Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU - poza (imagine) portret Vasile VOICULESCU



Despre In gradina Ghetsimani

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

In gradina Ghetsemani - o meditatie pe tema Legea Iubirii
IN GRADINA GHETSEMANI - comentariu
IN GRA,DINA GHETSEMANI - analiza literara
In gradina Ghetsimani - mitul christic al suferintei
IN GRA,DINA GHETSEMANI - Poezie religioasa - Motivul biblic








IN GRADINA GHETSEMANI - comentariu :: In gradina Ghetsimani de Vasile VOICULESCU





Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna. Curgeau sudori de sange pe cliipu-i alb ea varul Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.

O mana nendurata, tinand grozava cupa, Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura Si-o sele uriasa sta sufletul sa-i rupa Dar nu voia s-atinga infama bautura.

in apa ei verzuie judau streliei1 de miere Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii, Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-1 mai vada Treceau batai de aripi prin vraistea2 gradinii Si uliii de seara dau roate dupa prada.



O data cu mai toti traditionalistii afirmati plenar in epoca Gandirii din deceniul al treilea, de la Ion Pillat, Adrian Maniu si Nichifor Crainic, Lucian Blaga la Radu Gyr, Vasile Voiculescu este si un poet religios. Culegerea Poeme cu ingeri (1927) este definitorie in acest sens. insa aceasta trasatura a temperamentului sau poetic o putem detecta si mai devreme, bunaoara chiar in compunerea de fata, in gradina Ghetsemani, inclusa in volumul Parga, aparut cu sase ani inainte, in 1921, la Editura Cartea Romaneasca. O descoperim apoi ca o permanenta pe tot parcursul creatiei lui V. Voiculescu. Postumele aparute in volumul Ganduri albe (Cartea Romaneasca, 1986), la 22 de ani de la moartea scriitorului, sunt cu totul edificatoare, in sensul ca ne aflam in fata celui mai mare poet religios din intreaga literatura romaneasca, de la Dosoftei si I. Heliadc Radulescu pana la contemporanul nostru Ioan Alexandru. Deosebit de pretioase pentru intelegerea cat mai adecvata a operei lui V. Voiculescu, in general, si a poeziei ce ne propunem sa o comentam aici, in special, sunt cele spuse in Confesiunea unui scriitor si medic, adresata studentilor de la Facultatea de Teologie a Universitatii din Bucuresti, in 1935, dupa modelul celor organizate, tot cam pe atunci, de profesorul Dimitric Caracostea la Facultatea de Litere si Filozofie. Confesiunea a fost publicata in revista Gandirea (anul XIV, oct., 1935; v. si Ganduri albe, op. cit., p. 447). Iata cateva pasaje edificatoare:



"Sunt nascut la tara, ceea ce socotesc ca e cel mai mare noroc clin viata mea. Parintii mei, oameni simpli, au fost piosi, de o credinta neabatuta de nici o clipa de sovaire sau de indoiala. Practicanti moderni, fara habotnicie, religia a fost insa pravila, enciclopedia vietii lor practice. in casa noastra s-a citit mult, mai ales carti religioase si rituale. Biblia cu Vechiul si Noul Testament, Vietile sfintilor, mineele pe care le imprumutam de la biserica []. Teatrul nostru cel mai scump era liturghia si serviciul religios din fiecare duminica si sarbatoare, mai ales dupa ce descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor si aluziilor liturgice. Mai desfatatoare decat orice gala de opera, din cate am vazut de atunci incolo, mi-au ramas deniile Pastilor, cu marea si minunata Vinere, cand cantam prohodul"



Si nu numai in planul pur afectiv, al rememorarii copilariei din Parscovul natal ("Sufletul nostru, macar in copilarie, prinde, fara sa stie, in placa lui sensibila, pe Dumnezeu" - rii se mai spune in aceeasi ConfesiunE), ci chiar in cel reflexiv, al omului matur care cauta o justificare riguros logica a comportarii lui ca artist. Vecinatatea lui Blaga, Nichifor, Crainic, Nae loncscu, chiar Petre Tutea se simte numaidecat in ceea ce s-a numit "organicismul ortodoxist". Citam iarasi din amintita sursa:



"M-am nascut, cred, un tip credincios, organic credincios, si indraznesc sa spun credincios chiar daca nu as fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-1 prinde dintr-o data []. Fericiti cei ce nu au nevoie de logaritmi mistici sau religiosi ca sa-1 afle pe Dumnezeu. Ce simpla e credinta! Domnilor, iertati-mi indrazneala, dar as pune intre fericirile de pe munte si pe aceasta: fericiti cati se nasc credinciosi. Despre unul ca acesta a spus Domnul prin gura psalmistului: «inca din pantecele maicii tale te-am ales»."



in gradina Ghetsemani este un poem-icoana inchinat Fiului Omului, Patimilor lui Iisus. Poezia poate foarte bine intra intr-un grup tematic anume conturat, o data cu alte bucati similare, precum Iisus pe ape, Pregatiri pentru cina, Cina cea de taina si altele, aparute in Poeme cu ingeri. "Rugaciunea din Gradina" este un tablou mural frecvent in aproape toate bisericile, situat de obicei pe peretefe din stanga catapetesmei, sub celelalte panouri mari infatisand "Rastignirea" si "invierea". Grupul pictural isi are punctul de origine al inspiratiei, ca si poezia lui Voiculescu, in aceste versete din Noul Testament:



"Si dupa ce au cantat laude au iesit la Muntele Maslinilor [] Atunci Iisus a mers impreuna cu ei la un loc ce se cheama Ghetsemani si a zis ucenicilor: Sedeti aici pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga [] Si mergand putin mai inainte a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: «Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti» [] Si iarasi ducandu-Se, a doua oara, S-a rugat, zicand: «Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-1 beau, faca-se voia Ta»." (Matei; 26, 39-42)

"Si iesind S-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, si ucenicii L-au urmat. Si cand a sosit in acel loc le-a zis: Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita. Si El s-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, si ingenunchind Se ruga, zicand: «Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca.» Iar un inger din cer s-a aratat si-L intarea. Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant." (Luca, 22, 39-44)



Puterea emotionala a versurilor la care ne referim, ca de altminteri si a versetelor biblice citate, sta in omenescul suferintelor lui Iisus, Fiul Omului. Daca este adevarat ca Iisus a fost Dumnezeu, de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, daca a fost Atotputernic, atunci s-ar parea ca "paharul" (metafora pentru patimile, rastignirea si moartea care il asteptau in urmatoarele doua zile dupa Rugaciunea din gradinA) putea fi baut cu seninatate deplina. Iisus insa - si aici intervine elementul ortodox, autohton, taranesc si romanesc totodata - a fost sa fie facut om, cu voia Tatalui, om ca toti oamenii, nu numai Dumnezeu, "lupta cu soarta si nu primea paharul / Cazut pe branci in iarba, se-mpo-trivea / Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul", la vederea grozavei cupe, pe care "o mana nendurata" i-o intindea implacabil. Bautura era "infama" si setea omeneasca "uriasa". Omul-Dumnezeu (sau Dumnezeu prefacut in Om, pentru iertarea pacatelor omeniriI) lupta cu moartea naprasnica, cu suferinta, dar stia ca in "apa verzuie" cu otrava, sub venin, se afla dulceata izbavirii in chip de "strelici" de "miere" (pete galbene; V. Voiculescu se caracterizeaza adesea prin faptul ca introduce regionalismele cele mai neasteptate in poezie, dar si in prozA). Asociatia venin-dulceata, altfel interpretabila, mai curand, in sens profan, o gasim si in Testamentul lui Arghczi: "Veninul strans l-am preschimbat in miere / Lasand intreaga dulcea lui putere". In acelasi chip, poate, puterea omeneasca in suferinta si dumnezeirea lui Iisus transforma paharul cu otrava in dulceata, altcum spus,in euforia spiritului patimirii pentru mantuirea lumii.



Poemul-icoana, cum am numit compunerea in gradina Ghetsemani, are si o usor perceptibila tenta epica (data de pasajele deja citate din Noul TestamenT), in cele patru catrene care il compun. Lucrul se poate observa lesne si din predicatele verbale puse la imperfect: lupta, nu primea, curgeau, starnea (strofa I), se cobora, ducea, sta, nu voia (strofa a Ii-A), jucau, simtea (strofa a IlI-A), se framantau, pareau, treceau, dau (strofa a IV-A). El ramane insa intai de toate "icoana", prin puternica impresie plastica, prin culorile sumbre, noptatice, sub inceput de furtuna, cu punctul central al tabloului in "paharul cu otrava", spre care sunt atintiti ochii Omului-Dumnezeu care se roaga fierbinte, cu lacrimi de sange. In toate picturile-fresce din biserici care infatiseaza "Rugaciunea din gradina", Paharul figureaza obligatoriu - simbol al suferintei de neinlaturat - inconjurat de raze luminoase, element mistic-miraculos, net desenat, suprapus tenebrelor din jur. Strofa ultima vine sa incadreze ca o rama exceptionalul eve-niment-tablou. Natura, asemeni unui acord muzical in gama minora, vine cu invalmaseli prevestitoare de furtuni: maslinii de deasupra se framanta necontenit, "fara tihna", parand ca "vor sa fuga din loc", sa nu mai fie martorii tragicului moment, in timp ce "vraistea gradinii" (alt clement lingvistic regional tipic voiculesciaN) este strabatuta de misterioase "batai de aripi" (de demoni sau de ingeri?), iar.ulii de prada "dau roata", adulrhecand moartea.



"Paharul" chinurilor la care va fi supus Iisus, dupa Rugaciunea din gradina - devenit metafora comuna in limba romana, in cea veche indeosebi (vezi in Divanul lui Cantemir: "paharul vietii" si "paharul mortii") - se asociaza in viziunea lui Voiculescu si cu "Graalul", paharul, spune legenda, din care lisus ar fi baut la Cina cea de taina. Tot legenda mai spune ca in acest pahar, pastrat ca o relicva, losif din Arimatcca ar fi cules picaturile de sange de sub crucea Rastignitului. Paharul devine astfel Sfantul Graal, simbol al puritatii crestinismului. Cum bine se stie, a ramas celebru, in literatura medievala, poemul Perceval sau Povestea Graalului de Chretien de Troycs (1130 cea -1195 ceA), continuat, in cursul secolului al XlII-lea, de multi alti trubaduri, romanul cunoscand astfel o imensa popularitate, gratie caracterului sacralitatii sale si cavalerismului de care e impregnat. El a inspirat puternica opera Parsifal lui Richard Wagner, reprezentata la Bayreuth in 1882, simbolizand acum lupta omului cu el insusi, cu pacatele lui si ale altora dintre semeni, asa cum Parsifal-Pcrceval atlase candva mult ravnita "Via crucis" a mantuirii depline. Facem aceste consideratii anume spre a se vedea continuitatea si adancirea sentimentului religios in poezia lui V. Voiculescu, pe intreg parcursul carierei lui poetice. Iata, drept argument, poezia Graalul, scrisa, cum reiese din datarea foarte exacta {duminica, 13 ianuarie 1952, BucurestI), la peste trei decenii de Gradina Ghetsemani:



Unde tanjeste, Doamne, acum Graalul De dumnezeiescul tau sange plin? Ce alt Amforthas pangareste pocalul Slujit de Parsifal si Lohengrin?

Zadarnic de-o viata bat lumea nauca, Munte cu munte, nazuind spre cer, Nu-1 aflu. Trimite lebada sa ma duca Ma leg pan-la moarte sa-i stau cavaler.

Lui Klingsor vrajmasul sa-i smulg fara teama Lancea din bratu-i raufacator Dar tot mai slab, tot mai departe aud cum cheama. Cum cheama Graalul un mantuitor

Tu-l cauti prin lume? Ci Graalul e-n tine

Muntii din harul lui urci:

E inima! Tainic potir pus de mine

Si-n loc de paznic, tu-i esti Amforthas, tu Klingsor, si-i spurci.



Am facut aceasta referire - relatia dintre cele doua poezii cu caracter religios - spre a demonstra legatura foarte stransa dintre amintirile copilariei de la Parscov, altfel spus traditionalismul crestin ortodox si romanesc, si elementele de cultura ale artistului, fie ele si de domeniul catolicismului mistic medieval si apusean. Pentru ca, inca o data - modern fiind -, acest homo religiosus care este poetul V. Voiculescu intelege crestinismul de la nivelul filozofic cel mai inalt, totodata in chiar spiritul evangheliei lui Hristos: Dumnezeu nu se afla in alta parte decat in noi insine! Unde se afla imparatia cerurilor despre care ne tot vorbesti? L-ar fi intrebat fariseii si saducheii pe Iisus. Nu in alta parte, nefericitilor si neintelegatorilor, le-ar fi raspuns El, decat in voi insiva! Ramane doar sa stiti a o descoperi.

in chip foarte sigur, V. Voiculescu a fost un poet, un ganditor si unul dintre putinii oameni care nu numai ca credea in Dumnezeu, dar il si descoperise, cu cea mai mare certitudine: in el insusi, in noi toti, semenii lui, cei in stare a fi deopotriva cu el, a-1 intelege adica.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.