Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Nicolae FILIMON



    Nicolae FILIMON - poza (imagine) portret












Nicolae FILIMON - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 6 sept. 1819, Bucuresti - m. 19 mart. 1865, Bucuresti.

Prozator si publicist.

Fiul lui Mihai Filimon, protopopul Bisericii Enei din Bucuresti, si al Mariei.

Primele notiuni la Scoala catihetica din curtea Bisericii Enei, cu dascalul Chivu, apoi in casa marelui logofat Scarlat Barcanescu si in cea a clucerului Eftimie Rasuceanu, unul dintre epitropii bisericii. Ar fi urmat si scoala de cantareti bisericesti a monahului rus Vissarion si, poate, scoala de cantareti de pe langa Soc. Filarmonica a lui I. Heliade Radulescu si C. Aristia. Cantaret la Biserica Enei (atestat in 1829 si 1842), epitrop al ei (din 1852 pana la moarte). Dupa marturiile lui Ion Ghica" class="navg">Ion Ghica, a fost corist in trupa Henrietei Karl si flautist in orchestra trupei italiene ce dadea spectacole de opera in Bucuresti. Functionar al Departamentului Credintei, obtine rang de pitar (1856) si este "ajutor la masa a doua"; in 1859, devine secretar al Comisiei Documentare. Din 1862, o data cu infiintarea Arhivelor Statului (in cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice) este functionar la aceasta institutie (sef al Despartirii Istorice si a Bunurilor Publice). Debuteaza cu un art. in ziarul Nationalul (1857), deschizand astfel o intensa activitate de cronicar muzical si teatral si, din 1858, dupa intoarcerea dintr-o lunga calatorie prin Imperiul Austriac, Germania si Italia, de memorialist si nuvelist (Monastirea dominicanilor dupe colina Fiesole, devenita ulterior nuvela Mateo Cipriani). Publicate in foiletonul ziarului Nationalul, intre 6 sept. - 22 oct. 1859 si 3 ian. - 24 mart. 1860, sub titlul Trei luni in strainatate. Impresiuni si memorii de calatorie, notele sale de drum sunt adunate in voi. Escursiuni in Germania meridionala. Memorii artistice, istorice si critice (1860). Colab. inceputa in 1861 la Revista Carpatilor, condusa de G. Sion, are un caracter mai pronuntat literar. in acelasi an tipareste al doilea voi., cuprinzand nuvelele Mateo Cipriani, Bergamo si Slujnicarii (1861). Din 1862 colaboreaza la Taranul roman al lui Ion Ionescu de la Brad cu critica muzicala si teatrala, cronici agrare si, mai ales, cu basme culese si prelucrate de el (Roman nazdravan, Omul de piatra, Omul de flori cu barba de matasa), insotite de note. in Revista romana a lui Al. Odobescu (fostul sau coleg la Comisia Documentala) publica intre 1862 si 1863 in foileton "romantul original" Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca, aparut in voi. in 1863. in 1864 colaboreaza cu cronici muzicale la Buciumul lui Cezar Bolliac, directorul sau de la Arhivele Statului. A mai colaborat la Independenta, Tribuna romana (Iasi), Monitorul si Dambovita (unde se inregistreaza ultima sa aparitie publicistica, in ian. 1865). FILIMON a fost primul nostru critic muzical profesionist, un folclorist cu insemnate merite; romantic si pitoresc in nuvele, dar inzestrat si cu apetenta clasicului pentru fizionomii si caractere, el are in roman "intuitii balzaciene" si siguranta "tonurilor fundamentale": de unde si vigoarea cu care impune genului un model, un personaj, precum si "un ideal etic si social" (G. Calinescu).



inceputurile publicistice ale lui FILIMON nu dau o indicatie despre prozatorul de mai tarziu decat intr-o forma indirecta. Cunostintele sale de tehnica muzicala sunt foarte precise, gustul e sigur, format, opiniile solide, cronicarul facand concomitent, asa cum anunta de altminteri intr-un fel de program, informare si judecata critica aspirand la ridicarea spectacolului liric si dramatic la un nivel european, dar si la formarea competentei publice in a le aprecia, imprejurarea ca numele cronicarului era cunoscut in Italia si ca artistii straini se temeau de judecatile sale da o imagine despre statutul moral si intelectual al lui FILIMON si despre aspiratiile sale. Acest targovet gurmand si bon viveur, crescut in climatul cultural care 1-a dat si pe Anton Pann, a fost intaiul nostru critic muzical, in acceptia moderna a cuvantului si, in fond, un intelectual cu gust occidental. Cu siguranta, calatoria intreprinsa in 1858 prin Austria, Germania si Italia era dictata de dorinta de a vedea spectacole muzicale de tinuta, de intentia de a se instrui, dar ea inseamna implicit si inceputul unei schimbari radicale in mentalitatea si preocuparile lui FILIMON Conversiunea literara era denuntata, poate, de via lui inzestrare pentru schita de moravuri, pentru surprinderea caracterelor, pentru dialog; temperamental, FILIMON era un meridional dispus sa-si deschida sufletul, dar, in acelasi timp, capabil de observatia ascutita si exacta, de evocarea unei situatii sau a unei atmosfere (din aceasta cauza, paginile cele mai reusite, sau chiar savuroase, ale memorialului sau nu sunt cele ale "turismului artistic", ci observatiile despre tovarasii de calatorie, detaliile morale, caracterologice, vestimentare, "sociale" adica, informatiile practice, toata anecdotica marunta pe care relatarea sa o contine). Serialul foiletonistic al "insemnarilor si notelor de calatorie", care a aparut in ziarul Nationalul in 1859 si 1860, este, oricum, numai in sens larg opera de scriitor. Minutios si pedant cum ii era felul, FILIMON ia note pe traseul parcurs, foloseste ghiduri, instruieste, informeaza: face, adica, oficiul oricarui ziarist. Publicarea, in 1860, a acestor note in primul volum al autorului (Escursiuni in Germania meridionala; a doua parte a lor n-a mai fost scrisa) incheie de fapt o perioada in cariera intelectuala a lui F., in loc s-o inaugureze. Dimpotriva, colaborarea inceputa in 1861 la Revista Carpatilor apare dominata de intentii literare. Autorul recupereaza tot ceea ce poate sa ia o turnura artistica din propria sa activitate anterioara si, in prelungirea nuvelelor O cantat rita de ulita (1858, Nationalul) si Monastirea dominicanilor dupe colina Fiesole (1859, ibidem), reia un mai vechi articol din 1858 (Schita din viata si scrierile celebrului maestru Donizetti) ce devine, dupa modelul lui Mateo Cipriani, nuvela Bergamo (intitulata initial Orasul Bergamo si monumentul maestrului Donizetti, in Revista Carpatilor, 1861); tot acum scrie si publica Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala (Revista Carpatilor, 1861), precum si, refacuta din capitolul al XDC-lea al Escursiunilor recent aparute, "novela" Friderich Staaps sau atentatul de la Schon-brunn in contra vietii lui Napoleon I, si tipareste volumul Mateo Cipriani, Bergamo si Slujnicarii (1861). Totul ne indreptateste sa credem ca anul 1861 este cel in care s-a cristalizat in mintea lui FILIMON dorinta de a deveni scriitor, prozator de fictiune (caci, pana in acest an, masurate prin intentionalitatea ce le produce, scrierile sale il denota predominant pe publicist). Parerea lui Ion Ghica, exprimata intr-o cunoscuta scrisoare catre Vasile Alecsandri ("modest pana la a rosi cand auzea laude pentru scrierile lui, n-a banuit niciodata ca era un scriitor de mare merit"), care a facut cariera in critica noastra, este in perspectiva "conversiunii" din 1861 in mare masura amendabila. Asa cum amendabila este si contradictia latenta din aprecierile unor critici (de la Nicolae Iorga la Serban Cioculescu) ce accepta "realismul" scriitorului ca pe un fel de produs al "naturii" sale, opunandu-1 artificio-zitatii romantice din unele nuvele, inteleasa ca un produs secundar al influentelor livresti. In Ciocoii vechi si noi bipartitia in "rai" realisti si "buni" romantici, ca simboluri ale stilurilor scriitorului, nu este rezultatul unei opozitii dintre o natura spontan clasica si realista si o cultura romantica: ambele directii reprezinta produsul artei, al elaborarii si al cautarii artistice. Pentru F., chestiunea scrisului nu se punea, evident, in termenii unei optiuni intre romantism si realism; tot ceea ce apare astfel in opera sa este rezultatul, deductibil prin comparatie si analiza, al unei prelucrari formale ce se poate situa intre polul mai familiar al publicisticii (ale carei prelungiri sunt puse in evidenta de Tudor Vianu pana in proza romanului Ciocoii vechi si noi), si cel "nobil" al literaturii. Dar FILIMON se supraincarca retoric nu numai pentru a deveni mai "literar", ci si pentru a inalta textul la demnitatea a ceea ce nareaza. Asa se explica si rescrierea nuvelei Friderich Staaps, si folosirea tonului "tragic" in nuvelele romantice, si turnura ideala conferita unora din personajele romanului. Dupa cum, analog, tot un imbold al adecvarii se poate citi si in Dedicatia la Ciocoii vechi si noi ce propune, in esenta, aceeasi arie a potrivirii unei "expresii" lingvistice (romanul) la un "continut" de viata (referentul lui propriu-zis, "ciocoiul") si lumea sa. Bifrontismul lui FILIMON pare deci explicatia in arta a unei teorii clasice a stilurilor: autorul rezerva un stil inalt unor personaje precum banul C, Maria si, prin ecou, Gheor-ghe, si unul jos, "umil", celor in sens clasic "comice": Dinu Paturica si oaspetii sai (Tudor Ciolanescu, Zamfir Plosca, Neagul Chioftea, Vlad Boroboata), chiar Costea, slugile boieresti, Neagu Rupe-Piele etc. Pentru conturarea acestor doua componente stilistice ce trebuiau sa se imbine in roman, FILIMON recurge la modele. Sfera "literaturii" prin excelenta este aceea a prozei romantice, dar si a romanului de apendice: Dumas si Sue, Paul de Kock si primii romancieri romani (I. M. Bujoreanu, G. Baronzi, Radu Ionescu) sunt nume invocate pe buna dreptate in critica. Lipsea totusi un model romanesc in sfera descriptiei de caractere, locuri si atmosfera autohtone. Pentru scrierile de miza mai redusa, precum "romantul" Nenorocirile unui slujnicar, acesta putea fi oferit de Kogalniceanu si, desigur, in primul rand de Heliade-Radulescu (a carui importanta pentru constituirea orizontului intelectual al lui FILIMON este de prima insemnatate in toate sectoarele, de la cel lingvistic, prin gustul pentru italienisme, la o anume moderatie in planul ideilor politice, la teoria burgheza a "nobletii de merit" opusa celei de stirpe sau la aceea asupra "comunismului" ciocoilor). Modelul in speta este proza satirica a lui Heliade; de altfel, pana la un punct, personajul acestuia, "domnul Sarsaila", putea oferi sugestii atat pentru Mitica Ramato-rian, cat si pentru "ciocoii condeiului", numiti astfel in Dedicatia romanului.

"Slujnicarii" sunt "ciocoii noi" ai Bucurestilor, aceia pe care i-a prins mai tarziu, cu egal sarcasm muntenesc, I. L. Caragiale, in "momentele" sale: dedati, in scrierea lui F., amorurilor ancilare (de unde si numele ce li se da), lipsiti de bani si de principii, ridiculizati pana la caricatura. Prin Mitica Ramatorian, FILIMON arunca o punte intre personajul fiziologiilor pasoptiste (gen activ si in ce priveste formarea literara a autorului, reluat de el si in Prologul romanului) si siluetele cara-gialiene. Tinand cont insa de faptul ca, in Ciocoii vechi si noi, din care a scris doar prima parte (cea despre "ciocoii vecin"), scriitorul intreprinde evocarea unei epoci revolute, pe care nu avea cum s-o cunoasca direct (evenimentele ce marginesc cronologic romanul sunt domnia lui Caragea si revolutia lui Tudor Vladimirescu), pentru constituirea acelui orizont stilistic mediu si umil, FILIMON recurge la alt limbaj. Numirea sa ca secretar al Comisiei Documentale si, cu multa probabilitate, cunostinta cu Al. Odobescu (coleg aici, pentru scurta vreme, cu F., colaborator, inaintea acestuia, la. Revista Carpatilor) indeamna spre documentarea de arhiva (lectura condicilor domnesti, atat de des citate apoi in subsolul romanului), o cautare ce se incadreaza, in ultima instanta, tot in directia unei optiuni pentru un model stilistic. Tonul mediu si umil, copios intrebuintat acum pentru reconstituirea unor moduri de exprimare, pentru abundentele descriptii ce fac farmecul romanului (dictate insa de aceeasi minutie si de acelasi spirit metodic dovedite de FILIMON fie ca repovesteste subiectul unei opere lirice, intr-o cronica muzicala, fie ca relateaza detaliile pitoresti sau culturale ale unei calatorii, in Escursiuni) este deci in egala masura un rezultat al unei elaborari formale si intelectuale si nu o inzestrare "naturala" a scriitorului, oricat de mare ar fi fost, de fapt, sensibilitatea sa nativa. Noutatea lui FILIMON intre cei ce au abordat, fara prea mare succes, romanul in timpul sau se sprijina tocmai in aceasta concepere a genului ca loc geometric al amestecului stilistic, pretinzand deci, implicit, o diferentiere marcata intre planuri si personaje. Pe de alta parte, s-a facut din Ciocoii vechi si noi un roman al parvenirii, ceea ce este adevarat in buna masura, fara insa ca aceasta incadrare sa epuizeze sensul scrierii. FILIMON insusi vorbeste de parvenire doar in doua locuri: o data in Prolog si inca o data in interiorul romanului; in rest, Dinu Paturica, "ciocoiul vechi", ce incepe prin a se infatisa in casa fanariotului Andronache Tuzluc umil, cu calimarile in brau, si continua prin a-i lua acestuia averea si amanta, prin a-1 ruina si a dobandi importante functii administrative ajungand sa participe la tradarea lui Tudor Vladimirescu si sa fie apoi pedepsit cu ocna, apare mai degraba ca un mare "ipocrit" si "ambitios". El este un "om extraordinar", un "plebeu" care devine "bici" pentru "fratii" sai, cum formuleaza, sententios, una din interpolarile la Friderich Staaps (nuvela rescrisa chiar in perioada redactarii romanului). in critica mai recenta (M. Anghelescu) s-a insistat cu multa indreptatire asupra elementelor clasice din arta filimonesca. in fapt, autorul nu intreprinde, prin Ciocoii vechi si noi, o analiza sociala a epocii, ci mai degraba o analiza tipologica in ordine morala. Personajul sau nu este, in intentia prima cel putin, reprezentantul unei clase, cat al unei categorii de caractere. FILIMON formuleaza in roman existenta unor planuri paralele pe care Dinu Paturica le transgreseaza succesiv: fiu de slujbas marunt, menit unei cariere cinstite, el isi insuseste abilitatea fanariota in a se imbogati, devine nu numai pricina ruinei binefacatorului sau, dar si spoliatorul "fratilor" sai, pana la tradarea lui Tudor (opozitia roman/strain este marcata pe tot parcursul cartii), isi reneaga si alunga tatal, infrange deci toate comandamentele morale. Aceasta incalcare a unor coduri traditionale este ceea ce confera caracterul "extraordinar" al lui Paturica, si nu ascensiunea sa: caci, in fond, evolutia personajului "bun" simetric, vataful Gheorghe, "din opincar mare spatar" (cum se intituleaza epilogul romanului) este si ea o parvenire, acceptabila insa, cata vreme reprezinta o rasplata a meritului moral, indiferent de obarsia umila a celui in cauza. Studiul "fiziologic" de moravuri ocupa in economia prozei romanesti din secolul al XlX-lea pozitia pe care o are in secolul urmator analiza psihologica, iar punerea in cheie are loc adesea cu mijloace livresti, de unde si o seama de inconveniente "psihologice". Astfel, descris in faza formarii sale, Paturica este aratat ca un desavarsit cunoscator de greaca, ce respinge insa lectura lui Homer, Pindar, Sofocle, Euripide, Anacreon, Sapho, ca prea "femeiasca", pentru studierea lui Plutarh, a Comentariilor lui Cezar, a vietii marilor barbati, a fiziologiilor sau a lui Machiavelli. Lectura gratuita, menita sa duca numai la o imbogatire a spiritului, la o satisfactie de ordin estetic, e inlocuita cu o lectura utilitara, continand adica indreptari posibile pentru viata (iar mai tarziu Dinu Paturica e infatisat mai in acord cu structura sa "comica", citind cartile populare: Sindipa, TU Bulwglinda, Proorocia lui Agatanghel). De altminteri, in Dedicatia romanului, FILIMON isi justifica optiunea pentru personaj dupa ce face o trecere in revista a "starilor" epocii (boierii, negutatorii, taranii, clerul) pentru a ajunge la acei "ciocoi ai condeiului de toate clasele si partidele"; in fine, in rezumatul ideologic al "studiului" sau, cuprins in Prolog, acceptiunea morala, si nu sociologica data categoriei "ciocoiului" de catre FILIMON este mai mult decat elocventa. In aceasta perspectiva si impartirea radicala a caracterelor romanului devine mai justificata. FILIMON are o predilectie "romantica" pentru eroic, demonstrata difuz in mai toate scrierile sale: in Escursiuni maghiarul Kovesdi Janos, in nuvele Friderich Staaps sau Mateo Cipriani, in roman personajul indirect al lui Tudor Vladimirescu (sau chiar, cu un registru mai jos, haiducii intalniti intr-un episod oarecum marginal, avand savoarea romantica a personajelor gasite de autor la Schiller sau in Contele de Monte Cristo al lui Dumas) sunt ipostaze ale caracterului eroic, ca sublimare desavarsita a unor inalte virtuti morale. Chiar si in ultimele scrieri de mai mica importanta, cum este, de pilda, O cantatrita de ulita (totusi una din nuvelele cele mai reusite ale autorului), se releva, printr-un contrast romantic, o opozitie intre precaritatea conditiei sociale si nobletea morala. Departe de a fi un prozator "obiectiv", FILIMON este, dimpotriva, pasionat si partizan, animat de un ideal moral si uman. imprejurarea ca scrierea sa devine si sociologiceste interesanta (asa cum poate interesa, de altminteri, dintr-o mie de motive, si sub unghi strict documentar) si ca personajele sale au o desavarsita credibilitate social-istorica (Tuzluc este fanariotul, in aceeasi masura in care e ipostaza clasica a batranului bogatas inselat in amor; chir Costea Chiorul apare ca intruchiparea coruptiei si a viciului, fiind "strainul" prin excelenta, dar si o ipostaza plauzibila a unui capitalism mercantil, incipient la noi etc.) nu trebuie totusi sa indeparteze interpretarea de la cercetarea intereselor adevarate ce intemeiaza scrisul filimonesc. Este de presupus ca autorul insusi era perfect constient de calitatea sa de scriitor: el aspira, chiar, sa fie scriitor, si, conform caracterului sau aplicat si temeinic, mobiliza in acest scop nu numai intreaga sa experienta (inclusiv cea de cronicar dramatic) si o documentare minutioasa, ce da rezultate de mare finete artistica in roman, ci si o constiinta literara in stare sa disocieze si sa aleaga. Intentionalitatea artistica este cat se poate de evidenta in romanul sau, si ea trece inaintea reconstituirii documentare si a analizei sociologice. A reabilita in FILIMON artistul constient, si nu pe acela care apare oarecum malgre lui este una dintre caile posibile ale innoirii viziunii critice asupra autorului. Interpretarea consacrata a lui FILIMON poate fi urmata insa neconditionat in aprecierea consecintelor insemnate ale operei lui pentru romanul romanesc. Legaturile ce se pot stabili cu usurinta intre scriitori diferiti intre ei, precum I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Mateiu Caragiale, I. M. Sadoveanu sau chiar, cum propune argumentat VI. Streinu, Camil Petrescu si FILIMON este elocventa in sine pentru fertilitatea sugestiilor sale. FILIMON a rezumat pentru proza romaneasca (pastrand, bineinteles, proportiile) contributia data la evolutia prozei franceze de Stendhal si Balzac, repere exorbitante, dar admisibile, totusi, pentru prozatorul roman (invocate, de altminteri, nu o data in exegeza critica a operei sale). Daca literatura pasoptista isi epuizeaza, in mare, influenta pe la sfarsitul secolului al XEX-lea, a doua mare generatie a prozatorilor munteni din veacul trecut (Ghica, Odobescu, F.) ramane in continuare "activa", prin semnificatii si consecinte artistice, in memoria scriitorului roman modern.



OPERA

Escursiuni in Germania meridionala. Memorii artistice, istorice si critice (1858), Bucuresti, 1860; Mateo Cipriani,Bergamo si Slujnicarii, Bucuresti, 1861; Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca, romant original, Bucuresti, 1863 (ed. ulterioare: 1879, cu o pref. de G. Marian ; 1889; 1890; 1896; 1902, cu o pref. de N. Iorga, ed. II, 1910; ed. III, 1924; 1928, cu un studiu de E. Lovinescu; 1931, comentat de G. Baiculescu; 1935; 1941, cu un studiu critic si glosar de N. Mihaescu; 1943; 1950, cu un studiu introductiv de P. Georgescu; 1956, cu o pref. de G. Ivascu; ed. II revazuta, 1959; ed. III, 1961; 1959, studiu introductiv de S. Cioculescu; 1963, pref. de A. Martin; 1965, ed. ingrijita, pref. si note de Domnica Stoicescu; 1966; 1967, pref. de G. Ivascu; 1970, ed. ingrijita si bibliografie de Domnica Filimon-Stoicescu, studiu introductiv de S. Cioculescu; 1971; 1972; 1977, ilustratii de Val Munteanu (unele din aceste ed. contin, pe langa roman, si alte scrieri ale autorului); Nenorocirile unui slujnicar, nuvela, cu o pref. de M. Dragomirescu, Bucuresti, 1916; Nenorocirile unui slujnicar, cu o introducere si note de G. Baiculescu, Bucuresti, 1932; Nuvele. Nenorocirile unui slujnicar si Mateo Cipriani, precedate de Amintiri si insemnari despre Nicolae Filimon de preot G. Negulescu-Batiste si N. Vatamanu, Bucuresti, 1942; Opere, I-II, ed., glosar si bibliografie de G. Baiculescu, cu o introducere de G. Ivascu, Bucuresti, 1957; Scrieri alese, ed. ingrijita, note si pref. de Domnica Stoicescu, Bucuresti, 1958; Roman Nazdravan, ilustratii de A. Demian, Bucuresti, 1961 (ed. noua, ilustratii de FI. Apostol. Bucuresti, 1974); Opere, I, ed. ingrijita si studiu introductiv de M. Anghelescu, note si variante de G. Baiculescu, Bucuresti, 1975; II, ed. ingrijita si note, glosar si bibliografie de M. Anghelescu, Bucuresti, 1978; Ciocoii vechi si noi, postfata si bibliografie de I. Rotarii, Bucuresti, 1981; Ciocoii vechi si noi. Bucuresti, 1984; Escursiuni in Germania meridionala, postfata si bibliografie de P. Cornea, Bucuresti, 1984; Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca, ed. ingrijita de M. Anghelescu, repere isto-rico-literare alcaniite in redactie de A. Rusu, Bucuresti, 1985; Ciocoii vechi si noi. Nenorocirile unui slujnicar, ed. ingrijita, tabel cronologic si bibliografie de Domnica Filimon, studiu introductiv de S. Cioculescu, Bucuresti, 1987; Ciocoii vechi si noi, postfata si bibliografie de L. Chisu, Bucuresti, 1990; Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca, pref., curriculum vitae si bibliografie de A. Goci, Bucuresti, 1993 (alta ed., 1996); Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca, studiu introductiv, tabel cronologic si glosar de Roxana Cofaru, Bucuresti, 1997 (alta ed" 1998); Opere, I, ed. ingrijita si cronologia vietii de M. Anghelescu, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

N. Iorga, Istoria, III; E. Lovi-nescu, Critice, III, 1920; G. Baiculescu, in Studii italiene, VII, 1940; idem, N. Filimon, initiatorul romanului romanesc, 1940; idem, Activitatea folcloristica a lui Nicolae Filimon. Studiu si texte, 1941; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta;N. Vatamanu, in Universul literar, nr. 18, 1943; N. Mihaescu, Valori literare in opera lui N. Filimon, 1943; G. Baiculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 1, 1946; G. Calinescu, Nicolae Filimon, 1959; N. Vatamanu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1965; E. Manu, in Contemporanul, nr. 3, 1965; V. Cosma, N. Filimon, critic muzical si folclorist, 1966; Perpessicius, Opere, II; I. Ghica, Opere, I, 1967; G. Ivascu, Istoria; T. Vargolici, Retrospective literare, 1969; A. Martin, Introducere in opera lui N. Filimon, 1973; M. Zaciu, in Vatra, nr. 3, 1973; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; G. Ivascu, Prozatori romani, 1977; N. Filimon interpretat de, antologie, pref., tabel cronologic si bibliografie selectiva de Gabriela Dantis, 1980; Studii de sociologie a romanului romanesc, Bucuresti, 1982; D. Pacurariu, Scriitori, I; De la N. Filimon la G. Calinescu. Studii de sociologie a romanului romanesc, 1982; G. Calinescu, Opere, XVII (N. Filimon, Gr. Alexandrescu), 1983; A. Mihu, Meandrele adevarului, 1983; M. Papahagi, Critica de atelier, 1983; Radu G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; St. Ca-zimir, Nu numai Caragiale, 1984; P. Cornea, Itinerar printre clasici, 1984; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; Zoe Dumitrescu-Busulenga - I. Sava, Muzica si literatura, I, 1984; M. Muthu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1985; A. Cosma, Geneza romanului romanesc, 1985; O. Densusianu, Literatura romana moderna, ed. II, 1985; C. Mateescu, Pe urmele lui N. Filimon, 1985; A. D. Rachieru, Vocatia sintezei, 1985; T. Vargolici, Aspecte ale romanului romanesc din secolul al XlX-lea, 1985; Al. Calinescu, Biblioteci; Perpessicius, Scriitori, II; Sultana Craia, Fetele Orasului, 1988; Catalina Velculescu, Intre scriere si oralitate, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 19, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Nicolae FILIMON

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae FILIMON




Limbajul prozei lui Nicoloe Filimon

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Ciocoii vechi si noi

- citeste textul
Ciocoii vechi si noi - tema si subiectul romanului
Dinu Paturica - prototip al arivistului
Romanul Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca
SA,RMANUL DIONIS de Mihai Eminescu
Ciocoii vechi si noi - roman de Nicolae Filimon
Caracterizare - Andronache Tuzluc - personaj in romanul Ciocoii vechi si noi
Chera Duduca - personaj in romanul Ciocoii vechi si noi
Dinu Paturica - personaj principal in romanul Ciocoii vechi si noi
CIOCOII VECHI SI NOI de Nicolae Filimon (1819 -1865)
Dinu Paturica - tipul parvenitului (arivistul)
Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soarea mananca de Nicolae Filimon
Ascensiunea si decaderea sociala a personajului Dinu Paturica