Preocupat si nerabdator, conu Dinu nu lasa lucrurile pentru a doua zi, ci se duse drept la Comanesti. Sasa era la dansa in odaie, si-l facu sa astepte. Batranul se plimba in lung si-n larg prin casa, deschizand din cand in cand usa si intreband daca vine. Se puse sa-si rasuceasca o tigare, dand din cap si zambind.
Sasa intra ca o vijelie, strangand in mana o batista ce o scosese in fuga din cutie:
- Ce e, coane Dinule? ce s-a intamplat? intreba ea cu temere.
El, cam teatral, facu un pas spre dansa si o lua de mana, ducand-o spre fereastra. Aci se vari in sufletul ei, privind-o cu niste ochi teribili, de o comicitate nespusa.
- Da ce-ti este, coane Dinule? intreaba ea, din ce in ce mai mirata si incepand sa se roseasca.
- Vino incoace, vinovato. Sezi ici langa mine.
- Iaca sed. Ea se aseza langa dansul, pe o canapea. Batranul se uita din nou in ochii ei, dand din cap.
- Asa te porti?
- Da zau, nu ma mai chinui si spune-mi ce este?
- Este Este Sa-ti spui?
- Te rog.
- Nu-i nimic.
- Ei asta-i!
- Da-mi intai o dulceata, trateaza-ma bine, ca viu impetit. Sasa, care se sculase sa porunceasca dulceata, se opri.
- Daca vii pentru asta, nu-ti dau nimic. Conu Dinu urma a se uita la dansa:
- Ce sireata esti!
- Eu, sireata? zise ea tare, dar rosindu-se.
- Ei, de ce te rosesti? Ia sezi, lasa dulceata. Ea veni din nou langa dansul.
- Asculta, Saso: viu de-a binelea impetit.
- Se poate, coane Dinule, dar o sa te duci cum ai venit. Imi pare ca ne intelesesem asupra petiturilor, zise ea redobandindu-si tot sangele rece.
Batranul urma a o privi, zanbind cu bunatate.
- De ce ma privesti? intreba ea.
- Fiindca as vrea sa patrund bine in inima ta, si sa stiu tot ce se petrece acolo.
- Ei, vrei cam mult, zise Sasa, razand. El tacu un moment, uitandu-se in jos si gandindu-se. Sasa il privea, la randul ei, vroind parca sa inteleaga jocul ascuns al batranului. El isi r
idica ochii din nou catre dansa.
- Asculta, Saso: ma gandesc cum e mai bine sa-ti vorbesc. Eu stiu ca tu nu vrei sa te mariti si tiu sa nu te supar cu vorbele mele, fiindca te iubesc ca pe copilul meu, ca pe Tincuta; pe de alta parte, persoana care ma trimite imi este tot asa de draga ca si tine. Socot prin urmare ca e mai bine sa-ti spun lucrurile cum sunt. Tanarul care te cere este nepotul meu Matei, zise batranul, ridicandu-si incet ochii spre dansa.
In timpul cat rosti el cuvintele acestea, obrajii Sasei se inrosira ca purpura si lacramile i se urcasera in ochi. Printr-o puternica incordare a vointei, ea cauta sa ramana linistita, cel putin in aparenta, si raspunse:
- Asta e alta vorba. Conu Dinu sari in sus, parca intinerise cu patruzeci de ani, si striga pocnind din degete.
- A, strengarito!
de-astea mi-ai fost dumneata!
Apoi ii lua capul in maini si i-l saruta cu o adevarata dragoste parinteasca.
- Ah, cata bucurie imi faci, Saso!
Dansa radea printre lacrimi, sarutand mana batranului. El se uita la ea, nestiind ce sa admire mai mult: ochii adanci cu gene scaldate in lacrimi, sau puterea de caracter cu care stiuse sa taca o viata intreaga.
- Ei, cum te-ai hotarat tu, asa deodata?
- Deodata?
- Va sa zica e afacere veche
- Nu-i nici veche, nici noua: e de totdeauna.
- Cum asa? Ia spune-mi, zau. Si fiindca vazu ca Sasa isi plecase capul pe o parte si se uita in pamant, cum avea de obicei sa faca ori de cate ori era incurcata de ceva, dansul o mangaie pe umeri:
- Spune-mi, fetito, aibi incredere in mine: vreau sa te vad fericita.
- Ce sa-ti spun, coane Dinule? intreba ea cu voce dulce.
- Spune-mi, de unde intelegerea asta asa de desavarsita intre voi?
- Nu e nici o intelegere. Din partea mea e o veche si copilareasca credinta ca noi eram meniti de parintii nostri sa ne luam. Cel putin asta era dorinta cea mare a bietei raposate.
- A sora-mi?
- Da.
- De unde stii? ti-a spus-o?
- Nu mi-a spus-o niciodata, dar am inteles-o asa de bine
- Ai dreptate: asta se vedea cat de colo Si prin urmare tu ai asteptat pe Matei, cu credinta si statornicie, totdeauna? Erai sigura de el?
- Eu? Niciodata nu am vorbit serios de asemenea lucruri. De altminteri sunt sapte ani de cand mi-ar fi fost cu neputinta sa-i vorbesc.
- Dar inainte?
- Nici inainte. Cat eram copii, ne jucam: cand ne-am mai marit, ne certam, si astfel ne-am despartit.
- Si pe asta te intemeiai tu?
Dansa isi ridica ochii spre batran, ca cineva care nu stie cum sa spuna un lucru tainic.
- Eu nu ma intemeiam pe nimic, zise rar, eu il iubeam. Batranul se uita la dansa, intinerit parca el insusi de suavitatea acelor vorbe si, tinandu-i o mana, da din cap, ganditor:
- Dar daca el te uita? Stii: strainatatea si departarea sunt dusmanii juramintelor de dragoste.
Sasa inalta din umeri si inchise din ochi, cu supunere catre soarta:
- Nu sta in puterile mele sa fie altfel. Fiecare isi are steaua sa, si ce-i e scris i se implineste.
- Dar el?
- El? vad ca dumneata stii mai mult decat mine.
- Asa este Adica eu stiu atat, ca m-a insarcinat sa viu sa-ti cer mana. Mai mult nimic. Mi-a zis ca implineste o dorinta a raposatei maica-si
Batranul se opri parca intr-adins, cautand sa prinda efectul acestor cuvinte pe chipul fetei. Ea isi privi varful degetelor in tacere.
- Ce-i raspund? ca primesti, da? Dansa zambea cu frica.
- Da, zise ea sfioasa. Dar daca face pasul asta numai din pietate catre coana Diamandula?
- Si eu m-am gandit la asta, si i-am zis. El m-a incredintat ca nu.
- Dumneata ce crezi, coane Dinule?
- Imi faci o intrebare grea, fetito. Eu cred ca si da si nu. Ce ciudat lucru!
de unde ma temeam ca tu n-o sa primesti, iata-ne acum temandu-ne de el.
Se opri batranul si se gandi. Sasa se uita la el cu frica, parca soarta i-ar fi atarnat de vorbele lui.
- Eu cred ca el este sincer, ca te iubeste, dar ca vorba raposatei il inraureste de asemenea foarte mult.
- Atunci ce-i de facut? intreba ea, descurajata.
- Un lucru foarte simplu: sa va luati. Dar nu indata. Tu trebuia sa te duci cu Mihai la Paris, nu-i asa?
- Da.
- Eu socot ca e bine sa pleci numaidecat si sa spun lui Matei ca raspunsul i-l vei da cand te vei intoarce.
- Da? Dar daca se supara?
- O sa se supere si-o sa-i treaca. Cu mijlocul asta insa o sa poata vedea mai limpede si mai adanc in inima lui. Inteleg foarte bine indoiala ta si impartasesc sentimentul de la care pornesti. Imi fagaduiesti ca ai sa urmezi astfel si ca n-ai sa dai semn de viata pana la intoarcere?
- Iti fagaduiesc.
- Da?
- Da.
- Atunci sa pleci cat mai curand. Cu restul ma insarcinez eu.
Batranul porni de la dansa grozav de multumit. I se parea ca a pus la cale fericirea a doi insi, care erau amandoi nestiutori de sentimentele lor unul pentru altul.
A doua zi dimineata se duse la nepotu-sau. Frecandu-si mainile, ii istorisi cum stau lucrurile: ca Sasa primeste, dar se teme sa nu fie mai tarziu o sarcina pentru el; ca e bine sa nu se grabeasca; ca poate el e inraurit numai de vorbele mamesei; ca o despartire de catava vreme le va fi folositoare la amandoi; in sfarsit, ca Sasa, trebuind sa insoteasca pe Mihai in strainatate, era hotarata sa plece cat de curand, si, daca la intoarcere dansul ar fi staruit in ideile de astazi, sa se faca lucrul. Matei il asculta linistit.
- Asta e dorinta Sasei? intreba el.
- Da. Ba ceva mai mult: te roaga ca pana la plecare sa nu mai incerci a o vedea.
Matei se uita lung la unchiu-sau, parandu-i greu a-l intelege. Se facuse palid.
- Nene Dinule, sa-mi dai voie sa nu te cred.
- Faci rau ca nu ma crezi; e asa, cu toate astea.
- Cum!
zise el cu putere. Sasa doreste sa n-o mai vad pana la plecare!
Atunci viata si sentimentele nu mai au logica.
- Nu stiu ce vrei sa zici,
- stiu atata numai, ca asta e dorinta fetei.
- Vreau sa zic ca astea sunt lucruri de pus in romane. In viata reala, cand cineva iti este drag, te duci sa-l vezi, daca poti. Si mie Sasa mi-e draga.
- Dar daca nu poti?
- Atunci rastorni pamantul, te bati cu lumea, cumperi, vinzi, faci tot ce-ti sta prin putinta ca s-ajungi pana la ea.
Batranul il privea cu o usoara nuanta de ironie.
- Ce aprindere!
parc-ai fi de 20 de ani.
- Nu sunt de 20 de ani, dar nu sunt nici de o suta. Tonul acru cu care fura zise vorbele din urma ii mira pe amandoi, pe conu Dinu mai cu seama, care nu avea in gand decat fericirea lor. Dar egoismul omenesc e asa de orb in toate apucaturile lui, incat batranul, care in realitate lucra spre implinirea mai sigura, dupa cum credea el, a dorintelor lui Matei, nu v
ru sa priceapa ca, din momentul ce sentimentele lui se dau pe fata cu atata putere, nu mai era nevoie a-l supune la probe. Planul lui, de a-i desparti pentru catava vreme, i se parea tot cel mai bun.
- Bine, fatu meu, zise el zambind, incearca si du-te de-o vezi.
Zise vorbele astea iesind. Matei ramase singur, lovit parca de o desavarsita paralizie a vointei. Conu Dinu se ducea spre casa, trist si el si mirat de intorsatura ce o luau lucrurile. Ii parea rau ca se aratase asa de crud fata de nepotu-sau, care fusese asa de bun cu el, cu toate astea, nu se putea impiedica de a gasi ca el avea dreptate.
Indoiala batranului se strecurase in sufletul tanarului. Ramase pe scaun cu o nehotarata idee de a se supune dorintei lui unchiu-sau. De pe fereastra se vedea un sir de care trecand pe drum incarcate din greu. O impresie fugara de urat ii rasari in suflet. Dar uitandu-se lung spre care si gandinduse, imaginea lor ii disparu din constiinta, unghiul vizual se scurta si, in loc de a strabate prin geamuri, se opri in ele, si, ca intr-o oglinda, el se privi pe sine si lucrurile din casa. Atunci ii rasari in minte Sasa, punandu-si o manuse. Chipul ei, chemat astfel de imprejurari, avu darul de a-l reinsufleti. Era oare cu putinta ca dansa sa plece fara sa vrea sa-l vada? Pentru ce aceasta incercare la care voiau sa-l supuna? Oare nu era el o fire destul de statornica?
Imbarbatandu-se astfel singur, ajunse la hotararea fireasca de a da ochii cu dansa si zise sa-i puie caii.
Cand fu la Comanesti, Turica feciorul ii spuse ca toti ai casei erau la Ciulnitei.
- Cuconasul nostru pleaca in strainatate, zise Turica.
- Da?
- Cu cuconita.
- Cand pleaca?
- Apoi cat de curand. Matei ramase locului gandindu-se.
- Ia asculta, Turica: as vrea sa scriu doua randuri cuconitei, pentru o afacere
- poti sa-mi dai un petec de hartie?
- Vai de mine, cuconasule, cum sa nu se poata!
poftiti sus in "berau".
Matei se puse sa scrie Sasei, aratandu-i mirarea sa de cele ce se petreceau si rugand-o sa nu plece inainte de a-l vedea. Era atat de adancit in cele ce ii spunea, incat facea miscari cu mainile prin aer, intorcea pagina neuscata, exclama singur cate un cuvant incoherent, parca cine stie ce lupta uriase se petrecea in fantazia lui. Pe cand scria, o use din spatele lui se deschise binisor si Sasa inainta in varful gedetelor, incetinel, pana ce se apropie la un pas. Dansul nu simtea nimic, absorbit in scrisoare. Ea mai facu un pas si-l atinse usor peste umar. El se intoarse repede, si, vazand-o, nu putu zice decat un "Aaa!
". Apoi se scula de la birou si veni la ea, luandu-i mainile si uitandu-se lung la dansa.
- Va sa zica nu te-ai dus la Ciulnitei cu ceilalti? Ea ridica ochii spre el, zambind:
- Vezi bine ca nu, deoarece sunt aici.
- Asa este, dar ma asteptam atat de putin sa te vad, incat nu sunt inca sigur de esti dumneata sau altcineva.
Sasa radea:
- Da, da, sunt eu.
- Ce fericit ma simt de a te vedea aici, aproape, langa mine!
- Da? zise ea, ridicand capul spre el, cu ochii luminati de bucurie.
- Da, sunt fericit, sunt omul cel mai fericit, nu simti ca sunt fericit?
- Ba da, zise ea. Si purtata ca de o forta straina, isi retrase mainile din ale lui si-i arunca bratele de gat, lipindu-se cu capul de pieptul lui. Dansul o stranse in brate, sarutandu-i parul si respirand lung parfumul suvitelor moi si bogate, ce sfarseau, impletindu-se intr-o cununa de bucle.
Nici el, nici ea nu se gandeau cum de ajunsera asa de repede unul in bratele altuia: saturatia sufleteasca era atat de desavarsita, incat simplul fapt de a se gasi fata in fata trebuia sa-i aduca aici.
- Tare mi-esti draga!
draga, ca sufletul!
Stii!
- Da
- Cat se poate de mult si de tare!
- Da
- Si esti de acum a mea toata, intreaga, cu par, cu ochi, cu suflet si cu tot.
- Cu tot.
- Si nu mai pleci. Ea isi ridica privirile spre el:
- Daca vrei, nu mai plec. Dar era ceva in ochii ei, atat de adanc, atata mangaiere se revarsase pe chipul ei intreg, incat ideea plecarii era cu neputinta sa incolteasca intr-un suflet asa de fericit.
- Acuma ca esti Sasa mea pentru totdeauna, sezi colo, sa vorbim. Da-mi mana si spune-mi pentru ce voiai sa pleci? si mai cu seama fara ca eu sa te mai vad?
Ea sezu langa dansul si tacu, uitandu-se in pamant.
- Iti facusem ceva?
- Nu mi-ai facut niciodata nimic decat bine.
- Pot zice numai atat, ca nu ti-am facut rau, atunci de ce voiai sa pleci?
Ea tacu din nou.
- Ai ceva care te supara?
- N-am nimic Voiam sa plec, ca sa duc pe Mihai la Paris.
- Nenea Dinu a fost pe la dumneata?
- Da
- Si ce ti-a spus?
- Numai lucruri bune si drepte.
- Da? Si nu se poate sa le stiu si eu? Ea zambea, neindraznind parca sa ridice ochii spre el.
- Eu ma prind ca ideea de a pleca, fara sa ma mai vezi, vine de la dumnealui
- Da, raspunse ea, razand si aratandu-si dintii albi, ideea vine de la dumnealui
- Vezi!
si gasesti ca ti-a spus numai lucruri bune si drepte?
- Nu in intelesul asta, zise ea cam jenata. Conu Dinu stia ca eu trebuie sa plec, fiinda Mihai nu poate sa mearga pentru intaiasi data singur in strainatate; dumnealui m-a povatuit numai sa plec cat mai curand si fara sa te mai vad.
- Pentru ce? Ea tacu. Dansul se uita la raza de soare ce se oglindea in luciul parului ei, si-i veni s-o mangaie pe cap, cu un sentiment aproape parintesc
- atata sfiala era in tinuta ei.
- Si ai fi plecat?
- Da.
- Fara sa te mai vad?
- Fara daca nu veneai.
- Da de unde stiai ca am sa viu?
- Eram sigura si ca dovada iata ca te-am asteptat. El urma a se uita la dansa in tacere si parca pentru intaiasi data patrunse in constiinta lui convingerea adanca de statornicia si toata frumucetea sufletului acelei femei. A o intreba si a o descoase mai mult i se paru crud, si emotionat de insesi simtirile sale, ii lua o mana si i-o saruta cu lacramile in ochi.
Dupa un moment de tacere, tot el reincepu:
- Cand pleci?
- Cat de curand poimaine poate.
- Si ai sa-mi scrii?
- Da, in toate zilele dar fara sa stie conu Dinu, adauga ea zambind.
- Inteleg.
- Nu-i asa? dam satisfacere politicei sale (fiindca asta era politica cu care conu Dinu vrea sa ajunga acolo unde noi am ajuns singuri) si totodata ne si scrim, da?
- Foarte bine. Ea se sculase in picioare, vesela, si se uita la el, plecata in jos si parca asteptand ceva. El ii intinse mainile, si, sculanduse el insusi de unde sedea, ii trecu un brat sub bratul ei, si facura astfel cativa pasi prin odaie, vorbind de viitor, fericiti, inclinati unul spre altul, ca doi copaci deasupra unui izvor.
