareasca elementele esentiale si relatiile dintre ele, pentru ca acestea sunt relevante pentru cititor, care le implineste si nuanteaza semnificatiile, in conformitate cu orizontul sau de asteptare.

Modelul semiotic al semnului literar ofera un bun ghid procesului analitic, data fiind pertinenta distinctiei pe care o face in legatura cu fiecare dintre cele doua planuri ale semnului, precizand ca atat semnificantul, cat si semnificatul contin fiecare cate o substanta si cate o forma, la randul lor, fiecare din acestea implicand sensuri denotative si conotative. Prin urmare, privit in totalitate, semnul poetic este un sistem de semne complex, a carui esentiala caracteristica este conotativitatea. Elementele denotative din structura sa nu mai sunt percepute ca atare, ele avand functia de a fi doar impulsuri semiotice pentru nasterea sensurilor conotative. La randul lor, sensurile conotative devin punct de pornire pentru alte sensuri conotative, procesul de constituire a semnificatiei poetice aparand astfel ca o generare in lant de conotatii, dupa principiul conform caruia un semnificat devine semnificant pentru un alt semnificat s.a.m.d. Asadar, e de retinut ideea ca semnificatul e totdeauna complex, ca inauntrul sau se pot distinge, asa cum spune Damaso Alonso, o serie de semnificati partiali". Acelasi lucru se poate spune si despre semnificant, ca e un complex de semnificand partiali. Faptul se datoreaza esentei limbajului verbal (material" cu care si in care opereaza demersul literar-artistiC). Esenta acestui limbaj consta in imensa lui complexitate, in care se reflecta complexitatea psihica a omului: reflexivitatea (capacitatea conceptuala), afectivitatea (ea insasi fiind un mod de a intelege lumeA) si capacitatea imaginativa, care sta la baza intregii expresii lingvistice si care, in limbajul literar, dobandeste o importanta hotaratoare. in limbajul poetic, in mod deosebit, aceste valori (reflexive, afective, imaginativE) nu sunt separabile, ele fac parte integranta din structura sa, numai ca valoarea conceptuala este bine camuflata de catre valorile afective si imaginative. intr-un poem, un vers, o strofa sau parti ale lor sunt semnificanti partiali, fiecare cu semnificatul sau special si, laolalta, inter-relationandu-se, sugereaza un semnificat integrator, unificator.



Pentru intuirea substantei lirice (o sincreza de elemente conceptual-afectiv-imagi-nativE) dintr-un poem, identificarea valorilor conotative ale unor semnificanti partiali este hotaratoare. Ne permitem sa reproducem, in continuare, din imperative euristice, un citat mai amplu din Damaso Alonso, in care ni se vorbeste despre semnificantii partiali si rolul lor in constituirea semnificatiei poetice. Cand ascultam o poezie, spune Alonso, nu auzim doar o succesiune de silabe, ci simtim un efluviu emotional, poate o profunda zguduire: tonul fundamental (grav sau acuT), variatia sa de-a lungul frazei (intonatiA), viteza (accelerata sau intarziata), accidentele vitezei (debit rarit, pauze intre cuvinte sau intre silabe etC), prelungirea uneia sau mai multor silabe, alterarile inchiderii vocalelor, intensitatea medie a frazei, schimbarile de intensitate (tensiunea articulatoriE) ale unor anumite parti etc. etc. ; toate aceste elemente, combinate cu mii de nuante distincte (de la o usoara subliniere abia insinuata pana la intretaierile, de o enorma expresivitatE) sunt A«semnificantiA», modifica expresia conceptuala stricta, provin dintr-o serie de impulsuri afective ale vorbitorului (poetului, n.n.) si, de buna seama, le confera semnificatie, pentru simplul motiv ca aceste impulsuri afective sunt numaidecat captate, intuite de catre ascultator". Deci ton, intensitate, viteza, nuanta vocalica, tensiune articulatorie etc. sunt, in cazul poeziei lirice, semnificanti" partiali din compartimentele substantei (materiale sonorE) si formei (organizarii fonologice a substantei sonorE) semnificantului, care, pentru a ne conduce la semnificatia generala (semnificaI), trebuie identificati si, mai mult, trebuie realizati", adica redati", printr-o lectura sonora, prin ceea ce ne-am obisnuit sa numim lectura expresiva, sau prin ceea ce, traditional, numeam recitare", in sens dramatic, de interpretare scenica. Operatia e similara cu interpretarea instrumentala (vioara, piaN) a unei partituri muzicale, operatie numita de R. Ingarden concretizare" sau executie. Concretizarea" (sau citirea interpretata, cu glas tarE) este indispensabila nu numai in cadrul receptarii unui text liric in context didactic, ci chiar in procesul lecturii in general, in care ne antrenam ca simpli amatori de poezie sau ca teoreticieni si critici literari. Pe baza semnificantilor si a semnificantilor partiali, cititorul de poezie are, pe parcursul lecturii, multiple intuitii partiale, care se vor revarsa, in final, intr-o intuitie totalizatoare a operei, implicand semnificatia ei de ansamblu, comprehensiunea ei ca organism. inregistrarea pe hartie a unui poem contine intuitia autorului. Lectura (cu glas tare, in surdina sau in ganD) este intuitia cititorului, afara de asta nu mai e nimic altceva; nimic", spune Alonso. Observatia ni se pare extrem de importanta pentru procesul receptarii in general si a poeziei in speta, mai ales pentru procesul lecturii liricii in context didactic, prin care se urmareste sensibilizarea unor subiecti in formare (si nu doparea lor cu formule critice emise de altiI). Din aceste motive, nu ne putem abtine a nu cita si alte observatii ale poetului si teoreticianului literar amintit: Intuitia cititorului nu e substituibila sau suscitabila prin mijloace exterioare (cu exceptia lecturii insesI). Dar nu oricine citeste e A«cititorulA». Intuitia aceea o ai sau n-o ai, precum in mistica, harismele si harurile speciale". Si ca o concluzie imperativa, formularea: Nimic sa nu se interpuna - de-i cu putinta - intre cititor si opera! " {Poezie spaniola, Univers, Bucuresti, 1977, pp. 14-15 si 30). Dezideratul e cu putinta in procesul lecturii cotidiene, ca act intim de delectare spirituala, de comuniune cu marile talente. El este numai partial aplicabil, in cadrul procesului de receptare a poeziei in context scolar, care este unul de initiere in tehnica lecturii textului literar. intr-o prima faza a lecturii, prin sensibilizare, se poate ajunge la trairea adevarurilor" poemului, dar, intr-o faza ulterioara, e nevoie sa apelam la metalimbajul critic, ca instrument, ca mijloc de constientizare a proceselor comunicarii poetice, dar numai si numai pentru a cultiva componentele receptivitatii poetice ale subiectilor receptori, deci pentru a-i ajuta sa-si exprime intuitiile lor (si nu ale altorA), in contact cu opera. Iar daca aceste intuitii, strict subiective, nu au loc, nu se poate vorbi de dimensiunea estetica a lecturii, iar explicarea", traducerea" substantei lirice de catre altii in limbaj critic (un limbaj de specialitate, stiintifiC) proiecteaza lectura intr-un alt plan, cel extra-estetic, strict conceptual. Nu e mai putin adevarat ca receptarea poetica, asa cum spune Alonso, e un act ce tine de revelatie, nu de cea mistico-religioasa, dar care se apropie de aceasta prin predispozitia comunicarii empatice cu misterul artei.

Dezvaluirea semnificatiilor poetice ale unei poezii are loc in procesul interpretarii sale, cand semnul poetic e pus in relatie cu cititorul (prezumtivul destinatar al enuntuluI). Textul poate fi interpretat in functie de componentele oricarei situatii semiotice: emitator, mesaj, destinatar, context, canal, cod, componente stabilite de Roman Jakobson intr-o schema devenita celebra. Si, tot asa cum o problema admite mai multe formulari si mai multe cai de rezolvare, dupa sistemul de referinta ales, textul literar si lumea fictiva pe care o constituie, in unitatea lor indestructibila, admit mai multe sisteme de semnificanti. Pornind de la sisteme de referinta diverse, cititorii pot da uneia si aceleiasi opere A«lecturiA» diferite; mai mult, unul si acelasi cititor poate adopta succesiv sisteme diferite de referinta si, astfel, sa ajunga el singur la mai multe A«lecturiA» posibile" (P.M. Gorcea, Structura si mit in proza contemporana, Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1982, p. 27). Se formuleaza astfel un adevar devenit comun in teoria moderna a receptarii, dar care socheaza inca pe unii care nu renunta usor la prejudecata sensului univoc si a lecturii unice asa-zis corecte". Pentru ca o lectura sa fie valida, ea trebuie sa respecte o anumita disciplina, sa aiba in vedere stratificarea semnificatiilor, urmarind : a. stratul semantic; b. stratul logic (organizarea elementelor constitutivE); c. stratul sensurilor figurate; d. stratul sensurilor mai profunde, eidetice si e. stratul paradigmelor existentei. Asa se ajunge, pornind de la sensurile denotative ale materialului lingvistic organizat intr-un anume fel, la semnificatiile existentiale profunde ale unui text poetic, a caror formulare poate diferi de la un cititor la altul, dar nu in masura sa se excluda reciproc.





Interpretare de text incercam, in cele ce urmeaza, sa exemplificam cele mentionate in prima parte a expunerii noastre, prin surprinderea procesului de semnificare poetica in Sonet CLXXXIII, de Vasile Voiculescu.

Reproducem mai intai textul, pentru a inlesni urmarirea demersului critic :

1. Mereu cersim vietii ani multi, asa,-n nestire,

2. Ne razvratim, ne plangem de piericiunea noastra,

3. Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire

4. Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra;

5. Rupt din eternitate, el vrea taram asemeni

6. Din care-altoiul subred sa-si traga seva noua;

7. Noi il primim cu gheata si-1 rasadim in cremeni

8. Cand Dragostea-i unica vecie data noua.

9. Ci-n van acum te manii pe mine si m-arunci,

10. Minunile iubirii n-au stavile pe lume;

11. Ca Lazar la auzul duioaselor porunci,

12. Oricand si ori de unde ma vei striga pe nume,

13. Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine,

14. Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine. a. Nivelul semantic al acestui text este constituit din sensurile denotative ale cuvintelor utilizate pentru comunicarea unor intuitii subiective ale unei instante enuntiative (identificabila cu eul poetiC). Dintre aceste cuvinte, prin ariile lor semantice, unele se impun cititorului cu mai multa acuitate, precum substantivele: viata, ani, piericiune, timp, eternitate, iubire (dragostE), altoi, sex a, gheata, cremene, Lazar, groapa, moarte; verbele: cersim, ne razvratim, ne plangem, nu-ntelegem, se vestejeste, rasadim, vei striga, m-as scula, sa alerg. Prin sensurile lor obisnuite (denotativE), consemnate in dictionare, asemenea lexeme (cuvintE) sunt in masura sa contureze, vag, un prim sens, care trimite la coordonatele definitorii ale existentei omului: eternitate, timp, viata, iubire, moarte, regenerare. Articularea mai clara a acestui sens reiese din organizarea lor in constructii coerente, adica intr-o forma textuala anume. b. Nivelul logic, adica al relatiilor in care sunt puse cuvintele mentionate (cu determinantii loR) constituie coerenta sensului direct (denotatiV) al poeziei, sens lapidar, aforistic exprimat in versul 8 : Dragostea-i unica vecie data noua". Urmarind mai indeaproape organizarea sintagmatica instrinseca a textului, constatam ca ea are o prima parte (versurile 1-7) constatativa, in care sunt consemnate observatii generale privind modul in care oamenii (comunI) isi percep existenta (asa-n nestire"), lamentandu-se (mereu cersim vietii ani multi", ne plangem") de efemeritatea lor (de piericiunea noastra"), ignorand esentialul, pentru ca, in continuare, in versurile 8 si 10, sa formuleze, sententios, un adevar axiomatic (Dragostea-i unica vecie data noua" si Minunile iubirii n-au stavile pe lume"). Versurile 11-14 aduc o referire la mitul biblic al invierii din morti a lui Lazar, una din minunile lui Isus, ca argument ilustrativ pentru pertinenta sententiilor mentionate. Grafematic, textul este asezat monolitic in pagina, fara a respecta dispunerea versurilor in strofe separate de spatii albe, asa cum ar cere-o textualizare clasica a speciei numita sonet. Faptul constituie una din notele originale ale poetului nostru, sub aspect prozodic.




Mentionam ca, la acest nivel al coerentei sensului direct, literal, degajat din organizarea sintagmatica a textului, nu putem vorbi de literaritatea lui. Aici avem numai premisele (semnificatii partialI) pentru constituirea semnificatiilor poetice. c. Nivelul figurativ este cel in care cuvintele designand observatii, fenomene, evenimente invocate devin, pe baza principiului similitudinii, semne poetice, prin convertirea lor la statutul de figuri, care trimit la un alt inteles, oarecum diferit de sensul logic (literaL). Cuvinte si expresii precum cersim (ani multi de la viata), asa-n nestire", ne plangem, piericiunea, se vestejeste, altoiul subred, seva noua, gheata, cremeni, minunile iubirii", vecie, ca Lazar alcatuiesc nivelul elementelor de figuratie literara {comparatii - una din ele, cea din versurile 11-14, e dezvoltata - o personificare ampla, exceptionala, cu potentialitate simbolica grava: Se vestejeste Timpul in noi" - si mai multe metafore simbolizatoare cu mare forta de sugestie - piericiunea noastra", altoiul subred", Dragostea - vecie"), nivel in masura sa ne trimita la un semnificat de grad superior, imbibat de o puternica emotie existentiala, patetic exteriorizata in final, componenta a sentimentului iubirii, trait, incandescent, de poet (Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine"). Neutralitatea sensurilor denotative de la nivelul logic al textului este depasita, poezia devine calda, intensa si infrigurata emotie prin procesul transfigurarii, observabil la nivelul primei trepte de figurare. d. Nivelul celei de-a doua trepte a procesului de figurare (analogiC) este constituit de elementele metaforico-simbolice, deja mentionate, la nivelul figurilor. Metafora piericiunea noastra" sugereaza ideea efemeritatii existentei noastre, idee rotunjita, in continuare, de metafora personificatoare Timpul" (scris cu initiala majuscula, semnificam partial din compartimentul grafematiC), care se vestejeste in noi" si de metaforele imediat urmatoare: altoiul subred" (conotatia ideii de energie revitalizanta de care are nevoie fiinta noastra efemera pentru a atinge absolutul, eternitateA). Metafora altoiului induce ideea centrala a poeziei si anume ca Dragostea (cuvant scris, de asemenea, cu initiala majuscula) este unica vecie (metafora) data omului, fiinta trecatoare, iar metaforele gheata si cremeni sugereaza incapacitatea noastra de a intelege rostul adevarului atat de clar exprimat in versurile 8 si 10. Comparatia ampla din versurile 11-14, inspirate de anecdota biblica, exprima, transparent, concluzia confesiunii lirice : iubirea este o energie revitalizanta, dar ea contine si un sens mai profund. e. Nivelul tropologic sau acela al paradigmelor general-umane, sintetizand procesul devenirii conotatiilor inregistrate prin sondajul in nivelele anterioare, implica profunde si complexe semnificatii spirituale privind existenta noastra in lume, in Univers. La acest nivel, poeziei Sonet CLXXXIII i se pot detecta, in functie de sistemele de referinta adoptate, diversele semnificatii:

1. Evident, putem citi acest text ca poezie erotica, luand-o ca una din foarte multele poezii pe aceasta tema scrise de poet. Ciclul din care face parte, Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare (1964), este dominat de tema iubirii, de un Eros bivalent (inger si demoN), adorat spiritual si senzual, aspiratia, setea de nemurire aflandu-se pretutindeni, ca si la Shakespeare. Cum s-a mai spus, Voiculescu obtine efecte surprinzatoare din interpretarea plastica a sentimentului iubirii, cum se poate constata si in sonetul discutat aici. Referindu-se la intregul ciclu, Stefan Augustin Doinas spune ca Ideatia si sentimentul se logodesc, aici, in mod desavarsit stimulandu-se reciproc". inteles deci ca poezie erotica, Sonet CLXXXIII (183, continuand numaratoarea de la 154, de acolo de unde a lasat-o ShakespearE) da expresie poetica unui sentiment intim, totodata general-uman. Sentimentul iubirii, textualizat prin forma consacrata a dialogului imaginar cu persoana iubita, este intens potentat emotional si reflexiv, revelandu-si marea lui fascinatie si persistenta. Prin dragoste ne definim ca fiinta, ne simtim parte a creatiei, impacati cu conditia noastra trecatoare, mantuiti din nelinisti.

2. Putem citi sonetul ca poezie cu implicatii filosofice. Existenta umana, ne sugereaza textul, este un element care apartine fenomenalitatii, planului relativitatii, al aparentelor, in care putem surprinde anumite semne al

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.