Iesind de la Scatiu, conu Dinu si Matei luara drumul subprefecturii, tacuti, amarati, parca s-ar fi intors de la o inmormantare. Incepuse sa ploua cu zapada. Vizitiul opri caii sa ridice cosul trasurii. Un moment, Matei avu perceptiunea limpede a singuratatii si pustiului fara capat, ce se desprindea din intinderea campului. Bulgari negri pe aratura; balarii plouate; telina suhaturilor pe care putrezeau tartani rasuciti de vant. El isi indesa palaria pe ochi si se vari mai adanc in fundul trasurii.
Batranul simti ce se petrece intr-insul, si-l atinse cu mana peste umar.
- Cam usurica palaria ta. Matei se uita la unchiu-sau, preocupat de ganduri. Conu Dinu adauga:
- Ar fi bine sa-ti iei o caciula. Matei dete din cap, zambind.
- Da, da. Trebuie sa te faci ca noi, om al nevoii. Sa te imbraci de ploaie, sa te imbraci de soare si sa-ti otelesti sufletul in necazuri, ca sa stii pune pret pe bunurile vietii. Sus ini
ma!
ca esti tanar si te asteapta norocul Ei!
Da-mi anii tai, si-ti dau tot
Drumul trecea pe langa casele lui Matei. Conu Dinu, in loc s-o ia spre subprefectura, zise vizitiului sa intre in curte.
- Lasa pe mine, ca stiu eu cum sa le vorbesc. Dumneata sa mi te gatesti ca de ginere
- precum si esti
- si s-o pornesti la Sasa, ca nu se cuvine s-o faci sa astepte mai mult.
Si fiindca Matei vroia sa protesteze, batranul se facu serios.
- Aibi incredere in mine. Sunt pana in suflet scarbit de ceea ce am vazut. Intra, baiete, in curte la conu Matei, zise vizitiului.
Dupa ce trasura se opri la scara, batranul adause:
- Esti cam iute din fire. Palma aceea nastrusnica de pe obrazul betivanului, ce e drept, mi-a racorit sufletul, dar putea sa aiba urmari displacute Da, da. Trebuie sa te gandesti, ca toata multimea asta de puslamale e asa crescuta. Tu nu vezi, bre, ca toata lumea face politica si toti astia de la noi, care tin politica in mana, fac ghesefturi? O palma!
Ce-ai indreptat cu o palma? Dar du-te c
a te ploua. Si spune Sasei ca viu si eu Intreab-o ce mi-a adus de la Paris Haide, baiete
Matei urca scarile zambind. Ce idealist ciudat mai era si unchiu-sau in felul lui!
Cu incetul, oroarea celor vazute ii reveni in minte, si se simtea nefericit, mic la suflet, ca nu facuse mai mult pentru bietii nenorociti. Dezbracandu-se de blana, se uita in oglinda si vedea miscarea ciudata ce o face bratul cand iese din maneca; dar perceptiunea faptului nu ajungea pana la constiinta. Oare la ce lucru placut se gandea cand era in trasura? Si, fiindca nu si-l putea aduce aminte, repeta intru sine toate cele ce vorbise cu unchiu-sau, sperand sa poata da peste faptul ce-l interesa.
Intra astfel in odaie la dansul. Aici il astepta o surprindere placuta: pe o masa din fata usii, un portret mare al Sasei, rezemat de doua sfesnice, parea ca vrea sa-i vorbeasca. El se apropie de masa, se pleca binisor spre portret si se uita lung la dansul Ce transparenta sufleteasca in ovalul obrazului acela!
Lua portretul in mana si veni la fereastra. I se parea ca niciodata nu vazuse asa de aproape pe Sasa. Pentru intaiasi data baga de seama ce par minunat avea. Fotografia reproducea toate cutele bogate cum se impleteau unele dupa altele, ca o coroana, impodobindu-i capul cu o gateala naturala.
Aglaia, care de la un card de vreme se hotarase sa para foarte fericita de casatoria lui Matei, intra in varful picioarelor si-i spuse ca Sasa venise s-o vada de dimineata, ca-i adusese un dar preafrumos, un "necessaire" de argint, si ca tot ea, cu mana ei, asezase portretul pe masa, pentru el.
Matei zise sa-i puie caii, si porni la Comanesti. Desi ploua cand intra in curte, Victoria si Mary incepura a striga in gura mare ca vine nenea Matei, si iesira inaintea lui in cerdac. Sasa se luase dupa ele, fara sa-si dea seama de ce face.
Matei se cobori din trasura, si urca scarile repede, ducanduse drept la dansa, cu bratele intinse. Sasa isi ridicase mainile pana in dreptul gurii si parca si le tinea stranse una intralta, ca sa le impiedice de a se duce catre el cu prea mare graba: fetele erau de fata. Rosie, razand intr-aiuri, il scutura de mana cu o nespusa emotie, pe cand Mary sarea voioasa inainte, iar Victoria venea zambitoare in urma.
- Sa deshamam caii, coane? intreba vizitiul.
- Ba nu, sa astepti.
- Ba nu, sa-i deshame, zise Victoria: nu dejunezi la noi?
- N-am lasat vorba acasa, draga.
- Zi-i sa-i deshame, intari Sasa, dand din cap cu autoritate.
El incepu a rade:
- Deja?
- Da, deja. Apoi cu un aer comic de suparare:
- Je voudrais bien voir ça Sunt aici de ieri, si dumneata vii de-abia dupa 24 de ore, si chiar atunci ai vrea s-o stergi numaidecat
El incepu a rade. Ea parea foarte necajita.
- De ce razi!
ii zise, batand din picior. Victoria tocmai se intorcea.
- Fetito, fii buna, si spune din capatul cerdacului, vizitiului meu, sa nu deshame caii, ci sa se intoarca acasa, ca eu vin cu nenea Dinu.
Fata iesi, sarind de bucurie ca venea la masa si conu Dinu. Mary se lua dupa dansa in vederea gravului eveniment al dejunului.
Ei ramasera amandoi, unul in fata altuia. Sasa plecase ochii in pamant.
- Deja? zise el din nou, zambind. Ea ridica ochii catre el, dand din cap.
- Imi scriai sa viu mai curand ca sa nu lovesti pe la mine decat din an in Paste?
- N-am putut, zau asa.
- Stiu, am auzit ca s-a intamplat o revolta cu taranii
- dar, de tineai la mine cat de putin, ai fi gasit un minut sa vii sa ma vezi Daca in locul meu soseai dumneata, iar in locul dumitale asteptam eu, desigur ca n-ar fi fost putere in lume care sa ma impiedice de a veni la gara
El ramase uitandu-se la dansa nedumerit; ii trecu prin minte, ca un fulger, ca toate femeile, chiar si cele mai alese, sunt mici la suflet, cand amorul lor propriu este in joc. Dar forma si accentul cu care spusese cum ar fi facut totul ca sa-i iasa intru intampinare, daca ar fi venit el, i se parura atat de sincere si de duioase, incat ii lua o mana intr-ale lui si i-o mangaie, miscat pana la suflet.
Sasa parea ca aude tot ce se petrece in constiinta lui. Ridica privirile catre dansul si zise zambitoare:
- Nu-i asa?
- Ba-i asa.
- Atuncea zi-mi pardon si te iert. In acelasi timp ridica mana-n dreptul gurii lui. Matei ii dete mana usor la o parte.
- Cum!
nu te simti fericit de o asa mare cinste? Vorba ei purta intentiunea unei mirari comice, dar nu ascundea destul de bine umbra unei pareri de rau adevarate.
- Ia sa ne intelegem, ma rog: au oare eu n-am venit candva din strainatate, si era toata lumea la gara, numai cineva nu? zise el.
Aceasta aducere aminte placu Sasei mai mult decat oricare raspuns. Ea ramase in picioare uitandu-se drept inainte.
- Intr-adevar, zise ea. Dar eu nu puteam veni.
- Ca sa nu ramaie biata mama singura?
- Ca sa nu ramaie singura, da, si ca sa nu afli dumneata prea curand ceea ce vroiam sa ascund si ceea ce totusi ai aflat foarte repede.
Zise vorbele acestea in fuga, ca cineva care vrea sa se descarce deodata de tot ce are pe suflet.
El se uita la ea lung Fara a mai rosti un cuvant, ii lua capul in maini si o mangaie pe par, lipind-o de pieptul lui. Ea se desfacu incet de el:
- Cum ai gasit portretul?
- Minunat Nici nu ti-am multumit Unde l-ai facut?
- La Nadar, iti place?
- Foarte mult.
- Da?
- Da.
- Atunci stai sa-ti mai arat unul. Iesi repede si se intoarse numaidecat, cu o cutiuta in mana.
- Ti-am adus ceva In acelasi timp scoase din cutie un lant de ceasornic cu doua capete. De o parte atarna un creion si o boaba de cristal.
Matei se uita la el cu mare interes, il admira cat putu de mult si fagadui sa-l poarte toata viata.
- Va sa zica iti place? intreba ea.
- Foarte mult Da boaba asta de cristal ce e? Sasa radea. Daca ajungeai sa fixezi intr-un anumit mod globusorul de sticla, se vedea portretul Sasei. De asemenea creionul avea o ferestruie, pe unde se vedea iarasi portretul ei.
- A trebuit sa ma duc de trei ori la fotograf, ca sa-ti pot
aduce lucrurile astea. E cea din urma moda pentru logodnici.
El se uita la ferestruia creionului, inchizand un ochi si privind cu celalalt chipul incantator al Sasei, talia ei eleganta. Fara sa-si dea seama, ii era mai draga acolo, in departarea iluzorie a unei sticle, decat in realitatea de alaturi, desi chiar in realitate ii era foarte draga; asa cum era acolo, semana parca mai mult cu acea din mintea lui, senina si nespus de dulce; pe cata vreme cum era aici, era in partea ei omeneasca si reala.
Sasa pierdu rabdarea si-l atinse binisor peste brat.
- Ce-ai gasit acolo asa de interesant?
- Tare mai esti frumoasa!
zise el fara a o privi.
- Da? Si seaman?
- Foarte mult Esti incantatoare!
imi pare ca ai sa te misti acuma si ai sa vii catre mine, ca intr-o feerie cu o fraza din Gl ück si doua versuri din Homer as crede ca te vad sosind din pamantul fericit al campiilor Elys ée, unde primavara eterna incinge trunchiul copacilor cu iedera verde si
- Vin fetele!
El isi lasa mana in jos cu incetul:
- Ei si?
- Nu-i nimic, dar nu mai aiura. Se facuse rosie de fericire, il lua de brat si se lipi cu capul de umarul lui, uitandu-se pe fereastra:
- O sa ninga.
- Da, o sa ninga.
- Ce fericiti o sa fim dupa cand ma vei lua. N-o sa ne ducem nicaierea, nu-i asa? Am sa-ti cant cate ceva, seara, aici in casa noastra, singuri la foc
- Da
- N-are sa fie tocmai ca in campiile Elys ée, dar o sa fim fericiti, nu-i asa?
- Da
- Acum sa mergem dincolo. Pune lantul la ceasornic, si nu uita ca ma ai in boaba de cristal, in creion si in realitate.
Cand veni conu Dinu, ii gasi jucand tablele, foarte linistiti. Batranul imbratisa pe Sasa din toata inima; dete mainile fetelor sa i le sarute, ca un mitropolit; batu pe Matei pe spate si se aseza jos. Se vedea bine ca era preocupat de cele ce auzise de la judecatori. I se spusese ca taranii se rasculau sistematic in diferite parti ale tarii, indemnati de agenti straini, ce cutreierau satele. El zicea ca nu crede in asemenea povesti, dar totusi nu era linistit.
La masa, cu ajutorul lui Dumnezeu si a unui vinisor de Odobesti, incepu a i se descreti fruntea. Miss Sharp (care se intorsese de demult) plati cu amorul sau propriu buna dispozitie a lui conu Dinu: ea facea chestiune personala din toate sosurile si conservele englezesti ce o inconjurau si de care radea batranul.
Pe la sfarsitul mesei veni coana Sofita cu Tincuta, si mai in acelasi timp cu ele sosi si Tanase Scatiu, oblogit la cap. Tincuta intra in fuga, razand sa se topeasca de mutra lui Scatiu. Acesta ofta si ridica ochii in podele, parca ar fi fost victima cea mai nevinovata a nedreptatii omenesti.
- Ce mai faci, domnule Tanase? il intreba Sasa.
- E!
stie Dumnezeu!
- Da ce ai la cap? ce ti s-a intamplat?
- Suferim suferim mult Privirile fulgeratoare ale englezoaicei se plimbau de la Mary la Victoria si inapoi, fiindca erau umflate de ras la vederea caraghiosului cap al lui Scatiu. Guvernanta avea un dispret ascuns pentru Tincuta, fiindca aceasta nu era pregatita la lupta vietii dupa principiile din "Vanity Fair".
Dupa masa, conu Dinu chema pe Matei si pe Sasa intr-o odaie vecina, unde-i spovedi ca un duhovnic asupra planurilor lor de casatorie, si, fiindca amandoi erau nestramutati in hotararile lor, se intoarse cu ei unde erau ceilalti si, serios, zise catre cei de fata:
- Ascultati la mine: stiti ca Sasa este fata mea, fiindca tata-sau, Dumnezeu sa-l ierte, m-a lasat cu limba de moarte parintele ei sufletesc. Acuma vine dumnealui, Matei Damian, nepotu-meu, si mi-o cere de legiuita sotie,
- iar eu i-o dau.
Sasa se facuse rosie ca un mar. Conu Dinu se apropie de ea si, luandu-i mana, o puse intr-a lui Matei. Toti se sculara in picioare.
Aceasta solemnitate improvizata facu pe conu Dinu sa nusi mai gaseasca cuvintele ce pregatise. Ii veni in minte un psalm al lui David, din psaltirea pe care de atatea ori o cetise la biserica, si se puse sa rosteasca tinerilor, tinandu-le mainile unite:
"Luati aminte norodul meu la legea mea, plecati urechea voastra spre graiurile gurei mele.
Deschide-voi in pilde gura mea; spune-voi vorbele cele din inceput.
Si s-au ridicat marturii intru Iacov, si lege au pus intru Israil.
Cate au poruncit parintilor nostri, ca sa le arate pe ele fiilor sai.
Ca sa cunoasca alt neam: fiii cei ce se vor naste, si se vor scula, si le vor spune fiilor sai.
Ca sa-si puie intru Dumnezeu nadejdea lor, si sa nu uite lucrurile lui Dumnezeu si poruncile lui sa le caute."
- Asta este: sa umblati in poruncile Domnului si sa fiti norociti, voi si copiii vostri!
zise batranul ca incheiere la cuvantarea sa.
El saruta pe Sasa si pe nepotu-sau, foarte miscat, si batandu-l pe umar ii mai zise:
-Iar dumneata, logofete, sa nu te mai misti de pe pamanturile astea m-ai inteles? ca aici ai gasit fericirea cea adevarata!
Imbratisarile si sarutarile impiedicara pe Matei de a raspunde
Dupa cateva luni, o sanie mergea in fuga cailor, de la Comanesti la Ciulnitei, pe partia sclipitoare de zapada. Matei si Sasa, de cand fetele plecasera cu conu Dinu la Bucuresti, ieseau in toate zilele, singuri, batand campiile intinse, pe luciul carora orizontul se facuse parca mai larg. Amandoi se uitau departe, in zarea alba, cautand un inteles personal firii aceleia marete, si amandoi se intorceau unul catre altul, gasindu-l in sufletele lor. Sasa, rosie de frig, cu o dantela rasucita deasupra caciulitei, zambea din ochii ei de femeie fericita, iar el, serios, ii strangea mana intr-ale sale. Totul parea asezat pentru o lunga viata, calma, limpede, careia naturile lor putin expansive ii dau o usoara umbra de ideal.
Cand trecura pe langa armanul de la mosia lui, Matei zise vizitiului sa opreasca si se dete jos sa aprinda o tigara la Floarea. Ea veni sa sarute mana Sasei.
- N-ai mai aflat nimic de Micu, Floareo? o intreba Matei.
- Dara Ce sa afli, boierule ca s-a dus in lume.
- Pacat de el.
- Apai cum e scris omului, coane.
