Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





LOSTRITA de Vasile Voiculescu



Vasile VOICULESCU Lostrita
Ca in multe alte proze ale sale, cu deosebire in cele grupate sub titlul general de Iubire magica, si in Lostrita, V. Voiculescu ne pune in fata o povestire mitologico-fantastica ce se poate intemeia pe binecunoscuta credinta populara in mitul ielelor" sau al frumoaselor". Asa cum fetele pubere, ajunse in pragul feminitatii, sunt bantuite de vise cu zburatori (a se vedea mentiunea lui Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae, poezia lui I. Heliade Radulescu Sburatorul, Calin (file de povestE) sau chiar Luceafarul de Eminescu etC), si flacaii pot fi atrasi de fantomele - simple proiectii si efecte psiho-fiziologice ale varstei critice - unor fete frumoase, de domeniul fabulosului. Tema a mai fost tratata de Iancu Vacarescu in Ielele, de Eminescu in Miron si Frumoasa fara corp, in anume chip de Caragiale in nuvelele Calul Dracului si La Hanul lui Manjoala, ori de Sadoveanu, intr-un fragment din Crasma lui Mos Precu etc. Cu exceptia lui Eminescu, la care interpretarea mitului tinde spre un simbol, acela al atingerii perfectiunii in arta, la majoritatea scriitorilor care au tratat aceasta tema fata sau femeia din inchipuire este de obicei o manifestare a maleficului si a metamorfozelor vrajitoresti, mai mult sau mai putin explicabile in planul rationalului (v. de exemplu chiar nuvela Iubire magica de V. Voiculescu, unde protagonistul, indragostit nebuneste de o femeie extraordinar ^de frumoasa, nu-si vine in fire decat gratie unui descantec, si acela produs in imprejurari indeajuns de misterioasE).





Aparitia lostritei celei adevarate,cu prilejul unei inundatii grozave, chipurile lasandu-se sa fie .salvata de flacaul care o duce in casa lui, unde vietuiesc un timp ca doi logodnici fericiti, nu stim daca se petrece aievea sau in vis, in visul eroului adica, cu toate ca descrierile si, mai in general, structura narativa a nuvelei se pastreaza in limitele realului. De elementul miraculos ne dam seama abia in momentul cand lostrita-logodnica, regata de Aliman (care acum ii daduse si un nume omenesc, acela de IleanA) sa consfinteasca iubirea lor prin cununie, nu vrea sa auda nici de popa, nici de biserica" De altminteri, satul vuia de zvonuri cum ca Aliman s-ar fi insotit cu o strigoaica" care-i suge sangele: Era salbatica. Cu multe ascunzisuri si taine." Curand, iubirea celor doi fu curmata de Totusi, in interpretarea data de Voiculescu mitului, elementul malefic ne apare substantial atenuat. Lostrita-Ileana este fiinta apartenenta altui regn, celui ichtiologic-acvatic, pare-se indragostita de un om si aspirand, tara a izbuti pe deplin, sa intre in lumea lui. (Drama iubirii cu parteneri din regnuri diferite am mai intalnit-o si in Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu, unde unii comentatori au vazut un Luceafar rasturnat.)



Si iar simtea desteptata in carnea bratelor dulceata unei poveri neuitate. Cand sosi la locul de care povestise baiatul, lostrita era acolo. Ea se intoarse deodata nalucitoare, cu capul tinta la Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni, fulgerand apele, spre el. AŁ>rhul incremeni. Dar numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: Iata, Vin! si smucindu-se din bratele a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita El a mai iesit o data. Tinea lostrita si, ametit de izbitura apelor, se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele. Apoi s-a cufundat in valurile care, bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna."



Povestirea ne apare in stransa relatie cu o alta, tot pe atat de mitologic-folclorica si ichtiologica, binecunoscuta Pescarul A min, cumva inca mai bine realizata din punct de vedere al expresiei, artistice, al compozitiei in primul rand. Poate fi pusa, in alt chip privind lucrurile, in legatura si cu o marturisire autobiografica:



Ma intrebati despre credinta si expresia ei lirica? Despre arta si credinta? Va voi raspunde ca, in ce priveste inotul, cu cat gesturile in apa sunt mai mari si mai galagioase, eu atat inotatorul e mai slab, mai nesigur, aproape de inecare. Nestiutorii, incepatorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase si grandilocvente gesturi cu bratele si picioarele inotul perfect se face fara opintiri, e ne-simtit Plutesti* aproape cufundat intreg in apa, abia miscand Astfel e inotul de fond, inotul serios, in mare si ocean." (Confesiunea unui scriitor si Medic, Gandirea, 1935.)



Frumusetea, poezia iubirii pure - nu neaparat spiritualizata in sensul eminescian binecunoscut, ci inteleasa ca. fenomen organic si de nezdruncinat, lege a naturii careia ne supunem cu totii, om, animal, flora etc. - se realizeaza pe deplin tocmai prin observarea etosului la limita regnurilor, ca in Har de Arghezi, ca in Uveden-rode si Riga Cryptode Ion Barbu, ca in cantecul anacreontic, de libov", al lui Parpangel din extraordinara Tiganiada a lui 1. Budai-Deleanu, ca in Cantecul spicelor de Lucian Blaga:



Si s-a incins intre ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. Parca fusesera facuti unul pe potriva celuilalt. Era frumoasa, cu chipul poate cam bucalat, suie, cu trupul lung, mladios si despicatura coapselor vsus, ca la bunii inotatori. Flacaul uitase dintr-o data de lostrita si de vraji. Tinea fata in brate, si dulcea ei povara implinea tot ce ravnise si jihduise nebuneste pana atunci. Ziua stau inchisi in casa ori umblau alintati prin paduri. Noaptea ieseau Ja Bistrita, tinandu-se de dupa gat. Se scaldau cu nesat, goi amandoi, pana ii prindeau zorii. Apele se faceau pe rand de aur, de argint si apoi albastre, invaluindu-i tainui-toare."



Spre a fi bine intelesi, putem sa ne exprimam si asa: orice urma de trivialitate, de ceea ce cu un cuvant rau utilizat se cheama sex", dispare intr-un text precum-cel de mai sus, pentru ca povestitorul relateaza pur si simplu iubirea dintre un flacau si o hirtiera-pestoaica, o naluca.



Spre deosebire de Sadoveanu, spre exemplu, cel din povestirile cinegetice si pescaresti, al Caror cadru este natura, in inteles larg, Voiculescu este mai intai si intai interesant, atragator prin ce spune si abia in al doilea rand prin modul cum spune ceva. Fraza lui Sadoveanu este melodioasa, muzicala, cu o desfasurare morfo-sintactica molcoma, nezorita, fara cusur. La Voiculescu expresia este mai aspra in sunet, aglomerarile narative sunt mai numeroase, descriptiile pastrate la strictul necesar, cu aducerea in prim-plan a intamplarilor, deloc incetosate de cunoscuta aura lirica a marelui moldovean. (Pe care - din ce pricina oare? - generatiile mai noi nu-1 gusta, Voiculescu parand a-i trece, in ochii lor, inainte. Pe nedrept totusi, dupa parerea noastra.) Si totusi ceea ce numim poezia mitului folcloric ramane, in Lostrita, ca si in multe alte bucati, deplina, inteleasa si comunicata direct chiar de povestitorul insusi, cand scrie spre final: Dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se impodobeste an de an cu noi adause si alte scornituri dupa inchipuirile oamenilor, jinduiti de intamplari dincolo de fire".






Fie ca este asa, fie ca nu este (caci s-ar putea ca pe meleagurile de acum ale Vaii Bistritei, stricata" de barajul de la Bicaz si, in general, poluata, la propriu si la figurat, cu tot felul de elemente ale civilizatiei moderne, sa fi disparut absolut orice urma de mitologie ichtiologica), poetul-prozator Vasile Voiculescu se afla in elementul sau si in drepturile absolute ale artei sale. Aproape ca nu mai are importanta sursa folclorica initiala. Prozatorul a reinventat, propriu-zis, mitul Lostritei, intr-o opera de sine statatoare, consideratiile noastre, toate, neavand alta menire decat a intari chiar aceasta nascocire frumoasa a imaginatiei prozatorului artist. in alta ordine, Lostrita lui Vasile Voiculescu poate prilejui cateva observatii interesante comparatistice, pe care este necesar sa le facem, cat de sumar, tocmai pentru a reliefa mai clar valoarea operei.

Mitul de fata, al lostritei, poate fi pus in legatura cu acela al Ondinei germanice si scandinave, zina adancurilor apelor care ii atrage pe pescari si-i duce in palatul de cristal, poetul roman rie-fiind, desigur, strain de aceasta tema indeajuns de frecventa in literatura romantica din secolul trecut. Celebra a ramas in primul rand povestirea Udine, scrisa in 1811, opera a cavalerului Friedrich Heinrich de La Motte-Fouque (1777-1834), inspirata din vechile saga, dar si din vechile romane cavaleresti. Udine-Ondine, strania adolescenta adusa de torentul apelor langa coliba-unui pescar, care o adopta, tanjeste visand iubirea cu un om, in scopul schimbarii conditiei regnului sau acvatic. Cel ales este Huldbrand, un cavaler ratacit prin padure, cu care se insoteste. insa Huldbrand se indragosteste de o fata comuna, Bertalda cu care urmeaza a se casatori. Ondina, retrasa in fundul apelor, in palatul ei de cristal, isi plange nefericirea. Pana in momentul in care, prezentandu-se la nunta celor doi, iubitul ei nefiresc moare imbratisand-o, cuprins de un dor mai presus de puterile lui. Ca si in Lostrita lui Voiculescu, farmecul trist al naratiunii, valoarea artistica, in fond, constau in situarea intamplarilor la limita dintre real si fantastic.



Daca nu a cunoscut direct opera lui de La Motte-Fouque, Voiculescu a ajuns intr-un fel oarecare la aceasta, foarte probabil prin mai cunoscuta in epoca Ondine, piesa de teatru in trei acte a lui Jean Giraudoux (1939), o exceptionala prelucrare in limba franceza a povestirii romanticului german pretimpuriu. in naratiunea originala insa, ca de altminteri si in Lostrita lui Voiculescu, elementele naturii personificate in zana apelor degaja o poezie mai profunda. in aceeasi ordine de idei, nu este lipsit de interes sa amintim ca Eminescu insusi, cum vedem dintr-o postuma scrisa la varsta de numai nouasprezece ani si intitulata chiar Ondina (FantaziE), era atras de acest motiv. Iubirea pura, ca in Sara pe deal (o alta postuma, scrisa tot acum, de fapt o varianta la OndinA), se confunda cu maretia naturii si eterna Geneza, simbolizate intr-o zana: Ondina, / Cu ochi de lumina, / Cu bucle ce-nvaluie-n aur / Tezaur! // Idee, / Pierduta-ntr-o palida fee /Din.planul Genezei, / Ce-alearga / Ne-ntreaga! II II Dar am o campie ce undoaie-n flori, / Campia sperantelor mele. / Acolo te-asteapta razandele zori, / Pletindu-ti coroana de stele. / S-aduci prin amor / De viata fior, / in campul sperantelor vina, / Ondina." intr-o alta compunere, Muresanu, reluare a tabloului dramatic" cu acelasi titlu, din 1869, Ondina este zana apelor care dialogheaza cu Delfinul:

Delfinul (se arata ca un tanar frumoS): Ondina, / Cu ochi de albastra lumina, / Cu parul tau lung, un tezaur / De aur / Tu, prada, / Cu pieptii tai dulci de zapada, / Te-oi prinde pe mare vreodata, / Si-reata! // Atunce / Simti-vei duioasele munce, / Cu care-al meu suflet in flama / Te cheama. // ONDINA: Delfine, / Tu crainic al marii regine, / De-ai fi credincios, cu iubire, /Un nume" etc.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.