Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion GHICA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 12 aug. 1816, Bucuresti - m. 22 apr. 1897, Ghergani, jud. Dambovita.

Prozator

Fiu al banului Dimitrie (Tache) Ghica si al Mariei (n. Campineanu), sora lui I. Campineanu. Frate cu Pantazi Ghica.

incepe studiile in familie si la Scoala greceasca, apoi cu prof. francez J. A. Vaillant (1830) si la Scoala de la"Sf. Sava" (1831-1834).

Trimis la Paris pentru continuarea liceului, isi ia bacalaureatul in litere (1836) si in stiinte (1838), inscriindu-se apoi la Ecole des Mines, unde obtine (1840) diploma de inginer. intors in tara cu planuri de modernizare a exploatarilor miniere, este primit cu ostilitate si i se refuza orice functie, din pricina activitatii politice din anii studentiei si a colab. sale cu I. Campineanu. Trecand in Moldova, este prof. la Acad. Mihaileana din Iasi (1842-1843), deschizand cursurile cu o prelegere Despre importanta economiei politice (1842). Elaboreaza un plan de reorganizare a invatamantului din Moldova, pune bazele Soc. secrete "Fratia", impreuna cu N. Balcescu si Christian Teii, iar in 1844 scoate, cu Alecsandri, Kogalniceanu si Panait Bals, rev. Propasirea. Se intoarce la Bucuresti (1844); intreprinde o lunga calatorie prin Italia, Franta, Anglia (1845-1846), fiind ales, la Paris, presedinte al Soc. Studentilor Romani. In 1847 se casatoreste cu Alexandrina, fiica generalului Mavros. in 1848, trimis special al Comitetului Revolutionar la Constantinopol. Dupa infrangerea revolutiei ramane zece ani in exil. Numit bey (guvernator) al insulei Samos (1854-1858); perioada este colorat evocata in Scrisori si in Amintiri din pribegia dupa 1848, cele doua opere capitale ale prozatorului. Dupa Unirea din 1859, este presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de interne, functii ce i se vor incredinta si dupa 1866 (conservator, GHICA devenise anticuzist). In 1865, incepe publicarea seriei de Convorbiri economice. Membru al Acad. (1874) si presedinte al ei (1876-1881). Director general al teatrelor (1877). Ministru al Romaniei la Londra (1881-1891), perioada in care redacteaza studiul Pamantul si omul (neterminat) si Scrisori catre V. Alecsandri, aparute in Convorbiri literare (din 1879), apoi in voi. (1884; ed. definitiva, 1887). Bolnav, se intoarce in tara (1891), retragandu-se la mosia sa de la Ghergani. GHICA a fost "un mare scriitor ocazional, ca sa nu spunem un diletant in literatura. Nimeni ca dansul, nici Filimon, pe care-1 admira si 1-a urmat, depasin-du-1, nici chiar Odobescu, arheologul scriitor, care a reusit sa faca sa se uite arheologul in profitul scriitorului, n-au reusit sa invie trecutul cu atata fireasca inzestrare a penelului, parca substituit penei" (S. Cioculescu).



Contemporan, si nu dintre cei mai lipsiti de importanta literara, cu M. Eminescu, I. L. Caragiale, T. Maiorescu, GHICA a fost de regula omis din liste si invocat mai ales tes-timoniar, spre a proba inceputurile lui N. Balcescu sau Gr. Alexandrescu. Lasand prin urmare la o parte Convorbiri economice, scriere cu intentii stiintifice, dar cu semnificative insule literare, istoricul si criticul literar de astazi se va intoarce la memorialistul Scrisorilor, fie spre a descoperi un narator din familia lui Creanga, fie pre-monitii ale fabulosului balcanic explorat pe urmele sale de M. I. Caragiale, T. Arghezi, I. Barbu, fie un predecesor al balcanismului picaresc din P. Istrati si Z. Stancu. Dar mai ales comentatorul modern va fi sensibil in cazul lui GHICA la strategia savanta, in aparenta ei libertate, a naratiunii, dictata de logica subiectiva a rememorarii si de placerea cufundarii intr-un timp revolut ("placerea amintirii", termenul lui T. Vianu). Un alt ingredient savuros prin efectele sale de "expresivitate involuntara" (E. Negriei) este anonimatul, ca deziderat ce unifica scrierea memorialistica a lui GHICA cu cronicarii, in cautarea adevarului. "Mie nu-mi este iertat sa scriu, zice printr-o locutiune batraneasca G., decat numai atunci cand pot spune un adevar"; revine sintagma "curatul adevar" sprijinit pe "documente" si "dovezi". Tot ca in cronici, apar la GHICA avertismentele dramelor istorice ("O stea cu coada s-o sabie de foc", altadata "lacustele" care "se ingropa-sera in Baragan"); evenimentele sunt evocate de nara-torul-martor. Din fundalul agitat de drame si pitoresti personaje, deducem insasi copilaria scriitorului (Teodoros, Tunsu si Jianu, loan Campineanu). In cea dintai, de pilda, Conu Tache, tatal, apare punandu-si "capotul cel rosu" spre a incaleca la chemarea lui Voda "un armasar arapesc" ingrijit de "hagi Abdullah", imbracat si acesta "numai in fir, de sus pana jos". Colorate firesc de subiectivitatea memorialistului sensibil la reliefuri materiale, apar tablourile marelui epos pasoptist. In cele din urma, memoria de tip imaginativ-artistic a lui GHICA sparge intentia istoricului-arhivar spre a ancora pe taramul adevaratei literaturi. inving, prin urmare, "memoria vie", "ochii sufletului" (cu toate ca GHICA se disculpa de "pretentiunea [de] a trece scriitor"), stimulate, ambele, de gloria corespondentului sau virtual, V. Alec-sandri. O prima marca a literaturitatii lui GHICA este lirismul rememorarilor marturisit intr-o topica apropiata de Creanga, de pilda: "Cat imi place in orele mele de izolare sa-mi aduc aminte de unii din oamenii cu cari am trait alaturi, pe care i-am vazut"; se poate vorbi chiar de axiologia procesului rememorarii in sine, devenit valoare estetica. O a doua rezida in compozitia aleatorie a fiecarei scrisori, urmand meandrele oralitatii (cronicaresti), dar si ale stilului epistolar. Aflam chiar o strategie a amanarii, mai multe nuclee narative in scenografia "bucatii", despartite (sau in fapt legate) prin digresiunile pasoptistului imbatranit si nostalgic, ale patriotului pe alocuri xenofob, ale moralistului-sociolog. Momentele epice parantetice sau esentiale uzeaza de tehnica stop-cadrului, personajele fiind surprinse in miscarea vietii lor fizice, scenica prin minutioasa precizare a vestimentatiei; urmeaza portretul moral, punctul de varf al artei lui GHICA Constituirea personajelor, de regula picaros de extractie balcanica, beneficiaza de fixarea imprejurarilor socio-istorice, un respiro necesar in relatarea unor destine imprevizibile, cu repezi suisuri si coborari, romantice prin fatum (Teodoros, Jianu, generalul Coletti, T. Diamant). Memoria prodigioasa transforma aceste digresiuni istorice in pretioase monografii despre, de pilda, abuzul turcesc dupa "zavera", "starile sociale" dinainte de Regulament, "comunicatiunile" dificile ca o robinsonada a calatoriilor dinspre Bucuresti spre Iasi, petrecerile izbucnite dupa ciuma lui Caragea, coruptia fanariota in cumpararea "cinurilor", exilul boierilor la Brasov, povestea Eteriei, intemeierea "Fratiei", regasirea studentilor valahi si moldavi la Paris. Permanenta antitezei dintre vremea "santelor firi vizionare" si politicianismul sfarsitului de secol il apropie pe GHICA de Eminescu si de figura spiritului romantic.

Elogiul pasoptistilor aduce totdeauna suflu liric, ei fiind "samburele" ce "continea ideile viitorului", generatia care sunase "desteptarea romanismului din letargia [] grecismului fanariot". Violentprin contraste si infruntari in Tarile Romane, prin imprevizibile rasturnari, secolul trecut, "mare si luminos intre toate", va fi astfel deshumat de GHICA prin descindere in eul sau adanc, cum o si precizeaza explicit la un moment dat: "scormonind si dezgropand in memoria mea". in acest sens, putem oricand afirma ca Scrisorile contin istoria secolului al XlX-lea romanesc, reconstituita de un martor-narator cu un exceptional talent epic. Strategia portretului incastrat in asemenea reliefuri necesare vizeaza esenta psihologiei spre a alcatui "Muzeul Carnavalet al nostru" (G. Calinescu). Strategia poate fi considerata, intr-o masura, balzaciana; stop-cadrul se fixeaza marind detaliul fizic, tinuta, gestica personajului, care pare oferit ochiului scriitoricesc intr-o nemiscare hieratica, spre a capata treptat anima, a rosti replici grele de sens ca in cronici si a actiona conform temperamentului, in egala masura caselor li se dedica "portrete" minutioase (celor ale batranului Ghica); la fel, se face monografia ironica a islicului. Vizualizarea detaliilor se amplifica tactil, animand "un epos de factura orientala" (M.Muthu). Policromia carnavalesca a costumului domnesc va fi fixata in functie de ritual, intrucat scriitorul, fiul lui Tache Ghica, nepot, acela, al lui Grigore Ghica, a avut prilejuri suficiente de a-1 privi in copilaria sa cu atentie. Ceremonialul festiv cere voievodului "cabanita si cuca, sabie si topuz si tui"; in intimitate insa, "o scurteica lunga de pambriu verde, imblanita cu pacea de samur", oferite personajului interpus cu ajutorul unui "sfesnic mare de argint dinaintea icoanelor". Familia domnitoare prezideaza un bal la curte sezand pe sofale in atitudine rigida spre a afisa o costumatie solemn-grotesca in fata supusilor si, prin intermediul naratorului, imaginatiei noastre. Vesmintele voievodale de gala constau intr-o "giubea alba, hanger de brilianturi la brau [], funda alba cam pe frunte", pe cand tinuta ciudata a celor sase beizadele se distinge prin fesul de un fel anume, "rosu", "mititel", "cu funda de matase albastra". Scenograful de astazi nu poate omite in reconstituirile de epoca vesmintele boierilor, indicii ale rangului; logofatul Fanica se incinge cu "taclit" peste "antiriu", neofitul Nicolae Paunei poarta "cizmele cele galbene, binisul [], hangerul la brau", iar generalul Coletti "fustanela, cu mintean si cepchen cusut cu gaitanuri albastre". Portretul moral implicat in diegeza va mai fi precedat la GHICA de sumare prezentari ale personajului in tehnica descriptiva a unui Ureche sau Neculce. Apare detaliul fizic, Gri-gorie-voda, de pilda, fiind "un om maruntel, barba [] canita, mai mult rosie decat galbena", "ochii vii, glasul rastit si gros", un intelect precar ("cu foarte putina invatatura"). Aceeasi inramare se regaseste in portretele facute lui Filimon, fragilului Balcescu, lui Diamant. Naratiunile derivate, care flancheaza eposul primordial, par snoave sau "legende" neculciene, precum povestea lui Badea Niculae, numit "ban mare" valah de Mustafa Bairactaru, spre a fi, de fapt, sechestrat in munte la Closani. Replica, totdeauna exponentiala in scenele epice, face introspectia inutila. Badea Niculae isi revendica rangul, repetand conditia sa: "Cum a zis Mustafa"; logofatul Fanica ii impaca pe impricinati, hotarand absurd si irevocabil, in stilul abuzului institutionalizat: "Ai! ia-i, ceaus! Am inteles pricina; inchide-i pe amandoi la gros, sa dea fiecare cinci lei." Caminarache, parazit al lui Costache Sturza, revine la postura initial umila in fata "maretului boier", in urma incuviintarii condescendente a acestuia: "Na, mascara, vino de saruta mana". Alte dialoguri, de un umor implicit al situatiilor: dintre falsul cleric Paunei si felonul clucer, dintre sorbonardul Saint-Marc Girardin si savantul ofiter valah, frate al unui student parizian lipsit de aplicatie pentru studiu. Cele "doua tinere elegante" si "fasionabile", deci frantuzite, au replica aproape de a eroinelor lui I. L. Caragiale; "Pune-ti in gand, soro, Misu meu, una si buna, vra sa ma duca sa vad pe Mateescu jucand pe Millo director! Quelle idee, ma chere!" Daca o asemenea individualizare pare clasica prin tipicitatea complementara (D. Pacurarul), preferinta marcata a lui GHICA pentru destinele aberante, in sensul exceptionalului, implica o poetica romantica. "Fiziologi-ile" mai ipostaziaza bizareriile, ticurile batranilor boieri; incisiva cronica orala facuta de Buzoianu, avaritia nemilosului avar Furtuna, cel cu "butoaie pline tot cu galbeni chesaro-craiesti" descoperite postum "in pimnita la dansu". Nu mai insistam asupra portretelor de scriitori, extrem de populare. Coexistenta a si fost semnalata de critica. intr-adevar, "cresterea" si "descresterea" eroilor, permanenta hugoliana (sa nu uitam ca GHICA tradusese Her-nani), retin atentia memorialistului nu o data, ca si aventura imprevizibila. Destine romantice au, in Scrisori, haiducul Jianu, Teodoros, "Negos abisinian", pianista brutalizata de un sot grobian, moarta in floarea varstei, "cabadiii" sfarsiti in dueluri sangeroase, extaticul Diamant; anume imprejurari lumineaza in mod romantic caracterele, precum plimbarile nocturne pariziene in frenezia dialogului dintre tanarul, pe atunci, GHICA si Balcescu. Universul oriental evocat, pitorescul deseori comic al obiceiurilor au justificat considerarea scriitorului drept cap de serie (cu exceptia lui Filimon) in ceea ce este spiritul balcanic. Grotescul mustos din care s-a putut inspira astazi E. Barbu (Princepele, Saptamana nebunilor) e pus in tuse goyesti in scena ciumei, a cioclilor cu "servet rosu la gat", in pedepsele barbare aplicate "galantilor" de catre sotii umiliti, punand in functie uneltele breslelor respective. Oricand fertile pentru scriitori raman profilurile de "tineri cuconasi" in travesti oriental, cu un fes savant innodat ("tarabolus"), afisat in aceiasi ani (1825) de monstrul sacru al Europei, George Gordon Byron. Frecvent, eroii lui GHICA trec hotarele Principatelor spre Sud-Est si mai departe, in voia exotismului oriental (Sofiana, mama lui Teodoros, dragomanul Arghiropol). Rituri orientale se prezinta in detaliu, precum intamplari de pe Bosfor, sosirea camatarului Baltaretu, adus de masalagii, un tip de bufon oriental, Manea Nebunul, paraziti ai marilor boieri. Scena grotesc-tragica dintre acelasi Baltaretu si infricosatorul Mavrogheni este cronic areasca in rafinamentul ei gradat; de serial balcanic inedit sunt extravagantele caftanitilor care tin la curtea lor caini monstruosi, ursi, lupi, chiar lei. Acest univers cu istorii fascinante se transfera receptarii noastre printr-un lexic nu mai putin compozit. Abunda formula veche, locutiunea cu iz de letopiset ("turcii [] au inceput sa dea navala", se "deschisese razboi"; naratorul scrie "m-am tras acasa", "apar pricini de galceava", "mult bine s-au batut romanii"). Putinele barbarisme ("toxinul", "ba-niena") coexista cu culoarea balcanica a grecismelor ("chirofilima"), a dialectului macedoroman in gura lui Coletti ("Parintili a mei sboresc masi aramaneste[] him simpatrioti") si, desigur, a turcismelor explicabile. Domina, cu toate acestea, limba curata vorbita de acei dascali modesti de scoala romaneasca, incat, alaturi de Creanga, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, GHICA devine depozitarul unei limbi arhetipale, cu atat mai actuale, cu cat lumea evocata de memorialist se departeaza in timp. Scrisorile catre V. Alecsandri sunt si un argument al perenitatii noastre literare.



OPERA

Convorbiri economice, I-IV, Bucuresti, 1865-1875 (ed. II, 1869; ed. III, 1879-1884); Omul fizic si intelectual. Bucuresti, 1866; Ion Campineanu. Discurs de receptiune in Acad. Romana, Bucuresti, 1880; Pamantul si omul. Bucuresti, 1884; Scrisori ale lui Ion Ghica catre V. Alecsandri, Bucuresti, 1884; Scrisori catre V. Alecsandri, Bucuresti, 1887 (ed. noua, 1903; I-IV, 1925; I-IV, 1939; ed. de C. I. Bondescu si D. Maracineanu, 1940, introducere, note, vocabular si index de Olimpiu Boitos, 1947; texte ingrijite, bibliografie si pref. de I. Manole, 1953; 1955); Amintiri din pribegia dupa 1848. Noi scrisori catre V. Alecsandri, Bucuresti, 1889 (ed. noua, I-III, Craiova, 1940); Scrisori inedite de la N. Balcescu si I. Ghica, publicate si adnotate de N. Cartojan, Bucuresti, 1913; Opere complete. Scrisori, I-IV, cu o pref., indice de lucruri, localitati si persoane de P. V. Hanes, Bucuresti, 1914-1915; Scrieri economice, I-II, ed. ingrijita si comentata de I. Veverca, studiu introductiv de V. Slavescu, Bucuresti, 1937; Ion Ghica catre N. Bal-cescu, Scrisori inedite din vremea pribagiei, publicate cu o introducere de GHICA Zane, Bucuresti, 1943; V. Slavescu, Corespondenta lui Ion Ghica cu Dimitrie Sturza (1860-1880), Bucuresti, 1943; Opere, I-II, ed. ingrijita, glosar, bibliografie si introducere de I. Roman, Bucuresti, 1956; Scrieri alese, pref. si note de C. Maciuca, Bucuresti, 1959; Din vremea lui Caragea, Scrisori catre V. Alec-sandri, pref. de D. Pacurariu, Bucuresti, 1960; Din timpul zaverii. Scrieri alese, pref. si note de C. Maciuca, Bucuresti, 1963; Pagini alese, Bucuresti, 1967; (antologie, postfata si bibliografie de GHICA Dimisianu, 1972; pref. si tabel cronologic de M. Bucur, 1973; ed. ingrijita si repere istorico-literare alcatuite de Ion Roman, 1976); Opere, I-VI, ed. ingrijita, studiu introductiv, note si comentarii, glosar, bibliografie de I. Roman, Bucuresti, 1967-1988; Scrisori catre V. Alecsandri, ed. ingrijita si repere istorico-literare de I. Roman (ed. II), Bucuresti, 1986; Din vremea lui Caragea. Scrisori catre V. Alecsandri, postfata si bibliografie selectiva de A. Hanta, Bucuresti, 1992; Scrisori catre V. Alecsandri, voi. ingrijit si prezentat de Al. George, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

N. Iorga, Istoria, II; N. Georgescu-Tistu, /. Ghica, scriitorul, cu prilejul unor texte inedite, 1935; GHICA Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; D. Pacurariu, Ion Ghica, Bucuresti, 1965; I.L.R., III; I. Roman, Viata lui Ion Ghica, 1970; M. Bucur, in Manu-scriptum, nr. 2, 1971; FI. Faifer, in Cronica, nr. 7, 1972; M. Muthu, in Steaua, nr. 8, 1972; S. Cioculescu, Prozatori romani, 1977; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; GHICA Dimisianu, Opinii literare, 1978; L. Ciocarlie, in Orizont, nr. 5; 7; 9; 11, 1983; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 4, 1986; N. Manoles-cu, in Romania literara, nr. 30, 1986; Zoe Dumitrescu-Busulenga - I. Sava, Muzica si literatura, I, 1986; Per-pessicius, Scriitori, II; D. Bogdan, Pe urmele lui Ion Ghica, 1987; Z. Ornea, Interpretari, 1988; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 3-4, 1997; GHICA Dimisianu, in Romania literara, nr. 15, 1997; I. Buzasi, in Steaua, nr. 7, 1997; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 15, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion GHICA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion GHICA




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Scrisori catre Vasile Alecsandri

- citeste textul
Scrisori catre Vasile Alecsandri - culegere de amintiri si eseuri
Scrisori catre Vasile Alecsandri - opera memorialistica a lui Ion Ghica.